Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 5984/02)
În Cauza Oancea şi alţii împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere compuse din: Josep Casadevall, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judecãtori, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în Camera de consiliu la 8 iulie 2008,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 5984/02) îndreptatã împotriva României, prin care 11 cetãţeni ai acestui stat, domnii Petre Oancea, Dumitru Oancea, Alexandru Stoicescu, Gheorghe Stoicescu şi Teodor Dumitrescu şi doamnele Maria Scrieciu, Maria Oancea-Dumitrescu, Elena Rãdulescu, Victoria Mazurca, Maria-Eugenia Pîrlea şi Margareta-Aurelia Constantinescu (reclamanţii), au sesizat Curtea la data de 20 noiembrie 2001 în conformitate cu art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanţii sunt reprezentaţi de doamna Eugenia Crângariu, avocat din Bucureşti. Guvernul Român (Guvernul) este reprezentat prin agentul sãu, domnul Rãzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 26 septembrie 2005, Curtea a decis sã comunice Guvernului plângerea. În conformitate cu art. 29 § 3 din Convenţie, aceasta a decis, în plus, sã examineze în acelaşi timp admisibilitatea şi fondul cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanţii au domiciliul în Bucureşti.
A. Restituirea imobilului cãtre reclamanţi şi acţiunea de evacuare a chiriaşilor statului
5. Printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã din 14 mai 1998, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea în revendicare a unui bun imobil naţionalizat în timpul regimului comunist, pe care reclamanţii au introdus-o împotriva Consiliului Local al Municipiului Bucureşti. Situat la nr. 53 pe Calea Griviţei din Bucureşti, acest bun se compunea din douã corpuri de clãdire şi din terenul aferent. La acel moment, unul dintre apartamentele imobilului era ocupat de soţii P., în temeiul unui contract de închiriere pe care ei l-au încheiat anterior cu statul şi care a fost prelungit de drept pentru o duratã de 5 ani, conform <>Legii nr. 17/1994 privind prelungirea şi reînnoirea contractelor de închiriere de locuinţe.
6. În baza unei decizii a primarului din Bucureşti, reclamanţii, în calitatea lor de coproprietari, au fost puşi formal în posesia bunului lor la data de 10 noiembrie 1998. Soţii P., care au fost informaţi asupra deciziei primarului, au refuzat sã pãrãseascã locuinţa sau sã încheie un contract de închiriere cu reclamanţii, în calitatea acestora de noi proprietari ai apartamentului. Ei i-au împiedicat pe aceştia din urmã şi pe membrii familiilor lor sã beneficieze de prerogativele lor de proprietari, blocându-le accesul la clãdiri şi la curtea imobilului lor prin închidere cu un lacãt, ameninţându-i verbal, precum şi agresându-i fizic şi împiedicându-i sã efectueze lucrãrile necesare reabilitãrii bunului lor. Comportamentul soţilor P. a fost sancţionat de cãtre organele de poliţie printr-un proces-verbal de contravenţie din 20 aprilie 1999, confirmat printr-o sentinţã din 16 noiembrie 1999 a Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
7. Având în vedere comportamentul soţilor P., la 11 mai 1999, prin intermediul unui executor judecãtoresc, reclamanţii i-au somat sã pãrãseascã locuinţa, atrãgându-le atenţia cã nu doreau sã încheie cu ei un contract de închiriere; comportamentul lor agresiv a fãcut imposibilã convieţuirea în imobil, circumstanţã de naturã sã împiedice prorogarea legalã a contractelor de închiriere de locuinţe conform <>art. 13 lit. i) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafeţe locative şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe (<>OUG nr. 40/1999 ).
8. Faţã de refuzul soţilor P. de a da curs cererii lor, conform <>art. 25 şi 24 lit. b) liniuţele 1 şi 3 din Legea locuinţei nr. 114/1996 privind imobilele cu destinaţia de locuinţã (<>Legea nr. 114/1996 ) şi <>art. 13 lit. i) din OUG nr. 40/1999 , reclamanţii au sesizat Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti cu o acţiune de evacuare, invocând faptul cã soţii P. împiedicau utilizarea normalã a imobilului şi refuzau plata chiriilor.
