Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTARARE din 23 iunie 2009 in Cauza Paula Constantinescu impotriva Romaniei (definitiva la 23 septembrie 2009)
(Cererea nr. 28.976/03) În Cauza Paula Constantinescu împotriva României, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte, Elisabet Fura-Sandstrţm, Corneliu Bîrsan, BoŸ'59tjan M. Zupancic, Ineta Ziemele, Luis LÎpez Guerra, Ann Power, judecãtori, şi Stanley Naismith, grefier adjunct de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 2 iunie 2009, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA 1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 28.976/03) îndreptatã împotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, doamna Paula Constantinescu (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 25 august 2003 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia). 2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul sãu, domnul Rãzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. 3. La data de 5 martie 2008 preşedintele Secţiei a treia a decis sã îi comunice cererea Guvernului. Invocând prevederile art. 29 § 3 din Convenţie, el a mai hotãrât sã se analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi temeinicia cauzei.
ÎN FAPT I. Circumstanţele cauzei 4. Reclamanta s-a nãscut în anul 1921 şi locuieşte în Bucureşti. 5. Printr-un contract încheiat la data de 6 decembrie 1949, reclamanta a cumpãrat un bun imobil compus dintr-o construcţie şi un teren. Conform contractului, construcţia avea urmãtoarea structurã: subsol, parter şi douã etaje. 6. În anul 1950, bunul menţionat mai sus a fost naţionalizat. 7. În cursul anului 1999, reclamanta a pornit o acţiune în revendicare împotriva Consiliului General Bucureşti (consiliul general). A fost efectuatã o expertizã în procedura în discuţie. Expertul s-a deplasat la imobil în prezenţa reprezentanţilor reclamantei şi ai consiliului general. În raportul de expertizã întocmit, expertul arãta cã imobilul avea 3 niveluri, adicã parter, etaj şi mansardã, şi cã dimensiunile sale exterioare corespundeau cu cele care rezultau din planurile aferente contractului de vânzare-cumpãrare din 1949. 8. Prin Decizia din data de 16 ianuarie 2001, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea şi a obligat consiliul general sã îi restituie reclamantei bunul imobil (bunul) situat în municipiul Bucureşti, str. Lipscani nr. 65 (fostul numãr 67), la intersecţia cu str. Hanul cu Tei, compus dintr-o clãdire cu 3 niveluri, adicã parter, etaj şi mansardã, clãdire identificatã prin expertizã, precum şi terenul situat sub construcţie. În decizia sa, Curtea de Apel Bucureşti, a reţinut cã naţionalizarea bunului fusese ilegalã. 9. Între timp, printr-un contract autentic încheiat la data de 21 martie 2001, Primãria Municipiului Bucureşti a vândut unei societãţi comerciale cu rãspundere limitatã etajul şi mansarda bunului. Contractul avea ca temei legal <>Hotãrârea Guvernului nr. 505/1998 pentru modificarea <>Hotãrârii Guvernului nr. 389/1996 privind transmiterea unor spaţii comerciale aflate în administrarea consiliilor locale şi a regiilor autonome cãtre actualii deţinãtori şi pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acesteia (paragraful 31 de mai jos). Reclamanta nu a avut cunoştinţã de încheierea acestui contract. 10. Decizia din data de 16 ianuarie 2001 a fost confirmatã prin Decizia definitivã din data de 12 decembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, care a respins recursul formulat de consiliul general, care considera cã naţionalizarea bunului fusese legalã. 11. Reclamanta s-a adresat în mai multe rânduri Primãriei Municipiului Bucureşti în vederea executãrii deciziei în discuţie. 12. Prin Adresa din data de 5 iunie 2003, Administraţia Fondului Imobiliar (AFI), entitate subordonatã consiliului general, a informat-o pe reclamantã cã, potrivit arhivelor sale, adresa poştalã a bunului era str. Lipscani nr. 63-65. Aceasta i-a precizat şi cã zona în care era situat bunul a fãcut obiectul unor ample lucrãri de consolidare şi construcţie de noi etaje începând cu anul 1970, astfel încât suprafeţele şi compartimentele iniţiale ale bunurilor în discuţie au cunoscut modificãri. Referitor la situaţia juridicã a bunului, AFI a precizat cã subsolul şi parterul bunului erau ocupate de o terţã persoanã în baza unui contract de închiriere şi cã o societate comercialã deţinea etajul clãdirii, în baza unui contract de vânzare-cumpãrare încheiat la data de 25 februarie 2000. 