Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTARARE *)din 28 septembrie 1999 in cauza I. Dalban impotriva Romaniei
------- *) Aceasta hotãrâre poate suferi schimbãri de forma înaintea apariţiei în versiune definitiva în culegerea oficialã cuprinzând hotãrâri şi decizii ale Curţii.
În cauza "I. Dalban" impotriva României, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, constituitã conform art. 27 din Convenţia pentru apãrarea drepurilor omului şi a libertãţilor fundamentale (convenţia), astfel cum a fost modificatã prin Protocolul nr. 11*1) , şi conform dispoziţiilor aplicabile din regulamentul interior*2) , în Marea Camera compusa din urmãtorii judecãtori: domnii L. Wildhaber, preşedinte; A. Pastor Ridruejo; L. Makarczyk; P. Kuris; R. Turmen; J.- P. Costa; doamna F. Tulkens; V. Straznicka; domnii M. Fischbach; V. Butkevych; doamna H. S. Greve; domnii A. B. Baka; R. Maruste; E. Levits; doamnele S. Botoucharova; R. Besteliu, judecãtor ad-hoc; precum şi dl P. J. Mahoney, grefier adjunct,
dupã ce a deliberat în Camera de Consiliu în zilele de 8 ianuarie, 24 ianuarie şi 9 septembrie 1999, pronunţa urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la 9 septembrie 1999:
PROCEDURA
1. Curtea a fost sesizatã, în conformitate cu fostul art. 19 din convenţie*3), de cãtre Comisia Europeanã a Drepturilor Omului (Comisia), la data de 27 aprilie 1998 şi apoi la data de 5 mai 1998, de cãtre doamna Elena Dalban, vaduva reclamantului, decedat la data de 13 martie 1998, în termenul de 3 luni prevãzut de fostele art. 32 alin. 1 şi art. 47 din convenţie. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 28.114/95) îndreptatã impotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, domnul Ionel Dalban, a sesizat Comisia la data de 20 aprilie 1995, în temeiul art. 25. Pentru motive de ordin practic prezenta hotãrâre va continua sa îl numeascã pe domnul Dalban "reclamant", deşi aceasta calitate ar trebui sa fie atribuitã doamnei Dalban (Hotãrârea Ahmet Sadik impotriva Greciei din 15 noiembrie 1996, Culegere de hotãrâri şi decizii, 1996-V, pag. 1.641, alin. 3). Cererea Comisiei face trimitere la dispoziţiile fostelor art. 44 şi 48, astfel cum au fost modificate de Protocolul nr. 9*4), pe care România l-a ratificat, precum şi la declaraţia romana, prin care se recunoaşte jurisdicţia obligatorie a Curţii (fostul articol 46). Cererea citata şi plângerea reclamantului au ca obiect obţinerea unei decizii cu privire la chestiunea de a şti dacã situaţia de fapt este de natura sa ducã la concluzia ca statul parat a încãlcat exigenţele art. 6 alin. 1 şi ale art. 10 din convenţie. 2. Doamna Dalban a fost reprezentatã [art. 31 alin. 1 din fostul regulament B*5)], de domnul I. Popa, avocat în Baroul Bacau, pe care domnul Thor Vilhjalmsson, vicepreşedintele Curţii la acea data, l-a autorizat sa foloseascã limba romana în procedura scrisã.
--------- Notele grefierului: *1, *2) Intrat în vigoare la data de 1 noiembrie 1998. *3) Începând cu data intrãrii în vigoare a Protocolului nr. 11, care a amendat aceasta prevedere, Curtea funcţioneazã permanent. *4) Intrat în vigoare la data de 1 octombrie 1994, Protocolul nr. 9 a fost abrogat prin Protocolul nr. 11. *5) Regulamentul B, intrat în vigoare la data de 2 octombrie 1994, s-a aplicat pana la data de 31 octombrie 1998 tuturor cauzelor privind statele vizate de Protocolul nr. 9.
