Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 42860/98)
(Rezolvare pe cale amiabilã)
În cauza Notar împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a II-a), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii J.-P. Costa, preşedinte; A.B. Baka, L. Loucâides, C. Bîrsan, K. Jungwiert, V. Butkevych, doamna A. Mularoni, judecãtori; şi domnul T.L Early, grefier adjunct de secţie;
dupã ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 23 martie 2004, pronunţã hotãrârea urmãtoare, adoptatã la aceeaşi datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã cererea nr. 42860/98, îndreptatã împotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, domnul Gheorghe Notar (reclamantul), a sesizat Comisia Europeanã a Drepturilor Omului la data de 30 martie 1998, în temeiul fostului articol 25 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamantul este reprezentat de doamna M. Macovei, avocatã în Baroul Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul B. Aurescu, subsecretar de stat.
3. Reclamantul pretinde cã ar fi fost victima unei încãlcãri a articolelor 3 şi 13 din Convenţie, având în vedere presupusa supunere la rele tratamente de cãtre organele de poliţie şi gardienii Centrului de primire - triere a minorilor Târgu-Mureş, precum şi neefectuarea unei anchete eficiente, care sã conducã la descoperirea şi pedepsirea celor responsabili. El se plânge, de asemenea, invocând articolul 5 alineatele 1-5 din Convenţie, cã nu a fost arestat şi deţinut potrivit "cãilor legale", cã nu a fost informat în termenul cel mai scurt asupra motivelor arestãrii sale şi asupra acuzaţiilor aduse împotriva sa, cã nu a fost adus de îndatã înaintea unui judecãtor sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare, cã nu a beneficiat de dreptul ca un tribunal sã statueze într-un termen scurt asupra legalitãţii deţinerii sale şi cã i-a fost încãlcat dreptul la reparaţii pentru deţinerea sa în condiţii contrare dispoziţiilor articolului 5 alineatele 1-4.
În plus, reclamantul susţine încãlcarea articolului 6 alineatul 1 din Convenţie referitor la pretinsa imposibilitate de a solicita despãgubiri pentru deţinerea sa ilegalã şi de supunerea la rele tratamente, precum şi la încãlcarea dreptului sãu la respectarea prezumţiei de nevinovãţie, în sensul articolului 6 alineatul 2 din Convenţie, motivând aceasta prin faptul cã identitatea sa a fost dezvãluitã în cadrul unei emisiuni de televiziune, în cursul cãreia a fost identificat ca autor al unei infracţiuni, deşi vinovãţia sa nu fusese încã stabilitã în mod legal. El pretinde, în final, cã a fost împiedicat sã-şi exercite dreptul de recurs individual, potrivit articolului 34 din Convenţie, motivând aceasta printr-o vizitã a unor poliţişti la domiciliul sãu, şi prin convocarea la secţia de poliţie a membrilor familiei sale şi a persoanelor care se gãseau la domiciliul sãu la momentul respectiv.
4. Cererea a fost repartizatã primei secţii a Curţii (conform art. 52 alin. 1 din Regulament). În cadrul acestei secţii, camera desemnatã sã examineze cererea (conform art. 27 alin. 1 din Convenţie) a fost constituitã potrivit art. 26 alin. 1 din Regulament.
5. La data de 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat structura secţiilor sale (art. 25 alin. 1 din Regulament). Cererea a fost repartizatã celei de-a doua secţii a Curţii, reorganizatã astfel (art. 52 alin. 1).
6. Prin decizia din 13 noiembrie 2003, camera a declarat cererea parţial admisibilã.
7. Prin scrisoarea din data de 13 ianuarie 2004, partea reclamantã a informat grefa Curţii (numitã în continuare grefa) cã, urmare a negocierilor purtate cu agentul guvernamental român şi a propunerilor venite din partea acestuia din urmã, este dispusã sã accepte rezolvarea cauzei pe cale amiabilã.
