Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 17.309/02)
În Cauza Grozescu împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, preşedinte, C. Bîrsan, doamnele E. Fura-Sandstrom, A. Gyulumyan, domnul E. Myjer, doamnele I. Ziemele, I. Berro-Lefevre, judecãtori, şi domnul S. Quesada, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 6 septembrie 2007,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 17.309/02) îndreptatã împotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, domnul Alexandru Stefan Grozescu (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 28 februarie 2002 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamantul este reprezentat de domnul Dumitru Rãdescu, avocat în Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul sãu, domnul Rãzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 22 martie 2006, Curtea a decis sã comunice Guvernului cererea întemeiatã pe art. 6 § 1 din Convenţie. Invocând prevederile art. 29 § 3, aceasta a decis sã analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi temeinicia cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamantul s-a nãscut în anul 1960 şi locuieşte în Bucureşti.
5. Reclamantul şi G.S.B. s-au cãsãtorit la data de 30 noiembrie 1984.
6. La data de 20 iulie 2000, reclamantul a sesizat Judecãtoria din Bucureşti cu o acţiune împotriva G.S.B., solicitând pronunţarea divorţului, şi a declarat cã este de acord ca fosta sa soţie sã îşi pãstreze numele de cãsãtorie. La termenul de judecatã din data de 12 octombrie 2000, reclamantul i-a solicitat instanţei sã dispunã ca G.S.B. sã îşi reia numele dinaintea cãsãtoriei. G.S.B. a fãcut o cerere reconvenţionalã, solicitând instanţei sã pronunţe divorţul şi sã lase la aprecierea acesteia cererea referitoare la numele sãu.
7. Prin Sentinţa din data de 7 decembrie 2000, instanţa a pronunţat divorţul reclamantului de G.S.B., din vina exclusivã a reclamantului, şi a hotãrât cã G.S.B. ar trebui sã îşi reia numele de fatã, în lipsa acordului reclamantului.
8. G.S.B. a formulat apel împotriva acestei sentinţe, solicitând permisiunea de a-şi pãstra numele de cãsãtorie, cu motivarea cã reclamantul şi-a dat acordul în acest sens. Prin Decizia din data de 18 iunie 2001, Tribunalul Bucureşti i-a respins apelul, motivând cã, în speţã, nu exista niciun motiv care sã justifice permisiunea de a purta numele de cãsãtorie fãrã acordul reclamantului.
9. G.S.B. a formulat recurs împotriva acestei decizii în faţa Curţii de Apel Bucureşti şi a arãtat cã, fiind administrator în mai multe societãţi, ea era cunoscutã cu numele de cãsãtorie în mediul profesional. De asemenea, a arãtat cã, în cererea sa introductivã în instanţã, reclamantul îşi dãduse acordul ca ea sã îşi pãstreze numele din timpul cãsãtoriei. În întâmpinarea sa, reclamantul a respins aceste argumente, arãtând cã G.S.B. era asociata unicã a unei societãţi care îi aparţinuse înainte de anul 2000 reclamantului, cã ea administra şi o societate care îi aparţinea fiicei sale şi cã erau în curs de desfãşurare dosare de urmãrire penalã împotriva ei.
10. În faţa Curţii de Apel a avut loc o singurã şedinţã de judecatã, la data de 12 decembrie 2001. La aceastã şedinţã, în lipsa lui G.S.B. şi a avocatului sãu, dupã ce l-a ascultat pe avocatul reclamantului, Curtea de Apel a declarat dezbaterile închise şi a amânat decizia. La scurt timp dupã plecarea avocatului reclamantului, G.S.B. s-a prezentat în faţa Curţii de Apel. Curtea a hotãrât sã redeschidã dezbaterile şi a audiat-o pe G.S.B. în lipsa reclamantului sau a avocatului acestuia. G.S.B. a depus la dosar proba cã a plãtit taxele de timbru şi a solicitat Curţii de Apel admiterea recursului şi sã îi permitã sã poarte numele de cãsãtorie.
