Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Strasbourg
(Cererea nr. 41.838/05)
Hotãrârea a devenit definitivã în condiţiile prevãzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificãri de formã.
În Cauza Jarnea împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunitã într-o camerã compusã din: Josep Casadevall, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Egbert Myjer, Jan Sikuta, Ineta Ziemele, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecãtori, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la 21 iunie 2011,
pronunţã prezenta hotãrâre, adoptatã la aceeaşi datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã Cererea nr. 41.838/05 îndreptatã împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, care deţine şi cetãţenie americanã, Ioan Jarnea (reclamantul), a sesizat Curtea la 14 octombrie 2005, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamantul este reprezentat de F. Oprea, avocat în Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental Rãzvan-Horaţiu Radu din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul invocã în mod special obstacolele în calea exercitãrii dreptului sãu de acces la dosarul personal întocmit de fostele servicii secrete ale regimului totalitar.
4. La 7 ianuarie 2010, preşedintele Secţiei a treia a hotãrât sã comunice Guvernului cererea.
5. În temeiul art. 29 § 1 din Convenţie, admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreunã.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
6. Reclamantul s-a nãscut în 1940 şi domiciliazã în Bucureşti.
7. Începând din 1961, pe când era student, acesta a fost pus sub supraveghere secretã de cãtre serviciile secrete ale regimului totalitar instaurat în România, cunoscute sub denumirea de Securitate.
A. Cererea depusã la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii
8. La 13 februarie 2001, reclamantul s-a adresat Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii (denumit în continuare CNSAS), organism creat prin Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste şi a solicitat acces la propriul dosar întocmit de Securitate.
9. La 19 aprilie 2001, Serviciul Român de Informaţii (denumit în continuare SRI) a predat CNSAS un dosar personal al reclamantului.
10. La 29 mai 2001, CNSAS l-a informat pe reclamant cã a fost identificat un dosar cu numele sãu şi cã îl putea consulta.
11. Reclamantul a consultat dosarul la 27 iunie, 13 iulie, 14 august şi, respectiv, 16 noiembrie 2001.
12. Dosarul care i-a fost prezentat pentru consultare avea 4 foi, dintre care douã erau numerotate 355 şi 356.
13. Unul dintre documentele predate, o notã de douã pagini intitulatã "nota nr. 5" şi având numãrul de paginã 355, conţinea o descriere a activitãţilor reclamantului din data de 6 octombrie 1965. Nota începea cu o descriere detaliatã a chipului şi corpului reclamantului. Nota era însoţitã de o fotografie şi continua cu descrierea minuţioasã a activitãţilor reclamantului de la ora 9,30 pânã la ora 15,50. Locurile exacte ale traseului reclamantului erau indicate, precum şi timpul petrecut în fiecare loc. Printre altele, nota semnala trecerea sa pe la şcoala politehnicã, unde era student, pe la o librãrie, timp de 10 minute, pe la casieria unui cinematograf unde a cumpãrat un bilet pentru filmul "A trecut o femeie", pe care l-a vizionat pânã la sfârşit, dupã care a luat autobuzul pentru a se întoarce acasã.
14. Unul dintre celelalte documente înmânate era o decizie administrativã datatã 27 octombrie 1966, care includea o secţiune denumitã "tabel anexã". Decizia dispunea pãstrarea în arhive a dosarului referitor la reclamant, menţionând pe scurt "materialul compromiţãtor", respectiv cã, "în cursul anului 1965, [reclamantul] a vizitat legaţia englezã".
15. Menţiunea scrisã de mânã, "fişã + cãut./[sau cart.]", apãrea în partea de sus stânga a paginii cu nr. 355. Potrivit reclamantului, al doilea cuvânt din menţiunea respectivã, "cart.", ar fi abrevierea cuvântului "cartotecã".
16. Considerând cã dosarul sãu nu era complet, având în vedere numerotarea paginilor şi absenţa unor menţiuni esenţiale, precum percheziţiile domiciliare la care fusese supus, reclamantul a depus mai multe cereri la CNSAS în care se plângea de aceste aspecte şi contesta conţinutul dosarului sãu. Totodatã, reclamantul a solicitat ca CNSAS sã ateste, printr-un document oficial, faptul cã dosarul sãu nu era complet şi cã informaţiile incluse acolo erau "denaturate".
17. La 7 ianuarie 2002, CNSAS i-a rãspuns cã nu era în mãsurã sã se pronunţe asupra alegaţiilor conform cãrora cel puţin 354 de pagini lipseau din dosarul sãu, pe motiv cã SRI îi predase un dosar care nu avea decât cele 4 pagini pe care le-a putut consulta.