9. Printr-o hotãrâre judecãtoreascã din 7 iunie 2000, judecãtoria a admis acţiunea şi a dispus evacuarea soţilor P. din imobilul reclamanţilor. Întemeindu-se pe declaraţiile martorilor audiaţi, pe Procesul-verbal din 20 aprilie 1999 şi pe refuzul pârâţilor de a rãspunde întrebãrilor adresate de judecãtori (interogatoriu), instanţa a considerat cã soţii P. ocupã apartamentul fãrã titlu locativ şi cã ei au avut un comportament care a fãcut imposibilã convieţuirea în imobil şi împiedica utilizarea normalã a locuinţei. Aceastã hotãrâre a fost confirmatã printr-o hotãrâre din 16 ianuarie 2001, pronunţatã de Tribunalul Bucureşti în urma exercitãrii cãii de atac a apelului de cãtre soţii P.
10. În calea de atac a recursului, exercitatã de soţii P., printr-o hotãrâre irevocabilã din 22 mai 2001, Curtea de Apel Bucureşti a casat deciziile pronunţate de instanţele inferioare şi, pe fond, a respins acţiunea de evacuare a soţilor P. Curtea de Apel constata cã soţii P. au avut un comportament condamnabil faţã de reclamanţi, manifestându-şi astfel nemulţumirea cu privire la calitatea lor de noi proprietari, dar cã un asemenea comportament nu corespundea cazului prevãzut de <>art. 13 lit. i) din OUG nr. 40/1999 , care trebuie sã fie interpretat ca privind exclusiv raporturile dintre diferiţii locatari ai unui imobil. În consecinţã, instanţa a considerat cã în conformitate cu <>art. 11 din OUG nr. 40/1999 trebuia sã se prelungeascã de drept contractul de închiriere încheiat de soţii P. cu statul şi cã era obligaţia reclamanţilor de a trimite o notificare pârâţilor, printr-un executor judecãtoresc, conform <>art. 10 din OUG nr. 40/1999 , pentru a-i invita sã încheie un contract de închiriere.
B. A doua acţiune de evacuare
11. Printr-o hotãrâre judecãtoreascã din 14 februarie 2005, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea reclamanţilor de evacuare a soţilor P. din imobilul în cauzã datoritã absenţei titlului locativ al acestora din urmã, observând cã în aprilie 2004 <>OUG nr. 40/1999 a încetat sã îşi producã efectele sale referitoare la prorogarea de drept a contractelor de închiriere şi cã acel contract de închiriere de care beneficiau pârâţii nu putea fi reînnoit în conformitate cu <>art. 14 din OUG nr. 40/1999 , având în vedere absenţa oricãrui contract încheiat între petiţionari şi soţii P. În cadrul cãii de atac a apelului exercitate de soţii P. reclamanţii au învederat cã primii nu au dovedit cã au plãtit chiriile datorate pentru apartamentul în litigiu. Printr-o hotãrâre din 15 noiembrie 2005, Tribunalul Bucureşti confirma hotãrârea pronunţatã în primã instanţã.
12. Printr-o hotãrâre judecãtoreascã din 6 septembrie 2006, adoptatã cu majoritate, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea de evacuare a soţilor P. În conformitate cu <>art. 14 din OUG nr. 40/1999 , aceasta a apreciat cã omisiunea proprietarilor de a le trimite o notificare respectând condiţiile stricte de fond şi de formã prevãzute în ordonanţa mai sus citatã se sancţiona prin reînnoirea contractului de închiriere încheiat de soţii P. cu statul pentru aceeaşi duratã de 5 ani. Pe de altã parte, Curtea de Apel considera cã existenţa litigiilor între reclamanţi şi soţii P. nu era pertinentã din acest punct de vedere. În concluzie, în temeiul art. 11 alin. (1) şi al <>art. 22 alin. (3) din OUG nr. 40/1999 , Curtea de Apel aprecia, de asemenea, cã lipsa plãţii chiriilor de cãtre soţii P. nu poate fi invocatã de proprietari ca motiv pentru evacuarea acestora din apartamentul lor.
13. Rezultã din informaţiile furnizate de reclamanţi cã ei nu au recuperat, pânã în prezent, bunul lor ocupat de soţii P., care continuã sã locuiascã în imobil fãrã a plãti nicio chirie.
