Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
definitivã la 21 mai 2008,
(Cererea nr. 25.920/05)
În Cauza Pappszasz împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Bostjan M. Zupancic, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Elisabet Fura-Sandstrom, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Isabelle Berro-Lefevre, judecãtori, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 31 ianuarie 2008,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 25.920/05) îndreptatã împotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, doamna Ana Clara Ileana Pappszasz (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 25 mai 2005 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul sãu, domnul R.H. Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 27 februarie 2006, Curtea a hotãrât sã îi comunice cererea Guvernului. Invocând prevederile art. 29 § 3 din Convenţie, aceasta a hotãrât sã se analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi fondul cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanta s-a nãscut în anul 1925 şi locuieşte la Târgu Mureş.
5. În anul 1960, bunul imobil situat în Cluj-Napoca, Str. Bisericii Ortodoxe nr. 18, compus din douã corpuri de clãdire şi din terenul aferent în suprafaţã de 2.027 m², ce aparţinuse pãrinţilor sãi, a fãcut obiectul unei confiscãri.
6. La data de 28 aprilie 2000, în urma unei acţiuni în revendicare imobiliarã, reclamanta a obţinut o hotãrâre definitivã ce constata lipsa unui titlu al statului asupra bunului respectiv şi dispunea ca autoritãţile sã i-l restituie în calitate de moştenitoare. Instanţele au dispus şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în cartea funciarã a imobilului.
7. În ciuda recunoaşterii judiciare definitive a dreptului sãu de proprietate, reclamanta s-a vãzut în imposibilitatea de a recupera întregul sãu bun, deoarece, în temeiul <>Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificãrile ulterioare, la datele de 19 decembrie 1996 şi 27 ianuarie 1997, statul vânduse apartamentele nr. 3 şi 5 din imobilul în discuţie, precum şi suprafaţa de 200 m² de teren aferentã acestor apartamente unor terţi care le ocupau în calitate de chiriaşi.
8. În anul 2002, reclamanta a solicitat instanţelor sã constate nulitatea vânzãrii apartamentelor respective. Ea arãta cã confiscarea imobilului era ilegalã şi cã, în momentul vânzãrii, cumpãrãtorii fuseserã de rea-credinţã.
9. La finalul procedurii, prin decizia din data de 8 decembrie 2004, Curtea de Apel Cluj, confirmând lipsa titlului statului în momentul vânzãrii, a respins acţiunea reclamantei pe motivul cã, în momentul vânzãrii, cumpãrãtorii fuseserã de bunã-credinţã şi a obligat reclamanta sã le plãteascã pârâţilor cheltuieli de judecatã. Curtea de apel nu a acordat nicio despãgubire reclamantei.
II. Dreptul şi practica internã pertinente
10. Prevederile legale şi jurisprudenţa internã relevante sunt descrise în hotãrârile Brumãrescu împotriva României ([GC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, pp. 250-256, §§ 31-33), Strãin şi alţii împotriva României (nr. 57.001/00, CEDO 2005-VII, §§ 19-26), Pãduraru împotriva României (nr. 63.252/00, §§ 38-53, 1 decembrie 2005) şi Tudor împotriva României (nr. 29.035/05, §§ 15-20, 17 ianuarie 2008).
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 1 din Protocolul nr. 1
11. Reclamanta susţine cã imposibilitatea de a recupera proprietatea celor douã apartamente vândute de stat i-a încãlcat dreptul la respectarea bunurilor sale, astfel cum este acesta recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1:
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilitãţii
12. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altã parte, aceasta observã cã el nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate şi de aceea îl declarã admisibil.
B. Asupra fondului
13. Guvernul îşi reitereazã argumentele prezentate în cauze similare anterioare.
14. Reclamanta considerã cã a fost lipsitã de facto de bunul sãu, de care nu se poate folosi din cauza vânzãrii sale de cãtre stat unor terţi. În plus, ea nu a primit pânã în prezent nicio despãgubire pentru aceastã privare.