18. Reclamantul a reiterat contestaţiile. La 18 iunie şi 1 octombrie 2002, CNSAS i-a rãspuns cã dosarul îi fusese predat de SRI şi cã, referitor la alegaţiile privind caracterul incomplet şi denaturat al informaţiilor din dosar, considera cã era vorba despre "convingeri personale" ale reclamantului, care "nu erau relevante".
19. Drept rãspuns la contestaţiile formulate de reclamant cu privire la menţiunile inexacte din dosarul sãu, CNSAS i-a rãspuns, la 18 decembrie 2003, cã nu îi putea indica numele persoanelor implicate în activitatea de supraveghere, în mãsura în care identitatea acestora nu fusese stabilitã cu certitudine. CNSAS l-a informat pe reclamant cã în arhive nu s-a mai gãsit niciun alt document cu informaţii suplimentare în privinţa lui. De asemenea, CNSAS l-a informat cã Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de Arhive şi Documentare Militarã îi comunicaserã cã nu aveau dosare care sã îl priveascã.
20. Conform corespondenţei din 25 martie 2004, ca rãspuns la întrebarea reclamantului referitoare la modalitatea de numerotare a paginilor şi conţinutul real al dosarului sãu, CNSAS i-a rãspuns cã dosarul sãu a fost predat de SRI şi conţinea doar cele 4 foi dupã care putuse face copii în urma consultãrii.
21. Reclamantul a solicitat o audienţã în faţa Colegiului CNSAS. Potrivit afirmaţiilor sale, audienţa a avut loc la 11 noiembrie 2004 şi a fost înregistratã, însã nu a obţinut niciodatã înregistrarea respectivã.
B. Acţiunea în contencios administrativ
22. La 15 aprilie 2004, reclamantul a introdus în faţa Curţii de Apel Bucureşti o acţiune împotriva CNSAS şi SRI pentru constatarea lipsei unor foi din dosarul sãu şi a faptului cã dosarul reprezenta un "fals". Totodatã, reclamantul a solicitat ca CNSAS sã îi dea un rãspuns referitor la ilegalitãţile comise în legãturã cu dosarul sãu.
23. În faţa curţii de apel, SRI a invocat lipsa calitãţii sale procesuale pasive, invocând faptul cã trimisese la CNSAS toate documentele referitoare la reclamant. În susţinerea acestei excepţii, s-a bazat pe corespondenţa din 25 martie 2004 cu CNSAS.
24. Prin încheierea din data de 10 mai 2004, curtea de apel a admis excepţia invocatã de SRI şi i-a retras calitatea de pârât în proces.
25. Prin Hotãrârea din 31 mai 2004, curtea de apel a respins acţiunea reclamantului. Bazându-se pe corespondenţa dintre reclamant şi CNSAS, instanţa a constatat cã acesta din urmã îi pusese la dispoziţie toate informaţiile referitoare la el aflate în posesia consiliului. Cu privire la susţinerile reclamantului referitoare la caracterul incomplet şi denaturat al informaţiilor incluse, instanţa a considerat, în baza corespondenţei menţionate, cã CNSAS nu putea fi considerat responsabil în acest sens.
26. Contestând în special excluderea SRI din procedurã, precum şi motivele reţinute de curtea de apel pentru a-i respinge acţiunea, reclamantul a formulat recurs împotriva hotãrârii. Acesta imputa curţii de apel refuzul acesteia, prin interpretarea datã dispoziţiilor Legii nr. 187/1999, de a sancţiona abuzurile regimului anterior.
27. Prin Hotãrârea definitivã din 15 aprilie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul. Înalta Curte a hotãrât cã excluderea SRI din proces era justificatã de art. 20 din Legea nr. 187/1999. În baza aceleiaşi corespondenţe dintre reclamant şi CNSAS, Înalta Curte a considerat cã CNSAS îşi îndeplinise obligaţiile care decurgeau din legea menţionatã şi cã motivele reţinute de curtea de apel erau întemeiate. În cele din urmã, Înalta Curte a considerat cã reclamantul ar fi putut contesta rãspunsurile la corespondenţa sa în faţa Colegiului CNSAS, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din legea citatã.
C. Informaţiile obţinute de reclamant în urma comunicãrii prezentei cauze Guvernului
28. Conform scrisorii din 1 aprilie 2010, adresatã reclamantului de CNSAS, listele numelor reale ale cadrelor şi pseudonimele acestora nu au fost comunicate CNSAS.
29. La 21 aprilie 2010, CNSAS l-a informat pe reclamant cã în urma verificãrilor în arhive şi a primirii unor arhive noi se identificase un microfilm, creat de fosta Securitate, în care numele sãu apãrea pe 67 de pagini. Reclamantul a fost invitat sã îl consulte.