13. La data de 7 august 2003, reclamanta a solicitat primãriei sã execute Decizia din data de 16 ianuarie 2001. 14. La data de 26 august 2003, primãria a informat-o cã tocmai ceruse informaţii de la AFI pentru clarificarea situaţiei juridice a bunului. 15. La data de 10 septembrie 2003, AFI a comunicat primãriei cã nu este în mãsurã sã identifice bunul, deoarece suprafeţele reţinute în expertizã erau diferite de cele existente în arhivele entitãţii în discuţie. AFI i-a mai semnalat primãriei cã statul a fost cel care a suportat costurile lucrãrilor realizate în zona respectivã. 16. La data de 1 octombrie 2003, primãria a transmis reclamantei rãspunsul primit de la AFI şi i-a recomandat sã se adreseze unui executor judecãtoresc în vederea executãrii deciziei. 17. Ulterior, reclamanta a adresat memorii Parlamentului României, Avocatului Poporului şi procurorului general al României, cerându-le asistenţa. Aceste memorii au fost transmise Primãriei Municipiului Bucureşti. 18. În anul 2004, reclamanta a solicitat unui executor judecãtoresc sã înceapã executarea silitã a hotãrârii judecãtoreşti în discuţie. 19. La data de 26 aprilie 2004, executorul a întocmit un proces-verbal în care a constatat punerea în posesie a reclamantei. Aceastã punere în posesie a fost pur formalã, deoarece reprezentantul pãrţii pârâte a fost absent, cheile bunului nu i-au fost predate reclamantei, iar accesul sãu în imobil nu a fost asigurat. 20. Reclamanta a reiterat cererile cãtre primãrie pentru executarea deciziei. 21. La data de 16 iunie 2004, primãria i-a reamintit cã identificarea bunului nu era posibilã. În plus, ţinând cont de Procesul-verbal din 26 aprilie 2004, aceasta a considerat cã reclamanta se afla în posesia bunului. 22. Din Adresa din data de 30 august 2005 a Direcţiei impozite, furnizatã atât de reclamantã, cât şi de Guvern, reiese cã în baza procesului-verbal menţionat mai sus reclamanta achitã impozite pentru acest bun. 23. În cursul anului 2005, reclamanta a sesizat Judecãtoria Sectorului 3 Bucureşti cu o acţiune în revendicare împotriva a 3 societãţi comerciale ce ocupau bunul la data respectivã. Ea arãta cã pârâtele fie au încheiat în mod ilegal contracte de închiriere cu primãria, fie s-au instalat în imobil în lipsa oricãrei autorizãri în acest sens. 24. Între timp, Primãria Municipiului Bucureşti a informat reclamanta cã adresa poştalã actualã a bunului era str. Lipscani nr. 63-65. 25. Pe de altã parte, la data de 21 martie 2007, reclamanta a solicitat AFI sã îi prezinte proiectele referitoare la consolidarea bunurilor din zonã începând cu anul 1970. La data de 27 martie 2007, AFI a informat-o cã nu dispune de astfel de proiecte şi cã nu este în mãsurã sã precizeze dacã bunul reclamantei fusese reevaluat ca urmare a realizãrii acestor proiecte. 26. Prin Sentinţa rãmasã definitivã din data de 28 mai 2007, judecãtoria a admis acţiunea introdusã în anul 2005 şi a dispus ca cele 3 societãţi în discuţie sã îi restituie reclamantei bunul. Instanţa a constatat cã, deşi la data de 26 aprilie 2004 a fost întocmit un proces-verbal de punere în posesie, reclamanta nu avea totuşi posesia bunului sãu, care era ocupat de pârâte. 27. La cererea reclamantei, sentinţa a fost învestitã cu formulã executorie. În anul 2008, reclamanta s-a adresat executorului judecãtoresc în vederea executãrii sentinţei respective. 28. La data de 11 martie 2008, executorul a pus-o efectiv pe reclamantã în posesia parterului imobilului. 29. Prin Adresa din data de 7 iunie 2008, AFI a informat Guvernul, ca rãspuns la cererea sa de informaţii, cã, potrivit arhivelor sale, adresa bunului era str. Lipscani nr. 63-65. De asemenea, aceasta a precizat cã, având în vedere cã statul suportase costurile de consolidare a bunului şi de construire a noilor etaje, etajul bunului şi mansarda au fost vândute în baza <>Hotãrârii Guvernului nr. 505/1998 . Prin aceeaşi adresã, AFI s-a considerat exoneratã de orice rãspundere faţã de reclamantã, având în vedere Procesul-verbal din 26 aprilie 2004, care se referea, dupã pãrerea sa, tocmai la executarea Deciziei din data de 16 ianuarie 2001. 30. La data de 13 iunie 2008, Primãria Municipiului Bucureşti a transmis Guvernului, tot ca rãspuns la o solicitare de informaţii, o adresã în care susţinea cã executarea deciziei în discuţie a fost împiedicatã de imposibilitatea identificãrii bunului. Ca şi AFI, primãria a considerat cã reclamanta a fost pusã în posesia bunului la data de 26 aprilie 2004.
