Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARARE din 3 februarie 2005 din 3 februarie 2005, definitiva la 6 iulie 2005, in Cauza Partidul Comunistilor (Nepeceristi) si Ungureanu impotriva Romaniei
EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.044 din 24 noiembrie 2005
(Cererea nr. 46.626/1999)
În cauza Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) şi Ungureanu împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din domnul B.M. Zupancic, preşedinte, domnii J. Hedigan, L. Caflisch, C. Bîrsan, doamnele A. Guylumyan, R. Jaeger, domnul E. Myjer, judecãtori, şi domnul V. Berger, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în Camera de consiliu, la datele de 16 decembrie 2003 şi 13 ianuarie 2005, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceeaşi datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã Cererea nr. 46.626/1999 introdusã împotriva României, prin care o formaţiune politicã numitã Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) (Partidul comuniştilor care nu au fost membri ai Partidului Comunist Român, PCN) şi un cetãţean al acestui stat, domnul Gheorghe Ungureanu, au sesizat Comisia Europeanã a Drepturilor Omului (Comisia), la 14 aprilie 1997, în temeiul fostului art. 25 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale omului (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental doamna Roxana Rizoiu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamanţii invocã faptul cã respingerea cererii lor vizând înregistrarea PCN ca partid politic, prin Hotãrârea Curţii de Apel Bucureşti din 28 august 1996, a adus atingere dreptului la liberã asociere, în temeiul art. 11 din Convenţie. Având în vedere motivele reţinute de instanţe pentru a refuza înregistrarea, ei se considerã, de asemenea, victimele unei discriminãri întemeiate pe opiniile lor politice, contrare dispoziţiilor art. 14 din Convenţie.
4. Cererea a fost transmisã Curţii la data de 1 noiembrie 1998, data intrãrii în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenţie [art. 5 alin. 2 din Protocolul nr. 11].
5. Cererea a fost repartizatã Secţiei a II-a a Curţii [art. 52 alin. (1) din Regulament]. În cadrul acesteia, camera cãreia i-a fost încredinţatã examinarea cauzei [art. 27 alin. 1 din Convenţie] s-a constituit în conformitate cu art. 26 alin. (1) din Regulament.
6. Prin Hotãrârea din 16 decembrie 2003, camera a declarat cererea admisibilã.
7. Atât reclamanţii, cât şi Guvernul au depus observaţii scrise privind fondul cauzei [art. 59 alin. (1) din Regulament].
8. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat compoziţia secţiilor [art. 25 alin. (1) din Regulament]. Prezenta cerere a fost repartizatã Secţiei a III-a reorganizate astfel [art. 52 alin. (1) din Regulament].
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
A. Respingerea cererii de înregistrare PCN
9. Primul reclamant este o formaţiune politicã a cãrei înregistrare ca partid politic a fost refuzatã prin Hotãrârea din 28 august 1996 a Curţii de Apel Bucureşti. Al doilea reclamant este preşedintele acestei formaţiuni politice.
10. La 23 martie 1996 are loc, sub preşedinţia celui de-al doilea reclamant, Conferinţa naţionalã de constituire a PCN. Au fost adoptate statutul şi programul politic ale formaţiunii. Pasajele pertinente ale statutului prevãd urmãtoarele:
"[PCN] respectã suveranitatea naţionalã, integritatea teritorialã a Statului, ordinea de drept şi principiile democraţiei. El interzice tuturor membrilor sãi defãimarea ţãrii şi a naţiunii, îndemnul la rãzboi (...), la urã naţionalã, rasialã, de clasã ori religioasã, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau violenţã publicã, precum şi manifestãrile obscene, contrare bunelor moravuri.
[PCN] materializeazã asocierea liberã a cetãţenilor care militeazã pentru pluralism politic, susţin principiile statului de drept democratic, fiind promotorii opţiunii de afirmare a propriilor interese, ci nu de negare a altora.
II. Scop
Articolul 1: Comuniştii (nepecerişti) exprimã, reprezintã şi apãrã interesele politice ale oamenilor muncii, indiferent de etnie, sex, vârstã, profesii, convingeri şi sentimente.
Sunt oameni ai muncii toţi cei care îşi câştigã existenţa prin muncã de orice fel (...).
Pentru a asigura creşterea necontenitã a nivelului de trai al celor care muncesc, comuniştii (nepecerişti) acţioneazã, în cadrul şi cu mijloacele legale, admise şi permise tuturor partidelor, pentru cucerirea puterii politice, spre a garanta instaurarea unei societãţi democratice şi umane.
....................................................................
Articolul 20: [PCN] nu este continuator al Partidului Comunist Român cu care nu are nici o legãturã; el reprezintã prelungirea rezistenţei antipeceriste de dinainte de 1989. Iniţiat şi format de cãtre nepecerişti, [PCN] precizeazã cã nu i se cuvin nici meritele şi nici criticile adresate Partidului Comunist Român."
11. În programul politic, adoptat la 23 martie 1996, PCN afirma cã are drept obiectiv apãrarea intereselor oamenilor muncii şi respectarea esenţei doctrinei comuniste, care se bazeazã pe urmãtoarele principii fundamentale: neexploatarea unora de cãtre ceilalţi sau de cãtre stat, dreptatea socialã bazatã pe muncã şi pe o realã concurenţã calitativã şi adevãrata democraţie capabilã sã garanteze drepturile majoritãţii prin alegeri libere, la care sã fie admise toate curentele politice. Ei deplângeau evoluţia societãţii române dupã rãsturnarea regimului din 1989, considerând aceastã rãsturnare drept antisocialã şi antipopularã, ca şi transformarea ţãrii într-o "colonie a imperiilor neocolonialiste europene şi mondiale". Programul cuprindea, de asemenea, urmãtoarele idei politice:
"Teza fundamentalã pe care se bazeazã întreaga doctrinã şi politicã este aceea cã în politicã principala calitate este numãrulş Indiferent cum gândesc şi acţioneazã cei mulţi, ei au dreptate întotdeauna, fapt confirmat de fiecare datã, inclusiv la 22 decembrie 1989, când a ieşit victorioasã, în mai multe ţãri din Europa, contrarevoluţia antipopularã, antisocialã şi antinaţionalã.
