Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTARARE din 4 noiembrie 2008 in Cauza Savu impotriva Romaniei
(Cererea nr. 19.982/04) În cauza Savu împotriva României, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte, Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis Lopez Guerra, judecãtori, şi Santiago Quesada, grefier de secţie, deupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 14 octombrie 2008, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA 1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 19.982/04) îndreptatã împotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, domnul Paul Savu (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 4 mai 2004 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia). 2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul sãu, domnul Rãzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. 3. La data de 9 mai 2006, preşedintele Secţiei a treia a decis sã comunice cererea Guvernului. De asemenea, astfel cum prevede art. 29 § 3 din Convenţie, s-a hotãrât sã fie analizate în acelaşi timp admisibilitatea şi temeinicia cauzei.
ÎN FAPT I. Circumstanţele cauzei 4. Reclamantul s-a nãscut în anul 1940 şi locuieşte în Cãlãraşi. A. Recursul în anulare împotriva hotãrârii definitive din 6 iunie 2002 care îi atribuie reclamantului un teren în suprafaţã de 293 mp 5. Prin Hotãrârea definitivã din 3 iunie 1996, Judecãtoria Cãlãraşi a respins în parte acţiunea introdusã la data de 6 iunie 1994 de cãtre S.P., unul dintre cei 7 fraţi ai reclamantului, împotriva mamei lor. Instanţa a statuat într-adevãr cã S.P. nu avea dreptul decât la o suprafaţã de 1.000 mp din terenul de circa 1.293 mp pe care îl revendicase, teren care fusese cumpãrat de pãrinţii sãi în anul 1957 şi naţionalizat de autoritãţi în anii 1960. 6. În urma decesului mamei, prin Sentinţa din 6 noiembrie 2001, dupã ce a procedat la administrarea unei expertize imobiliare, Judecãtoria Cãlãraşi a admis acţiunea în partaj succesoral introdusã de reclamant împotriva celor 7 fraţi ai sãi şi i-a atribuit un teren în suprafaţã de 293 mp, care reprezenta restul terenului de 1.293 mp menţionat mai sus şi constituia masa succesoralã. În acelaşi timp, instanţa a stabilit în sarcina sa plata unei sulte în valoare de 5.143.175 lei româneşti (ROL) în favoarea fiecãruia dintre fraţii sãi şi i-a acordat o sumã cu titlu de cheltuieli de judecatã. 7. Atât apelul, cât şi recursul lui S.P. împotriva sentinţei menţionate mai sus au fost respinse ca neîntemeiate, primul prin Decizia din 5 martie 2002 a Tribunalului Cãlãraşi, iar al doilea prin Decizia din 6 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti. Ca rãspuns la argumentele lui S.P., care susţinea cã are un drept exclusiv de proprietate asupra parcelei de 293 mp şi cã aceasta nu fãcuse obiectul unei cereri a mamei sale întemeiate pe <>Legea fondului funciar nr. 18/1991 (<>Legea nr. 18/1991 ), Curtea de Apel Bucureşti a statuat cã S.P. nu îşi dovedise dreptul asupra parcelei de 293 mp. De asemenea, instanţa a statuat cã, în temeiul contratului de vânzare-cumpãrare din anul 1957 şi al retrocedãrii de cãtre autoritãţi întemeiate pe <>Legea nr. 18/1991 , aceastã parcelã fãcea parte din masa succesoralã. 8. La data de 7 august 2003, reclamantul a intrat în posesia terenului în suprafaţã de 293 mp şi a plãtit sultele datorate, în executarea Sentinţei definitive din 6 noiembrie 2001 menţionate mai sus. 9. În urma unui recurs în anulare formulat de procurorul general al României în temeiul art. 330 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, Curtea Supremã de Justiţie, prin Decizia din 31 martie 2004, a casat deciziile menţionate mai sus şi, pe fond, a respins acţiunea în partaj succesoral ca neîntemeiatã. Instanţa supremã a statuat cã parcela în suprafaţã de 293 mp aflatã în litigiu fusese naţionalizatã de stat în acelaşi timp cu cea în suprafaţã de 1.000 mp, cã nu exista nicio dovadã care sã ateste reconstituirea dreptului de proprietate al mamei reclamantului asupra terenului în suprafaţã de 293 mp în temeiul <>Legii nr. 18/1991 şi cã, fãcând parte din patrimoniul administraţiei locale, parcela în litigiu nu trebuia sã fie inclusã în masa succesoralã de partajat. B. Procedura în anularea vânzãrii de cãtre reclamant a terenului în suprafaţã de 293 mp 10. La data de 26 aprilie 2004, reclamantul a încheiat un contract de vânzare-cumpãrare în formã autenticã cu fiul sãu, S.Pl., contract prin care acesta cumpãra un teren în suprafaţã de 400 mp din care fãcea parte parcela de 293 mp menţionatã mai sus. S.Pl. a intrat în posesia terenului. 