C. Plângere penalã privind refuzul unui terţ de a respecta o hotãrâre judecãtoreascã irevocabilã având ca obiect un imobil
14. În conformitate cu art. 271 alin. 2 din Codul penal, reclamanţii au depus o plângere penalã la parchetul de pe lângã Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti, arãtând cã soţii P. i-au împiedicat sã pãtrundã în curtea imobilului care le-a fost restituit prin Hotãrârea definitivã din 14 mai 1998.
15. Printr-o hotãrâre din 4 noiembrie 2005, Tribunalul Bucureşti a casat cu trimitere rezoluţia de neîncepere a urmãririi penale datã de parchet privind plângerea reclamanţilor. O nouã neîncepere a urmãririi penale datã de parchetul sus-menţionat la 20 decembrie 2006 a fost infirmatã printr-o rezoluţie din 9 martie 2007 a prim-procurorului parchetului sus-menţionat, care, în temeiul hotãrârii judecãtoreşti menţionate mai sus, a ordonat o nouã examinare a plângerii penale a reclamanţilor. Prim-procurorul a constatat cã P.L. a recunoscut cã soţul ei, în martie 2004, a blocat accesul reclamanţilor în curtea imobilului şi a reţinut cã examinarea faptelor comise se impune chiar dacã soţii P. au permis ulterior un acces parţial. Rezultã din dosar cã procedura în discuţie este în continuare în curs.
II. Dreptul intern pertinent
16. Esenţialul reglementãrii interne pertinente în materie, şi anume extrase din <>Legea nr. 5/1973 privind administrarea locuinţelor şi raporturile dintre proprietar şi chiriaşi (<>Legea nr. 5/1973 ), <>Legea locuinţei nr. 114 din 11 octombrie 1996 (<>Legea nr. 114/1996 ), precum şi <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40 din 8 aprilie 1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe (<>OUG nr. 40/1999 ) şi <>Legea nr. 241 din 16 mai 2001 care a aprobat <>OUG nr. 40/1999 (<>Legea nr. 241/2001 ), este descris în hotãrârile Radovici şi Stãnescu împotriva României (nr. 68.479/01, 71.351/01 şi 71.352/01, cauze conexate, §§ 53 - 58, din 2 noiembrie 2006) şi Burzo împotriva României (nr. 75.240/01, § 29, 4 martie 2008).
17. Art. 271 alin. 2 din Codul penal sancţioneazã infracţiunea de împiedicare a unei persoane de a utiliza o locuinţã sau un imobil deţinute de aceasta în temeiul unei hotãrâri judecãtoreşti definitive. Utilizarea ameninţãrilor sau a violenţei constituie circumstanţe agravante. Art. 320 din Codul penal sancţioneazã, numai în baza unei plângeri penale a pãrţii vãtãmate, faptul de a împiedica utilizarea normalã a unei locuinţe. Pe de altã parte, condiţiile impuse pentru introducerea unei acţiuni civile posesorii împotriva unei tulburãri de posesie comise cu sau fãrã violenţã sunt descrise în Hotãrârea Puşcaş împotriva României (nr. 30.502/03, § 41 in fine, 11 octombrie 2007).
ÎN DREPT
I. Cu privire la încãlcarea invocatã a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
18. Reclamanţii invocã o încãlcare a dreptului lor la respectarea bunurilor, având în vedere imposibilitatea de a obţine evacuarea soţilor P. din imobilul lor, aceştia din urmã ocupând un apartament din acest imobil fãrã titlu locativ şi fãrã sã plãteascã vreo chirie, dar şi reglementarea în materie de prorogare a contractelor de închiriere a locuinţelor (<>OUG nr. 40/1999 ) care le-ar impune o sarcinã disproporţionatã. Aceştia au adãugat cã soţii P. le-au împiedicat accesul în curtea imobilului. Ei invocã art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, astfel redactat:
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."
