Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 35.955/02)
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte, Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis Lopez Guerra, judecãtori, şi din Santiago Quesada, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 14 octombrie 2008,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 35.955/02) îndreptatã împotriva României, prin care 2 cetãţeni ai acestui stat, domnul Orhan Geauzar şi doamna Mariana Geauzar (reclamanţii), au sesizat Curtea la data de 15 august 2002, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia). În anul 1992, ei şi-au modificat numele în Rifat Orhan Gingis şi, respectiv, Joanna Marianna Gingis.
2. Reclamanţii au fost reprezentaţi în faţa Curţii de domnul Gheorghe Rusen, avocat în Buzãu. Prin scrisoarea din data de 18 mai 2008, transmisã ulterior schimbului de observaţii între pãrţi, reclamanţii au informat grefa cã nu mai sunt reprezentaţi de domnul Gheorghe Rusen. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul sãu, domnul Rãzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 25 ianuarie 2007, Curtea a hotãrât sã comunice cererea Guvernului. Potrivit prevederilor art. 29 § 3 din Convenţie, aceasta a hotãrât, de asemenea, sã se analizeze simultan admisibilitatea şi temeinicia cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanţii, soţ şi soţie, s-au nãscut în anul 1948 şi, respectiv, în anul 1955, şi locuiesc în New Jersey (Statele Unite).
5. Prin Decizia din 24 martie 1987 a consiliului municipal, datã în temeiul <>Decretului nr. 223/1974 , statul a naţionalizat apartamentul nr. 25 care aparţinea reclamanţilor, cu motivarea cã aceştia au pãrãsit ţara pentru a-şi stabili reşedinţa în strãinãtate. Apartamentul era situat în Constanţa, str. Mircea cel Bãtrân nr. 172, bl. MD 14, sc. B, et. 3, şi era compus din 3 camere şi dependinţe, având suprafaţa totalã de 65,03 mp.
6. La data de 12 septembrie 1996, statul a vândut apartamentul în cauzã terţilor D.M. şi D.N., care locuiau acolo în calitate de chiriaşi (cumpãrãtorii).
1. Acţiunea în revendicare
7. În anul 1998, reclamanţii au sesizat Judecãtoria Constanţa (judecãtoria) cu o acţiune în revendicare îndreptatã împotriva cumpãrãtorilor şi a consiliului municipal.
8. Prin Sentinţa din data de 27 octombrie 1999, instanţa a respins acţiunea, reţinând cã statul avea un titlu asupra apartamentului.
9. Prin Decizia din data de 22 martie 2000, Tribunalul Constanţa (tribunalul) a admis apelul reclamanţilor şi a admis acţiunea, statuând cã preluarea apartamentului de cãtre stat nu a fost conformã cu legea, în mãsura în care decizia de naţionalizare nu le-a fost comunicatã reclamanţilor.
10. Cumpãrãtorii au formulat recurs în faţa Curţii de Apel Constanţa (curtea de apel).
11. Prin Decizia definitivã din data de 8 noiembrie 2000, curtea de apel a admis recursul şi a respins acţiunea, statuând cã titlul statului asupra apartamentului în cauzã era valabil, dat fiind faptul cã din probele administrate reieşea cã reclamanţii luaserã cunoştinţã de decizia menţionatã mai sus.
2. Acţiunea în revendicare şi în anularea contractului de vânzare-cumpãrare
12. În cursul anului 2002, reclamanţii au învestit tribunalul cu soluţionarea unei acţiuni în revendicare şi în anularea contractului de vânzare-cumpãrare îndreptate împotriva cumpãrãtorilor şi a primãriei.
13. La data de 14 ianuarie 2003, tribunalul a constatat cã nu era competent sã se pronunţe asupra acţiunii în anularea contractului şi, prin urmare, şi-a declinat competenţa în favoarea judecãtoriei. La data de 11 martie 2003, tribunalul a decis suspendarea judecãrii acţiunii în revendicarea apartamentului pânã la soluţionarea definitivã a acţiunii în anularea contractului. Din documentele depuse la dosar nu reiese dacã analiza cauzei a fost reluatã pânã astãzi.