3. În calitate de preşedinte al Camerei care fusese iniţial constituitã (fostul art. 43 din convenţie şi art. 21 din fostul regulament B) pentru a analiza în special chestiunile de procedura care s-ar putea ridica înaintea intrãrii în vigoare a Protocolului nr. 11, domnul Thor Vilhjalmsson i-a consultat, prin intermediul grefierului, pe domnul Aurel Ciobanu-Dordea, agent al Guvernului roman (Guvernul), avocatul reclamantului şi pe domnul C. Barsan, delegatul Comisiei, cu privire la organizarea procedurii scrise. Conform ordonanţei emise în urma acestor demersuri grefierul a primit memoriile Guvernului şi ale reclamantului la data de 30 iulie şi, respectiv, la data de 31 august 1998. 4. În urma intrãrii în vigoare a Protocolului nr. 11 la data de 1 noiembrie 1998 examinarea cauzei a fost încredinţatã, în aplicarea art. 5 alin. 5 din protocolul citat, Marii Camere. Marea Camera a fost compusa din domnul C. Barsan, judecãtor ales în numele României [art. 27 alin. 2 din convenţie şi art. 27 alin. 4 din regulament, domnul L. Wildhaber, preşedinte al Curţii, doamna E. Palm, vicepresedinta a Curţii, domnul J.-P. Costa şi domnul M. Fischbach, ambii vicepreşedinţi ai sectiei (art. 27 alin. 3 din convenţie şi art. 24 alin. 3 şi 5 a) din regulament)]. În afarã de aceştia au mai fost desemnaţi: domnul A. Pastor Ridruejo, domnul G. Bonello, domnul J. Makarczyk, domnul P. Kuris, domnul R. Turmen, doamna F. Tulkens, doamna V. Straznicka, domnul V. Butkevych, doamna H. S. Greve, domnul A. B. Baka, domnul R. Maruste şi doamna S. Botoucharova. Ulterior s-a constatat ca domnul Barsan, care participase la examinarea cauzei de cãtre Comisie, nu mai era compatibil cu calitatea de membru al Marii Camere (art. 28 din regulament). Prin urmare Guvernul a desemnat-o pe doamna R. Besteliu pentru a participa în calitate de judecãtor ad-hoc (art. 27 alin. 2 din convenţie şi art. 29 alin. 1 din regulament). 5. Preşedintele a hotãrât ca nu era necesar ca în aceasta cauza Comisia sa desemneze un delegat (art. 99 din regulament). 6. Dupã ce i-a consultat pe Agentul guvernamental şi pe avocatul doamnei Dalban Marea Camera a hotãrât ca nu era nevoie sa se ţinã o audiere publica. 7. La data de 16 şi, respectiv, 22 decembrie 1998 grefierul a primit observaţiile complementare ale reclamantului şi ale Guvernului. Acesta din urma ruga Curtea sa amâne pronunţarea, având în vedere recursul în anulare cu care Parchetul a sesizat Curtea Suprema de Justiţie şi prin care s-a solicitat anularea celor doua hotãrâri prin care reclamantul a fost condamnat. 8. Prin urmare domnul E. Levits, membru supleant, l-a înlocuit pe domnul Bonello aflat în imposibilitate de a participa [art. 24 alin. 5 b) din regulament]. 9. La data de 8 ianuarie 1999 Marea Camera a hotãrât suspendarea examinãrii cauzei. 10. La data de 21 mai 1999 Guvernul, prin intermediul noului sau agent, domnul C.-L. Popescu, a trimis grefei textul deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 2 martie 1999. La data de 6 mai şi, respectiv, 1 iunie 1999 reclamantul şi Guvernul au depus, la cererea preşedintelui, comentariile lor cu privire la aceasta decizie. 11. Ulterior domnul L. Ferrari Bravo, membru supleant, a înlocuit-o pe doamna Palm, aflatã în imposibilitate de a participa [art. 24 alin. 5 b) din regulament].
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
12. Ziarist şi director al revistei saptamanale locale "Cronica Romascana", domnul Ionel Dalban a locuit la Roman pana la moartea sa, survenitã la data de 13 martie 1998. 13. La data de 23 septembrie 1992 reclamantul a publicat în nr. 90/1992 al respectivei reviste un articol intitulat "Fraude de zeci de milioane la I.A.S. Roman", în care dezvaluia fraudele care ar fi fost comise de directorul Întreprinderii Agricole de Stat "Fastrom" Roman (fosta I.A.S.), G.S. Citând rapoartele direcţiei economice din cadrul Poliţiei Generale, ziaristul a scris: "(....) o noua frauda de proporţii incredibile se dezvaluie la Societatea Comercialã «Fastrom» S.A. Roman, fost I.A.S., avându-l în prim plan pe un alt rasfatat al nomenclaturii comuniste locale, domnul G.S. Valoarea pagubei produse de dumnealui [...] se ridica, dupã estimarile poliţiei economice din Inspectoratul General al Poliţiei şi ale altor experţi din capitala, la peste 23 milioane lei! Frauda consta în documente intrate în gestiunea depozitului central al I.A.S. Roman, dar mãrfurile propriu-zise nu sunt de gãsit în inventarele unitãţilor din subordine. S-a stabilit ca multe dintre aceste mãrfuri au fost înlocuite cu ce au avut nevoie domnul Smintina şi apropiatii sãi sau pur şi simplu au fost transformate în lei, impartiti apoi frateste. Jaf ca în codru! Opinia publica romascana se întreabã: cum a fost posibil? Poate ne va spune domnul senator R.T., care pana în acest an [...] a fost împuternicit al statului la «Fastrom» Roman. În aceasta calitate, domnia sa a ridicat pe statele de plata, luna de luna, insumat, sute de mii de lei. Pentru ce sau, altfel spus, cum a aparat interesele statului s-a vãzut [...]