Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTARARE din 31 mai 2007 in Cauza Brazda si Malita impotriva Romaniei
În Cauza Brazdã şi Maliţa împotriva României, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, preşedinte, C. Bîrsan, doamnele E. Fura-Sandstrom, A. Gyulumyan, domnii E. Myjer, David Thor Bjorgvinsson, doamna I. Berro-Lefevre judecãtori, şi domnul S. Quesada, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 10 mai 2007, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 75.297/01) îndreptatã împotriva României, prin care 2 cetãţeni ai acestui stat, doamnele Maria Brazdã şi Ioana Maria Maliţa (reclamantele), au sesizat Curtea la data de 1 iunie 2001 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia). 2. Reclamantele sunt reprezentate de doamna L. Martonosy, avocat în Timişoara. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul sãu, doamna Roxana Rizoiu, apoi de doamna Beatrice Ramaşcanu, agent, şi doamna Ruxandra Paşoi, coagent, de la Ministerul Afacerilor Externe. 3. Reclamantele au pretins în principal cã vânzarea câtorva dintre apartamentele lor unor terţi a încãlcat art. 1 din Protocolul nr. 1. 4. La data de 31 august 2004, Curtea a hotãrât sã comunice cererea Guvernului. Invocând prevederile art. 29 § 3, aceasta a hotãrât sã se analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi temeinicia cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei 5. Reclamantele s-au nãscut în anul 1946, respectiv 1974, şi locuiesc la Lugoj. 6. În 1956 şi 1957, invocând <>Decretul de naţionalizare nr. 92/1950 , statul şi-a apropriat douã imobile situate în Timişoara, str. Giurgiu nr. 13 şi Str. Telegrafului nr. 49, ce aparţineau bunicilor reclamantelor. 7. Prin contractele încheiate în 1996 şi 1997, în temeiul <>Legii nr. 112/1995 , societatea ce administra bunurile imobiliare ale statului a vândut apartamentele nr. 1, 3 şi 4 din imobilul situat în str. Giurgiu şi apartamentele nr. 1, 2, 3, 4, 7 şi 17 din imobilul situat în Str. Telegrafului chiriaşilor care locuiau în ele. 8. La data de 1 aprilie 1998, reclamantele au introdus în faţa Judecãtoriei Timişoara o acţiune în revendicare imobiliarã îndreptatã împotriva Consiliului Local din Timişoara, împotriva societãţii care administra bunurile imobile ale statului şi împotriva terţilor achizitori. Ele au solicitat instanţei sã li se recunoascã faptul cã au calitatea de moştenitoare ale foştilor proprietari ai celor douã imobile, precum şi anularea actului de naţionalizare, reînscrierea în cartea funciarã a dreptului de proprietate al bunicilor lor şi anularea contractelor de vânzarecumpãrare menţionate mai sus. Ele au arãtat cã, în conformitate cu <>Decretul nr. 92/1950 , bunurile ce aparţineau anumitor categorii sociale erau scutite de naţionalizare şi cã bunicii lor fãceau parte din aceste categorii. 9. Prin Hotãrârea din 2 septembrie 1999, instanţa, apreciind cã statul îşi apropriase imobilele fãrã a avea un titlu valabil, a admis acţiunea şi a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpãrare pe motivul cã statul nu putea sã vândã în mod legal bunurile ce nu-i aparţineau. Instanţa le-a declarat pe cele douã reclamante moştenitoare ale bunicilor lor şi a dispus reînscrierea în cartea funciarã a dreptului de proprietate al foştilor proprietari. 