14. Prin sentinţa din data de 21 iunie 2004, judecãtoria a respins acţiunea, statuând cã naţionalizarea apartamentului a fost ilegalã, reţinând însã buna-credinţã a cumpãrãtorilor. În ceea ce priveşte caracterul ilegal al naţionalizãrii, instanţa a statuat astfel:
"Faptul cã în considerentele Deciziei civile nr. 1.550/2000 (din 8 noiembrie 2000) a Curţii de Apel Constanţa s-a reţinut valabilitatea deciziei de preluare a imobilului litigios în proprietatea statului nu împiedicã reexaminarea titlului statului. În procesul iniţial, acest titlu a fost cercetat, în cadrul unei acţiuni în revendicare pe cale incidentalã, iar posibilitatea cercetãrii în acelaşi mod a valabilitãţii titlului statului în prezenta cauzã este dincolo de orice îndoialã (...), care a prevãzut în mod expres criteriile în raport de care bunurile dobândite de stat în perioada 1945-1989 au ca fundament un titlu valabil de proprietate, şi anume: respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluãrii lor de cãtre stat.
<>Decretul nr. 223/1974 , în baza cãruia a fost emisã decizia de preluare a imobilului ce a aparţinut reclamanţilor, era inadmisibil contrar legii supreme - Constituţia din 1965 (...).
Pentru toate aceste considerente, se reţine cã statul nu are un titlu valabil asupra imobilului în cauzã, mãsura de preluare în baza <>Decretului nr. 223/1974 având în mod vãdit caracter abuziv."
15. Sentinţa a fost confirmatã prin deciziile din 21 decembrie 2004 şi 21 decembrie 2005 ale Curţii de Apel Constanţa, care a respins apelul şi recursul reclamanţilor.
3. Cererea în restituirea apartamentului în temeiul <>Legii nr. 10/2001
16. În anul 2001, reclamanţii au solicitat primãriei restituirea apartamentul în temeiul <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989.
17. La data de 9 martie 2007, primãria a informat Guvernul cã notificarea reclamanţilor nu a fost încã analizatã, întrucât aceştia nu au depus anumite documente la dosar, şi cã aceasta le-a trimis în aceeaşi zi o adresã reclamanţilor pentru a le solicita.
18. Prin adresa din data de 20 aprilie 2007, primãria a informat Guvernul cã a solicitat informaţii din partea autoritãţilor despre apartamentul în cauzã.
II. Dreptul şi practica internã pertinente
19. Prevederile legale şi jurisprudenţa internã relevante sunt descrise în cauzele Brumãrescu împotriva României ([MC], nr. 28.342/95, §§ 31-44, CEDO 1999-VII), Strãin şi alţii împotriva României (nr. 57.001/00, §§ 19-27, CEDO 2005-VII), Pãduraru împotriva României (nr. 63.252/00, §§ 23-53, 1 decembrie 2005) şi Tudor împotriva României (nr. 29.035/05, §§ 15-20, 17 ianuarie 2008).
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
20. Reclamanţii susţin cã au suferit o încãlcare a dreptului lor de proprietate asupra apartamentului în litigiu din cauza vânzãrii acestuia cãtre chiriaşi şi a refuzului instanţelor naţionale de a anula contractul de vânzare-cumpãrare. Ei considerã cã statul nu putea vinde bunul, deoarece naţionalizarea acestuia a fost ilegalã. Ei invocã art.1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmãtoarele:
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilitãţii
21. Guvernul ridicã mai multe excepţii de inadmisibilitate.
22. Astfel, el invocã nerespectarea termenului de 6 luni în ceea ce priveşte prima acţiune în revendicare.
23. De asemenea, Guvernul invocã şi excepţia de inadmisibilitate a unei eventuale cereri întemeiate pe a doua acţiune în revendicare, considerând cã reclamanţii nu au sesizat Curtea cu o astfel de cerere, ci doar au informat-o despre existenţa procedurii respective.
24. Tot referitor la cea de-a doua procedurã, el susţine cã cererea este prematurã, în mãsura în care procedura nu era soluţionatã definitiv la nivel naţional în momentul sesizãrii Curţii, în condiţiile în care aceasta nu poate fi sesizatã decât dupã epuizarea cãilor de atac interne. În plus, reclamanţii nu au solicitat reluarea examinãrii acţiunii în revendicare dupã soluţionarea definitivã a acţiunii în anularea contractului. Rezultã cã procedura în discuţie este încã pendinte.
25. În continuare, Guvernul invocã excepţia incompatibilitãţii ratione materiae, estimând cã, în absenţa recunoaşterii dreptului lor de proprietate printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã, reclamanţii nu dispuneau de un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1. În acest sens, el aratã cã, în cadrul primei proceduri, acţiunea reclamanţilor a fost respinsã cu motivarea cã naţionalizarea a fost conformã cu legea. În opinia Guvernului, faptul cã instanţele naţionale au reţinut, în cea de-a doua procedurã şi în considerentele hotãrârilor lor, caracterul ilegal al naţionalizãrii nu este suficient pentru a le oferi reclamanţilor o speranţã legitimã cu privire la restituirea bunului respectiv, deoarece, în dreptul român, numai dispozitivul unei hotãrâri judecãtoreşti beneficiazã de autoritate de lucru judecat.
