Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 37.296/04)
În cauza Johanna Huber împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Bostjan M. Zupancic, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Elisabet Fura-Sandstrom, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, David Thor Bjorgvinsson, Isabelle Berro-Lefevre, judecãtori, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 31 ianuarie 2008,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 37.296/04) îndreptatã împotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, doamna Johanna Huber (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 5 august 2004, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul sãu, domnul Rãzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 2 martie 2006, Curtea a decis sã comunice cererea Guvernului. Invocând prevederile art. 29 § 3 din Convenţie, ea a decis ca admisibilitatea şi fondul cauzei sã fie analizate în acelaşi timp.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanta s-a nãscut în anul 1952 şi locuieşte la Hessen (Germania).
5. La data de 17 octombrie 1989, apartamentul nr. 2, în suprafaţã de 97,57 m², precum şi terenul aferent şi dependinţele casei situate în str. Anda Cãlugãreanu nr. 1, Bucureşti, ce îi aparţinuserã reclamantei, au fãcut obiectul unei confiscãri. Prin Decizia din data de 7 decembrie 1989, societatea însãrcinatã cu gestionarea bunurilor imobiliare ale statului i-a pus la dispoziţie reclamantei suma de 80.000 lei, adicã aproximativ 5.360 dolari americani la data respectivã. Reclamanta declarã cã nu a încasat aceastã sumã.
6. La data de 19 noiembrie 1999, în urma unei acţiuni în revendicare imobiliarã, reclamanta a obţinut o hotãrâre definitivã care a constatat ilegalitatea confiscãrii şi a dispus ca autoritãţile sã îi restituie apartamentul.
7. În ciuda recunoaşterii judiciare definitive a dreptului sãu de proprietate, reclamanta s-a aflat în imposibilitatea de a-şi recupera bunul deoarece, în temeiul <>Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe trecute în proprietatea statului, statul îl vânduse, la data de 30 septembrie 1996, chiriaşilor care îl ocupau.
8. La data de 4 septembrie 2000, reclamanta a solicitat instanţelor sã constate nulitatea vânzãrii apartamentului în litigiu şi restituirea sa. Ea a arãtat cã mãsura confiscãrii a fost abuzivã şi ilegalã, cã statul nu putea fi proprietarul legitim al bunului şi, prin urmare, nu putea sã îl vândã în mod legal.
9. La finalul procedurii, prin Decizia din data de 20 februarie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deşi a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantei, i-a respins acţiunea pe motivul cã respectivii chiriaşi erau cumpãrãtori de bunã-credinţã. Înalta Curte nu i-a acordat reclamantei nicio despãgubire.
II. Dreptul intern pertinent
10. Prevederile legale şi jurisprudenţa internã relevante sunt descrise în hotãrârile Brumãrescu împotriva României [(MC), nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, p. 250-256, §§ 31-33], Strãin şi alţii împotriva României (nr. 57.001/00, CEDO 2005-VII, §§ 19-26) şi Pãduraru împotriva României (nr. 63.252/00, §§ 38-53, 1 decembrie 2005).
11. <>Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost modificatã prin <>Legea nr. 247/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despãgubire, permiţând beneficiarilor sã aleagã între o compensaţie sub formã de bunuri şi servicii şi o compensaţie sub formã de despãgubire pecuniarã echivalentã cu valoarea de piaţã a bunului ce nu poate fi restituit în naturã la momentul acordãrii sumei.
12. Prevederile relevante din <>Legea nr. 10/2001 (republicatã), aşa cum a fost modificatã prin <>Legea nr. 247/2005 , sunt urmãtoarele:
ARTICOLUL 1
"(1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat (...) în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza <>Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în naturã, în condiţiile prezentei legi.
(2) În cazurile în care restituirea în naturã nu este posibilã se vor stabili mãsuri reparatorii prin echivalent. Mãsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de cãtre entitatea învestitã potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificãrii, cu acordul persoanei îndreptãţite, sau despãgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plãţii despãgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. (...)"
ARTICOLUL 10
"(1) În situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale cãror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în naturã se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rãmase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate mãsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. (...)