10. La apelul pãrţilor pârâte, prin Decizia din 3 martie 2000, Tribunalul Judeţean Timiş a confirmat temeinicia acestei sentinţe. 11. Terţii dobânditori au formulat recurs în faţa Curţii de Apel Timişoara, pretinzând cã naţionalizarea fusese legalã, cã vânzarea respectase prevederile <>Legii nr. 112/1995 şi cã ei fuseserã dobânditori de bunã-credinţã. 12. Prin Decizia irevocabilã din 13 decembrie 2000, Curtea de Apel Timişoara a admis parţial recursul. Ea a confirmat ilegalitatea naţionalizãrii, însã a validat contractele de vânzare-cumpãrare, considerând cã terţii fuseserã dobânditori de bunã-credinţã, deoarece în momentul vânzãrii titlul de proprietate al statului nu fusese contestat încã. 13. Ca urmare a cererii reclamantelor, prin Sentinţa din 30 aprilie 2001, Judecãtoria Timişoara a dispus înscrierea în cartea funciarã a dreptului lor de proprietate asupra terenului aferent imobilului situat în Str. Telegrafului şi asupra apartamentelor nevândute din imobilul situat în str. Giurgiu. Instanţa a respins capãtul de cerere referitor la înscrierea dreptului lor de proprietate asupra terenului aferent imobilului situat în str. Giurgiu. 14. Apelul introdus de cãtre reclamante a fost admis prin Decizia din 25 ianuarie 2002, datã de Tribunalul Timiş, care a dispus înscrierea dreptului lor de proprietate asupra terenului situat în str. Giurgiu. Dobânditorii apartamentelor au introdus o contestaţie în anulare. 15. Prin Decizia din 1 septembrie 2003, Curtea de Apel Timişoara a admis contestaţia şi a respins cererea reclamantelor referitoare la terenul mai sus menţionat. La rândul lor, reclamantele au introdus o contestaţie în anulare care a fost, de asemenea, admisã de Curtea de Apel Timişoara. 16. Judecarea acestei cãi de atac se aflã încã pe rolul acestei instanţe. 17. În ceea ce priveşte apartamentele nevândute din imobilul situat în Str. Telegrafului, prin Hotãrârea din 19 noiembrie 2003, rãmasã definitivã prin nerecurare, dreptul de proprietate al reclamantelor asupra acestor apartamente a fost înscris în cartea funciarã. Instanţa a dispus şi înscrierea unui drept de trecere asupra terenului aferent imobilului în favoarea proprietarului apartamentului nr. 4. 18. La data de 14 august 2002, întemeindu-se pe prevederile <>Legii nr. 10/2001 , reclamantele au introdus împotriva Primãriei Timişoara şi a cumpãrãtorilor apartamentelor o nouã acţiune în constatarea nulitãţii contractelor de vânzare-cumpãrare. Prin Sentinţa din 4 decembrie 2002, ea a fost respinsã pe motivul cã Decizia din 13 decembrie 2000 a Curţii de Apel Timişoara avea autoritate de lucru judecat. La apelul şi recursul reclamantelor, prin douã decizii din 10 septembrie 2003 şi 20 octombrie 2004, Tribunalul Timiş şi Curtea de Apel Timişoara au confirmat temeinicia sentinţei pronunţate de judecãtorie. 19. La o datã neprecizatã, reclamantele au introdus la autoritãţile locale o cerere de restituire a apartamentelor litigioase, întemeiatã pe <>Legea nr. 10/2001 . Pânã acum nu a fost pronunţatã vreo hotãrâre. II. Dreptul intern pertinent 20. Prevederile legale şi jurisprudenţa internã pertinente sunt descrise în hotãrârile Strãin şi alţii împotriva României (nr. 57.001/00, §§ 19-26, 21 iulie 2005), Pãduraru împotriva României (nr. 63.252/00, §§ 38-53, 1 decembrie 2005), Porteanu împotriva României (nr. 4.596/03, §§ 21-24, 16 februarie 2006) şi Radu împotriva României (nr. 13.309/03, §§ 18-20, 20 iulie 2006).