." 14. La data de 6 ianuarie 1993 reclamantul a publicat (în nr. 104/1993 al revistei) un articol în care se putea citi: "Dacia break cu numãr de înmatriculare 2-NT-173, aparţinând «Fastrom» a fost «achizitionata» timp de un an şi jumãtate de cãtre domnul senator R.T., de vineri pana luni, pentru a-l duce şi a-l aduce la Aeroportul de la Bacau (sofer R.M.), poveste deja terminatã, dar care încã nu a fost uitata." 15. Apreciind aceste afirmaţii ca defaimatoare, G.S. şi R.T. au formulat plângeri penale prealabile impotriva domnului Dalban, invocand art. 206 din Codul penal. 16. La data de 24 iunie 1994 Judecãtoria Roman l-a condamnat pe reclamant la 3 luni închisoare pentru sãvârşirea infracţiunii de calomnie, dispunând suspendarea executãrii pedepsei şi obligarea acestuia la plata unei sume de 300.000 lei pãrţilor civile R.T. şi G.S. În plus reclamantului i-a fost interzisã exercitarea profesiei pe o durata nedeterminatã. 17. Instanta a motivat ca, deşi G.S. a fost cercetat penal în doua cauze, parchetul a dispus la data de 7 septembrie 1990 şi la data de 10 decembrie 1992 neinceperea urmãririi penale pentru infracţiunile de delapidare şi de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti (art. 248 din Codul penal). În ceea ce îl priveşte pe R.T. instanta a constatat ca, în calitatea sa de membru al Consiliului reprezentanţilor statului, primise o indemnizaţie de 55.000 lei în perioada iunie 1991 - iulie 1992 şi nu "sute de mii" de lei. În plus, conform regulamentului interior al Senatului, "prefecturile, în scopul exercitãrii activitãţilor senatoriale, vor pune la dispoziţie senatorilor un mijloc de transport şi o secretara", iar prin adresa nr. 4.849/1991 Prefectura Judeţului Neamt a solicitat conducerii Întreprinderii Agricole de Stat "Fastrom" Roman sa punã la dispoziţie biroului senatorial Roman o masina. Judecãtorii au constatat ca afirmatiile reclamantului nu corespundeau realitãţii. 18. Reclamantul a declarat recurs. Din punctul sau de vedere rapoartele Direcţiei economice a poliţiei, care au stat la baza acuzarii lui G.S., procesele-verbale întocmite de inspectori financiari la datele de 19 iunie, 26 iunie şi, respectiv, 18 decembrie 1992, precum şi declaraţiile membrilor consiliului de administraţie şi ai sindicatului Societãţii Comerciale "Fastrom" Roman constituiau probe ale operaţiunilor contabile ilegale efectuate de G.S., directorul societãţii comerciale. Sumele în discuţie se ridicau, conform acestor documente, la mai mult de 23 milioane lei. 19. În ceea ce-l priveşte pe R.T. reclamantul a subliniat ca Judecãtoria Roman a constatat prin hotãrârea din 24 iunie 1994 ca folosea o masina a Societãţii Comerciale "Fastrom" Roman. Cu privire la afirmatiile referitoare la indemnizaţia primitã de R.T. domnul Dalban a negat orice caracter defaimator, deşi a indicat o suma gresita. 20. Prin decizia din 7 decembrie 1994 Tribunalul Neamt a menţinut, cu opinia separatã a unui judecãtor, pedeapsa cu închisoarea şi despãgubirile acordate pãrţilor civile în prima instanta. Constatând ca fata de G.S. s-a dispus de doua ori neinceperea urmãririi penale, instanta a considerat, fãrã a examina rapoartele poliţiei furnizate de reclamant pentru a-şi justifica afirmatiile, ca acestea nu corespundeau realitãţii. În ceea ce îl priveşte pe senator instanta a constatat ca folosirea masinii era legalã. Interdicţia exercitãrii profesiei de ziarist a fost în schimb înlãturatã "datoritã comportamentului corespunzãtor al reclamantului". 21. Judecãtorul M.C. a motivat opinia separatã dupã cum urmeazã: "(....) Dezvaluirea adevãrului este o condiţie sine qua non pentru îndepãrtarea lacunelor şi pentru apãrarea intereselor societãţii. Aceste interese sunt prioritare apãrãrii cu orice preţ a propriilor noastre reputatii. Constiinta ridicatã a cetatii, ziaristul are dreptul şi obligaţia de a pune în discuţie instituţiile şi oamenii acestora, pentru a controla dacã munca lor este satisfãcãtoare, dacã ei îşi justifica mandatul cu care au fost investiti şi dacã prestigiul cu care sunt inconjurati este autentic sau fals. Nimeni nu este infailibil şi nici nu poate pretinde ca este. Mi se pare nedrept sa-l condamnam pe ziaristul Ionel Dalban atâta vreme cat el nu a fãcut decât sa-şi îndeplineascã datoria de ziarist în mod obiectiv, dornic sa contribuie la asanarea climatului moral al oraşului în care trãieşte şi munceste (....)