Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 11.601/03)
În Cauza Babeş împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Bostjan M. Zupancic, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Elisabet Fura-Sandstrom, Egbert Myjer, David Thor Bjorgvinsson, Ineta Ziemele, Isabelle Berro-Lefevre, judecãtori, şi din Stanley Naismith, grefier adjunct de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 4 ianuarie 2008,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 11.601/03) îndreptatã împotriva României, prin care 2 cetãţeni ai acestui stat, doamnele Simona Rucsanda Babeş şi Anca Babeş (reclamantele), au sesizat Curtea la data de 7 martie 2003, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat succesiv de agentul sãu, doamna Beatrice Ramaşcanu, de coagentul sãu, doamna Ruxandra Paşoi, şi de agentul sãu, domnul Rãzvan-Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 6 februarie 2007, Curtea a decis sã comunice cererea Guvernului. Invocând prevederile art. 29 § 3 din Convenţie, ea a decis sã se analizeze împreunã admisibilitatea şi fondul cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamantele, doamnele Simona Rucsanda Babeş şi Anca Babeş, s-au nãscut în anul 1932, respectiv 1957 şi locuiesc în Bucureşti. Reclamantele sunt mamã şi fiicã.
5. Printr-un contract încheiat la data de 1 martie 1940, V.B. a cumpãrat un bun imobil situat în Bucureşti, str. Tunari nr. 71, sectorul 2. Bunul era compus dintr-un teren în suprafaţã de 265,17 mp şi dintr-o construcţie ce cuprindea mai multe apartamente.
6. În luna aprilie 1950, bunul a fost naţionalizat.
7. În anul 1970, V.B. a decedat şi a lãsat ca moştenitor pe fiul sãu, I.B., decedat în anul 1993. Reclamantele, soţia şi fiica lui I.B., sunt moştenitoarele sale.
A. Acţiunea în revendicare
8. Prin Sentinţa definitivã din data de 21 decembrie 1993 Judecãtoria Sector 2 Bucureşti (Judecãtoria) a admis acţiunea introdusã de reclamante împotriva primãriei şi a societãţii care administra imobilele statului (societatea A.) şi le-a obligat pe acestea sã le restituie imobilul în litigiu, reţinând cã naţionalizarea nu fusese conformã cu legea şi cã reclamantele erau proprietarele imobilului. La cererea reclamantelor, sentinţa a fost învestitã cu formulã executorie.
9. La data de 26 ianuarie 2000, primãria a solicitat revizuirea sentinţei menţionate mai sus, constatând cã ea fusese obligatã sã restituie întregul imobil reclamantelor, deşi apartamentul nr. 6 fusese vândut de V.B. în anul 1946.
10. Prin Întâmpinarea din 24 februarie 2000, reclamantele au solicitat respingerea cererii de revizuire, precizând cã o astfel de cerere era lipsitã de interes, în mãsura în care ele nu înţelegeau sã solicite nici restituirea apartamentului nr. 3, nici restituirea apartamentului nr. 6 al imobilului.
11. Prin Sentinţa din data de 19 aprilie 2000, Judecãtoria a respins cererea de revizuire, reţinând cã, în ceea ce priveşte condiţiile revizuirii, acestea nu erau îndeplinite în speţã.
12. Aceastã sentinţã a fost menţinutã prin Decizia din data de 11 decembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti (Tribunalul) şi prin Decizia din 6 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti (Curtea de Apel), care au respins apelul, respectiv recursul primãriei.
B. Acţiunea având ca obiect recunoaşterea caracterului ilegal al naţionalizãrii
13. Prin Sentinţa definitivã din data de 6 iunie 1997, Judecãtoria a admis acţiunea introdusã de reclamante împotriva primãriei şi le-a recunoscut dreptul de proprietate asupra bunului şi caracterul ilegal al naţionalizãrii sale. La cererea reclamantelor, sentinţa a fost învestitã cu formulã executorie.
