Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 29.762/02)
În Cauza Teodorescu împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte, Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecãtori, şi din Santiago Quesada, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 8 iulie 2008,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 29.762/02) îndreptatã împotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, domnul Dorin Jean Teodorescu (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 11 iulie 2002 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul sãu, domnul Rãzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul se plânge, sub aspectul art. 6 § 1 din Convenţie, de neexecutarea a douã hotãrâri judecãtoreşti definitive, precum şi de anularea acestor hotãrâri prin exercitarea unei cãi extraordinare de atac, recursul în anulare. De asemenea, el se plânge în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 de o încãlcare a dreptului la respectarea bunurilor sale, din cauza punerii sub sechestru a apartamentului sãu dupã anularea hotãrârilor respective.
4. La data de 20 martie 2007, Curtea a hotãrât sã îi comunice Guvernului cererea. Astfel cum prevede art. 29 § 3 din Convenţie, aceasta a hotãrât, de asemenea, sã se analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi fondul cauzei. Atât reclamantul, cât şi Guvernul au depus observaţii scrise.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
5. Reclamantul s-a nãscut în anul 1955 şi locuieşte în Bistriţa.
6. Printr-un ordin al prefectului din 28 iunie 2000, reclamantul, care era consilier-expert de gradul I A şi director al departamentului de resurse umane, secretariat şi relaţii cu publicul, a fost concediat în urma unei reorganizãri a serviciilor din cadrul prefecturii.
A. Contestaţia împotriva ordinului din 28 iunie 2000
7. La o datã neprecizatã, reclamantul a sesizat Judecãtoria Bistriţa (judecãtoria) cu o contestaţie împotriva ordinului din 28 iunie 2000 şi a solicitat reintegrarea sa în postul pe care îl ocupase, precum şi plata salariilor rãmase neplãtite.
8. La data de 2 februarie 2001, prefectura a publicat un anunţ de concurs pentru urmãtoarele 5 posturi: director al departamentului de integrare europeanã; consilier juridic şi consilier la acelaşi departament; analist-programator şi consilier la departamentul de programe şi strategii. Printr-o adresã din data de 2 martie 2001, reclamantul a solicitat autorizarea de a participa la concurs pentru postul de director al departamentului de integrare europeanã, însã prefectura i-a respins cererea pe motivul cã ea nu avea un post de director în aceastã direcţie. Din observaţiile reclamantului, necontestate de Guvern, rezultã cã respectivul concurs a avut loc la data de 6 martie 2001 şi cã posturile propuse au fost ocupate de terţe persoane.
9. Printr-o hotãrâre din data de 5 martie 2001, judecãtoria a admis contestaţia şi a dispus ca prefectura sã îl reintegreze pe reclamant în postul de consilier-expert de gradul I A, sã îi plãteascã suma de 17.752.500 lei vechi româneşti (ROL) pentru salariile datorate pentru perioada 13 iulie 2000-28 februarie 2001 şi, ulterior, suma de 2.367.000 ROL pe lunã pânã la reintegrarea sa efectivã. De asemenea, instanţa a reţinut cã ea nu putea dispune reintegrarea reclamantului în postul de director al departamentului de resurse umane, în mãsura în care aceastã direcţie a fost desfiinţatã. Prevederile relevante din aceastã sentinţã sunt urmãtoarele:
"Deşi prefectura a întocmit mai multe adrese prin care a solicitat sprijin pentru a gãsi un post corespunzãtor pregãtirii reclamantului, este totuşi de necontestat faptul cã aceste cereri au fost pur formale, dat fiind faptul cã un astfel de post figura în statul de funcţii al prefecturii (...), document din care rezultã cã numãrul de experţi-consilieri de gradul I A nu a fost nicidecum redus.
Este evident cã se impunea ca unul dintre aceste posturi, chiar şi postul de inspector de specialitate de gradul I A, care era vacant în departamentul de coordonare a secretariatului tehnic, sã îi fie propus reclamantului."
10. La o datã neprecizatã, prefectura a formulat un recurs împotriva acestei sentinţe în faţa Tribunalului Judeţean Bistriţa-Nãsãud (tribunalul judeţean).
11. Din observaţiile reclamantului, necontestate de Guvern, rezultã cã prefectura ar fi reînfiinţat departamentul de resurse umane la puţin timp dupã sentinţa din 5 martie 2001, dar înainte ca aceastã sentinţã sã fie confirmatã definitiv. În opinia reclamantului, ea ar fi organizat, în secret, şi un concurs pentru postul de director al departamentului respectiv.
12. La data de 25 mai 2001, când recursul se afla pe rolul tribunalului judeţean, prefectura a trimis Ministerului Administraţiei Publice (ministerul) o adresã prin care îi solicita punctul de vedere cu privire la concedierea reclamantului şi îl informa despre soluţia pronunţatã în primã instanţã, precum şi despre introducerea recursului.
13. Printr-o adresã din data de 4 iunie 2001, ministerul i-a rãspuns astfel:
"Obligaţia pe care o are prefectura de a se încadra în numãrul de salariaţi ce i-a fost alocat rezultã din rãspunderea pe care o are în calitate de ordonator de credite, calitate în baza cãreia ea trebuie sã se limiteze la resursele bugetare ce îi sunt alocate în acest scop."
14. Prin decizia definitivã din data de 25 iunie 2001, tribunalul judeţean a respins recursul prefecturii şi a confirmat temeinicia sentinţei din 5 martie 2001. Instanţa a analizat adresa din 4 iunie 2001 a ministerului, prezentatã de prefecturã, însã a constatat cã ea nu este de naturã sã dovedeascã o reducere efectivã a numãrului de posturi de acelaşi tip cu cel pe care îl ocupase reclamantul.
