Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 38360/97)
Strasbourg, 25 noiembrie 2003
Definitivã la
25 februarie 2004
În cauza Popescu împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a Il-a), statuând în cadrul unei camere formatã din:
domnii J.-P. Costa, preşedinte;
A.B. Baka,
Gaukur Jorundsson,
L. Loucaides,
C. Bîrsan,
M. Ugrekhelidze,
doamna A. Mularoni, judecãtori;
şi doamna S. Dolle, grefier de secţie;
dupã ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 4 noiembrie 2003, pronunţã hotãrârea urmãtoare:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã cererea nr. 38360/97, introdusã împotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, doamna Domnica Popescu (reclamanta), a sesizat Comisia Europeanã a Drepturilor Omului (Comisia) la data de 26 iunie 1997, în temeiul fostului articol 25 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul Bogdan Aurescu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamanta susţine, în special, cã refuzul Curţii Supreme de Justiţie de a recunoaşte instanţelor judecãtoreşti competenţa de a se pronunţa asupra unei acţiuni în revendicare, este contrar articolului 6 din Convenţie. Reclamanta susţine, de asemenea, cã decizia Curţii Supreme de Justiţie din 10 ianuarie 1997 a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor sale, astfel cum este garantat de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.
4. Cererea a fost transmisã Curţii la 1 noiembrie 1998, data intrãrii în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenţie (conform art. 5 alin. 2 din Protocolul nr. 11 la Convenţie).
5. Cererea a fost repartizatã primei secţii a Curţii (conform art. 52 din Regulament). În cadrul acestei secţii, camera desemnatã sã examineze cererea (conform art. 27 alin. 1 din Convenţie) a fost constituitã potrivit art. 26 alin. 1 din Regulament.
6. Prin decizia din 2 octombrie 2000, pe baza articolului 29 alin. 3 al Convenţiei, Curtea a decis cã admisibilitatea şi fondul acestei cauze vor fi examinate împreunã.
7. La data de 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat structura secţiilor sale (articolul 25 alineatul 1 din Regulament). Cererea a fost repartizatã celei de-a doua secţii a Curţii, reorganizatã astfel (articolul 52 alineatul 1).
8. Atât reclamanta, cât şi Guvernul au depus observaţii scrise cu privire la fondul cauzei (conform articolului 59 alineatul 1 din Regulament).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
9. Reclamanta s-a nãscut în 1941 şi are domiciliul în Arad.
10. La o datã neprecizatã, bunicii reclamantei au cumpãrat un imobil situat în Arad.
11. În 1952, statul a preluat acest imobil, prevalându-se de prevederile <>decretului nr. 92/1950 de naţionalizare a anumitor bunuri imobile (denumitul în continuare <>Decretul nr. 92/1950 ) şi a împãrţit imobilul în 3 apartamente, în 1964, starul a restituit proprietarilor apartamentul nr. 1.
A. Acţiunea de revendicare a proprietãţii
12. În 1993, în calitate de moştenitoare a bunicilor sãi, reclamanta a revendicat bunul mai sus-menţionat, printr-o acţiune civilã formulatã în faţa Judecãtoriei Arad. Aceasta a arãtat cã în virtutea <>decretului nr. 92/1950 , bunurile pensionarilor nu puteau fi naţionalizate şi cã bunicii sãi deja erau pensionari la data naţionalizãrii.
13. Prin sentinţa din 21 martie 1994, instanţa a decis cã în mod eronat imobilul bunicilor sãi a fost naţionalizat prin aplicarea decretului 92/1950, în condiţiile în care aceştia fãceau parte dintr-o categorie de persoane, exclusã de la naţionalizare. Instanţa a hotãrât cã reclamanta era proprietarã legitimã a apartamentelor nr. 2 şi 3, dispunând în acelaşi timp înscrierea dreptului sãu de proprietate în cartea funciarã.
14. Având în vedere cã în cauzã nu s-a exercitat recurs, sentinţa a devenit definitivã şi irevocabilã, nemaiputând fi atacatã printr-o cale ordinarã de atac.
15. La 13 iunie 1994, dreptul de proprietate al reclamantei asupra apartamentelor nr. 2 şi 3 a fost înscris în cartea funciarã. La 16 august 1994, societatea R., administrator al imobilelor statului, a restituit reclamantei cele douã apartamente.
16. La 12 aprilie 1995, reclamanta a vândut fiului şi soţiei acestuia apartamentul nr. 3. În aceeaşi zi, aceştia au înscris dreptul lor de proprietate în cartea funciarã.