C. Procedura administrativã având ca obiect restituirea imobilului
14. Prin Decizia din data de 27 septembrie 1999, primãria a dispus, la cererea reclamantelor, restituirea bunului.
D. Vânzarea a 6 apartamente din imobil şi acţiunea în revendicare şi constatare a nulitãţii absolute a contractelor de vânzare-cumpãrare
15. În perioada 1996-1999, primãria a vândut 6 apartamente din imobil, precum şi terenurile aferente cãtre terţi ce locuiau în aceste apartamente în calitate de chiriaşi (cumpãrãtorii), în baza urmãtoarelor contracte:
- prin Contractul nr. 1.330 din 3 decembrie 1996, ea i-a vândut familiei D. apartamentul nr. 5 şi terenul aferent în suprafaţã de 16,77 mp;
- prin Contractul nr. 3.091 din 25 martie 1997, ea i-a vândut familiei T. apartamentul nr. 4 şi terenul aferent în suprafaţã de 17,25 mp;
- prin Contractul nr. 3.226 din 31 martie 1997, ea i-a vândut familiei B. apartamentul nr. 11 şi terenul aferent în suprafaţã de 16,77 mp;
- prin Contractul nr. 1.727 din 8 octombrie 1998, ea i-a vândut lui D.M. apartamentul nr. 8 şi terenul aferent în suprafaţã de 16,26 mp;
- prin Contractul nr. 1.938 din 13 octombrie 1998, ea i-a vândut lui A.E. apartamentul nr. 1 şi terenul aferent în suprafaţã de 16,66 mp;
- prin Contractul nr. 2.652 din 21 iunie 1999, ea i-a vândut lui R.G. apartamentul nr. 2 şi terenul aferent în suprafaţã de 11,46 mp.
16. La data de 19 august 1999, reclamantele au sesizat Tribunalul cu o acţiune împotriva primãriei şi a cumpãrãtorilor pentru a obţine restituirea celor 6 apartamente şi constatarea nulitãţii absolute a contractelor de vânzare-cumpãrare privind aceste apartamente.
17. Prin Adresa din data de 20 ianuarie 2000, societatea A, la cererea reclamantelor, le-a transmis, ca documente ataşate, cele 6 contracte menţionate mai sus.
18. Dezbaterile în faţa Tribunalului au avut loc la data de 4 decembrie 2000. Reclamantele au depus la dosar concluzii scrise, reiterându-şi cererile de constatare a nulitãţii absolute a acestor contracte şi de restituire a apartamentelor în cauzã.
19. Prin Decizia din data de 11 decembrie 2000, Tribunalul a reţinut cã reclamantele erau proprietarele imobilului, dar cã la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpãrare cumpãrãtorii au fost de bunã-credinţã.
20. Prin urmare, acesta a admis parţial acţiunea, a obligat primãria şi cumpãrãtorii sã restituie apartamentele în cauzã reclamantelor, însã a respins cererea de constatare a nulitãţii absolute a contractelor de vânzare-cumpãrare.
21. Reclamantele au declarat apel în faţa Curţii de Apel, susţinând reaua-credinţã a pãrţilor contractante în momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpãrare.
22. Prin Decizia din data de 25 iunie 2001, Curtea de Apel a respins apelul.
23. Aceastã decizie a fost menţinutã prin Decizia din data de 26 noiembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, care a respins recursul reclamantelor.
E. Cererea întemeiatã pe <>Legea nr. 10/2001
24. Prin Adresa din data de 26 aprilie 2007, primãria a informat Guvernul cã cererea reclamantelor privind imobilul în cauzã nu fusese încã analizatã din cauzã cã reclamantele nu depuseserã anumite documente în sprijinul cererii lor.
II. Dreptul şi practica internã pertinente
25. Prevederile legale şi jurisprudenţa internã relevante sunt descrise în hotãrârea Strãin împotriva României din 21 iulie 2005 (nr. 57.001/00, §§ 19-26, CEDO 2005-VII).