8. La data de 5 februarie 2004, în urma schimbului de corespondenţã între grefã şi Guvern, acesta din urmã a confirmat termenii propunerii de rezolvare pe cale amiabilã şi a transmis o declaraţie oficialã în acest sens, semnatã de agentul guvernamental.
9. La 9 februarie 2004, reclamantul a confirmat, la cererea grefei, cã acceptã propunerea de rezolvare pe cale amiabilã a cauzei, aşa cum a fost exprimatã în declaraţia datã de Guvern la 5 februarie 2004.
ÎN FAPT
10. Reclamantul este cetãţean român, s-a nãscut în 1979 şi are domiciliul la Târgu-Mureş.
1. Arestarea reclamantului
a) Opinia reclamantului
11. La data de 7 iulie 1996, reclamantul împreunã cu alţi trei minori, suspectaţi de a fi comis o tâlhãrie asupra minorului V.A., au fost prinşi de poliţiştii N.I. şi M.D. în drum spre secţia de poliţie, ei au fost loviţi de cei doi poliţişti.
12. Cei patru minori şi victima V.A. au fost conduşi într-o încãpere, însoţiţi de poliţistul M.D. Victima V.A. a negat orice implicare a reclamantului în respectivul incident.
13. Anunţaţi de familia M., pãrinţii reclamantului s-au deplasat la secţia de poliţie la lãsarea serii. Ofiţerul de serviciu i-a informat cã fiul lor a comis o infracţiune şi cã nu este posibil sã îl vadã.
14. Reclamantul şi ceilalţi trei minori au fost interogaţi de M.D. şi N.I., care le-au dictat ce sã scrie. Reclamantul a fost forţat sã rescrie declaraţia de mai multe ori, fiind bãtut continuu, întrucât niciuna din declaraţiile sale nu pãrea sã le convinã poliţiştilor. Interogatoriul a avut loc fãrã ca un avocat sã fie prezent.
15. În jurul orei 20, mama reclamantului, cãreia i s-a permis pânã la urmã sã-şi vadã fiul pentru câteva minute, a intrat în încãperea în care se aflau minorii şi a vãzut urme de violenţã fizicã la capul, pe faţa şi pe braţele reclamantului.
16. Reclamantul şi ceilalţi minori au fost urcaţi apoi într-o maşinã de poliţie şi conduşi la Centrul de primire - triere a minorilor Târgu-Mureş (numit în continuare Centrul). Poliţia a redactat o scrisoare de însoţire în atenţia Centrului, menţionând cã minorii acostaserã trecãtori. Scrisoarea nu a fost înregistratã în registrul poliţiei şi nici nu a fost datatã.
b) Opinia Guvernului
17. Guvernul contestã faptul cã, în urma incidentului din 7 iulie 1996, poliţiştii ar fi fãcut uz de forţã pentru a-i prinde pe reclamant şi pe ceilalţi minori implicaţi în tâlhãria comisã asupra lui V.A. Potrivit Guvernului, dupã ce au fost alertaţi de un martor, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, i-au imobilizat pe presupuşii autori ai infracţiunii şi i-au condus apoi la secţia de poliţie.
18. Reclamantul şi ceilalţi minori suspectaţi de a fi comis infracţiuni nu au fost loviţi dupã ce au fost duşi la secţia de poliţie. Poliţiştii nu au fãcut altceva decât sã le atragã atenţia minorilor cã trebuie sã spunã adevãrul, şi sã le ia declaraţii.
2. Internarea reclamantului în Centrul de ocrotire a minorilor
a) Opinia reclamantului
19. În noaptea de 7 spre 8 iulie 1996, la o orã neprecizatã, între 22 şi 6 dimineaţa, reclamantul şi ceilalţi minori au fost duşi la Centru. La sosire, ei au fost obligaţi sã fie raşi în cap, sã îşi schimbe hainele cu cele date de Centru, sã facã duş cu apã rece şi sã fie spãlaţi cu gaz.