30. Din scrisoarea din 22 iunie 2010 adresatã de CNSAS agentului guvernamental la Curte reiese cã reclamantul a consultat dosarul respectiv la 3 mai 2010. În aceeaşi scrisoare, CNSAS preciza cã, deşi Serviciul de Informaţii Externe (SIE) menţionase cã nu a identificat documente referitoare la reclamant, la sfârşitul anului 2006 trimisese totuşi la CNSAS un dosar referitor la acesta.
CNSAS a mai precizat în scrisoare cã nu era complet exclus sã se gãseascã alte documente întocmite de fostele organe de securitate, inclusiv referitoare la reclamant. Dificultatea identificãrii dosarelor provenea, potrivit CNSAS, de la numãrul foarte mare de dosare primite mai ales în perioada 2005-2006, respectiv 1.601.010 dosare, precum şi de la lipsa unor liste de inventar al dosarelor. CNSAS a mai precizat cã legea nu impunea niciun termen pentru identificarea dosarelor, dar cã, în pofida unor inconsecvenţe între rãspunsurile primite în timp din partea altor instituţii precum SRI şi SIE, fãcea eforturi sã îşi îndeplineascã obligaţiile legale.
31. Potrivit reclamantului, conţinutul microfilmului era deteriorat în proporţie de 85%, astfel încât lecturarea acestuia era aproape imposibilã.
32. La 23 august 2010, reclamantul a obţinut de la CNSAS copia celor 172 de pagini din propriul dosar.
D. Date despre reclamant din dosarul tatãlui sãu întocmit de Securitate
33. Dosarul tatãlui reclamantului pus la dispoziţie de CNSAS include, printre altele, copia unei scrisori olografe a reclamantului, datatã 29 noiembrie 1961 şi adresatã tatãlui sãu. În scrisoare, reclamantul, care la vremea respectivã îşi satisfãcea stagiul militar obligatoriu, descria în mod critic condiţiile din cazarma în care se afla. "Note de sintezã" ale dosarului fac o amplã referire la scrisoarea reclamantului şi concluzioneazã cã reclamantul era nemulţumit de stagiul sãu militar, cã exagera şi denatura descrierea condiţiilor de viaţã din cazarmã, fãcând remarci negative la adresa cadrelor militare, denumite "inamici din interiorul cazãrmii". Potrivit notelor, atitudinea reclamantului demonstra o educaţie familialã duşmãnoasã faţã de regim.
34. Respectivele note indicau, de asemenea, conţinutul scrisorilor adresate reclamantului de tatãl sãu şi corespondenţa lui cu alte persoane.
II. Dreptul şi practica interne relevante
35. Dispoziţiile legislative relevante în materie de acces la propriul dosar întocmit de fostele servicii de securitate ale regimului totalitar, precum şi dispoziţiile referitoare la datele cu caracter personal sunt prezentate în hotãrârile Haralambie împotriva României (nr. 21.737/03, pct. 31-40, 27 octombrie 2009), Rotaru împotriva României [(MC), nr. 28.341/95, pct. 31-32, CEDO 2000-V] şi Petrina împotriva României (nr. 78.060/01, pct. 17-18, 14 octombrie 2008), precum şi în Decizia Rad împotriva României [(dec.), nr. 9.742/04, pct. 24-29, 9 iunie 2009].
36. Conform art. 20 din Legea nr. 187/1999, CNSAS a fost însãrcinat sã primeascã în gestiune toate documentele privitoare la exercitarea drepturilor prevãzute de aceastã lege, cu excepţia celor care privesc siguranţa naţionalã. În conformitate cu alin. (2) al respectivului articol, membrii CNSAS au acces neîngrãdit la arhivele vizate de lege pe întreaga perioadã în care au fost pãstrate de SRI sau de alte instituţii. Potrivit art. 20 alin. (3), SRI, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Apãrãrii Naţionale, Arhivele Naţionale şi orice alte instituţii care deţin asemenea documente sunt obligate sã asigure acest drept de acces şi sã le predea la cererea Colegiului CNSAS.
37. Practica instanţelor interne în materie de acces la dosarele întocmite de Securitate, precum şi un rezumat al secţiunilor relevante din rapoartele anuale ale CNSAS sunt descrise în Hotãrârea Haralambie, citatã anterior, pct. 41-48. Primul raport referitor la activitatea CNSAS pentru perioada 13 martie 2000-31 mai 2002, publicat în 2002, în temeiul art. 7 din Legea nr. 187/1999, arãta cã SRI predase CNSAS 3.573 de dosare personale în perioada relevantã. SIE i-a predat 65 de dosare, iar instanţele militare, 14. La 31 mai 2002, arhivele CNSAS includeau, în total, 3.652 de dosare individuale.
