Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARARE din 6 iunie 2005 din 22 decembrie 2004, definitiva la 6 iunie 2005, in Cauza Androne impotriva Romaniei - (Cererea nr. 54.062/00)
EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 875 din 29 septembrie 2005
În Cauza Androne împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din: domnul B.M. Zupancic, preşedinte, domnii J. Hedigan, L. Caflisch, C. Bîrsan, doamnele A. Gyulumyan, R. Jaeger şi domnul E. Myjer, judecãtori, şi domnul V. Berger, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în Camera de consiliu la data de 2 decembrie 2004,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceeaşi datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã Cererea nr. 54.062/00 introdusã împotriva României, prin care doi cetãţeni ai acestui stat, domnul Iulian Androne şi doamna Gheorghiţa Androne (reclamanţi), au sesizat Curtea la 19 iulie 1999, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (denumitã în continuare Convenţia).
2. Reclamanţii sunt reprezentaţi de doamna D.F. Bogdan, avocat în Bucureşti. Guvernul român (denumit în continuare Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, doamna Roxana Rizoiu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamanţii invocã, în special, faptul cã anularea de cãtre Tribunalul Braşov, la 22 noiembrie 2001, a unei sentinţe definitive pronunţate în favoarea lor, dispunând restituirea bunului lor, în urma unei cereri de revizuire depuse de procurorul general, este contrarã art. 6 din Convenţie. În plus, ei susţin cã sentinţa aduce atingere dreptului la respectarea bunurilor, astfel cum este garantat în art. 1 din Primul Protocol.
4. Cererea a fost repartizatã Secţiei I a Curţii [art. 52 alin. (1) din Regulament].
La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat structura secţiilor [art. 52 alin. (1) din Regulament]. Prezenta cerere a fost repartizatã Secţiei a II-a astfel remaniatã [art. 52 alin. (1) din Regulament].
La 23 martie 2004, în baza dispoziţiilor art. 29 alin. 3 din Convenţie, Curtea (Secţia a II-a) a decis ca admisibilitatea şi fondul cauzei sã fie examinate în acelaşi timp.
5. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat structura secţiilor [art. 28 alin. (1) din Regulament]. Prezenta cerere a fost atribuitã Secţiei a III-a astfel remaniatã [art. 52 alin. (1) din Regulament].
6. Atât reclamanţii, cât şi Guvernul au depus observaţii scrise privind admisibilitatea şi fondul cauzei [art. 59 alin. (1) din Regulament].
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
7. Reclamanţii, fiu şi mamã, s-au nãscut în 1951, respectiv în 1929, şi au domiciliul în Statele Unite ale Americii.
8. În 1971, reclamanta şi soţul sãu (Gh. A.) cumpãrã o casã în Bucureşti.
9. La 15 octombrie 1985, ca urmare a plecãrii lor din ţarã, statul, invocând <>Decretul nr. 223/1974 , le confiscã imobilul.
A. Prima acţiune în revendicare
10. La 31 mai 1994, reclamanta şi soţul sãu intenteazã împotriva Primãriei Municipiului Bucureşti şi societãţii "R", administrator al statului, o acţiune în revendicare a bunului confiscat.
11. La 29 mai 1995, Tribunalul Municipiului Bucureşti decide declinarea competenţei în favoarea Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
12. Prin Sentinţa din 30 noiembrie 1995 judecãtoria respinge acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiatã. Reclamanţii atacã sentinţa cu apel.
13. La 9 iulie 1996, soţul reclamantei, Gh. A., decedeazã. Reclamantul A. I. hotãrãşte sã continue procesul în numele tatãlui sãu.
14. Prin Hotãrârea din 19 noiembrie 1996 Tribunalul Municipiului Bucureşti admite apelul reclamanţilor şi dispune retrimiterea cauzei la judecãtorie.
15. Prin Sentinţa din 29 mai 1997 judecãtoria respinge din nou acţiunea ca neîntemeiatã. Aceasta precizeazã cã reclamanţii refuzaserã sã fie despãgubiţi în momentul confiscãrii bunului şi cã, oricum, statul deţinea bunul în litigiu în temeiul unui titlu valabil. În sfârşit, reţine cã reclamanţii ar fi putut beneficia de dispoziţiile prevãzute de <>Legea nr. 112/1995 (pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului).
16. Reclamanţii formuleazã apel. Conform Guvernului, la 2 noiembrie 1998, Tribunalul Municipiului Bucureşti a retrimis cauza la judecãtorie.
Guvernul afirmã cã reclamanţii au renunţat la acţiune întrucât, în paralel, aceştia introduseserã o altã acţiune în revendicare, de data aceasta împotriva Consiliului General al Municipiului Bucureşti (denumit în continuare Consiliul General).