17. La o datã neprecizatã, Procurorul General al României a promovat la Curtea Supremã de Justiţie un recurs în anulare, motivând cã instanţa şi-a depãşit competenţele, examinând legalitatea aplicãrii <>Decretului nr. 92/1950 .
18. Printr-o decizie din 10 ianuarie 1997, Curtea Supremã de Justiţie a admis recursul în anulare, a casat hotãrârea definitivã din 21 martie 1994 şi, pe fond, a respins acţiunea în revendicare a reclamantei. Instanţa a constatat cã statul a preluat bunul în cauzã în baza <>decretului de naţionalizare nr. 92/1950 şi a decis cã aplicarea acestui decret nu putea fi cenzuratã de cãtre instanţele judecãtoreşti. Prin urmare, C.S.J. a apreciat cã judecãtoria Arad n-ar fi putut sã dea o hotãrâre prin care sã constate cã reclamanta era proprietara imobilului decât intervenind în exerciţiul atribuţiilor puterii legislative.
19. În urma deciziei Curţii Supreme de Justiţie, statul nu a solicitat înscrierea dreptului sãu de proprietate în cartea funciarã. Conform informaţiilor de care dispune Curtea, statul nu a preluat posesia apartamentelor nr. 2 şi 3, care au rãmas în posesia reclamantei, respectiv fiului şi nurorii sale.
II. DREPTUL INTERN APLICABIL
20. <>Decretul-lege nr. 115 din 27 aprilie 1938 , ale cãrui dispoziţii pertinente erau astfel redactate la data la care s-au petrecut faptele:
Articolul 17
Drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi dacã între cel care dã şi cel care primeşte dreptul este acord de voinţã asupra constituirii sau strãmutãrii în temeiul unei cauze arãtate, iar constituirea sau strãmutarea a fost înscrisã în cartea funciarã.
Articolul 34
Rectificarea unei intabulãri sau înscrieri provizorii poate fi cerutã de orice persoanã interesatã: 1. dacã înscrierea sau titlul în temeiul cãruia s-a sãvârşit nu au fost valabile (...) 3. (...) Sau daca nu mai sunt întrunite condiţiunile de existenţã a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul cãruia s-a fãcut înscrierea.
Articolul 36
Acţiunea în rectificare, sub rezerva prescripţiei acţiunii de fond, va fi imprescriptibilã fatã de dobânditorul nemijlocit (...)
Articolul 37
Acţiunea în rectificare întemeiatã pe articolul 34 alineatul 1 (...) îşi va produce efectele şi faţã de terţele persoane, care au dobândit de bunã-credinţã (...)
Termenul va fi de trei ani, socotiţi de la înregistrarea cererii pentru înscrierea dreptului a cãrui rectificare se cere".
21. Celelalte dispoziţii legale şi jurisprudenţa internã pertinente sunt descrise în hotãrârea Brumãrescu împotriva României (Cererea nr. 28342/95, C.E.D.O. 1999-VII, p. 250-256, alineatele 31-44)*1
_________
*1) Hotãrârea Brumãrescu împotriva României a fost publicatã în Monitorul Oficial nr. 414 din 31 august 2000
ÎNDREPT
I. Cu privire la admisibilitatea cererii
A. Cu privire la excepţia Guvernului referitoare la pierderea calitãţii de victimã a reclamantei
22. În opinia Guvernului, faptele noi survenite dupã 10 ianuarie 1997, data deciziei Curţii Supreme de Justiţie, determinã pierderea calitãţii de victimã a reclamantei, în sensul articolului 34 din Convenţie.
23. Referitor la apartamentul nr. 3, Guvernul considerã cã reclamanta a pierdut aceastã calitate, de vreme ce a vândut acest apartament înaintea deciziei Curţii Supreme de Justiţie şi cã din 1997 statul a decãzut din dreptul sãu de a înscrie dreptul de proprietate în Cartea funciarã.
24. Referitor la apartamentul nr. 2, Guvernul considerã cã reclamanta nu poate fi consideratã victimã, în sensul articolului 34 din Convenţie, înainte ca statul sã cearã înscrierea dreptului sãu de proprietate în Cartea funciarã, în baza deciziei Curţii Supreme de Justiţie.