(8) Valoarea corespunzãtoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţã de la data soluţionãrii notificãrii, stabilitã potrivit standardelor internaţionale de evaluare în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului.
(9) Valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în naturã, se stabileşte potrivit valorii de piaţã de la data soluţionãrii notificãrii, stabilitã potrivit standardelor internaţionale de evaluare."
ARTICOLUL 20
"(1) Persoanele care au primit despãgubiri în condiţiile <>Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea în naturã, cu obligaţia returnãrii sumei reprezentând despãgubirea primitã, actualizatã cu indicele inflaţiei, dacã imobilul nu a fost vândut pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.
(2) În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor <>Legii nr. 112/1995 (...), persoana îndreptãţitã are dreptul la mãsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţã corespunzãtoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilitã potrivit standardelor internaţionale de evaluare. Dacã persoanele îndreptãţite au primit despãgubiri potrivit prevederilor <>Legii nr. 112/1995 , ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasatã (...), actualizatã cu indicele inflaţiei, şi valoarea corespunzãtoare a imobilului.(...)"
13. <>Art. 13 şi 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 , care sunt de asemenea relevante în cauza de faţã, prevãd urmãtoarele:
ARTICOLUL 13
"(1) Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despãgubirilor care se acordã potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului-Ministru (...)"
ARTICOLUL 16
"(1) Deciziile/dispoziţiile emise de entitãţile învestite cu soluţionarea notificãrilor, a cererilor de retrocedare (...) se predau pe bazã de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonãrii stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.
(2) Notificãrile formulate potrivit prevederilor <>Legii nr. 10/2001 (...) care nu au fost soluţionate în sensul arãtat la alin. (1) pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, se predau (...) Secretariatului Comisiei Centrale, (...) în termen de 10 zile de la data adoptãrii deciziilor/dispoziţiilor sau, dupã caz, a ordinelor. (...)
(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevãzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în naturã a fost respinsã, dupã care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societãţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
(6) Dupã primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnatã va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despãgubirilor în limita cãrora vor fi acordare titlurile de despãgubire.
(7) În baza raportului de evaluare Comisia Centralã va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despãgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare."
14. Funcţionarea Societãţii pe acţiuni "Proprietatea" este descrisã în Cauza Radu împotriva României (nr. 13.309/03, §§ 18-20, 20 iulie 2006).
15. <>Legea nr. 247/2005 a fost modificatã ultima oarã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 81/2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29 iunie 2007, pentru accelerarea procedurii de acordare a despãgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de stat.
Conform art. 18^1 din titlul I al ordonanţei, atunci când Comisia Centralã a decis acordarea de despãgubiri a cãror valoare nu depãşeşte 500.000 lei româneşti noi (RON), beneficiarii pot opta între acţiunile la Fondul "Proprietatea" şi acordarea unor despãgubiri pecuniare. Pentru sumele mai mari de 500.000 RON, pãrţile interesate pot solicita despãgubiri pecuniare în valoare de 500.000 RON, acordându-li-se acţiuni la Fondul "Proprietatea" pentru diferenţã.
Conform art. 7 din titlul II al ordonanţei, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a ordonanţei, Guvernul va trebui sã stabileascã regulile de desemnare a societãţii de administrare a Fondului "Proprietatea".
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 1 din Protocolul nr. 1
16. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanta se plânge de faptul cã a suferit o încãlcare a dreptului sãu la respectarea bunurilor, cauzatã de hotãrârile instanţelor interne care, deşi au constatat ilegalitatea confiscãrii şi lipsa titlului valabil al statului asupra apartamentului în discuţie, au validat în final vânzarea sa de cãtre stat. Art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede:
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilitãţii
17. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este în mod vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Ea observã, de altfel, cã nu este incident niciun motiv de inadmisibilitate şi, prin urmare, îl declarã admisibil.
B. Asupra fondului
18. Guvernul nu contestã existenţa unei ingerinţe în dreptul reclamantei la respectarea bunurilor sale.
19. El aratã în primul rând cã ingerinţa este proporţionalã, deoarece confiscarea bunului litigios a fost însoţitã de punerea la dispoziţia reclamantei a unei sume în valoare de 80.000 lei româneşti (circa 5.360 dolari americani la momentul respectiv).