26. Prevederile legale şi jurisprudenţa internã relevante descrise în Hotãrârea Brumãrescu împotriva României ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, pp. 250-256, §§ 31-44) sunt, de asemenea, relevante în cauza de faţã.
27. <>Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile preluate în mod abuziv de cãtre stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost modificatã prin <>Legea nr. 247/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României , Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despãgubire, permiţând beneficiarilor sã aleagã între o compensaţie sub formã de bunuri şi servicii şi o compensaţie sub formã de despãgubire pecuniarã echivalentã cu valoarea de piaţã a bunului ce nu poate fi restituit în naturã la momentul acordãrii sumei.
28. Prevederile relevante din <>Legea nr. 10/2001 (republicatã şi modificatã la data de 2 septembrie 2005) şi modificate prin <>Legea nr. 247/2005 , sunt urmãtoarele:
ARTICOLUL 1
"(1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat (...) în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza <>Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în naturã, în condiţiile prezentei legi.
(2) În cazurile în care restituirea în naturã nu este posibilã se vor stabili mãsuri reparatorii prin echivalent. Mãsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii (...), cu acordul persoanei îndreptãţite, sau despãgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plãţii despãgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv (...)."
ARTICOLUL 10
"(1) În situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale cãror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în naturã se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rãmase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate mãsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. (...)
(8) Valoarea corespunzãtoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţã de la data soluţionãrii notificãrii, stabilitã potrivit standardelor internaţionale de evaluare în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului.
(9) Valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în naturã, se stabileşte potrivit valorii de piaţã de la data soluţionãrii notificãrii, stabilitã potrivit standardelor internaţionale de evaluare."
ARTICOLUL 20
"(1) Persoanele care au primit despãgubiri în condiţiile <>Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea în naturã, cu obligaţia returnãrii sumei reprezentând despãgubirea primitã, actualizatã cu indicele inflaţiei, dacã imobilul nu a fost vândut pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.
(2) În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor <>Legii nr. 112/1995 (...), persoana îndreptãţitã are dreptul la mãsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţã corespunzãtoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilitã potrivit standardelor internaţionale de evaluare. Dacã persoanele îndreptãţite au primit despãgubiri potrivit prevederilor <>Legii nr. 112/1995 , ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasatã, actualizatã cu indicele inflaţiei, şi valoarea corespunzãtoare a imobilului. (...)"
29. Modalitãţile de stabilire şi de platã a despãgubirilor prevãzute de <>Legea nr. 247/2005 sunt descrise în Hotãrârea Porţeanu împotriva României (nr. 4.596/03, § 24, 16 februarie 2006).
30. Funcţionarea societãţii pe acţiuni "Proprietatea" este descrisã în Cauza Radu împotriva României (nr. 13.309/03, §§ 18-20, 20 iulie 2006).
ÎN DREPT
I. Asupra obiectului cererii
A. Asupra apartamentelor din imobil
31. Guvernul aratã cã obiectul cererii nu poate consta decât în apartamentele nr. 1, 2, 4, 5, 8 şi 11 din imobil.
32. Reclamantele nu au prezentat observaţii asupra acestui aspect.
33. Curtea observã cã în formularul lor de cerere şi în scrisorile ulterioare reclamantele au solicitat "restituirea bunului", fãrã a preciza dacã este vorba de întregul bun situat în Bucureşti, str. Tunari nr. 71, sectorul 2, sau doar de cele 6 apartamente vândute chiriaşilor. Totuşi, ele au subliniat cã vânzarea apartamentelor în cauzã, validatã prin hotãrârile instanţelor naţionale, le-a împiedicat sã execute hotãrârile definitive din 21 decembrie 1993 şi 6 iunie 1997.