25. Reclamanta invitã Curtea sã continue examinarea cauzei. Ea argumenteazã cã, din moment ce decizia susmenţionatã nu a fost anulatã, statul poate solicita în orice moment radierea din Cartea funciarã a dreptului ei de proprietate. Faptul cã autoritãţile au întârziat înscrierea dreptului de proprietate al statului în Cartea funciarã nu ar determina o pierdere a calitãţii de victimã a reclamantei, în sensul articolului 34 din Convenţie.
26. Curtea observã cã reclamanta a vândut apartamentul nr. 3 înainte de decizia Curţii Supreme de Justiţie din 10 ianuarie 1997. Curtea mai subliniazã faptul cã statul nu poate sã mai cearã înscrierea în Cartea funciarã a dreptului de proprietate asupra apartamentului în cauzã, termenul de 3 ani prevãzut în acest scop de articolul 37 din <>Decretul-lege nr. 115 din 27 aprilie 1938 împlinindu-se în 1998.
27. În consecinţã, excepţia Guvernului cu privire la apartamentul nr. 3 va fi admisã, respingându-se astfel capãtul de cerere ca neîntemeiat, în sensul articolului 35 alineatele 3 şi 4 din Convenţie.
28. Referitor la apartamentul nr. 2, Curtea observã cã decizia Curţii Supreme de Justiţie din 10 ianuarie 1997 este în continuare opozabilã reclamantei, în condiţiile în care, chiar dacã statul nu a cerut încã înscrierea dreptului sãu de proprietate în cartea funciarã, poate sã facã acest lucru în baza articolului 36 din <>Decretul-lege nr. 115 din 27 aprilie 1938 (a se vedea, mutatis mutandis, Golea c. României, nr. 29973/96, 17 decembrie 2002).
În orice caz, Curtea observã cã cererile reclamantei nu se limiteazã la ingerinţa în dreptul ei de proprietate, prin decizia Curţii supreme, ci au în vedere şi încãlcarea articolului 6 alineatul 1 din Convenţie, prin aceeaşi decizie. Or, reclamanta poate în mod incontestabil sã se pretindã victimã datoritã anulãrii unei hotãrâri judecãtoreşti definitive pronunţate în favoarea sa şi a constatãrii cã instanţele judecãtoreşti nu sunt competente sã examineze acţiuni în revendicare, precum cea introdusã de cãtre reclamantã (cf. hotãrârii Brumãrescu, citatã anterior, paragraful 50).
29. În consecinţã, excepţia Guvernului referitoare la apartamentul nr. 2, va fi respinsã.
B. Cu privire la excepţia de incompatibilitate ratione materiae a capetelor de cerere întemeiate pe articolul 6 alineatul 1 din Convenţie.
30. Guvernul considerã cã cererea privind echitatea procedurii în faţa Curţii Supreme de Justiţie este incompatibilã cu dispoziţiile Convenţiei, în sensul articolului 35 alin. 3 din Convenţie. Mai precis, Guvernul susţine cã obiectul acţiunii formulate în faţa Curţii Supreme de Justiţie este o procedurã extraordinarã şi cã, în consecinţã, articolul 6 al Convenţiei (citat la paragraful nr. 35) nu se aplica la cazul de faţã.
31. Reclamanta contestã aceastã susţinere, considerând cã în urma recursului în anulare, Curtea supremã a anulat o hotãrâre definitivã şi irevocabilã prin care se recunoştea dreptul sãu de proprietate asupra bunului în litigiu.
32. Curtea reaminteşte cã, pentru ca articolul 6 alineatul 1, sub aspectul sãu "civil" sã fie aplicabil, este necesar sã existe o "contestaţie" asupra unui "drept", cu privire la care se poate pretinde, în mod rezonabil, cã este recunoscut în dreptul intern. Trebuie sã existe o contestaţie realã şi serioasã; aceasta poate avea în vedere existenţa însãşi a dreptului precum şi întinderea sa ori modalitãţile de exercitare a acestuia. De altfel, soluţionarea procedurii trebuie sã fie în mod direct determinantã pentru dreptul în cauzã. (cf. hotãrârilor Masson şi Van Zon c. Olandei din 28 septembrie 1995, seria A, nr. 321-A, p. 17, paragraf 44, şi Acquaviva c. Franţei din 21 noiembrie 1995, seria A, nr. 333-A, p. 14, paragraful 46).
În speţã, Curtea observã, pe de o parte, cã acţiunea reclamantei avea un obiect patrimonial şi invoca o pretinsã încãlcare a drepturilor sale, de asemenea patrimoniale, şi, pe de altã parte, cã Curtea Supremã de Justiţie s-a pronunţat pe fondul litigiului, (cf. hotãrârii Fãlcoianu c. României, nr. 32943/96, paragraful nr. 23, 9 iulie 2002).