15. La data de 20 iulie 2001, reclamantul a solicitat prefecturii sã execute aceastã hotãrâre, însã a fost refuzat.
B. Demersurile în vederea executãrii silite a hotãrârii judecãtoreşti din data de 5 martie 2001
16. La data de 20 august 2001, reclamantul s-a adresat unui executor judecãtoresc în vederea executãrii silite a hotãrârii.
17. Prin încheierea din data de 22 august 2001, judecãtoria a admis cererea executorului judecãtoresc şi a încuviinţat executarea silitã.
18. Printr-o adresã din data de 4 septembrie 2001, prefectura a solicitat agenţiei judeţene de ocupare a forţei de muncã (agenţia) sã precizeze care erau locurile de muncã disponibile pentru persoanele cu pregãtirea reclamantului, dat fiind faptul cã ea nu avea niciun post vacant pe care sã i-l propunã în executarea hotãrârii din data de 5 martie 2001. La data de 6 septembrie 2001, agenţia a rãspuns cã existau douã posturi de luat în considerare, şi anume un post de analist-programator la spital şi un post de programator la direcţia judeţeanã de muncã şi solidaritate socialã. Cele douã posturi trebuiau sã fie ocupate prin concurs. La data de 7 septembrie 2001 a fost trimisã reclamantului o copie a rãspunsului agenţiei, cu menţiunea cã prefectura nu dispunea de un post vacant potrivit pregãtirii sale.
19. Printr-o adresã din data de 7 septembrie 2001, prefectura a informat ministerul cã nu dispune de sumele pe care trebuie sã i le plãteascã reclamantului conform hotãrârii judecãtoreşti în discuţie. Prin urmare, ea a solicitat o suplimentare a bugetului. În ceea ce priveşte obligaţia de a îl reintegra pe reclamant, ea a solicitat înfiinţarea unui post de consilier-expert de gradul I A, având în vedere cã ea nu dispunea de un asemenea post.
20. Tot la data de 7 septembrie 2001, la cererea executorului judecãtoresc, Trezoreria Municipiului Bistriţa (administraţia) a procedat la poprirea conturilor prefecturii. La data de 20 septembrie 2001, executorul judecãtoresc a cerut prefecturii sã plãteascã periodic în contul reclamantului sumele stabilite prin hotãrârea din data de 5 martie 2001.
21. Prin ordinele din 8 şi 19 martie 2002, prefectul a constatat încetarea funcţiilor lui Z.N., director adjunct al departamentului de resurse umane, prin pensionarea sa, şi ale lui T.V.A., şeful serviciului de coordonare a secretariatului tehnic pentru aplicarea legii fondului funciar, prin deces.
22. Printr-un referat din data de 29 martie 2002, secretarul general al prefecturii, bazându-se pe hotãrârea menţionatã mai sus, dar şi pe o cerere a reclamantului din 26 martie 2002, a propus prefectului sã îl reintegreze pe reclamant în postul de consilier-expert de gradul I A. Prefectul nu a aprobat aceastã propunere.
23. Ca anexã la observaţiile sale, reclamantul a trimis o copie a statului de funcţii al prefecturii pentru anul 2002. Din acest document, necontestat de Guvern, rezultã cã la data de 1 noiembrie 2002 erau ocupate 10 posturi de consilieri de gradul I A, în timp ce numãrul maxim de posturi de acest tip era de 11; de asemenea, erau ocupate douã posturi de inspector de specialitate de gradul III A, în timp ce numãrul maxim de posturi de acest tip era de 3.
C. Contestaţia la executarea silitã a hotãrârii judecãtoreşti din data de 5 martie 2001
24. La o datã neprecizatã, prefectura a formulat o contestaţie la executarea hotãrârii din data de 5 martie 2001, susţinând cã postul de consilier-expert de gradul I A fusese desfiinţat în anul 2000 şi cã, prin urmare, ea nu putea sã îl reintegreze pe reclamant.
25. Prin hotãrârea din data de 13 decembrie 2001, judecãtoria a respins contestaţia, apreciind cã aceasta urmãrea repunerea în discuţie a unei hotãrâri judecãtoreşti rãmase definitive. Aceastã hotãrâre a fost confirmatã, în urma recursului formulat de prefecturã, prin decizia definitivã din data de 19 aprilie 2002 a tribunalului judeţean, ale cãrei prevederi relevante sunt urmãtoarele:
"Prin hotãrârea ce constituie titlu executoriu, s-a hotãrât cu autoritate de lucru judecat cã niciun post de consilier-expert de gradul I A, corespunzãtor pregãtirii reclamantului (...), nu a fost desfiinţat şi cã prefectura a procedat în mod ilegal la concedierea reclamantului (...). Tocmai în baza acestui considerent a fost dispusã reintegrarea reclamantului."
D. Acţiunea vizând obligarea prefecturii la plata unei amenzi
26. La o datã neprecizatã, reclamantul a sesizat judecãtoria cu o acţiune împotriva prefecturii, pentru a o obliga pe aceasta la plata unei amenzi din cauzã cã a refuzat executarea hotãrârii judecãtoreşti din data de 5 martie 2001.
27. Prin hotãrârea din data de 20 mai 2002, judecãtoria a admis acţiunea şi a obligat prefectura la plata unei amenzi în sumã de 300.000 ROL pe zi de întârziere pânã la reintegrarea reclamantului. Instanţa a constatat cã prefectura îi plãtea periodic reclamantului salariul, însã refuza sã îl reintegreze. Aceastã hotãrâre prevedea urmãtoarele în partea sa relevantã:
"Având în vedere cã obligaţia de a face nu poate fi executatã decât de cãtre debitor, instanţa apreciazã cã executarea titlului executoriu nu poate fi realizatã decât prin recurgerea la o mãsurã de constrângere menitã sã condamne pe debitoare sã plãteascã statului o amendã (...) stabilitã pe zi de întârziere pânã la executarea obligaţiei de reintegrare.
