Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 18.898/02)
În Cauza Ilutiu împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, preşedinte, C. Bîrsan, doamnele E. Fura-Sandstrom, A. Gyulumyan, domnul David Thor Bjorgvinsson, doamnele I. Ziemele, I. Berro-Lefevre, judecãtori, şi domnul S. Quesada, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 15 noiembrie 2007,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 18.898/02) îndreptatã împotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, doamna Monica Ilutiu (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 3 aprilie 2002, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul sãu, domnul Rãzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 27 februarie 2006, Curtea a hotãrât sã comunice cererea Guvernului. Invocând prevederile art. 29 § 3, aceasta a hotãrât sã fie analizate în acelaşi timp admisibilitatea şi fondul cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanta s-a nãscut în anul 1951 şi locuieşte în Cluj-Napoca, în România.
5. În anul 1950, bunul imobil situat în Str. Memorandumului nr. 26, în Cluj-Napoca, compus dintr-o casã cu mai multe apartamente şi din terenul aferent, ce le aparţinuse pãrinţilor reclamantei, a fãcut obiectul unei naţionalizãri.
6. La 11 februarie 1998, în urma unei acţiuni în revendicare imobiliarã formulate în faţa Judecãtoriei Cluj-Napoca, reclamanta şi I.L., mama sa, au obţinut o hotãrâre definitivã prin care se constata ilegalitatea naţionalizãrii şi se dispunea ca autoritãţile sã radieze înscrierile efectuate în cartea funciarã în ceea ce priveşte dreptul de proprietate al statului asupra aceluiaşi bun.
7. În ciuda recunoaşterii judiciare definitive a dreptului lor de proprietate, pãrţile interesate s-au vãzut în imposibilitatea de a-şi recupera bunul în întregime deoarece, în temeiul <>Legii nr. 112/1995 , statul le vânduse în anul 1996 apartamentul nr. 2 din casã chiriaşilor care îl ocupau.
8. În anul 1999, reclamanta şi mama sa au solicitat instanţelor sã constate nulitatea vânzãrii apartamentului nr. 2 şi sã anuleze înscrierile fãcute de stat în cartea funciarã referitor la împãrţirea casei, în momentul naţionalizãrii, în douã unitãţi locative. Ele arãtau cã naţionalizarea era abuzivã şi ilegalã, ca şi împãrţirea bunului lor, şi cã statul nu putea fi proprietarul legitim al bunului şi, prin urmare, nu îl putea vinde în mod legal.
9. Mama reclamantei a decedat în cursul procedurii. Reclamanta a continuat procedura în nume propriu şi în calitate de moştenitoare a mamei sale.
10. La finalul procedurii, prin Decizia din 20 iunie 2001, Tribunalul Bihor, dupã ce a apreciat ca ilegalã naţionalizarea bunului, recunoscând în acelaşi timp dreptul de proprietate al reclamantei, a respins acţiunea acesteia pe considerentul cã locatarii erau cumpãrãtori de bunã-credinţã. Instanţa nu i-a acordat reclamantei nicio despãgubire. La 28 ianuarie 2002, Curtea de Apel Oradea a confirmat temeinicia acestei decizii.
11. Dupã adoptarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, reclamanta a solicitat restituirea în naturã a bunului sãu ori o despãgubire pentru pierderea bunului.
12. La 7 iulie 2003, Primãria Cluj-Napoca a considerat cererea reclamantei ca fiind fãrã obiect şi a respins-o. Reclamanta a contestat aceastã decizie.
13. Prin Decizia din 27 februarie 2004, Tribunalul Cluj a admis contestaţia reclamantei şi a dispus ca autoritãţile sã îi plãteascã suma de 34.570 EUR cu titlu de despãgubiri. Aceastã sumã reflectã concluziile unui raport de expertizã imobiliarã dispusã de aceeaşi instanţã. La 7 aprilie 2004, Judecãtoria Cluj-Napoca a respins o cerere de executare silitã a deciziei menţionate mai sus, formulatã de reclamantã împotriva Primãriei Cluj-Napoca. Astfel cum reiese din documentele aflate la dosar, reclamanta nu a fost despãgubitã pânã în prezent.