Premisa certã a tuturor acţiunilor desfãşurate de oamenii muncii a fost dorinţa de schimbare a Rãului; practic, a fost schimbat, exclusiv şi aproape total, Binele... Care este acest Bine? În anii de practicã social-economicã, Socialismul a realizat pe pãmântul vechii Dacii, pentru masele populare - în ciuda erorilor, abuzurilor, neîmplinirilor, denaturãrilor şi deturnãrilor utilizate de noua burghezie, ciocoimea peceristã - obiective pe care oamenii muncii nu le pot abandona şi nu le pot uita: cel mai înalt nivel de trai material şi spiritual din istorie; cel mai înalt nivel de culturã şi civilizaţie din istorie (...); cel mai larg şi mai profund cadru legal democratic (...).
[PCN] este organizaţia politicã revoluţionarã a oamenilor muncii (...) care acţioneazã organizat şi conştient, în cadrul constituţional, pentru înlãturarea efectelor contrarevoluţiei şi reluarea construirii celei mai democratice şi umane societãţi cunoscute în istorie - Socialismul.
Indiferent de poziţia pe care o ocupã în raport cu celelalte forţe politice, antrenat sau nu în activitatea Puterii şi Administraţiei Statului, [PCN] îşi asumã îndatorirea de a milita pentru realizarea obiectivelor care sã asigure apãrarea intereselor maselor populare."
12. La 4 aprilie 1996, al doilea reclamant, în calitate de reprezentant al PCN, a sesizat Tribunalul Municipiului Bucureşti cu o cerere de înscriere în registrul special al partidelor politice.
13. Prin Hotãrârea din 19 aprilie 1996, tribunalul respinge cererea ca neîntemeiatã. Pasajele pertinente din motivarea hotãrârii prevãd:
"Pentru dovedirea cererii de înregistrare a partidului, s-au depus la dosar tabelul nominal cu datele persoanelor alese în conducerea partidului, tabelul cu membrii fondatori, statutul de organizare şi funcţionare, programul politic, contractul de închiriere a spaţiului pentru sediul partidului, dovada asigurãrii mijloacelor financiare şi actul de constituire - procesul-verbal al Conferinţei Naţionale de Constituire din 23 martie 1996.
Examinând actele depuse la dosar se constatã cã în statutul de organizare şi funcţionare la capitolul scopul urmãrit de partid (...) se aratã în final cã acest partid acţioneazã pentru cucerirea puterii politice spre a garanta instaurarea unei societãţi umane şi democratice.
Atât din statut cât şi din programul politic, rezultã cã se urmãreşte instaurarea unui stat uman, având la bazã o doctrinã comunistã, înţelegându-se cã ordinea de stat şi de drept actualã, instauratã dupã 1989, este inumanã şi nu are la bazã o realã democraţie.
Prin aceasta se încalcã dispoziţiile <>art. 2 alin. 3 şi 4 din Decretul-lege nr. 8/1989 care prevede cã «scopurile partidelor politice trebuie sã se întemeieze pe respectarea suveranitãţii, iar mijloacele de realizare a scopului urmãrit trebuie sã fie în conformitate cu ordinea de drept şi de stat din România»."
14. Al doilea reclamant atacã hotãrârea în faţa Curţii de Apel Bucureşti. Prin Hotãrârea definitivã din 28 august 1996 aceasta respinge recursul pe motivul cã analiza fãcutã în hotãrâre era corectã. Hotãrârea este redactatã la 21 octombrie 1996 şi apoi trimisã Tribunalului Bucureşti pentru arhivare. Domnul Ungureanu afirmã cã a luat cunoştinţã de motivele hotãrârii la 13 noiembrie 1996. Paragraful pertinent din motivarea hotãrârii prevede urmãtoarele:
"Cât priveşte ultima criticã care priveşte fondul cauzei, corect a reţinut instanţa de fond cã prevederile din statut încalcã dispoziţiile <>Legii nr. 8/1989 , referitoare la ordinea de drept şi de stat din ţarã. Prin urmare, instanţa va respinge contestaţia ca neîntemeiatã."
15. La 28 mai 1997 procurorul general al României îl informeazã pe domnul Ungureanu cã nu vede nici un motiv pentru a introduce recurs în anulare împotriva Deciziei din 28 august 1996.
16. Domnul Ungureanu formuleazã contestaţie în anulare, respinsã ca tardivã de Tribunalul Bucureşti, la 5 decembrie 1997.
B. Publicaţiile ulterioare ale celui de-al doilea reclamant
17. Dupã anul 1997 domnul Ungureanu continuã sã îşi exprime opiniile politice, prin intermediul Jurnalului "Pentru socialism", al cãrui redactor-şef este. La 13 august 1998 publicã în acesta un articol intitulat "Manifestul comunist", în care îşi proclamã adeziunea la doctrina comunistã şi criticã în acelaşi timp deriva conducãtorilor Partidului Comunist înainte de 1989 şi politica dusã de guvernanţi dupã 1989. Numeroase articole publicate în anii 1998 şi 1999 în jurnal de domnul Ungureanu foloseau lozinci, cum ar fi "Muncitori din toate ţãrile, uniţi-vã!", "Lupta continuã!" sau "Trãiascã socialismul!". În unul dintre ele nota cã, odatã ajuns la putere, "nu va (ar) accepta decât pe cei care îl vor (l-ar) accepta".
18. În anul 2000 domnul Ungureanu publicã o carte intitulatã "Contrarevoluţia antisocialistã, antipopularã şi antinaţionalã", în care rãspunde la aproximativ 100 de întrebãri puse de un jurnalist, şi în decembrie 2003 o trimite Curţii. Îşi prezenta acolo viziunea politicã, exprimându-şi adeziunea la doctrina comunistã şi la clasa muncitoare, desemnându-l pe Marx drept cel mai mare filozof politic al omenirii şi criticând atât trãdarea progresivã, dupã el, a idealurilor comuniste de cãtre autoritãţile dinainte de 1989, fãcând în acelaşi timp elogiul fostului preşedinte Ceauşescu, cât şi politica guvernanţilor dupã acea datã. El preciza cã, spre deosebire de regimul comunist dinainte de 1989, el se pronunţã pentru alegeri libere şi pluripartite, la care sã participe, cu excepţia extremiştilor şi a fasciştilor, toate forţele politice, şi se declara adeptul unei concurenţe politice bazate pe respectul celorlalţi şi al opiniilor lor politice. Printre altele, menţiona dificultatea de a gãsi, dupã 1989, numãrul necesar de membri pentru a înregistra PCN şi faptul cã partidul nu era cunoscut în ţarã, îndeosebi de cei cãrora li se adresa în mod special, ţãranii şi muncitorii.
