Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 15.204/02)
Strasbourg
În cauza Atanasiu împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din:
- Bostjan M. Zupancic, preşedinte;
- Corneliu Bîrsan;
- Elisabet Fura-Sandstrom;
- Alvina Gyulumyan;
- Egbert Myjer;
- David Thor Bjorgvinsson;
- Isabelle Berro-Lefevre, judecãtori,
- Santiago Quesada, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 11 decembrie 2007,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 15.204/02) îndreptatã împotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, domnul Lucian Atanasiu (reclamantul,) a sesizat Curtea la data de 19 aprilie 2001 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia.)
2. Reclamantul este reprezentat de doamna T. Calipetre, avocat în Constanţa. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de domnul Rãzvan Horaţiu Radu, agentul guvernamental român pe lângã Curtea Europeanã a Drepturilor Omului.
3. La data de 6 septembrie 2005, Curtea a hotãrât sã comunice cererea Guvernului. În temeiul prevederilor art. 29 alin. 3, aceasta a hotãrât sã analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi fondul cauzei.
ÎN FAPT
Circumstanţele cauzei
4. Reclamantul s-a nãscut în anul 1956 şi locuieşte la Constanţa.
5. La data de 20 septembrie 1987, Marcu S. a încheiat cu soţii Victoria şi Iosif B. o promisiune de vânzare a unui teren în suprafaţã de circa 500 mp situat la Constanţa.
6. La data de 9 septembrie 1990, Marcu S. i-a vândut acelaşi teren reclamantului şi soţiei sale, printr-un contract autentificat în faţa notarului.
7. La data de 12 noiembrie 1990, soţii B. au solicitat Judecãtoriei Constanţa sã constate cã, la data de 20 septembrie 1987, ei au încheiat cu Marcu S. un precontract de vânzare-cumpãrare pentru terenul în cauzã şi sã pronunţe o hotãrâre care sã ţinã loc de contract de vânzare-cumpãrare.
8. La data de 4 septembrie 1991, soţii B. i-au chemat în judecatã şi pe reclamant şi soţia sa printr-o acţiune în constatarea nulitãţii contractului de vânzare-cumpãrare încheiat între Marcu S., pe de o parte, şi reclamant şi soţia sa, pe de altã parte.
9. La data de 17 februarie 1992, Judecãtoria Constanţa a hotãrât sã conexeze cele douã cauze.
10. La data de 13 iulie 1992, Judecãtoria Constanţa a respins acţiunea soţilor B. şi, în urma cererii reconvenţionale a reclamantului şi a soţiei acestuia, i-a obligat pe primii sã lase terenul în posesia acestora din urmã. Soţii B. au formulat recurs împotriva acestei sentinţe.
11. La data de 20 noiembrie 1992, Marcu S. a decedat, iar moştenitorii sãi au fost introduşi în cauzã.
12. La data de 28 ianuarie 1993, la cererea soţilor B., Curtea Supremã de Justiţie a strãmutat dosarul Tribunalului Constanţa la Tribunalul Bucureşti, pe motiv de bãnuialã legitimã cu privire la echitatea procedurii. Judecãtorul P. a fãcut parte din completul Curţii Supreme de Justiţie care s-a pronunţat asupra acestei cereri de strãmutare.
13. La data de 16 iunie 1993, Tribunalul Bucureşti a admis recursul soţilor B. şi a casat hotãrârea Judecãtoriei Constanţa cu trimitere spre rejudecare în faţa aceleiaşi judecãtorii.
14. La cererea de strãmutare formulatã de soţii B., prin Decizia din data de 10 martie 1994 a Curţii Supreme de Justiţie, cauza a fost transmisã Judecãtoriei Sectorului 3 Bucureşti. Judecãtorul P. a prezidat acest complet al Curţii Supreme de Justiţie.
15. La data de 20 iunie 1994, Judecãtoria Sectorului 3 Bucureşti a admis acţiunea soţilor B. şi a constatat existenţa unui contract de vânzare-cumpãrare încheiat în anul 1987 între Marcu S. şi soţii B. pentru terenul în cauzã.
