Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 9.405/02)
Strasbourg
În Cauza Pãun împotriva României
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, preşedinte, C. Bîrsan, doamnele E. Fura-Sandstrom, A. Gyulumyan, domnii E. Myjer, David Thor Bjorgvinsson, doamna I. Berro-Lefevre, judecãtori, şi din domnul S. Quesada, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 3 mai 2007,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 9.405/02) îndreptatã împotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, doamna Maria Laura Pãun (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 6 august 2001 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanta este reprezentatã de domnul Dan Mihai, avocat din Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de coagentul sãu, doamna R. Paşoi, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 24 iunie 2005, Curtea a luat decizia de a comunica cererea Guvernului. Invocând prevederile art. 29 § 3 din Convenţie, Curtea a hotãrât sã se analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi fondul cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanta s-a nãscut în anul 1915 şi locuieşte în Statele Unite ale Americii.
5. În 1940, reclamanta şi soţul ei au cumpãrat un bun imobil compus dintr-o casã (131 mp) şi din terenul aferent (231 mp), situat în Bucureşti, str. Ghica Tei nr. 45. În 1982, reclamanta şi soţul ei au pãrãsit ţara şi s-au stabilit în Statele Unite ale Americii. În urma plecãrii lor din ţarã, statul a confiscat bunul în temeiul <>Decretului nr. 223/1974 . La data de 21 august 1985, soţul reclamantei a decedat.
6. La data de 29 mai 1997, în urma unei acţiuni în revendicare imobiliarã, reclamanta a obţinut o decizie definitivã prin care s-a constatat ilegalitatea naţionalizãrii bunului sãu şi s-a dispus restituirea acestuia de cãtre autoritãţi.
7. La data de 4 februarie 1997, statul i-a vândut acest bun, în temeiul <>Legii nr. 112/1995 , lui O.C., care l-a ocupat în calitate de chiriaş.
8. În 1998, reclamanta a solicitat instanţelor judecãtoreşti sã constate nulitatea vânzãrii bunului. În sprijinul cererii sale, ea a invocat Sentinţa definitivã din 29 mai 1997, pronunţatã de Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti, prin care s-a recunoscut dreptul sãu de propritate asupra bunului, precum şi reaua-credinţã a pãrţilor contractante.
9. La finalizarea procedurii, prin Decizia din 26 octombrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, dupã ce a reţinut cã bunul devenise în mod legal proprietatea statului, cã reclamanta avea posibilitatea sã solicite o despãgubire pentru pierderea bunului sãu şi cã, în orice caz, pãrţile contractante fuseserã de bunã-credinţã, a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiatã. Curtea de Apel Bucureşti nu i-a acordat reclamantei nicio despãgubire.
10. La data de 21 februarie 2001, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilã cererea de revizuire a Deciziei din data de 26 octombrie 2000.
11. În 2002, reclamanta a formulat o nouã acţiune în revendicare a bunului litigios. Prin Decizia din 4 octombrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a respins aceastã a doua acţiune în revendicare, invocând principiul autoritãţii de lucru judecat.
12. Dupã adoptarea <>Legii nr. 10/2001 privind restituirea imobilelor preluate abuziv, reclamanta a solicitat sã fie despãgubitã pentru pierderea bunului sãu în urma vânzãrii, la valoarea estimatã de circulaţie a acestuia, conform prevederilor legii respective. Pânã în prezent, reclamanta nu a fost despãgubitã.
II. Dreptul şi practica internã pertinente
13. Prevederile legale şi jurisprudenţa internã pertinente sunt descrise în deciziile Brumãrescu împotriva României ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, pp. 250-256, §§ 31-33), Strãin şi alţii împotriva României (nr. 57.001/00, §§ 19-26, 21 iulie 2005), Pãduraru împotriva României (nr. 63.252/00, §§ 38-53, 1 decembrie 2005), Porteanu împotriva României (nr. 4.596/03, §§ 23-25, 16 februarie 2006), Ruxanda Ionescu împotriva României (nr. 2.608/02, § 48, 12 octombrie 2006) şi Radu împotriva României (nr. 13.309/03, §§ 18-20, 20 iulie 2006).
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
14. Reclamanta a invocat faptul cã imposibilitatea de a-şi recãpãta proprietatea asupra bunului sãu i-a încãlcat dreptul la respectarea bunurilor sale, aşa cum este el recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmãtoarele:
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilitãţii
15. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Mai mult, Curtea nu constatã existenţa vreunui alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, îl declarã admisibil.