20. În data de 8 iulie 1996, dimineaţa, gardianul D.L. de la Centru i-a lovit cu pumnii şi cu picioarele, spunându-le cã acesta nu e decât începutul.
21. În aceeaşi zi, spre prânz, pãrinţii reclamantului, obţinând de la ofiţerul de poliţie O.D. permisiunea de a a-şi vedea fiul câteva minute, s-au deplasat la Centru. Însoţiţi de M.R., o angajatã a Centrului, ei şi-au vãzut fiul şi au constatat urme de violenţã pe corpul acestuia. Tatãl reclamantului a cerut atunci lui M.R. ca fiul sãu sã fie examinat de un medic, dar M.R. a refuzat, explicându-i cã Centrul nu dispune de personal medical şi cã regulamentul interzice unui medic din afara Centrului sã examineze minorii internaţi.
22. La 9 iulie 1996, reclamantul şi ceilalţi minori au fost transportaţi la secţia de poliţie pentru un nou interogatoriu. Ei nu au fost reprezentaţi de un avocat. Poliţistul care i-a interogat i-ar fi obligat sã se loveascã reciproc de fiecare datã când rãspunsul dat de unul dintre ei nu îi convenea poliţistului. Dacã vreunul dintre ei nu îl lovea suficient de tare pe celãlalt, poliţistul intervenea, lovindu-l el însuşi.
23. Dupã aceea, au fost conduşi într-o salã de conferinţe, unde se aflau mai multe organe de poliţie. Ei au fost aliniaţi în faţa poliţiştilor, care luau notiţe, apoi filmaţi de Antena 1, un post local de televiziune (numit în continuare Postul TV A.) şi, în final, fotografiaţi din faţã şi din profil. Dupã aceea, au fost transportaţi înapoi la Centru. Nici reclamantului, nici tatãlui sãu, nu li s-a cerut consimţãmântul pentru realizarea filmului în cauzã şi ei nu şi-au exprimat niciodatã consimţãmântul în aceastã privinţã.
24. În seara zilei de 9 iulie 1996, înregistrarea cu minorii a fost difuzatã la televiziune, într-o emisiune a poliţiei dedicatã problemei delincventei juvenile. Mai mulţi prieteni de familie ai reclamantului au vãzut emisiunea, unul dintre ei declarând cã a vãzut urme de violenţã fizicã pe corpul reclamantului. În plus, aceştia au subliniat cã, pe parcursul emisiunii, care a durat douãzeci de minute, prezentatorul a dezvãluit identitatea reclamantului şi a menţionat cã acesta a comis o tâlhãrie.
25. În data de 9 iulie 1996 şi în urmãtoarele trei zile, reclamantul şi ceilalţi minori au fost din nou bãtuţi de gardienii Centrului, care i-au lovit cu pumnii sau cu palmele. În fiecare searã, erau obligaţi sã facã duş cu apã rece şi, într-o searã, au fost scoşi afarã şi obligaţi sã facã flotãri.
26. La 12 iulie 1996, reclamantul şi ceilalţi minori, dupã ce li s-au dat înapoi hainele, au fost trimişi la secţia de poliţie şi, apoi, eliberaţi.
27. Ei nu au fost examinaţi de cãtre un medic la internarea în Centru.
28. În data de 26 iulie 1996, Comisia pentru ocrotirea minorilor de pe lângã Consiliul Judeţean Mureş a adoptat o decizie prin care, în conformitate cu <>art. 1 d) din Legea nr. 3/1970 privind regimul ocrotirii unor categorii de minori, autoriza retroactiv internarea în Centru a reclamantului şi a celorlalţi minori, pe o duratã de cinci zile, începând cu 7 iulie 1996, pe motiv cã erau predispuşi la comiterea de infracţiuni.
b) Opinia Guvernului
29. La 7 iulie 1996, în jurul orei 23, reclamantul a fost internat în Centru, unde a fost supus unor mãsuri de igienã şi dezinfectare.