19. Considerând cã socialismul fãcuse altãdatã obiectul a numeroase "atacuri", vizând sã îl distrugã, printre care cita anii 1968 la Praga, 1978 în Polonia şi 1985 şi 1993 în Rusia, domnul Ungureanu declara în încheierea rãspunsului la o întrebare a jurnalistului:
"Atâta timp cât vor mai exista pe pãmânt brutele capitaliste, imperialiste şi religioase, al cãror obiectiv fundamental este înrobirea celuilalt, se vor menţine condiţiile pentru repetarea unor asemenea acţiuni interne şi externe împotriva Socialismului, (...) [acesta] fiind o concepţie şi o credinţã fundamentalã a popoarelor; amintiţi-vã de repetarea la nesfârşit a atacurilor împotriva Binelui din basme... Aceste atacuri nu se opresc decât dupã distrugerea pãsãretului hidos şi parazitar, criminal oriunde şi oricând."*
__________
* Textul este tradus din varianta în limba francezã a hotãrârii CEDO.
20. El preciza cã sistemul politic s-ar organiza în timp, conform structurii claselor sociale, cã PCN înţelegea sã reprezinte interesele ţãranilor şi muncitorilor şi cã un parlament democratic trebuia sã reflecte structura socialã a ţãrii, cele douã clase citate anterior deţinând marea majoritate a fotoliilor, conform procentajului.
21. Considerând cã hoţia este încurajatã de capitalism, domnul Ungureanu indica în lucrarea respectivã cã poporul, care dispreţuia bogãţia, s-ar îndepãrta de partidele politice de dupã 1989 şi, în aproximativ 50 de ani, s-ar apropia de PCN.
22. În privinţa proprietãţii, el sublinia cã poporul ar hotãrî în legãturã cu utilitatea privatizãrilor şi cã "bogaţii" ar putea beneficia de bunurile lor obţinute prin mijloace legale. Referitor la restituirea proprietãţilor trecute în patrimoniul statului în timpul regimului comunist, domnul Ungureanu considera cã proprietãţile confiscate din motive politice ar trebui restituite, fãrã restituirea totuşi a imobilelor în întregime sau a uzinelor, întrucât naţionalizãrile de dupã 1947-1948 fuseserã acte de justiţie socialã.
II. Dreptul intern pertinent
23. În perioada faptelor, dispoziţiile pertinente ale <>Decretului-lege nr. 8/1989 privind înregistrarea şi funcţionarea partidelor politice şi organizaţiilor obşteşti în România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 31 decembrie 1989 şi abrogat prin <>Legea nr. 27 din 26 aprilie 1996 referitoare la partidele politice, prevedeau:
ARTICOLUL 1
"În România este liberã constituirea partidelor politice, cu excepţia partidelor fasciste sau care propagã concepţii contrare ordinii de stat şi de drept în România.
Nici o altã îngrãdire pe motiv de rasã, naţionalitate, religie, grad de culturã, sex sau convingeri politice nu poate împiedica constituirea şi funcţionarea partidelor politice (...)."
ARTICOLUL 2
"(...)
(3) Scopurile partidelor politice şi organizaţiilor obşteşti trebuie sã se întemeieze pe respectul suveranitãţii, independenţei şi integritãţii naţionale, al democraţiei, în vederea asigurãrii libertãţilor şi drepturilor cetãţenilor şi afirmãrii demnitãţii naţiunii române.
(4) Mijloacele de realizare a scopurilor partidelor politice şi organizaţiilor obşteşti trebuie sã fie în conformitate cu ordinea de stat şi de drept din România."
ARTICOLUL 4*)
__________
*) Hotãrârea CEDO menţioneazã art. 5, reproducând însã conţinutul <>art. 4 din Decretul-lege nr. 8/1989 .
"Înregistrarea partidelor politice se face la Tribunalul muncipiului Bucureşti, care, în termen de 5 zile, se pronunţã asupra legalitãţii constituirii lor.
Împotriva deciziei Tribunalului municipiului Bucureşti se poate face contestaţie la Curtea Supremã de Justiţie, în termen de 3 zile de la comunicarea deciziei (...)."
24. Art. 37 alin. (2) din Constituţie dispune:
"(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militeazã împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitãţii, a integritãţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale."
25. <>Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţionalã a României prevede la art. 3:
"Art. 3 - Constituie ameninţãri la adresa siguranţei naţionale a României: (...) h) iniţierea, organizarea, sãvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistã, fascistã (...), rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formã unitatea şi integritatea teritorialã a României, precum şi incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept (...)."
Art. 13 prevede competenţa procurorului, în cazurile menţionate în art. 3 citat anterior, sã dispunã anumite mãsuri, cum ar fi ascultãrile telefonice, pentru a culege mai multe informaţii privind faptele respective.
În conformitate cu art. 19, crearea şi organizarea de reţele de informaţii care pot aduce atingere securitãţii naţionale constituie infracţiune care se sancţioneazã cu pedeapsa de la 2 pânã la 7 ani închisoare.
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încãlcare a art. 11 din Convenţie
26. Reclamanţii invocã faptul cã refuzul instanţelor interne de a le admite cererea de înregistrare a PCN ca partid politic le-a încãlcat libertatea de asociere, garantatã de art. 11 din Convenţie, care prevede urmãtoarele:
"1. Orice persoanã are dreptul la libertatea de întrunire paşnicã şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apãrarea intereselor sale.
2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevãzute de lege, constituie mãsuri necesare, într-o societate democraticã, pentru securitatea naţionalã, siguranţa publicã, apãrarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sãnãtãţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertãţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale sã fie impuse exercitãrii acestor drepturi de cãtre membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat."