Dupã cum reiese din raportul de activitate anual al CNSAS, SRI a predat CNSAS, pe parcursul anului 2006, 249 803 de dosare individuale. Conform raportului anual al CNSAS publicat în 2008, SRI a predat CNSAS, în 2007, 15.500 de dosare individuale. În acelaşi an, Ministerul Justiţiei a predat, de asemenea, 104.907 de dosare personale, clasate anterior în arhivele instanţelor militare din Bucureşti, Timişoara, Iaşi şi Cluj.
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 8 DIN CONVENŢIE
38. Reclamantul denunţã o încãlcare a dreptului sãu la viaţã privatã, din cauza împiedicãrii exercitãrii dreptului sãu de acces la dosarul întocmit de fosta Securitate şi deţinut de serviciile secrete, drept recunoscut prin Legea nr. 187/1999. Acesta s-a plâns de caracterul incomplet al dosarului, de numai 4 pagini, şi de lipsa de credibilitate a anumitor informaţii comunicate de CNSAS. Dupã ce a trãit o viaţã marcatã de temeri şi furie pentru cã era urmãrit de serviciile secrete ale fostului regim totalitar, acesta reclamã dreptul de acces la toate informaţiile colectate de servicii în privinţa sa. În plus, reclamantul reproşeazã instanţelor faptul cã nu a fost luat în considerare rolul SRI şi al altor servicii de informaţii în gestionarea şi predarea arhivelor fostei Securitãţi CNSAS şi refuzul de a examina rãspunderea SRI, considerând cã acesta nu putea fi pârât în proces. În fine, reclamantul denunţã durata nerezonabilã a demersurilor sale pe lângã CNSAS, care au condus la identificarea unui microfilm cu informaţii personale care i-a fost prezentat abia în 2010, ulterior comunicãrii cererii.
El invocã art. 8 din Convenţie, care prevede urmãtoarele:
"1. Orice persoanã are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sãu şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritãţi publice în exercitarea acestui drept decât în mãsura în care acest amestec este prevãzut de lege şi dacã constituie o mãsurã care, într-o societate democraticã, este necesarã pentru securitatea naţionalã, siguranţa publicã, bunãstarea economicã a ţãrii, apãrarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sãnãtãţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertãţilor altora."
39. Guvernul contestã aceste argumente.
A. Cu privire la admisibilitate
40. Curtea constatã cã cererea nu este în mod vãdit nefondatã în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altã parte, Curtea subliniazã cã aceasta nu prezintã niciun alt motiv de inadmisibilitate. Cererea trebuie declaratã aşadar admisibilã.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele pãrţilor
41. Reclamantul susţine cã Legea nr. 187/1999 nu a fost respectatã nici de CNSAS, nici de serviciile de informaţii care deţineau arhivele fostei Securitãţi, în ceea ce priveşte dreptul sãu de acces la propriul dosar, şi denunţã atitudinea lor evazivã faţã de cererile sale timp de peste 9 ani. Acesta considerã cã, în cazul unei imposibilitãţi obiective de prezentare a anumitor documente incluse în dosarul respectiv, ar fi trebuit sã fie informat despre motivele imposibilitãţii respective.
42. Potrivit reclamantului, menţiunea de pe pagina 355 (supra, pct. 15), precum şi direcţia responsabilã de dosarul sãu, respectiv direcţia de investigaţii, indicã faptul cã a fost supus unei activitãţi sistematice de informare cu privire la persoana sa, incluzând supravegherea continuã a corespondenţei sale şi a convorbirilor sale telefonice. Drept urmare, considerã cã era imposibil ca dosarul sãu sã conţinã doar cele douã foi numerotate 355 şi 356.
43. Reclamantul denunţã totodatã lipsa unei liste de inventar al documentelor din dosarul personal, în condiţiile în care, în opinia sa, pãstrarea dosarelor Securitãţii era strict reglementatã înainte de 1989 şi excludea o astfel de omisiune. În opinia reclamantului, absenţa s-ar datora intenţiei de a ascunde trecutul ori chiar distrugerii fişelor de informaţii care puteau dezvãlui identitatea agenţilor Securitãţii care şi-au pãstrat funcţiile în cadrul serviciilor secrete posttotalitare. Acesta denunţã totodatã refuzul CNSAS şi al serviciilor secrete de a recunoaşte dispariţia sau distrugerea documentelor din dosarul sãu, precum şi refuzul CNSAS de a explica inconsecvenţa informaţiilor oferite în raport cu numerotarea paginilor.
44. Guvernul observã cã, spre deosebire de situaţia reţinutã de Curte în Hotãrârea Haralambie, citatã anterior, reclamantul a putut consulta propriul dosar încã din 2001. În aceastã privinţã, Guvernul considerã cã prezenta cauzã se apropie mai mult de Cauza Rad, citatã anterior.