B. A doua acţiune în revendicare
17. La 25 septembrie 1997, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti, sesizatã de reclamanţi într-o a doua acţiune în revendicare a bunului în litigiu, le recunoaşte dreptul de proprietate asupra bunului şi dispune restituirea lui de cãtre autoritãţile administrative. Partea pârâtã, Consiliul General, nu formuleazã apel. Conform reclamanţilor, sentinţa a rãmas definitivã la 13 noiembrie 1997.
C. Restituirea bunului pe cale administrativã
18. La 10 decembrie 1997, primarul municipiului Bucureşti, în temeiul Sentinţei definitive din 25 septembrie 1997, dispune restituirea administrativã a bunului în litigiu. Prin Procesul-verbal din 25 iunie 1998 Primãria Municipiului Bucureşti restituie bunul reclamanţilor, deşi numai formal.
La o datã neprecizatã, reclamanţii notificã chiriaşilor casei decizia administrativã de restituire. Aceştia refuzã totuşi sã încheie contract de închiriere cu reclamanţii.
D. Cererea de revizuire formulatã de procurorul general
19. La 27 martie 2000, procurorul general depune la Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti o cerere de revizuire a Sentinţei definitive din 25 septembrie 1997. Acesta precizeazã cã partea pârâtã, Consiliul General, nu a fost reprezentatã la şedinţa din 25 septembrie 1997.
20. La o datã neprecizatã, ca urmare a unei cereri a reclamanţilor, Curtea Supremã de Justiţie hotãrãşte strãmutarea cauzei la Judecãtoria Braşov.
21. Prin Sentinţa din 28 martie 2001 judecãtoria admite cererea de revizuire a procurorului şi, statuând din nou pe fond, admite acţiunea reclamanţilor şi confirmã sentinţa definitivã. Judecãtorii au remarcat lipsa de reprezentare şi de apãrare a statului şi au aplicat dispoziţiile prevãzute la pct. 6 al art. 322 din Codul de procedurã civilã.
Judecãtoria a constatat, între altele, cã hotãrârea administrativã de naţionalizare a bunului nu fusese comunicatã reclamanţilor şi cã, în consecinţã, naţionalizarea bunului fusese ilegalã.
Consiliul General, Primãria Municipiului Bucureşti, Parchetul de pe lângã Judecãtoria Braşov şi chiriaşii casei au formulat apel.
22. Prin Decizia din 22 decembrie 2001, Tribunalul Braşov admite apelul, admite cererea de revizuire şi, pe fond, respinge acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiatã. Tribunalul hotãrãşte cã reclamanţii avuseserã posibilitatea în acel moment sã ia cunoştinţã de decizia de confiscare. Acesta hotãrãşte, de asemenea: Consiliul General nu avea calitate procesualã pasivã şi acţiunea lor ar fi trebuit intentatã împotriva Primãriei Municipiului Bucureşti, proprietara domeniului public al municipiului Bucureşti.
23. Reclamanţii au formulat recurs împotriva deciziei, arãtând cã anularea unei hotãrâri definitive care le era favorabilã, ca şi respingerea acţiunii cu privire la care instanţele interne se pronunţaserã definitiv încãlcau art. 6 alin. 1 din Convenţie.
24. Prin Hotãrârea din 21 martie 2002 Curtea de Apel Braşov respinge recursul reclamanţilor ca neîntemeiat. Hotãrãşte cã Decizia din 22 noiembrie 2001 este legalã, bunul în litigiu fiind trecut legal în proprietatea statului.
25. La 20 iunie 2002, Consiliul General anuleazã dispoziţia administrativã din 10 decembrie 1997 prin care se dispusese restituirea bunului în litigiu.
E. Acţiunea în evacuarea chiriaşilor
26. La 20 ianuarie 2000, reclamanţii intenteazã acţiune de evacuare a chiriaşilor casei, pe motivul cã aceştia erau ocupanţi fãrã titlu.
27. Prin Sentinţa din 11 iulie 2002 Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a respins acţiunea ca neîntemeiatã, pe motivul cã titlul de proprietate al reclamanţilor, adicã Sentinţa din 25 septembrie 1997, fusese anulat. Reclamanţii au formulat apel împotriva sentinţei.
28. Conform Guvernului, reclamanţii au depus, în temeiul Legii nr. 10/2001, o cerere de restituire a bunului. La 5 decembrie 2002, având în vedere cererea reclamanţilor, Tribunalul Municipiului Bucureşti dispune suspendarea procedurii de evacuare.
Conform datelor transmise de Guvern, autoritãţile administrative încã nu au dat curs cererii reclamanţilor.
F. Plângerea penalã pentru tulburare de posesie
29. În 1998, reclamanţii au depus plângere penalã pentru tulburare de posesie, constituindu-se parte civilã împotriva chiriaşilor.