A. Cu privire la existenţa unei ingerinţe
27. Guvernul şi reclamanţii recunosc cã refuzul înregistrãrii PCN ca partid politic reprezintã o ingerinţã în dreptul de asociere al acestora. Aceasta este şi opinia Curţii.
B. Cu privire la justificarea ingerinţei
28. O atare ingerinţã încalcã art. 11, cu excepţia situaţiei în care este "prevãzutã de lege", vizeazã unul sau mai multe scopuri legitime, în conformitate cu art. 2, şi este "necesarã într-o societate democraticã" pentru atingerea acestui sau acestor scopuri.
1. "Prevãzutã de lege"
29. Guvernul susţine cã în speţã ingerinţa este prevãzutã de lege. Pe de o parte, cererea de înregistrare ca partid politic, depusã de PCN la Tribunalul Municipiului Bucureşti la 4 aprilie 1996, prezenta vicii de formã, care justificau respingerea. Pe de altã parte, statutul şi programul politic ale PCN încãlcau art. 37 din Constituţie, <>art. 2 din Decretul-lege nr. 8/1989 privind înregistrarea şi funcţionarea partidelor politice şi <>art. 3 lit. h) din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţionalã, toate dispoziţiile legale rãspunzând condiţiilor de accesibilitate şi de previzibilitate cerute de Convenţie. Aşadar, refuzul înregistrãrii era conform cu dispoziţiile <>art. 1 din Decretul-lege nr. 8/1989 .
30. Reclamanţii invocã faptul cã respingerea cererii de înregistrare a PCN este lipsitã de temei legal, instanţele interne încãlcând dispoziţiile <>Decretului-lege nr. 8/1989 şi ale Constituţiei, întrucât au adoptat un raţionament ipotetic.
31. Curtea noteazã de la început cã deciziile instanţelor interne se întemeiazã în exclusivitate pe <>Decretul-lege nr. 8/1989 privind înregistrarea şi funcţionarea partidelor politice, în care art. 1 prevede posibilitatea de a refuza înregistrarea ca partide politice a formaţiunilor de tip fascist sau care difuzeazã concepţii contrare ordinii constituţionale şi juridice a ţãrii. Ingerinţa beneficiazã aşadar de o fundamentare în dreptul intern.
32. Curtea aminteşte jurisprudenţa constantã, conform cãreia expresia "prevãzutã de lege", figurând în art. 8-11 din Convenţie, nu numai cã impune ca mãsura incriminatã sã aibã fundamentare în dreptul intern, dar vizeazã şi calitatea legii în cauzã, care trebuie sã fie destul de accesibilã şi previzibilã, adicã enunţatã cu suficientã precizie pentru a permite individului - asistat, dacã este cazul, de consilieri - sã îşi adapteze comportamentul [vezi, între altele, Cauza Sunday Times împotriva Regatului-Unit (nr. 1), Hotãrârea din 26 aprilie 1979, seria A a nr. 30, p. 31, paragraful 49].
33. Curtea noteazã cã <>Decretul-lege nr. 8/1989 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi cã acesta defineşte, deşi foarte succint, principiile esenţiale care urmeazã sã fie respectate de partidele politice; acestea trebuie sã fie conforme cu ordinea constituţionalã şi juridicã a ţãrii şi, în special, sã se întemeieze pe respectul suveranitãţii, independenţei, integritãţii teritoriale, democraţiei şi libertãţilor şi drepturilor cetãţenilor. În afarã de aceasta, <>Decretul-lege nr. 8/1989 prevede procedura judiciarã care trebuie urmatã pentru a contesta, dacã este cazul, interpretarea de cãtre instanţe a conformitãţii cererii de înscriere a partidelor cu dispoziţiile sale.
34. Curtea considerã critica adusã de reclamanţi interpretãrii <>Decretului-lege nr. 8/1989 de cãtre instanţele interne, care consideraserã cã obiectivul PCN de a instaura o societate bazatã pe doctrina comunistã contrarã ordinii juridice şi constituţionale a ţãrii, ca aparţinând mai degrabã examinãrii necesitãţii ingerinţei decât caracterului previzibil al legii.
Având în vedere observaţiile anterioare, Curtea pleacã de la principiul cã ingerinţa în cauzã era "prevãzutã de lege".
2. Scop legitim
35. Pentru Guvern, ingerinţa litigioasã urmãrea mai multe scopuri legitime, şi anume protecţia securitãţii naţionale, protecţia moralei şi protecţia drepturilor altuia. Din programul politic şi din statutul PCN reieşea cã formaţiunea acţioneazã, în realitate, împotriva democraţiei pluraliste şi principiilor protejate de Convenţie. Guvernul considerã cã trebuie luate în considerare consecinţele lãsate de experienţa comunistã a ţãrii şi cã ideea promovãrii comunismului este contrarã concepţiilor morale ale majoritãţii populaţiei României.
36. Reclamanţii se opun argumentelor Guvernului şi susţin, în mod special, cã acesta nu vorbeşte despre moralã decât în numele unei minoritãţi şi cã, în lipsa confruntãrii electorale directe dintre PCN şi celelalte partide politice, nu se pot face speculaţii asupra concepţiilor morale şi politice ale majoritãţii populaţiei ţãrii.
37. Curtea considerã cã, având în vedere, în special, experienţa totalitarã pe care a avut-o România, mãsurile litigioase pot fi considerate ca vizând protecţia securitãţii naţionale şi protecţia drepturilor şi libertãţilor celuilalt.
3. "Necesar într-o societate democraticã"
a) Teza pãrţilor
(i) Reclamanţii
38. Reclamanţii invocã faptul cã respingerea de cãtre instanţe a cererii de înregistrare a PCN nu are bazã realã, ci se întemeiazã pe un raţionament ipotetic. Ei considerã cã programul politic şi statutul PCN demonstreazã cã acesta înţelege sã acţioneze în respectul legilor, al Constituţiei şi al regimului democratic pluralist.
Ei afirmã cã nu existã nici o intenţie ascunsã, nici în documentele constitutive ale PCN, nici în articolele de presã sau în cartea publicate de cel de-al doilea reclamant între 1998 şi 2000, dupã pronunţarea Hotãrârii din 28 august 1996 a Curţii de Apel Bucureşti. Dimpotrivã, ei vãd în documentele în cauzã, ca şi în numele PCN, dovada ataşamentului la doctrina comunistã şi opoziţia atât faţã de abuzuri şi de deriva partidului comunist înainte de 1989, cât şi faţã de guvernanţii de dupã 1989, proveniţi, în opinia lor, din acest partid.