30. În jurul orei 23:30, tatãlui reclamantului i-a fost interzis accesul în Centru de cãtre gardianul T.P., care i-a explicat cã regulamentul nu permite vizite pe timpul nopţii şi l-a sfãtuit sã revinã în dimineaţa urmãtoare.
31. Guvernul contestã cã reclamantul ar fi fost ras în cap, cã ar fi fost lovit şi supus la duşuri reci. Acesta face trimitere la o scrisoare datatã 21 mai 2001, adresatã prefectului de Mureş, din partea Centrului şi a Direcţiei generale pentru protecţia copilului, în care se menţiona:
"în Centru, copilul nu a fost ras în cap şi nu a fost obligat sã facã duşuri reci; la internare, copilul a fost "igienizat" şi "deparazitat" şi i s-a pus la dispoziţie echipamentul necesar (...) nici minorul, nici pãrinţii sãi şi nici I.H. nu au fãcut vreo cerere oficialã cãtre conducerea Centrului pentru a solicita ca reclamantul sã fie consultat de un medic."
32. Guvernul nu contestã faptul cã reclamantul şi ceilalţi minori nu au fost examinaţi de un medic pe perioada internãrii lor în Centru.
33. Emisiunea înregistratã în data de 9 iulie 1996 la secţia de poliţie şi difuzarea sa de cãtre postul de televiziune A. s-ar fi fãcut cu consimţãmântul reclamantului şi cu acordul prealabil al Inspectoratului de Poliţie din Târgu-Mureş.
3. Procedura penalã deschisã împotriva reclamantului pentru tâlhãrie
34. La 15 iulie 1996, reclamantul a fost convocat la poliţia din Târgu-Mureş, unde, asistat de un avocat, şi în prezenţa unuia dintre pãrinţii sãi, a fost informat cã este suspectat de comiterea unei tâlhãrii, infracţiune pedepsitã de articolul 211 din Codul penal. Reclamantul a declarat cã se considerã nevinovat, întrucât el nu a fãcut decât sã asiste la faptele comise de alţi minori.
35. La 15 iulie 1996, Poliţia din Târgu-Mureş a propus Procurorului începerea urmãririi penale împotriva reclamantului şi a solicitat ca acesta sã fie arestat preventiv, întrucât reprezintã un pericol public, în aceeaşi zi, reclamantul a fost convocat de Parchetul de pe lângã Judecãtoria Târgu-Mureş, unde, în prezenţa avocatului sãu, a luat cunoştinţã de conţinutul dosarului şi şi-a susţinut din nou nevinovãţia. Procurorul nu a emis mandat de arestare pe numele reclamantului, aşa cum propusese poliţia.
36. La 9 decembrie 1996, poliţia din Târgu-Mureş a finalizat cercetãrile referitoare la jaful comis în data de 7 iulie 1996 şi a întocmit un referat înaintat procurorului, cu propunerea de a dispune trimiterea în judecatã.
37. Prin rechizitoriul din 17 februarie 1997, Parchetul de pe lângã Tribunalul Judeţean Mureş a dispus neînceperea urmãrii penale împotriva reclamantului, în temeiul art. 10 d) din Codul de procedurã penalã, stabilind cã acesta nu a comis o infracţiune.
4. Plângerea penalã a reclamantului pentru supunerea la rele tratamente şi deţinere ilegalã
38. La 16 iulie 1996, tatãl reclamantului a depus la Parchetul Militar Târgu-Mureş o plângere împotriva poliţiştilor N.I. şi M.D. şi împotriva gardienilor Centrului, prin care îi acuza cã l-au bãtut şi maltratat pe fiul sãu între 7 şi 12 iulie 1996. El s-a plâns şi de deţinerea ilegalã a fiului sãu, în lipsa unui mandat de arestare, precum şi de refuzul angajaţilor Centrului de a-l supune unui control medical.