În vederea stabilirii cuantumului amenzii, instanţa a ţinut cont de executarea parţialã a titlului executoriu, de pasivitatea de care a dat dovadã pârâta, care preferã sã îi plãteascã reclamantului lunar o sumã de la bugetul de stat, fãrã ca acesta sã munceascã, în loc sã caute soluţii pentru a îi propune un post reclamantului, precum şi lunga perioadã care s-a scurs de la rãmânerea definitivã a sentinţei, perioadã în care ar fi putut fi fãcute demersuri în vederea executãrii acestei sentinţe.
Atitudinea debitoarei aduce prejudicii bugetului de stat, deoarece acesta îşi asumã lunar plata unui salariu fãrã ca beneficiarul sãu sã exercite vreo activitate în interesul statului."
28. Rãmasã definitivã, aceastã hotãrâre a fost învestitã cu formulã executorie.
29. Printr-un referat din data de 5 iulie 2002, directorul Direcţiei pentru controlul legalitãţii actelor şi contencios administrativ, fãcând trimitere la hotãrârea judecãtoreascã din data de 20 mai 2002, a propus prefectului sã îl reintegreze pe reclamant în postul de consilier-expert de gradul I A. Prefectul nu a aprobat aceastã propunere.
30. La data de 1 august 2002, reclamantul s-a adresat unui executor judecãtoresc în vederea executãrii silite a acestei noi hotãrâri judecãtoreşti. Din dosar nu reiese ce rãspuns a fost dat acestei cereri.
E. Anularea hotãrârii din data de 5 martie 2001
31. La data de 25 iunie 2002, procurorul general al României a formulat la Curtea Supremã de Justiţie (Curtea Supremã) un recurs în anulare împotriva hotãrârii din 5 martie 2001, considerând cã instanţele nu au apreciat corect probele.
32. Printr-o adresã din data de 25 iulie 2002, ca rãspuns la un memoriu formulat de reclamant, ministerul l-a informat pe acesta cã reintegrarea sa nu era posibilã înainte de analiza recursului în anulare de cãtre Curtea Supremã.
33. Prin decizia din data de 10 aprilie 2003, Curtea Supremã a admis recursul, a anulat hotãrârea judecãtoreascã menţionatã mai sus şi a respins contestaţia reclamantului.
F. Anularea sentinţei din 20 mai 2002
34. La o datã neprecizatã, procurorul general a formulat, de asemenea, un recurs în anulare împotriva hotãrârii judecãtoreşti din data de 20 mai 2002, arãtând cã obligaţia prefecturii de a îl reintegra pe reclamant nu mai exista, din cauza anulãrii hotãrârii din 5 martie 2001, şi cã, prin urmare, instituţia respectivã nu mai putea fi condamnatã la plata amenzii.
35. Prin decizia din data de 14 octombrie 2003, Curtea Supremã a admis recursul în anulare, a anulat hotãrârea contestatã şi a respins acţiunea reclamantului.
G. Procedura vizând obligarea reclamantului la restituirea cãtre prefecturã a sumelor încasate în temeiul hotãrârii din data de 5 martie 2001
36. La date neprecizate, prefectura a sesizat judecãtoria cu douã cereri prin care se urmãrea obligarea reclamantului la restituirea sumelor încasate de la prefecturã în temeiul hotãrârii din 5 martie 2001 şi, respectiv, la punerea sub sechestru a bunurilor reclamantului.
37. Prin încheierea din data de 26 august 2003, judecãtoria a autorizat punerea sub sechestru a bunurilor reclamantului. Aceastã încheiere a fost confirmatã prin decizia din data de 10 noiembrie 2003 a tribunalului judeţean, care a respins recursul reclamantului.
38. La data de 16 ianuarie 2004, apartamentul reclamantului a fost pus sub sechestru.
39. Prin hotãrârea din data de 20 septembrie 2006, judecãtoria a admis cererea prefecturii şi l-a obligat pe reclamant sã îi restituie acesteia suma de 77.698.500 ROL pentru sumele încasate în temeiul hotãrârii din data de 5 martie 2001. Prin aceeaşi hotãrâre, reclamantul a fost condamnat şi la plata cãtre prefecturã a sumei de 5.450.400 ROL cu titlu de cheltuieli de judecatã.
În observaţiile sale formulate ca rãspuns la cele ale Guvernului, reclamantul precizeazã cã recursul sãu împotriva hotãrârii respective a fost respins prin decizia din 24 ianuarie 2007 a tribunalului judeţean. Aceastã decizie nu a fost depusã la dosar.
H. Plângerile penale împotriva prefectului şi a altor funcţionari ai prefecturii
40. La date neprecizate, reclamantul a sesizat Parchetul de pe lângã judecãtorie cu plângeri penale fãrã a se constitui parte civilã împotriva prefectului şi a altor funcţionari ai prefecturii pe care îi acuza cã au comis abuzuri, au produs falsuri şi au refuzat sã punã în executare hotãrârile judecãtoreşti definitive. Plângerile sale au fãcut obiectul unor soluţii de neîncepere a urmãririi penale, din cauza anulãrii hotãrârilor judecãtoreşti pronunţate în favoarea sa.
I. Situaţia actualã a reclamantului
41. La data de 29 ianuarie 2007, reclamantul a achitat prefecturii toate sumele prevãzute în sentinţa din 20 septembrie 2006 (paragraful 39 de mai sus), adicã 83.148.900 ROL, lucru pe care aceasta l-a confirmat printr-o adresã din data de 30 ianuarie 2007, trimisã executorului judecãtoresc.
42. Printr-o adresã din data de 2 iulie 2007, prefectura a informat Guvernul cã reintegrarea reclamantului nu este posibilã deoarece ministerul nu a autorizat înfiinţarea unui post de consilier-expert de gradul I A, deşi instituţia respectivã nu dispunea de niciun post vacant.