33. În consecinţã, excepţia Guvernului va fi respinsã.
C. Cu privire la fondul cauzei
34. Cu excepţia apartamentului nr. 3 din imobilul în cauzã, Curtea constatã cã cererea, în ceea ce priveşte apartamentul nr.2 nu este în mod manifest neîntemeiatã în sensul articolului 35 § 3 din Convenţie. De asemenea, ea constatã cã aceastã parte din cerere nu este afectatã de un alt motiv de inadmisibilitate. În aceste condiţii, Curtea va declara cererea parţial admisibilã.
III. Cu privire la pretinsa încãlcare a articolului 6 alineatul 1 din Convenţie
35. În opinia reclamantei, decizia din 10 ianuarie 1997 a Curţii Supreme de Justiţie a încãlcat prevederile art. 6 alin. l din Convenţie, care dispun:
"Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, (...) de cãtre o instanţã (...), care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)."
36. Reclamanta învedereazã cã refuzul Curţii Supreme de Justiţie de a recunoaşte instanţelor naţionale competenţa de a soluţiona acţiuni în revendicare a privat-o de dreptul sãu de acces la justiţie.
37. Guvernul admite cã reclamantei i s-a refuzat dreptul de acces la justiţie, dar considerã cã acest refuz a avut un caracter temporar şi cã, în orice caz, el era justificat de necesitatea asigurãrii respectãrii normelor de procedurã şi a principiului separaţiei puterilor în stat.
38. Sarcina Curţii constã, deci, în a examina dacã decizia Curţii Supreme de Justiţie din 10 ianuarie 1997 a încãlcat dispoziţiile articolul 6 alineatul l din Convenţie.
39. Curtea reaminteşte cã, în cauza Brumãrescu împotriva României, citatã anterior (alineatele 61- 62), a decis cã a existat o încãlcare a articolul 6 alineatul 1 din Convenţie, motivând cã anularea unei hotãrâri judecãtoreşti definitive este contrarã principiului securitãţii raporturilor juridice. Curtea a decis, de asemenea, cã refuzul Curţii Supreme de Justiţie de a recunoaşte competenţa instanţelor de a examina litigii de natura celui în cauzã, privitoare la revendicarea unor bunuri imobile, încalcã prevederile art. 6 alin. 1 din Convenţie.
40. Curtea considerã cã nu existã elemente în speţã care sã distingã prezenta cauza de cauza Brumãrescu împotriva României.
Prin urmare, Curtea apreciazã cã, aplicând astfel prevederile art. 330 din Codul de procedurã civilã privind recursul în anulare, în redactarea existentã la momentul faptelor, Curtea Supremã de Justiţie a încãlcat, prin decizia sa din 28 noiembrie 1996, principiul securitãţii raporturilor juridice şi, prin aceasta, dreptul reclamantei la un proces echitabil în sensul articolul 6 alineatul 1 din Convenţie.
41. În plus, excluderea de cãtre Curtea Supremã de Justiţie a acţiunii în revendicare din sfera de competenţã a instanţelor judecãtoreşti este, în sine, contrarã dreptului de acces la justiţie, garantat de articolul 6 alineatul 1 din Convenţie.
42. În consecinţã, a existat o încãlcare a articolului 6 alineatul 1, şi sub acest aspect.
IV. Cu privire la pretinsa încãlcare a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie
43. Reclamanta susţine cã decizia din 10 ianuarie 1997 a Curţii Supreme de Justiţie a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor sale, garantat de articolul 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, potrivit cãruia:
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
44. Guvernul considerã cã în prezenta cauzã decizia Curţii Supreme de Justiţie nu a produs nici un efect asupra calitãţii de proprietar a reclamantei. Guvernul învedereazã cã aceasta s-a comportat întotdeauna în calitate de proprietar al apartamentului nr. 2 începând cu luna martie a anului 1994, nepierzând nici un moment posesia asupra imobilului, în ciuda deciziei Curţii Supreme de Justiţie. Guvernul apreciazã cã, din moment ce statul nu a solicitat încã înscrierea dreptului sãu de proprietate în cartea funciarã, nu a fost în speţã o încãlcare a Convenţiei.