II. Dreptul intern pertinent 31. <>Hotãrârea Guvernului nr. 505/1998 (<>Hotãrârea nr. 505/1998 ), în vigoare la data evenimentelor, reglementa procedura de vânzare a spaţiilor comerciale construite din fonduri publice. 32. Prevederile <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 194522 decembrie 1989 (<>Legea nr. 10/2001 ) sunt descrise, printre multe altele, în cauzele Strãin şi alţii împotriva României (nr. 57.001/00, § 23, CEDO 2005-VII) şi Tudor împotriva României (nr. 29.035/05, §§ 15-20, 17 ianuarie 2008).
ÎN DREPT I. Asupra obiectului litigiului 33. În formularul sãu de cerere trimis Curţii la data de 25 august 2003, reclamanta a arãtat cã în anul 1950 statul a naţionalizat "bunul [sãu] imobil situat în Bucureşti, în str. Lipscani nr. 65 (fostul nr. 67), la intersecţia cu strada Hanul cu Tei, compus din parter, etaj şi mansardã". 34. Prin Scrisoarea din data de 16 octombrie 2003, reclamanta a adus la cunoştinţa Curţii rãspunsul din 5 iunie 2003 primit de la AFI la cererea sa de informaţii (paragraful 12 de mai sus). 35. Prin Scrisoarea din 17 decembrie 2003, reclamanta a reamintit cã Curtea de Apel Bucureşti obligase consiliul general sã îi restituie bunul compus din "parter, etaj şi mansardã, precum şi terenul situat sub construcţie". 36. La data de 19 octombrie 2005, reclamanta a prezentat demersurile întreprinse pe lângã primãrie în vederea restituirii bunului "compus din parter, etaj şi mansardã". 37. Prin Scrisoarea din 18 aprilie 2008, reclamanta a informat Curtea despre faptul cã tocmai intrase în posesia parterului clãdirii la data de 11 martie 2008. Prin aceeaşi scrisoare, ea a comunicat urmãtoarele: "Restituirea [subsolului] şi a mansardei nu a fost soluţionatã nici de instanţele române, nici de Primãria Bucureşti. [Aceasta] a fost notificatã în termenul prevãzut de lege. Dosarul întemeiat pe <>Legea nr. 10/2001 a fost înregistrat (...) la data de 18 iulie 2001 la Primãria Bucureşti." 38. În observaţiile sale prezentate la data de 19 august 2008 ca rãspuns la cele ale Guvernului, reclamanta a reiterat faptul cã nu a fost pusã în posesia "subsolului, etajului şi mansardei". Ea a prezentat în anexã la observaţii o adresã din data de 24 februarie 2006 prin care primãria îi rãspundea la cererea sa de informaţii din data de 2 februarie 2006 cu privire la subsolul bunului. Conform adresei respective, acest spaţiu fusese închiriat în anul 1977 unei asociaţii şi în prezent era ocupat de o societate comercialã în lipsa unui contract. Prin aceeaşi scrisoare, primãria informa reclamanta despre faptul cã se afla pe rol o procedurã judiciarã având ca obiect rezilierea contractului de închiriere al asociaţiei şi expulzarea ocupanţilor. 39. Curtea constatã cã, prin Decizia din data de 16 ianuarie 2001, Curtea de Apel Bucureşti a obligat consiliul general sã îi restituie reclamantei clãdirea cu 3 niveluri, adicã parter, etaj şi mansardã, clãdire identificatã prin expertizã, precum şi terenul situat sub construcţie. De asemenea, ea observã cã expertiza efectuatã în procedura respectivã şi pe care curtea de apel şi-a întemeiat soluţia preciza cã aceastã clãdire avea structura menţionatã mai sus. Mai mult chiar, expertiza din luna august 2008 transmisã de reclamantã în anexã la cererea sa de satisfacţie echitabilã a reţinut aceeaşi structurã (paragraful 58 de mai jos). 40. În orice caz, abia la data de 18 aprilie 2008, adicã dupã data la care cererea sa a fost comunicatã Guvernului, reclamanta s-a plâns pentru prima oarã de nerestituirea subsolului. 