II. Dreptul intern pertinent
43. Prevederile relevante din Codul de procedurã civilã sunt urmãtoarele:
ARTICOLUL 330
"Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremã de Justiţie, hotãrârile judecãtoreşti irevocabile pentru urmãtoarele motive:
1. când instanţa a depãşit atribuţiile puterii judecãtoreşti;
2. când prin hotãrârea atacatã s-a produs o încãlcare esenţialã a legii, ce a determinat o soluţionare greşitã a cauzei pe fond, ori aceastã hotãrâre este vãdit netemeinicã (...)."
ARTICOLUL 330^1
"În cazurile prevãzute de art. 330 pct. 1 şi 2, recursul în anulare se poate declara în termen de 1 an de la data când hotãrârea judecãtoreascã a rãmas irevocabilã."
44. Art. 330 şi 330^1 au fost abrogate prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului privind modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã nr. 58/2003, intratã în vigoare la data de 27 august 2003.
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a articolului 6 § 1 din Convenţie
45. Reclamantul se plânge de neexecutarea hotãrârilor judecãtoreşti din 5 martie 2001 şi din 20 mai 2002 ale Judecãtoriei Bistriţa, precum şi de anularea lor printr-un recurs în anulare. El considerã cã autoritãţile au amânat în mod inacceptabil executarea hotãrârilor respective, ale cãror efecte au fost în final anulate integral dupã admiterea recursurilor în anulare. El invocã art. 6 § 1 din Convenţie, care prevede urmãtoarele în pãrţile sale relevante:
"Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) a cauzei sale, de cãtre o instanţã (...) care va hotãrî (...) asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)."
A. Observaţie preliminarã
46. Curtea apreciazã cã procedura prin care se urmãreşte obligarea prefecturii la plata unei amenzi, soluţionatã prin sentinţa din 20 mai 2002, nu a fost decât un mijloc indirect de a asigura executarea hotãrârii din data de 5 martie 2001 în partea sa referitoare la reintegrarea reclamantului.
47. Prin urmare, ea se va limita la a analiza capetele de cerere întemeiate pe art. 6 § 1 din Convenţie în ceea ce priveşte hotãrârea judecãtoreascã din data de 5 martie 2001.
B. Asupra admisibilitãţii
48. Guvernul invocã excepţia incompatibilitãţii ratione materiae, apreciind cã art. 6 § 1 din Convenţie nu este aplicabil în speţã. El citeazã în acest sens Cauza Pellegrin împotriva Franţei [MC] (nr. 28.541/95, §§ 64-66, CEDO 1999 VIII) şi aratã cã reclamantul îndeplinea sarcini legate de exercitarea puterii publice, deoarece era director de resurse umane, secretariat şi relaţii cu publicul într-o instituţie publicã, şi anume în cadrul prefecturii. În plus, el nu îndeplinea funcţii de subordonare, ci beneficia de o anumitã independenţã.
49. Reclamantul solicitã Curţii sã respingã excepţia Guvernului cu motivarea cã era vorba de un litigiu de muncã ce nu se referea la activitatea funcţionarilor publici. El subliniazã cã activitatea într-o direcţie de resurse umane, ca activitate auxiliarã, se desfãşoarã dupã criterii generale, aplicabile în toate sectoarele, inclusiv în administraţia publicã.
50. Curtea reaminteşte cã a respins deja o excepţie similarã a Guvernului în Cauza Ştefãnescu împotriva României (nr. 9.555/03, §§ 20-21, 11 octombrie 2007), statuând cã, în temeiul jurisprudenţei sale recente (Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, [MC], nr. 63.235/00, § 62, CEDO 2007-...), pentru a constata neaplicarea art. 6, dreptul intern trebuie în primul rând sã fi exclus în mod expres accesul la o instanţã în ceea ce priveşte postul sau categoria de salariaţi în discuţie; conform acestei jurisprudenţe, nimic nu justificã, în principiu, excluderea din garanţiile art. 6 a conflictelor obişnuite de muncã, în mãsura în care obiectul litigiului nu este legat de exercitarea autoritãţii de stat.
51. Dupã ce a analizat toate elementele ce i-au fost transmise, Curtea considerã cã Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care sã poatã conduce la o altã concluzie în cazul de faţã. Prin urmare, excepţia trebuie respinsã şi reţinut faptul cã art. 6 § 1 este aplicabil în speţã.
52. Pe de altã parte, Curtea constatã cã cererile reclamantului nu sunt vãdit neîntemeiate în sensul art. 35 § 3 din Convenţie şi cã nu sunt afectate de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Aşadar, acestea trebuie sã fie declarate admisibile.
C. Asupra fondului
1. Neexecutarea hotãrârii judecãtoreşti din data de 5 martie 2001
53. Guvernul aratã cã prefectura a fãcut demersuri pentru a îl reintegra pe reclamant, de exemplu solicitând sprijinul Ministerului Administraţiei Publice şi al agenţiei judeţene de ocupare a forţei de muncã. În acest sens, el face trimitere la adresele din 25 mai şi 4 septembrie 2001 şi la rãspunsurile date acestora (paragrafele 12, 13 şi 18 de mai sus). Mai mult, el considerã cã ministerul dispunea de o anumitã marjã de apreciere în ceea ce priveşte numãrul de posturi aferente fiecãrei prefecturi.
54. În ceea ce priveşte obligaţia de a îi plãti reclamantului sumele stabilite prin sentinţa respectivã, Guvernul observã cã prefectura a executat în întregime aceastã parte a hotãrârii din data de 5 martie 2001, aşa cum rezultã din hotãrârea din data de 20 mai 2002 (paragraful 27 de mai sus).
55. Pentru a concluziona, acesta considerã cã neexecutarea hotãrârii din 5 martie 2001 în partea sa referitoare la reintegrarea reclamantului era justificatã de o situaţie de imposibilitate obiectivã, şi anume indisponibilitatea unor posturi de consilieri-experţi de gradul I A la prefecturã. Mai mult, în ciuda acestei situaţii, instituţia debitoare nu a rãmas inactivã, ci i-a propus reclamantului alte douã posturi care corespundeau pregãtirii sale (paragraful 18 in fine de mai sus).