39. Reclamanţii subliniazã cã în mai multe state din Europa Occidentalã şi de Est existã partide comuniste a cãror doctrinã se inspirã din marxism. Ei adaugã cã PCN ar dori sã îi poatã reprezenta pe muncitori şi pe ţãrani în Parlament unde, în opinia lor, aceste categorii nu sunt reprezentate astãzi. Aceştia încheie afirmând cã, în orice caz, climatul politic şi social care domneşte în ţarã nu ar putea justifica încãlcarea dreptului la libertatea de asociere.
(ii) Guvernul
40. Guvernul invocã faptul cã obiectivele menţionate de PCN în statut şi în programul politic din 23 martie 1996 disimuleazã adevãratele intenţii ale partidului, şi anume reinstaurarea unui regim comunist şi a dictaturii proletariatului, care vin în contradicţie cu principiile democraţiei, astfel cum sunt recunoscute de Convenţie. El considerã cã intenţiile transpar din mai multe articole publicate de domnul Ungureanu în 1998 şi 1999, printre care cel intitulat "Manifestul comunist", şi, în special, cartea Contrarevoluţia antisocialistã, antipopularã şi antinaţionalã, publicatã în 2000 (paragrafele 17-22 de mai sus). Punând în evidenţã ameninţarea care ar rezulta din instaurarea societãţii propovãduite de reclamanţi, Guvernul considerã cã ar trebui sã se aplice în speţã art. 17 din Convenţie, întrucât PCN ar afecta fundamentul Convenţiei şi libertãţile pe care aceasta le recunoaşte.
41. Guvernul considerã cã, pentru a analiza necesitatea mãsurii incriminate şi a proporţionalitãţii cu scopurile urmãrite, trebuie luatã în calcul specificitatea istoricã a României şi, în acest sens, suferinţa cauzatã ţãrii de totalitarismul comunist. PCN ar fi continuatorul, dacã nu al fostului partid comunist, cel puţin al ideologiei comuniste totalitare şi ţara nu ar putea accepta renaşterea unei astfel de ideologii, iar apariţia unui partid comunist nu ar putea face obiectul unei dezbateri democratice în România. Al doilea reclamant ar încerca sã lase impresia cã este purtãtorul de cuvânt al unui curent de opinie comunist, în timp ce, în realitate, nu este vorba decât de câteva persoane, PCN neavând cu adevãrat membri.
42. Guvernul susţine cã mai multe ţãri ex-comuniste, prin care Republica Cehã, Polonia şi Lituania, au adoptat mãsuri legislative menite sã împiedice renaşterea formaţiunilor politice care ar prelua ideile regimurilor totalitare. El considerã cã reclamanţii nu s-ar desolidariza de doctrina comunistã şi de simbolurile fostului partid comunist, ci doar de conducãtorii lor.
43. Citând Cauza Refah Partisi [(Partidul prosperitãţii) şi alţii împotriva Turciei (GC), cererile 41.340/1998, 42.342/1998, 41.343/1998 şi 41.344/1998, paragrafele 102-103, CEDO 2003-II], Guvernul considerã cã hotãrârea de respingere a cererii de înregistrare a PCN nu a fost luatã în pripã, întrucât nu i se poate cere statului sã aştepte înainte de a interveni ca un partid politic sã preia puterea pentru a aplica un proiect politic incompatibil cu Convenţia şi democraţia. Aşadar, el considerã cã în speţã statul nu a depãşit marja de apreciere ce îi este conferitã, pentru a interpreta necesitatea ingerinţei litigioase într-o societate democraticã.
b) Aprecierea Curţii
44. Curtea aminteşte cã, în pofida rolului autonom, cât şi a specificitãţii sferei de aplicare, art. 11 trebuie privit, de asemenea, în raport cu art. 10. Protecţia opiniilor şi a libertãţii de a le exprima constituie unul dintre obiectivele libertãţii de reuniune şi de asociere consacrate prin art. 11. Şi aceasta cu atât mai mult în cazul partidelor politice, având în vedere rolul lor esenţial în menţinerea pluralismului şi a bunei funcţionãri a democraţiei.
45. Conform Curţii, nu existã democraţie fãrã pluralism. Iatã de ce libertatea de exprimare consacratã prin art. 10 este valabilã, sub rezerva alin. 2, nu numai pentru "informaţii" sau "idei" primite favorabil sau considerate ca inofensive ori indiferente, dar şi pentru cele care frapeazã, şocheazã sau îngrijoreazã (vezi, printre altele, Cauza Handyside împotriva Regatului Unit, Hotãrârea din 7 decembrie 1976, seria A nr. 24, p. 23, paragraful 49, şi Cauza Jersild împotriva Danemarcei, Hotãrârea din 23 septembrie 1994, seria A nr. 298, p. 26, paragraful 37). Având în vedere cã prin activitãţile lor participã la un exerciţiu colectiv al libertãţii de exprimare, partidele politice pot invoca drepturile prevãzute de art. 10 şi 11 din Convenţie (Cauza Partidul Comunist Unit din Turcia şi alţii împotriva Turciei, Hotãrârea din 30 ianuarie 1998, Culegere de hotãrâri şi decizii 1998-I, p. 20-21, paragrafele 42-43).
46. Curtea a stabilit deja cã un partid politic poate face campanie în favoarea schimbãrii legislaţiei sau a structurilor legale ori constituţionale ale statului, cu douã condiţii: 1) mijloacele folosite în acest scop trebuie sã fie total legale şi democratice; 2) schimbarea propusã trebuie sã fie ea însãşi compatibilã cu principiile democratice fundamentale. De unde decurge, obligatoriu, cã un partid politic ai cãrui responsabili incitã la violenţã sau propun un proiect care nu respectã una ori mai multe reguli ale democraţiei sau care vizeazã distrugerea acesteia, ca şi ignorarea drepturilor şi libertãţilor pe care aceasta le recunoaşte nu se poate prevala de protecţia Convenţiei împotriva sancţiunilor aplicate pentru aceste motive (vezi Cauza Yazar şi alţii împotriva Turciei, cererile 22.723/1993 şi 22.725/1993, paragraful 49, CEDO 2002-II, şi Cauza Refah Partisi şi alţii, citate anterior, paragraful 98).