19. Guvernul se opune acestei teze.
A. Cu privire la admisibilitate
20. În mãsura în care plângerea reclamanţilor comportã o examinare specialã asupra faptului cã soţii P. le-au blocat accesul la curtea imobilului, Curtea observã cã, spre deosebire de cazul apartamentului litigios ocupat conform <>OUG nr. 40/1999 care va face obiectul unei examinãri distincte mai jos, rezultã din susţinerile celor interesaţi cã încãlcarea dreptului lor de proprietate, faţã de restul imobilului, s-ar datora comportamentului soţilor P. Curtea relevã cã mai multe cãi de recurs se dovedesc a fi deschise petiţionarilor pentru a înlãtura obstrucţionarea dreptului lor la respectarea bunurilor, comisã de persoane particulare prin încãlcãri de fapt (paragraful 17 de mai sus), şi cã, de altfel, ei au sesizat parchetul competent cu o plângere penalã împotriva soţilor P. conform art. 271 alin. 2 din Codul penal, necontestând sub nicio formã în speţã caracterul efectiv al acestei cãi de atac, a cãrei examinare este pânã în prezent în curs de derulare.
21. Având în vedere cele de mai sus, Curtea considerã cã aceastã parte a plângerii trebuie sã fie respinsã pentru neepuizarea cãilor de recurs interne, în aplicarea art. 35 §§ 1 şi 4 din Convenţie.
22. Cu privire la restul plângerii, Guvernul a ridicat o excepţie legatã de neepuizarea cãilor de recurs interne. Dupã pãrerea acestuia, reclamanţii ar putea iniţia împotriva soţilor P. o procedurã de evacuare întemeiatã pe <>art. 24 din Legea nr. 114/1996 şi sã reclame în mod expres neplata chiriilor timp de peste 3 luni consecutive. Pe de altã parte, acesta susţine cã reclamanţii ar fi putut sesiza instanţele interne cu o acţiune în evacuare a soţilor P. la împlinirea termenului de 5 ani prevãzut de <>OUG nr. 40/1999 pentru prorogarea de drept a contractului de închiriere în favoarea chiriaşilor, fie dupã 8 aprilie 2004, considerând cã dupã aceastã datã reînnoirea contractului de închiriere nu poate interveni decât prin acordul pãrţilor în cauzã. Guvernul depune la dosar exemple de jurisprudenţã internã referitoare la litigii locative.
23. Reclamanţii nu au prezentat observaţii cu privire la acest aspect.
24. Curtea reaminteşte cã a statuat în mai multe cauze cã acţiunea în evacuare întemeiatã pe <>art. 24 lit. b) din Legea nr. 114/1996 nu era eficientã în cazul proprietarilor care se aflau în situaţia reclamanţilor şi nu observã niciun motiv de a ajunge la o altã concluzie în speţã (a se vedea, printre altele, Radovici şi Stãnescu împotriva României, nr. 68.479/01, nr. 71.351/01 şi nr. 71.352/01,§§ 62-66, 2 noiembrie 2006, Spanoche împotriva României, nr. 3.864/03, §§ 42-45, 26 iulie 2007, şi Arsenovici împotriva României, nr. 77.210/01, §§ 30-32, 7 februarie 2008). De altfel, ca şi în prima cauzã menţionatã mai sus, Curtea observã cã reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea în evacuare şi pe neachitarea chiriilor de cãtre ocupanţii apartamentului lor (sfârşitul paragrafului 8 de mai sus). În plus, Curtea relevã cã, dacã o parte a hotãrârilor prezentate de Guvern se referã la procedurile privind aplicarea art. 24 în discuţie, acesta din urmã nu a demonstrat cã deciziile menţionate au dobândit autoritate de lucru judecat, deoarece acestea erau susceptibile de a fi modificate prin recurs.
25. Cu referire la introducerea unei acţiuni în evacuare a ocupanţilor apartamentului lor dupã data de 8 aprilie 2004, când, din punctul de vedere al Guvernului, efectele <>OUG nr. 40/1999 referitoare la reînnoirea de drept a contractelor de închiriere a locuinţelor au încetat, Curtea constatã cã reclamanţii au demarat o astfel de procedurã, dar acţiunea a fost respinsã de instanţele interne (paragrafele 11 şi 12 de mai sus).
26. În consecinţã, se impune a se respinge excepţia ridicatã de Guvern cu referire la neepuizarea cãilor de recurs sub cele douã aspecte ale sale.
