Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 20.366/04)
În Cauza Sfrijan împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, preşedinte, C. Bîrsan, doamnele E. Fura-Sandstrom, A. Gyulumyan, domnii E. Myjer, David Thor Bjorgvinsson, doamna I. Berro-Lefevre, judecãtori, şi domnul S. Quesada, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 23 octombrie 2007, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 20.366/04) îndreptatã împotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, doamna Doina Sfrijan (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 20 aprilie 2004, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul sãu, domnul R.H. Radu.
3. La data de 9 mai 2006, Curtea a decis sã comunice Guvernului cererea întemeiatã pe art. 6 din Convenţie. Invocând prevederile art. 29 paragraful 3 din Convenţie, ea a decis sã se analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi temeinicia cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanta s-a nãscut în anul 1951 şi locuieşte în Bucureşti.
A. Acţiunea de divorţ şi de partaj al bunurilor
5. Prin Contractul din data de 25 iunie 1993, reclamanta şi soţul sãu, M.G., au cumpãrat apartamentul nr. 17, situat în Bucureşti, Aleea Ciceu nr. 3, bl. D 11, cu plata preţului în rate. În urma despãrţirii în fapt a soţilor, M.G. a rãmas în posesia apartamentului respectiv. La data de 1 noiembrie 1993, reclamanta i-a achitat vânzãtorului întregul preţ al apartamentului.
6. La data de 29 iulie 1993, M.G. a sesizat Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti cu o cerere de divorţ şi partaj al bunurilor comune.
7. La data de 9 august 1993, reclamanta a introdus o cerere reconvenţionalã, având de asemenea ca obiect desfacerea prin divorţ a cãsãtoriei şi încetarea comunitãţii de bunuri dobândite în timpul cãsãtoriei.
8. Prin Sentinţa din data de 20 septembrie 1994, Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti a admis în parte atât acţiunea lui M.G., cât şi cererea reconvenţionalã a reclamantei şi a pronunţat divorţul. Dând curs cererii comune a pãrţilor, instanţa a pronunţat şi disjungerea cauzei în ceea ce priveşte cererile de partaj al bunurilor comune.
9. Printr-un contract de vânzare-cumpãrare autentic din data de 11 februarie 1997, M.G. le-a vândut apartamentul menţionat mai sus soţilor C., fãrã sã fi obţinut în acest sens acordul reclamantei. La data de 27 februarie 1997, aceasta a introdus o acţiune în anularea contractului de vânzare-cumpãrare menţionat mai sus.
10. Prin Sentinţa din data de 3 noiembrie 1998, Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti a admis în parte acţiunea de partaj a lui M.G. şi cererea reconvenţionalã a reclamantei şi a pronunţat partajul bunurilor comune. Instanţa a apreciat contribuţiile respective ale soţilor la comunitatea matrimonialã de bunuri ca fiind egale şi a statuat cã, ţinând cont de faptul cã M.G. îşi însuşise preţul apartamentului, acesta îi datora o sultã reclamantei, majoratã cu o sumã reprezentând partea din preţul apartamentului achitatã integral de aceasta.
11. Prin Decizia din data de 7 septembrie 2000, statuând în ultimã instanţã, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea având ca obiect anularea Contractului de vânzare-cumpãrare încheiat la data de 11 februarie 1997, introdusã de reclamantã împotriva lui M.G. şi împotriva soţilor C.
12. La o datã neprecizatã, reclamanta a formulat apel împotriva Sentinţei din 3 noiembrie 1998. Arãtând cã, în urma anulãrii Contractului de vânzare-cumpãrare din 11 februarie 1997, apartamentul în cauzã s-a întors în masa comunã ce trebuia partajatã şi cã, în ceea ce priveşte contribuţia sa la cumpãrarea apartamentului şi, implicit, la comunitatea matrimonialã de bunuri, aceasta era mai mare decât cea a lui M.G., reclamanta a solicitat atribuirea apartamentului în favoarea sa.
