Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 24.714/03)
În Cauza Paicu împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte, Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis Lopez Guerra, judecãtori, şi din Santiago Quesada, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 4 noiembrie 2008,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 24.714/03) îndreptatã împotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, doamna Angela Paicu (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 23 mai 2003, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul sãu, domnul Rãzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 10 iulie 2007, preşedintele Secţiei a treia a decis sã comunice cererea Guvernului. În conformitate cu prevederile art. 29 § 3 din Convenţie, acesta a decis analizarea simultanã a admisibilitãţii şi a temeiniciei cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanta s-a nãscut în anul 1926 şi locuieşte în Târgu Jiu.
5. În anul 2000, reclamanta a depus la comisia judeţeanã Gorj pentru aplicarea <>Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetãţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicãrii tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 (comisia judeţeanã şi <>Legea nr. 9/1998 ) o cerere de despãgubire pentru un imobil (casã şi terenuri) care îi aparţinuserã în sudul Dobrogei, înainte ca acest teritoriu sã fie transferat statului bulgar în baza Tratatului din 7 septembrie 1940 dintre România şi Bulgaria.
6. Prin Decizia nr. 14 din 15 noiembrie 2000 (Decizia nr. 14/2000), comisia judeţeanã a admis cererea acesteia şi, ţinând cont de dreptul pãrţii interesate de a fi despãgubitã, printre altele, pentru o parcelã de 1.000 mp aferentã casei, a stabilit cuantumul despãgubirii la 922.495.581 lei româneşti (ROL), respectiv aproximativ 51.500 euro (EUR) la data respectivã. Prin Decizia nr. 539 din 5 iulie 2002 (Decizia nr. 539/2002), comisia centralã pentru aplicarea <>Legii nr. 9/1998 a infirmat Decizia nr. 14/2000, considerând în special cã la nivel judeţean comisia ar fi trebuit sã ia în calcul numai o parcelã de 100 mp aferentã casei pentru calcularea despãgubirii. În baza acestei decizii, printr-o nouã decizie nr. 24 din 6 iunie 2003 (Decizia nr. 24/2003), confirmatã la data de 30 ianuarie 2004, comisia judeţeanã a fixat cuantumul despãgubirilor datorate reclamantei (imobilul arãtat mai sus, ce cuprindea o parcelã de 100 mp) la suma de 1.252.767.354 ROL, aproximativ 30.830 EUR. Reclamantei i-a fost plãtitã aceastã sumã la data de 18 mai 2004.
7. Între timp, reclamanta a sesizat Tribunalul Gorj cu o acţiune îndreptatã împotriva comisiei centrale şi Ministerului Finanţelor şi care urmãrea anularea Deciziei nr. 539/2002. Partea interesatã solicita şi plata sumelor datorate în baza Deciziei nr. 14/2000, actualizate conform <>Legii nr. 9/1998 . Prin Sentinţa din data de 27 septembrie 2002, tribunalul a admis acţiunea pãrţii interesate şi, întemeindu-se pe probele din dosar, precum şi pe prevederile legilor nr. 9/1998 şi 50/1991, a statuat cã se cuvenea sã i se acorde despãgubiri corespunzãtoare unei parcele de 1.000 mp şi a anulat Decizia nr. 539/2002. În considerentele sale, instanţa a arãtat cã sumele stabilite prin Decizia nr. 14/2000 urmau a fi actualizate în momentul plãţii efective. Aceastã sentinţã a fost infirmatã, în urma unui recurs al autoritãţilor, la data de 4 decembrie 2002, însã a fost ulterior confirmatã, în urma unei acţiuni în revizuire formulate de partea interesatã, prin Decizia definitivã din 16 noiembrie 2004 pronunţatã de Curtea de Apel Craiova. Aceasta a reţinut cã reclamanta fãcuse dovada cã avusese în proprietate un teren în suprafaţã de 2.100 mp aferent casei sale.
8. Începând cu luna ianuarie 2005, reclamanta a solicitat autoritãţilor sã execute Decizia nr. 14/2000 şi Hotãrârea din 16 noiembrie 2004, plãtindu-i despãgubirea actualizatã pentru diferenţa de 900 mp de teren. Dupã ce a fost sfãtuitã sã se adreseze succesiv Direcţiei Finanţelor Publice Gorj şi departamentului Cancelariei Primului-Ministru, competent în ceea ce priveşte aplicarea <>Legii nr. 9/1998 , prin scrisoarea din 23 februarie 2006, partea interesatã a fost notificatã de acesta din urmã cã, în urma plãţii din 18 mai 2004 (paragraful 6 in fine), ea încasase de fapt 330.271.773 ROL mai mult decât suma ce îi era datoratã în temeiul Sentinţei definitive din 27 septembrie 2002.