30. Prin Sentinţa din 24 mai 2000 Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus ca parchetul sã înceapã urmãrirea penalã împotriva chiriaşilor, pentru nerespectarea hotãrârilor judecãtoreşti (art. 271 alin. 2 din Codul penal) şi tulburare de posesie (art. 220 din Codul penal).
Chiriaşii au formulat apel împotriva sentinţei.
31. La 21 noiembrie 2000, Tribunalul Municipiului Bucureşti a admis acţiunea chiriaşilor, a casat sentinţa şi a retrimis cauza la prima instanţã.
32. Prin Hotãrârea din 13 februarie 2001 Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti dispune achitarea chiriaşilor.
33. La 23 mai 2001, Tribunalul Municipiului Bucureşti, sesizat cu apel de reclamanţi, menţine Hotãrârea din 13 februarie 2001 şi respinge acţiunea ca neîntemeiatã. Reclamanţii formuleazã recurs împotriva hotãrârii.
34. Prin Hotãrârea din 24 octombrie 2001 Curtea de Apel Bucureşti respinge recursul reclamanţilor ca inadmisibil.
II. Dreptul şi practica interne pertinente
35. Dispoziţiile relevante ale <>Decretului nr. 223/1974 privind reglementarea situaţiei unor bunuri prevãd urmãtoarele:
ARTICOLUL 1
"În Republica Socialistã România construcţiile şi terenurile pot fi deţinute în proprietate de cãtre persoanele fizice numai dacã au domiciliul în ţarã."
ARTICOLUL 2
"Persoanele care au fãcut cerere de plecare definitivã din ţarã sunt obligate sã înstrãineze, pânã la data plecãrii, construcţiile aflate în proprietatea lor în Republica Socialistã România. Înstrãinarea se va face cãtre stat (...).
Construcţiile aparţinând persoanelor care au plecat în mod fraudulos din ţarã sau care, fiind plecate în strãinãtate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în ţarã, trec fãrã platã în proprietatea statului (...)."
36. Dispoziţiile relevante ale Codului de procedurã civilã prevãd urmãtoarele:
ARTICOLUL 45 alineatul 3
"Procurorul poate pune concluzii în orice proces civil, în oricare fazã a acestuia, dacã apreciazã cã este necesar pentru apãrarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor."
ARTICOLUL 322
"Revizuirea unei hotãrâri rãmase definitivã în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotãrâri datã de o instanţã de recurs (...), se poate cere în urmãtoarele cazuri:
(...)
6. dacã statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publicã, dispãruţii, incapabilii (...) nu au fost apãraţi deloc sau au fost apãraţi cu viclenie de cei însãrcinaţi sã-i apere".
ARTICOLUL 323
"Cererea de revizuire se îndreaptã la instanţa care a dat hotãrârea rãmasã definitivã şi a cãrei revizuire se cere (...)."
ARTICOLUL 324
"Termenul de revizuire este de o lunã şi se va socoti:
(...)
5. în cazurile prevãzute de art. 322 pct. 6, de la comunicarea hotãrârii definitive fãcutã statului ori celorlalte persoane de drept public sau de utilitate publicã (...)".
ÎN DREPT
I. Cu privire la admisibilitate
37. Curtea constatã cã cererea nu este evident neîntemeiatã în sensul art. 35 alin. 3 din Convenţie. În plus, constatã cã nu existã nici un alt motiv de inadmisibilitate. O declarã aşadar admisibilã.
II. Cu privire la temeinicie
A. Referitor la pretinsa încãlcare a art. 6 alin. 1 din Convenţie
38. În opinia reclamanţilor, Hotãrârea din 22 noiembrie 2001 a Tribunalului Braşov (rãmasã definitivã la 21 martie 2002) a încãlcat prevederile art. 6 alin. 1 din Convenţie, care prevãd:
"Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) de cãtre o instanţã (...) care va hotãrî (...) asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. (...)"
39. În cererea lor reclamanţii aratã cã desfiinţarea unei hotãrâri definitive, la 3 ani de la data la care hotãrârea respectivã devenise definitivã, încalcã principiul securitãţii juridice, prevãzut la art. 6 alin. 1.
40. Ei subliniazã cã, în speţã, termenul legal pentru formularea cererii de revizuire expirase în dreptul intern. Or, procurorul general nu a formulat cererea de revizuire decât la 27 martie 2000, adicã la mai mult de 2 ani dupã pronunţarea Hotãrârii din 25 septembrie 1997, cu încãlcarea art. 324 pct. 5 din Codul de procedurã civilã (a se vedea paragraful 19 de mai sus).