15. Curtea a hotãrât deja cã zãdãrnicirea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra bunurilor lor vândute de stat terţilor care le ocupau în calitate de chiriaşi, combinatã cu absenţa unei despãgubiri corespunzãtoare valorii bunului, este incompatibilã cu dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 (Strãin, menţionatã mai sus, §§ 39, 43 şi 59; Porteanu împotriva României, nr. 4.596/03, § 35, 16 februarie 2006).
16. În speţã, Curtea nu distinge niciun motiv de a se abate de la cauzele menţionate mai sus. Vânzarea de cãtre stat a bunului reclamantei continuã şi astãzi sã o împiedice pe aceasta sã îşi exercite dreptul de proprietate recunoscut printr-o hotãrâre definitivã. Curtea considerã cã o astfel de situaţie echivaleazã cu o lipsire de proprietate de facto şi observã cã aceastã situaţie persistã de mai mult de 7 ani, în lipsa oricãrei despãgubiri.
17. Curtea reaminteşte cã, la data evenimentelor, în dreptul intern nu exista un remediu eficient care i-ar fi putut oferi reclamantei o despãgubire pentru aceastã privare (Strãin, menţionatã mai sus, §§ 23, 26-27, 55-56; Porteanu, menţionatã mai sus, §§ 23-24 şi 34-35). În plus, Curtea observã cã, pânã în prezent, Guvernul nu a demonstrat cã sistemul de despãgubire pus la punct în luna iulie 2005 prin <>Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, le-ar permite beneficiarilor acestei legi sã încaseze, conform unei proceduri şi unui calendar previzibile, o despãgubire corespunzãtoare valorii de piaţã a bunurilor de care au fost lipsiţi. În ceea ce o priveşte pe reclamantã, prevederile procedurale prevãzute de aceste legi, în special termenele fixate pentru depunerea cererilor de restituire, sunt un obstacol în calea obţinerii de cãtre reclamantã a unei despãgubiri în temeiul acestor legi, odatã ce efectivitatea şi eficacitatea acestora vor fi demonstrate.
18. Prin urmare, a avut loc încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.
II. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie
19. Conform art. 41 din Convenţie:
"Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciu
a) Prejudiciu material
20. În ceea ce priveşte prejudiciul material, reclamanta solicitã în principal restituirea celor douã apartamente vândute de stat unor terţi şi a terenului aferent acestor apartamente. În cazul în care statul nu ar putea sã le restituie, reclamanta solicitã o sumã echivalentã cu valoarea de piaţã a bunului, pe care ea o evalueazã la 183.000 euro (EUR). Reclamanta îşi sprijinã evaluarea pe opinia unei societãţi imobiliare.
21. Guvernul contestã evaluarea imobilului efectuatã de reclamantã, subliniind cã reclamanta nu a depus o expertizã pentru a-şi susţine estimarea preţului bunurilor în litigiu. Conform raportului de expertizã transmis de Guvern, valoarea de piaţã a celor douã apartamente şi a terenului aferent se ridicã la 137.752 EUR.
22. Curtea reaminteşte cã a constatat încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie din cauza vânzãrii de cãtre stat a bunurilor reclamantei cãtre terţi de bunã-credinţã anterior confirmãrii definitive în justiţie a dreptului de proprietate al reclamantei, combinatã cu absenţa totalã a despãgubirii.
23. Curtea apreciazã, în circumstanţele speţei, cã restituirea bunurilor litigioase, astfel cum a fost dispusã prin hotãrârea definitivã din data de 28 aprilie 2000, ar repune-o pe reclamantã, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentã cu cea în care s-ar fi aflat dacã exigenţele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încãlcate.
24. Dacã statul pârât nu procedeazã la o astfel de restituire în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, Curtea hotãrãşte cã acesta va trebui sã îi plãteascã reclamantei, cu titlu de daune materiale, o sumã care sã corespundã valorii actuale a bunurilor.
25. Ţinând cont de expertiza transmisã de Guvern, precum şi de informaţiile de care dispune cu privire la preţurile de pe piaţa imobiliarã localã, Curtea estimeazã valoarea de piaţã actualã a bunului la suma de 150.000 EUR.