9. La data de 15 februarie 2006, reclamanta a sesizat Tribunalul Gorj cu o acţiune îndreptatã împotriva comisiei judeţene şi departamentului competent pentru aplicarea <>Legii nr. 9/1998 pentru plata despãgubirii ce îi era datoratã în temeiul Deciziei nr. 14/2000 şi al Hotãrârii din 16 noiembrie 2004, calculatã şi actualizatã la nivelul anului 2006. Prin Sentinţa din 20 decembrie 2006, tribunalul a admis în parte acţiunea pãrţii interesate. Constatând cã prin decizia menţionatã mai sus se statuase cã reclamanta avea dreptul sã i se acorde despãgubiri pentru o parcelã de 900 mp, având în vedere cã ea încasase deja despãgubirea pentru 100 mp la data de 18 mai 2004, şi bazându-se pe un raport de expertizã, tribunalul a statuat cã autoritãţile trebuiau sã îi plãteascã pãrţii interesate suma de 69.859,92 lei noi româneşti (RON), adicã aproximativ 20.440 EUR la data evenimentelor, actualizatã cu rata inflaţiei începând de la data de 6 iunie 2003 şi pânã la plata efectivã.
10. Reclamanta a formulat recurs împotriva Sentinţei din 20 decembrie 2006, contestând modul de calcul al diferenţei de despãgubire datoratã şi cel de actualizare a acestei sume. Prin Decizia definitivã din 7 noiembrie 2007, Curtea de Apel Craiova a respins recursul pãrţii interesate ca neîntemeiat, considerând cã expertul utilizase corect criteriile de evaluare stabilite în Decizia nr. 24/2003 pentru a o despãgubi pentru parcela de 900 mp de teren.
11. Prin scrisoarea din 13 martie 2008, reclamanta a informat Curtea despre faptul cã nu dorea sã se execute decizia definitivã din 7 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, cu motivarea cã despãgubirea pentru diferenţa de 900 mp nu fusese calculatã corect.
II. Dreptul şi practica interne pertinente
12. Conform informaţiilor furnizate de Institutul Naţional de Statisticã (INSEE), pentru perioada relevantã în speţã, rata inflaţiei anuale a fost de aproximativ 46% în 2000, 34,5% în 2001, 22,5% în 2002, 15% în 2003 şi 12% în 2004 (Burzo împotriva României, nr. 75.240/01, § 31 in fine, 4 martie 2008).
ÎN DREPT
I. Asupra pretinselor încãlcãri ale art. 6 § 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1
13. Reclamanta se plânge în esenţã de faptul cã executarea tardivã, parţialã şi neefectivã a Deciziei nr. 14/2000 şi a Hotãrârii din 16 noiembrie 2004, în ceea ce priveşte despãgubirea sa pentru întreaga parcelã de 1.000 mp, i-a încãlcat dreptul de acces la o instanţã şi dreptul la respectarea bunurilor sale. Ea invocã art. 6 § 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevãd urmãtoarele în pãrţile relevante în speţã:
Articolul 6 § 1
"Orice persoanã are dreptul la judecarea (...) cauzei sale, de cãtre o instanţã (...) care va hotãrî (...) asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)."
Articolul 1 din Protocolul nr. 1
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."
14. Guvernul se opune acestui argument.
A. Asupra admisibilitãţii
15. Curtea constatã cã aceastã parte a cererii nu este vãdit neîntemeiatã în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altã parte, Curtea observã cã aceasta nu este afectatã de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declaratã admisibilã.
B. Asupra fondului
16. Întemeindu-se pe plata, la data de 18 mai 2004, a despãgubirilor stabilite prin Decizia nr. 24/2003, Guvernul susţine cã reclamantei i s-a plãtit suma de 330.271.773 ROL în plus faţã de suma care îi era datoratã în baza sentinţei definitive din 27 septembrie 2002, confirmatã prin Decizia definitivã din 16 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova. Acordarea despãgubirilor prin Decizia nr. 24/2003 ce reevalueazã suma datoratã, chiar dacã a fost anterioarã deciziei menţionate mai sus, ar reprezenta o executare, în spiritul acestei decizii, chiar şi mai favorabilã reclamantei.
17. Reclamanta considerã cã ar fi absurd sã se constate cã autoritãţile şi-au îndeplinit obligaţia de a-i plãti despãgubirile la care era îndreptãţitã, printre altele, pentru o parcelã în suprafaţã de 1.000 mp (Decizia nr. 14/2000 şi Sentinţa definitivã din 27 septembrie 2002) plãtindu-i, în baza deciziilor nr. 539/2002 şi nr. 24/2003, o despãgubire ce nu ar lua în considerare decât o parcelã de 100 mp.