11. Prin decizia din aceeaşi zi, Curtea de Apel a admis recursul lui G.S.B. şi i-a permis sã poarte numele de cãsãtorie, cu motivarea cã era cunoscutã cu acest nume în mediul profesional şi cã reclamantul îşi dãduse acordul în cererea sa introductivã în instanţã, chiar dacã ulterior şi-a schimbat poziţia.
II. Dreptul intern pertinent
12. Codul de procedurã civilã
ARTICOLUL 85
"Judecãtorul nu poate hotãrî asupra unei cereri decât dupã citarea sau înfãţişarea pãrţilor (...)."
ARTICOLUL 127
"Pricinile se dezbat verbal, dacã legea nu dispune altfel."
ARTICOLUL 137
"(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedurã, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
(2) Excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacã pentru judecarea lor este nevoie sã se administreze dovezi în legãturã cu dezlegarea în fond a pricinii."
ARTICOLUL 147
"Dezbaterile urmate în şedinţã se vor trece în încheierea de şedinţã, care va fi semnatã de judecãtori şi de grefier."
ARTICOLUL 150
"Când instanţa se va socoti lãmuritã, preşedintele va declara dezbaterile închise."
ARTICOLUL 151
"Pricina poate fi repusã pe rol, dacã instanţa gãseşte necesare noi lãmuriri."
ARTICOLUL 294 alin. 1
"În apel nu se poate schimba calitatea pãrţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecatã şi nici nu se pot formula alte cereri noi. Excepţiile de procedurã şi alte asemenea mijloace de apãrare nu sunt considerate cereri noi (...)."
ARTICOLUL 316
"Dispoziţiile de procedurã privind judecata în apel se aplicã şi în instanţa de recurs, în mãsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol."
13. Codul familiei
ARTICOLUL 40 alin. 1
"La desfacerea cãsãtoriei prin divorţ, soţii se pot învoi ca soţul care (...) a purtat în timpul cãsãtoriei numele de familie al celuilalt soţ, sã poarte acest nume şi dupã desfacerea cãsãtoriei."
ARTICOLUL 40 alin. 2
" (...) Instanţa, pentru motive temeinice, poate sã încuviinţeze acest drept chiar în lipsa unei învoieli între soţi."
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 6 § 1 din Convenţie
14. Reclamantul susţine cã a avut loc o încãlcare a principiului contradictorialitãţii, astfel cum este prevãzut la art. 6 § 1 din Convenţie, motivat de faptul cã fosta sa soţie a fost audiatã de Curtea de Apel, la data de 12 decembrie 2001, fãrã ca el sau avocatul sãu sã fi fost prezent. Art. 6 § 1 din Convenţie prevede urmãtoarele:
"Orice persoanã are dreptul la judecarea (...) într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã (...), care va hotãrî (...) asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)."
A. Asupra admisibilitãţii
15. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Mai mult, Curtea constatã cã acesta nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil.
B. Asupra fondului
16. Reclamantul aratã cã atât documentele referitoare la plata taxei de timbru, cât şi concluziile orale asupra motivelor de recurs constituie elemente importante ale procedurii care, în conformitate cu art. 85 şi 127 din Codul de procedurã civilã, ar fi trebuit sã facã obiectul unei dezbateri între pãrţi. De asemenea, el observã cã, în orice caz, chiar dacã instanţa de apel nu considera util sã amâne procedura în întregime, în temeiul art. 137 din Codul de procedurã civilã, aceasta nu se putea pronunţa decât asupra excepţiei referitoare la neplata taxei de timbru, fãrã a aborda fondul cauzei. În acest sens, reclamantul subliniazã cã, la termenul din data de 12 decembrie 2001, el nu a prezentat concluzii orale decât asupra excepţiei de neplatã a taxei de timbru şi nu asupra fondului cauzei. Prin urmare, Curtea de Apel ar fi trebuit sã amâne cauza pentru a-i da posibilitatea sã rãspundã la observaţiile orale ale G.S.B. pe fond.
17. De asemenea, reclamantul observã cã fosta sa soţie a formulat pentru prima datã cererea expresã de pãstrare a numelui de cãsãtorie în faţa instanţei de apel şi cã argumentele sale referitoare la faptul cã în mediul profesional este cunoscutã cu acest nume au fost prezentate pentru prima datã în faţa Curţii de Apel. Aşadar, el nu a beneficiat de o dezbatere oralã contradictorie în ceea ce priveşte argumentul care a influenţat Curtea de Apel în luarea deciziei sale şi pe care aceasta şi-a întemeiat decizia.