20. În al doilea rând, Guvernul apreciazã cã reclamanta ar fi putut obţine o despãgubire în temeiul <>Legii nr. 10/2001 , modificatã prin <>Legea nr. 247/2005 , ceea ce respectã cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1. El considerã cã în situaţii complexe cum este cea de faţã, în care prevederile legislative au un impact economic asupra întregii ţãri, autoritãţile naţionale trebuie sã beneficieze de o putere discreţionarã nu numai pentru a alege mãsurile menite sã garanteze respectarea drepturilor patrimoniale, ci şi pentru a le pune în practicã. El aratã cã ultima reformã în materie, şi anume <>Legea nr. 247/2005 , stabileşte principiul acordãrii de despãgubiri echitabile şi neplafonate, fixate printr-o decizie a comisiei administrative centrale pe baza unei expertize, şi accelereazã procedura de restituire sau de acordare de despãgubiri. Aceastã lege prevede cã, în cazul în care restituirea imobilului nu este posibilã, despãgubirea se face prin emisiune de titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea), la nivelul valorii bunului stabilite prin expertizã. În opinia Guvernului, noul mecanism instituit prin <>Legea nr. 247/2005 asigurã o despãgubire efectivã, conformã cerinţelor Convenţiei.
21. Guvernul considerã cã, în orice caz, o eventualã întârziere în acordarea unei despãgubiri, în contextul unei despãgubiri neplafonate, nu afecteazã justul echilibru ce trebuie pãstrat între protecţia proprietãţii indivizilor şi cerinţele interesului general şi nu obligã reclamanta sã suporte o sarcinã excesivã.
22. Reclamanta aratã cã autoritãţile i-au vândut bunul, pe care statul şi l-a însuşit în mod abuziv, în ciuda demersurilor sale în vederea restituirii lui. În plus, ea considerã cã soluţia pe care Guvernul o lasã sã se întrevadã pentru a obţine o reparaţie, şi anume <>Legea nr. 10/2001 , nu constituie un mijloc eficient.
23. Curtea observã cã reclamanta deţine o hotãrâre definitivã şi irevocabilã care dispune autoritãţilor sã îi restituie bunul în litigiu. Aşa cum a constatat deja Curtea (vezi Cauza Strãin şi alţii, anterior citatã, § 38), existenţa dreptului sãu de proprietate în temeiul hotãrârii definitive sus-menţionate nu era condiţionatã de alte formalitãţi.
24. Curtea reaminteşte cã a statuat deja cã vânzarea de cãtre stat a bunului unei persoane cãtre terţi de bunã-credinţã, chiar dacã a fost anterioarã confirmãrii definitive în justiţie a dreptului de proprietate al acelei persoane, reprezintã o privare de proprietate. O astfel de privare, combinatã cu lipsa totalã de despãgubire, este contrarã art. 1 din Protocolul nr. 1 (Strãin şi alţii, anterior citatã, §§ 39, 43 şi 59).
25. În plus, în cauza Pãduraru, anterior citatã, Curtea a constatat cã statul şi-a încãlcat obligaţia pozitivã de a reacţiona în timp util şi cu coerenţã în ceea ce priveşte chestiunea de interes general pe care o constituie restituirea sau vânzarea unor imobile intrate în posesia sa în baza decretelor de naţionalizare. De asemenea, ea a considerat cã incertitudinea generalã astfel creatã s-a repercutat asupra reclamantului, care s-a vãzut în imposibilitatea de a-şi recupera bunul în integralitatea sa, deşi dispunea de o decizie definitivã care obliga statul sã i-l restituie (Pãduraru, anterior citatã, § 112).
26. În speţã, Curtea nu distinge niciun motiv de a se abate de la jurisprudenţa de mai sus, situaţia de fapt fiind aproximativ aceeaşi. Ea observã cã vânzarea de cãtre stat a apartamentului nr. 2 al reclamantei în temeiul <>Legii nr. 112/1995 , care nu permitea totuşi vânzarea bunurilor confiscate ilegal, o împiedicã pe reclamantã - chiar şi în prezent - sã se bucure de dreptul sãu de proprietate recunoscut printr-o hotãrâre definitivã şi irevocabilã.