13. Prin Decizia din data de 23 aprilie 2001, Tribunalul Bucureşti a admis în parte apelul reclamantei. El a statuat cã faptul cã a avut o contribuţie mai mare la cumpãrarea unuia dintre bunurile comune nu era suficient pentru a rãsturna prezumţia de egalitate a contribuţiilor soţilor la comunitatea matrimonialã de bunuri. Prin urmare, instanţa a hotãrât sã îi atribuie apartamentul lui M.G şi a stabilit cã acesta îi datora o sultã reclamantei, reprezentând jumãtatea valorii masei comune. Bazându-se pe o expertizã, Tribunalul Bucureşti a stabilit valoarea sultei ce trebuia plãtitã reclamantei la suma de 139.515.000 lei româneşti (ROL), respectiv 5.360 euro (EUR).
14. În ceea ce priveşte partea din preţul apartamentului plãtitã exclusiv de reclamantã, instanţa a statuat cã reclamanta putea sã solicite restituirea acelei pãrţi din preţ prin intermediul unei acţiuni întemeiate pe îmbogãţirea fãrã justã cauzã a lui M.G.
15. În urma recursului reclamantei, prin Decizia din data de 28 noiembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti a casat în parte decizia pronunţatã în apel. Aceasta a statuat cã, datoritã contribuţiei sale la cumpãrarea apartamentului, care se ridica la 82% din valoarea sa, reclamanta putea pretinde o cotã-parte mai mare din masa comunã. Ţinând cont de acest considerent, Curtea de Apel Bucureşti a decis atribuirea apartamentului în favoarea reclamantei şi a stabilit cã aceasta îi datoreazã lui M.G., cu titlu de sultã, suma de 49.513.000 ROL, adicã 1.902 EUR.
16. Prin Sentinţa din data de 31 mai 2002, Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti a admis cererea reclamantei şi a dispus evacuarea soţilor C. din apartamentul în litigiu. Astfel, reclamanta a dobândit posesia asupra lui.
B. Recursul în anulare formulat de procurorul general
17. La o datã neprecizatã, procurorul general al României, sesizat cu o cerere depusã de M.G., a formulat în faţa Curţii Supreme de Justiţie un recurs în anulare împotriva Deciziei din data de 28 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti. El a arãtat cã, statuând cã contribuţia reclamantei la comunitatea matrimonialã de bunuri a fost mai mare decât cea a lui M.G., Curtea de Apel Bucureşti a încãlcat art. 30 paragraful 1 din Codul familiei.
18. Prin Decizia din data de 21 octombrie 2003, redactatã la data de 26 noiembrie 2003, Curtea Supremã de Justiţie a admis recursul în anulare. Aceasta a reţinut cã, în temeiul art. 30 alin. 1 din Codul familiei, bunurile dobândite de soţi sau de unul dintre soţi în timpul cãsãtoriei sunt, începând cu momentul dobândirii lor, bunuri comune şi cã în momentul partajului bunurilor respective în urma desfacerii cãsãtoriei contribuţia personalã a fiecãruia dintre soţi trebuia stabilitã în raport cu comunitatea matrimonialã de bunuri şi nu în raport cu fiecare bun sau categorie de bunuri. Ea a statuat cã, întrucât reclamanta nu a dovedit cã, în ceea ce priveşte contribuţia sa la comunitatea matrimonialã de bunuri, aceasta a fost mai mare decât cea a lui M.G., contribuţiile lor la aceasta trebuiau prezumate egale.
19. Prin urmare, Curtea Supremã de Justiţie a constatat cã decizia Curţii de Apel Bucureşti fusese pronunţatã în urma unei încãlcãri esenţiale a legii, ceea ce a dus la o apreciere greşitã pe fondul cauzei, a casat-o şi, pe fond, a respins recursul formulat de reclamantã împotriva Deciziei din data de 23 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti.
C. Evoluţii ulterioare recursului în anulare
20. La datele de 11 noiembrie 2003 şi 7 iunie 2005, la cererea reclamantei fãcute prin intermediul unui executor judecãtoresc, M.G. i-a plãtit o parte din suma datoratã cu titlu de sultã în temeiul Deciziei din data de 23 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti. Restul a fãcut obiectul unei compensãri cu o creanţã pe care M.G. o avea împotriva reclamantei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţã a apartamentului între data Deciziei din 21 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie şi data la care M.G. a recâştigat posesia asupra bunului.