26. Reclamanţii contestã argumentele Guvernului. Ei considerã cã au epuizat cãile de atac interne şi precizeazã cã dreptul lor de proprietate asupra apartamentului în litigiu nu a fost niciodatã anulat. În ceea ce priveşte acţiunea în revendicare introdusã de reclamanţi, a cãrei examinare a fost suspendatã în aşteptarea soluţionãrii acţiunii în anularea contractului, ei considerã cã acţiunea respectivã a rãmas fãrã obiect, având în vedere concluziile instanţelor.
27. În ceea ce priveşte excepţia întemeiatã pe nerespectarea termenului de 6 luni invocatã în legãturã cu prima procedurã, Curtea observã cã cererea a fost comunicatã Guvernului, sub aspectul art. 1 din Protocolul nr. 1, numai în legãturã cu cea de-a doua procedurã, şi anume acţiunea în revendicare şi în anularea contractului de vânzare-cumpãrare, astfel cum a fost soluţionatã prin Decizia din data de 21 decembrie 2005 a Curţii de Apel Constanţa. Prin urmare, Curtea considerã cã nu este necesar sã se pronunţe asupra excepţiei Guvernului.
28. În ceea ce priveşte excepţia de inadmisibilitate pe care Guvernul o întemeiazã pe faptul cã reclamanţii nu au formulat nicio cerere în legãturã cu cea de-a doua procedurã, Curtea observã cã pãrţile interesate au învederat încãlcarea dreptului lor de proprietate din cauza vânzãrii apartamentului lor şi a refuzului instanţelor naţionale de a anula contractul de vânzarecumpãrare. Prin urmare, aceastã excepţie trebuie respinsã.
29. Referitor la excepţia caracterului prematur al cererii, în partea referitoare la cea de-a doua procedurã, Curtea achieseazã la opinia Guvernului potrivit cãreia aceastã procedurã nu era încã soluţionatã la nivel naţional în momentul în care ea a fost sesizatã. Ţinând cont totuşi de faptul cã procedura respectivã a fost soluţionatã definitiv prin Decizia din data de 21 decembrie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, Curtea respinge excepţia Guvernului. În plus, ea apreciazã cã, în speţã, faptul cã reclamanţii nu au solicitat reluarea examinãrii acţiunii în revendicare dupã soluţionarea definitivã a acţiunii în anularea contractului de vânzare-cumpãrare nu este decisiv.
30. În ceea ce priveşte excepţia de incompatibilitate ratione materiae, Curtea considerã cã aceasta este strâns legatã de fondul capãtului de cerere pe care reclamanţii îl întemeiazã pe art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel încât ea trebuie conexatã cu fondul. De altfel, Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie şi cã nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Aşadar, trebuie declarat admisibil.
B. Asupra fondului
31. Guvernul acordã o importanţã deosebitã prevederilor <>Legii nr. 10/2001 , astfel cum au fost modificate prin <>Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, al cãror obiectiv este accelerarea procedurii de restituire a bunurilor naţionalizate şi, în situaţiile în care o astfel de restituire se dovedeşte a fi imposibilã, acordarea unei despãgubiri constând în acţiuni la un organism de plasare a valorilor mobiliare, "Proprietatea", organizat sub forma unei societãţi pe acţiuni. În opinia Guvernului, reparaţia prevãzutã de legislaţia românã corespunde exigenţelor jurisprudenţei Curţii.
32. Reclamanţii insistã asupra faptului cã apartamentul lor a fost naţionalizat abuziv şi apoi vândut chiriaşilor, care au fost de rea-credinţã. De aceea, ei considerã cã instanţele naţionale au refuzat pe nedrept sã anuleze contractul de vânzare-cumpãrare. Referitor la notificarea vizând restituirea bunului în temeiul <>Legii nr. 10/2001 , ei susţin cã primãria a amânat analizarea acestei cereri de o manierã excesivã.