." 22. În ciuda acestei condamnãri reclamantul a continuat sa publice informaţii cu privire la frauda pretinsa a fi fost comisã de G.S. De altfel reclamantul nu a achitat despãgubirile cãtre pãrţile civile. 23. În urma acestor dezvaluiri Comisia de ancheta a abuzurilor de pe lângã Parlamentul României a sesizat Parchetul Neamt. 24. Pe de alta parte, organizaţia neguvernamentala "Liga democratica pentru dreptate" a reluat aceste dezvaluiri, iar ca urmare, Parchetul de pe lângã Judecãtoria Roman a dispus la data de 20 iulie 1994 o noua cercetare penalã impotriva lui G.S. 25. Dupã condamnarea reclamantului articole asupra aceluiaşi subiect au fost publicate şi de alte ziare, dintre care cotidianul naţional de mare tiraj "Adevãrul". 26. Numerosi ziarişti au considerat condamnarea reclamantului o "încercare de intimidare" a presei. 27. La data de 24 aprilie 1998 parchetul a sesizat Curtea Suprema de Justiţie cu recurs în anulare impotriva celor doua hotãrâri judecãtoreşti în discuţie, cu motivarea ca nu erau întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de calomnie. 28. Prin decizia din 2 martie 1999 instanta suprema a admis recursul în anulare. În ceea ce priveşte fapta de calomnie sãvârşitã în dãuna partii vãtãmate G.S., instanta suprema l-a achitat pe reclamant, apreciind ca acesta actionase cu buna-credinţa. În ceea ce priveşte fapta de calomnie sãvârşitã în dãuna partii vãtãmate R.T. Curtea a anulat cele doua hotãrâri, considerând intemeiata condamnarea domnului Dalban, dar, având în vedere decesul acestuia din urma, a pronunţat încetarea procesului penal.
II. Elemente de drept intern
29. Dispoziţiile aplicabile din Codul penal sunt urmãtoarele: ARTICOLUL 206 "Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoana, care, dacã ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancţiune penalã, administrativã sau disciplinarã, ori dispreţului public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda. Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã." ARTICOLUL 207 "Proba veritãţii celor afirmate sau imputate este admisibilã, dacã afirmarea sau imputarea a fost sãvârşitã pentru apãrarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a fãcut proba veritãţii nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie." 30. Dispoziţiile aplicabile din Codul de procedura penalã sunt urmãtoarele: ARTICOLUL 385^9 "Hotãrârile sunt supuse casãrii în urmãtoarele cazuri: (.....) 10. instanta nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru pãrţi, de natura sa garanteze drepturile lor şi sa influenteze soluţia procesului; (.....)." ARTICOLUL 504 "Orice persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de cãtre stat a pagubei suferite, dacã în urma rejudecarii cauzei s-a stabilit prin hotãrâre definitiva ca nu a sãvârşit fapta imputatã ori ca acea fapta nu exista. (.......) Nu are dreptul la repararea pagubei persoana care, în cursul urmãririi penale sau al judecaţii, cu intenţie sau din culpa grava a stânjenit sau a încercat sa stânjeneascã aflarea adevãrului. Persoanelor arãtate în alin. 1 şi 2, care înainte de arestare erau încadrate în munca, li se calculeazã la vechimea în munca şi timpul cat au fost arestate, iar persoanelor arãtate în alin. 1 li se calculeazã la vechimea în munca şi timpul cat au executat pedeapsa la locul de munca." ARTICOLUL 505 "Acţiunea pentru repararea pagubei poate fi pornitã de persoana indreptatita potrivit art. 504, iar dupã moartea acesteia poate fi continuatã sau pornitã de cãtre persoanele care se aflau în întreţinerea sa. Acţiunea poate fi pornitã în termen de un an de la rãmânerea definitiva a hotãrârii de achitare sau de la data ordonanţei de scoatere de sub urmãrire."
PROCEDURA ÎN FATA COMISIEI
31. Domnul Dalban a sesizat Comisia la data de 20 aprilie 1995. Invocand art. 6 alin. 1 şi art. 10 din convenţie, el s-a plans de caracterul inechitabil al procesului şi de o încãlcare a dreptului la libertatea de exprimare. 32. Comisia a reţinut cererea (nr. 28.114/94) la data de 9 septembrie 1996. În raportul din 22 ianuarie 1998 (art. 31) a constatat în unanimitate ca a existat o încãlcare a art. 10 şi ca nu a fost nevoie sa examineze dacã a avut loc şi o încãlcare a art. 6 alin. 1 (31 de voturi, impotriva un vot). Textul integral al opiniei Comisiei figureazã în anexa la prezenta hotãrâre*).