18. Guvernul prezintã faptul cã procedura în cauzã intrã în domeniul dreptului civil şi cã autoritãţile naţionale se bucurã de o marjã de apreciere mai mare decât în materie penalã. Mai mult, în temeiul dreptului intern, deşi instanţa de recurs este competentã sã statueze cauza în fapt şi în drept, ea se limiteazã la a verifica dacã deciziile instanţelor inferioare au un caracter arbitrar, fãrã ca pãrţile sã poatã prezenta în faţa ei cereri noi.
19. De asemenea, Guvernul subliniazã cã, aşa cum reiese din încheierea de şedinţã din data de 12 decembrie 2001, fosta soţie a reclamantului nu a fãcut decât sã depunã la dosar dovada cã a plãtit taxele judiciare şi a solicitat Curţii de Apel sã îi admitã recursul, fãrã a prezenta argumente în acest sens. Or, în opinia Guvernului, atragerea unor consecinţe excesive din absenţa reclamantului în acest moment al procedurii nu poate fi de naturã sã apere interesele pãrţilor şi cele ale unei bune administrãri a justiţiei.
20. Guvernul mai observã cã argumentele reclamantului au fost ascultate în primã instanţã şi în apel de instanţele care au statuat pe fond cererea fostei sale soţii de a-şi pãstra numele de cãsãtorie. Pe de altã parte, el a avut cunoştinţã de toate dovezile administrate la dosar, precum şi de motivele de recurs ale lui G.S.B., la care el a avut posibilitatea sã rãspundã în scris.
21. Curtea constatã cã starea civilã a persoanelor intrã în sfera drepturilor cu caracter civil în sensul art. 6 § 1 (Mustafa împotriva Franţei, nr. 63.056/00, Hotãrârea din 17 iunie 2003, § 14). Ea reaminteşte încã de la început jurisprudenţa sa, conform cãreia dreptul la o procedurã în contradictoriu, în sensul art. 6 § 1, "implicã, în principiu, pentru pãrţile la un proces, penal sau civil, facultatea de a lua la cunoştinţã orice probã sau observaţie prezentatã judecãtorului, chiar şi de cãtre un magistrat independent, pentru a-i influenţa decizia, şi de a o discuta" [vezi, printre multe altele, Morel împotriva Franţei, nr. 34.130/96, § 27, CEDO 2000-VI; Meftah şi alţii împotriva Franţei [MC], nr. 32.911/96, 35.237/97 şi 34.595/97, § 51, CEDO 2002-VII, şi Augusto împotriva Franţei, nr. 71.665/01, § 50, CEDO 2007-... (extrase)].
22. De asemenea, Curtea observã în acelaşi timp cã nu conteazã foarte mult faptul cã aceastã cauzã ţine de contenciosul civil în care, aşa cum Guvernul reaminteşte pe bunã dreptate, autoritãţile naţionale se bucurã de o marjã de apreciere mai mare decât în domeniul penal (Lobo Machado împotriva Portugaliei, Hotãrârea din 20 februarie 1996, Culegere de hotãrâri şi decizii 1996-I, pp. 206-207, § 31, şi Vermeulen împotriva Belgiei, Hotãrârea din 20 februarie 1996, Culegere 1996-I, p. 234, § 33). Într-adevãr, din hotãrârile Lobo Machado şi Vermeulen menţionate mai sus reiese cã, în materie, cerinţele care decurg din dreptul la o procedurã contradictorie sunt aceleaşi în civil ca şi în penal (p. 206, § 31 şi, respectiv, p. 234, § 33).
