Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 4.321/03)
În Cauza Colceru împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte, Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemele, Ann Power, judecãtori, şi din Santiago Quesada, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în Camera de consiliu la data de 7 iulie 2009,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 4.321/03) îndreptatã împotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, doamna Lili Colceru (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 11 decembrie 2002, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul sãu, domnul Rãzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 12 februarie 2008, preşedintele Secţiei a treia a hotãrât sã îi comunice Guvernului cererea. Astfel cum prevede art. 29 § 3 din Convenţie, acesta a hotãrât sã se analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi fondul cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanta s-a nãscut în anul 1955 şi locuieşte în municipiul Bucureşti.
5. Prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 2/2001 , Agenţia Naţionalã pentru Comunicaţii şi Informaticã a fost dizolvatã şi înlocuitã cu Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (ministerul).
Prin Ordinul din data de 3 ianuarie 2001, reclamanta, juristã în cadrul acestei agenţii, a fost concediatã.
6. Prin Sentinţa din data de 25 aprilie 2001, confirmatã în ultimã instanţã prin Decizia definitivã din 9 octombrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia reclamantei şi a obligat ministerul sã o reîncadreze pe vechiul sãu post, sã facã menţiunile aferente în cartea sa de muncã şi sã îi plãteascã 14.800.000 lei vechi româneşti (ROL) pentru salariile nepercepute pentru perioada ianuarie-aprilie 2001.
7. La data de 10 ianuarie 2002, ministerul i-a achitat reclamantei suma de 16.546.400 ROL.
8. La data de 7 martie 2002, în urma plângerilor reclamantei îndreptate împotriva ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei (ministrul), Parchetul de pe lângã Curtea Supremã de Justiţie a informat-o cã numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul sã cearã începerea urmãririi penale împotriva membrilor Guvernului pentru fapte comise în exercitarea funcţiilor lor. Ulterior, Administraţia Prezidenţialã a informat-o despre inexistenţa oricãror indicii ale unei eventuale comiteri a unei infracţiuni şi, în plus, dupã admiterea recursului în anulare (vezi mai jos), plângerea sa a fost clasatã.
Conform afirmaţiilor reclamantei, Camera Deputaţilor şi Senatul nu au rãspuns la plângerile sale.
La data de 4 aprilie 2003, Parchetul de pe lângã Curtea Supremã de Justiţie a informat-o despre refuzul de a începe urmãrirea penalã împotriva conducerii ministerului din cauza lipsei caracterului penal al faptelor sesizate.
9. Prin Sentinţa din data de 17 aprilie 2002, Curtea de Apel Bucureşti l-a obligat pe ministru sã îi plãteascã daune cominatorii pânã la executarea Sentinţei din 25 aprilie 2001. Cu toate acestea, la data de 27 iunie 2002, Curtea Supremã de Justiţie a casat aceastã sentinţã, trimiţând-o spre rejudecare. Reclamanta nu a informat Curtea despre modul în care s-a finalizat aceastã procedurã.
10. Prin Ordinul din data de 29 aprilie 2002, ministerul a dispus reîncadrarea reclamantei într-o altã direcţie, cea a arhivelor.
11. Prin Decizia definitivã din 18 octombrie 2002, Curtea Supremã de Justiţie a anulat Ordinul din 29 aprilie 2002, statuând cã direcţia juridicã nu fusese desfiinţatã.
12. În urma recursului în anulare formulat de procurorul general al României, prin Decizia din 4 noiembrie 2002, Curtea Supremã de Justiţie a casat sentinţele din 25 aprilie şi 9 octombrie 2001 şi a respins plângerea reclamantei împotriva Ordinului din data de 3 ianuarie 2001. Aceasta a statuat cã încetarea activitãţii agenţiei a determinat încetarea raporturilor de muncã, conform <>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
13. Prin Sentinţa din 18 decembrie 2003, rãmasã definitivã, Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti a admis acţiunea ministerului, prin care se urmãrea recuperarea sumelor actualizate, plãtite ca despãgubiri. Instanţa a obligat-o pe reclamantã la plata sumei de 20.385.164 ROL, plus cheltuieli de judecatã.
14. La data de 14 iunie 2005, reclamanta a plãtit suma de 22.067.377 ROL.
II. Dreptul intern pertinent
15. Prevederile legale relevante, aflate în vigoare la data evenimentelor, sunt descrise în Hotãrârea SC Maşinexportimport Industrial Group SA împotriva României (nr. 22.687/03, § 22, 1 decembrie 2005).
ÎN DREPT
I. Asupra obiectului cererii
16. În observaţiile sale din data de 18 iulie 2008 reclamanta se plânge cu privire la calomnierea sa publicã prin intermediul unui comunicat de presã al ministerului din data de 2 iulie 2002, postat pe pagina de internet a acestuia şi legat de situaţia litigioasã dintre minister şi reclamantã.