21. La data de 6 aprilie 2004, reclamanta a sesizat Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti cu o acţiune introdusã împotriva lui M.G., având ca obiect restituirea unei sume care sã reflecte contribuţia exclusivã a reclamantei la cumpãrarea apartamentului în litigiu, calculatã în funcţie de valoarea de piaţã a apartamentului.
22. Prin Sentinţa din data de 15 decembrie 2004, judecãtoria a admis în parte cererea reclamantei. Statuând cã reclamanta nu era îndreptãţitã sã pretindã ca suma în discuţie sã fie calculatã în funcţie de valoarea de piaţã a apartamentului, ea a dispus ca M.G. sã îi plãteascã pãrţii interesate suma pe care aceasta o plãtise la data de 1 noiembrie 1993, actualizatã cu rata inflaţiei.
23. Prin Decizia din data de 10 octombrie 2005, Tribunalul Bucureşti a respins recursul reclamantei împotriva sentinţei menţionate mai sus, a cãrei punere în executare nu a fost cerutã de reclamantã.
II. Dreptul intern pertinent
1. Codul de procedurã civilã
24. Articolele relevante prevãd urmãtoarele:
ARTICOLUL 330
"Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremã de Justiţie, hotãrârile judecãtoreşti irevocabile pentru urmãtoarele motive:
1. când instanţa a depãşit atribuţiile puterii judecãtoreşti;
2. când prin hotãrârea atacatã s-a produs o încãlcare esenţialã a legii, ce a determinat o soluţionare greşitã a cauzei pe fond ori aceastã hotãrâre este vãdit netemeinicã."
ARTICOLUL 330^1
"În cazurile prevãzute de art. 330 pct. 1 şi 2, recursul în anulare se poate declara în termen de 1 an de la data când hotãrârea judecãtoreascã a rãmas irevocabilã."
Art. 330 şi 330^1 au fost abrogate prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58 din 28 iunie 2003.
2. Codul familiei
25. Prevederile relevante au urmãtorul conţinut:
ARTICOLUL 30
"Bunurile dobândite în timpul cãsãtoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor.
Orice convenţie contrarã este nulã."
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 6 paragraful 1 din Convenţie
26. Reclamanta susţine cã rejudecarea Deciziei definitive a Curţii de Apel Bucureşti din data de 28 noiembrie 2001, în urma recursului în anulare formulat de procurorul general, a încãlcat principiul securitãţii raporturilor juridice. Din acest motiv, ea susţine cã a avut loc o încãlcare a art. 6 paragraful 1 din Convenţie, care prevede urmãtoarele în partea sa relevantã:
"Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) a cauzei sale, de cãtre o instanţã (...) care va hotãrî (...) asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)."
A. Asupra admisibilitãţii
27. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 paragraful 3 din Convenţie. Pe de altã parte, ea constatã cã acesta nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, îl declarã admisibil.
B. Asupra fondului
28. Guvernul admite faptul cã, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii, admiterea unei cãi extraordinare de atac ce implicã rejudecarea unei cauze soluţionate printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã printr-o procedurã de verificare încalcã principiul securitãţii raporturilor juridice (Brumãrescu împotriva României, [MC], nr. 28.342/95, § 62, CEDO 1999-VII). Totuşi, Guvernul subliniazã cã, în urma deciziei menţionate mai sus, Codul de procedurã civilã a fost modificat şi cã prevederile legale care îi permiteau procurorului general sã sesizeze Curtea Supremã de Justiţie cu un recurs în anulare împotriva unei hotãrâri definitive au fost abrogate.
29. Curtea reaminteşte cã dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat prin art. 6 paragraful 1 din Convenţie, trebuie sã se interpreteze în lumina preambulului Convenţiei, care enunţã supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante.
30. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securitãţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia datã în mod definitiv oricãrui litigiu de cãtre instanţe sã nu mai poatã fi supusã rejudecãrii (Brumãrescu, citatã anterior, § 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre pãrţi nu este abilitatã sã solicite modificarea unei sentinţe definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouã hotãrâre în privinţa sa (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).
