Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARARE din 22 noiembrie 2007 in Cauza S.C. Concept Ltd. - S.R.L. si Manole impotriva Romaniei - definitiva la 7 iulie 2008
EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA a III-a PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 5 iulie 2011
(Cererea nr. 42.907/02)
Hotãrârea devine definitivã în condiţiile prevãzute în art. 44 alin. (2) din Convenţie. Aceasta poate suferi modificãri de formã.
În Cauza S.C. Concept Ltd. - S.R.L. şi Manole împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din domnii: B. M. Zupancic, preşedinte, C. Bîrsan, doamnele: E. Fura-Sandstrom, A. Gyulumyan, domnii: E. Myjer, David Thor Bjorgvinsson, doamna I. Berro-Lefevre, judecãtori, şi domnul S. Quesada, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 23 octombrie 2007,
a pronunţat urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceeaşi datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã Cererea nr. 42.907/02, introdusã împotriva României, prin care 2 resortisanţi ai acestui stat, S.C. Concept Ltd. - S.R.L. şi domnul Gheorghe Eduard Manole (reclamanţii), au sesizat Curtea la data de 2 decembrie 2002, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de A. M. Nistor şi A. Gindac, avocaţi din Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul sãu, doamna B. Ramaşcanu, apoi de domnul R. H. Radu, agentul guvernamental din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, care a înlocuit-o în funcţie.
3. La data de 8 noiembrie 2005, Curtea a hotãrât sã comunice Guvernului capãtul de cerere întemeiat pe durata procedurii. Prevalându-se de dispoziţiile art. 29 paragraful 3 din Convenţie, Curtea a decis sã examineze împreunã admisibilitatea şi fondul cauzei.
4. La data de 6 septembrie 2007, Curtea, în temeiul art. 59 alin. 3 din Regulament, a respins cererea reclamanţilor referitoare la organizarea unei audieri publice în cauzã.
ÎN FAPT
5. Prima reclamantã, S.C. Concept Ltd. - S.R.L. (reclamanta), este o societate cu rãspundere limitatã, având sediul în municipiul Bucureşti. Al doilea reclamant, domnul Gheorghe Eduard Manole (reclamantul), cetãţean român, nãscut în anul 1964 şi domiciliat în municipiul Bucureşti, este asociatul unic şi administratorul societãţii reclamante.
I. Acţiune împotriva societãţii S.
6. Prin Încheierea din 18 iunie 1998, Tribunalul Timiş a declarat deschiderea procedurii reorganizãrii judiciare în privinţa societãţii S., conform Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului (Legea nr. 64), în care statul era acţionar majoritar.
7. La data de 27 august 1998, reclamanta şi-a declarat creanţa în cadrul acestui proces.
8. Pe parcursul acestei proceduri s-au desfãşurat aproximativ 40 de şedinţe de judecatã, au fost efectuate numeroase expertize, au fost dezbãtute şi supuse spre aprobarea creditorilor planuri de reorganizare. Tribunalul a desemnat un administrator, fixându-i atribuţiile. În timpul procesului i-a aplicat o amendã pentru neîndeplinirea obligaţiilor şi, în cele din urmã, l-a înlocuit.
9. La data de 7 februarie 2002, tabelul creditorilor societãţii S. devenind definitiv, adunarea creditorilor a votat planul de reorganizare al debitoarei.
10. Prin Încheierea din 20 februarie 2002, la cererea reclamantei, Curtea Supremã de Justiţie a admis cererea de strãmutare formulatã în dosarul de pe rolul Tribunalului Timiş şi a trimis cauza spre judecare Tribunalului Alba.
11. La data de 7 martie 2002, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Alba.
12. La data de 26 aprilie 2002, în temeiul art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, Autoritatea pentru Privatizarea şi Administrarea Participaţiilor Statului (APAPS), instituţie publicã subordonatã direct Guvernului, a cerut Tribunalului sã suspende acţiunea pentru a-i permite sã privatizeze societatea debitoare.
13. La data de 20 mai 2002, Tribunalul a admis aceastã cerere şi a dispus suspendarea timp de un an, subliniind cã mai multe societãţi comerciale îşi arãtaserã interesul faţã de privatizarea debitoarei şi cã creditorii nu se opuneau posibilitãţii de a-şi recupera creanţele pe aceastã cale.