27. Cu toate cã Guvernul aratã cã reclamanta poate obţine titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea), în baza <>Legii nr. 10/2001 , la valoarea bunului stabilitã prin expertizã, Curtea observã cã Proprietatea nu funcţioneazã în prezent într-un mod susceptibil sã ducã la acordarea efectivã a unei despãgubiri reclamantei (vezi, printre altele, cauzele Radu, anterior citatã, Gabriel împotriva României, nr. 35.951/02, § 31, 8 martie 2007, Sãvulescu împotriva României, nr. 1.696/03, § 30, 12 iulie 2007). În plus, nici <>Legea nr. 10/2001 şi nici <>Legea nr. 247/2005 , care o modificã, nu iau în considerare prejudiciul suferit din cauza unei lipse îndelungate a despãgubirii de cãtre persoanele care, ca şi reclamanta, au fost lipsite de bunurile lor (Porţeanu împotriva României, nr. 4.596/03, § 34, 16 februarie 2006).
28. În ceea ce priveşte despãgubirea oferitã reclamantei atunci când statul a apropriat imobilul în anul 1989, pe care reclamanta nu a încasat-o, Curtea constatã cã ea se ridica la 80.000 lei româneşti, adicã aproximativ 5.360 dolari americani, conform informaţiilor furnizate de Institutul Naţional de Statisticã. Or, raportul de expertizã furnizat de reclamantã stabileşte valoarea de piaţã a apartamentului în litigiu la 222.645 EUR, iar cel depus de Guvern la 136.163 EUR. Prin urmare, nu se poate susţine cã suma oferitã în momentul confiscãrii reflecta valoarea realã a bunului (vezi Konnerth împotriva României, nr. 21.118/02, § 76, 12 octombrie 2006) sau cã era rezonabilã în sensul jurisprudenţei Curţii [vezi, a contrario, Constantinescu împotriva României (dec.), nr. 61.767/00, 14 septembrie 2004], şi aceasta chiar ţinând cont de valoarea pe care suma respectivã o avea la momentul respectiv. Mai mult, faptul cã reclamantei i s-a propus o despãgubire în anul 1989 nu poate scuti autoritãţile de la executarea Hotãrârii definitive din data de 19 noiembrie 1999.
29. Prin urmare, Curtea considerã cã faptul cã reclamanta a fost lipsitã de dreptul de proprietate asupra bunului sãu, combinat cu lipsa totalã a unei despãgubiri adecvate timp de circa 8 ani, a fãcut-o sã suporte o sarcinã disproporţionatã şi excesivã, incompatibilã cu dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
30. Prin urmare, în speţã a avut loc încãlcarea acestei prevederi.
II. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 6 § 1 din Convenţie
31. Invocând art. 6 din Convenţie, reclamanta se plânge de caracterul inechitabil al procedurii având ca obiect constatarea nulitãţii Contractului de vânzare-cumpãrare din 30 septembrie 1996.
32. Ţinând cont de totalitatea elementelor aflate în posesia sa şi în mãsura în care este competentã sã analizeze afirmaţiile formulate, Curtea nu a distins nicio aparenţã de încãlcare a drepturilor şi libertãţilor garantate de Convenţie sau de protocoalele sale.
33. Rezultã cã aceastã parte a cererii este vãdit neîntemeiatã şi trebuie respinsã, în conformitate cu art. 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
III. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie
34. Conform art. 41 din Convenţie:
"Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciu
35. Reclamanta solicitã, cu titlu de daune materiale, restituirea apartamentului al cãrui proprietar ea a fost recunoscutã prin Hotãrârea din data de 19 noiembrie 1999 sau, în lipsa acestei restituiri, acordarea sumei de 222.645 EUR, reprezentând valoarea actualã a bunului, aşa cum a fost stabilitã printr-o expertizã tehnicã imobiliarã.
36. De asemenea, ea solicitã suma de 50.000 EUR cu titlu de daune morale pentru suferinţele cauzate prin încãlcarea dreptului sãu de proprietate.