23. Curtea apreciazã cã ar fi cazul sã ia în considerare caracteristicile procedurii în cauzã atunci când sunt în joc cerinţele art. 6 § 1 din Convenţie (mutatis mutandis, Meftah şi alţii, citatã anterior, § 47). În aceastã privinţã, ea constatã cã, în speţã, Curtea de Apel a decis sã redeschidã dezbaterile fãrã a-l informa pe reclamant, dupã ce a amânat cauza în vederea pronunţãrii. Dupã anularea hotãrârilor pronunţate de judecãtorie şi de instanţa de apel, Curtea de Apel a pronunţat o nouã hotãrâre pe fond, defavorabilã reclamantului (vezi, mutatis mutandis, Constantinescu împotriva României, nr. 28.871/95, § 52, CEDO 2000-VIII). Prin urmare, Curtea nu poate decât sã constate cã procedura internã a fost continuatã fãrã ştirea reclamantului.
24. Mai mult, Curtea observã cã Decizia din data de 12 decembrie 2001 se baza în mare parte pe argumentul prezentat de G.S.B. pentru prima datã în apel, şi anume cã în mediul profesional era cunoscutã cu numele de cãsãtorie. Desigur, reclamantul a avut posibilitatea sã rãspundã la acest argument în observaţiile sale scrise prezentate în faţa Curţii de Apel. Totuşi, G.S.B. a putut sã îşi prezinte concluziile orale în faţa Curţii de Apel fãrã ca reclamantul sau avocatul acestuia sã fie prezent şi fãrã ca aceştia sã aibã posibilitatea sã cunoascã ulterior conţinutul acestora şi sã le rãspundã. Or, chiar dacã aceste concluzii au fost foarte scurte, este indiscutabil faptul cã G.S.B. a solicitat explicit admiterea recursului sãu. Aceste concluzii urmãreau astfel în mod evident sã influenţeze decizia Curţii de Apel. Aşadar, ar fi trebuit sã i se ofere reclamantului o posibilitate sã le comenteze dacã dorea acest lucru.
25. Presupunând chiar cã, aşa cum susţine Guvernul, concluziile orale ale lui G.S.B. nu ar fi prezentat niciun fapt sau argument care nu se afla deja în dosar, aceastã apreciere, în realitate, aparţine exclusiv pãrţilor în litigiu: ele sunt cele care trebuie sã judece dacã un document necesitã comentarii sau nu (Niderţst-Huber împotriva Elveţiei, Hotãrârea din 18 februarie 1997,Culegere 1997-I, p. 108, § 29). Este în joc în special încrederea justiţiabililor în funcţionarea justiţiei: ea se întemeiazã, printre altele, pe garanţia de a se fi putut exprima asupra fiecãrei probe din dosar. Astfel, Curtea observã cã, în mãsura în care Decizia din data de 12 decembrie 2001 a consemnat pe scurt cã G.S.B. a fost audiatã şi cã a solicitat Curţii de Apel admiterea recursului, reclamantului îi era imposibil sã verifice care era conţinutul concluziilor orale ale lui G.S.B. şi dacã acestea se limitau la a reproduce motivele sale de recurs.
26. În mãsura în care art. 6 § 1 din Convenţie urmãreşte, înainte de toate, sã apere interesele pãrţilor şi cele ale unei bune administrãri a justiţiei (vezi, mutatis mutandis, Acquaviva împotriva Franţei, Hotãrârea din 21 noiembrie 1995, seria A nr. 333-A, p. 17, § 66), aceste elemente îi sunt suficiente Curţii pentru a constata cã procesul reclamantului nu a fost desfãşurat în mod echitabil, având în vedere lipsa dezbaterii în contradictoriu în procedura de recurs.
Prin urmare, a avut loc încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie.
II. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 8 din Convenţie
27. Reclamantul se plânge de încãlcarea dreptului sãu la respectarea vieţii private, motivat prin aceea cã permisiunea datã fostei sale soţii de a-i purta numele dupã divorţ i-a cauzat prejudicii de ordin moral, din cauza faptului cã aceasta a fãcut obiectul unei urmãriri penale pentru fals. El invocã art. 8 din Convenţie, care prevede urmãtoarele:
"1. Orice persoanã are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sãu şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritãţi publice în exercitarea acestui drept decât în mãsura în care acest amestec este prevãzut de lege şi dacã constituie o mãsurã care, într-o societate democraticã, este necesarã pentru securitatea naţionalã, siguranţa publicã, bunãstarea economicã a ţãrii, apãrarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sãnãtãţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertãţilor altora."