-------- Nota grefierului: *) Din ratiuni de ordin practic textul nu va aparea decât în editia tiparita (Colectie de hotãrâri şi decizii, 1999), dar oricine şi-l poate procura de la grefa.
Concluzii prezentate Curţii
33. Avocatul doamnei Dalban a invitat Curtea sa constate încãlcarea art. 10 din convenţie şi sa acorde clientei sale o despãgubire echitabila de 250 milioane lei pentru daune materiale şi morale. 34. Guvernul a rugat Curtea, în principal, sa radieze cauza de pe rol, din moment ce vaduva reclamantului nu poate invoca, în opinia sa, un interes personal pentru continuarea procedurii. În subsidiar acesta nu contesta ca a avut loc o încãlcare a art. 10 din convenţie, dar invita Curtea sa radieze cauza, cu motivarea ca decizia Curţii Supreme de Justiţie din 2 martie 1999 ar fi reparat respectiva încãlcare. În ceea ce priveşte capatul de cerere întemeiat pe art. 6 alin. 1 din convenţie Guvernul cere Curţii sa constate ca aceste dispoziţii nu au fost incalcate. În final solicita respingerea pretenţiilor formulate de doamna Dalban în virtutea art. 41 din convenţie.
ÎN DREPT
I. Cu privire la obiectul litigiului
35. Într-o scrisoare din data de 16 decembrie 1998 adresatã Curţii avocatul Popa a reclamat spargerea cabinetului sau de avocat şi furtul unor documente care priveau cauza de fata, precum şi interceptarea de cãtre nişte necunoscuţi a doua scrisori adresate Curţii. 36. Guvernul subliniaza faptul ca, "având în vedere obiectul cererii (.....)", plângerea avocatului este neîntemeiatã. 37. Deoarece aceste capete de cerere nu au fost fãcute cunoscute Comisiei în etapa admisibilitãţii, ele nu pot face obiectul de examinare a Curţii (a se vedea în special, mutatis mutandis, Hotãrârea Janowski impotriva Poloniei din 21 ianuarie 1999, Colectie de hotãrâri şi decizii, 1999).
II. Cu privire la cererea de radiere de pe rol
38. În observaţiile sale din data de 1 iunie 1999 adresate Curţii Guvernul solicita radierea cauzei de pe rol, cu motivarea ca vaduva reclamantului, în memoriul sau din data de 31 august 1998, nu ar invoca, asa cum a fãcut-o în cererea sa din data de 5 mai 1998, un interes personal pentru continuarea procedurii, ci s-ar referi la interesul defunctului sau soţ. 39. Curtea constata mai întâi ca reclamantul a fost condamnat de instanţele romane pentru calomnie prin presa. Ea considera ca vaduva domnului Dalban are un interes legitim pentru a se constata ca a avut loc o încãlcare a dreptului la libertatea de exprimare datoritã condamnãrii acestuia. Prin urmare cererea Guvernului, prin care se solicita radierea de pe rol a cauzei, trebuie respinsã. Curtea recunoaşte calitatea procesuala a doamnei Dalban.
III. Cu privire la pretinsa încãlcare a art. 10 din convenţie
40. Conform susţinerilor reclamantului condamnarea sa pentru calomnie a adus atingere dreptului sau la libertatea de exprimare, garantat de art. 10 din convenţie, care prevede urmãtoarele: "1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fãrã amestecul autoritãţilor publice şi fãrã a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supunã societãţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertãţi ce comporta îndatoriri şi responsabilitãţi poate fi supusã unor formalitãţi, condiţii, restrangeri sau sancţiuni prevãzute de lege, care constituie mãsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritorialã sau siguranta publica, apãrarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sãnãtãţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecãtoreşti."