II. Dreptul şi practica interne pertinente
14. Prevederile legale şi jurisprudenţa interne relevante sunt descrise în Hotãrârea Strãin împotriva României din 21 iulie 2005 (nr. 57.001/00, §§ 19-26, CEDO 2005-VII).
15. Prevederile legale şi jurisprudenţa internã descrise în Hotãrârea Brumãrescu împotriva României ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, pp. 250-256, §§ 31-44) sunt, de asemenea, relevante în cauza de faţã.
16. <>Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 a fost modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 247/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despãgubire, permiţându-le beneficiarilor sã aleagã între o despãgubire sub formã de bunuri şi servicii şi o despãgubire sub formã de bani, echivalentã cu valoarea de piaţã a bunului ce nu poate fi restituit în naturã în momentul acordãrii sumei.
17. Prevederile relevante din <>Legea nr. 10/2001 (republicatã), astfel cum au fost ele modificate prin <>Legea nr. 247/2005 , sunt urmãtoarele:
ARTICOLUL 1
"(1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat (...) în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza <>Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, de regulã în naturã, în condiţiile prezentei legi.
(2) În cazurile în care restituirea în naturã nu este posibilã se vor stabili mãsuri reparatorii prin echivalent. Mãsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii (...), cu acordul persoanei îndreptãţite, sau despãgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plãţii despãgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. (...)"
ARTICOLUL 10
"(1) În situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale cãror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în naturã se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rãmase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate mãsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. (...)
(8) Valoarea corespunzãtoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţã de la data soluţionãrii notificãrii, stabilitã potrivit standardelor internaţionale de evaluare în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului.
(9) Valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în naturã, se stabileşte potrivit valorii de piaţã de la data soluţionãrii notificãrii, stabilitã potrivit standardelor internaţionale de evaluare."
ARTICOLUL 20
"(1) Persoanele care au primit despãgubiri în condiţiile <>Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea în naturã, cu obligaţia returnãrii sumei reprezentând despãgubirea primitã, actualizatã cu indicele inflaţiei, dacã imobilul nu a fost vândut [unor terţi] pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.
(2) În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor <>Legii nr. 112/1995 (...), persoana îndreptãţitã are dreptul la mãsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţã corespunzãtoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilitã potrivit standardelor internaţionale de evaluare. Dacã persoanele îndreptãţite au primit despãgubiri potrivit prevederilor <>Legii nr. 112/1995 , ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasatã, actualizatã cu indicele inflaţiei, şi valoarea corespunzãtoare a imobilului. (...)"
ARTICOLUL 45
"(1) Actele juridice de înstrãinare, inclusiv cele fãcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidenţa prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacã au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrãinãrii. (...)"
18. Prevederile relevante din <>Legea nr. 245/2005 sunt descrise în Hotãrârea Porteanu împotriva României (nr. 4.596/03, § 24, 16 februarie 2006).
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 1 din Protocolul nr. 1
19. Reclamanta susţine cã vânzarea apartamentului nr. 2 din casa situatã în Str. Memorandumului nr. 26, în Cluj-Napoca, în favoarea chiriaşilor, validatã prin Decizia din 28 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Oradea, a încãlcat art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmãtoarele:
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilitãţii
20. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altã parte, Curtea observã cã nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate şi, prin urmare, declarã admisibil acest capãt de cerere.
B. Asupra fondului
21. Guvernul subliniazã dificultãţile legate de reglementarea problemei imobilelor naţionalizate şi face o prezentare a legilor adoptate succesiv de cãtre stat în materie dupã 1989. El considerã cã ultima reformã în materie, şi anume <>Legea nr. 247/2005 , prevede cã, în cazul în care restituirea imobilului nu este posibilã, despãgubirea se va face prin emisiunea de titluri de participaţie la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea), la nivelul valorii bunului, stabilitã prin expertizã. Guvernul constatã cã despãgubirea prevãzutã de legislaţia românã rãspunde cerinţelor art. 1 din Protocolul nr. 1 şi cã întârzierea înregistratã în acordarea despãgubirilor în favoarea reclamantei nu afecteazã justul echilibru ce trebuie pãstrat între interesele în discuţie.