45. Referitor la eventualele falsuri şi caracterul pretins incomplet al dosarului, Guvernul aratã cã instanţele naţionale au considerat cã acestea nu puteau fi imputate CNSAS. În plus, acesta face trimitere la Hotãrârea Haralambie (citatã anterior, pct. 97), în care Curtea nu s-a considerat în mãsurã sã adopte o poziţie cu privire la eventuala existenţã a altor documente referitoare la reclamant.
46. Pe de altã parte, Guvernul susţine cã Legea nr. 187/1999 reglementeazã suficient de precis accesul la dosarele personale întocmite de fosta Securitate.
47. Guvernul precizeazã, de asemenea, cã CNSAS s-a confruntat cu un obstacol obiectiv în cadrul rolului sãu de a acorda persoanelor interesate acces la dosarele fostei Securitãţi, respectiv imposibilitatea de a garanta cã toate documentele existente în dosare înainte de 1989 fuseserã pãstrate de serviciile secrete.
48. În observaţiile sale suplimentare din 2 iulie 2010, Guvernul face trimitere la scrisoarea CNSAS din 22 iunie 2010, care precizeazã cã dificultatea identificãrii dosarelor provenea din numãrul foarte mare de dosare primite mai ales în perioada 2005-2006, respectiv peste 1.600.000 de dosare, precum şi din lipsa unor liste de inventar al dosarelor. Ţinând seama de aceşti factori obiectivi, accesul reclamantului la documentele din propriul dosar a fost asigurat în cel mai scurt termen posibil.
49. În observaţiile sale suplimentare din 3 septembrie 2010, Guvernul precizeazã cã reclamantul a primit la 23 august 2010 copia celor 172 de pagini din propriul dosar, ceea ce demonstreazã cã CNSAS a fãcut eforturi pentru a gãsi dosarul integral.
2. Motivarea Curţii
50. Curtea a hotãrât deja cã interesul reclamantului de a avea acces la conţinutul propriului dosar ţine de "viaţa privatã" în sensul art. 8 § 1 din Convenţie, cu atât mai mult cu cât legislaţia internã prevedea expres un astfel de acces (a se vedea Haralambie, citatã anterior, pct. 79, Rotaru, citatã anterior, pct. 44, şi Rad, citatã anterior, pct. 34). Conform articolului menţionat, Curtea a consacrat deja dreptul persoanelor interesate de acces la "toate informaţiile relevante şi corespunzãtoare" care le privesc, printr-o procedurã efectivã şi accesibilã [a se vedea Roche împotriva Regatului Unit (MC), nr. 32.555/96, pct. 162, CEDO 2005-X, şi Haralambie, citatã anterior, pct. 85, 86 şi referinţele menţionate acolo].
51. În Hotãrârea Haralambie împotriva României, Curtea a ajuns la concluzia cã statul nu a îndeplinit, în circumstanţele cauzei, obligaţia pozitivã care îi revenea de a asigura reclamantului o procedurã efectivã şi accesibilã pentru a-i permite accesul la propriul dosar într-un termen rezonabil. Caracterul incomplet al informaţiilor oferite nu a fost tratat separat datã fiind constatarea la care Curtea a ajuns deja cu privire la ineficienţa procedurii de acces la dosarul personal.
52. Curtea observã cã, spre deosebire de Cauza Haralambie, citatã anterior, în prezenta speţã reclamantul a avut acces la o parte din dosarul personal încã din 2001. Având doar 4 foi, din care douã erau numerotate 355 şi 356, aceastã numerotare, precum şi cronologia şi conţinutul documentelor (supra, pct. 12-14) erau de naturã sã indice cã dosarul era mai voluminos decât cele 4 foi prezentate reclamantului. Faptul cã reclamantul a primit, la 23 august 2010, o copie a 172 de pagini suplimentare din dosarul sãu a confirmat caracterul incomplet al dosarului care i-a fost prezentat în 2001.
53. Curtea aminteşte constatarea fãcutã în Hotãrârea Haralambie (citatã anterior, pct. 88-89), respectiv cã legislaţia internã, şi anume art. 1 din Legea nr. 187/1999, apoi art. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securitãţii, care a înlocuit-o, consacrã dreptul fiecãrui cetãţean român de a avea acces la propriul dosar întocmit de Securitate şi la alte documente şi informaţii care privesc propria persoanã. În plus, art. 20 din Legea nr. 187/1999, precum şi art. 31 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 24/2008 prevãd cã SRI şi alte instituţii care deţin arhivele în cauzã sunt obligate sã garanteze dreptul de acces la respectivele dosare şi sã le predea la cererea CNSAS. Prin aceste dispoziţii, legislaţia internã a instituit în mod formal o procedurã administrativã de acces la dosare (a se vedea, de asemenea, Decizia Rad, citatã anterior, pct. 35 şi 42). Aceastã procedurã implica intervenţia mai multor instituţii, începând cu SRI şi alte instituţii care deţin arhivele în cauzã, şi a CNSAS, care ar trebui sã asigure accesul efectiv al persoanelor în cauzã la propriile dosare. Rãmâne sã se stabileascã dacã în cazul reclamantului aceastã procedurã a fost efectivã.