34. În plus, Curtea constatã cã, în procedurile din faţa instanţelor naţionale, reclamantele au precizat cã ele nu înţeleg sã cearã restituirea apartamentelor nr. 3 şi 6 ale bunului (a se vedea paragraful 10 de mai sus).
35. În orice caz, Curtea aratã cã nici în formularul lor de cerere şi nici în scrisorile lor ulterioare reclamantele nu au fãcut referire la alte apartamente din imobil. Dimpotrivã, prin scrisoarea din data de 13 februarie 2007, ele au subliniat cã ingerinţa statului în dreptul lor la respectarea bunurilor decurgea din vânzarea celor 6 apartamente menţionate mai sus.
36. Curtea constatã, prin urmare, cã este chematã sã se pronunţe doar asupra pretinselor încãlcãri în ceea ce priveşte apartamentele nr. 1, 2, 4, 5, 8 şi 11 din imobil.
B. Asupra terenului
37. În observaţiile şi cererile lor de reparaţie echitabilã din data de 3 iulie 2007, reclamantele au solicitat pentru prima datã restituirea terenului ce formeazã curtea imobilului, în suprafaţã totalã de 266 mp, conform contractului de vânzare-cumpãrare încheiat în anul 1940 (vezi paragraful 66 de mai jos).
38. Ca rãspuns, Guvernul a arãtat cã obiectul cererii nu poate consta decât în cele 6 apartamente menţionate mai sus şi cã suprafaţa totalã a terenului aferent acestor apartamente este de 95,17 mp.
39. Curtea aratã cã, în conformitate cu Contractul de vânzare-cumpãrare încheiat la data de 1 martie 1940, suprafaţa totalã a terenului este de 265,17 mp (vezi paragraful 5 de mai sus). Aceastã suprafaţã este formatã din terenul aferent celor 6 apartamente, în suprafaţã totalã de 95,17 mp, care face obiectul contractelor de vânzare-cumpãrare (a se vedea paragraful 15 de mai sus) şi din restul de teren.
40. Aşadar, ea apreciazã cã numai suprafaţa respectivã totalizând 95,17 mp intrã în discuţie în cauza de faţã.
41. În ceea ce priveşte restul de teren, Curtea observã cã aceastã parte a terenului nu a fãcut obiectul vânzãrilor menţionate mai sus şi cã, prin urmare, reclamantele sunt proprietarele lui în baza sentinţei din 21 decembrie 1993 şi a celei din 6 iunie 1997 ale Judecãtoriei Sector 2 Bucureşti. În orice caz, ele nu au formulat niciun capãt de cerere în ceea ce priveşte acest teren.
II. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
42. Reclamantele se plâng de faptul cã au suferit o încãlcare a dreptului la respectarea bunurilor lor din cauza refuzului instanţelor naţionale de a anula contractele de vânzarecumpãrare referitoare la apartamentele în cauzã, deşi ele reţinuserã ilegalitatea naţionalizãrii. Ele invocã art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, care prevede urmãtoarele:
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilitãţii
43. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este în mod vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Mai mult, ea constatã cã nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, îl declarã admisibil.
B. Asupra fondului
44. Guvernul insistã asupra reformei instituite prin <>Legea nr. 247/2005 ce modificã <>Legea nr. 10/2001 , care are ca scop accelerarea procedurii de retrocedare şi, în cazul în care o astfel de retrocedare se dovedeşte a fi imposibilã, acordarea unei despãgubiri ce constã într-o participare, în calitate de acţionari, la un organism de plasare a valorilor mobiliare, "Proprietatea", organizat sub forma unei societãţi pe acţiuni.
45. Acesta aratã cã o cerere depusã de reclamante în temeiul <>Legii nr. 10/2001 se aflã în curs de soluţionare la primãrie.
46. Guvernul constatã cã reparaţia prevãzutã de legislaţia românã rãspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii şi cã întârzierea înregistratã în acordarea despãgubirii reclamantelor nu afecteazã justul echilibru ce trebuie pãstrat între interesele de faţã.