41. Guvernul afirmã cã dreptul la un proces echitabil nu este un drept cu caracter "absolut", cãile extraordinare de recurs, ca revizuirea (prevãzutã în art. 322 din Codul de procedurã civilã), fiind de regulã utilizate în multe sisteme juridice.
42. Acesta subliniazã cã prezenta cauzã este diferitã de Cauza Brumãrescu împotriva României ([GC], Cererea nr. 28.342/1995, CEDO 1999-VII), întrucât în aceastã cauzã o cerere în vederea unui recurs în anulare, formulatã de procurorul general, se soldase cu anularea unei hotãrâri definitive printr-o hotãrâre a Curţii Supreme de Justiţie, în timp ce în prezenta cauzã principalul efect al cererii de revizuire a procurorului a fost redeschiderea procedurii.
43. Guvernul invocã Cauza Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei [Cererea nr. 48.553/99, alin. (75), CEDO 2002-VII], în care Curtea a hotãrât cã efectul redeschiderii procedurii este de a da justiţiabilului posibilitatea sã-şi apere din nou cauza în faţa instanţelor de fond.
În opinia Guvernului, soluţia adoptatã de Curte în Cauza Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei a fost determinatã de "posibilitatea anulãrii repetitive a unei hotãrâri definitive", incompatibilã cu principiul securitãţii raporturilor juridice în sensul art. 6 alin. 1.
În sfârşit, Guvernul considerã cã prezenta procedurã, luatã în considerare în ansamblu, a respectat dreptul reclamanţilor la un proces echitabil.
44. Curtea reaminteşte cã, în conformitate cu jurisprudenţa sa constantã, dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe judecãtoreşti, garantat de art. 6 alin. 1, se interpreteazã conform preambulului Convenţiei, care enunţã supremaţia dreptului ca element din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securitãţii raporturilor juridice, care implicã, între altele, ca soluţia definitivã datã de instanţe cu privire la orice litigiu sã nu mai fie repusã în cauzã [Cauza Brumãrescu, citatã anterior, alin. (61)].
45. Curtea noteazã: conform art. 324 pct. 5 din Codul de procedurã civilã, o cerere de revizuire poate fi introdusã în termen de o lunã de la notificarea hotãrârii definitive cãtre stat sau cãtre celelalte persoane juridice de drept public sau de utilitate publicã.
46. În speţã, Curtea observã cã la 10 decembrie 1997, primarul municipiului Bucureşti a dispus, în temeiul Hotãrârii definitive din 25 septembrie 1997, restituirea bunului în litigiu cãtre reclamanţi. În aceste condiţii, Curtea considerã cã, începând de la aceastã ultimã datã, statul sau instituţiile publice prevãzute în art. 322 pct. 6 din Codul de procedurã civilã aveau deja sau ar fi trebuit sã aibã cunoştinţã de existenţa hotãrârii definitive.
47. Or, abia la 27 martie 2000, adicã la peste 2 ani de la data la care autoritãţile administrative dispuseserã deja restituirea bunului, procurorul general a introdus cererea de revizuire.
Date fiind aceste argumente, Curtea considerã cã trebuie sã subscrie tezei reclamanţilor în privinţa caracterului tardiv al cererii de revizuire.
48. Curtea observã de asemenea cã cererea de revizuire a procurorului general a fost admisã la 22 noiembrie 2001 (paragraful 22 de mai sus), iar acţiunea în revendicare a reclamanţilor a fost definitiv respinsã. Decizia a fost confirmatã prin Hotãrârea din 21 martie 2002 a Curţii de Apel Braşov (paragraful 24 de mai sus).
49. Curtea aminteşte cã în Cauza Brumãrescu, citatã anterior (paragrafele 61-62), a constatat încãlcarea art. 6 alin. 1, pe motiv cã anularea unei hotãrâri definitive de recunoaştere a unui drept de proprietate contravine principiului securitãţii juridice.
50. În Cauza Sovtransavto Holding, citatã anterior, Curtea a hotãrât cã un sistem juridic marcat de procedura de protest - adicã posibilitatea anulãrii repetate a unei hotãrâri definitive - ceea ce s-a întâmplat în cazul în speţã, este, ca atare, incompatibil cu principiul securitãţii raporturilor juridice, care constituie unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului în sensul art. 6 alin. 1.
51. Date fiind circumstanţele cauzei, Curtea ajunge la concluzia cã, chiar dacã Decizia din 22 noiembrie 2001 a Tribunalului Braşov nu a anulat în mod expres hotãrârea definitivã favorabilã reclamanţilor, aşa cum a fãcut Curtea Supremã de Justiţie în Cauza Brumãrescu, consecinţele juridice au fost aceleaşi. Din acest punct de vedere, nimic în speţã nu permite diferenţierea prezentei cauze de cauzele menţionate anterior.