22. Reclamanta se opune acestui argument. Ea aratã cã modificarea legislativã invocatã de Guvern nu este în mãsurã sã schimbe situaţia existentã în speţã, deoarece procedura prevãzutã prin <>Legea nr. 247/2005 este lentã şi nesigurã. În plus, ea reaminteşte cã, chiar dacã ea deţine o a doua hotãrâre definitivã (vezi paragraful 13 de mai sus) ce dispune ca statul sã îi plãteascã o despãgubire, autoritãţile refuzã în continuare sã o execute. În fine, reclamanta considerã cã jurisprudenţa Strãin, menţionatã mai sus, îşi gãseşte aplicare în speţã şi solicitã Curţii sã constate încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.
23. Curtea a analizat în numeroase rânduri cauze ce ridicau probleme similare cu cea din cazul de faţã şi a constatat încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (vezi Porteanu, menţionatã mai sus, §§ 32-35).
24. Dupã ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atenţiei, Curtea considerã cã Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care sã poatã conduce la o concluzie diferitã în cazul de faţã. Curtea afirmã din nou în special cã, în contextul legislativ român ce reglementeazã acţiunile în revendicare imobiliarã şi restituirea bunurilor naţionalizate de regimul comunist, vânzarea de cãtre stat a bunului unei persoane cãtre terţi de bunã-credinţã, chiar dacã ea a fost anterioarã confirmãrii definitive în justiţie a dreptului de proprietate al respectivei persoane, reprezintã o privare de bunul respectiv. O astfel de privare, combinatã cu lipsa totalã de despãgubire, este contrarã art. 1 din Protocolul nr. 1 (Strãin, menţionatã mai sus, §§ 39, 43 şi 59, şi Gizzatova împotriva Rusiei, nr. 5.124/03, §§ 18-20, 13 ianuarie 2005).
25. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea apreciazã cã, în speţã, nerespectarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunului sãu, combinatã cu lipsa totalã de despãgubire timp de aproape 9 ani, a fãcut-o sã suporte o sarcinã disproporţionatã şi excesivã, incompatibilã cu dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, în speţã a avut loc încãlcarea acestei prevederi.
II. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie
26. Conform art. 41 din Convenţie,
"Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciu
27. Reclamanta solicitã restituirea apartamentului nr. 2, a cãrui proprietarã a fost recunoscutã prin Decizia definitivã din 11 februarie 1998, sau, în caz contrar, pentru prejudiciul material, acordarea unei sume reprezentând valoarea actualã a acestuia. Iniţial, ea a furnizat în acest sens un raport de expertizã tehnicã imobiliarã, efectuat în anul 2004, la cererea instanţelor interne, cu ocazia contestaţiei sale administrative formulate pe calea <>Legii nr. 10/2001 . Conform acestei expertize, valoarea actualã a bunului se ridica la 34.570 euro (EUR). Ulterior, în anul 2006, reclamanta a depus la dosar un raport de expertizã conform cãruia valoarea de piaţã a apartamentului nr. 2, actualizatã, s-ar situa între 83.000 şi 85.000 EUR. Pe de altã parte, pentru lipsa de folosinţã, ea solicitã suma de 700 EUR pentru fiecare lunã, începând cu data de 11 februarie 1998 şi pânã la despãgubirea efectivã pentru pierderea bunului sãu. Pentru prejudiciul moral, ea solicitã suma de 20.000 EUR, rezultând din frustrarea cauzatã de imposibilitatea de a-şi recupera dreptul de proprietate asupra bunului sãu, în urma numeroaselor proceduri pe care le-a început în acest sens.