11. La data de 9 februarie 2005, invocând Hotãrârea din data de 31 martie 2004 pronunţatã în recursul în anulare, S.P. a sesizat instanţele interne cu o acţiune îndreptatã împotriva fraţilor sãi, inclusiv a reclamantului, şi împotriva lui S.Pl. Aceastã acţiune avea ca obiect anularea contractului de vânzarecumpãrare din 26 aprilie 2004 şi restabilirea situaţiei dinaintea executãrii Sentinţei din 6 noiembrie 2001. 12. Prin Decizia definitivã din data de 27 mai 2008, Curtea de Apel Bucureşti a admis parţial acţiunea lui S.P. Aceasta a statuat cã acel contract de vânzare-cumpãrare din 26 aprilie 2004 era lovit de nulitate absolutã în ceea ce priveşte parcela în suprafaţã de 293 mp pentru cauzã ilicitã şi falsã, reclamantul nemaifiind proprietarul parcelei în momentul vânzãrii, cã S.Pl. trebuia evacuat de pe parcela respectivã şi cã reclamantului trebuia sã îi fie restituite sumele pe care le plãtise cu titlu de sultã la data de 7 august 2003. Instanţa a respins cererea de partaj al terenului în suprafaţã de 1.293 mp ca inadmisibilã, Decizia din 31 martie 2004 a Curţii Supreme de Justiţie dobândind autoritate de lucru judecat. II. Dreptul intern pertinent 13. Prevederile legale relevante, în vigoare la data evenimentelor, sunt descrise în Hotãrârea SC Maşinexportimport Industrial Group SA împotriva României (nr. 22.687/03, § 22, 1 decembrie 2005).
ÎN DREPT I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 14. Reclamantul susţine, în esenţã, cã anularea Deciziei definitive din data de 6 iunie 2002 de cãtre Curtea Supremã de Justiţie în urma unui recurs în anulare formulat de procurorul general a încãlcat principiul securitãţii raporturilor juridice şi dreptul sãu la respectarea bunurilor. El invocã art. 6 § 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevãd urmãtoarele, în pãrţile lor relevante în speţã: ARTICOLUL 6 § 1 "Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) a cauzei sale, de cãtre o instanţã (...), care va hotãrî (...) asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)" ARTICOLUL 1 din Protocolul nr. 1 "Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor." 15. Guvernul contestã aceastã tezã. A. Asupra admisibilitãţii 16. În observaţiile sale din 25 septembrie 2006, Guvernul invocã pierderea calitãţii de victimã de cãtre reclamant din cauza vânzãrii parcelei litigioase în suprafaţã de 293 mp cãtre fiul sãu, S.Pl., prin contractul de vânzare-cumpãrare din 26 aprilie 2004. Cu toate acestea, Guvernul precizeazã cã va renunţa la excepţia ridicatã dacã, la finalul procedurii în anulare introduse de S.P. (paragraful 12 de mai sus), contractul de vânzare-cumpãrare menţionat mai sus va fi anulat. 17. Curtea observã încã de la început cã procedura menţionatã de Guvern s-a finalizat prin Decizia definitivã din 27 mai 2008, pronunţatã de Curtea de Apel Bucureşti, care a constatat nulitatea absolutã a contractului de vânzarecumpãrare menţionat mai sus. Ţinând cont de aceastã constatare şi de poziţia Guvernului, Curtea considerã cã nu existã niciun motiv pentru a continua, din oficiu, analiza excepţiei invocate. 18. Pe de altã parte, Curtea constatã cã cererea nu este vãdit neîntemeiatã în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. De asemenea, constatã cã cererea nu este afectatã de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, aceasta trebuie declaratã admisibilã. B. Asupra fondului 19. În ceea ce priveşte capãtul de cerere întemeiat pe art. 6 § 1 din Convenţie, recunoscând cã dreptul la un proces echitabil implicã, în acelaşi timp, şi respectarea principiului securitãţii raporturilor juridice şi cã instanţa europeanã a sancţionat deja reanalizarea de cãtre Curtea Supremã de Justiţie a unei hotãrâri definitive în urma unui recurs în anulare (Brumãrescu împotriva României, [MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII), Guvernul subliniazã cã aceastã cale de atac a fost eliminatã din Codul de procedurã civilã. În ceea ce priveşte capãtul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1, Guvernul considerã cã, în mãsura în care Curtea Supremã de Justiţie a constatat în Decizia sa din 31 martie 2004 cã nu existau dovezi care sã ateste cã parcela în suprafaţã de 293 mp trebuia inclusã în masa succesoralã care trebuia partajatã, ingerinţa în dreptul de proprietate al reclamantului asupra acestei parcele era legalã şi proporţionalã. 20. Reclamantul contestã argumentele Guvernului. 