47. În plus, în examinarea necesitãţii unei ingerinţe într-o societate democraticã, adjectivul "necesar", în sensul art. 11 alin. 2, implicã o "nevoie socialã imperioasã".
48. Curtea aminteşte cã, pentru a determina dacã refuzul înregistrãrii unui partid politic rãspunde unei "nevoi sociale imperioase", aceasta trebuie sã stabileascã în principal: (i) dacã existã indicii în mãsurã sã dovedeascã faptul cã riscul de atingere adusã democraţiei este suficient şi rezonabil de apropiat; (ii) dacã actele şi discursul conducãtorilor luate în considerare în cauzã sunt imputabile partidului respectiv; (iii) dacã actele şi discursurile imputabile partidului politic constituie un ansamblu care redã imaginea clarã a unui model de societate conceput şi propovãduit de partid şi care ar veni în contradicţie cu conceptul de "societate democraticã". Ea va lua, de asemenea, în considerare, în examenul global privind aceste puncte, evoluţia istoricã în care se situeazã refuzul înregistrãrii partidului politic respectiv (vezi Cauza Refah Partisi şi alţii, citatã anterior, paragraful 104).
49. Curtea nu are menirea sã se substituie instanţelor naţionale competente, ci sã verifice, în conformitate cu art. 11, hotãrârile pe care acestea le-au pronunţat, în conformitate cu puterea de apreciere. Ceea ce nu înseamnã cã aceasta trebuie sã se mãrgineascã la a examina dacã statul pârât a uzat de aceastã putere cu bunã-credinţã, cu grijã şi în mod rezonabil: trebuie sã ia în considerare ingerinţa litigioasã în conformitate cu ansamblul cauzei, pentru a determina dacã aceasta este "proporţionalã cu scopul legitim urmãrit" şi dacã motivele invocate de autoritãţile naţionale pentru a o justifica sunt "pertinente şi suficiente". Aşadar, Curtea trebuie sã se convingã cã autoritãţile naţionale au aplicat reguli conforme cu principiile consacrate în art. 11 şi, în plus, întemeindu-se pe o apreciere acceptabilã a faptelor pertinente (vezi, mutatis mutandis, Cauza Ahmed şi alţii împotriva Regatului Unit, Hotãrârea din 2 septembrie 1998, Culegere 1998-VI, p. 2377-2378, paragraful 55, şi Cauza Goodwin împotriva Regatului Unit, Hotãrârea din 27 martie 1996, Culegere 1996-II, p. 500-501, paragraful 40).
50. În speţã, Curtea este cea care trebuie sã aprecieze dacã ingerinţa litigioasã, adicã respingerea, prin Hotãrârea din 28 august 1996 a Curţii de Apel Bucureşti, a cererii de înregistrare a PCN ca partid politic rãspundea unei "nevoi sociale imperioase" şi era "proporţionalã cu scopurile legitime urmãrite".
51. Curtea noteazã de la bun început cã instanţele naţionale şi-au întemeiat respingerea cererii reclamanţilor exclusiv pe examinarea conformitãţii statutului şi programului politic ale PCN cu dispoziţiile <>Decretului-lege nr. 8/1989 , formaţiunea politicã respectivã neavând activitate politicã înaintea cererii de înregistrare. În acest sens, ea observã cã nici Tribunalul Bucureşti, nici Curtea de Apel Bucureşti, în hotãrârile din 19 aprilie 1996 şi, respectiv, din 28 august 1996, nu s-au întemeiat pe un alt document emanând de la PCN sau pe oricare altã luare de poziţie, fie din partea celui de-al doilea reclamant, fie a unui alt conducãtor al PCN. Asemenea autoritãţilor naţionale, Curtea se bazeazã deci pe programul politic şi statutul PCN pentru a aprecia necesitatea ingerinţei litigioase (vezi, între altele, Cauza Refah Partisi şi alţii, citatã anterior, paragraful 116, şi Cauza Partidul Comunist Unit din Turcia şi alţii, citatã anterior, paragrafele 25-51).
52. În aceastã privinţã, Curtea nu poate da curs cererii Guvernului de a extinde sfera analizei sale la luãrile de poziţie ale celui de-al doilea reclamant, formulate cu câţiva ani dupã ingerinţa litigioasã, adicã articolele de presã din 1998-1999 citate anterior şi cartea Contrarevoluţia antisocialistã, antipopularã şi antinaţionalã, publicatã în 2000. Aceasta aminteşte cã a adoptat aceeaşi abordare într-o cauzã în care discursurile politice anterioare dizolvãrii partidului reclamant nu fuseserã luate în considerare de instanţele interne [vezi Cauza Dicle pentru Partidul Democraţiei (DEP) împotriva Turciei, nr. 2.514/1994, paragraful 50, 10 decembrie 2002]. Ea nu s-ar putea substitui instanţelor interne în aprecierea faptelor care depãşesc cadrul cauzei a fortiori în speţã, în care faptele invocate de Guvern sunt ulterioare ingerinţei litigioase.
În orice caz, Curtea nu vede în publicaţiile ulterioare, citate anterior de domnul Ungureanu, în pofida limbajului critic şi uneori chiar virulent folosit, vreo luare de poziţie care ar putea fi interpretatã rezonabil ca o chemare la violenţã, sub forma unui mijloc politic sau a unui proiect politic care ignorã regulile democraţiei. În aceastã privinţã, Curtea observã cã, chiar în aceste texte neoficiale destinate unor simpatizanţi potenţiali ai PCN, al doilea reclamant se declara favorabil alegerilor libere şi pluripartite şi jocului politic bazat pe respectul celorlalţi şi al opiniilor politice ale celuilalt (paragraful 18 anterior).