47. Reclamantele contestã argumentele Guvernului.
48. Curtea a soluţionat în repetate rânduri cauze ce ridicau probleme similare cu cele ale prezentei cauze şi a constatat încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (a se vedea în special Porţeanu, menţionatã mai sus, §§ 32-35).
49. Dupã ce a analizat toate elementele ce i-au fost prezentate, Curtea considerã cã Guvernul nu a expus niciun element de fapt sau argument care sã poatã duce la o concluzie diferitã în cazul de faţã.
50. Curtea reafirmã în special cã, în contextul legislativ român ce reglementeazã acţiunile în revendicare imobiliare şi restituirea bunurilor naţionalizate de regimul comunist, vânzarea de cãtre stat a bunului altuia cãtre terţi de bunã-credinţã, chiar dacã aceasta este anterioarã confirmãrii în justiţie în mod definitiv a dreptului de proprietate al altuia, reprezintã o privare de proprietate (a se vedea Porţeanu, menţionatã mai sus, § 32).
51. Curtea observã cã în prezent Fondul "Proprietatea" nu funcţioneazã într-un mod susceptibil a duce la acordarea efectivã a unei despãgubiri.
52. Prin urmare, privarea de proprietate, combinatã cu lipsa totalã de despãgubire, este contrarã art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (a se vedea în special Strãin, menţionatã mai sus, §§ 39, 43 şi 59).
53. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea apreciazã cã, în speţã, zãdãrnicirea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra apartamentelor lor şi asupra terenurilor aferente, combinatã cu lipsa totalã de despãgubire de aproximativ 14 ani, le-a fãcut sã sufere o sarcinã disproporţionatã şi excesivã, incompatibilã cu dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
54. Prin urmare, în speţã a avut loc încãlcarea acestei prevederi.
III. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 6 § 1 din Convenţie
55. Reclamantele se plâng de faptul cã vânzãrile apartamentelor din imobilul lor, menţinute prin hotãrâri judecãtoreşti, au fãcut imposibilã executarea hotãrârilor definitive din 21 decembrie 1993 şi 6 iunie 1997 ale Judecãtoriei Sector 2 Bucureşti. Ele invocã art. 6 § 1 din Convenţie, care prevede urmãtoarele:
"Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) a cauzei sale, de cãtre o instanţã (...) care va hotãrî (...) asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)."
A. Asupra admisibilitãţii
56. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este în mod vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Mai mult, ea constatã cã nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, îl declarã admisibil.
B. Asupra fondului
57. Guvernul considerã cã, în speţã, nu este vorba de un refuz nejustificat al autoritãţilor şi nici de o amânare nejustificatã a executãrii, ci de o imposibilitate obiectivã de executare, având în vedere faptul cã apartamentele în cauzã sunt deţinute de terţi. În opinia Guvernului, în mãsura în care contractele de vânzarecumpãrare nu au fost anulate, nu existã nicio posibilitate de a le pune pe reclamante în posesie asupra apartamentelor respective.
58. În orice caz, Guvernul considerã cã nu este cazul sã se statueze asupra fondului acestui capãt de cerere. În acest sens, el face trimitere la cauza Pãduraru, menţionatã mai sus, § 75.
59. Reclamantele reitereazã cã cele douã sentinţe definitive menţionate mai sus nu au fost executate în mãsura în care statul a vândut apartamentele din imobil.
60. Curtea considerã, ţinând cont de concluziile de la paragrafele 51 şi 52 de mai sus, cã nu este cazul sã statueze asupra fondului acestui capãt de cerere (a se vedea, printre altele, Bãrcãnescu împotriva României, nr. 75.261/01, § 37, 12 octombrie 2006, Dimitrie Dan Popescu împotriva României, nr. 21.397/02, § 32, 14 decembrie 2006, Enciu şi Lega împotriva României, nr. 9.292/05, § 36, 8 februarie 2007).