39. La 17 iulie 1996, H.V., medic legist la laboratorul de medicinã legalã din Târgu-Mureş, l-a examinat pe reclamant la cererea parchetului. Raportul sãu de expertizã, din data de 17 iulie 1996, menţiona cã minorul nu prezintã leziuni traumatice vizibile, care sã necesite îngrijire medicalã. În plus, raportul sublinia cã reclamantul acuzã dureri la nivelul cutiei craniene şi al toracelui dorsal bilateral.
40. Prin rezoluţia din 19 decembrie 1996, Parchetul Militar de pe lângã Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus neînceperea urmãririi penale împotriva celor doi poliţişti N.I. şi M.D. în temeiul art. 10 d) din Codul de procedurã penalã, cu motivarea cã faptele de care aceştia au fost învinuiţi nu existã.
41. Prin rezoluţia din 26 februarie 1997, colonelul magistrat V.D., procuror militar pe lângã Secţia Parchetelor militare, a confirmat soluţia datã prin rezoluţia din 19 decembrie 1996 cu privire la neînceperea urmãririi penale împotriva poliţiştilor N.I. şi M.D., pe care a considerat-o corectã. Constatând, însã, cã prevederile Codului de procedurã penalã referitoare la arestare preventivã nu au fost respectate în cazul reclamantului, a dispus trimiterea dosarului cãtre Parchetul ierarhic inferior şi începerea urmãririi penale pentru arestare nelegalã.
42. Prin rezoluţia din 21 mai 1997, Parchetul Militar de pe lângã Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus neînceperea urmãririi penale împotriva locotenentului de poliţie P.F. şi a subofiţerilor N.I. şi M.D. pentru privarea de libertate a reclamantului în mod ilegal.
5. Vizita organelor de poliţie la domiciliul reclamantului şi procedura penalã pentru violarea de domiciliu
43. La 24 martie 1998, tatãl reclamantului a sesizat Parchetul Militar Târgu-Mureş printr-o plângere penalã îndreptatã împotriva celor doi poliţişti, acuzându-i de violare de domiciliu şi de purtare abuzivã, infracţiuni pedepsite de articolele 192 şi 250 din Codul Penal.
44. Parchetul a deschis o anchetã, ca urmare a plângerii penale. La 12 mai 1998, tatãl reclamantului a confirmat, cu prilejul audierii sale de cãtre Parchet, cã cei doi poliţişti i-au prezentat, în data de 16 martie 1998, în jurul orei 13, în faţa intrãrii casei sale, un mandat de aducere emis de Tribunalul Târgu-Mureş pentru şedinţa din 18 martie 1998, la care fusese convocat. Acesta a arãtat cã, dupã ce a semnat mandatul pe verso, poliţiştii l-au împins, au intrat în casã, în ciuda refuzului sãu manifest de a-i lãsa sã intre, şi le-au cerut persoanelor prezente la domiciliul sãu sã se legitimeze. El a declarat, de asemenea, cã poliţiştii i-au spus cã nu au nevoie de mandat pentru a pãtrunde în domiciliul sãu înainte de ora 22 şi cã poliţia se va arãta binevoitoare faţã de el dacã îşi retrage plângerea fãcutã la Strasbourg. El a subliniat, în final, cã are certitudinea cã este în permanenţã hãrţuit de organele de poliţie şi cere ca acest fapt sã nu se mai repete.