56. Reclamantul contestã cu tãrie argumentele Guvernului, subliniind cã prefectura dispunea de posturi vacante, lucru care reiese din anunţul de concurs din data de 2 februarie 2001 (paragraful 8 de mai sus), din înfiinţarea departamentului de resurse umane, cu un nou post de director (paragraful 11 de mai sus), din ordinele prefectului din 8 şi 19 martie 2002 (paragraful 21 de mai sus), precum şi din statul de funcţii al prefecturii (paragraful 23 de mai sus). El considerã cã, deşi instituţia în cauzã ar fi trebuit sã îi propunã unul din posturile vacante în temeiul hotãrârii din data de 5 martie 2001, ea a acţionat cu reacredinţã, refuzându-i participarea la concursul menţionat mai sus.
57. Pe de altã parte, reclamantul mai observã cã ministerul nu a rãspuns la adresa prefecturii din data de 7 septembrie 2001 (paragraful 19 de mai sus). În ceea ce priveşte adresa din 4 septembrie 2001 trimisã agenţiei judeţene de ocupare a forţei de muncã, el considerã cã nu era vorba de un demers efectiv în vederea reintegrãrii sale, având în vedere cã cele douã posturi menţionate de agenţie nu puteau fi ocupate decât prin concurs, deşi hotãrârea judecãtoreascã din data de 5 martie 2001 nu reţinuse o astfel de condiţie pentru reintegrarea sa. În opinia reclamantului, dacã prefectura ar fi fost de bunã-credinţã, i-ar fi propus unul dintre posturile sale vacante. El aratã cã, în orice caz, sentinţa respectivã reţinuse obligaţia instituţiei de a-l reintegra într-un anumit post, şi anume acela de consilier-expert de gradul I A. Reclamantul adaugã cã salariile din cadrul prefecturii erau mai mari decât salariile aferente posturilor menţionate de agenţie.
58. Reclamantul insistã asupra faptului cã, refuzând sã îl reintegreze, prefectura a rãmas într-o pasivitate totalã dupã data de 7 septembrie 2001 şi pânã la anularea sentinţei, la data de 10 aprilie 2003. El considerã cã o asemenea perioadã nu poate fi consideratã rezonabilã.
59. În ceea ce priveşte plata salariilor, reclamantul recunoaşte cã debitoarea i-a plãtit aceste sume fãrã ca el sã munceascã, întrucât aceasta nu înţelegea sã îi propunã un post, deşi avea mai multe posturi disponibile. Totuşi, el ţine sã precizeze cã a restituit prefecturii toate aceste sume dupã decizia din data de 20 septembrie 2006 (paragrafele 39 şi 41 de mai sus).
60. Curtea reaminteşte cã executarea unei hotãrâri judecãtoreşti, indiferent de la ce instanţã ar emana ea, trebuie consideratã ca fãcând parte integrantã din "proces" în sensul art. 6 din Convenţie (Hornsby împotriva Greciei, Hotãrârea din 19 martie 1997, Culegere de hotãrâri şi decizii 1997-II, pp. 510-511, § 40, şi Immobiliare Saffi împotriva Italiei [MC], nr. 22.774/93, § 63, CEDO 1999-V).
61. Când autoritãţile sunt obligate sã acţioneze în executarea unei hotãrâri judecãtoreşti şi omit sã o facã, aceastã inerţie atrage rãspunderea statului sub aspectul art. 6 § 1 din Convenţie (Scollo împotriva Italiei, Hotãrârea din 28 septembrie 1995, Seria A nr. 315-C, p. 55, § 44).
62. În speţã, Curtea observã cã prin hotãrârea definitivã din data de 5 martie 2001, Judecãtoria Bistriţa a dispus ca prefectura sã îl reintegreze pe reclamant într-un post de consilier-expert de gradul I A şi sã îi plãteascã anumite sume cu titlu de salarii.
63. Cu privire la obligaţia de reintegrare, aceasta nu a fost încã executatã, prefectura indicându-i reclamantului lipsa de posturi vacante. În mãsura în care Guvernul vede în aceastã situaţie o imposibilitate obiectivã de executare (paragraful 55 de mai sus), Curtea reaminteşte cã judecãtoria, prin hotãrârea menţionatã mai sus, a reţinut cã postul respectiv figura în statul de funcţii al prefecturii, întrucât numãrul de consilieri-experţi de gradul I A nu fusese redus (paragraful 9 de mai sus). Pe de altã parte, prefectura invocase argumentul inexistenţei unui astfel de post în faţa instanţelor naţionale, care l-au respins în mod definitiv (paragrafele 14 şi 25 de mai sus).
64. Aşadar, Curtea nu este convinsã de argumentul Guvernului cu privire la lipsa posturilor disponibile în cadrul prefecturii.
65. În ceea ce priveşte demersurile efectuate de Guvern în vederea reintegrãrii reclamantului (paragraful 53 de mai sus), Curtea observã cã scrisoarea din data de 25 mai 2001 a prefecturii şi rãspunsul din data de 4 mai 2001 al ministerului au fost luate deja în calcul în decizia din 25 iunie 2001. Cât priveşte adresele din 4 şi 7 septembrie 2001, deşi au fost ulterioare acestei decizii, prin hotãrârea din data de 5 martie 2001, judecãtoria constatase caracterul pur formal al oricãrei adrese de acest tip, având în vedere existenţa postului solicitat chiar în cadrul prefecturii.