17. Curtea reaminteşte cã cererea de faţã a fost comunicatã Guvernului conform art. 29 § 3 din Convenţie potrivit cãruia se procedeazã la analiza concomitentã a admisibilitãţii şi fondului. De asemenea, aceasta reaminteşte cã a stabilit deja cã nu este cazul sã se pronunţe cu privire la capete de cerere ce nu au fost formulate decât dupã comunicarea cauzei cãtre guvernul pârât (vezi Vigovskyy împotriva Ucrainei, nr. 42.318/02, § 14, 20 decembrie 2005).
18. Având în vedere cã acest capãt de cerere nu a fost precizat înainte de comunicarea cauzei de faţã, el nu va face parte din analiza Curţii. Cu toate acestea, reclamanta are posibilitatea sã sesizeze Curtea cu o nouã cerere (vezi, mutatis mutandis, Dimitriu şi Dumitrache împotriva României, nr. 35.823/03, § 24, 20 ianuarie 2009).
II. Asupra pretinselor încãlcãri ale art. 6 § 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1
19. Reclamanta susţine cã anularea deciziei definitive a Curţii Supreme de Justiţie din data de 9 octombrie 2001 prin admiterea recursului în anulare introdus de procurorul general a încãlcat principiul securitãţii raporturilor juridice şi dreptul sãu la respectarea bunurilor. Ea invocã art. 6 § 1 din Convenţie şi, în esenţã, art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevãd urmãtoarele în pãrţile lor relevante:
ARTICOLUL 6 § 1
"Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) a cauzei sale de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã (...), care va hotãrî (...) asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)."
ARTICOLUL 1
din Protocolul nr. 1
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilitãţii
20. Curtea constatã cã aceste capete de cerere nu sunt vãdit neîntemeiate în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. De asemenea, aceasta constatã cã ele nu sunt afectate de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile.
B. Asupra fondului
21. Guvernul reitereazã argumentele sale invocate în cauze similare referitoare la recursuri în anulare. În mod special, el subliniazã cã instanţa supremã a fãcut o interpretare a dreptului, şi nu a faptelor în cauzã. Guvernul lasã la aprecierea Curţii analiza temeiniciei capetelor de cerere formulate în cauzã.
22. Reclamanta contestã poziţia Guvernului.
23. Curtea a analizat în mai multe rânduri cauze ce ridicau probleme similare cu cele ale cauzei de faţã, în care a constatat încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1, având în vedere readucerea în discuţie a soluţiei date în mod definitiv unui litigiu şi lipsirea reclamanţilor de bunurile de care beneficiau la finalul procedurii, în urma unui recurs în anulare (vezi, printre altele, Brumãrescu, menţionatã mai sus, §§ 61, 77 şi 80, SC Maşinexportimport Industrial Group SA, menţionatã mai sus, §§ 32 şi 46-47, şi Piaţa Bazar Dorobanţi SRL împotriva României, nr. 37.513/03, §§ 23 şi 33, 4 octombrie 2007).
24. Analizând cauza de faţã, Curtea considerã cã Guvernul nu a oferit niciun argument convingãtor care sã poatã conduce la o altã concluzie. În mod special, Curtea constatã cã Curtea Supremã de Justiţie, sesizatã de procurorul general, a reanalizat cauza şi cã, printr-o interpretare diferitã a probelor depuse la dosar, a anulat, la data de 4 noiembrie 2002, decizia pronunţatã în ultimã instanţã la data de 9 octombrie 2001 de Curtea Supremã de Justiţie, care confirmase reîncadrarea reclamantei pe postul sãu şi plata salariilor neîncasate.
25. Având în vedere cele de mai sus şi elementele aflate în dosar, Curtea constatã cã anularea de cãtre Curtea Supremã de Justiţie a hotãrârii definitive menţionate mai sus a încãlcat principiul securitãţii raporturilor juridice, încãlcând dreptul reclamantei la un proces echitabil şi dreptul sãu la respectarea bunurilor.
26. Prin urmare, a avut loc încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1.
III. Asupra celorlalte pretinse încãlcãri
27. Din perspectiva art. 6 § 1 din Convenţie, reclamanta se plânge cã autoritãţile au refuzat sã înceapã urmãrirea penalã împotriva ministrului pentru refuzul acestuia de a pune în executare o hotãrâre (paragraful 8 de mai sus).
28. Curtea reaminteşte cã art. 6 § 1 nu presupune dreptul de a obţine urmãrirea sau condamnarea unui terţ în dreptul penal, nici obligaţia de rezultat care sã presupunã cã orice urmãrire trebuie sã se soldeze cu o condamnare sau chiar cu stabilirea unei pedepse determinate (vezi, mutatis mutandis, Perez împotriva Franţei [MC], nr. 47.287/99, § 70, CEDO 2004-I).