53. Curtea observã cã, respingând cererea de înregistrare a PCN, Curtea de Apel Bucureşti a confirmat, fãrã sã îl dezvolte, raţionamentul Tribunalului Municipiului Bucureşti, care hotãrâse cã PCN dorea sã câştige puterea politicã, în vederea instaurãrii unui stat uman bazat pe o doctrinã comunistã, ceea ce însemna, conform acestuia, cã reclamanţii considerau ordinea constituţionalã şi juridicã instauratã în 1989 drept inumanã şi nefundamentatã pe o democraţie realã.
În consecinţã, instanţele interne au hotãrât cã PCN nu respectã prevederile <>art. 2 alin. (3) şi (4) din Decretul-lege nr. 8/1989 . Din lectura combinatã a hotãrârilor rezultã cã reclamanţilor li se reproşa cã obiectivele PCN nu respectã suveranitatea ţãrii şi, în special, cã mijloacele de punere în aplicare a obiectivelor nu sunt conforme cu ordinea constituţionalã şi juridicã a României. Aşadar, Curtea va examina necesitatea ingerinţei litigioase, luând în considerare, în principal, motivele de respingere reţinute de instanţele interne (vezi, mutatis mutandis, Cauza Partidul Comunist Unit din Turcia şi alţii, citatã anterior, p. 25, paragraful 52).
54. Analizând statutul şi programul politic ale PCN, Curtea observã cã textele insistã asupra respectului suveranitãţii naţionale, integritãţii teritoriale şi ordinii juridice şi constituţionale a ţãrii, ca şi asupra principiilor democraţiei, printre care pluralismul politic, sufragiul universal şi libera participare la viaţa politicã. Ea noteazã, de asemenea, cã acestea nu cuprind nici un pasaj care ar putea fi considerat chemare la violenţã, la revoltã sau la orice altã formã de respingere a principiilor democratice, ceea ce este un element esenţial ce trebuie luat în considerare, sau la "dictatura proletariatului" [vezi Cauza Partidul Socialist din Turcia (STP) şi alţii împotriva Turciei, Cererea 26.482/95, paragraful 45, 12 noiembrie 2003; a contrario, Cauza Partidul Comunist din Germania împotriva Republicii Federale Germania, Cererea 250/57, Decizia Comisiei din 20 iulie 1957, anuar I, p. 222].
55. Curtea noteazã cã programul politic şi statutul PCN cuprindeau într-adevãr pasaje care criticau atât abuzurile fostului partid comunist înainte de 1989, de care se distanţeazã, inclusiv prin titulatura sa, cât şi politica dusã dupã 1989.
Conform Curţii, una dintre principalele caracteristici ale democraţiei rezidã în posibilitatea pe care o oferã de a dezbate prin dialog şi fãrã recurgere la violenţã problemele ridicate de diferite curente politice de opinie şi aceasta chiar dacã deranjeazã sau îngrijoreazã. Într-adevãr, democraţia se bazeazã pe libertatea de exprimare. În aceastã privinţã, o formaţiune politicã ce respectã principiile fundamentale ale democraţiei (paragraful 46 anterior) nu poate îngrijora pentru simplul fapt cã a criticat ordinea constituţionalã şi juridicã a ţãrii şi cã doreşte sã o dezbatã public pe scena politicã (vezi, mutatis mutandis, Cauza Partidul Comunist Unit din Turcia şi alţii, citatã anterior, p. 27, paragraful 57). Or, în speţã, instanţele interne nu au arãtat în nici un fel prin ce anume programul şi statutul PCN erau contrare principiilor fundamentale ale democraţiei.
În aceastã privinţã, Curtea nu poate admite argumentul Guvernului, conform cãruia România nu poate accepta ca apariţia unui partid comunist sã facã obiectul unei dezbateri democratice.
56. Desigur, experienţa politicã a statelor contractante a arãtat cã, în trecut, partidele politice cu scopuri contrare principiilor fundamentale ale democraţiei nu le-au dezvãluit în textele oficiale înainte de a prelua puterea. Nu se poate exclude cã programul politic al unui partid ascunde obiective şi intenţii diferite de cele afişate public. Pentru a ajunge la o asemenea concluzie, trebuie comparat conţinutul programului cu actele şi luãrile de poziţie ale membrilor şi conducãtorilor partidului respectiv (vezi Cauza Refah Partisi şi alţii, citatã anterior, paragraful 101).
57. Or, în speţã, programul PCN nu putea fi în nici un fel dezminţit de acţiuni concrete, întrucât cererea de înregistrare fusese respinsã, iar partidul n-a avut practic timp sã le aplice. Astfel, a fost sancţionat pentru un comportament ţinând strict de exercitarea libertãţii de exprimare.
58. Curtea este, de asemenea, dispusã sã ia în considerare contextul istoric al cazurilor ce îi sunt supuse spre examinare, anume, în speţã, experienţa de comunism totalitar a României înainte de 1989. Cu toate acestea, ea observã cã doar acest context nu poate justifica necesitatea ingerinţei, cu atât mai mult cu cât partide comuniste cu ideologie marxistã existã în câteva ţãri semnatare ale Convenţiei.
Curtea observã aşadar cã toate criteriile ce definesc "nevoia socialã imperioasã" (paragraful 48 anterior) nu sunt reunite în speţã: instanţele nu au probat cã programul politic al reclamanţilor era incompatibil cu "o societate democraticã" şi cu atât mai puţin existenţa unei ameninţãri rezonabile iminente la adresa democraţiei.
59. Nu poate fi invocat nici art. 17, statutul şi programul PCN neconducând în nici un caz la concluzia cã acesta se prevala de Convenţie pentru a desfãşura o activitate sau a îndeplini un act vizând anularea drepturilor şi libertãţilor pe care aceasta le recunoaşte (vezi Cauza Partidul Comunist Unit din Turcia şi alţii, citatã anterior, p. 27, paragraful 60).
60. Aşadar, o mãsurã atât de radicalã ca respingerea cererii reclamanţilor de înregistrare a PCN ca partid politic, luatã înainte chiar ca acesta sã înceapã desfãşurarea activitãţilor, este disproporţionatã cu scopul propus şi, în consecinţã, nu este necesarã într-o societate democraticã.
61. Prin urmare a fost încãlcat art. 11 din Convenţie.
II. Cu privire la pretinsa încãlcare a art. 14 din Convenţie
62. Reclamanţii se declarã victimele unei discriminãri întemeiate pe opinii politice şi invocã în aceastã privinţã art. 14 din Convenţie.