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie 21. Reclamantele au pretins cã a avut loc o încãlcare a dreptului lor la respectarea bunurilor din cauza imposibilitãţii de a se bucura de mai multe apartamente situate în cele douã imobile asupra cãrora li s-a recunoscut dreptul de proprietate, imposibilitate ce decurge din vânzarea de cãtre stat a acestor apartamente unor terţi. Ele au invocat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, care prevede urmãtoarele: "Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor." A. Asupra admisibilitãţii 22. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este în mod vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Mai mult, ea observã cã nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate şi, prin urmare, îl declarã admisibil. B. Asupra fondului 23. Guvernul considerã cã vânzarea apartamentelor şi respingerea cererii de constatare a nulitãţii contractelor de vânzare-cumpãrare nu au avut nicio incidenţã asupra dreptului de proprietate al reclamantelor, deoarece nici titlul lor de proprietate, nici şansele lor de a intra în posesia acestor apartamente nu au fost afectate. În opinia Guvernului, constatarea bunei-credinţe a cumpãrãtorilor nu echivala cu negarea titlului de proprietate al reclamantelor. Astfel, procedura litigioasã nu le-a încãlcat dreptul de proprietate. 24. Guvernul considerã cã reclamantele ar fi avut mai multe şanse de a li se restitui aceste apartamente dacã ar fi formulat o nouã acţiune în revendicare împotriva dobânditorilor. 25. În sfârşit, Guvernul aratã cã reclamantele pot obţine o indemnizaţie în temeiul <>Legii nr. 10/2001 sub forma unor titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea). 26. Reclamantele contestã acest argument. Dupã opinia lor, instanţele interne au recunoscut dreptul lor de proprietate, precum şi pe cel al terţilor dobânditori asupra aceloraşi bunuri, situaţie care face imposibilã exercitarea drepturilor lor ca proprietari ai bunurilor lor. 27. Curtea reaminteşte cã, în Cauza Strãin citatã mai sus (§§ 39 şi 59), ea a considerat cã vânzarea de cãtre stat a unui bun al altuia cãtre un terţ de bunã-credinţã, chiar dacã ea a fost anterioarã confirmãrii definitive în justiţie a dreptului de proprietate al altuia, combinatã cu lipsa totalã de despãgubire, a reprezentat o privare contrarã art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. 28. Mai mult, în Cauza Pãduraru citatã mai sus (§ 112) Curtea a constatat cã statul îşi încãlcase obligaţia sa pozitivã de a reacţiona în timp util şi cu coerenţã în faţa chestiunii de interes general pe care o constituie restituirea sau vânzarea imobilelor intrate în posesia sa în temeiul decretelor, de naţionalizare. De asemenea, ea a considerat cã incertitudinea generalã astfel creatã s-a repercutat asupra reclamantului, care s-a aflat în imposibilitatea de a-şi recupera întregul sãu bun, deşi dispunea de o decizie definitivã care obliga statul sã i-l restituie. 29. În cauza de faţã, Curtea nu vede niciun motiv de a se îndepãrta de la jurisprudenţa citatã mai sus, situaţia de fapt fiind similarã. Ca şi în Cauza Pãduraru citatã mai sus, în cauza de faţã terţii au devenit proprietari înainte ca dreptul de proprietate al reclamantelor asupra bunurilor în litigiu sã fi fãcut obiectul unei confirmãri definitive. Şi, la fel ca în Cauza Strãin citatã mai sus, reclamantele au fost recunoscute ca proprietare legitime, instanţele considerând incontestabil titlul lor de proprietate, având în vedere caracterul abuziv al naţionalizãrii. 30. Curtea observã cã vânzarea bunurilor reclamantelor, în temeiul <>Legii nr. 112/1995 , le împiedicã sã se bucure de dreptul lor de proprietate, în ciuda existenţei hotãrârilor definitive care condamnã statul sã le restituie cele douã imobile. Mai mult, pentru aceastã privare nu le-a fost acordatã nicio despãgubire. Într-adevãr, deşi ele au depus o cerere de despãgubire în temeiul <>Legii nr. 10/2001 , reclamantele nu au primit nici pânã astãzi un rãspuns. 31. În ceea ce priveşte posibilitatea de a introduce o nouã acţiune în revendicare împotriva terţilor dobânditori, Curtea aratã cã este excesiv sã se solicite reclamantelor, care beneficiazã de hotãrâri definitive prin care li se restituie cele douã imobile, sã ia iniţiativa de a începe o nouã procedurã care, de altfel, nu şi-a dovedit caracterul efectiv (vezi, mutatis mutandis, Cauza Pãduraru citatã mai sus, §§ 38 şi urmãtoarele). 