IV. Asupra celorlalte pretinse încãlcãri
61. Reclamantele invocã art. 3, 8, 9, 10, 13 şi 17 din Convenţie.
62. Ţinând cont de toate elementele aflate la dispoziţia sa şi în mãsura în care este competentã sã analizeze afirmaţiile formulate, Curtea nu a constatat niciun element de încãlcare a drepturilor garantate de prevederile menţionate mai sus.
63. Rezultã cã aceste capete de cerere trebuie respinse ca vãdit neîntemeiate, în conformitate cu art. 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
V. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie
64. Conform art. 41 din Convenţie,
"Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciu
65. În formularul de cerere oficial, reclamantele au solicitat anularea contractelor de vânzare-cumpãrare şi restituirea în naturã a bunului. Ele au mai solicitat: valoarea de piaţã a bunului, adicã 600.000 euro (EUR); despãgubiri pentru lipsa de folosinţã a bunului timp de mai mult de 50 de ani, adicã 1.500.000 EUR; despãgubiri pentru degradarea bunului, adicã 300.000 EUR; daune morale în cuantum de 10.000.000 EUR pentru abuzurile comise împotriva lor şi hãrţuirile pe care le-au suferit în timpul procedurilor judiciare.
66. Prin Scrisoarea din data de 3 iulie 2007, ce cuprindea observaţiile lor ca rãspuns la cele ale Guvernului, precum şi cererile lor în temeiul art. 41 din Convenţie, ele au precizat cã înţeleg sã îşi menţinã pretenţiile expuse în formularul de cerere şi în scrisorile ulterioare. În aceeaşi scrisoare ele au menţionat:
"Vã informãm cã cererea noastrã iniţialã şi trimiterile noastre la aceasta se referã şi la restituirea terenului ce formeazã curtea imobilului situat în str. Tunari nr. 71, sector 2, având o suprafaţã totalã de 266 mp, şi solicitãm restituirea sa în conformitate cu contractul de vânzare-cumpãrare încheiat în anul 1940."
67. Prin aceeaşi scrisoare reclamantele au solicitat, în plus, cu acelaşi titlu, anularea contractelor de vânzare-cumpãrare şi evacuarea cumpãrãtorilor din imobil în cel mult 7 zile.
68. Ele nu au prezentat niciun raport de expertizã imobiliarã.
69. Guvernul reitereazã faptul cã aceastã cauzã nu se referã decât la apartamentele nr. 1, 2, 4, 5, 8 şi 11 din imobil şi cã suprafaţa totalã a terenului aferent acestor apartamente, aşa cum reiese din contractele de vânzare-cumpãrare, este de 95,17 mp.
70. Având în vedere cele de mai sus, Guvernul considerã cã valoarea totalã a apartamentelor este de 517.068 EUR şi cã valoarea totalã a terenului este de 73.536 EUR. El prezintã în acest sens un raport de expertizã imobiliarã.
71. În ceea ce priveşte suma solicitatã pentru degradarea imobilului, Guvernul considerã cã o astfel de sumã nu a fost deloc doveditã şi cã nu prezintã nicio legãturã de cauzalitate cu capetele de cerere ale reclamantelor.
72. În ceea ce priveşte suma solicitatã pentru lipsa de folosinţã a bunului, Guvernul aratã cã existã douã categorii de cauze: cele în care pãrţilor interesate li s-a restituit imobilul înainte de hotãrârea Curţii şi cele în care cererea principalã se referã la restituirea imobilului, iar cererea secundarã, la lipsa de folosinţã.