45. La data de 2 iunie 1998, cei doi poliţişti au fost audiaţi de Parchetul Militar Târgu-Mureş. Ei au confirmat faptul cã i-au prezentat tatãlui reclamantului, în data de 16 martie 1998, un mandat de aducere emis de Tribunalul Târgu-Mureş. Ei au explicat şi faptul cã au intrat ulterior în casa reclamantului pe motiv cã au auzit mai multe voci venind din interior, ţinând cont de faptul cã primiserã reclamaţii referitor la persoanele care frecventau imobilul în cauzã. Ei au declarat cã în apartament au vãzut mai multe persoane care urmãreau un film pornografic, cã le-au cerut acestora sã se legitimeze şi le-au comunicat sã se prezinte la sediul poliţiei dupã douã zile. Poliţiştii neagã cã l-ar fi împins pe reclamant pentru a intra în casã sau cã ar fi avut vreo discuţie pe tema unei cereri depuse de reclamant sau de tatãl sãu la Strasbourg.
46. În datele de 29 martie, 10, 18 şi 26 iunie 1998, şase persoane care se aflau la domiciliul reclamantului la momentul incidentului din 16 martie 1998 au fost audiate ca martori de cãtre Parchet. Acestea au declarat cã i-au vãzut intrând pe cei doi poliţişti în casa reclamantului, în data de 16 iunie 1998, în timp ce urmãreau un film la televizor. Ele au confirmat şi faptul cã poliţiştii le-au cerut sã se legitimeze şi le-au comunicat sã se prezinte la secţia de poliţie. Martorii au declarat cã nu i-au auzit pe poliţişti ameninţându-l pe reclamant şi cã aceştia din urmã plecaserã când tatãl reclamantului le-a cerut sã pãrãseascã casa. În declaraţiile martorilor nu figureazã nici o menţiune referitoare la o cerere care ar fi fost introdusã de reclamant la Strasbourg.
47. La 31 iulie 1998, tatãl reclamantului a declarat la Parchet cã îşi retrage plângerea penalã din 24 martie 1998 împotriva poliţiştilor şi cã revine asupra declaraţiilor fãcute anterior, pe motiv cã incidentul din 16 martie 1998 nu a avut amploarea pe care i-o dãduse el iniţial. El a arãtat şi cã personal a acceptat ca cei doi poliţişti sã intre în casa sa.
48. Prin rezoluţia din 20 octombrie 1998, Parchetul Militar Târgu-Mureş a dispus neînceperea urmãririi penale împotriva celor doi poliţişti, bazându-se în special pe declaraţia tatãlui reclamantului din 31 iulie 1998, care revenea asupra declaraţiei iniţiale, precum şi pe declaraţiile celorlalţi martori şi ale poliţiştilor. Parchetul a constatat cã cei doi poliţişti s-au deplasat la domiciliul tatãlui reclamantului cu scopul de a-l informa în legãturã cu obligaţia de a se prezenta la şedinţa din 18 martie 1998 şi de a-i prezenta mandatul emis în acest scop de Tribunalul Mureş, apoi au pãrãsit casa la cererea acestuia.
ÎN DREPT
49. În data de 5 februarie 2004, Curtea a primit din partea Guvernului declaraţia urmãtoare:
"1. Declar cã, în vederea unei rezolvãri pe cale amiabilã a cauzei având la origine cererea nr. 42860/98, Guvernul român se oferã sã acorde ex gratia reclamantului suma de 40.000 euro. Guvernul se oferã, de asemenea, sã acorde reclamantului 875 euro cu titlu de prejudiciu material, precum şi 8.712,66 euro cu titlu de cheltuieli de judecatã, sume plãtibile direct avocatei sale, conform contractului încheiat de aceasta cu reclamantul la 3 noiembrie 2003.
La aceastã sumã nu se va aplica nici un impozit şi nici o altã taxã fiscalã şi ea va fi viratã în euro, urmând a fi convertitã în lei, conform ratei de schimb aplicabile la momentul plãţii, într-un cont bancar indicat de reclamant şi de reprezentanţii autorizaţi ai acestuia. Plata se va face în termen de trei luni de la data pronunţãrii hotãrârii Curţii, conform articolului 39 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Începând de la data expirãrii termenului menţionat şi pânã la momentul efectuãrii plãţii, Guvernul se angajeazã sã plãteascã o dobândã simplã de întârziere egalã cu dobânda minimã pentru împrumut practicatã de Banca centralã europeanã, valabilã în aceastã perioadã, la aceasta adãugându-se o majorare cu 3 puncte procentuale. Aceastã platã reprezintã rezolvarea definitivã a cauzei.