14. Prin Ordinul din 13 martie 2003, APAPS a instituit, în temeiul Legii nr. 137/2002 privind unele mãsuri pentru accelerarea privatizãrii, o procedurã de administrare specialã şi de supraveghere financiarã a societãţii S. pe durata privatizãrii sale.
15. La o datã neprecizatã, APAPS a cerut Tribunalului sã prelungeascã cu un an suspendarea dispusã la data de 20 mai 2002. Reclamanta s-a opus, considerând cã APAPS nu fãcuse niciun demers concret în vederea privatizãrii societãţii debitoare. Cu toate acestea, prin Încheierea din 26 iunie 2003, Tribunalul Alba a constatat cã procesul era suspendat de drept, în temeiul art. 129 din Legea nr. 64, pe durata procedurii speciale instituite la data de 13 martie 2003.
16. La data de 10 octombrie 2003, în urma recursului reclamantei şi al altor creditori, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus reluarea procesului de reorganizare.
17. La data de 15 martie 2004, Tribunalul Alba a respins o nouã cerere a APAPS de suspendare a examinãrii cauzei şi a deschis procedura de faliment împotriva debitoarei.
18. Prin Hotãrârea Guvernului nr. 620/2004 pentru instituirea procedurilor speciale de supraveghere financiarã a Societãţii Comerciale "Exfor" - S.A. Bucureşti şi a Societãţii Comerciale "Solventul" - S.A. Timişoara s-a dispus, în temeiul art. 129 din Legea nr. 64, deschiderea unei proceduri speciale de supraveghere financiarã a debitoarei. La data de 20 mai 2004, procedura privind falimentul a fost suspendatã pe o perioadã de 3 ani.
19. La data de 28 aprilie 2005, Tribunalul a respins cererea reclamantei de punere în executare a unei hotãrâri judecãtoreşti definitive din 8 aprilie 1999, prin care Curtea de Apel Bucureşti a obligat APAPS sã vândã reclamantei pachetul majoritar de acţiuni al debitoarei. Tribunalul a reţinut cã Legea nr. 64 nu permitea o asemenea acţiune câtã vreme procedura de faliment era în curs.
20. Au avut loc mai multe şedinţe de judecatã în care s-au analizat modalitãţile de vânzare a activelor debitoarei şi în vederea soluţionãrii contestaţiilor creditorilor privind vânzarea întregului patrimoniu al debitoarei. Aceastã vânzare a fost aprobatã de Tribunal prin Hotãrârea judecãtoreascã din 27 octombrie 2005.
Aceastã hotãrâre judecãtoreascã a fost infirmatã prin Decizia definitivã din 9 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Suceava.
21. Din actele dosarului reiese cã procedura iniţiatã la 18 iunie 1998 este în continuare în curs şi cã reclamanta încã nu şi-a recuperat creanţele.
II. Acţiune împotriva societãţii C.
22. La data de 25 iunie 1998, reclamanta a introdus împotriva societãţii C. o acţiune în constatarea nerespectãrii obligaţiilor contractuale şi o acţiune în obligaţie de a face.
Pe parcursul procedurii s-au desfãşurat 16 şedinţe, cea mai mare parte vizând expertiza contabilã dispusã în cauzã şi rãspunsul expertului la obiecţiile pãrţilor.
23. La data de 20 aprilie 2000, Tribunalul a admis cererea reclamantei şi a dispus ca pârâta sã predea reclamantei produsele prevãzute de contracte sau, în caz de nepredare, sã îi plãteascã preţul produselor contractate.
24. La data de 9 octombrie 2000, în urma apelului pãrţilor, Curtea de Apel Bucureşti a casat hotãrârea judecãtoreascã şi a trimis cauza la acelaşi tribunal spre rejudecare în fond, reţinând cã Tribunalul nu examinase toate capetele de cerere ale reclamantei.
25. Aceastã soluţie a fost confirmatã, în urma recursului reclamantei, prin Decizia definitivã a Curţii Supreme de Justiţie din 29 iunie 2001.
26. La data de 21 noiembrie 2001, Tribunalul a reînscris cauza pe rol. La 11 decembrie 2001, Tribunalul şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, cu privire la modificarea competenţei instanţelor.