54. În speţã, începând cu 25 mai 2001, CNSAS l-a informat pe reclamant cã a fãcut obiectul unor mãsuri de supraveghere ale Securitãţii şi cã s-a identificat un dosar pe numele sãu, pe care îl putea consulta, ceea ce reclamantul a şi fãcut în scurt timp. Considerând cã dosarul era incomplet, acesta a sesizat CNSAS, apoi instanţele, fãrã un rezultat satisfãcãtor pentru el.
55. De asemenea, Curtea observã cã abia la 21 aprilie 2010, adicã dupã mai mult de 9 ani de la prima sa cerere din data de 13 februarie 2001 şi dupã ce cererea a fost comunicatã Guvernului, CNSAS l-a informat pe reclamant cã, în urma verificãrilor în arhive şi a primirii unor arhive noi, se identificase un microfilm, creat de fosta Securitate, în care numele sãu apãrea pe 67 de pagini. De asemenea, abia la 23 august 2010 a primit copia celor 172 de pagini din dosarul sãu. În plus, Curtea constatã cã abia dupã ce cererea i-a fost comunicatã Guvernului reclamantul a obţinut un rãspuns la obiecţia sa privind caracterul incomplet al dosarului la care a avut acces în 2001 (Haralambie, citatã anterior, pct. 91). Or, reiese din documentele de la dosar cã un microfilm conţinând numele reclamantului a fost predat CNSAS încã de la finele anului 2006 (a se vedea supra, pct. 30).
56. În mãsura în care cauza întârzierii s-ar datora nerespectãrii de cãtre serviciile secrete a obligaţiilor de a transfera arhivele în cauzã CNSAS, Curtea observã, ca şi în Cauza Haralambie (citatã anterior, pct. 92), cã, dacã iniţial legea nu prevedea un termen pentru realizarea transferului, în urma unei modificãri legislative survenite în 2006 s-a stabilit un termen de 60 de zile pentru transferul arhivelor.
Astfel, Curtea constatã cã durata procedurii administrative în cauzã a depãşit cu mult termenul impus de legea din 2006. Or, dacã organul legislativ a stabilit un termen de 30 de zile pentru ca CNSAS sã rãspundã persoanelor în cauzã şi, în urma modificãrii legii în 2006, un termen de 60 de zile pentru ca SRI şi alte instituţii în cauzã sã predea respectivele arhive, este foarte evident cã, în opinia sa, o astfel de procedurã trebuia desfãşuratã cu o celeritate deosebitã (Haralambie, citatã anterior, pct. 93, şi, mutatis mutandis, Gunes împotriva Franţei, nr. 32.157/06, pct. 26, 20 noiembrie 2008).
57. Referitor la argumentul Guvernului conform cãruia, cel puţin într-o anumitã perioadã, microfilmul prezentat reclamantului în 2010 era de negãsit, Curtea observã cã CNSAS era în posesia lui încã de la finele anului 2006 (Haralambie, citatã anterior, pct. 94).
58. În plus, deşi Curtea poate accepta faptul cã numãrul mare de dosare transferate - peste 1.600.000 de dosare în 2005-2006, potrivit scrisorii CNSAS din 22 iunie 2010 - sau deficienţele sistemului de arhivare, precum şi absenţa listelor de inventar al dosarelor respective ar putea justifica un interval de timp în procesarea cererilor de acces la documente, acestea nu pot justifica totuşi o întârziere de 9 ani din partea instituţiilor în cauzã pentru soluţionarea cererii reclamantului referitoare la caracterul incomplet al dosarului sãu prezentat în 2001 (Haralambie, citatã anterior, pct. 95).
De altfel, Curtea constatã cã instanţele naţionale au refuzat nu numai sã angajeze, ci chiar sã examineze eventuala rãspundere a SRI în legãturã cu lipsa de diligenţã invocatã la predarea dosarelor, deşi reclamantul avea un temei legitim sã considere cã SRI, care deţinea arhivele respective înainte de a le preda autoritãţii responsabile, CNSAS, era în mãsurã sã ofere explicaţii privind documentele lipsã. În plus, conform jurisprudenţei constante a instanţelor naţionale, acţiunile împotriva SRI au fost respinse din cauza lipsei calitãţii procesuale pasive a SRI (Haralambie, citatã anterior, pct. 41-43), astfel încât orice demersuri ulterioare pe lângã aceastã instituţie erau zãdãrnicite.