B. Asupra fondului
16. Guvernul considerã cã existenţa Deciziei din 26 octombrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care este respinsã acţiunea în anulare a contractului de vânzare-cumpãrare referitoare la bunul în litigiu, nu aduce niciun prejudiciu asupra dreptului reclamantei de a i se respecta bunul. Potrivit opiniei Guvernului, acţiunea în constatarea nulitãţii contractului de vânzare-cumpãrare a fost formulatã, printre altele, împotriva lui O.C., cumpãrãtorul bunului. El reaminteşte cã este în primul rând datoria autoritãţilor naţionale, în special a instanţelor judiciare, sã aplice şi sã interpreteze dreptul intern. Astfel, conform susţinerilor Guvernului, ingerinţa în dreptul de proprietate al reclamantei era justificatã deoarece era prevãzutã de lege, urmãrea un scop legitim şi era proporţionalã. În fine, în opinia Guvernului, reclamanta are posibilitatea de a obţine o despãgubire pentru pierderea bunului sãu în temeiul <>Legii nr. 10/2001 , modificatã prin <>Legea nr. 247/2005 . El aratã cã reclamanta poate obţine titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea).
17. Reclamanta se opune acestui argument. Ea aratã cã nu are nicio posibilitate efectivã de a-şi recãpãta posesia asupra bunului sãu. Ea susţine cã legislaţia în materie nu poate fi consideratã ca având un caracter "previzibil", aplicarea <>Legii nr. 112/1995 ducând la o situaţie de "confuzie generalã, instabilitate şi imprevizibilitate". Reclamanta insistã asupra relei-credinţe a pãrţilor semnatare ale contractului de vânzare-cumpãrare şi invocã jurisprudenţa Strãin. În sfârşit, reclamanta exprimã rezerve faţã de existenţa unei posibilitãţi de despãgubire pe calea <>Legii nr. 10/2001 , modificatã prin <>Legea nr. 247/2005 , precum şi faţã de funcţionarea şi eficienţa fondului de investiţii Proprietatea.
18. Curtea a analizat în mai multe rânduri cauze ce ridicau probleme similare cu cele ale cazului special de faţã şi a constatat încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (a se vedea Cauza Porteanu, citatã mai sus, §§ 32-35).
19. Dupã analizarea tuturor elementelor ce i-au fost transmise, Curtea considerã cã Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care sã poatã duce la o altã concluzie în cazul de faţã. Curtea reafirmã în special faptul cã, în contextul legislativ român ce reglementeazã acţiunile în revendicare imobiliare şi restituirea bunurilor naţionalizate de cãtre regimul comunist, vânzarea de cãtre stat a bunului altuia unor terţi de bunãcredinţã, chiar dacã a avut loc înaintea confirmãrii definitive în justiţie a dreptului de proprietate al altuia, este echivalentã cu o privare de bunuri. O astfel de privare, însoţitã de absenţa totalã a unei despãgubiri, este contrarã art. 1 din Protocolul nr. 1 (Cauza Strãin, citatã mai sus, §§ 39, 43 şi 59).
20. În mãsura în care Guvernul aratã cã reclamanta poate obţine titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea), la valoarea bunului stabilitã prin expertizã, Curtea reitereazã constatarea anterioarã, conform cãreia Proprietatea nu funcţioneazã în prezent într-un mod susceptibil sã conducã la acordarea efectivã a unei despãgubiri reclamantei (a se vedea, printre altele, cauzele Radu, citatã mai sus, şi Ruxanda Ionescu împotriva României nr. 2.608/02, 12 octombrie 2006). Mai mult, nici <>Legea nr. 10/2001 , nici <>Legea nr. 247/2005 care o modificã, nu iau în considerare prejudiciul suportat din cauza absenţei îndelungate a despãgubirii de cãtre persoanele care, la fel ca reclamanta, s-au vãzut în imposibilitatea de a se bucura de bunurile lor, restituite în baza unei sentinţe definitive (a se vedea, mutatis mutandis, Cauza Porteanu, citatã mai sus, § 34).
21. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea apreciazã cã, în speţã, imposibilitatea exercitãrii prerogativelor dreptului de proprietate de cãtre reclamantã asupra bunului sãu, însoţitã de absenţa totalã a unei despãgubiri, pe o perioadã de aproximativ 10 ani, a determinat-o sã suporte o sarcinã disproporţionalã şi excesivã, incompatibilã cu dreptul la respectarea bunurilor sale garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, în speţã a avut loc încãlcarea acestei prevederi.