Pe parcursul procedurii s-au desfãşurat 5 şedinţe de judecatã, iar 4 dintre ele au fost amânate mai ales pentru a permite calculul şi plata taxei de timbru.
27. Printr-o Decizie din 1 octombrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantei, considerând cã din probele administrate la dosar reieşea cã neexecutarea de cãtre societatea C. a obligaţiilor sale contractuale era imputabilã societãţii reclamante. Aceasta din urmã a declarat recurs împotriva deciziei.
28. Curtea Supremã de Justiţie a examinat ex officio dacã dispoziţiile privind competenţa instanţelor au fost corect aplicate în cauzã. Curtea Supremã de Justiţie a constatat astfel cã, la data declinãrii competenţei Tribunalului în favoarea Curţii de Apel, examinarea cauzei de cãtre Tribunal începuse deja şi a amintit cã într-o asemenea situaţie schimbarea competenţei printr-o nouã lege nu mai afecta cauza respectivã. Prin urmare, instanţa nu putea trimite cauza în faţa Curţii de Apel şi avea obligaţia de a judeca potrivit vechii legi privind competenţa instanţelor.
29. În consecinţã, printr-o Decizie din 10 februarie 2004, Curtea Supremã a trimis cauza la Tribunalul Bucureşti. Procedura în faţa Tribunalului s-a desfãşurat pe parcursul a 4 şedinţe de judecatã şi la data de 29 noiembrie 2004 acesta a pronunţat hotãrârea în cauzã, admiţând parţial cererea reclamantei.
30. Societatea C. a declarat apel împotriva acestei decizii. Dupã 5 amânãri, la data de 11 octombrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat examinarea acţiunii, dat fiind faptul cã procedura prevãzutã de Legea nr. 64 fusese iniţiatã împotriva societãţii C.
31. La data de 22 noiembrie 2005, instanţa a respins planul de reorganizare propus de societatea C. şi a deschis procedura de faliment împotriva sa. Reclamanta şi-a înscris creanţa la 20 iunie 2005.
Aceastã procedurã este în curs, reclamanta nerecuperându-şi încã suma datoratã.
III. Acţiune împotriva Fondului Proprietãţii de Stat
32. La data de 8 august 1997, Fondul Proprietãţii de Stat (FPS) a respins oferta societãţii reclamante de a participa la privatizarea societãţii P.
33. În aceeaşi zi, reclamanta a contestat aceastã decizie la FPS. În timpul zilei, reclamanta a fost informatã asupra respingerii contestaţiei sale, prin intermediul unei scrisori care nu era nici înregistratã, nici ştampilatã de expeditor.
34. La data de 25 septembrie 1997, întemeindu-se pe art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, reclamanta a sesizat Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti cu o acţiune împotriva FPS, în vederea obţinerii anulãrii Hotãrârii judecãtoreşti din 8 august 1997.
35. Dupã 22 de şedinţe de judecatã, în timpul cãrora au fost administrate probele şi pãrţile au dispus de timpul necesar pentru a lua cunoştinţã de documentele prezentate de cealaltã parte, printr-o Decizie din 12 octombrie 1999, Curtea de Apel a admis parţial cererile reclamantei.
36. La data de 17 octombrie 2000, în urma recursului FPS, Curtea Supremã de Justiţie a trimis cauza la Secţia comercialã a aceleiaşi Curţi de Apel, pe care a declarat-o competentã sã examineze cauza.
37. La data de 4 mai 2001, Curtea Supremã a respins contestaţia în anulare introdusã de reclamantã la 7 noiembrie 2000 împotriva Hotãrârii judecãtoreşti din 17 octombrie 2000. Dosarul a fost trimis apoi la Secţia comercialã a Curţii de Apel, care a trimis cauza la Tribunalul Bucureşti, pe care l-a declarat competent sã examineze cauza.
38. La data de 27 septembrie 2001, la cererea reclamantei, Tribunalul a trimis din nou cauza în faţa Curţii de Apel, în baza noii legi asupra competenţei instanţelor.