31. Curtea constatã cã, în speţã, spre deosebire de cauza Brumãrescu, în care procurorul general nu era obligat sã respecte niciun termen, exercitarea acestei cãi extraordinare de atac era limitatã la termenul de un an prevãzut de art. 330^1 din Codul de procedurã civilã. Totuşi, Curtea apreciazã cã aceastã deosebire nu este de naturã sã determine o abordare diferitã faţã de cea din cauza Brumãrescu (SC Maşinexportimport Industrial Group SA împotriva României, nr. 22.687/03, § 36, 1 decembrie 2005).
32. În acest sens, în cauza de faţã se regãsesc celelalte douã elemente care au determinat Curtea, în cauza Brumãrescu, sã constate încãlcarea principiului securitãţii raporturilor juridice şi, prin urmare, încãlcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţie, şi anume intervenţia într-un litigiu civil a procurorului general care nu era parte în proces şi repunerea în discuţie a unei hotãrâri definitive ce dobândise autoritate de lucru judecat şi care, pe deasupra, fusese executatã.
33. Aceste elemente îi sunt suficiente Curţii pentru a constata cã anularea de cãtre Curtea Supremã de Justiţie a Deciziei din data de 28 noiembrie 2001 a încãlcat principiul securitãţii raporturilor juridice, aducând atingere dreptului reclamantei la un proces echitabil.
34. Prin urmare, a avut loc încãlcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţie.
II. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 1 din Protocolul nr. 1
35. Într-un al doilea formular de cerere trimis la data de 19 mai 2005, reclamanta se plânge de faptul cã Decizia Curţii Supreme de Justiţie din data de 21 octombrie 2003 a avut ca efect încãlcarea dreptului la respectarea bunurilor sale, astfel cum este acesta prevãzut de articolul 1 din Protocolul nr. 1.
Asupra admisibilitãţii
36. Curtea reaminteşte cã, potrivit jurisprudenţei sale constante, faptul cã o instanţã superioarã înlãturã, pe calea unui recurs în anulare formulat de un procuror sau de un alt agent al statului, o hotãrâre judecãtoreascã definitivã şi executorie referitoare la dreptul de proprietate reprezintã o ingerinţã în dreptul beneficiarului hotãrârii de a se bucura netulburat de bunurile sale.
37. De asemenea, Curtea constatã şi cã anularea unei hotãrâri definitive în condiţiile descrise mai sus reprezintã un act instantaneu şi nu creeazã o situaţie continuã de privare de proprietate [Sardin împotriva Rusiei (dec.), nr. 69.582/01, CEDO 2004-II].
38. Prin urmare, în temeiul art. 35 paragraful 1 din Convenţie, atunci când dreptul intern nu prevede nicio cale de atac efectivã împotriva deciziei de anulare, reclamanta trebuie sã îşi formuleze cererile în faţa Curţii într-un termen de cel mult 6 luni de la data deciziei respective (Sardin, citatã anterior) sau, dacã dreptul intern nu prevede comunicarea hotãrârii respective pãrţilor, începând cu data redactãrii deciziei de anulare (Papachelas împotriva Greciei [MC], nr. 31.423/96, § 30, CEDO 1999-II).
39. În speţã, Curtea observã cã dreptul român nu prevedea o cale de atac efectivã împotriva unei decizii de anulare şi cã reclamanta a aflat de pretinsa încãlcare a dreptului la respectarea bunurilor sale cel târziu la data de 26 noiembrie 2003, datã la care aceastã decizie a fost redactatã şi pusã la dispoziţia pãrţilor.
40. Rezultã cã acest capãt de cerere, formulat la data de 19 mai 2005, este tardiv şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 paragrafele 1 şi 4 din Convenţie.
III. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie
41. Conform art. 41 din Convenţie,
"Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciu
a) Prejudiciul material
42. În ceea ce priveşte prejudiciul material pe care l-a suferit, reclamanta solicitã în principal restituirea bunului în litigiu. În caz de nerestituire, ea solicitã suma de 45.000 EUR, reprezentând contribuţia sa exclusivã la cumpãrarea apartamentului în discuţie, reţinutã de Curtea de Apel Bucureşti în Decizia sa din data de 28 noiembrie 2001, a cãrei valoare este stabilitã în raport cu valoarea actualã de piaţã a apartamentului.
43. Guvernul aratã, în primul rând, cã reclamanta nu îşi poate întemeia cererea de reparaţie a prejudiciului material pe Decizia din data de 28 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, din moment ce aceasta a fost anulatã în urma recursului în anulare formulat de procurorul general. Fãcând trimitere la contribuţia reclamantei la comunitatea matrimonialã de bunuri, astfel cum a fost ea reţinutã în Decizia din 23 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, Guvernul considerã cã suma pe care reclamanta o poate pretinde cu acest titlu nu poate depãşi jumãtate din valoarea bunului în litigiu.
În al doilea rând, Guvernul argumenteazã lipsa oricãrei legãturi de cauzalitate între o eventualã încãlcare a acestui articol şi prejudiciul material pretins de reclamantã. În acest sens, întemeindu-se pe Cauza Melnic împotriva Moldovei (nr. 6.923/03, 14 noiembrie 2006), în care Curtea nu s-a pronunţat asupra art. 1 din Protocolul nr. 1, dar a acordat o reparaţie pentru prejudiciul material şi moral cauzat prin încãlcarea art. 6, Guvernul considerã cã, în speţã, nu poate fi obligat sã repare un prejudiciu material, deoarece i-au fost solicitate observaţii doar asupra capãtului de cerere întemeiat pe articolul 6 din Convenţie.
44. Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa bine stabilitã conform cãreia o hotãrâre ce constatã o încãlcare atrage pentru statul pârât obligaţia juridicã faţã de Convenţie de a pune capãt încãlcãrii şi de a-i înlãtura consecinţele astfel încât sã restabileascã, pe cât posibil, situaţia anterioarã acesteia.
Statele contractante care se constituie parte într-o cauzã sunt, în principiu, libere sã aleagã mijloacele de care vor face uz pentru a se conforma unei decizii ce constatã o încãlcare. Dacã natura încãlcãrii permite o restitutio in integrum, statul pârât are obligaţia sã o realizeze. Dacã, în schimb, dreptul naţional nu permite sau permite doar parţial înlãturarea consecinţelor încãlcãrii, art. 41 dã dreptul Curţii sã îi acorde pãrţii lezate, dacã este cazul, reparaţia care i se pare potrivitã [Brumãrescu împotriva României (reparaţie echitabilã) [MC], nr. 28.342/95, § 21, CEDO 2001-I].
45. Curtea reaminteşte şi cã, în caz de încãlcare a art. 6 din Convenţie, aplicarea principiului restitutio in integrum implicã faptul ca reclamanţii sã fie puşi cât mai curând posibil într-o situaţie echivalentã cu cea în care s-ar fi aflat dacã cerinţele acestei prevederi nu ar fi fost încãlcate [(Piersack împotriva Belgiei (art. 50), Hotãrârea din 26 octombrie 1984, seria A nr. 85, p. 16, § 12)].
46. Curtea constatã cã a acordat deja, atunci când a constatat încãlcarea art. 6 pentru nerespectarea principiului securitãţii raporturilor juridice, sume pentru prejudiciul material suferit în urma anulãrii unei decizii definitive (Stetsenko împotriva Rusiei, nr. 878/03, § 33, 5 octombrie 2006; Braga împotriva Moldovei, nr. 74.154/01, § 30, 14 noiembrie 2006).
47. În cauza de faţã, Curtea reaminteşte cã a constatat încãlcarea art. 6 din Convenţie din cauza anulãrii unei hotãrâri judecãtoreşti rãmase definitivã şi executorie, şi anume Decizia din data de 28 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, în urma recursului în anulare formulat de procurorul general.