II. Asupra celorlalte încãlcãri pretinse
22. Reclamanta invocã faptul cã respingerea acţiunii sale în constatarea nulitãţii contractului de vânzare-cumpãrare i-a prejudiciat dreptul de acces la instanţã şi invocã art. 6 § 1 şi art. 13 din Convenţie. De asemenea, reclamanta invocã lipsa de imparţialitate a instanţei, deoarece judecãtorii M.R. şi E.T. au judecat cauza la data de 26 octombrie 2000 în procedura de recurs, precum şi la data de 21 februarie 2001 în procedura de revizuire. Judecãtorul N.P. a judecat cauza la data de 26 octombrie 2000 în procedura de recurs, precum şi la data de 21 februarie 2001 în procedura de revizuire. În fine, judecãtorul E.V., care a judecat cauza la data de 26 octombrie 2000 în procedura de recurs, a fãcut parte şi dintr-un complet al Curţii Supreme de Justiţie care soluţiona cauzele de tip "Brumãrescu". În fine, reclamanta se plânge de lipsa unui recurs efectiv în urma respingerii acţiunii sale în constatarea nulitãţii contractului de vânzare-cumpãrare, cu încãlcarea art. 13 din Convenţie.
23. Ţinând seama de totalitatea elementelor aflate în posesia sa şi în mãsura în care este competentã sã cunoascã afirmaţiile formulate, Curtea nu a constatat nicio formã de încãlcare a drepturilor şi libertãţilor garantate de Convenţie sau de protocoalele sale.
24. Reiese cã aceastã parte a cererii este vãdit neîntemeiatã şi trebuie respinsã în conformitate cu art. 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
III. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie
25. Conform art. 41 din Convenţie:
"Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciu
26. Reclamanta solicitã restituirea întregului imobil asupra cãruia i-a fost recunoscutã calitatea de proprietar prin Sentinţa definitivã din 27 mai 1997 sau, în caz de imposibilitate, cu titlu de daune materiale, acordarea unui sume reprezentând valoarea apartamentului vândut de stat în anul 1997 şi a coteipãrţi din terenul aferent, pe care a evaluat-o iniţial la suma de 178.880 euro (EUR). În cadrul observaţiilor sale complementare, reclamanta a depus la dosar o expertizã tehnicã imobiliarã realizatã în februarie 2007, conform cãreia contravaloarea bunului ar fi de 209.500 EUR. Ea solicitã în plus 195.280 EUR pentru lipsa de folosinţã a bunului în perioada 1997-2005. De asemenea, ea solicitã 15.000 EUR cu titlu de daune morale pentru frustarea şi suferinţele cauzate de ingerinţa statului în dreptul sãu de proprietate.
27. În ceea ce priveşte solicitarea de daune materiale, Guvernul considerã cã valoarea de circulaţie a bunului este de 71.718 EUR şi depune un raport de expertizã (opinie) în acest sens. În ceea ce priveşte prejudiciul material ce rezultã din lipsa de folosinţã a bunului, Guvernul contestã cererea reclamantei şi invocã jurisprudenţa Buzatu împotriva României (nr. 34.642, § 18, 27 ianuarie 2005). În ceea ce priveşte cererea de daune morale, Guvernul apreciazã cã prejudiciul pretins ar fi suficient compensat prin constatarea încãlcãrii dreptului reclamantei.
28. Curtea reaminteşte cã o hotãrâre care constatã o încãlcare creeazã pentru statul pârât obligaţia juridicã, ce decurge din aplicarea prevederilor Convenţiei, de a pune capãt încãlcãrii şi de a-i înlãtura consecinţele. Dacã dreptul intern nu permite decât înlãturarea parţialã a consecinţelor acestei încãlcãri, art. 41 din Convenţie îi conferã Curţii puterea de a acorda o reparaţie pãrţii lezate prin actul sau omisiunea referitor la care s-a constatat încãlcarea Convenţiei. În exercitarea acestei puteri, ea dispune de o anumitã latitudine; adjectivul "echitabil" şi exprimarea "dacã este cazul" demonstreazã acest lucru.
29. Curtea apreciazã, în circumstanţele speţei, cã restituirea casei vândute de cãtre autoritãţi în 1997 şi a terenului aferent ar repune-o pe reclamantã, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentã cu cea în care s-ar fi aflat dacã prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încãlcate.
30. În cazul în care statul pârât nu procedeazã la aceastã restituire în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, Curtea decide cã Guvernul va trebui sã îi plãteascã pãrţii interesate, cu titlu de daune materiale, o sumã care sã corespundã valorii actuale a bunului în cauzã. Ţinând cont de informaţiile de care dispune în ceea ce priveşte preţurile de pe piaţa imobiliarã localã şi de elementele furnizate de pãrţi, Curtea apreciazã cã valoarea de circulaţie actualã a bunului este de 150.000 EUR.