73. În opinia Guvernului, în prima categorie de cauze Curtea a hotãrât sã acorde în echitate pãrţilor interesate, cãrora li se restituise bunul, o sumã pentru privarea de proprietate suferitã, şi nu pentru lipsa de folosinţã pe care au suferit-o. În acest sens, el citeazã cauzele Anghelescu împotriva României (nr. 29.411/95, §§ 75-77, 9 aprilie 2002), Surpãceanu împotriva României (nr. 32.260/96, §§ 54-56, 21 mai 2002) şi Oprescu împotriva României (nr. 36.039/97, §§ 56-57, 14 ianuarie 2003).
74. Dimpotrivã, Guvernul aratã cã, în cea de-a doua categorie de cauze, în care reclamanţilor nu li s-a restituit imobilul, Curtea a hotãrât cã nu poate sã acorde nicio sumã pentru lipsa de folosinţã, ţinând cont de faptul cã ea dispusese restituirea bunului în temeiul art. 41 din Convenţie. În acest sens, Guvernul citeazã Cauza Popescu Nasta împotriva României (nr. 33.355/96, § 62, 7 ianuarie 2003).
75. Guvernul mai adaugã cã în Cauza Buzatu împotriva României (reparaţie echitabilã) (nr. 34.642/97, § 18, 27 ianuarie 2005), Curtea a reţinut, în ceea ce priveşte sumele solicitate cu titlu de chirii neîncasate, cã ea nu poate specula asupra posibilitãţii şi randamentului unei închirieri a apartamentelor respective.
76. Guvernul aratã cã jurisprudenţa Curţii nu este favorabilã acordãrii unor sume pentru lipsa de folosinţã în situaţii similare cu cele din cauza de faţã. În acest sens, el face trimitere la Cauza Papamichalopoulos şi alţii împotriva Greciei (reparaţie echitabilã), (Hotãrârea din 31 octombrie 1995, seria A nr. 330-B, p. 60, § 38-39).
77. În ceea ce priveşte suma solicitatã pentru prejudiciul moral, Guvernul constatã cã nu a fost stabilitã nicio legãturã de cauzalitate între încãlcarea pretinsã şi prejudiciul moral pretins. Mai mult, el considerã cã suma solicitatã este excesivã şi cã, în orice caz, o eventualã hotãrâre de condamnare ar putea constitui, în sine, o reparaţie suficientã pentru prejudiciul moral suferit de reclamante.
78. Curtea reaminteşte cã ea a constatat încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie din cauza vânzãrii de cãtre stat a apartamentelor şi terenului aferent cãtre terţi, în speţã 95,17 mp, combinatã cu lipsa totalã de despãgubire.
79. În circumstanţele speţei, Curtea apreciazã cã restituirea apartamentelor nr. 1, 2, 4, 5, 8 şi 11 din imobilul situat în Bucureşti, str. Tunari nr. 71, sectorul 2, şi a terenului aferent în suprafaţã de 95,17 mp le-ar pune pe reclamante, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentã cu cea în care ar fi fost dacã cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încãlcate.
80. Dacã statul pârât nu procedeazã la aceastã restituire într-un termen de 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, Curtea hotãrãşte ca Guvernul sã le plãteascã pãrţilor interesate, cu titlu de daune materiale, o sumã care sã corespundã valorii actuale a apartamentului.
81. În speţã, pentru a stabili valoarea acestei sume, Curtea observã cã Guvernul a prezentat un raport de expertizã care permite stabilirea valorii apartamentelor şi a terenului aferent. În conformitate cu acest raport, valoarea totalã a celor 6 apartamente este de 517.068 EUR, iar valoarea terenului respectiv este de 73.536 EUR. Ţinând cont de faptul cã reclamantele nu au prezentat niciun raport de expertizã, Curtea estimeazã în echitate valoarea de piaţã actualã a apartamentelor şi a terenului aferent la suma de 591.000 EUR.
82. În ceea ce priveşte restul de teren, Curtea nu poate dispune restituirea lui (a se vedea paragraful 41 de mai sus).