A. Cu privire la pierderea calitãţii de "victima"
41. Curtea constata, în primul rând, ca decizia Curţii Supreme de Justiţie din 2 martie 1991, care a admis recursul în anulare al parchetului, a anulat cele doua hotãrâri de condamnare aflate la originea cererii întemeiate pe art. 10 din convenţie (a se vedea alin. 28 de mai sus). 42. În observaţiile sale din data de 1 iunie 1999 Guvernul susţine ca în ceea ce priveşte condamnarea reclamantului pentru calomnierea lui G.S. instanta suprema a pronunţat achitarea, considerând ca domnul Dalban actionase cu buna-credinţa. Aceasta concluzie, alãturi de posibilitatea pe care o avea vaduva de a recupera pe cale judiciarã civilã daunele pretinse a fi fost suferite, constituie, conform Guvernului, o recunoaştere "în substanta a unei eventuale încãlcãri a convenţiei şi permite din plin despãgubirea în conformitate cu dreptul intern". Guvernul invita prin urmare Curtea sa respingã cererea pentru pierderea calitãţii de "victima". În ceea ce priveşte condamnarea pentru calomnierea senatorului R.T. Guvernul subliniaza ca cele doua hotãrâri care faceau obiectul recursului parchetului au fost casate de Curtea Suprema de Justiţie "şi, dupã o noua judecata, [aceasta] a pronunţat încetarea procesului penal ca urmare a decesului inculpatului". Considerând ca în acest mod a reparat pretinsa încãlcare a art. 10 din convenţie, Guvernul "lasa la aprecierea Curţii" faptele respective. 43. Avocatul doamnei Dalban considera decizia Curţii Supreme "un adevãrat rechizitoriu la adresa" defunctului reclamant şi "o apologie explicita a lui R.T.". 44. În Hotãrârea sa Amuur impotriva Frantei din 25 iunie 1996 Curtea a reafirmat ca "o decizie sau o mãsura favorabilã reclamantului nu este în principiu suficienta pentru a-şi pierde calitatea de victima, decât dacã autoritãţile naţionale au recunoscut, în mod explicit sau în substanta, şi apoi au reparat încãlcarea convenţiei" (Culegere, 1996-III, pag. 8-46, alin. 36). În cazul de fata, chiar dacã decizia Curţii Supreme de Justiţie, care a anulat hotãrârile atacate cu motivarea ca reclamantul actionase cu buna-credinţa, pe baza unor documente oficiale privitoare la G.S. (a se vedea mai sus alin. 28), ar putea trece drept o recunoaştere în substanta a limitãrii nejustificate a "dreptului la libertatea de exprimare", Curtea apreciazã ca decizia menţionatã nu constituie o reparatie adecvatã în sensul propriei sale jurisprudente. Într-adevãr, pe de o parte, deşi Guvernul citeaza art. 998 şi 999 din Codul civil şi art. 505 din Codul de procedura penalã (a se vedea alin. 30 de mai sus), nu este clar dacã şi prin ce mijloace doamna Dalban va putea obţine vreo despãgubire. Pentru ca responsabilitatea civilã sa fie angajata, calea deschisã de Codul civil prevede existenta unei culpe. Doamna Dalban afirma, fãrã a fi contrazisa de Guvern, ca trebuie plãtitã o taxa de timbru consistenta. În ceea ce priveşte calea prevãzutã de Codul de procedura penalã nu ar fi rezonabil sa se solicite doamnei Dalban sa declanseze o noua procedura cu un final cel puţin incert, dupã ce cercetarea judecãtoreascã s-a finalizat printr-o condamnare confirmatã în recurs. În ceea ce priveşte concluziile privindu-l pe senatorul R.T., inserate în decizia din data de 2 martie 1999, Curtea constata ca instanta suprema romana a considerat intemeiata condamnarea reclamantului, întrucât acesta actionase în scopul creãrii unui prejudiciu, fãrã a verifica înainte informaţiile publicate în articolele incriminate (a se vedea alin. 28 de mai sus). Decizia prin care s-a încetat procesul penal nu a fost pronunţatã decât datoritã decesului domnului Dalban. Este evident ca nu exista nici o recunoaştere explicita sau implicita din partea autoritãţilor naţionale a încãlcãrii art. 10. 45. În concluzie Curtea apreciazã ca vaduva reclamantului poate sa se pretindã "victima" în sensul art. 34 din convenţie.