27. Pe de altã parte, Curtea constatã cã, în ceea ce priveşte apartamentul ocupat de soţii P. conform dispoziţiilor legale în materie de protecţie a chiriaşilor, acest petit nu este în mod manifest nefondat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Curtea relevã pe de altã parte cã nu existã niciun motiv de inadmisibilitate. Se impune deci a fi declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
28. Guvernul considerã cã ingerinţa autoritãţilor în dreptul reclamanţilor de a-şi folosi bunul lor, ingerinţã care decurge din respingerea acţiunii în evacuare a soţilor P., era prevãzutã de lege, respectiv de <>OUG nr. 40/1999 , urmãrind un scop legitim, acela de a asigura protecţia intereselor chiriaşilor într-o situaţie caracterizatã prin penuria locuinţelor ieftine, şi era proporţionalã cu scopul în discuţie. Dupã ce a reiterat argumentele prezentate asupra admisibilitãţii, fãcând trimitere la Cauza Robitu împotriva României examinatã de cãtre Comisie [nr. 33.352/96, Decizia din 20 mai 1998, Decizii şi rapoarte (DR) 49], şi, în sfârşit, a rezumat dispoziţiile <>OUG nr. 40/1999 , Guvernul a concluzionat cã prezenta cauzã este diferitã de cauzele Hutten-Czapska împotriva Poloniei ([MC], nr. 35.014/97, 19 iunie 2006) şi Immobiliare Saffi împotriva Italiei ([MC], nr. 22.774/93, CEDO 1999-V).
29. Reclamanţii nu au prezentat observaţii în replicã.
30. Curtea a avut deja ocazia de a afirma cã <>OUG nr. 40/1999 se analizeazã ca o reglementare a folosinţei bunurilor, care urmãreşte un scop de interes general, şi cã sistemul astfel creat de cãtre autoritãţile naţionale nu este criticabil în sine. Cu toate acestea, dupã ce a examinat şi a identificat dispoziţiile defectuoase şi lacunele din <>OUG nr. 40/1999 , Curtea a statuat şi cã a sancţiona proprietarii care au omis sã se conformeze condiţiilor de formã prevãzute de <>OUG nr. 40/1999 , impunându-le o obligaţie atât de apãsãtoare ca aceea de a pãstra foştii chiriaşi ai statului în imobilul lor timp de mai mulţi ani, fãrã nicio posibilitate concretã şi realã de a percepe o chirie, constituie o sarcinã deosebitã şi exorbitantã, de naturã sã rupã justul echilibru între protecţia dreptului persoanei la respectarea bunurilor sale şi exigenţele interesului general (a se vedea, printre altele, Radovici şi Stãnescu, citatã anterior, § 89).
31. Curtea considerã cã situaţia din speţã este similarã celei descrise în Cauza Radovici şi Stãnescu, menţionatã anterior. Respinse de cãtre instanţele interne, acţiunile lor de evacuare a vechilor chiriaşi ai statului care ocupau apartamentul lor şi au refuzat sã încheie un contract de închiriere cu aceştia, şi obligaţi sã gãzduiascã aceşti locatari ca urmare a nerespectãrii dispoziţiilor stricte ale <>OUG nr. 40/1999 , ale cãrei lacune au fost menţionate mai sus, reclamanţii s-au vãzut, timp de mai mulţi ani, în imposibilitatea de a folosi apartamentul în discuţie sau de a obţine chirii. Pe de altã parte, în aplicarea <>OUG nr. 40/1999 , instanţele interne au considerat cã neplata chiriilor de cãtre soţii P. nu poate fi invocatã ca motiv de evacuare de cãtre reclamanţi, proprietarii apartamentului în cauzã.
32. În consecinţã, Curtea considerã cã nu se impune îndepãrtarea de la jurisprudenţa citatã anterior şi cã art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie a fost încãlcat.
II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
33. În termenii art. 41 din Convenţie:
"În cazul în care Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciu
34. Invocând un raport de expertizã, reclamanţii pretind 3.790 euro pentru prejudiciul material produs prin neplata chiriilor de cãtre soţii P. pentru apartamentul în discuţie între decembrie 1998 şi mai 2007 şi 32.640 euro pentru daunele produse prin lipsa de folosinţã a unor alte pãrţi ale imobilului datoritã comportamentului soţilor P. Pe de altã parte, reclamanţii solicitã 10.000 euro pentru fiecare dintre ei pentru prejudiciul moral suferit datoritã frustrãrii şi umilinţei resimţite prin imposibilitatea de folosire a imobilului lor.