83. În ceea ce priveşte despãgubirile pentru lipsa de folosinţã a imobilului, Curtea nu va aloca nicio sumã în acest sens, ţinând cont de faptul cã ea a dispus, ca reparaţie, în temeiul art. 41 din Convenţie, restituirea bunurilor respective. Curtea va ţine totuşi cont de privarea de proprietate suferitã de reclamante cu ocazia stabilirii reparaţiei pentru prejudiciul moral.
84. Referitor la despãgubirile pentru degradarea imobilului, Curtea constatã cã reclamantele nu au dovedit aceastã cerere. Prin urmare, nicio sumã cu acest titlu nu va fi acordatã.
85. Referitor la daunele morale, Curtea considerã cã evenimentele în cauzã le-au cauzat reclamantelor neplãceri şi incertitudini, pentru care suma totalã de 5.000 EUR reprezintã o reparaţie echitabilã a prejudiciului moral suferit.
86. În ceea ce priveşte cererea reclamantelor de constatare a nulitãţii absolute a contractelor de vânzare-cumpãrare şi de evacuare a cumpãrãtorilor, Curtea aratã faptul cã prevederile Convenţiei nu îi oferã competenţa necesarã pentru a dispune ca statul sã procedeze la aceste mãsuri (vezi, mutatis mutandis, Caleffi împotriva Italiei, Hotãrârea din 24 mai 1991, seria A nr. 206-B, p. 21, § 21).
B. Cheltuieli de judecatã
87. În formularul de cerere oficial reclamantele au solicitat suma de 4.000 EUR cu titlu de cheltuieli de judecatã, cerere pe care ele au menţinut-o prin scrisoarea din data de 3 iulie 2007, menţionatã mai sus.
88. Guvernul observã cã reclamantele nu au prezentat niciun document justificativ pentru suma solicitatã cu acest titlu şi cã, prin urmare, ele nu pot obţine rambursarea ei.
89. Cu toate acestea, Guvernul precizeazã cã nu se opune acordãrii de cãtre Curte reclamantelor a unei sume care sã corespundã cu cheltuielile reale, dovedite, necesare şi în cuantum rezonabil.
90. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecatã decât în mãsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil. În speţã, în lipsa oricãrui document justificativ, Curtea hotãrãşte sã nu aloce reclamantelor nicio sumã cu acest titlu.
C. Dobânzi moratorii
91. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA
1. declarã cererea admisibilã în ceea ce priveşte capetele de cerere întemeiate pe art. 1 din Protocolul nr. 1 şi pe art. 6 § 1 din Convenţie, referitoare la imposibilitatea de obţinere a executãrii sentinţelor din 21 decembrie 1993 şi din 6 iunie 1997 ale Judecãtoriei Sector 2 Bucureşti, şi inadmisibilã pentru rest;
2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotãrãşte cã nu se impune analiza capãtului de cerere întemeiat pe art. 6 § 1 din Convenţie;
4. hotãrãşte:
a) ca statul pârât sã le restituie reclamantelor apartamentele nr. 1, 2, 4, 5, 8 şi 11, situate în Bucureşti, str. Tunari nr. 71, sectorul 2, şi terenul aferent, în suprafaţã de 95,17 mp, în termen de 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, conform art. 44 § 2 din Convenţie;
b) ca, în lipsa acestei restituiri, statul pârât sã le plãteascã împreunã reclamantelor, în acelaşi termen de 3 luni, 591.000 EUR (cinci sute nouãzeci şi una mii euro) cu titlu de daune materiale;
c) ca, în orice caz, statul pârât sã le plãteascã împreunã reclamantelor 5.000 EUR (cinci mii euro) cu titlu de daune morale;
d) ca sumele respective sã fie convertite în moneda statului pârât, la cursul de schimb valabil la data plãţii, la care sã fie adãugatã orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit;
e) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceste sume sã se majoreze cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de reparaţie echitabilã pentru rest.
Întocmitã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 24 ianuarie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupancic,
preşedinte
Stanley Naismith,
grefier adjunct
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
