Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 5.691/03)
Strasbourg
În Cauza Togãnel şi Grãdinaru împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din domnii B. M. Zupancic, preşedinte, I. Caflisch, C. Bîrsan, V. Zagrebelsky, E. Myjer, David ThÎr Bjţrgvinsson, doamna I. Ziemele, judecãtori, şi domnul V. Berger, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 8 iunie 2006,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 5.691/03) îndreptatã împotriva României, prin care doi cetãţeni ai acestui stat, domnul Laurenţiu Togãnel şi doamna Ana Grãdinaru (reclamanţii), au sesizat Curtea la data de 3 ianuarie 2003 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanţii sunt reprezentaţi de dl V. Gorea, avocat din Târgu-Mureş. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul sãu, doamna Roxana Rizoiu, apoi de doamna Beatrice Ramaşcanu de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. Cererea a fost atribuitã Secţiei a III-a a Curţii (art. 52 § 1 din Regulament). În cadrul acesteia, camera însãrcinatã sã analizeze cauza (art. 27 § 1 din Convenţie) a fost constituitã conform art. 26 § 1 din Regulament.
4. La data de 24 iunie 2005, preşedintele Secţiei a III-a a decis sã comunice cererea Guvernului. Invocând prevederile art. 29 § 3 din Convenţie, el a decis sã se analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi fondul cauzei.
5. Atât reclamanţii, cât şi Guvernul au depus observaţii scrise privind fondul cauzei (art. 59 § 1 din Regulament).
ÎN FAPT
1. Circumstanţele cauzei
6. Reclamanţii sunt cetãţeni români şi locuiesc în TârguMureş.
7. În anul 1950, în temeiul <>Decretului de naţionalizare nr. 92/1950 , statul a intrat în posesia unui imobil situat în Eforie Sud, str. Mircea cel Bãtrân nr. 3, compus dintr-o casã cu douã apartamente şi terenul aferent. Acest bun aparţinea tatãlui reclamantului.
8. La data de 27 mai 1997, societatea "U", administratoarea bunurilor imobile ale statului, le-a vândut lui C.G. şi lui C.E. un apartament alcãtuit din douã camere (64,26 mp), pe care îl ocupau în calitate de chiriaşi. La data de 17 noiembrie 1997, aceeaşi societate administratoare le-a vândut lui D.G. şi lui D.M., foşti chiriaşi la stat, restul bunului imobil, adicã un apartament compus din douã camere (47,37 mp).
1. Acţiunea în revendicare împotriva statului
9. La data de 15 decembrie 1997, reclamanţii au formulat împotriva Primãriei Constanţa şi a societãţii "U" o acţiune în revendicare având ca obiect imobilul în discuţie. Aceştia au susţinut cã bunul fusese naţionalizat din greşealã, în temeiul <>Decretului nr. 92/1950 , deoarece tatãl lor era exceptat de la naţionalizare.
10. Prin Sentinţa din 5 martie 1998, Judecãtoria Constanţa le-a admis acţiunea, a constatat cã bunul fusese naţionalizat din eroare şi a obligat primãria sã li-l restituie.
11. În urma apelului şi a recursului pãrţilor pârâte, la 12 octombrie 1998 şi la 6 septembrie 1999, Tribunalul şi Curtea de Apel Constanţa au confirmat sentinţa.
2. Acţiunea în constatarea nulitãţii contractelor de vânzare-cumpãrare
12. În paralel, reclamanţii au formulat o acţiune în constatarea nulitãţii contractelor de vânzare-cumpãrare încheiate între societatea "U" şi chiriaşii D.G. şi D.M. şi C.G. şi C.E. Ei au susţinut cã aceste contracte fuseserã încheiate cu încãlcarea <>Legii nr. 112/1995 .
13. Prin Încheierea de şedinţã din 20 mai 1999, Judecãtoria Constanţa a decis sã amâne pronunţarea în aşteptarea soluţionãrii dosarului având ca obiect revendicare.