66. Curtea observã alãturi de reclamant cã, în orice caz, cele douã posturi menţionate în rãspunsul agenţiei judeţene a locurilor de muncã nu puteau fi ocupate decât în urma unui concurs, deşi hotãrârea definitivã din data de 5 martie 2001 îi impunea prefecturii o obligaţie necondiţionatã de a-l reintegra pe reclamant. În acest context, ea apreciazã cã ar fi nerezonabil sã îi reproşeze acestuia faptul cã nu şi-a manifestat intenţia de a participa la un concurs ale cãrui rezultate erau incerte.
67. Curtea gãseşte deosebit de frapant faptul cã prefectura, instituţie publicã ce face parte integrantã din administraţia statului, a refuzat reintegrarea reclamantului o perioadã atât de lungã, deşi prefectului i-au fost adresate propuneri în acest sens (paragrafele 22 şi 29 de mai sus). Mai mult chiar, prefectura nici nu a încercat sã îi propunã reclamantului un alt post, aşa cum i-a sugerat şi judecãtoria în hotãrârea sa din 5 martie 2001.
68. Cât priveşte argumentul Guvernului referitor la marja de apreciere a Ministerului Administraţiei Publice (paragraful 53 de mai sus), Curtea aratã cã exercitarea puterilor etatice care au o influenţã asupra drepturilor şi libertãţilor garantate de Convenţie atrage rãspunderea statului, independent de forma în care sunt exercitate aceste puteri (Vodopyanovy împotriva Ucrainei, nr. 22.214/02, § 33, 17 ianuarie 2006) şi cã administraţia constituie un element al statului de drept al cãrui interes se identificã, aşadar, cu cel al unei bune administrãri a justiţiei (Hornsby, menţionatã mai sus, p. 511, § 41).
69. În ceea ce priveşte obligaţia prefecturii de a-i plãti salariile reclamantului, Curtea constatã cã instituţia i le-a plãtit acestuia în urma recursului sãu la procedura de executare silitã. Totuşi, recursul în anulare fiind admis, el a fost obligat sã restituie toate sumele încasate astfel, plus cheltuieli de judecatã (paragrafele 36, 39 şi 41 de mai sus). Prin urmare, hotãrârea judecãtoreascã din data de 5 mai 2001 rãmâne neexecutatã pânã în prezent şi în partea sa referitoare la plata sumelor de bani.
70. Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciazã cã statul nu a depus toate eforturile necesare pentru a pune în executare hotãrârea judecãtoreascã din data de 5 martie 2001
71. Prin urmare, a avut loc încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie.
2. Anularea hotãrârii judecãtoreşti din data de 5 martie 2001
72. Guvernul aratã cã, în urma Cauzei Brumãrescu împotriva României ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII), prevederile Codului de procedurã civilã referitoare la "recursul în anulare" au fost abrogate, astfel încât procurorul general nu mai are posibilitatea sã supunã unei noi judecãţi o decizie definitivã şi irevocabilã. Totuşi, Guvernul considerã cã prezenta cauzã este diferitã de Cauza Brumãrescu.
73. Reclamantul considerã cã introducerea recursului în anulare nu a avut alt scop decât acela de a-i exonera pe agenţii unei instituţii publice de responsabilitatea care le revenea în temeiul hotãrârii din data de 5 martie 2001. În orice caz, el adaugã cã o hotãrâre judecãtoreascã definitivã nu ar trebui sã poatã fi rejudecatã vreodatã.
74. Curtea reaminteşte cã dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 § 1 din Convenţie, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care enunţã supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante.
75. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securitãţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia datã în mod definitiv oricãrui litigiu de cãtre instanţele judecãtoreşti sã nu mai poatã fi repusã în discuţie (Brumãrescu, menţionatã mai sus, § 61; S.C. Maşinexportimport Industrial Group S.A. împotriva României, nr. 22.687/03, § 32, 1 decembrie 2005), deoarece securitatea juridicã presupune respectarea principiului autoritãţii de lucru judecat, adicã a caracterului definitiv al hotãrârilor judecãtoreşti (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).
76. În speţã, hotãrârea definitivã din data de 5 martie 2001 a Judecãtoriei Bistriţa a fost anulatã în urma admiterii, prin decizia din data de 10 aprilie 2003 a Curţii Supreme, a unui recurs în anulare introdus de procurorul general al României (paragrafele 31 şi 33 de mai sus).
77. Aceste elemente îi sunt suficiente Curţii pentru a constata cã anularea acestei hotãrâri i-a încãlcat reclamantului dreptul la un proces echitabil.
78. Prin urmare, a avut loc încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie.
II. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 1 din Protocolul nr. 1
79. Reclamantul susţine cã s-a produs o încãlcare a dreptului sãu la respectarea bunurilor din cauza punerii sub sechestru a apartamentului sãu în urma anulãrii hotãrârii judecãtoreşti din data de 5 martie 2001 pe calea recursului în anulare. El invocã art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, care prevede urmãtoarele:
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilitãţii
80. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altã parte, Curtea observã cã acesta nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil.
B. Asupra fondului
81. Guvernul considerã cã ingerinţa în dreptul de proprietate al reclamantului era prevãzutã de lege la data evenimentelor, urmãrea un scop legitim, şi anume corecta aplicare a legii, şi respecta principiul proporţionalitãţii între mijloacele utilizate şi scopul urmãrit. În opinia sa, decizia instanţei supreme s-a limitat la a corecta erorile instanţelor inferioare, pentru a asigura respectarea legii.
82. Reclamantul insistã asupra faptului cã apartamentul sãu a fost pus sub sechestru în urma anulãrii hotãrârii judecãtoreşti din data de 5 martie 2001 pe calea recursului în anulare, ceea ce l-a împiedicat sã facã lucrãri de reparaţii în vederea închirierii lui.
83. Ţinând cont de concluziile sale de la paragrafele 77 şi 78 de mai sus, Curtea apreciazã cã nu este cazul sã statueze asupra temeiniciei capãtului de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1.