B. Cu privire la temeinicia plângerii
46. Nimeni nu contesta în fata Curţii ca a existat o ingerinta a unei autoritãţi publice în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, garantat de primul alineat al art. 10 din convenţie, datoratã condamnãrii în litigiu. Nu se poate contesta faptul ca ingerinta era "prevãzutã de lege" şi urmarea un scop legitim, "apãrarea reputaţiei (...) altora", şi ca raspundea deci la doua dintre condiţiile care permit ca ingerinta sa fie consideratã ca justificatã din punct de vedere al alin. 2 al art. 10 din convenţie. Curtea a fãcut aceleaşi constatãri pe care le-a fãcut deja Comisia. 47. În ceea ce priveşte chestiunea de a şti dacã atingerea era necesarã "într-o societate democratica", Curtea reaminteste ca, în conformitate cu jurisprudenta constanta, trebuie stabilit dacã atingerea în litigiu corespundea unei nevoi sociale imperioase, dacã era proporţionalã cu scopul legitim urmãrit, dacã motivele invocate de autoritãţile naţionale pentru a o justifica sunt întemeiate şi suficiente (a se vedea, între altele, Hotãrârea Bladet Tromso şi Stenss impotriva Norvegiei din 20 mai 1999, Colectie de hotãrâri şi decizii, 1999). Curtea nu are sarcina de a se substitui instanţelor naţionale, ci de a verifica din perspectiva art. 10, având în vedere toate circumstanţele cauzei, deciziile pe care acestea le-au pronunţat în virtutea puterii lor de apreciere (ibidem, alin. 60, şi, printre altele, Hotãrârea Fressoz şi Roire impotriva Frantei din 21 ianuarie 1999, Colectie de hotãrâri şi decizii-I, 1999. 48. Articolele incriminate tratau un subiect de interes public: administrarea patrimoniului statului şi modul în care oamenii politici îşi îndeplinesc mandatul. Primul articol dadea informaţii extrase din dosarele de cercetare penalã ale direcţiei economice a poliţiei, punând în discuţie gestionarea Întreprinderii Agricole de Stat "Fastrom", al carei director a fost G.S., R.T. fiind reprezentantul statului în consiliul de administraţie. Al doilea articol mentiona indemnizaţia primitã în aceasta calitate de senatorul R.T., precum şi faptul ca a folosit un autoturism pus la dispoziţia sa de cãtre societate (a se vedea pct. 13 şi 14 de mai sus). 49. Pentru a se pronunţa în cauza Curtea trebuie deci sa ţinã seama de un element deosebit de important: rolul esenţial jucat de presa într-o societate democratica. Dacã presa nu trebuie sa depãşeascã anumite limite, îndeosebi în ceea ce priveşte reputaţia şi drepturile celorlalţi, precum şi necesitatea de a impiedica divulgarea unor informaţii confidenţiale, sarcina sa este totuşi comunicarea, cu respectarea datoriilor şi responsabilitãţilor proprii, a informaţiilor şi ideilor referitoare la orice problema de interes general. Mai mult, Curtea este constienta de faptul ca libertatea în domeniul presei scrise include, de asemenea, şi recurgerea la o anume doza de exagerare, chiar de provocare. În cauze asemãnãtoare celei de fata marja de apreciere a autoritãţilor naţionale se circumscrie interesului unei societãţi democratice de a permite presei sa îşi joace rolul indispensabil de "caine de paza" şi sa îşi exercite aptitudinea de a da informaţii cu privire la problemele de interes general (Hotãrârea în cauza Tromso şi Stenss impotriva Norvegiei, citata mai sus la alin. 59). Într-adevãr, este inadmisibil ca un ziarist sa nu poatã formula judecati critice de valoare decât sub condiţia demonstrãrii veridicitatii (Hotãrârea Lingens impotriva Austriei din 8 iulie 1986, seria A nr. 103, pag. 28, alin. 46). 50. În acest caz Curtea constata, la fel ca şi Comisia, ca nu s-a fãcut dovada ca faptele descrise în articole erau în totalitate false şi ca serveau alimentarii unei campanii de defaimare a lui G.S. şi a senatorului R.T. Articolele domnului Dalban nu se refereau la aspecte ale vieţii particulare ale lui R.T., ci la comportamentul şi atitudinea sa în calitate de ales al poporului (a se vedea alin. 13 şi 14 de mai sus). Formulele folosite de reclamant pentru a-şi exprima pãrerea asupra practicilor sus-numitului senator şi asupra modului în care acesta şi-a îndeplinit mandatul au fost considerate de instanţele naţionale ca necorespunzãtoare realitãţii şi deci calomnioase. În ceea ce îl priveşte pe G.S., acestea au apreciat ca neinceperea urmãririi penale dispusã de cãtre parchet era suficienta pentru a stabili ca informaţiile conţinute în articole erau false, şi aceasta fãrã sa se fi examinat anterior probele furnizate de reclamant (a se vedea alin. 17 şi 20 de mai sus). 51. Guvernul nu contesta concluzia Comisiei, conform cãreia, avându-se în vedere chiar îndatoririle şi responsabilitãţile unui ziarist atunci când acesta se prevaleazã de dreptul pe care i-l garanteazã art. 10 din convenţie (....), condamnarea reclamantului nu poate fi consideratã ca "necesarã într-o societate democratica". 52. Curtea ia act de aceasta şi constata şi ea ca, în raport cu scopul legitim urmãrit, condamnarea penalã a domnului Dalban la o pedeapsa cu închisoarea a constituit o încãlcare disproportionata a dreptului la libertatea de exprimare a unui ziarist. În consecinta a existat o încãlcare a art. 10 din convenţie.