26. Prin urmare, statuând în echitate, aşa cum prevede art. 41 din Convenţie, Curtea îi acordã reclamantei suma de 150.000 EUR.
b) Prejudiciu moral
27. Reclamanta solicitã şi repararea prejudiciului moral pentru suferinţa înduratã din cauza nerestituirii bunurilor sale şi lasã la aprecierea Curţii stabilirea cuantumului despãgubirilor. Arãtând cã, în temeiul deciziei din data de 8 decembrie 2004, ea a fost obligatã sã le plãteascã cumpãrãtorilor apartamentelor în litigiu sume cu titlu de cheltuieli de judecatã, reclamanta susţine cã faptul cã i s-a impus o astfel de obligaţie, în timp ce încerca sã obţinã executarea unei hotãrâri care îi recunoştea dreptul de proprietate asupra apartamentelor în discuţie, i-a produs un "şoc teribil".
28. Guvernul contestã existenţa unei legãturi de cauzalitate între încãlcarea pretinsã şi prejudiciul moral pe care îl pretinde reclamanta.
29. Curtea considerã cã zãdãrnicirea dreptului de proprietate al reclamantei asupra apartamentelor în litigiu vândute de stat unor terţi, combinatã cu lipsa totalã de despãgubire, pentru mai mult de 7 ani, a condus la o încãlcare gravã a dreptului reclamantei la respectarea bunurilor sale, încãlcare pentru care suma de 2.000 EUR ar reprezenta o reparaţie echitabilã a prejudiciului moral suferit.
30. În ceea ce priveşte sumele pe care reclamanta le-a achitat cumpãrãtorilor celor douã apartamente cu titlu de cheltuieli de judecatã, Curtea observã cã reclamanta le-a inclus în suma pe care o solicitã cu titlu de costuri şi cheltuieli. Prin urmare, aceastã cerere va fi analizatã în rubrica de mai jos.
B. Costuri şi cheltuieli
31. Reclamanta solicitã, prezentând documente justificative, suma de 1.783 EUR pentru cheltuielile de judecatã angajate în faţa instanţelor interne, şi anume 783 EUR pentru onorariile de avocat şi 1.000 EUR reprezentând suma pe care a fost obligatã sã le-o plãteascã cumpãrãtorilor apartamentelor în litigiu cu titlu de cheltuieli de judecatã.
32. Guvernul nu se opune rambursãrii cheltuielilor, cu condiţia sã fie justificate, necesare şi rezonabile.
33. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecatã decât în mãsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil. În speţã, ţinând cont de elementele aflate în posesia sa şi de criteriile menţionate mai sus, Curtea considerã rezonabilã suma de 1.600 EUR pentru acoperirea costurilor şi cheltuielilor referitoare la procedura naţionalã şi i-o acordã reclamantei.
C. Dobânzi moratorii
34. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declarã cererea admisibilã;
2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotãrãşte:
a) cã statul pârât trebuie sã îi restituie reclamantei apartamentele nr. 3 şi 5 din casa situatã în Cluj-Napoca, Str. Bisericii Ortodoxe nr. 18, şi terenul aferent în suprafaţã de 200 m², în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, conform art. 44 § 2 din Convenţie;
b) cã, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie sã îi plãteascã reclamantei, în acelaşi termen de 3 luni, suma de 150.000 EUR (una sutã cincizeci mii euro), cu titlu de daune materiale;
c) cã, în orice caz, statul pârât trebuie sã îi plãteascã reclamantei, în acelaşi termen de 3 luni, urmãtoarele sume:
(i) 2.000 EUR (douã mii euro), cu titlu de daune morale;
(ii) 1.600 EUR (una mie şase sute euro), cu titlu de costuri şi cheltuieli;
d) ca la sumele menţionate mai sus sã se adauge orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit şi ca sumele respective sã fie convertite în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plãţii;
e) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceste sume sã se majoreze cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene aplicabilã în aceastã perioadã, majoratã cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de reparaţie echitabilã în rest.
Întocmitã în limba francezã, ulterior fiind comunicatã în scris la data de 21 februarie 2008, în aplicarea art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupancic,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