48. În continuare, Curtea observã cã, atunci când constatã, ca în cazul de faţã, încãlcarea drepturilor unui reclamant, art. 322 alin. 9 din Codul de procedurã civilã român permite revizuirea unui proces în plan intern. Astfel, întrucât în urma unei hotãrâri a Curţii Europene dreptul naţional permite restitutio in integrum, şi anume restabilirea situaţiei existente înainte de survenirea încãlcãrii constatate a art. 6, datoritã rolului sãu secundar, Curtea considerã cã reclamanta trebuie mai întâi sã sesizeze instanţele interne în conformitate cu prevederile de drept intern citate mai sus.
49. Prin urmare, nu se impune acordarea vreunei despãgubiri reclamantei cu titlu de daune materiale.
b) Prejudiciul moral
50. Reclamanta susţine cã a suferit şi un prejudiciu moral, exprimându-se în termenii urmãtori: "Starea mea de sãnãtate s-a deteriorat definitiv în urma traumelor psihice şi de altã naturã suferite în cei 13 ani de litigii (1993-2006), a faptului cã am rãmas fãrã domiciliu stabil şi a nedreptãţilor Justiţiei române." Totuşi, ea nu precizeazã suma pe care o solicitã cu acest titlu.
51. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Guvernul aratã în primul rând cã reclamanta nu a indicat un cuantum al pretenţiilor sale şi cã nu a dovedit nicio legãturã de cauzalitate între pretinsa încãlcare şi prejudiciul moral pe care îl susţine.
În al doilea rând, Guvernul considerã cã orice sumã pe care Curtea ar putea sã o acorde cu acest titlu ar trebui sã acopere numai prejudiciul moral cauzat de o eventualã încãlcare a art. 6 din Convenţie. În acest sens, el considerã cã constatarea încãlcãrii ar constitui în sine o reparaţie mulţumitoare.
52. Curtea nu distinge nicio legãturã de cauzalitate între încãlcarea constatatã şi prejudiciul pretins de reclamantã, în ceea ce priveşte deteriorarea stãrii sale de sãnãtate. Mai mult, Curtea constatã cã reclamanta nu s-a plâns de o încãlcare a art. 6 paragraful 1 din Convenţie din cauza duratei procedurilor la care a participat, astfel cã nu i se poate acorda nicio reparaţie în acest sens.
53. În schimb, Curtea apreciazã cã anularea deciziei din data de 28 noiembrie 2001 de cãtre Curtea Supremã de Justiţie, în urma recursului în anulare formulat de procurorul general, a dus la o gravã încãlcare a dreptului reclamantei la un proces echitabil, care i-a cauzat un prejudiciu moral. Ţinând cont de toate elementele aflate în posesia sa şi statuând în echitate, în sensul art. 41 din Convenţie, Curtea îi alocã suma de 3.000 EUR cu acest titlu.
B. Cheltuieli de judecatã
54. Reclamanta nu a formulat nicio cerere cu acest titlu.
55. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecatã decât în mãsura în care le-a solicitat. Prin urmare, în speţã, Curtea nu îi acordã reclamantei nicio sumã cu acest titlu.
C. Dobânzi moratorii
56. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN UNANIMITATE,
CURTEA
1. declarã cererea admisibilã în ceea ce priveşte capãtul de cerere întemeiat pe art. 6 paragraful 1 din Convenţie şi inadmisibilã pentru rest;
2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţie;
3. hotãrãşte:
a) ca statul pârât sã asigure, în cel mult 6 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, conform art. 44 paragraful 2 din Convenţie, la cererea reclamantei adresatã instanţelor competente, revizuirea Deciziei din data de 21 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie în temeiul art. 322 paragraful 9 din Codul de procedurã civilã;
b) ca, în orice caz, statul pârât sã îi plãteascã reclamantei, în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, conform art. 44 paragraful 2 din Convenţie, suma de 3.000 (trei mii) euro cu titlu de daune morale, plus orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit;
c) ca sumele respective sã fie convertite în moneda statului pârât, la cursul de schimb valabil la data plãţii;
d) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceste sume sã se majoreze cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu trei puncte procentuale;
4. respinge cererea de reparaţie echitabilã pentru rest.
Întocmitã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 22 noiembrie 2007, conform art. 77 paragrafele 2 şi 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupancic,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