18. Curtea reaminteşte cã a constatat deja în mai multe cauze cã omisiunea autoritãţilor, fãrã o justificare valabilã, de a executa într-un termen rezonabil o hotãrâre definitivã pronunţatã împotriva lor reprezintã o încãlcare a dreptului de acces la o instanţã, precum şi a dreptului la respectarea bunurilor [Acatrinei împotriva României, nr. 7.114/02, § 40, 26 octombrie 2006, Metaxas împotriva Greciei, nr. 8.415/02, § 26, 27 mai 2004, Prodan împotriva Moldovei, nr. 49.806/99, §§ 54-55, CEDO 2004-III (extrase)].
19. În speţã, Curtea constatã cã, prin Sentinţa din 27 septembrie 2002, confirmatã în ultimã instanţã prin Decizia din 16 noiembrie 2004, instanţele interne au anulat Decizia administrativã nr. 539/2002, în baza cãreia a fost datã Decizia nr. 24/2003 şi i-a plãtit pãrţii interesate o despãgubire, printre altele, pentru o parcelã de 100 mp aferentã casei sale. Confirmând Decizia nr. 14/2000, instanţele au precizat, în considerentele care explicau dispozitivul, cã reclamanta avea dreptul de a primi despãgubire pentru o parcelã de 1.000 mp, iar nu de numai 100 mp, despãgubire ce trebuia actualizatã în momentul plãţii efective. Prin urmare, Curtea apreciazã cã, în urma deciziei menţionate mai sus, autoritãţile aveau obligaţia de a despãgubi partea interesatã, plãtindu-i o sumã actualizatã conform Deciziei nr. 14/2000, pentru o parcelã de 1.000 mp, şi cã aceasta avea o "speranţã legitimã" de a fi despãgubitã pentru imobilul astfel definit (vezi, mutatis mutandis, Beshiri şi alţii împotriva Albaniei, nr. 7.352/03, §§ 62, 99 şi 100, 22 august 2006).
20. Reamintind faptul cã scopul Convenţiei este acela de a asigura protejarea drepturilor nu teoretice sau iluzorii, ci concrete şi efective (Airey împotriva Irlandei, 9 octombrie 1979, § 24, seria A nr. 32), Curtea nu poate accepta cã plata din data de 18 mai 2004 a sumei stabilite prin Decizia nr. 24/2003 ar putea fi consideratã o executare integralã şi efectivã a Deciziei nr. 14/2000 şi a Sentinţei din 27 septembrie 2002. Curtea observã cã, dupã plata respectivã, autoritãţile au refuzat sã o despãgubeascã pe reclamantã pentru o parcelã de 1.000 mp (paragraful 8 de mai sus), considerând cã în termeni absoluţi suma perceputã era chiar superioarã celei care îi era datoratã în baza Sentinţei definitive din 27 septembrie 2002.
21. Or, Curtea observã cã plata din 18 mai 2004 a fost efectuatã în temeiul deciziilor nr. 239/2002 şi nr. 24/2003, adicã exact cele pe care instanţele le-au anulat prin hotãrârea de executat. Un astfel de refuz al administraţiei de a se conforma unei sentinţe definitive care a constatat dreptul pãrţii interesate de a fi despãgubitã, cu o sumã actualizatã, pentru o parcelã de 1.000 mp, profitând de deprecierea monedei naţionale între deciziile nr. 14/2000 şi nr. 24/2003 (paragraful 12 de mai sus), face ineficientã o întreaga procedurã judiciarã în care reclamanta contestase cu succes despãgubirea sa pentru o parcelã de numai 100 mp.
22. De altfel, într-o procedurã ulterioarã, prin Decizia definitivã din 7 noiembrie 2007, Curtea de Apel Craiova a confirmat cã, în ciuda Deciziei definitive din 16 noiembrie 2004, reclamanta nu fusese despãgubitã pentru diferenţa de 900 mp de teren şi a obligat autoritãţile sã corecteze aceastã imperfecţiune, acordându-i diferenţa de despãgubire (paragrafele 9 şi 10 de mai sus). Cu toate acestea, Curtea observã cã dupã pronunţarea Deciziei din 7 noiembrie 2007, reclamanta a menţionat cã nu doreşte executarea acestei decizii, deoarece îi contestã concluziile. Observând cã diferenţa de despãgubire a fost stabilitã de instanţe la finalul unei proceduri contradictorii, pe baza unei expertize, Curtea considerã cã, având în vedere poziţia pãrţii interesate în ceea ce priveşte executarea Deciziei din 7 noiembrie 2007, autoritãţile nu ar putea fi considerate, dupã aceastã datã, ca fiind rãspunzãtoare pentru neexecutarea efectivã şi integralã a Sentinţei din 27 septembrie 2002, confirmatã prin Decizia din 16 noiembrie 2004 şi referitoare la dreptul reclamantei de a fi despãgubitã pentru parcela de 1.000 mp.