III. Asupra celorlalte pretinse încãlcãri ale Convenţiei
84. Din perspectiva art. 6 § 1 din Convenţie, reclamantul se plânge de faptul cã autoritãţile nu au analizat cu diligenţa cuvenitã plângerile sale penale împotriva prefectului şi a celorlalţi funcţionari ai prefecturii (paragraful 40 de mai sus).
85. Curtea reaminteşte cã art. 6 § 1 nu presupune dreptul de a pune sub urmãrire penalã sau de a condamna un terţ, nici o obligaţie de rezultat, presupunând cã orice urmãrire trebuie sã se finalizeze printr-o condamnare sau chiar prin pronunţarea unei anumite pedepse (a se vedea, mutatis mutandis, Perez împotriva Franţei [MC], nr. 47287/99, § 70, CEDO 2004-I).
86. Rezultã cã acest capãt de cerere este incompatibil ratione materiae cu prevederile Convenţiei în sensul art. 35 § 3 şi trebuie respins cu aplicarea art. 35 § 4.
87. Invocând art. 8 din Convenţie, reclamantul considerã cã refuzul prefecturii de a executa cele douã hotãrâri judecãtoreşti definitive i-a încãlcat dreptul la muncã, ceea ce a generat neînţelegeri în familie.
88. Curtea reaminteşte cã, prin Convenţie, dreptul la muncã nu este garantat ca atare. Prin urmare, acest capãt de cerere trebuie respins, cu aplicarea art. 35 paragrafele 3 şi 4 din Convenţie, ca fiind incompatibil ratione materiae cu prevederile Convenţiei.
89. Reclamantul mai invocã şi art. 14 din Convenţie şi se plânge cã a fost victima unei atitudini discriminatorii din partea prefecturii, din cauza apartenenţei sale politice.
90. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este deloc susţinut de probele aflate la dosar. Prin urmare, aceasta considerã cã trebuie respins, cu aplicarea art. 35 paragrafele § 3 şi 4 din Convenţie, ca vãdit neîntemeiat.
IV. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie
91. Conform art. 41 din Convenţie,
"În cazul în care Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciu
92. Reclamantul solicitã executarea integralã a sentinţei din 5 martie 2001, în sensul reintegrãrii sale în postul de consilier-expert de gradul I A şi al plãţii salariilor lunare aferente acestui post pânã la reintegrarea sa. În plus, el solicitã suma de 854.000.000 lei vechi româneşti (ROL) pentru salariile nete aferente perioadei 28 iunie 2000 - 31 august 2007, actualizate în funcţie de rata inflaţiei. De asemenea, el solicitã ca statul sã plãteascã la casa de asigurãri de sãnãtate şi la casa de pensii, în numele sãu, suma de 162.360.000 ROL, cu titlu de contribuţii pentru aceeaşi perioadã. În sprijinul cererii sale, reclamantul prezintã o expertizã contabilã din data de 18 septembrie 2007.
93. Reclamantul solicitã şi suma de 255.500.000 ROL pentru prejudiciul moral suferit din cauza refuzului autoritãţilor de a-l reintegra şi suma de 146.000.000 ROL pentru prejudiciul moral suferit din cauza ingerinţei în dreptul sãu de proprietate. El susţine cã starea sa de sãnãtate s-a agravat şi cã a suferit o stare de depresie ce a necesitat spitalizare.
94. El precizeazã cã lasã la latitudinea Curţii sã aprecieze dacã prefectura ar trebui condamnatã la plata unei amenzi de 300.000 ROL pe zi de întârziere pânã la reintegrarea sa.
95. Guvernul considerã cã reclamantul nu poate pretinde, cu titlu de daune materiale, decât cele douã sume stabilite prin hotãrârea judecãtoreascã din data de 5 martie 2001, actualizate în funcţie de rata inflaţiei. În opinia sa, aceste sume sunt urmãtoarele: 35.058.000 ROL reprezentând valoarea salariilor aferente perioadei 13 iulie 2000 - 28 februarie 2001, actualizate, şi 186.993.000 ROL pentru salariul lunar actualizat. Guvernul prezintã în acest sens un document de la Institutul Naţional de Statisticã referitor la rata inflaţiei în perioada iunie 2001 - septembrie 2007.
96. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Guvernul considerã cã nu existã nicio legãturã de cauzalitate între prejudiciul moral invocat şi pretinsa încãlcare a Convenţiei. În plus, el aratã cã suma solicitatã cu acest titlu este excesivã şi cã, în orice caz, o eventualã hotãrâre de condamnare ar putea constitui o reparaţie suficientã a pretinsului prejudiciu moral suferit de reclamant.
97. Curtea reaminteşte cã a constatat deja încãlcãri ale art. 6 § 1 din Convenţie din cauza neexecutãrii unei hotãrâri judecãtoreşti definitive care dispunea reintegrarea reclamantului şi plata de despãgubiri, precum şi din cauza anulãrii acestei hotãrâri pe calea unui recurs în anulare. De asemenea, ea reaminteşte cã o hotãrâre ce constatã o încãlcare atrage pentru statul pârât obligaţia juridicã, faţã de Convenţie, de a pune capãt încãlcãrii şi de a-i înlãtura consecinţele.
98. În circumstanţele speţei, Curtea apreciazã cã reintegrarea reclamantului în postul sãu şi plata sumelor recunoscute prin hotãrârea definitivã din data de 5 martie 2001, reactualizate pe baza ratei inflaţiei, şi anume a sumei de 8.226 euro (EUR), ar repune reclamantul, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentã cu cea în care s-ar fi aflat dacã cerinţele art. 6 § 1 din Convenţie nu ar fi fost încãlcate. În plus, având în vedere cã angajatorul este singurul în mãsurã sã plãteascã la casa de asigurãri de sãnãtate şi la casa de pensii cotizaţiile aferente salariilor datorate, este de datoria Guvernului sã ia mãsurile necesare în acest sens (Miclici împotriva României, nr. 23.657/03, § 67, 20 decembrie 2007).