33. Curtea aratã cã Judecãtoria Constanţa a stabilit caracterul ilegal al naţionalizãrii bunului prin Sentinţa sa din 21 iunie 2004. Prin urmare, ea apreciazã cã aceastã constatare a ilegalitãţii care, de altfel, nu a fost infirmatã de o instanţã superioarã are ca efect recunoaşterea, în mod indirect şi cu efect retroactiv, a dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra bunului în cauzã. În plus, Curtea constatã cã acest drept nu era revocabil şi cã nu a fost nici contestat, nici infirmat pânã astãzi (vezi, printre multe altele, Strãin şi alţii menţionatã mai sus, § 38; Sebastian Taub împotriva României, nr. 58.612/00, § 37, 12 octombrie 2006; Gabriel împotriva României, nr. 35.951/02, §§ 25-26, 8 martie 2007; Aldea împotriva României, nr. 36.992/03, § 24, 24 ianuarie 2008). Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciazã cã argumentul Guvernului conform cãruia ilegalitatea naţionalizãrii nu a fost reţinutã în dispozitivul sentinţei, ci în motivele sale, nu poate determina o abordare diferitã în speţã.
34. Prin urmare, Curtea apreciazã cã reclamanţii aveau un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
35. Ea reaminteşte cã a examinat în mai multe rânduri cauze care ridicau probleme similare cu cele ale speţei de faţã şi cã a constatat încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (vezi, printre altele, Porteanu împotriva României, nr. 4.596/03, §§ 32-35, 16 februarie 2006). Curtea reafirmã în special cã, în contextul legislativ român care reglementeazã acţiunile în revendicare imobiliarã şi restituirea bunurilor naţionalizate de regimul comunist, vânzarea de cãtre stat a bunului altuia cãtre terţi de bunã-credinţã, chiar dacã aceasta a fost anterioarã confirmãrii în justiţie în mod definitiv a dreptului de proprietate al altuia, reprezintã o privare de bunuri (Porteanu, menţionatã mai sus, § 32). O astfel de privare, combinatã cu lipsa totalã a despãgubirilor, este contrarã art. 1 din Protocolul nr. 1 (Strãin, menţionatã mai sus, §§ 39, 43 şi 59). În plus, nici <>Legea nr. 10/2001 , nici <>Legea nr. 247/2005 care o modificã nu iau în considerare prejudiciul suferit din cauza absenţei îndelungate a acordãrii despãgubirilor, de cãtre persoane care, la fel ca reclamanţii, au fost lipsite de bunurile lor (Porteanu, menţionatã mai sus, § 34).
36. Dupã ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atenţiei, Curtea considerã cã Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care sã poatã conduce la o concluzie diferitã în cazul de faţã.
37. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea apreciazã cã, în speţã, zãdãrnicirea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra bunului lor, asociatã cu o lipsã totalã de despãgubire, i-a fãcut pe aceştia sã suporte o sarcinã disproporţionatã şi excesivã, incompatibilã cu dreptul la respectarea bunului lor, garantat de art.1 din Protocolul nr. 1.
38. Prin urmare, Curtea respinge excepţia Guvernului şi constatã cã a avut loc încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.
II. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 6 § 1 din Convenţie
39. Sub aspectul art. 6 § 1 din Convenţie, reclamanţii se plâng de procedurile judiciare desfãşurate la nivel naţional, considerându-le inechitabile. În aceastã privinţã, ei considerã cã instanţele naţionale nu au apreciat corect probele administrate şi cã nu au dat dovadã de imparţialitate.
40. Ţinând cont de toate elementele aflate în posesia sa şi în mãsura în care este competentã sã fie sesizatã cu pretenţiile formulate, Curtea nu a reţinut nicio încãlcare a drepturilor garantate de art. 6 § 1 din Convenţie.
41. Rezultã cã acest capãt de cerere trebuie respins ca vãdit neîntemeiat, în conformitate cu prevederile art. 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
III. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie
42. Conform art. 41 din Convenţie,
"În cazul în care Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciu
43. Reclamanţii solicitã, cu titlu de daune materiale, restituirea apartamentului ori, dacã acest lucru nu este posibil, suma de 100.000 EUR pentru valoarea de circulaţie a bunului; în plus, ei solicitã suma de 8.000 EUR pentru "contravaloarea lipsei de folosinţã a bunului" din momentul introducerii primei acţiuni în revendicare pânã în prezent.
44. Guvernul aratã cã reclamanţii nu au prezentat niciun raport de expertizã asupra apartamentului. Acesta depune un raport de expertizã din luna septembrie 2007, conform cãruia valoarea apartamentului este de 45.647 EUR.