14. La data de 27 ianuarie 2000, instanţa a repus cauza pe rol şi a respins acţiunea reclamanţilor, apreciind cã locatarii fuseserã dobânditori de bunã-credinţã la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpãrare. Reclamanţii au formulat apel împotriva acestei sentinţe.
15. Prin Decizia din 29 noiembrie 2000, Tribunalul Constanţa a admis apelul reclamanţilor şi, pe fond, a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpãrare. Instanţa a considerat cã statul intrase în posesia bunului "fãrã titlu" şi cã, prin urmare, bunul respectiv nu putea face obiectul unui contract de vânzarecumpãrare în temeiul <>Legii nr. 112/1995 .
16. La data de 11 iunie 2001, în urma recursului pãrţilor pârâte, Curtea de Apel Constanţa a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare în faţa aceleiaşi instanţe.
17. La data de 26 ianuarie 2002, Tribunalul Constanţa, reluând motivarea Judecãtoriei Constanţa, a respins apelul reclamanţilor ca nefondat.
18. În urma recursului reclamanţilor, prin Decizia irevocabilã din 22 noiembrie 2002, Curtea de Apel Constanţa a casat decizia pronunţatã în apel şi, admiţând parţial acţiunea reclamanţilor, a constatat nulitatea contractului de vânzarecumpãrare încheiat între societatea "U" şi chiriaşii C.G. şi C.E. În ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpãrare încheiat cu D.G. şi D.M., Curtea de Apel Constanţa a respins cererea reclamantului constatând buna-credinţã a cumpãrãtorilor la momentul încheierii contractului.
3. Cererea de restituire în temeiul dispoziţiilor <>Legii nr. 10/2001
19. La data de 10 august 2001, reclamanţii au depus o cerere de restituire integralã a bunului aflat în litigiu. Cererea lor nu a fost soluţionatã.
II. Dreptul şi practica internã pertinente
20. Prevederile legale şi jurisprudenţa internã relevante sunt descrise în hotãrârile Brumãrescu împotriva României ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, p. 250-256, §§ 31-44), Strãin şi alţii împotriva României (nr. 57.001/00, §§ 19-26, 21 iulie 2005), Pãduraru împotriva României (nr. 63.252/00, §§ 38-53, 1 decembrie 2005) şi Porteanu împotriva României (nr. 4.596/03, §§ 23-25, 16 februarie 2006).
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie
21. Reclamanţii susţin cã vânzarea apartamentului cãtre chiriaşii D.G. şi D.M., validatã prin Decizia Curţii de Apel Bucureşti din 22 noiembrie 2002, a încãlcat art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmãtoarele:
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilitãţii
22. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este în mod vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Mai mult, ea observã cã nu este lovit de niciun motiv de inadmisibilitate şi, prin urmare, îl declarã admisibil.
B. Asupra fondului
23. Guvernul considerã cã acţiunea în constatarea nulitãţii contractului de vânzare-cumpãrare nu are nicio incidenţã asupra dreptului de proprietate al reclamanţilor, deoarece nici titlul lor de proprietate şi nici şansele acestora de a obţine posesia bunului nu au fost afectate. Constatarea bunei-credinţe a cumpãrãtorilor nu echivaleazã nici cu o negare a titlului de proprietate al reclamanţilor, nici cu o confirmare a titlului cumpãrãtorului. Astfel, procedura litigioasã nu a prejudiciat dreptul de proprietate al reclamanţilor. Ei ar fi avut mai multe şanse sã li se restituie bunul dacã ar fi formulat o nouã acţiune în revendicare. Chiar dacã hotãrârea litigioasã constituie o ingerinţã în dreptul de proprietate al reclamanţilor, aceasta era prevãzutã de lege, urmãrea un scop legitim şi era proporţionalã. În fine, Guvernul apreciazã cã reclamanţii puteau obţine o despãgubire în temeiul <>Legii nr. 10/2001 .