IV. Cu privire la pretinsa încãlcare a art. 6 alin. 1 din convenţie
53. Reclamantul afirma ca nu a beneficiat de un proces echitabil din cauza faptului ca instanţele naţionale nu au avut în vedere probele administrate în apãrare, respectiv documentele oficiale care au servit ca sursa articolelor sale (a se vedea alin. 17 şi 20 de mai sus). El invoca art. 6 alin. 1 care prevede urmãtoarele: "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, (....) de cãtre o instanta (.....), care va hotãrî (.....) asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa (.....)" 54. Guvernul invita Curtea sa declare ca nu a existat o încãlcare a acestor dispoziţii, deoarece "absenta unor trimiteri explicite la argumentele invocate de domnul Dalban" nu poate fi consideratã o neexaminare a argumentelor sale. Faptul ca documentele în discuţie au fost admise ca proba şi depuse la dosar conduce la concluzia ca judecãtorii nationali au examinat şi au avut în vedere toate actele depuse de reclamant. 55. Având în vedere concluzia în ceea ce priveşte capatul de cerere întemeiat pe art. 10 din convenţie, Curtea, la fel ca şi Comisia, considera ca nu este necesar ca examineze faptele reţinute şi din punct de vedere al art. 6 alin. 1.
V. Cu privire la aplicarea art. 41 din convenţie
56. Conform art. 41 din convenţie: "Dacã Curtea declara ca a avut loc o încãlcare a convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al Înaltei Pãrţi contractante nu permite decât o inlaturare incompleta a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acorda partii lezate, dacã este cazul, o reparatie echitabila."
A. Despãgubiri
57. Doamna Dalban solicita acordarea sumei de 250 milioane lei româneşti (ROL) ca reparatie a prejudiciului moral cauzat de condamnarea care a condus la discreditarea defunctului sau soţ şi a prejudiciului material care ar decurge din pierderile suferite în urma dispariţiei revistei "Cronica Romascana". Ea precizeazã ca "aceasta suma reprezintã o recompensa minima, destinatã exclusiv reaparitiei ziarului", şi nu o sporire a averii personale. 58. Guvernul subliniaza în primul rând absenta oricãrei legãturi de cauzalitate între pretenţiile formulate şi prejudiciul material pretins şi considera ca suma indicatã ar fi oricum exagerata. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, simpla constatare a încãlcãrii art. 10 din convenţie ar constitui în sine o satisfactie echitabila suficienta. În privinta despãgubirilor la care a fost obligat reclamantul, Guvernul susţine ca ele nu au fost niciodatã achitate, reamintind posibilitatea pe care o are doamna Dalban de a le recupera printr-o acţiune civilã. 59. Curtea impartaseste punctul de vedere al Guvernului cu privire la pretinsul prejudiciu material. În ceea ce priveşte daunele morale, ea considera, dimpotriva, ca reclamantul şi vaduva sa au suferit un asemenea prejudiciu care nu poate fi reparat suficient prin simpla constatare a încãlcãrii. În cauza, decesul domnului Dalban, intervenit înaintea introducerii de cãtre parchet a recursului în anulare, este un element care trebuie luat în considerare la evaluarea prejudiciului. Ţinând seama de rata ridicatã a inflaţiei în România, Curtea va exprima suma acordatã în franci francezi (FRF), convertibili în lei româneşti la cursul zilei. Curtea acorda doamnei Dalban 20.000 FRF. În ceea ce priveşte al treilea argument al Guvernului Curtea se limiteazã sa constate ca doamna Dalban nu solicita rambursarea despãgubirilor la care a fost obligat reclamantul, cu atât mai mult cu cat ele nu au fost plãtite (a se vedea alin. 22 de mai sus).
60. Reclamantul a beneficiat de asistenta judiciarã în fata Comisiei şi apoi a Curţii, iar vaduva sa nu a solicitat rambursarea unor taxe şi cheltuieli suplimentare.
C. Dobânzi
61. Curtea considera necesar sa retina dobânzile legale aplicabile în Franta la data adoptãrii prezentei hotãrâri, adicã 3,47% pe an.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE:
1. Hotãrãşte ca mostenitoarea reclamantului are calitatea de a se substitui în drepturile sale. 2. Hotãrãşte ca vaduva reclamantului poate sa se pretindã "victima" în sensul art. 34 din convenţie. 3. Hotãrãşte ca a avut loc o încãlcare a art. 10 din convenţie. 4. Hotãrãşte ca nu se impune examinarea cauzei din punct de vedere al art. 6 alin. 1. 5. Hotãrãşte: a) ca statul parat trebuie sa plãteascã vaduvei reclamantului, în termen de 3 luni, 20.000 (douãzeci de mii) franci francezi cu titlu de prejudiciu moral, convertibili în lei româneşti la cursul din momentul plãţii; b) ca aceasta suma va fi majoratã cu o dobanda simpla de 3,47% pe an, începând cu data expirãrii termenului mai sus menţionat şi pana la data achitãrii sumei. 6. Respinge celelalte cereri privind acordarea de despãgubiri. Redactatã în limbile franceza şi engleza, apoi pronunţatã în şedinţa publica la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg la data de 28 septembrie 1999.
Luzius Wildhaber, preşedinte
Paul Mahoney, grefier adjunct
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