37. În ceea ce priveşte prejudiciul material, Guvernul trimite un raport de expertizã (opinie) care estimeazã valoarea de piaţã a apartamentului la 136.163 EUR. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Guvernul considerã, în primul rând, cã nu existã nicio legãturã de cauzalitate între prejudiciul moral solicitat şi pretinsa încãlcare a Convenţiei. În plus, el argumenteazã cã un eventual prejudiciu moral ar fi suficient compensat prin constatarea încãlcãrii. În subsidiar, Guvernul considerã cã pretenţiile reclamantei sunt excesive.
38. Curtea reaminteşte cã a constatat încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie din cauza vânzãrii de cãtre stat a bunului reclamantei, combinatã cu absenţa unei despãgubiri adecvate.
39. Curtea apreciazã cã, în circumstanţele speţei, restituirea apartamentului în litigiu, aşa cum a fost ea dispusã prin Hotãrârea definitivã din data de 19 noiembrie 1999, ar repune-o pe reclamantã, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentã cu cea în care s-ar fi aflat dacã cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încãlcate.
40. În cazul în care statul pârât nu procedeazã la aceastã restituire, Curtea decide ca acesta sã îi plãteascã reclamantei, cu titlu de daune materiale, o sumã care sã corespundã valorii actuale a apartamentului.
41. Sub acest aspect, Curtea constatã o diferenţã mare între valoarea imobilului stabilitã de cele douã expertize furnizate de pãrţi, diferenţã datoratã în special metodelor tehnice utilizate. Ţinând cont de informaţiile de care dispune referitor la preţurile de pe piaţa imobiliarã localã şi de elementele furnizate de pãrţi, Curtea estimeazã cã valoarea de piaţã actualã a bunului este de 170.000 EUR.
42. Curtea considerã cã evenimentele în cauzã au putut sã îi provoace reclamantei o stare de incertitudine şi suferinţe ce nu pot fi compensate prin constatarea încãlcãrii. Ea apreciazã cã suma de 2.000 EUR reprezintã o reparaţie echitabilã a prejudiciului moral suferit de reclamantã.
B. Cheltuieli de judecatã
43. Reclamanta mai solicitã suma de 10.000 EUR cu titlu de cheltuieli de judecatã ocazionate de procedura în faţa instanţelor interne şi de cea în faţa Curţii. Ea aratã cã suma menţionatã cuprinde costul cãlãtoriilor în România, onorariile avocaţilor şi cheltuielile de expertizã.
44. Guvernul subliniazã cã reclamanta nu a depus nicio dovadã în susţinerea cererii sale.
45. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecatã decât în mãsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al valorii lor. În speţã, Curtea observã cã reclamanta nu şi-a prezentat detaliat pretenţiile şi nici nu a depus documente justificative. Prin urmare, Curtea nu îi poate acorda nicio sumã cu acest titlu.
C. Dobânzi moratorii
46. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN UNANIMITATE,
CURTEA
1. declarã cererea admisibilã în ceea ce priveşte capãtul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 şi inadmisibilã pentru rest;
2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotãrãşte:
a) ca statul pârât sã îi restituie reclamantei apartamentul nr. 2, în suprafaţã de 97,57 m², precum şi terenul aferent şi dependinţele casei situate în str. Anda Cãlugãreanu nr. 1, Bucureşti, în 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, conform art. 44 § 2 din Convenţie;
b) ca, în lipsa acestei restituiri, statul pârât sã îi plãteascã reclamantei, în acelaşi termen de 3 luni, 170.000 EUR (una sutã şaptezeci mii euro), cu titlu de prejudiciu material;
c) ca, în orice caz, statul pârât sã îi plãteascã reclamantei suma de 2.000 EUR (douã mii euro), cu titlu de prejudiciu moral;
d) ca la sumele menţionate mai sus sã se adauge orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit şi ca sumele respective sã fie convertite în moneda statului pârât, la cursul de schimb valabil la data plãţii;
e) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceste sume sã se majoreze cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de satisfacţie echitabilã pentru rest.
Întocmitã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 21 februarie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupancic, Santiago Quesada,
preşedinte grefier
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