59. În fine, Curtea observã cã, în decursul acestei perioade, reclamantul a primit rãspunsuri evazive şi incoerente (a se vedea supra, pct. 17-18, 20 şi 29-30). Acestea nu ofereau niciuna dintre explicaţiile prezentate de Guvern în faţa Curţii, în special în raport cu scrisoarea CNSAS din data de 22 iunie 2010. Aceastã scrisoare a fost adresatã agentului guvernamental la Curte, nu direct reclamantului.
60. Ţinând seama de cele de mai sus, Curtea considerã cã statul nu şi-a îndeplinit obligaţia pozitivã pe care o avea, aceea de a oferi reclamantului o procedurã efectivã şi accesibilã care sã îi permitã accesul într-un termen rezonabil la toate informaţiile relevante referitoare la persoana sa, care fuseserã strânse de fosta Securitate şi care se aflau încã în posesia autoritãţilor publice (a se vedea Haralambie, citatã anterior, pct. 96, şi, mutatis mutandis, Roche, citatã anterior, pct. 166-167, şi, mutatis mutandis, Kenedi împotriva Ungariei, nr. 31.475/05, pct. 48, 26 mai 2009).
Prin urmare, a fost încãlcat art. 8 din Convenţie.
II. Cu privire la celelalte capete de cerere
61. În cererea iniţialã, reclamantul invoca de asemenea art. 10 din Convenţie, denunţând caracterul incomplet şi fals al informaţiilor din propriul dosar. Invocând art. 17 din Convenţie, acesta s-a plâns de faptul cã instanţele au admis excepţia ridicatã de SRI cu privire la lipsa calitãţii procesuale pasive.
Citând art. 6 din Convenţie, reclamantul s-a plâns totodatã de faptul cã instanţele nu au interogat CNSAS şi SRI şi de faptul cã nu au ţinut seama de înregistrarea audienţei la Colegiul CNSAS.
62. Ţinând seama de constatarea Curţii de la pct. 60, supra, cu privire la ineficienţa procedurii de acces la propriul dosar, aceasta considerã cã nu este necesarã examinarea separatã a celorlalte capete de cerere ale reclamantului (mutatis mutandis, Haralambie, pct. 97).
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
63. Art. 41 din Convenţie prevede:
"Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciu
64. Reclamantul solicitã 400.000 de euro (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit ca urmare a nerespectãrii dreptului sãu de acces la propriul dosar întocmit de Securitate. În opinia sa, timp de peste 10 ani de la adoptarea legii privind accesul la acest tip de informaţii, dreptul sãu de a recupera informaţii esenţiale despre persecuţiile îndurate de el şi de familia sa s-a dovedit iluzoriu. În fine, acesta considerã cã a suferit un prejudiciu ca urmare a riscurilor practicii administrative a CNSAS şi serviciilor de informaţii care deţineau arhivele fostei Securitãţi în legãturã cu persoana sa.
65. Guvernul susţine cã persoana în cauzã nu a suferit un prejudiciu moral, ţinându-se seama de eforturile fãcute de autoritãţi pentru a rãspunde cererii sale de acces la propriul dosar. În ceea ce priveşte suma solicitatã cu titlu de prejudiciu moral, Guvernul considerã cã este excesivã, având în vedere jurisprudenţa Curţii în materie, sumele acordate variind între 2.000 şi 8.000 EUR.
66. Curtea considerã cã deficienţele procedurii de acces la propriul dosar şi mai ales faptul cã au trecut mai mulţi ani pânã când a avut în sfârşit acces la dosar au cauzat reclamantului suferinţe şi o stare de incertitudine care nu pot fi compensate printr-o simplã constatare a încãlcãrii. Pronunţându-se în echitate, astfel cum prevede art. 41, Curtea îi acordã 5.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B. Cheltuieli de judecatã
67. De asemenea, reclamantul solicitã 782,20 lei româneşti (RON) pentru cheltuielile efectuate în faţa Curţii.
68. Guvernul solicitã Curţii sã nu acorde nicio sumã în acest sens.
69. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecatã decât în mãsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora. În speţã, ţinând seama de documentele de care dispune şi de jurisprudenţa sa, Curtea considerã cã este rezonabil sã acorde reclamantului suma de 200 EUR.