23. Având în vedere cele de mai sus, ţinând cont de lipsa oricãrui motiv pertinent care sã poatã justifica refuzul autoritãţilor competente de a executa Decizia din data de 16 noiembrie 2004, precum şi de lipsa de responsabilitate în acest sens ulterior datei de 7 noiembrie 2007, Curtea apreciazã cã termenul de aproape 3 ani în care prima decizie menţionatã mai sus nu a fost executatã în mod efectiv, termen excesiv din perspectiva jurisprudenţei Curţii în materie (Becciu împotriva Moldovei, nr. 32.347/04, § 28, 13 noiembrie 2007, Pridatchenko şi alţii împotriva Rusiei, nr. 2.191/03 şi altele, §§ 53 şi 60, 21 iunie 2007), a înlãturat orice efect util al dreptului reclamantei de a avea acces la o instanţã, încãlcând în acelaşi timp şi dreptul acesteia la respectarea bunurilor sale.
24. Prin urmare, Curtea considerã cã a avut loc încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza întârzierii autoritãţilor în executarea efectivã a Deciziei din 16 noiembrie 2004.
II. Asupra celorlalte pretinse încãlcãri
25. Invocând art. 6 § 1 din Convenţie, reclamanta se plânge de modul de soluţionare a procedurilor în care au fost pronunţate deciziile din 4 decembrie 2002 şi din 7 noiembrie 2007 ale Curţii de Apel Craiova. În baza art. 1 din Protocolul nr. 1, ea considerã, în esenţã, cã a suferit o încãlcare a dreptului sãu la respectarea bunurilor din cauza Deciziei nr. 539/2002, din cauza întârzierii plãţii, la data de 18 mai 2004, a sumei ce îi era datoratã în baza deciziilor nr. 539/2002 şi nr. 24/2003 şi din cauzã cã <>Legea nr. 9/1998 nu îi permite sã fie despãgubitã pentru întregul teren de 2.100 mp de care a fost lipsitã în anul 1940.
26. Ţinând cont de toate elementele aflate în posesia sa şi în mãsura în care este competentã sã fie sesizatã cu capetele de cerere formulate, Curtea nu a distins nicio aparenţã de încãlcare a drepturilor şi libertãţilor garantate prin articolele din Convenţie.
Rezultã cã aceastã parte a cererii este vãdit neîntemeiatã şi trebuie respinsã în aplicarea art. 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
III. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie
27. Conform art. 41 din Convenţie,
"În cazul în care Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al Înaltei Pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciul
28. Reclamanta solicitã suma de 112.498 euro (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit din cauza despãgubirii parţiale şi tardive pentru imobilul de care a fost lipsitã. De asemenea, ea solicitã suma de 60.000 EUR cu titlu de daune morale pentru suferinţele cauzate în procedurile referitoare la acordarea despãgubirilor.
29. Guvernul contestã pretenţiile reclamantei.
30. Curtea nu distinge nicio legãturã de cauzalitate între încãlcãrile constatate şi prejudiciul material pretins şi respinge aceastã cerere. În schimb, ea considerã cã trebuie sã îi acorde reclamantei suma de 1.200 EUR pentru prejudiciul moral suferit din cauza întârzierii executãrii de cãtre autoritãţi a obligaţiilor ce le reveneau în temeiul Deciziei din 16 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
B. Cheltuieli de judecatã
31. Reclamanta nu a depus nicio cerere de rambursare a cheltuielilor de judecatã angajate pentru procedurile în faţa instanţelor interne sau în faţa Curţii.
C. Dobânzi moratorii
32. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii de întârziere sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA
1. declarã cererea admisibilã în ceea ce priveşte capetele de cerere întemeiate pe art. 6 § 1 din Convenţie şi pe art. 1 din Protocolul nr. 1 şi referitoare la executarea Deciziei din 16 noiembrie 2004 şi inadmisibilã în rest;
2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza întârzierii în executarea efectivã de cãtre autoritãţi a Deciziei din 16 noiembrie 2004;
3. hotãrãşte:
a) ca statul pârât sã îi plãteascã reclamantei, în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, conform art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 1.200 EUR (una mie douã sute euro), care va fi convertitã în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plãţii, cu titlu de daune morale, plus orice sumã care ar putea fi datoratã cu titlu de impozit;
b) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceastã sumã sã se majoreze cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de reparaţie echitabilã în rest.
Întocmitã în limba francezã, ulterior comunicatã în scris la data de 25 noiembrie 2008, în conformitate cu art. 77 paragrafele 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