99. Dacã statul pârât nu procedeazã la executarea hotãrârii judecãtoreşti în discuţie în termen de 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, Curtea hotãrãşte cã Guvernul va trebui sã îi plãteascã reclamantului o anumitã sumã cu titlu de daune materiale. Ţinând cont de informaţiile trimise de pãrţi cu privire la sumele datorate reclamantului, ajustate în funcţie de rata inflaţiei, de cererile de reparaţie echitabilã ale acestuia şi de observaţiile Guvernului, Curtea apreciazã cã se cuvine sã îi acorde reclamantului suma de 8.226 EUR, ce corespunde cu despãgubirile stabilite prin hotãrârea din data de 5 martie 2001, reactualizate pe baza ratei inflaţiei, plus o sumã suplimentarã de 5.000 EUR, adicã în total 13.226 EUR, cu titlu de daune materiale.
100. Curtea apreciazã cã, în orice caz, reclamantul a suferit un prejudiciu moral din cauza frustrãrii provocate de imposibilitatea de a obţine executarea hotãrârii pronunţate în favoarea sa şi cã acest prejudiciu nu este suficient compensat printr-o constatare a încãlcãrii. În aceste circumstanţe, ţinând cont de toate elementele aflate în posesia sa şi statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenţie, Curtea îi acordã reclamantului suma de 2.000 EUR cu titlu de daune morale.
101. Având în vedere concluziile sale de la paragrafele 46, 47 şi 97 de mai sus, Curtea respinge cererea reclamantului cu privire la plata amenzii de cãtre prefecturã.
B. Cheltuieli de judecatã
102. Reclamantul solicitã suma de 46.420.000 ROL cu titlu de cheltuieli de judecatã efectuate în vederea executãrii hotãrârilor judecãtoreşti definitive. În acest sens, el prezintã anumite documente justificative.
103. Guvernul nu se opune acordãrii cãtre reclamant a unei sume care sã corespundã cu cheltuielile de judecatã legate de procedura naţionalã şi de procedura în faţa Curţii, cu condiţia ca ele sã fie dovedite, necesare şi sã aibã legãturã cu cauza. El aratã cã cheltuielile efectuate în procedura internã ar fi putut fi obţinute în cadrul acestei proceduri. În orice caz, Guvernul considerã cã reclamantul nu a prezentat documente justificative decât pentru suma de 20.450.000 ROL.
104. Curtea reaminteşte cã un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecatã decât în mãsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil. În temeiul art. 41 pot fi recuperate numai cheltuieli de judecatã în cuantum rezonabil şi care au fost într-adevãr necesare pentru a încerca sã se corecteze, în ordinea juridicã internã şi în faţa Curţii, încãlcãrile constatate de cãtre aceasta (a se vedea, mutatis mutandis, I.J.L. şi alţii împotriva Regatului Unit, din 19 septembrie 2000, cererile nr. 29.522/95, 30.056/96 şi 30.574/96, Culegere 2000-IX, § 151).
105. În speţã, ţinând cont de documentele justificative prezentate de reclamant şi având în vedere criteriile menţionate mai sus, Curtea considerã ca fiind rezonabilã suma de 600 EUR, cu toate cheltuielile incluse, pe care o acordã reclamantului.
C. Dobânzi moratorii
106. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. respinge excepţia preliminarã a Guvernului;
2. declarã cererea admisibilã în ceea ce priveşte capetele de cerere întemeiate pe neexecutarea hotãrârii din data de 5 martie 2001 a Judecãtoriei Bistriţa, pe anularea acestei hotãrâri printr-un recurs în anulare (art. 6 § 1 din Convenţie) şi încãlcarea dreptului la respectarea bunurilor (art. 1 din Protocolul nr. 1) şi inadmisibilã în rest;
3. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie din cauza neexecutãrii hotãrârii judecãtoreşti din data de 5 martie 2001;
4. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie din cauza anulãrii acestei hotãrâri printr-un recurs în anulare;
5. hotãrãşte cã nu este necesar sã statueze asupra temeiniciei capãtului de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1;
6. hotãrãşte:
a) cã statul pârât trebuie sã execute hotãrârea judecãtoreascã din data de 5 martie 2001, sã îl reintegreze pe reclamant în postul sãu şi sã îi plãteascã despãgubirile stabilite prin aceastã hotãrâre, reactualizate pe baza ratei inflaţiei, şi anume suma de 8.226 EUR (opt mii douã sute douãzeci şi şase euro), în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, conform art. 44 § 2 din Convenţie;
b) cã, în lipsa acestei executãri, statul pârât trebuie sã îi plãteascã reclamantului, în acelaşi termen, pe lângã suma de 8.226 EUR, ce corespunde despãgubirilor stabilite prin hotãrârea din data de 5 martie 2001, reactualizate pe baza ratei inflaţiei, suma suplimentarã de 5.000 EUR (cinci mii euro), adicã în total 13.226 EUR (treisprezece mii douã sute douãzeci şi şase euro), plus orice sumã care ar putea fi datoratã cu titlu de impozit, cu titlu de daune materiale;
c) cã, în orice caz, statul pârât trebuie sã îi plãteascã reclamantului, în acelaşi termen, urmãtoarele sume:
(i) 2.000 EUR (douã mii euro), plus orice sumã care ar putea fi datoratã cu titlu de impozit, cu titlu de daune morale;
(ii) 600 EUR (şase sute euro), plus orice sumã care ar putea fi datoratã cu titlu de impozit de cãtre reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecatã;
d) ca sumele menţionate la lit. b) şi c) sã fie convertite în moneda statului pârât, la cursul de schimb valabil la data plãţii;
e) cã, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceste sume se vor majora cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu 3 puncte procentuale;
7. respinge cererea de satisfacţie echitabilã în rest.
Întocmitã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 29 iulie 2008, în conformitate cu art. 77 paragrafele 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