28. Guvernul prezintã evaluarea unui expert ce dateazã din luna august 2006, conform cãreia valoarea apartamentului în cauzã ar fi de 27.824 EUR. Sprijinindu-se pe jurisprudenţa în materie, Guvernul observã cã, în cauzã, Curtea nu poate specula asupra valorii chiriilor neîncasate şi cã acest prejudiciu ar putea fi eventual luat în considerare în momentul stabilirii prejudiciului moral. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Guvernul apreciazã cã nu a fost doveditã nicio legãturã de cauzalitate între pretinsa încãlcare şi prejudiciul moral suferit şi cã, în plus, suma solicitatã de reclamantã este excesivã. În plus, acesta considerã cã o eventualã hotãrâre de condamnare datã de Curte ar putea constitui, în sine, o reparaţie suficientã a prejudiciului moral.
29. Curtea reaminteşte cã a constatat încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie din cauza vânzãrii de cãtre stat a bunului reclamantei cãtre terţi, combinatã cu lipsa unei despãgubiri efective.
30. Totuşi, Curtea observã cã instanţele interne, dupã ce au stabilit valoarea de piaţã a bunului, au recunoscut dreptul reclamantei de a fi despãgubitã pentru pierderea bunului sãu şi au dispus ca autoritãţile interne sã îi plãteascã suma de 34.570 EUR. Aceastã sumã reprezintã o creanţã în patrimoniul reclamantei, ce rezultã dintr-o decizie definitivã pronunţatã de instanţele interne.
31. Curtea apreciazã cã problema aplicãrii art. 41 în aceastã chestiune nu se aflã în stare de judecatã, drept pentru care decide sã o rezerve şi sã se stabileascã procedura ulterioarã, în cel mult 6 luni de la data la care prezenta hotãrâre va rãmâne definitivã, ţinând cont şi de eventualitatea unui acord între statul pârât şi pãrţile interesate (art. 75 §§ 1 şi 4 din Regulamentul Curţii).
B. Cheltuieli de judecatã
32. Reclamanta solicitã şi suma de 5.880 EUR pentru cheltuielile de judecatã angajate în faţa instanţelor interne şi pentru cele angajate în faţa Curţii. Ea prezintã copii pentru o parte din onorariile avocaţiale şi taxele poştale, în sumã totalã de 280 EUR.
33. Guvernul nu se opune plãţii cheltuielilor de judecatã, cu condiţia ca acestea sã fie dovedite, necesare şi sã aibã legãturã cu cauza. În speţã, el considerã cã cererea formulatã de reclamantã este excesivã şi cã numai o parte din cheltuieli a fost justificatã.
34. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecatã decât în mãsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil. În speţã, ţinând cont de elementele aflate în posesia sa şi de criteriile menţionate mai sus, în special de necesitatea cheltuielilor angajate pentru a remedia încãlcãrile constatate, Curtea considerã rezonabilã suma totalã de 280 EUR, cu toate cheltuielile incluse, pe care i-o acordã reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declarã cererea admisibilã;
2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
3. hotãrãşte ca statul pârât sã îi achite reclamantei, în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a hotãrârii, conform art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 280 EUR (douã sute optzeci euro) pentru cheltuielile de judecatã;
4. hotãrãşte ca la suma menţionatã mai sus sã se adauge orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit şi ca aceastã sumã sã fie convertitã în lei noi (RON) la cursul de schimb valabil la data plãţii;
5. hotãrãşte cã problema aplicãrii art. 41 din Convenţie, în ceea ce priveşte prejudiciul material şi moral, nu se aflã în stare de judecatã.
În consecinţã:
a) o rezervã în întregime;
b) invitã Guvernul şi reclamanţii sã îi adreseze în scris, în cel mult 6 luni de la data rãmânerii definitive a hotãrârii conform art. 44 § 2 din Convenţie, observaţiile lor asupra acestei chestiuni şi, în special, sã îi aducã la cunoştinţã orice acord la care vor fi ajuns;
c) rezervã procedura ulterioarã şi îi deleagã preşedintelui camerei atribuţia de a o stabili în caz de nevoie.
Întocmitã în limba francezã, ulterior comunicatã în scris la data de 6 decembrie 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupancic,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