35. Cu privire la despãgubirile materiale invocate, Guvernul observã cã obiectul material al plângerii este reprezentat de apartamentul închiriat soţilor P. Admiţând cã suma de 3.790 euro reprezintã o estimare rezonabilã a chiriilor nepercepute pentru acest apartament, acesta se opune la acordarea altei sume cu acest titlu. În ceea ce priveşte prejudiciul moral invocat, Guvernul face trimitere la cauze similare judecate de Curte şi considerã cã suma solicitatã este excesivã.
36. Cu referire la cererea privind daunele materiale, Curtea a constatat în speţã o încãlcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, motivatã de restricţiile suferite de reclamanţi timp de mai mulţi ani privind folosinţa apartamentului lor, ocupat de cãtre soţii P., restricţii rezultate din <>OUG nr. 40/1999 , precum şi imposibilitatea de a obţine obligarea ocupanţilor acestui apartament sã plãteascã o chirie. Curtea nu observã nicio legãturã de cauzalitate între încãlcarea constatatã şi dauna materialã invocatã, datoratã lipsei de folosinţã a unor alte pãrţi ale imobilului decât apartamentul ocupat de soţii P., şi respinge cererea petiţionarilor sub acest aspect. În schimb, Curtea considerã cã acordarea unei sume pentru lipsirea de folosinţã a apartamentului în cauzã este în legãturã directã cu încãlcarea constatatã. În plus, Curtea reţine cã în speţã soţii P. continuã sã ocupe apartamentul reclamanţilor fãrã a plãti nici mãcar o chirie modicã (a se vedea Popescu şi Toader, nr. 27.086/02, § 47, 8 martie 2007, şi Tarik împotriva României, nr. 75.849/01, § 68 in fine, 7 februarie 2008).
37. În consecinţã, Curtea considerã cã se cuvine sã se acorde împreunã tuturor petiţionarilor suma integralã cerutã cu titlu de daune materiale, respectiv 3.790 euro.
38. Pe de altã parte, Curtea apreciazã cã reclamanţii au suferit un prejudiciu moral datorat frustrãrii provocate prin atingerea adusã dreptului lor de folosinţã a apartamentului în discuţie. Având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa şi statuând în echitate, conform art. 41 din Convenţie, Curtea acordã 1.000 euro fiecãruia dintre petiţionari pentru prejudiciul moral suferit.
B. Cheltuieli de judecatã
39. Reclamanţii nu au prezentat cererea de rambursare a cheltuielilor de judecatã suportate pentru procedurile în faţa jurisdicţiilor interne sau în faţa Curţii.
C. Dobânzi moratorii
40. Curtea apreciazã ca adecvat sã se calculeze majorãrile de întârziere la nivelul ratei dobânzii facilitãţii de credit marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declarã cererea admisibilã în ceea ce priveşte capãtul de cerere privitor la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi referitor la atingerea dreptului reclamanţilor de folosinţã a apartamentului ocupat de cãtre soţii P. şi inadmisibilã pentru rest;
2. hotãrãşte cã a avut loc o încãlcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
3. hotãrãşte:
a) cã statul pârât trebuie sã le plãteascã reclamanţilor, în termen de 3 luni începând din ziua când hotãrârea va rãmâne definitivã, conform art. 44 § 2 din Convenţie, sumele urmãtoare, convertite în moneda statului pârât la cursul de schimb aplicabil la data plãţii:
(i) 3.790 euro (trei mii şapte sute nouãzeci euro), împreunã, reclamanţilor, plus orice sumã putând fi datoratã cu titlu de impozit, cu titlu de daune materiale;
(ii) 1.000 euro (una mie euro) fiecãruia dintre reclamanţi, plus orice sumã putând fi datoratã cu titlu de impozit, cu titlu de daune morale;
b) cã începând de la expirarea termenului de mai sus şi pânã la achitarea efectivã, aceste sume vor fi majorate cu o dobândã simplã la o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene aplicabilã în aceastã perioadã, majoratã cu 3 puncte procentuale;
4. respinge restul cererii de satisfacţie echitabilã.
Redactatã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 29 iulie 2008, în aplicarea art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall, Santiago Quesada,
preşedinte grefier
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