39. Din cele 6 şedinţe de judecatã care au avut loc, douã au fost amânate pentru a permite reclamantei sã plãteascã taxa de timbru. Printr-o hotãrâre judecãtoreascã din 20 iunie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, dupã ce a examinat mijloacele de probã administrate la dosar, a respins acţiunea reclamantei în absenţa unor motive care ar fi putut conduce la anularea Deciziei din 8 august 1997.
40. Reclamanta a formulat recurs împotriva deciziei sus-menţionate. La data de 11 septembrie 2002, Curtea Supremã a pus în vedere reclamantei sã plãteascã taxã de timbru în sumã de 1.662.642.500 lei vechi româneşti (ROL). Reclamanta a contestat suma la Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Bucureşti de la Ministerul Finanţelor, care, printr-o Decizie administrativã din data de 18 decembrie 2002, a respins contestaţia. Reclamanta a chemat în judecatã Direcţia în faţa Tribunalului Bucureşti, care, printr-o Hotãrâre judecãtoreascã din 6 iunie 2003, confirmatã printr-o Decizie definitivã a Curţii de Apel Bucureşti din 6 noiembrie 2003, a stabilit cuantumul taxei de timbru la 206.213.750 ROL.
La data de 19 ianuarie 2004 reclamanta a plãtit aceastã sumã.
41. Cu toate acestea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (fosta Curte Supremã de Justiţie) nu a luat în considerare evaluarea taxei de timbru fãcutã de Hotãrârea judecãtoreascã din 6 iunie 2003, pe motiv cã Curtea Constituţionalã, în Decizia nr. 127 din 27 martie 2003, considerase neconstituţionalã intervenţia Ministerului Finanţelor în activitatea instanţelor. Prin urmare, Înalta Curte a reexaminat taxa de timbru potrivit legii şi a estimat cã suma aceasta fusese stabilitã corect la data de 11 septembrie 2002. Reclamanta a refuzat sã achite aceastã taxã, deşi a fost din nou informatã asupra obligaţiei sale. În consecinţã, printr-o Decizie definitivã din 20 ianuarie 2004, Înalta Curte a anulat acţiunea iniţialã pentru neplata taxei de timbru.
42. Reclamanta a introdus contestaţie în anulare împotriva acestei decizii, contestaţie care a fost respinsã ca inadmisibilã de Înalta Curte, printr-o Decizie definitivã din 16 decembrie 2004.
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 6 alin. 1 din Convenţie
A. Durata proceselor
43. Reclamanţii se plâng cã acţiunile introduse în faţa instanţelor interne nu au fost judecate într-un "termen rezonabil", aşa cum dispune art. 6 alin. 1 din Convenţie, care prevede urmãtoarele:
"Orice persoanã are dreptul la judecarea echitabilã a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de cãtre o instanţã (...) care va hotãrî (...) asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)."
44. Guvernul se opune acestei susţineri. În opinia sa, procedurile au o anumitã complexitate, fiind vorba despre litigii comerciale. În plus, procedura falimentului societãţii S. a fost mai greoaie dat fiind numãrul mare de creditori, dificultãţile legate de lichidarea patrimoniului debitoarei, aspectele administrative şi juridice colaterale pe care instanţa a trebuit sã le examineze.
Guvernul considerã cã autoritãţile au dat dovadã de diligenţã în condiţiile în care reclamanta a formulat numeroase cereri de amânare de-a lungul proceselor, nu a sesizat instanţele competente (procesul împotriva societãţii C.) şi nu a plãtit imediat taxa de timbru (litigiul împotriva societãţii P.).
1. Asupra admisibilitãţii
45. Curtea constatã cã plângerea nu este în mod vãdit neîntemeiatã în sensul art. 35 alin. 3 din Convenţie. De asemenea, ea constatã cã aceasta nu prezintã niciun alt motiv de inadmisibilitate.
2. Perioada de luat în considerare
a) Acţiunea împotriva societãţii S.
46. Curtea constatã cã pentru procesul împotriva societãţii S. perioada de luat în calcul a început la data de 27 august 1998, când reclamanta şi-a declarat creanţa, şi încã este în curs de judecare.
b) Acţiunea împotriva societãţii C.