29. Rezultã cã acest capãt de cerere este incompatibil ratione materiae cu prevederile Convenţiei în sensul art. 35 § 3 şi trebuie respins în aplicarea art. 35 § 4.
30. De asemenea, reclamanta se plânge de neexecutarea Sentinţei din data de 25 aprilie 2001, confirmatã în ultimã instanţã prin Decizia definitivã din 9 octombrie 2001.
31. Ţinând cont de concluziile sale de la paragraful 26 de mai sus, Curtea nu considerã necesar sã analizeze acest capãt de cerere separat.
32. Reclamanta mai invocã încãlcarea art. 13 din Convenţie din aceleaşi motive ca şi pentru încãlcarea art. 6.
33. Deoarece capãtul de cerere întemeiat pe art. 13 se referã, în esenţã, la aceleaşi aspecte vizate de capãtul de cerere analizat deja din perspectiva art. 6 § 1 din Convenţie de mai sus, Curtea nu considerã necesar sã procedeze şi la o analizã din perspectiva art. 13; cerinţele acestui articol sunt, într-adevãr, mai puţin stricte decât cele ale art. 6 § 1 şi sunt absorbite de ele în speţã (vezi, printre altele, Sporrong şi Lonnroth împotriva Suediei, 23 septembrie 1982, § 88, seria A nr. 52).
IV. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie
34. Conform art. 41 din Convenţie:
"Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciu
35. Reclamanta solicitã suma de 162.680 euro (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-a suferit din cauza neexecutãrii Deciziei definitive din data de 9 octombrie 2001 şi a Sentinţei din data de 17 aprilie 2002 (damnum emergens) şi pentru câştigul nerealizat (lucrum cessans). De asemenea, ea solicitã suma de 100.000 EUR pentru prejudiciul moral suferit.
36. Guvernul contestã aceste pretenţii. Acesta admite cã reclamanta are o creanţã în ceea ce priveşte suma de 22.067.377 ROL pe care a plãtit-o în urma admiterii recursului în anulare. Aceastã sumã, actualizatã în funcţie de inflaţie, conform Institutului Naţional de Statisticã, se ridicã la 2.680,73 lei noi româneşti (RON), adicã circa 740,53 EUR. Guvernul observã cã reclamanta nu a solicitat drepturile salariale pânã la reîncadrarea sa, ci numai pentru o perioadã determinatã, şi cã nu a precizat niciun temei legal pentru calcularea salariilor pretinse.
În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Guvernul considerã cã nu existã nicio legãturã de cauzalitate între prejudiciul moral invocat şi pretinsa încãlcare a Convenţiei. În plus, constatã cã suma solicitatã în acest sens este excesivã şi cã, în orice caz, o eventualã hotãrâre de condamnare ar putea constitui o reparaţie satisfãcãtoare pentru prejudiciul moral pe care reclamanta pretinde cã l-a suferit.
37. Curtea constatã cã prin Sentinţa din 25 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, reclamantei i s-a recunoscut o creanţã de 14.800.000 ROL, adicã circa 600 EUR, la cursul de schimb mediu practicat în anul 2001 de Banca Naţionalã a României.
Având în vedere informaţiile trimise de pãrţi cu privire la valoarea creanţei reclamantei, corectatã în funcţie de rata inflaţiei, precum şi cererile de reparaţie echitabilã ale acesteia şi comentariile Guvernului, Curtea considerã cã este cazul sã îi aloce reclamantei, în echitate, suma de 800 EUR, ca daune materiale.
38. În ceea ce priveşte reparaţia prejudiciului moral, ţinând cont de circumstanţele speţei şi statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41, Curtea hotãrãşte sã îi acorde reclamantei suma de 2.000 EUR, cu titlu de daune morale.
B. Cheltuieli de judecatã
39. Reclamanta nu solicitã nicio sumã în acest sens.
C. Dobânzi moratorii
40. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA
1. declarã cererea admisibilã în ceea ce priveşte capetele de cerere întemeiate pe art. 6 § 1 din Convenţie referitor la securitatea raporturilor juridice şi pe art. 1 din Protocolul nr. 1 şi inadmisibilã în ceea ce priveşte capãtul de cerere referitor la pretinsul refuz al autoritãţilor de a începe urmãrirea penalã;
2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
3. hotãrãşte cã nu este cazul sã se pronunţe cu privire la celelalte capete de cerere;
4. hotãrãşte
a) ca statul pârât sã îi plãteascã reclamantei, în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri conform art. 44 § 2 din Convenţie, urmãtoarele sume, ce vor fi convertite în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plãţii:
(i) 800 EUR (opt sute euro) drept daune materiale;
(ii) 2.000 EUR (douã mii euro) drept daune morale;
(iii) orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit la sumele de mai sus;
b) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceste sume sã se majoreze cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de reparaţie echitabilã în rest.
Întocmitã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 28 iulie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
_______
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