24. Reclamanţii contestã acest argument. Ei considerã cã bunul lor a devenit în mod ilegal proprietatea statului şi cã terţii cumpãrãtori nu au fost de bunã-credinţã în momentul încheierii contractelor respective. Totodatã, contractul de vânzarecumpãrare încheiat cu D.G. şi D.M. ar fi trebuit sã fie anulat de instanţele interne.
25. Curtea reaminteşte cã în Cauza Strãin citatã mai sus (§§ 39 şi 59) s-a considerat cã vânzarea de cãtre stat terţilor de bunã-credinţã a unui bun ce aparţinea altei persoane, chiar dacã s-a produs anterior confirmãrii definitive în justiţie a dreptului de proprietate al acesteia, însoţitã de lipsa totalã de despãgubire, constituia o privare de proprietate contrarã art. 1 din Protocolul nr. 1.
26. Mai mult decât atât, în Cauza Pãduraru citatã mai sus (§ 112) Curtea a constatat cã statul îşi încãlcase obligaţia pozitivã de a reacţiona în timp util şi coerent în faţa chestiunii de interes general pe care o constituie restituirea sau vânzarea unor imobile intrate în posesia sa în baza decretelor de naţionalizare. De asemenea, Curtea a considerat cã incertitudinea generalã astfel creatã s-a repercutat asupra reclamantului, care s-a aflat în imposibilitatea de a recupera totalitatea bunului sãu, deşi dispunea de o decizie definitivã care condamna statul sã i-l restituie.
27. În speţã, Curtea nu distinge niciun motiv de a se abate de la jurisprudenţa citatã mai sus, situaţia de fapt fiind aproximativ aceeaşi. Similar Cauzei Brumãrescu citate mai sus, în cauza de faţã terţii au devenit proprietari înainte ca dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra acestui bun sã facã obiectul unei confirmãri definitive. Şi, la fel ca în Cauza Strãin citatã mai sus, reclamanţii au fost, în speţã, recunoscuţi proprietari legitimi, instanţele considerându-le incontestabil titlul de proprietate, având în vedere caracterul abuziv al naţionalizãrii.
28. Curtea observã cã vânzarea bunului reclamanţilor în temeiul <>Legii nr. 112/1995 îi împiedicã sã exercite prerogativele dreptului de proprietate al acestora şi cã nu le-a fost acordatã nicio despãgubire pentru aceastã privare. Într-adevãr, deşi au depus o cerere de despãgubire în temeiul <>Legii nr. 10/2001 pentru partea vândutã terţilor, reclamanţii nu au primit pânã în prezent niciun rãspuns.
29. Curtea observã cã la data de 22 iulie 2005 a fost adoptatã <>Legea nr. 247/2005 pentru modificarea <>Legii nr. 10/2001 . Aceastã nouã lege acordã un drept la despãgubire la valoarea de circulaţie a bunului ce nu poate fi restituit persoanelor care se aflã în aceeaşi situaţie ca şi reclamanţii. Curtea observã cã legea menţionatã mai sus propune, pentru persoanele care nu au posibilitatea sã obţinã restituirea bunului lor în naturã, sã li se acorde o despãgubire sub forma unei participaţii, în calitate de acţionari, la un organism de plasament de valori mobiliare (OPCVM). În principiu, persoanele îndreptãţite sã primeascã o despãgubire pe aceastã cale vor primi titluri de valoare ce vor fi transformate în acţiuni, dupã cotarea societãţii la bursã.
30. Curtea observã cã la data de 29 decembrie 2005 societatea pe acţiuni "Proprietatea" a fost înscrisã la Registrul Comerţului din Bucureşti. Pentru ca acţiunile emise de aceastã societate pe acţiuni sã poatã face obiectul unei tranzacţii pe piaţa financiarã, trebuie urmatã procedura de aprobare de cãtre Consiliul Naţional al Valorilor Mobiliare (CNVM). Conform calendarului previzional al societãţii pe acţiuni "Proprietatea", operaţiunea de conversie a titlurilor în acţiuni trebuia sã aibã loc în martie 2006, iar intrarea efectivã la bursã, în decembrie 2006.