47. În privinţa litigiului dintre societatea reclamantã şi societatea C., Curtea considerã cã cele douã proceduri, şi anume litigiul comercial iniţial şi procesul deschis în temeiul Legii nr. 64, trebuie examinate împreunã, în mãsura în care privesc acelaşi drept cu caracter civil al reclamanţilor şi în care procedura de faliment este în prezent singura modalitate pentru societatea reclamantã de a-şi recupera creanţa (a se vedea, mutatis mutandis, Svetlana Naoumenko împotriva Ucrainei, nr. 41.984/98, paragraful 74, 9 noiembrie 2004).
Perioada de luat în calcul a început deci la data de 25 iunie 1998 şi încã nu s-a încheiat, cauza fiind în curs de judecatã în faţa primei instanţe, care judecã procedura falimentului.
Curtea constatã cã în primii 7 ani litigiul comercial a fost examinat de 8 instanţe, în 3 grade de jurisdicţie, cauza fiind trimisã spre rejudecare o datã deoarece instanţa nu examinase toate cererile reclamantei, apoi de mai multe ori din motive ce aveau în vedere competenţa instanţelor, astfel încât prima hotãrâre judecãtoreascã valabilã pe fondul cauzei nu a fost pronunţatã decât la 29 noiembrie 2004, adicã dupã peste 6 ani de la începerea procesului. Dupã deschiderea procedurii de faliment, executarea acestei hotãrâri judecãtoreşti nu va fi posibilã decât în cadrul acestei proceduri, care dureazã deja de peste 2 ani pentru o instanţã, ceea ce face ca societatea reclamantã sã aştepte deja de 9 ani recuperarea creanţei sale.
c) Acţiunea împotriva FPS
48. În fine, în privinţa litigiului dintre reclamantã şi FPS, perioada de luat în calcul a început mai târziu, la data de 25 septembrie 1997, şi s-a încheiat la data de 20 ianuarie 2004. Totodatã, Curtea achieseazã la argumentele Guvernului cu privire la faptul cã perioada scursã pentru examinarea contestaţiei în anulare introduse de reclamantã împotriva deciziei definitive nu trebuie luatã în calcul, nefiind vorba despre un recurs efectiv în înţelesul art. 35 alin. 1 din Convenţie.
Aceastã procedurã a durat, prin urmare, mai mult de 6 ani pentru douã grade de jurisdicţie şi 6 instanţe, cauza fiind trimisã spre rejudecare de mai multe ori din motive legate de competenţa instanţelor.
3. Asupra fondului
49. Curtea aminteşte cã durata unei proceduri are un caracter rezonabil în funcţie de circumstanţele cauzei şi pe baza criteriilor consacrate de jurisprudenţã, îndeosebi complexitatea cauzei, comportamentul reclamanţilor şi cel al autoritãţilor competente, precum şi miza litigiului pentru persoanele interesate (a se vedea, printre multe altele, Frydlender, împotriva Franţei [MC], nr. 30.979/96, paragraful 43, CEDH 2000-VII).
50. Curtea a soluţionat de mai multe ori cauze ce ridicã probleme similare cazului în speţã şi a constatat încãlcarea art. 6 alin. 1 din Convenţie (a se vedea Frydlender, citat anterior). Dupã ce a examinat toate elementele ce i-au fost prezentate, Curtea considerã cã Guvernul nu a expus nicio faptã şi niciun argument care ar putea conduce la o altã concluzie în cazul prezent.
51. În plus, complexitatea unei proceduri de faliment nu justificã acordarea unor lungi termene în examinarea cauzei (a se vedea, printre altele, Michele Tedesco împotriva Italiei, nr. 44.425/98, 27 februarie 2001, Zanasi împotriva Italiei, nr. 44.462/98, 1 martie 2001, Meneghini împotriva Italiei, nr. 51.677/99, 11 decembrie 2001). Ea aminteşte apoi cã, potrivit jurisprudenţei sale constante, nu i s-ar putea reproşa unui reclamant cã a epuizat toate cãile de atac disponibile în dreptul intern (Erkner şi Hofauer împotriva Austriei, Hotãrârea din 23 aprilie 1987, seria A, nr. 117, pag. 63, paragraful 68). Curtea constatã, în final, cã procedurile împotriva societãţii C. şi FPS au necesitat mai multe trimiteri spre rejudecare pentru chestiunile legate de competenţa instanţelor. Or, nu este nerezonabil sã considere cã aceste casãri şi retrimiteri spre rejudecare succesive au provocat întârzieri ce nu ar putea fi imputate reclamanţilor (a se vedea, mutatis mutandis, Wierciszewska împotriva Poloniei, nr. 41.431/98, paragraful 46, 25 noiembrie 2003, şi Nicolau împotriva României, nr. 1.295/02, paragraful 38, 12 ianuarie 2006).
52. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie şi de cele de mai sus, Curtea estimeazã cã în aceastã speţã durata fiecãreia dintre procedurile în litigiu este excesivã şi nu rãspunde cerinţei "termenului rezonabil".
Prin urmare, s-a încãlcat art. 6 alin. 1.
B. Asupra altor pretinse încãlcãri ale art. 6 alin. 1
53. Reclamanţii considerã cã judecãtorii care le-au examinat cauzele au fost influenţaţi de contextul politic din acea perioadã, astfel încât nu au fost independenţi şi imparţiali.
54. Ei contestã, de asemenea, felul în care patrimoniul societãţii S. a fost vândut şi, în special, refuzul din data de 28 aprilie 2005 al Tribunalului Alba de a constata dreptul societãţii reclamante de a cumpãra acţiunile societãţii debitoare, potrivit Deciziei definitive din 8 aprilie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti (a se vedea paragraful 19 de mai sus).
55. În privinţa procedurii de faliment al societãţii C., reclamanţii insistã asupra faptului cã Legea nr. 64/1995 conferã o putere prea mare statului datoritã valorii creanţei sale şi considerã cã nu au nicio şansã sã îşi recupereze creanţa. Ei dezaprobã respingerea planului de reorganizare a societãţii C.
56. În privinţa pretinsei lipse a imparţialitãţii şi independenţei judecãtorilor în procesele finalizate deja, Curtea constatã cã autoritãţile interne au ştiut sã remedieze aceste probleme, aşa cum o aratã decizia Curţii Supreme de admitere a cererii de strãmutare introduse de reclamanţi în dosarul de pe rolul Tribunalului Timiş (a se vedea paragraful 10 de mai sus).
57. În privinţa Hotãrârii judecãtoreşti din data de 28 aprilie 2005 a Tribunalului Alba, ţinând cont de elementele de care dispune şi în mãsura în care este competentã sã analizeze susţinerile formulate, Curtea nu a constatat nicio încãlcare aparentã a drepturilor şi libertãţilor garantate de Convenţie sau protocoalele sale.
Reiese cã acest capãt de cerere este în mod vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 alin. 3 din Convenţie şi va fi respins.
58. Curtea constatã, în fine, cã procedura de faliment al societãţii C. este încã în curs şi considerã cã plângerile legate de fondul acestei proceduri sunt premature şi trebuie, prin urmare, sã fie respinse în aplicarea art. 35 alin. 1 şi 4 din Convenţie.
II. Asupra altor pretinse încãlcãri
59. Al doilea reclamant considerã cã este victimã a discriminãrii datoritã opiniilor lui politice. Acesta invocã încãlcarea art. 14 coroborat cu art. 6 alin. 1 din Convenţie. Reclamantul considerã cã respingerea sistematicã a tuturor acţiunilor sale a început dupã participarea sa în calitate de candidat independent la alegerile prezidenţiale din 2000.
Ţinând cont de ansamblul elementelor de care dispune şi în mãsura în care este competentã sã analizeze susţinerile formulate, Curtea nu a constatat nicio aparenţã de încãlcare a art. 14 coroborat cu art. 6 alin. 1 din Convenţie.
60. Rezultã cã aceste plângeri sunt în mod vãdit neîntemeiate şi trebuie respinse în sensul art. 35 alin. 3 şi 4 din Convenţie.
61. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanţii pretind a fi victime ale încãlcãrii dreptului lor de proprietate în urma acţiunii introduse împotriva societãţii C.
Curtea constatã cã procedurile în cauzã sunt în curs de judecatã. Aceastã plângere este prin urmare prematurã şi trebuie respinsã pentru neepuizarea cãilor de atac interne, în aplicarea art. 35 alin. 1 şi 4 din Convenţie.
III. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie
62. În conformitate cu art. 41 din Convenţie:
"În cazul în care Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o satisfacţie echitabilã."