52. În aceastã situaţie, Curtea considerã cã redeschiderea unei proceduri încheiate cu o hotãrâre definitivã, în urma unei cereri de revizuire formulate tardiv, şi anularea Hotãrârii definitive din 22 noiembrie 2001, favorabilã reclamanţilor, au ignorat principiul securitãţii raporturilor juridice şi, în consecinţã, dreptul reclamanţilor la un proces echitabil, în sensul art. 6 alin. 1.
53. Aşadar, s-a constatat încãlcarea art. 6 alin. 1 sub acest aspect.
B. Referitor la pretinsa încãlcare a art. 1 din Primul Protocol adiţional
54. Reclamanţii s-au plâns cã redeschiderea procedurii în urma revizuirii, urmatã de respingerea acţiunii lor în revendicare, a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor, astfel cum este garantat în art. 1 din Primul Protocol adiţional, care prevede:
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuţii sau a amenzilor."
55. Guvernul subliniazã cã numai procedura de revizuire a hotãrârii definitive poate face obiectul examinãrii Curţii. Admite cã reclamanţii aveau un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol, datã fiind existenţa Sentinţei definitive din 25 septembrie 1997, pronunţatã de Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti, şi a jurisprudenţei rezultate din Cauza Brumãrescu, citatã anterior.
56. În ceea ce priveşte anularea efectelor sentinţei definitive, Guvernul considerã cã redeschiderea procedurii a fost justificatã prin lipsa apãrãrii statului. Subliniazã cã sentinţa definitivã în chestiune a fost pronunţatã cu ignorarea garanţiilor de contradictorialitate şi în consecinţã este ilegalã. Procedura de revizuire ar trebui luatã în considerare ca având douã consecinţe juridice: una referitoare la admisibilitatea cererii de revizuire şi cealaltã referitoare la fondul cauzei.
În sfârşit, Guvernul susţine cã procedura de revizuire nu a adus atingere drepturilor garantate în art. 1 din Primul Protocol, întrucât eventuala imixtiune a fost justificatã de respectarea normelor privind echitatea procedurii.
57. Curtea aminteşte cã dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra bunului în litigiu fusese stabilit prin Sentinţa definitivã din 25 septembrie 1997 şi subliniazã cã dreptul astfel recunoscut nu era revocabil.
Reclamanţii aveau deci "un bun", în sensul art. 1 din Primul Protocol (a se vedea Cauza Brumãrescu, citatã anterior, paragraful 70).
58. Curtea aratã apoi cã Hotãrârea din 22 noiembrie 2001 a Tribunalului Braşov, rejudecând cauza în fond şi respingând acţiunea în revendicare a reclamanţilor, creeazã o situaţie identicã sau cel puţin similarã cu cea a reclamantului în Cauza Brumãrescu, citatã anterior.
59. În consecinţã, Curtea considerã cã Decizia din 22 noiembrie 2001, devenitã definitivã în urma Hotãrârii din 21 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, a avut drept efect privarea reclamanţilor de bunul lor, în sensul tezei a doua paragraful (1) al art. 1 din Primul Protocol (a se vedea Cauza Brumãrescu, citatã anterior, paragrafele 73-74). Or, Guvernul nu a adus nici o justificare pentru situaţia astfel creatã. În afarã de aceasta, Curtea aratã cã reclamanţii sunt privaţi de dreptul de proprietate asupra bunului de peste 7 ani, fãrã sã fi primit o compensaţie reflectând valoarea realã a acestuia şi cã eforturile pe care le-au fãcut pentru a reintra în posesia proprietãţii au fost zadarnice.
60. În aceste condiţii, presupunând chiar cã se poate demonstra cã privarea de proprietate ar fi servit unei cauze de interes public, Curtea considerã cã justul echilibru între cerinţele de interes general şi imperativele apãrãrii drepturilor fundamentale ale individului a fost rupt şi cã reclamanţii au suportat şi continuã sã suporte o sarcinã specialã şi exorbitantã.
61. În consecinţã, a fost şi continuã sã fie încãlcat art. 1 din Primul Protocol.
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
62. În conformitate cu art. 41 din Convenţie:
"În cazul în care Curtea declarã cã a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al Înaltei Pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei violãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o satisfacţie echitabilã."
A. Prejudiciul material
63. Cu titlu principal, reclamanţii solicitã restituirea bunului în litigiu. În ultimele observaţii remise Curţii, ei pretind, în caz de nerestituire, o sumã corespunzãtoare valorii actuale a bunului, adicã 149.889 EUR, reprezentând, conform mai multor anunţuri publicate de agenţii imobiliare din Bucureşti, 60.184 EUR pentru clãdire şi 89.705 EUR pentru terenul aferent. Nu au produs nici o expertizã în acest sens.
Ei cer, de asemenea, 79.000 EUR reprezentând chiriile pe care le-ar fi putut percepe.