21. Curtea a analizat în mai multe ocazii cauze care ridicau probleme similare cu cele din speţa de faţã, în care a constatat încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1, din cauza rejudecãrii soluţiei date în mod definitiv unui litigiu şi a privãrii reclamanţilor de bunurile de care beneficiau la finalul procedurii, ca urmare a unui recurs în anulare (a se vedea, printre altele, Brumãrescu, citatã anterior, paragrafele 61, 77 şi 80, SC Maşinexportimport Industrial Group SA, citatã anterior, paragrafele 32 şi 46-47, şi Piaţa Bazar Dorobanţi SRL împotriva României, nr. 37.513/03, paragrafele 23 şi 33, 4 octombrie 2007). 22. Analizând cauza de faţã, Curtea considerã cã Guvernul nu a oferit niciun fapt sau argument convingãtor care sã poatã duce la o altã concluzie. În mod special, aceasta constatã cã, fiind sesizatã de procurorul general, Curtea Supremã de Justiţie a reanalizat cauza şi a anulat, prin Decizia din 31 martie 2004, Decizia definitivã din 6 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, care statuase cã parcela în suprafaţã de 293 mp trebuia inclusã în masa succesoralã care urma sã fie partajatã între reclamant şi fraţii sãi şi cã se impunea ca aceasta sã fie atribuitã primului, în schimbul unei sulte. 23. Având în vedere cele de mai sus şi ţinând cont de elementele aflate la dosar, Curtea constatã cã anularea de cãtre Curtea Supremã de Justiţie a Deciziei definitive din 6 iunie 2002 a încãlcat principiul securitãţii raporturilor juridice, încãlcând reclamantului dreptul sãu la un proces echitabil şi dreptul la respectarea bunurilor sale. 24. Prin urmare, a avut loc încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1. II. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie 25. Conform art. 41 din Convenţie, "În cazul în care Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã". A. Prejudiciu 26. Dupã ce a solicitat la data de 17 noiembrie 2006 suma de 18.000 euro (EUR) pentru daunele materiale şi suma de 16.000 EUR pentru daunele morale, reclamantul a precizat cã ar trebui luatã în considerare cererea sa de reparaţie echitabilã din 23 noiembrie 2006. În aceastã scrisoare el solicitã, în esenţã, reconstituirea dreptului sãu de proprietate asupra terenului în suprafaţã de 1.293 mp, inclusiv asupra parcelei în litigiu în suprafaţã de 293 mp, şi recunoaşterea valabilitãţii contractului de vânzare-cumpãrare pe care l-a încheiat la data de 26 aprilie 2004 cu S.Pl. Pe de altã parte, el solicitã suma de 70.000 EUR cu titlu de daune materiale pentru lipsa de folosinţã a parcelei menţionate mai sus şi suma de 70.000 EUR pentru daune morale. 27. Guvernul considerã cã cererea reclamantului referitoare la daunele materiale trebuie respinsã şi cã suma solicitatã cu titlu de daune morale este excesivã, având în vedere jurisprudenţa Curţii. 28. Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa bine stabilitã, conform cãreia o hotãrâre care constatã o încãlcare atrage pentru statul pârât obligaţia juridicã faţã de Convenţie de a pune capãt încãlcãrii şi de a îi înlãtura consecinţele astfel încât sã restabileascã, pe cât posibil, situaţia anterioarã acesteia. Statele contractante sunt, în principiu, libere sã aleagã mijloacele pe care le vor folosi pentru a se conforma unei hotãrâri de încãlcare, pronunţate într-o cauzã în care ele au fost parte. Dacã tipul încãlcãrii permite restitutio in integrum, este de datoria statului pârât sã o efectueze. Dacã, în schimb, dreptul naţional nu permite sau permite doar o înlãturare parţialã a consecinţelor încãlcãrii, art. 41 abiliteazã Curtea sã îi acorde pãrţii lezate, dacã este cazul, reparaţia pe care o considerã adecvatã [Brumãrescu împotriva României (reparaţie echitabilã) [MC], nr. 28.342/95, § 21, CEDO 2001-I]. 29. Curtea considerã cã, în speţã, singurul fundament care trebuie reţinut pentru acordarea unei reparaţii echitabile constã în constatarea încãlcãrii art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza anulãrii, la 31 martie 2004, a Deciziei definitive din 6 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti. Aceastã decizie partajase masa succesoralã dupã decesul mamei reclamantului şi îi atribuise acestuia parcela în suprafaţã de 293 mp, dispunând, în acelaşi timp, în sarcina sa, plata unei sulte în valoare de 5.143.175 ROL în favoarea fiecãruia dintre fraţii sãi. 30. Curtea considerã încã de la început cã cererea referitoare la prejudiciul pretins din cauza lipsei de folosinţã a parcelei în suprafaţã de 293 mp nu a fost deloc susţinutã şi cã nu existã nicio legãturã