45. În ceea ce priveşte suma solicitatã pentru lipsa de folosinţã a bunului, Guvernul invitã Curtea sã respingã aceastã cerere.
46. De asemenea, acesta aratã cã pãrţile interesate nu au solicitat nicio sumã cu titlu de daune morale. El considerã, prin urmare, cã nu ar trebui sã li se acorde nicio sumã cu acest titlu.
47. Faţã de circumstanţele speţei, Curtea apreciazã cã restituirea apartamentului nr. 25, situat în Constanţa, str. Mircea cel Bãtrân nr. 172, bl. MD 14, sc. B, et.3, i-ar repune pe reclamanţi, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentã cu cea în care s-ar fi aflat dacã cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încãlcate.
48. Dacã statul pârât nu procedeazã la aceastã restituire în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, Curtea hotãrãşte ca Guvernul sã le plãteascã pãrţilor interesate, cu titlu de daune materiale, o sumã care sã corespundã valorii actuale a bunului.
49. În speţã, în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului acestei sume, Curtea observã cã Guvernul a prezentat un raport de expertizã care permite stabilirea valorii apartamentului. Conform acestui raport, aceastã valoare este de 45.647 EUR. Deoarece reclamanţii nu au furnizat niciun raport de expertizã, Curtea estimeazã valoarea de circulaţie actualã a bunului la suma de 46.000 EUR.
50. În ceea ce priveşte suma solicitatã pentru lipsa de folosinţã a bunului, Curtea reaminteşte cã ea nu poate specula asupra posibilitãţii unei închirieri a bunului în discuţie şi asupra profitabilitãţii acesteia (Buzatu împotriva României (reparaţie echitabilã), nr. 34.642/97, § 18, 27 ianuarie 2005) şi cã ea a dispus restituirea bunului, cu titlu de satisfacţie echitabilã în baza art. 41 din Convenţie. Prin urmare, ea respinge aceastã cerere.
51. Curtea observã alãturi de Guvern cã reclamanţii nu au solicitat nicio sumã cu titlu de daune morale.
B. Cheltuieli de judecatã
52. Reclamanţii solicitã suma de 5.000 EUR pentru cheltuielile angajate la nivel intern şi în faţa Curţii şi considerã cã aceastã sumã cuprinde onorariile de avocat, cheltuielile de transport şi pentru telefon, precum şi cheltuielile de traducere şi fotocopiere a documentelor. Ei depun la dosar anumite documente justificative.
53. Guvernul aratã cã reclamanţii au prezentat documente justificative pentru o sumã totalã de aproximativ 1.017 EUR şi cã, în orice caz, din aceste documente justificative nu reiese clar care erau procedurile la care se referã.
54. Curtea reaminteşte cã un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecatã decât în mãsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil. În speţã, ţinând cont de criteriile menţionate mai sus şi de documentele justificative furnizate de reclamanţi, precum şi de gradul relativ redus de complexitate al cauzei de faţã, Curtea considerã rezonabil sã le acorde pãrţilor interesate suma de 450 EUR, cu titlu de cheltuieli.
C. Dobânzi moratorii
55. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. conexeazã cu fondul excepţia preliminarã a Guvernului întemeiatã pe incompatibilitatea ratione materiae şi o respinge;
2. declarã cererea admisibilã în ceea ce priveşte capãtul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 şi inadmisibilã în rest;
3. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1;
4. hotãrãşte:
a) ca statul pârât sã le restituie reclamanţilor apartamentul nr. 25 situat în Constanţa, str. Mircea cel Bãtrân nr. 172, bl. MD 14, sc. B, et. 3, în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, conform art. 44 § 2 din Convenţie;
b) ca, în lipsa acestei restituiri, statul pârât sã le plãteascã ambilor reclamanţi, în acelaşi termen de 3 luni, suma de 46.000 EUR (patruzeci şi şase mii euro), la care se adaugã orice sumã care ar putea fi datoratã cu titlu de impozit, cu titlu de daune materiale;
c) ca, în orice caz, statul pârât sã le plãteascã ambilor reclamanţi, în acelaşi termen, suma de 450 EUR (patru sute cincizeci euro) plus orice sumã care ar putea fi datoratã cu titlu de impozit de cãtre reclamanţi, cu titlu de cheltuieli;
d) ca sumele menţionate la lit. b) şi c) sã fie convertite în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plãţii;
e) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceste sume sã se majoreze cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de satisfacţie echitabilã în rest.
Întocmitã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 4 noiembrie 2008, în conformitate cu prevederile art. 77 paragrafele 2 şi 3 din regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