C. Dobânzi moratorii
70. Curtea considerã necesar ca rata dobânzilor moratorii sã se întemeieze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal practicatã de Banca Centralã Europeanã, majoratã cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA,
1. declarã cererea admisibilã;
2. hotãrãşte cã a fost încãlcat art. 8 din Convenţie;
3. hotãrãşte cã nu este necesar sã examineze celelalte capete de cerere formulate de reclamant;
4. hotãrãşte:
a) cã statul pârât trebuie sã plãteascã, în termen de 3 luni de la data rãmânerii definitive a hotãrârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, urmãtoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilã la data plãţii:
(i) 5.000 EUR (cinci mii de euro), plus orice sumã ce poate fi datoratã cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
(ii) 200 EUR (douã sute de euro), plus orice sumã ce poate fi datoratã cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecatã;
b) cã de la expirarea termenului menţionat şi pânã la efectuarea plãţii aceste sume trebuie majorate cu o dobândã simplã, la o ratã egalã cu rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal practicatã de Banca Centralã Europeanã, aplicabilã pe parcursul acestei perioade şi majoratã cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactatã în limba francezã, apoi comunicatã în scris, la 19 iulie 2011, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
În conformitate cu art. 45 § 2 din Convenţie şi art. 74 § 2 din regulament, opinia separatã a judecãtorului Ziemele este anexatã la prezenta hotãrâre.
Opinia concordantã a doamnei judecãtor Ziemele
1. Prezenta cauzã urmãreşte sã stabileascã dacã guvernul pârât şi-a respectat obligaţia pozitivã de a garanta accesul reclamantului la propriul dosar, care conţinea informaţii strânse de serviciile secrete în timpul regimului totalitar din România.
2. Mã raliez fãrã rezervã la concluzia Curţii din aceastã speţã. Aş dori doar sã completez raţionamentul Curţii într-o privinţã. Curtea face trimitere la legislaţia internã relevantã (pct. 53 din hotãrâre), care recunoaşte dreptul oricãrui cetãţean român de acces la documente confidenţiale ale vremii respective. În speţã, reclamantul nu a putut consulta propriul dosar decât în parte, nu în integralitate. Abia ulterior i-a fost recunoscutã aceastã ultimã posibilitate (pct. 55 şi 58). Deşi admite cã arhivarea unui mare volum de documente poate necesita timp, Curtea nu considerã mai puţin excesiv termenul scurs în speţã pentru a da curs cererii reclamantului.
3. Aş dori sã adaug cã, dincolo de obligaţiile impuse de legislaţia naţionalã şi de cea specificã, referitoare la dreptul la respectarea vieţii private în interpretarea datã de Curte (supra, pct. 1), o obligaţie mai generalã revine statelor în cadrul tranziţiei de la un regim totalitar la un regim democratic: este vorba despre conservarea arhivelor care înregistreazã trecutul, precum şi modul de funcţionare a regimului totalitar. Obligaţia este valabilã faţã de societate în ansamblul ei, dar şi faţã de fiecare dintre membrii acesteia. Aşa cum se poate citi în "Setul actualizat de principii pentru apãrarea şi promovarea drepturilor omului prin lupta împotriva impunitãţii", emise de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU Doc. E/CN.4/2005/102/anexa 1): "Cunoaşterea de cãtre un popor a istoriei oprimãrii sale aparţine patrimoniului sãu şi, ca atare, trebuie conservatã prin mãsuri corespunzãtoare în numele obligaţiei aparţinând statului de a conserva arhivele şi celelalte mijloace de probã referitoare la încãlcãrile drepturilor omului şi dreptului umanitar şi de a contribui la dezvãluirea acestor încãlcãri. Aceste mãsuri au ca obiectiv sã salveze de la uitare memoria colectivã, în special pentru a se apãra împotriva dezvoltãrii unor teze revizioniste şi negaţioniste." În raport cu aceste considerente, argumentul privind deficienţele sistemului de arhivare poate avea un rol foarte limitat. Statul are, într-adevãr, o obligaţie foarte specialã, aceea de a administra corespunzãtor şi de a conserva efectiv arhivele fostelor servicii de securitate pentru a permite societãţii sã avanseze, odatã încheiatã documentarea clarã a regimului anterior. Pentru mine, prezenta cauzã, ca şi celelalte cauze având originea în fapte identice sau asemãnãtoare, prezintã implicaţii care depãşesc dreptul individului în cauzã. Este important ca Curtea sã recunoascã acest element, precum şi principiul dreptului inalienabil al fiecãrui popor de a cunoaşte adevãrul despre trecutul sãu (mutatis mutandis, Asociaţia "21 Decembrie 1989" şi alţii împotriva României, nr. 33.810/07 şi 18.817/08, pct. 144, 24 mai 2011, nedefinitivã), principiu care este fundamental pentru statul pârât şi societatea acestuia.
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