Pentru prejudiciul moral şi material suferit în urma procedurii penale pentru tulburare de posesie ei pretind 66.692 EUR.
64. Guvernul se opune cererii reclamanţilor şi considerã cã suma solicitatã cu titlu de valoare actualã a bunului nu reflectã realitatea, în mãsura în care nu se întemeiazã decât pe câteva anunţuri imobiliare. În opinia sa, cele douã anunţuri de vânzare invocate de reclamanţi nu se referã la imobile similare celui care face obiectul prezentei cereri, informaţiile date fiind incomplete. În sfârşit, Guvernul considerã cã anunţurile invocate nu pot servi drept bazã pentru evaluarea bunului în litigiu, întrucât este imposibil sã se ştie exact care a fost preţul de vânzare al bunurilor respective.
Conform rezultatelor expertizei remise de Guvern, valoarea bunului în litigiu ar fi de 52.560 EUR, respectiv 40.400 EUR pentru clãdire şi 12.160 EUR pentru teren. Guvernul susţine cã reclamanţii au "supraevaluat" bunul în litigiu şi au omis sã precizeze cã este foarte vechi şi în stare proastã.
65. În ceea ce priveşte câştigul nerealizat, Guvernul se opune sã fie acordatã de cãtre Curte o asemenea compensaţie reclamanţilor şi invocã, între altele, Cauza Sofletea împotriva României (Cererea nr. 48.179/1999, paragraful 42, 25 noiembrie 2003).
66. Referitor la prejudiciul suferit în urma procedurii penale, Guvernul afirmã cã reclamanţii nu şi-au probat afirmaţiile şi cã, în orice caz, cererea de satisfacţie echitabilã trebuie analizatã în conformitate cu procedura care a fãcut obiectul cererii reclamanţilor, şi anume revizuirea sentinţei definitive.
67. În observaţiile de rãspuns la cea a Guvernului, reclamanţii contestã rezultatele expertizei prezentate de Guvern. Ei precizeazã cã suma de 79.000 EUR, solicitatã cu titlul de câştig nerealizat, reprezintã valoarea chiriei nepercepute timp de 76 de luni.
În ceea ce priveşte compensaţiile solicitate în urma procedurii penale, reclamanţii invocã faptul cã anularea sentinţei definitive favorabile a avut drept efect respingerea plângerii lor penale şi cã, în consecinţã, ar fi justã o compensare a prejudiciului astfel suferit.
68. Curtea considerã, faţã de circumstanţele cauzei, cã restituirea bunului în litigiu, aşa cum dispune Sentinţa definitivã din 25 septembrie 1997, i-ar situa pe reclamanţi, pe cât posibil, într-o poziţie echivalentã cu cea în care s-ar gãsi dacã dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol ar fi fost respectate.
69. În condiţiile în care statul pârât nu va proceda la restituire în termen de 3 luni din ziua în care prezenta hotãrâre rãmâne definitivã, Curtea hotãrãşte cã acesta va trebui sã plãteascã reclamanţilor pentru prejudiciul material valoarea actualã a bunului. Având în vedere informaţiile de care dispune privind preţul de piaţã imobiliarã din Bucureşti şi rezultatele expertizei imobiliare depuse de Guvern, Curtea considerã valoarea actualã a casei şi a terenului aferent la 60.000 EUR.
70. În ceea ce priveşte sumele cerute cu titlu de chirii nepercepute, Curtea nu le poate acorda, având în vedere faptul cã a dispus restituirea bunului ca reparaţie în sensul art. 41 din Convenţie, dar va putea lua în calcul privarea de proprietate suferitã de reclamanţi cu ocazia reparãrii prejudiciului moral (a se vedea, mutatis mutandis, Cauza Sofletea, citatã anterior, paragraful 42).
71. Referitor la prejudiciul legat de procedura penalã iniţiatã de reclamanţi, Curtea noteazã cã n-a fost sesizatã cu o asemenea plângere şi cã nimic nu-i împiedicã pe reclamanţi sã o sesizeze cu o asemenea cerere. În plus, nu ar putea plãti decât prejudiciile directe legate de încãlcarea constatatã. În consecinţã, Curtea nu poate acorda despãgubiri pentru acest capãt de cerere (a se vedea Cauza Anghelescu împotriva României, Cererea nr. 29.411/1995, paragraful 78, 9 aprilie 2002).
B. Prejudiciul moral
72. Reclamanţii solicitã de asemenea 666.921 EUR pentru prejudiciul moral cauzat de suferinţa "gravã, insuportabilã şi incomensurabilã" pe care le-a produs-o la 22 noiembrie 2001 Tribunalul Braşov, privându-i a doua oarã de bunul lor, dupã ce reuşiserã în 1997 sã punã capãt încãlcãrii dreptului lor de cãtre autoritãţile comuniste timp de 40 de ani. Ei cer de asemenea o compensaţie în numele tatãlui reclamantului, pentru prejudiciul moral suferit de acesta, decesul fiind cauzat de stresul generat de pierderea bunului în litigiu.