de cauzalitate între încãlcãrile constatate şi cererile de alte daune materiale decât cea referitoare la atribuirea în proprietate a parcelei în suprafaţã de 293 mp menţionatã mai sus. Aşadar, aceste cereri trebuie respinse [Dragne şi alţii împotriva României (reparaţie echitabilã), nr. 78.047/01, § 18, 16 noiembrie 2006]. În schimb, fãcând trimitere la Decizia definitivã din 6 iunie 2002, Curtea apreciazã cã este de datoria autoritãţilor sã ia mãsurile necesare pentru a îl repune pe reclamant într-o situaţie echivalentã cu cea în care s-ar fi aflat dacã cerinţele art. 6 § 1 din Convenţie şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încãlcate prin pronunţarea de cãtre Curtea Supremã de Justiţie a deciziei pronunţate în recursul în anulare. 31. Pe de altã parte, Curtea considerã cã anularea Deciziei definitive din 6 iunie 2002 de cãtre Curtea Supremã de Justiţie a determinat o încãlcare gravã a drepturilor reclamantului la un proces echitabil, conform cu principiul securitãţii raporturilor juridice şi cu respectarea bunurilor sale, încãlcare ce constituie sursa unui prejudiciu moral. Ţinând cont de totalitatea elementelor aflate în posesia sa şi statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenţie, Curtea îi alocã reclamantului suma de 3.000 EUR cu titlu de daune morale. B. Cheltuieli de judecatã 32. Reclamantul solicitã şi suma de 30.000 EUR pentru cheltuielile de judecatã angajate în faţa instanţelor interne în diferitele proceduri ce s-au desfãşurat în perioada 1994-2008 cu privire la terenul în suprafaţã de 1.293 mp şi pentru cele angajate în faţa Curţii (fotocopii, traduceri, taxe poştale etc.). El prezintã chitanţe de platã a onorariilor avocaţilor sãi, printre care şi cele legate de procedura de recurs în anulare în faţa Curţii Supreme de Justiţie, care se ridicã la circa 6.000.000 ROL. 33. Guvernul observã cã cele mai multe dintre documentele justificative furnizate de partea interesatã fie sunt lipsite de precizie în ceea ce priveşte obiectul lor, fie fac trimitere la perioade şi proceduri care nu privesc cauza aflatã în faţa Curţii. 34. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecatã decât în mãsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil. Pe de altã parte, Curtea reaminteşte cã, atunci când constatã o încãlcare a Convenţiei, ea poate acorda rambursarea cheltuielilor de judecatã angajate în procedurile interne, dar numai atunci când ele au fost efectuate "pentru a împiedica sau a corecta prin acestea presupusa încãlcare" (Forum Maritime împotriva României, nr. 63.610/00 şi 38.692/05, § 180, 4 octombrie 2007). Reamintind cã încãlcãrile constatate în speţã se referã exclusiv la anularea prin Decizia din 31 martie 2004 a Deciziei definitive din 6 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti şi ţinând cont de elementele aflate în posesia sa şi de criteriile menţionate mai sus, Curtea apreciazã cã trebuie sã îi acorde reclamantului suma de 300 EUR, pentru toate cheltuielile. C. Dobânzi moratorii 35. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, În unanimitate, CURTEA:
1. declarã cererea admisibilã; 2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1; 3. hotãrãşte: a) ca, în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri conform art. 44 § 2 din Convenţie, statul pârât sã ia mãsurile necesare pentru a îl repune pe reclamant într-o situaţie echivalentã cu cea în care s-ar fi aflat în absenţa anulãrii Deciziei definitive din 6 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti; b) ca statul pârât sã îi plãteascã reclamantului, în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri conform art. 44 § 2 din Convenţie, urmãtoarele sume, care vor fi convertite în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plãţii: (i) 3.000 EUR (trei mii euro), plus orice sumã care ar putea fi datoratã cu titlu de impozit, cu titlu de daune morale; (ii) 300 EUR (trei sute euro) pentru cheltuielile de judecatã, plus orice sumã care ar putea fi datoratã cu titlu de impozit de cãtre reclamant; c) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceste sume sã se majoreze cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu 3 puncte procentuale; 4. respinge cererea de reparaţie echitabilã în rest.
Întocmitã în limba francezã, ulterior comunicatã în scris la data de 4 noiembrie 2008, în conformitate cu art. 77 paragrafele 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall, preşedinte
Santiago Quesada, grefier
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