32. În mãsura în care Guvernul aratã cã reclamantelor le este permis sã obţinã titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea), Curtea îşi reitereazã constatarea anterioarã, conform cãreia Proprietatea nu funcţioneazã în prezent într-un mod susceptibil sã conducã la acordarea efectivã a unei despãgubiri reclamantelor (vezi, printre altele, cauzele Radu împotriva României, citatã mai sus, şi Ruxanda Ionescu împotriva României, nr. 608/02,12 octombrie 2006). 33. Prin urmare, Curtea considerã cã zãdãrnicirea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra pãrţilor din imobilele lor vândute de cãtre stat unor terţi, combinatã cu lipsa totalã de despãgubire, le-a cauzat un prejudiciu disproporţionat şi excesiv, incompatibil cu dreptul la respectarea bunurilor, garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. 34. Aşadar, a avut loc încãlcarea acestei prevederi. II. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie 35. Conform art. 41 din Convenţie: "În cazul în care Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã." A. Prejudiciu 36. Reclamantele solicitã restituirea apartamentelor asupra cãrora li s-a recunoscut dreptul de proprietate şi care au fost vândute unor terţi. În lipsa unei astfel de restituiri, ele solicitã cu titlu de prejudiciu material acordarea unei sume reprezentând valoarea acestor apartamente pe care ele o estimeazã la 143.334 euro (EUR), aşa cum a fost stabilitã printr-o expertizã tehnicã imobiliarã. 37. De asemenea, ele solicitã suma de 80.000 EUR pentru pierderea valorii celor douã imobile din cauza stãrii de coproprietate cu terţii cumpãrãtori şi a dreptului de trecere instituit prin Sentinţa din 19 noiembrie 2003. Reclamantele mai solicitã şi valoarea chiriilor nepercepute, pe care o estimeazã la 30.550 EUR. 38. În fine, ele solicitã acordarea sumei de 50.000 EUR fiecãreia dintre ele, cu titlu de daune morale pentru frustarea şi suferinţele cauzate prin ingerinţa statului în dreptul lor de proprietate. 39. Guvernul apreciazã cã valoarea comercialã a apartamentelor în litigiu este de 40.195 EUR. El furnizeazã opinia unui expert imobiliar şi contestã existenţa oricãrui alt prejudiciu material. 40. În ceea ce priveşte cererea cu titlu de prejudiciu moral, Guvernul apreciazã cã ar fi compensat suficient printr-o constatare a încãlcãrii şi cã, în orice caz, reclamantele nu au stabilit nicio legãturã de cauzalitate între pretinsa încãlcare şi suferinţa invocatã. 41. Curtea reaminteşte cã o hotãrâre prin care se constatã o încãlcare atrage dupã sine obligaţia juridicã a statului pârât, în sensul Convenţiei, de a pune capãt încãlcãrii şi de a-i şterge consecinţele. Dacã dreptul intern nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, art. 41 din Convenţie îi conferã Curţii puterea de a-i acorda o reparaţie pãrţii lezate prin actul sau omisiunea faţã de care a fost constatatã o încãlcare a Convenţiei. În exercitarea acestei puteri, ea dispune de o anumitã latitudine; adjectivul "echitabil" şi exprimarea "dacã este cazul" demonstreazã acest lucru. 42. Printre elementele luate în considerare de cãtre Curte, atunci când statueazã în materie, se numãrã prejudiciul material, adicã pierderile suportate efectiv ca o consecinţã directã a încãlcãrii pretinse, şi prejudiciul moral, adicã compensarea stãrii de angoasã, a neplãcerilor şi incertitudinilor ce rezultã din aceastã încãlcare, precum şi din alte daune nemateriale (vezi, printre altele, Cauza Ernestina Zullo împotriva Italiei, nr. 64.897/01, § 25, 10 noiembrie 2004). 43. În plus, acolo unde diferitele elemente ce constituie prejudiciul nu se preteazã la un calcul exact sau acolo unde distincţia dintre prejudiciul material şi cel moral se dovedeşte a fi dificilã, Curtea poate fi determinatã sã le analizeze global (Cauza Comingersoll împotriva Portugaliei [MC], nr. 35.382/97, § 29, CEDO 2000-IV). 