73. Guvernul considerã cã prejudiciul moral trebuie sã fie consecinţa anulãrii hotãrârii în cauzã şi nu a altor proceduri, ca procedura penalã angajatã de reclamanţi împotriva chiriaşilor din casã.
El considerã cã suma solicitatã de reclamanţi este excesivã şi Curtea, apreciind aceastã sumã, ar trebui sã se raporteze la jurisprudenţã în cauze similare.
74. În observaţiile de rãspuns la cele ale Guvernului, reclamanţii afirmã cã "au risipit mult timp, nervi şi bani" în cursul procedurilor menite sã recupereze bunul în litigiu. Reclamantul afirmã cã decesul tatãlui sãu se datoreazã stresului cauzat de pierderea bunului în litigiu. Şi starea sãnãtãţii reclamantei s-a înrãutãţit.
75. Curtea aminteşte cã cererea a fost introdusã numai de domnul Iulian Androne şi doamna Gheorghiţa Androne, în nume personal (a se vedea paragraful 1). În aceste împrejurãri nu se acordã compensaţie pentru prejudiciul moral al domnului G.A., care nu era petiţionar.
76. Curtea considerã cã evenimentele în cauzã au reprezentat o încãlcare a drepturilor reclamanţilor la un proces echitabil şi la respectarea bunurilor lor, pentru care suma de 6.000 EUR reprezintã o reparaţie echitabilã a prejudiciului moral suferit.
C. Cheltuieli
77. Reclamanţii solicitã rambursarea a 51.894 EUR pe care îi repartizeazã dupã cum urmeazã, prezentând un decont detaliat:
a) 9.837 EUR pentru înmormântarea tatãlui reclamantului;
b) 20.841 EUR pentru cãlãtoriile efectuate între Statele Unite ale Americii şi România, cu ocazia procedurilor interne, între 1990 şi 2003;
c) 2.584 EUR cu titlu de onorarii pentru activitatea desfãşuratã de avocaţi în procedura în faţa Curţii, atât în fond, cât şi în problema satisfacţiei echitabile;
d) 3.523 EUR pentru chiriile pe care a trebuit sã le plãteascã în Statele Unite ale Americii în cursul sejururilor în România (în timpul procedurii de revizuire, plângerii pentru tulburare de posesie şi acţiunii în evacuarea chiriaşilor);
e) 75 EUR pentru cheltuieli cu ocazia procedurii penale pentru afectarea posesiei;
f) 215 EUR cu titlu de impozit aferent bunului în litigiu, plãtit în 2000 şi 2003;
g) 13.230 EUR pentru cãlãtoriile în România;
h) 1.589 EUR pentru diferite cheltuieli (poştã şi telefon).
Ei invocã Cauza Anghelescu citatã anterior (paragrafele 83-88) şi subliniazã cã toate cheltuielile pe care le-au expus sunt rezonabile.
78. Guvernul nu se opune rambursãrii cheltuielilor fãcute în mod "real şi rezonabil", cu prezentarea pieselor justificative. În acest sens aminteşte Cauza Cvijetic împotriva Croaţiei (Cererea nr. 71.549/2001, paragraful 63, 26 februarie 2004) şi Cauza Jasiuniene împotriva Lituaniei (Cererea nr. 41.510/1998, paragraful 55, 6 martie 2003).
79. Nu contestã onorariile pentru avocaţi sau sumele plãtite cu titlu de impozite, dar considerã cã acestea din urmã reprezintã în realitate despãgubiri materiale şi nu cheltuieli de judecatã.
80. Referitor la cheltuielile pentru înmormântarea tatãlui reclamantului şi cele legate de procedura penalã, Guvernul considerã cã nu s-ar putea reţine nici o legãturã de cauzalitate între încãlcãrile constatate şi aceste fapte.
81. În ceea ce priveşte cheltuielile cu ocazia cãlãtoriilor spre România şi chiar în România, Guvernul susţine cã sumele solicitate cu acest titlu sunt nerezonabile, cã prezenţa reclamanţilor nu era necesarã, aceştia fiind reprezentaţi de avocaţi. În plus, în opinia Guvernului, reclamanţii nu şi-au probat în nici un fel afirmaţiile.
În sfârşit, Guvernul subliniazã cã nici cheltuielile legate de telefon, nici cele legate de poştã nu au fost justificate.