A. Prejudiciu
63. Reclamanţii cer sumele urmãtoare cu titlu de prejudiciu material:
- 704.993,94 dolari americani (USD) şi 268.967,09 lei noi româneşti (RON), adicã în jur de 600.000 euro, reprezentând creanţa faţã de societatea S., penalitãţile şi dobânzile sale;
- 20.411,082 euro pentru neexecutarea Hotãrârii judecãtoreşti definitive din 8 aprilie 1999;
- 40.289.775.744 lei vechi româneşti (ROL), reprezentând creanţa faţã de societatea C., şi 5.135.328,74 USD penalitãţi, adicã un total de circa 5.077.735 euro;
- 10.337.104 USD, adicã în jur de 7.700.000 euro pentru pierderea provocatã de imposibilitatea de a se prezenta şi de a câştiga licitaţia pentru vânzarea societãţii P.
64. Ei cer, de asemenea, 7.000.000 euro cu titlu de prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit.
65. Guvernul contestã aceste pretenţii.
66. Curtea aminteşte cã a constatat cã s-a încãlcat art. 6 din Convenţie în ceea ce priveşte durata proceselor interne. Prin urmare, nu constatã nicio legãturã de cauzalitate între încãlcarea constatatã şi prejudiciul material invocat şi respinge aceastã cerere. În schimb, ea considerã cã trebuie acordatã împreunã reclamanţilor suma de 8.000 euro cu titlu de prejudiciu moral.
B. Costuri şi cheltuieli
67. Reclamanţii cer, de asemenea, 891.091.659 ROL, adicã în jur de 30.500 euro pentru costurile şi cheltuielile suportate în faţa instanţelor interne şi 12.800 euro pentru cele suportate în faţa Curţii. Ei prezintã în acest scop acte doveditoare pentru sumele plãtite avocaţilor pentru reprezentarea în faţa Curţii.
68. Guvernul nu se opune ca cheltuielile necesare şi rezonabile sã fie rambursate, dar contestã sumele cerute de reclamanţi şi, mai ales, calculul onorariilor avocaţilor pentru procedura în faţa Curţii.
69. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor decât în mãsura în care se stabileşte realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului lor. În cauzã, Curtea considerã cã procedurile de faliment continuã sã fie în curs de soluţionare, societatea reclamantã având deci posibilitatea sã îşi recupereze cheltuielile suportate în faţa instanţelor interne.
70. Ţinând cont de faptul cã s-a constatat de cãtre Curte faptul cã s-a încãlcat un singur capãt de cerere întemeiat pe durata procesului şi ţinând cont de elementele de care dispune şi de criteriile menţionate anterior, ea considerã rezonabil sã le acorde împreunã reclamanţilor suma de 3.000 euro, cu titlu de costuri şi cheltuieli ale procedurilor în faţa Curţii.
C. Majorãri de întârziere
71. Curtea hotãrãşte sã aplice majorãrile de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal, practicatã de Banca Centralã Europeanã, la care se vor adãuga 3 puncte procedurale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA
1. declarã cererea admisibilã în privinţa capãtului de cerere întemeiat pe durata excesivã a procedurilor şi inadmisibilã pentru rest;
2. hotãrãşte cã s-a încãlcat art. 6 alin. 1 din Convenţie în privinţa duratei procedurilor interne;
3. hotãrãşte:
a) cã statul pârât trebuie sã plãteascã împreunã reclamanţilor, în termen de 3 luni de la data rãmânerii definitive a hotãrârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie, 8.000 euro (opt mii euro) pentru prejudiciul moral şi 3.000 euro (trei mii euro) pentru costuri şi cheltuieli, la care se va adãuga orice sumã ce poate fi datoratã cu titlu de impozit, ce vor fi convertiţi în lei noi româneşti la rata de schimb aplicabilã la data plãţii;
b) cã, începând de la data expirãrii termenului amintit şi pânã la momentul efectuãrii plãţii, sumele vor fi majorate cu o dobândã simplã, a cãrei ratã este egalã cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal, practicatã de Banca Centralã Europeanã, la care se vor adãuga 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare de satisfacţii echitabile pentru rest.
Redactatã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 22 noiembrie 2007, în aplicarea art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupancic,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