31. În speţã, presupunând cã cererea de restituire formulatã de reclamanţi în temeiul <>Legii nr. 10/2001 este admisibilã şi cã poate face obiectul unei despãgubiri, Curtea observã cã societatea pe acţiuni "Proprietatea" nu funcţioneazã în prezent într-un mod susceptibil sã conducã la acordarea efectivã a unei despãgubiri. Prin urmare, ea considerã cã zãdãrnicirea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra apartamentului compus din douã camere (47,37 mp), situat în Eforie Sud, str. Mircea cel Bãtrân nr. 3, combinatã cu lipsa totalã de despãgubire, le-a impus acestora o sarcinã disproporţionatã şi excesivã, incompatibilã cu dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, a avut loc încãlcarea acestei prevederi.
II. Asupra aplicãrii articolului 41 din Convenţie
32. Conform art. 41 din Convenţie,
"Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciu
33. Reclamanţii solicitã restituirea apartamentului vândut cãtre D.G. şi D.M. sau acordarea sumei de 60.000 euro (EUR) reprezentând valoarea acestuia. Aceştia nu au furnizat niciun raport de expertizã în acest sens. De asemenea, solicitã suma de 10.000 EUR cu titlu de daune morale pentru "traumatismele psihice" suferite timp de peste 8 ani.
34. Guvernul apreciazã cã valoarea comercialã totalã a bunului (inclusiv apartamentul deja restituit reclamanţilor) este de 31.153 EUR, furnizând opinia unui expert imobiliar în acest sens.
35. Curtea reaminteşte cã o hotãrâre ce constatã o încãlcare atrage pentru statul pârât obligaţia juridicã, potrivit Convenţiei, de a pune capãt încãlcãrii şi de a-i înlãtura consecinţele. Dacã dreptul intern nu permite decât o corectare imperfectã a consecinţelor acestei încãlcãri, art. 41 din Convenţie îi conferã Curţii puterea de a acorda o reparaţie pãrţii lezate prin actul sau omisiunea în legãturã cu care a fost constatatã o încãlcare a Convenţiei. În exercitarea acestei puteri, ea dispune de o anumitã latitudine; adjectivul "echitabil" şi expresia "dacã este cazul" demonstreazã acest lucru.
36. Printre elementele luate în considerare de Curte, atunci când statueazã în materie, se numãrã daunele materiale, adicã pierderile suferite efectiv ca urmare directã a încãlcãrii pretinse, şi daunele morale, adicã înlãturarea stãrii de angoasã, a neplãcerilor şi incertitudinilor ce rezultã din aceastã încãlcare, precum şi alte daune nemateriale (vezi, printre altele, Cauza Ernestina Zullo împotriva Italiei, nr. 64.897/01, § 25, 10 noiembrie 2004).
37. Mai mult, atunci când diferitele elemente ce constituie prejudiciul nu se preteazã la un calcul exact sau atunci când distincţia dintre daunele materiale şi daunele morale se dovedeşte a fi dificilã, Curtea poate fi determinatã sã le analizeze global (Cauza Comingersoll împotriva Portugaliei [MC] nr. 35.382/97, § 29, CEDO 2000-IV).
38. Având în vedere particularitãţile situaţiei de fapt, Curtea apreciazã cã restituirea apartamentului compus din douã camere (47,37 mp), situat în Eforie Sud, str. Mircea cel Bãtrân nr. 3, vândut cãtre D.G. şi D.M., aşa cum a fost ea dispusã prin sentinţa definitivã pronunţatã la data de 5 martie 1998 de cãtre Judecãtoria Constanţa, i-ar repune pe reclamanţi, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentã cu cea în care s-ar fi aflat dacã cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încãlcate. Dacã statul pârât nu procedeazã la aceastã restituire într-un termen de 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, Curtea decide ca el sã le plãteascã pãrţilor interesate, cu titlu de daune materiale, o sumã care sã corespundã valorii actuale a apartamentului.