44. Curtea apreciazã, în circumstanţele speţei, cã restituirea apartamentelor nr. 1, 3 şi 4 din imobilul situat în str. Giurgiu nr. 13 şi a apartamentelor nr. 1, 2, 3, 4, 7 şi 17 din imobilul situat în Str. Telegrafului nr. 49 le-ar repune pe reclamante, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentã cu cea în care s-ar fi aflat dacã prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie nu ar fi fost încãlcate. În cazul în care statul pârât nu procedeazã la aceastã restituire în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, Curtea decide ca Guvernul sã le plãteascã pãrţilor interesate, cu titlu de daune materiale, o sumã care sã corespundã valorii actuale a apartamentelor menţionate mai sus. 45. Ţinând cont de informaţiile de care dispune în ceea ce priveşte preţurile de pe piaţa imobiliarã localã şi de elementele furnizate de pãrţi, Curtea apreciazã cã valoarea comercialã actualã a acestor apartamente este de 100.000 EUR. 46. În ceea ce priveşte sumele solicitate pentru pierderea valorii imobilelor şi lipsa de folosinţã, calculate în funcţie de preţul de închiriere al apartamentelor, Curtea nu poate aloca vreo sumã cu acest titlu, având în vedere, pe de o parte, faptul cã ea a dispus restituirea bunului ca reparaţie în sensul art. 41 din Convenţie şi, pe de altã parte, cã acordarea unei sume cu acest titlu ar avea, în speţã, un caracter speculativ, posibilitatea şi randamentul unei închirieri depinzând de mai multe variabile. Totuşi, ea va ţine cont de privarea de proprietate suportatã de reclamante cu ocazia reparãrii prejudiciului moral (vezi, mutatis mutandis, Cauza Radu împotriva României, nr. 13.309/03, § 49, 20 iulie 2006 şi Cauza Penescu împotriva României, nr. 13.075/03, § 41, 5 octombrie 2006). 47. În acest sens şi în limita competenţei sale, Curtea considerã cã evenimentele în discuţie au cauzat grave încãlcãri ale dreptului reclamantelor la respectarea bunurilor. 48. Statuând în echitate, Curtea considerã cã trebuie sã îi acorde fiecãreia dintre reclamante suma de 5.000 EUR pentru prejudiciul legat de lipsa de folosinţã asupra apartamentelor şi pentru prejudiciul moral suportat. B. Cheltuieli de judecatã 49. Reclamantele solicitã şi rambursarea cheltuielilor de judecatã suportate în faţa Curţii. Ele furnizeazã documente justificative pentru suma de 62.830.000 lei româneşti (ROL), defalcatã dupã cum urmeazã: 60.000.000 ROL pentru onorariile avocaţiale, 1.350.000 ROL pentru traduceri şi 1.480.000 ROL pentru taxe poştale. 50. Guvernul nu se opune plãţii cheltuielilor de procedurã, cu condiţia ca ele sã fie susţinute de documente justificative. 51. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecatã decât în mãsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil. În cauza de faţã şi ţinând cont de elementele aflate în posesia sa şi de criteriile menţionate mai sus, Curtea apreciazã ca rezonabilã suma de 1.800 EUR pentru procedura în faţa Curţii şi o acordã reclamantelor împreunã. C. Dobânzi moratorii 52. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de preţ marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. declarã cererea inadmisibilã; 2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie; 3. hotãrãşte a) ca statul pârât sã le restituie reclamantelor apartamentele nr. 1, 3 şi 4 şi terenul aferent imobilului situat în Timişoara, str. Giurgiu nr. 13, şi apartamentele nr. 1, 2, 3, 4, 7 şi 17 şi terenul aferent imobilului situat în Timişoara, Str. Telegrafului nr. 49, în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, conform art. 44 § 2 din Convenţie; b) ca, în lipsa acestei restituiri, statul pârât sã le plãteascã împreunã reclamantelor, în acelaşi termen de 3 luni, suma de 100.000 EUR (una sutã mii euro) cu titlu de daune materiale; c) ca, în orice caz, statul pârât sã îi plãteascã fiecãreia dintre reclamante 5.000 EUR (cinci mii euro) pentru orice alt prejudiciu şi 1.800 EUR (una mie opt sute euro) împreunã reclamantelor cu titlu de cheltuieli de judecatã; d) ca sumele în discuţie sã fie convertite în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plãţii şi ca la acestea sã fie adãugatã orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit; e) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuare plãţii, aceste sume sã se majoreze cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de preţ marginal a Bãncii Centrale Europene valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu trei puncte procentuale; 4. respinge cererea de satisfacţie echitabilã pentru rest. Întocmitã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 31 mai 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupancic, preşedinte
Santiago Quesada, grefier
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