2. Guvernul se angajeazã sã iniţieze un proces de reformã a legislaţiei în materia taxelor de timbru, astfel încât acţiunile civile referitoare la despãgubiri acordate pentru tratamente contrare articolului 3 din Convenţie sã fie scutite de taxã.
3. Guvernul va lua mãsurile necesare în scopul informãrii forţelor de poliţie cu privire la conduita adecvatã pe care sã o adopte în vederea asigurãrii respectãrii prezumţiei de nevinovãţie, în sensul alineatului 2 al articolului 6 din Convenţie.
4. Guvernul va continua sã depunã eforturi în domeniul protecţiei copilului aflat în dificultate, conform angajamentelor luate prin legislaţia şi strategiile adoptate la nivel naţional (<>Ordonanţa de Urgenţã a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, aprobatã prin <>Legea nr. 108/1998 , şi <>Hotãrârea nr. 539 din 7 iunie 2001 privind strategia guvernamentalã în domeniul protecţiei copilului în dificultate), care înlocuiesc în totalitate legislaţia în vigoare la momentul faptelor.
5. Guvernul considerã cã supravegherea, de cãtre Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, a executãrii hotãrârii Curţii constituie un mecanism adecvat pentru garantarea continuãrii progreselor în acest domeniu.
6. În final, Guvernul se angajeazã sã nu solicite retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere, potrivit art. 43 alin, 1 din Convenţie, dupã pronunţarea hotãrârii camerei."
50. Aceastã declaraţie a fost însoţitã de o scrisoare prin care Guvernul aratã cã legislaţia în vigoare la momentul faptelor, care reglementa condiţiile de care beneficiau minorii pe perioada internãrii lor în Centrul de primire din Târgu-Mureş sau în alte instituţii/ centre similare, a fost deja modificatã. El subliniazã cã o Comisie judeţeanã pentru protecţia copilului şi un Serviciu public specializat, înfiinţate în temeiul <>Ordonanţei de Urgenţã a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, aprobatã prin <>Legea nr. 108/1998 , asigurã pe viitor minorilor aflaţi în centre de plasament un mediu familial adecvat. Guvernul indicã, inter alia, cã pãrinţilor le este permis sã pãstreze contactul direct şi permanent cu copilul lor minor aflat într-un centru de plasament şi se obligã sã continue procesul de reformã în acest domeniu.
51. La 19 februarie, Curtea a primit din partea reprezentantei reclamantului o scrisoare redactatã în termenii urmãtori:
"Confirm faptul cã reclamantul acceptã rezolvarea pe cale amiabilã a cauzei, aşa cum a fost propusã de cãtre Guvern."
52. Curtea ia act de convenţia de rezolvare pe cale amiabilã asupra cãreia au convenit pãrţile (conform articolului 39 din Convenţie). Curtea este încredinţatã (assuree) cã aceastã convenţie reflectã principiul respectãrii drepturilor omului, astfel cum sunt acestea recunoscute prin Convenţie şi protocoalele sale (articolele 37 alineatul 1 in fine din Convenţie şi 62 alineatul 3 din regulament).
53. Prin urmare, se impune radierea cererii de pe rol.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA:
1. hotãrãşte sã radieze cererea de pe rol;
2. ia act de intenţia pãrţilor (implicitã din partea reclamantului) de a nu solicita retrimiterea cererii în faţa Marii Camere.
Redactatã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 20 aprilie 2004, în aplicarea articolului 77 alineatele 2 şi 3 din regulamentul Curţii.
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