63. Curtea considerã cã nu este necesarã examinarea separatã, având în vedere cã acest capãt de cerere se referã la aceleaşi fapte ca cele examinate în temeiul art. 11.
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
64. În conformitate cu art. 41 din Convenţie.
"În cazul în care Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciu material
65. În cadrul prejudiciului material, reclamanţii cer, pe de o parte, suma de 351.450 EUR, reprezentând, în opinia lor, ajutoarele publice pe care ar fi trebuit sã le primeascã din 1996, în conformitate cu <>Legea nr. 27/1996 privind partidele politice, invocând cã PCN ar fi fost un partid parlamentar. Pe de altã parte, cer sã se dispunã ca Guvernul sã le punã la dispoziţie spaţii pentru sediile PCN în fiecare judeţ al ţãrii sau, în lipsa acestora, suma de 351.450 EUR, reprezentând valoarea totalã de 702.900 EUR cu titlul de prejudiciu material.
66. Guvernul apreciazã sumele cerute de reclamanţi ca excesive, nejustificate în conformitate cu legea românã şi întemeiate pe un raţionament pur speculativ. Era puţin probabil ca PCN sã obţinã statutul de partid parlamentar nu sunt decât 6 la ora actualã -, dat fiind faptul cã nu a demonstrat cã are un numãr semnificativ de membri şi de simpatizanţi. În privinţa spaţiilor pentru sedii, acestea nu sunt puse la dispoziţia partidului în mod gratuit, ci prin contracte de închiriere.
67. Curtea noteazã cã cererea în cauzã se bazeazã pe aplicarea fictivã a dispoziţiilor care, în legea citatã anterior, reglementeazã acordarea de ajutoare publice partidelor politice, în anumite condiţii. Or, Curtea nu poate face speculaţii privind aplicarea dispoziţiilor referitoare la PCN, nici privind consecinţele care decurg din acestea (vezi Cauza Partidul Comunist Unit din Turcia şi alţii, citatã anterior, p. 29, paragraful 69). Aşadar, respinge cererea, în lipsa legãturii de cauzalitate între încãlcarea constatatã şi prejudiciul invocat.
B. Prejudiciu moral
68. Pentru prejudiciul moral reclamanţii cer, de asemenea, suma de 702.900 EUR, adãugând în acelaşi timp cã un astfel de prejudiciu nu poate fi calculat.
69. Guvernul observã cã reclamanţii nu au precizat ce prejudiciu moral au suferit prin refuzul înregistrãrii PCN. În cazul în care Curtea ar hotãrî cã existã un astfel de prejudiciu, el considerã cã, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii (vezi Cauza Partidul Comunist Unit din Turcia şi alţii, citatã anterior, p. 30, paragraful 73), prejudiciul ar fi reparat prin constatarea încãlcãrii art. 11 din Convenţie.
70. Curtea acceptã cã domnul Ungureanu, în calitate de preşedinte al PCN, a suferit un prejudiciu moral. Cu toate acestea, ea apreciazã cã acesta este reparat suficient prin simpla constatare a încãlcãrii art. 11 din Convenţie.
C. Cheltuieli de judecatã
71. Cu titlu de cheltuieli de judecatã, reclamanţii cer 802 EUR, pe care îi repartizeazã dupã cum urmeazã:
a) 4.000.000 lei româneşti (ROL) [100 EUR] pentru cheltuieli ocazionate de procedura internã;
b) 25.300.000 ROL [632 EUR] pentru traducerea în limba francezã sau în limba românã a diverselor documente aferente plângerii împotriva serviciilor poştale;
c) 2.800.000 ROL [70 EUR] pentru cheltuielile de corespondenţã adresatã Curţii, justificate cu timbrele depuse la dosarul cauzei.
72. Guvernul nu se opune rambursãrii cheltuielilor atestate cu acte justificative, dar noteazã cã reclamanţii nu au probat cheltuielile a cãror rambursare o reclamã.
73. Curtea, în conformitate cu jurisprudenţa sa, va examina dacã cheltuielile a cãror rambursare este reclamatã au fost suportate în mod real şi necesar pentru a preveni sau a redresa situaţia constitutivã a unei încãlcãri a Convenţiei şi dacã au o valoare rezonabilã [vezi, de exemplu, Cauza Nilsen şi Johnsen contra Norvegiei (GC), Cererea 23118/1993, paragraful 62, CEDO 1999-VIII)].
74. Având în vedere cã reclamanţii nu au furnizat documente justificative în sprijinul cererii lor, Curtea îi acordã domnului Ungureanu, pe baza elementelor existente la dosar, 100 EUR pentru cheltuieli.
D. Majorãri de întârziere
75. Curtea hotãrãşte sã aplice majorãrile de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitarea de credit marginal practicatã de Banca Centralã Europeanã, la care se vor adãuga 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE,
1. hotãrãşte cã a fost încãlcat art. 11 din Convenţie;
2. hotãrãşte sã nu examineze dacã a fost încãlcat art. 14 din Convenţie;
3. respinge cererea de satisfacţie echitabilã cu titlu de prejudiciu suferit de PCN;
4. hotãrãşte cã faptul de a constata încãlcarea constituie în sine o satisfacţie echitabilã suficientã pentru prejudiciul moral suferit de domnul Ungureanu;
5. hotãrãşte:
a) cã statul pârât trebuie sã îi plãteascã domnului Ungureanu, în termen de 3 luni de la data rãmânerii definitive a hotãrârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie, 100 EUR (una sutã euro) pentru cheltuieli de judecatã, plus suma datoratã cu titlu de impozit;
b) cã, începând de la data expirãrii termenului respectiv pânã la momentul plãţii, suma va fi majoratã cu o dobândã simplã, a cãrei ratã este egalã cu rata dobânzii pentru facilitarea de credit marginal practicatã de Banca Centralã Europeanã, la care se vor adãuga 3 puncte procentuale;
6. respinge restul cererii de acordare a unei reparaţii echitabile.
Redactatã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 3 februarie 2005, cu aplicarea art. 77 alin. (2) şi (3) din Regulament.
Bostjan M. Zupancic,
preşedinte
Vincent Berger,
grefier
___________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