39. În acest sens, Curtea observã cu interes cã <>Legea nr. 247/2005 pentru modificarea <>Legii nr. 10/2001 privind restituirea unor bunuri naţionalizate atât pe cale legalã, cât şi în mod ilegal, intratã în vigoare la data de 19 iulie 2005, aplicã principiile exprimate în jurisprudenţa internaţionalã, judiciarã sau arbitralã, referitoare la reparaţiile datorate în caz de acte ilicite şi confirmate în mod constant de ea însãşi în jurisprudenţa sa referitoare la privãrile ilegale sau de facto [Cauza Papamichalopoulos împotriva Greciei (reparaţie echitabilã), Hotãrârea din 31 octombrie 1995, seria A nr. 330-B, p. 59-61, §§ 36-39, Cauza Zubani împotriva Italiei, Hotãrârea din 7 august 1996, Culegere de hotãrâri şi decizii 1996-IV, p. 1.078, § 49, şi Cauza Brumãrescu împotriva României (reparaţie echitabilã) citatã mai sus, §§ 22 şi 23].
40. Într-adevãr, noua lege calificã drept abuzive naţionalizãrile efectuate de regimul comunist şi prevede obligaţia de restituire în naturã a bunului scos din patrimoniul unei persoane în urma unei astfel de privãri. În caz de imposibilitate de restituire, cum ar fi, de exemplu, din cauza înstrãinãrii prin vânzare a bunului cãtre un terţ de bunã-credinţã, legea acordã o despãgubire egalã cu valoarea comercialã a bunului în momentul acordãrii (titlul I secţiunea I art. 1, 16 şi 43 din lege).
41. În speţã, pentru stabilirea valorii despãgubirii care sã le fie plãtitã reclamanţilor, Curtea observã cã singurul document care atestã valoarea comercialã a bunului este avizul expertului imobiliar angajat de Guvern, care se referã la totalitatea imobilului.
42. Ţinând seama de informaţiile de care dispune referitor la preţurile de pe piaţa imobiliarã localã, Curtea apreciazã cã valoarea de circulaţie actualã a bunului este de 14.000 EUR.
43. În plus, Curtea considerã cã evenimentele în cauzã au dus la încãlcãri grave ale dreptului reclamanţilor la respectarea bunului lor, pentru care suma de 1.400 EUR reprezintã o reparaţie echitabilã a prejudiciului moral suferit.
B. Dobânzi moratorii
44. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA
ÎN UNANIMITATE
1. declarã cererea admisibilã;
2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotãrãşte:
a) ca statul pârât sã le restituie reclamanţilor apartamentul compus din douã camere (47,37 mp), situat în Eforie Sud, str. Mircea cel Bãtrân nr. 3, în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, conform art. 44 § 2 din Convenţie;
b) ca, în lipsa acestei restituiri, statul pârât sã le plãteascã reclamanţilor, împreunã, în acelaşi termen de 3 luni, 14.000 EUR (paisprezece mii euro) cu titlul de daune materiale, plus orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit;
4. hotãrãşte ca statul pârât sã le plãteascã reclamanţilor, în acelaşi termen de 3 luni, suma de 1.400 EUR (una mie patru sute euro) cu titlul de daune morale;
5. hotãrãşte ca sumele respective sã fie convertite în moneda statului pârât, la cursul de schimb valabil la data plãţii;
6. hotãrãşte ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceste sume sã se majoreze cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu trei puncte procentuale;
7. respinge cererea de reparaţie echitabilã pentru rest. Redactatã în limba francezã, apoi comunicatã în scris, la data de 29 iunie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupancic,
preşedinte
Vincent Berger,
grefier
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