28. Curtea constatã cã acest capãt de cerere este direct legat de capãtul de cerere analizat din perspectiva art. 6 § 1 din Convenţie şi îl declarã admisibil. Având în vedere concluziile sale referitoare la aceastã prevedere expuse mai sus în paragrafele 22-26 şi ţinând cont de faptul cã nu poate specula asupra soluţiei pe care ar fi avut-o procedura, Curtea apreciazã cã nu este necesar sã analizeze separat temeinicia capãtului de cerere întemeiat pe art. 8 din Convenţie.
III. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie
29. Conform art. 41 din Convenţie,
"În cazul în care Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciu
30. Reclamantul solicitã suma de 100.000 euro (EUR) cu titlu de daune morale pe care le-ar fi suferit din cauza încãlcãrii dreptului sãu la un proces echitabil şi a dreptului sãu la o viaţã privatã, având în vedere permisiunea datã de instanţele naţionale fostei sale soţii de a purta numele sãu dupã divorţ.
31. Guvernul apreciazã cã suma solicitatã este excesivã şi considerã cã nu existã nicio legãturã de cauzalitate între prejudiciul solicitat şi pretinsa încãlcare a art. 6 § 1 din Convenţie. Acesta considerã cã o constatare a încãlcãrii ar fi suficientã pentru a repara prejudiciul moral al reclamantului.
32. Curtea constatã cã singurul fundament care trebuie reţinut pentru acordarea unei reparaţii echitabile constã, în speţã, în faptul cã reclamantul nu a beneficiat de un proces echitabil în faţa instanţelor naţionale. Desigur, Curtea nu poate specula care ar fi fost soluţia procesului în cazul contrar, însã apreciazã cã nu este lipsit de rezonabilitate sã creadã cã partea interesatã a suferit un prejudiciu moral real în procesul respectiv. Totuşi, Curtea considerã acest prejudiciu suficient compensat prin constatarea încãlcãrii art. 6 § 1 din Convenţie.
B. Cheltuieli de judecatã
33. Reclamantul solicitã şi suma de 400 EUR cu titlu de cheltuieli de judecatã angajate în faţa Curţii, însã fãrã a prezenta documente justificative.
34. Guvernul observã cã reclamantul nu a furnizat niciun document justificativ pentru a dovedi realitatea cheltuielilor de judecatã solicitate şi considerã cã, prin urmare, nu ar trebui sã îi fie acordatã nicio sumã cu acest titlu.
35. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecatã decât în mãsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului acestora. În speţã, Curtea este de acord cã reclamantul a suportat cheltuieli pentru a obţine îndreptarea încãlcãrii Convenţiei la nivel european. Ţinând cont de gradul de complexitate relativ redus al cauzei de faţã, care respectã o jurisprudenţã bine stabilitã, şi statuând în echitate, în sensul art. 41 din Convenţie, Curtea considerã rezonabil sã îi acorde suma de 400 EUR cu titlu de cheltuieli de judecatã.
C. Dobânzi moratorii
36. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declarã cererea admisibilã;
2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie;
3. hotãrãşte cã nu este necesar sã analizeze pe fond şi capãtul de cerere întemeiat pe art. 8 din Convenţie;
4. hotãrãşte cã prin însãşi constatarea încãlcãrii art. 6 § 1 din Convenţie se oferã o reparaţie echitabilã suficientã pentru daunele morale suferite de domnul Grozescu;
5. hotãrãşte:
a) cã statul pârât trebuie sã îi plãteascã reclamantului, în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri conform art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 400 EUR (patru sute euro) cu titlu de cheltuieli de judecatã;
b) ca suma respectivã sã fie convertitã în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plãţii şi ca la aceasta sã se adauge orice sumã care ar putea fi datoratã cu titlu de impozit;
c) ca, începând de la expirarea acestui termen şi pânã la data plãţii, aceastã sumã sã fie majoratã cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu 3 puncte procentuale;
6. respinge cererea de reparaţie echitabilã în rest.
Întocmitã în limba francezã, ulterior comunicatã în scris la data de 27 septembrie 2007, în conformitate cu art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupancic, Santiago Quesada,
preşedinte grefier
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