41. Curtea reaminteşte cã a hotãrât deja cã nu este cazul sã statueze asupra capetelor de cerere ce nu au fost invocate decât dupã comunicarea plângerii cãtre guvernul pârât (Vigovskyy împotriva Ucrainei, nr. 42.318/02, § 14, 20 decembrie 2005; Dreptu împotriva României, nr. 19.835/03, §§ 28 şi 29, 13 noiembrie 2008). Pe de altã parte, ea nu poate specula asupra soluţiei procedurii judiciare referitoare la subsolul clãdirii (paragraful 38 de mai sus). 42. Având în vedere cele de mai sus, analiza Curţii va fi, aşadar, limitatã la pretinsele încãlcãri referitoare la bunul descris în Decizia din data de 16 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti (paragraful 8 de mai sus). 43. În mãsura în care reclamanta înţelege sã se plângã în faţa sa de nerestituirea subsolului bunului, Curtea considerã cã reclamanta are posibilitatea de a o sesiza, dacã este cazul, cu o nouã cerere.
II. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 44. Reclamanta susţine cã neexecutarea Deciziei din data de 16 ianuarie 2001 i-a încãlcat dreptul de acces la o instanţã, astfel cum este prevãzut de art. 6 § 1 din Convenţie, precum şi dreptul la respectarea bunurilor sale, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Articolele invocate prevãd urmãtoarele: Articolul 6 § 1 "Orice persoanã are dreptul la judecarea (...) cauzei sale, de cãtre o instanţã (...) care va hotãrî (...) asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)." Articolul 1 din Protocolul nr. 1 "Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor." A. Asupra admisibilitãţii 45. Curtea considerã cã aceste capete de cerere nu sunt vãdit neîntemeiate în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Ea constatã cã nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. B. Asupra fondului 46. Guvernul considerã cã autoritãţile au fãcut eforturi în vederea executãrii Deciziei din data de 16 ianuarie 2001, dar cã acestea au întâmpinat dificultãţi în identificarea bunului. Guvernul mai observã cã reclamanta a fost pusã în posesia parterului bunului la data de 11 martie 2008. 47. Reclamanta reitereazã faptul cã a recuperat posesia parterului bunului la data de 11 martie 2008. Ea aratã, totuşi, cã nu a primit subsolul, primul etaj şi mansarda. Referitor la subsol, ea prezintã scrisoarea primãriei din data de 24 februarie 2006 (paragraful 38 de mai sus). În ceea ce priveşte etajul şi mansarda, reclamanta atrage atenţia asupra faptului cã primãria a vândut aceste spaţii la data de 21 martie 2001 unei societãţi comerciale. Ea furnizeazã copia contractului de vânzare-cumpãrare şi precizeazã cã primãria i-a comunicat aceastã copie la data de 20 ianuarie 2006, dupã numeroase demersuri ale sale pe lângã aceastã instituţie. Reclamanta aratã, de asemenea, cã bunul a fost dintotdeauna prevãzut cu un subsol, a cãrui proprietarã este. 48. Curtea reaminteşte cã executarea unei sentinţe sau a unei decizii, indiferent de la ce instanţã ar emana, trebuie consideratã ca fãcând parte integrantã din "proces" în sensul art. 6 din Convenţie (Hornsby împotriva Greciei, 19 martie 1997, § 40, Culegere de hotãrâri şi decizii 1997-II; Immobiliare Saffi împotriva Italiei [MC], nr. 22.774/93, § 63, CEDO 1999-V). Atunci când autoritãţile sunt obligate sã acţioneze pentru executarea unei hotãrâri judecãtoreşti şi omit sã o facã, aceastã inactivitate angajeazã rãspunderea statului conform art. 6 § 1 din Convenţie (Scollo împotriva Italiei, Hotãrârea din 28 septembrie 1995, § 44, seria A nr. 315C). 49. În speţã, Curtea observã cã, prin Decizia din data de 16 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, consiliul general a fost obligat sã îi restituie reclamantei un bun imobil. Partea interesatã avea, aşadar, un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1. 