45. Reclamanta subliniazã în primul rând situaţia neclarã care persistã, pânã în acest moment, dupã decizia Curţii Supreme de Justiţie. În aceastã privinţã, ea aratã cã statul nu şi-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciarã, dar nici nu a luat vreo mãsurã de revizuire sau anulare a deciziei Curţii Supreme de Justiţie. Or, în aceste condiţii, starul poate în orice moment sã solicite radierea din cartea funciarã a dreptului de proprietate al reclamantei, din moment ce decizia Curţii Supreme nu a fost anulatã.
46. Curtea reaminteşte cã dreptul de proprietate al doamnei Domnica Popescu asupra apartamentului nr. 2 a fost recunoscut prin hotãrârea definitivã din 21 martie 1994, iar dreptul astfel recunoscut nu are un caracter revocabil. Reclamanta avea, deci, un bun, în sensul articolul 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie (a se vedea hotãrârea Brumãrescu împotriva României, citatã anterior, alineatul 70).
47. Curtea arata apoi cã decizia din 10 ianuarie 1997 a Curţii Supreme de Justiţie a anulat aceastã hotãrâre judecãtoreascã, statuând cã statul este proprietarul legitim al bunului în litigiu. Curtea considerã cã aceastã situaţie este, dacã nu identicã, cel puţin similarã celei a reclamantului din cauza Brumãrescu, citatã anterior. Curtea apreciazã cã decizia Curţii Supreme de Justiţie a avut ca efect privarea reclamantei de bunul sãu, în sensul articolului 1 alineatul 1, teza a doua, din Primul Protocol adiţional la Convenţie (a se vedea hotãrârea C.E.D.O. în cauza Brumãrescu împotriva României, citatã anterior, alineatele 73-74). Or, Guvernul nu a furnizat nici o justificare pentru situaţia astfel creatã.
Curtea constatã cã, într-adevãr, dreptul de proprietate al reclamantei nu a fost încã radiat din cartea funciarã. Totuşi, Curtea apreciazã cã omisiunea statului, dupã data de 10 ianuarie 1997, de a înscrie dreptul sãu de proprietate în cartea funciarã nu poate fi consideratã decisivã din moment ce decizia Curţii Supreme de Justiţie nu a fost infirmatã şi continuã sã-şi producã efectele. În aceastã privinţã, Curtea nu ar putea ignora situaţia de incertitudine în care se gãseşte reclamanta din momentul pronunţãrii deciziei Curţii Supreme de Justiţie, în aşteptarea ca statul sã solicite radierea dreptului de proprietate al reclamantei din cartea funciarã pentru a-şi înscrie dreptul sãu (a se vedea, mutatis mutandis, hotãrârea Golea împotriva României, citatã anterior, alineatul 38, din 17 decembrie 2002).
În aceste condiţii, şi mai ales luând în considerare starea de incertitudine în care se gãseşte, şi la acest moment, reclamanta, chiar dacã s-ar putea dovedi cã privarea de proprietate a fost fãcutã pentru o cauzã de interes public, Curtea apreciazã cã reclamanta a suportat şi suportã în continuare o sarcinã specialã şi exorbitantã care a încãlcat justul echilibru între, pe de o parte, exigenţele interesului general al comunitãţii şi, pe de altã parte, apãrarea drepturilor fundamentale ale individului.
48. În consecinţã, a existat şi continuã sã existe în cauzã o încãlcare a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie în ceea ce priveşte apartamentul nr. 2.
V. Cu privire la aplicarea articolului 41 din Convenţie
49. Conform articolului 41 din Convenţie:
"În cazul în care Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciul material
50. Reclamanta solicitã Curţii restabilirea dreptului sau de proprietate asupra bunului sãu, şi obligarea statului la adoptarea mãsurilor necesare pentru a pune capãt stãrii de incertitudine care afecteazã dreptul sãu de proprietate.
În plus, reclamanta pretinde acordarea unei despãgubiri în sumã de 24 400 USD, respectiv 22 956 EUR pentru lipsa de folosinţã a bunului şi pentru chiriile pe care le-ar fi putut percepe timp de 44 de ani, începând cu data naţionalizãrii. Reclamanta mai solicitã suma de 4000 USD, respectiv 3478 EUR reprezentând contravaloarea degradãrii imobilului.
De asemenea, reclamanta pretinde, fãrã însã a preciza cuantumul, acordarea unei despãgubiri pentru prejudiciul moral datorat gravelor suferinţe la care ar fi fost supusã ca urmare a încãlcãrii dreptului sãu de proprietate de cãtre autoritãţile comuniste.