82. Curtea, în conformitate cu jurisprudenţa, va examina dacã cheltuielile a cãror rambursare se cere au fost fãcute în mod real şi necesar, pentru a preveni sau a redresa situaţia constituind o încãlcare a Convenţiei şi dacã valorile sunt rezonabile (Cauza Anghelescu, citatã anterior, paragraful 85).
83. Curtea observã cã reclamanţii solicitã rambursarea cheltuielilor de înmormântare a tatãlui reclamantului, care nu este reclamant [paragraful 77 a) anterior]. În consecinţã, Curtea nu poate acorda rambursarea acestor cheltuieli.
84. În ceea ce priveşte cheltuielile de transport, cu ocazia cãlãtoriilor efectuate între Statele Unite ale Americii şi România, luând în considerare justificativele prezentate (copii de pe biletele de avion) şi faptul cã mai multe cãlãtorii au fost efectuate în 1995, aşadar înainte de procedura care face obiectul prezentului litigiu, Curtea considerã cã este rezonabil sã le acorde reclamanţilor 3.470 EUR (mutatis mutandis, Cauza Anghelescu, citatã anterior, paragrafele 83-88).
85. Curtea apreciazã ca rezonabile onorariile plãtite (şi justificate) de reclamanţi avocaţilor şi le acordã rambursarea la nivelul de 2.584 EUR.
86. Referitor la chiriile pe care reclamanţii a trebuit sã le plãteascã în Statele Unite ale Americii în cursul şederilor în România şi la cheltuielile legate de procedura penalã pentru tulburare de posesie, Curtea noteazã cã aceste cheltuieli nu sunt direct legate de încãlcarea constatatã. În consecinţã, Curtea nu poate acorda nici o despãgubire pentru acest capãt.
87. În ceea ce priveşte suma plãtitã de reclamanţi cu titlu de impozit aferent bunului în litigiu, Curtea observã cã o parte a acestei sume a fost plãtitã când reclamanţii erau proprietarii bunului în litigiu. Cât despre cealaltã parte a sumei, ea considerã cã reclamanţii pot cere rambursarea în faţa instanţelor interne, pe calea unei acţiuni civile (de restituire a unei sume care nu era datoratã).
În consecinţã, Curtea decide cã nu se alocã indemnizaţie în acest sens.
88. Curtea observã cã reclamanţii cer rambursarea cheltuielilor fãcute cu ocazia deplasãrilor în ţarã, dar cã au omis sã depunã documente justificative în acest sens. Ea noteazã de asemenea cã reclamanţii au solicitat rambursarea cheltuielilor pentru telefon şi poştã, dar nu le-au justificat.
În consecinţã, Curtea hotãrãşte sã nu aloce nici o sumã cu acest titlu (Cauza Oprea împotriva României, Cererea nr. 33.358/1996, 16 iulie 2002, paragraful 56).
D. Majorãri de întârziere
89. Curtea hotãrãşte sã aplice majorãrile de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal publicatã de Banca Centralã Europeanã, la care se vor adãuga 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE:
1. declarã cererea admisibilã;
2. horãrãşte cã a fost încãlcat art. 6 alin. 1 din Convenţie;
3. hotãrãşte cã a fost încãlcat art. 1 din Primul Protocol;
4. hotãrãşte cã statul pârât trebuie sã restituie reclamanţilor, în termen de 3 luni de la data rãmânerii definitive a hotãrârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie, casa în litigiu şi terenul pe care este construitã;
5. hotãrãşte cã, în lipsa restituirii în naturã, statul pârât trebuie sã plãteascã reclamanţilor, împreunã, în termenul de 3 luni prevãzut mai sus, 60.000 EUR (şaizeci mii euro) cu titlu de prejudiciu material;
6. hotãrãşte cã statul pârât trebuie sã plãteascã reclamanţilor, împreunã, în termenul menţionat de 3 luni, urmãtoarele sume:
a) 6.000 EUR (şase mii euro) cu titlu de prejudiciu moral;
b) 6.054 EUR (şase mii cincizeci şi patru euro) cu titlu de cheltuieli de judecatã;
7. hotãrãşte cã sumele vor fi convertite în moneda naţionalã a statului pârât, la nivelul ratei de schimb aplicabile la data plãţii;
8. hotãrãşte cã, începând de la data expirãrii termenului respectiv pânã la momentul plãţii, sumele indicate la pct. 5 şi 6 a) şi b) vor fi majorate cu o dobândã simplã a cãrei ratã este egalã cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicatã de Banca Centralã Europeanã, la care se vor adãuga 3 puncte procentuale;
9. respinge restul cererii de acordare a unei satisfacţii echitabile.
Redactatã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 22 decembrie 2004, cu aplicarea art. 77 alin. (2) şi (3) din Regulament.
Bostjan M. Zupancic,
preşedinte
Vincent Berger,
grefier
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