31. În ceea ce priveşte sumele solicitate pentru lipsa de folosinţã a bunului, calculate în funcţie de preţurile de închiriere a acestui bun, Curtea nu poate acorda vreo sumã cu acest titlu, având în vedere, pe de o parte, faptul cã ea a dispus restituirea bunului ca reparaţie în sensul art. 41 din Convenţie şi, pe de altã parte, cã acordarea unei sume cu acest titlu ar avea, în speţã, un caracter speculativ, posibilitatea şi randamentul unei închirieri depinzând de mai multe variabile. Totuşi, ea va ţine cont de privarea de proprietate suportatã de reclamantã începând din 1997, cu ocazia reparãrii prejudiciului moral (a se vedea, mutatis mutandis, cauzele Androne împotriva României, nr. 54.062/00, § 70, 22 decembrie 2004, şi Buzatu, citatã mai sus, § 18).
32. Curtea considerã, în fine, cã încãlcarea gravã a dreptului reclamantei de a i se respecta bunurile n-ar putea fi suficient compensatã prin simpla constatare a încãlcãrii art. 1 din Protocolul nr. 1. Statuând în echitate, ea îi acordã suma de 5.000 EUR cu titlu de reparaţie a prejudiciului moral suferit.
B. Cheltuieli de judecatã
33. Cu titlu de cheltuieli de judecatã, reclamanta solicitã suma de 5.850 EUR, pe care o detaliazã dupã cum urmeazã: 5.250 pentru onorarii de avocat şi 600 EUR pentru diferite cheltuieli (taxe judiciare, telefon, fotocopii). Pentru aceste ultime cheltuieli, reclamanta a depus numai copia unei chitanţe ce atestã cheltuieli de expediere. În ceea ce priveşte onorariile avocaţiale, reclamanta a depus la dosar copia unei convenţii de achitare directã a acestora cãtre avocatul sãu. Reclamanta reaminteşte cã avocatul sãu a facturat onorarii diferite în funcţie de munca specificã pentru fiecare etapã a procedurii, adicã 120 EUR, 45 EUR sau chiar 5 EUR pe orã.
34. Guvernul nu se opune rambursãrii cheltuielilor reale, necesare şi rezonabile, cu condiţia sã fie justificate, necesare şi rezonabile. El aratã cã reclamanta nu a depus niciun document justificativ în sprijinul cererii sale de restituire. Guvernul mai adaugã faptul cã reclamanta a omis sã solicite rambursarea cheltuielilor de judecatã legate de procedurile interne şi cã, din acest motiv, Curtea nu ar trebui sã îi admitã cererea, conform jurisprudenţei Strãin (a se vedea § 87).
35. În observaţiile sale complementare, reclamanta reaminteşte cã este vorba de cheltuieli de judecatã efectuate pentru procedura în faţa Curţii şi considerã cã argumentul Guvernului este lipsit de fundament.
36. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecatã decât în mãsura în care a dovedit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al acestora. Curtea este de acord cã reclamanta a efectuat cheltuieli pentru a remedia prejudiciul rezultat ca urmare a încãlcãrii prevederilor Convenţiei. Totuşi, Curtea observã cã aceastã cauzã prezintã un grad redus de dificultate şi cã ea urmeazã o jurisprudenţã deja bine stabilitã. Statuând în echitate, conform art. 41 din Convenţie, Curtea considerã rezonabil sã acorde persoanei interesate suma de 900 EUR cu titlu de cheltuieli de judecatã. Având în vedere convenţia încheiatã de reclamantã cu avocatul sãu, Curtea hotãrãşte ca suma de 850 EUR sã îi fie plãtitã direct avocatului acesteia.
C. Dobânzi moratorii
37. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se raporteze la rata dobânzii facilitãţii de preţ marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE,
1. declarã cererea admisibilã în ceea ce priveşte capãtul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi inadmisibilã în rest;
2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotãrãşte:
a) ca statul pârât sã îi restituie reclamantei imobilul litigios compus dintr-o casã şi terenul aferent, situat în Bucureşti, str. Ghica Tei nr. 45, în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, conform art. 44 § 2 din Convenţie;
b) ca, în lipsa acestei restituiri, statul pârât sã îi plãteascã reclamantei, în acelaşi termen de 3 luni, suma de 150.000 EUR (una sutã cincizeci mii euro) cu titlu de daune materiale;
c) ca, în orice caz, statul pârât sã îi plãteascã reclamantei suma de 5.000 EUR (cinci mii euro) cu titlu de daune morale şi 900 EUR (nouã sute euro) cu titlu de cheltuieli de judecatã, din care 850 EUR (opt sute cincizeci euro) vor trebui plãtite direct avocatului reclamantei;
d) ca sumele în discuţie sã fie convertite în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plãţii şi ca la acestea sã fie adãugatã orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit;
e) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceste sume sã se majoreze cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de preţ marginal a Bãncii Centrale Europene valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de satisfacţie echitabilã pentru surplus.
Redactatã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 24 mai 2007 în conformitate cu art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupancic,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