Reclamanta nu solicitã restituirea cheltuielilor ocazionate de procedura în faţa Curţii.
51. Guvernul susţine, în primul rând, cã nu poate fi acordatã nici o despãgubire, având în vedere faptul cã dupã pronunţarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie, reclamanta a pãstrat posesia apartamentului nr. 2 şi cã apartamentul nr. 3 a fost vândut de reclamantã în anul 1995.
În privinţa chiriilor neîncasate şi a degradãrilor care au afectat imobilul, Guvernul aratã cã faptele invocate au avut loc înaintea datei ratificãrii Convenţiei de cãtre România.
Referitor la prejudiciul moral, Guvernul se opune acestei pretenţii, apreciind cã nu poate fi reţinutã în cauzã existenţa unei legãturi de cauzalitate între despãgubirile solicitate şi încãlcarea drepturilor convenţionale susţinutã de cãtre reclamantã în faţa Curţii.
52. Curtea considerã cã nici o sumã nu poate fi acordatã reclamantei în legãturã directã cu încãlcarea constatatã a articolului 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie, întrucât reclamanta nu a demonstrat existenţa unui prejudiciu material care sã decurgã din încãlcarea constatatã. Curtea aratã în aceastã privinţã cã reclamanta a pãstrat posesia apartamentului nr. 2 din imobil şi cã nu a suferit o eventualã lipsã de folosinţã. În ceea ce priveşte mãsurile solicitate pentru a determina încetarea stãrii de incertitudine care afecteazã dreptul sãu de proprietate, Curtea, reamintind cã articolul 41 nu îi acorda competenta de a impune o asemenea mãsurã statului parte (Selmouni împotriva Franţei [MC], nr. 25803/94, § 126, CEDH 1999-V), va tine cont de aceste aspecte la evaluarea prejudiciului moral.
În privinţa sumelor solicitate pentru degradarea imobilului şi chiriile neîncasate în perioada regimului comunist, Curtea nu ar putea acorda vreo sumã cu titlu de despãgubiri, luând în considerare faptul cã sumele pretinse nu sunt în legãturã directã cu încãlcarea constatatã a articolului 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie.
53. În privinţa prejudiciului moral, Curtea considerã cã evenimentele în cauzã şi în special starea de incertitudine care o afecteazã şi la acest moment pe reclamantã au determinat încãlcãri grave ale dreptului doamnei Popescu la respectarea bunurilor sale, ale dreptului de acces la justiţie şi ale dreptului la un proces echitabil, suma de 5.000 euro reprezentând o satisfacţie echitabilã pentru prejudiciul moral suferit.
B. Majorãri de întârziere
54. Curtea hotãrãşte sã aplice majorãrile de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicatã de Banca centralã europeanã, la care se vor adãuga 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA, ÎN UNANIMITATE:
1. Admite excepţia preliminarã invocatã de Guvern referitor la capetele de cerere invocate de reclamantã in ceea ce priveşte apartamentul nr. 3 şi declarã aceastã parte a cererii inadmisibilã;
2. Declarã restul cererii admisibil;
3. hotãrãşte cã a fost încãlcat articolul 6 alineatul 1 din Convenţie, sub aspectul absenţei unui proces echitabil;
4. hotãrãşte cã a fost încãlcat articolul 6 alineatul 1 din Convenţie, sub aspectul negãrii dreptului de acces la justiţie;
5. hotãrãşte cã a existat o încãlcare a articolului 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie;
6. hotãrãşte cã statul pârât trebuie sã plãteascã reclamantei, în termen de 3 luni de la data rãmânerii definitive a hotãrârii, în conformitate cu articolul 44 alineatul 2 din Convenţie, suma de 5.000 euro (cinci mii euro) pentru prejudiciul moral, sumã ce urmeazã a fi plãtitã în moneda naţionalã a statului pârât la nivelul ratei de schimb aplicabile la momentul plãţii;
7. hotãrãşte cã, începând de la data expirãrii termenului amintit şi pânã la momentul efectuãrii plãţii, suma menţionatã la punctul 6 va fi majoratã cu o dobândã simplã a cãrei ratã este egalã cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicatã de Banca centralã europeanã, la care se vor adãuga 3 puncte procentuale.
8. respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru surplus.
Redactatã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 25 noiembrie 2003, în aplicarea articolului 77 alineatele 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
S. DOLLE J.-P. COSTA
Grefier Preşedinte
____________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