50. Or, pânã în prezent, reclamanta nu a recuperat decât posesia unei pãrţi din bunul respectiv (paragraful 28 de mai sus). 51. În mãsura în care Guvernul considerã cã autoritãţile au avut dificultãţi în identificarea bunului, Curtea reaminteşte cã a fost efectuatã o expertizã în procedura soluţionatã prin decizia în cauzã. În acest scop, expertul s-a deplasat la locaţia imobilului în prezenţa reprezentanţilor pãrţilor (paragraful 7 de mai sus). În orice caz, din probele aflate la dosar nu rezultã cã consiliul general ar fi formulat obiecţiuni împotriva raportului de expertizã astfel întocmit, nici cã ar fi invocat în faţa instanţelor naţionale argumentul referitor la imposibilitatea sa de a identifica bunul. Abia în faza de executare a fost invocat acest motiv de cãtre autoritãţile administrative (paragrafele 15 şi 16 de mai sus). În aceste condiţii, Curtea apreciazã cã a accepta un astfel de argument ar însemna sã admitã cã, în cauza de faţã, administraţia ar fi putut sã se sustragã de la executarea unei decizii judecãtoreşti invocând pur şi simplu imposibilitatea sa de a identifica bunul (Ioannidou-Mouzaka împotriva Greciei nr. 75.898/01, § 33, 29 septembrie 2005; Tãculescu şi alţii împotriva României nr. 16.947/03, § 36, 1 aprilie 2008). 52. Pe de altã parte, Curtea nu ar putea nici sã fie de acord cu afirmaţiile autoritãţilor administrative conform cãrora reclamanta a fost pusã în posesia bunului la data de 26 aprilie 2004 (paragrafele 29 şi 30 de mai sus). În aceastã privinţã, ea constatã contradicţia dintre, pe de o parte, imposibilitatea de a identifica bunul şi, pe de altã parte, punerea în posesie a reclamantei (paragrafele 19-21 de mai sus). 53. În ceea ce priveşte vânzarea de cãtre autoritãţi a etajului şi a mansardei clãdirii cãtre o societate comercialã, Curtea observã cã contractul de vânzare-cumpãrare dintre Primãria Municipiului Bucureşti şi societatea în cauzã a fost încheiat la douã luni dupã Decizia din data de 16 ianuarie 2001, care dispunea restituirea de cãtre consiliul general a bunului cãtre reclamantã şi, în orice caz, în timp ce procedura judiciarã în discuţie era pe rol (paragrafele 8-10 de mai sus). Curtea reaminteşte în acest sens cã, în calitatea sa de apãrãtor al ordinii publice, statul avea o obligaţie moralã de exemplu, a cãrei respectare trebuia sã o asigure prin organele sale investite cu misiunea de protejare a ordinii publice. Or, vânzarea bunului în litigiu dupã ce a fost obligat sã îl restituie reclamantei înseamnã negarea activitãţii instanţelor [vezi, mutatis mutandis, Pãduraru împotriva României nr. 63.252/00, § 68, CEDO 2005-XII (extrase)]. 54. Curtea a analizat în mai multe rânduri cauze ce aveau ca obiect neexecutarea unor hotãrâri judecãtoreşti şi a constatat încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 (vezi, printre multe altele, Sabin Popescu împotriva României nr. 48.102/99, §§ 76 şi 85, 2 martie 2004; Dragne şi alţii împotriva României nr. 78.047/01, §§ 29-30 şi 41-43, 7 aprilie 2005; Dragalina împotriva României nr. 17.268/03, §§ 35-36, 14 octombrie 2008). 55. Dupã ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atenţiei, Curtea considerã cã Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care sã poatã conduce la o altã concluzie în cazul de faţã. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea apreciazã cã, în speţã, statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a pune în executare hotãrârea judecãtoreascã favorabilã reclamantei. 56. Prin urmare, a avut loc încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1.
III. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie 57. Conform art. 41 din Convenţie, "Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã." A. Prejudiciu 58. Reclamanta solicitã restituirea în naturã a întregului bun. Ea prezintã o expertizã din data de 6 august 2008 conform cãreia valoarea de piaţã a pãrţii bunului cu care nu a fost pusã în posesie este de 1.502.761 euro (EUR). Expertiza a reţinut cã bunul imobil este format dintr-o clãdire cu 3 niveluri - parter, etaj şi mansardã - şi din terenul situat sub construcţie. Expertul a mai luat în considerare şi suprafeţele ce reieşeau din expertiza efectuatã în procedura soluţionatã prin Decizia din data de 16 ianuarie 2001, din care a înlãturat suprafaţa care se afla deja în posesia reclamantei. 59. Reclamanta mai solicitã şi suma de 6.000 EUR ca daune morale. 60. Guvernul observã mai întâi cã nici Decizia din data de 16 ianuarie 2001, nici expertiza prezentatã de reclamantã în anexa la cererea sa de reparaţie echitabilã nu au fãcut nicio menţiune cu privire la existenţa unui subsol al clãdirii. Guvernul contestã şi suprafeţele reţinute în expertiza reclamantei. Acesta depune la dosar o expertizã din luna iulie 2008 conform cãreia valoarea bunului este de 727.101 EUR. Expertiza prezentatã de Guvern ţine cont de suprafeţele ce rezultã din expertiza judiciarã efectuatã în speţã şi de faptul cã reclamanta a recuperat posesia unei pãrţi din bunul respectiv. De asemenea, ea se sprijinã pe Adresa din data de 30 august 2005 a direcţiei finanţelor publice pentru a stabili suprafaţa de evaluat. 61. Guvernul considerã, de asemenea, cã o eventualã hotãrâre de condamnare ar putea constitui o reparaţie satisfãcãtoare a prejudiciului moral pe care reclamanta pretinde cã l-a suferit. În plus, suma solicitatã cu acest titlu de reclamantã este excesivã, dupã pãrerea sa. 62. Având în vedere circumstanţele speţei, Curtea considerã cã problema aplicãrii art. 41 din Convenţie nu se aflã în stare de judecatã. Prin urmare, ea trebuie rezervatã, ţinând cont de eventualitatea unui acord între statul pârât şi reclamantã (art. 75 § 1 din Regulament). B. Cheltuieli de judecatã 63. Reclamanta solicitã rambursarea cheltuielilor de judecatã, însã fãrã a le cuantifica şi fãrã a preciza dacã este vorba de cheltuieli efectuate în faţa instanţelor interne sau pentru prezentarea cererii în faţa Curţii. 64. Guvernul invitã Curtea sã respingã aceastã cerere. 65. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecatã decât în mãsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil. În speţã, ţinând cont de faptul cã reclamanta nici nu şi-a cuantificat şi nici nu şi-a justificat cheltuielile de judecatã a cãror rambursare o solicitã, Curtea hotãrãşte sã nu îi acorde nicio sumã în acest sens (Cumpãnã şi Mazãre împotriva României [MC] nr. 33.348/96, §§ 133 şi 134, CEDO 2004-XI).
PENTRU ACESTE MOTIVE, În unanimitate, CURTEA
1. declarã cererea admisibilã; 2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1; 3. hotãrãşte cã problema aplicãrii art. 41 din Convenţie nu se aflã în stare de judecatã; prin urmare: a) o rezervã în ceea ce priveşte prejudiciul material şi moral; b) invitã Guvernul şi reclamanta sã îi adreseze în scris, în termenul de 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri conform art. 44 § 2 din Convenţie, observaţiile lor cu privire la aceastã chestiune şi, în special, sã îi aducã la cunoştinţã orice acord la care ar putea ajunge; c) rezervã procedura ulterioarã şi îi deleagã preşedintelui camerei sarcina de a o fixa în caz de nevoie; 4. respinge cererea de reparaţie echitabilã în rest. Întocmitã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 23 iunie 2009, conform art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall, preşedinte
Stanley Naismith, grefier adjunct de secţie
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
