Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARARE din 25 septembrie 2012 in Cauza Fundatia Bucovina Mission Inc. si Fundatia Bucovina Bucuresti impotriva Romaniei
EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 753 din 4 decembrie 2013
Strasbourg
(Cererea nr. 1.231/04)
Hotărârea este definitivă. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza Fundaţia Bucovina Mission Inc. şi Fundaţia Bucovina Bucureşti împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Alvina Gyulumyan, preşedinte, Ineta Ziemele, Kristina Pardalos, judecători, şi Marialena Tsirli, grefier adjunct de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 4 septembrie 2012,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 1.231/04, îndreptată împotriva României, prin care două fundaţii (reclamantele) au sesizat Curtea la 27 noiembrie 2003, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamantele au fost reprezentate de domnul Virgil-Demetrius Costea, avocat în Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna Irina Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La 10 iulie 2007, cererea a fost comunicată Guvernului.
ÎN FAPT
Circumstanţele cauzei
4. Prima reclamantă este o fundaţie înregistrată în SUA şi a doua este o fundaţie înregistrată în România.
5. Reclamantele au formulat împotriva autorităţilor de frontieră române o acţiune în restituire având ca obiect bunuri mobile care, potrivit acestora, au fost confiscate. Prin hotărârea definitivă din 28 noiembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea reclamantelor şi a dispus ca Direcţia Generală a Vămilor şi Societatea Naţională de Transport Feroviar să restituie bunurile care au fost confiscate de la reclamante sau 70.000 USD reprezentând contravaloarea acestora.
6. La o dată necunoscută, procurorul general al României a declarat recurs în anulare împotriva deciziei definitive din 28 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti.
Prin decizia definitivă din 30 mai 2003, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare declarat de procurorul general, a casat decizia definitivă din 28 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti şi a respins acţiunea reclamantelor.
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
7. Reclamantele s-au plâns că, prin casarea deciziilor lor definitive în urma recursului în anulare declarat de procurorul general al României, au fost încălcate art. 6 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, care prevăd următoarele:
Art. 6
"Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei sale, de către o instanţă [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil [...]"
Articolul 1 din Protocolul nr. 1
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."
A. Cu privire la admisibilitate
8. Curtea constată că prezenta cerere nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie. De asemenea, Curtea constată că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă.
B. Cu privire la fond
9. Reclamantele au susţinut că, prin casarea deciziei lor definitive în urma unui recurs în anulare declarat de procurorul general - care nu era parte la procedură -, au fost încălcate principiul securităţii juridice şi dreptul de proprietate.
10. Făcând trimitere la Cauza Brumărescu, Guvernul a argumentat că, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii, casarea unor hotărâri definitive în urma unei căi extraordinare de atac trebuie considerată o încălcare a principiului securităţii juridice [Brumărescu împotriva României (MC), nr. 28.342/95, pct. 62, CEDO 1999-VII]. Cu toate acestea, Guvernul a subliniat că, ulterior Cauzei Brumărescu, Codul de procedură civilă al României a fost modificat. Ca urmare, cadrul legislativ român actual nu permite declararea unui recurs în anulare la Curtea Supremă, denumită, în prezent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
11. Curtea reiterează că dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, astfel cum este garantat prin art. 6 § 1 din Convenţie, trebuie să fie interpretat în lumina preambulului la Convenţie, ale cărui dispoziţii relevante prevăd că statul de drept face parte din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul securităţii juridice, care implică, printre altele, faptul că, în cazurile în care instanţele s-au pronunţat definitiv, hotărârea lor nu ar mai trebui contestată (a se vedea Brumărescu, citată anterior, pct. 61).
12. Principiul securităţii juridice presupune respectarea principiului res judicata (ibid, pct. 62), şi anume principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu întăreşte că niciuna dintre părţi nu are dreptul de a solicita o reexaminare a unei hotărâri definitive şi irevocabile doar pentru a obţine o rejudecare şi o nouă pronunţare într-o cauză. Competenţa instanţelor ierarhic superioare de a exercita controlul ar trebui exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi nu pentru o nouă examinare a cauzei. Acest control nu ar trebui tratat ca o cale de atac mascată, iar simpla posibilitate de existenţă a două opinii asupra unei cauze nu constituie un motiv pentru reexaminarea sa (Ryabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, pct. 52, CEDO 2003-IX).
13. Curtea consideră că, pe baza documentelor de care dispune, prezenta cauză nu diferă de jurisprudenţa menţionată anterior în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. 6 din Convenţie.
14. În ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea subliniază că reclamantelor li s-a recunoscut dreptul de proprietate printr-o hotărâre definitivă pronunţată de instanţele interne din România. Curtea consideră că reclamantele aveau un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (Savu împotriva României, nr. 19.982/04, pct. 22, 4 noiembrie 2008).
În numeroase ocazii, Curtea a soluţionat probleme similare şi a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 în cauze în care dreptul de proprietate al reclamanţilor a fost reexaminat în urma declarării unui recurs în anulare (a se vedea Brumărescu, citată anterior, pct. 61, 77 şi 80; Societatea Comercială "Maşinexportimport Industrial Group" - S.A. împotriva României, nr. 22.687/03, pct. 32 şi 46-47, 1 decembrie 2005; Piaţa Bazar Dorobanţi - S.R.L. împotriva României, nr. 37.513/03, pct. 23 şi 33, 4 octombrie 2007).
15. După examinarea prezentei cereri, Curtea reţine că Guvernul nu a prezentat niciun argument care să justifice abaterea de la abordarea descrisă anterior. În ciuda marjei de apreciere de care beneficiază statul în materie, Curtea consideră că procedura recursului în anulare nu poate justifica privarea reclamantelor de proprietatea obţinută prin intermediul unei hotărâri definitive şi executorii (a se vedea Blidaru împotriva României, nr. 8.695/02, pct. 55, 8 noiembrie 2007; Societatea Comercială "Maşinexportimport Industrial Group" - S.A., citată anterior, pct. 46).
16. Considerentele anterioare sunt suficiente pentru a-i permite Curţii să concluzioneze că au fost încălcate art. 6 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
17. Art. 41 din Convenţie prevede:
"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."
18. Reclamanţii nu au formulat o cerere de acordare a unei reparaţii echitabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că au fost încălcate art. 6 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 25 septembrie 2012, în temeiul art. 77 § 2 şi § 3 din Regulamentul Curţii.
Alvina Gyulumyan,
preşedinte
Marialena Tsirli,
grefier adjunct
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