16. La data de 15 decembrie 1994, Iosif B. a decedat, acţiunea fiind continuatã de soţia sa, Victoria B.
17. La data de 3 aprilie 1995, Tribunalul Bucureşti a respins apelul reclamantului şi al soţiei sale ca neîntemeiat. Aceştia au formulat recurs. În timp ce acest recurs se afla pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, ei au formulat o plângere penalã pentru fals, susţinând cã chitanţa ce dovedea tranzacţia din data de 20 septembrie 1987 dintre Marcu S. şi soţii B. ar fi fost falsificatã. Din acest motiv, procedura în faţa Curţii de Apel Bucureşti a fost suspendatã la data de 16 octombrie 1995 pânã la soluţionarea plângerii penale.
18. La data de 26 martie 1996, Parchetul de pe lângã Judecãtoria Constanţa a pronunţat soluţia de neîncepere a urmãririi penale în favoarea soţilor B. Aceastã decizie a fost menţinutã în urma plângerilor ierarhice ale reclamantului, decizia definitivã a Parchetului de pe lângã Curtea Supremã de Justiţie datând din 7 mai 1998.
19. În urma reluãrii procedurii civile, la data de 9 iunie 1998, prin Decizia din data de 7 septembrie 1998, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul reclamantului şi al soţiei sale şi a casat Decizia din data de 3 aprilie 1995 cu trimitere spre rejudecare, pe motivul cã Tribunalul Bucureşti pronunţase aceastã decizie fãrã a lua act de decesul lui Iosif B.
20. La data de 29 ianuarie 1999, Tribunalul Bucureşti a casat Hotãrârea din data de 20 iunie 1994 a Judecãtoriei Sectorului 3 Bucureşti şi a trimis cauza spre rejudecare în primã instanţã. Aceastã decizie nu a fost motivatã.
21. La data de 30 iunie 1999, Judecãtoria Sectorului 3 Bucureşti a admis acţiunea formulatã de Victoria B. Ea a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpãrare încheiat la data de 9 septembrie 1990 între Marcu S., pe de o parte, şi reclamant şi soţia sa, pe de altã parte, şi a constatat existenţa unui contract de vânzare-cumpãrare încheiat în anul 1987 între Marcu S. şi soţii B. Instanţa şi-a întemeiat hotãrârea în special pe interogatoriul al cãrui obiect îl fãcuse Marcu S. înainte de decesul sãu şi pe declaraţia unui martor, care redactase chitanţa din data de 20 septembrie 1987 în prezenţa Victoriei B. şi a lui Marcu S. Mai mult, instanţa a apreciat cã Marcu S. încheiase ulterior cu reclamantul şi soţia sa un alt contract de vânzare-cumpãrare pentru acelaşi teren, având ca şi consecinţã lezarea intereselor Victoriei B. şi ale defunctului ei soţ, în favoarea cãrora Marcu S. semnase deja o promisiune de vânzare.
22. La data de 16 iunie 2000, Tribunalul Bucureşti a admis apelul reclamanţilor şi, pe fond, a respins acţiunea Victoriei B., cu motivarea cã chitanţa ce ţinea loc de antecontract de vânzare-cumpãrare nu fusese semnatã de Marcu S.
23. La data de 14 noiembrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul Victoriei B. şi, pe fond, a respins pretenţiile reclamantului şi ale soţiei sale, considerând corectã Hotãrârea din data de 30 iunie 1999 a judecãtoriei. Fostul judecãtor P., între timp devenit avocat, a reprezentat-o pe Victoria B. în faţa Curţii de Apel.
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 6 alin. 1 din Convenţie
24. Reclamantul susţine cã durata procedurii a încãlcat principiul "termenului rezonabil" aşa cum este el prevãzut de art. 6 alin. 1 din Convenţie, care prevede urmãtoarele:
"Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã (...), care va hotãrî (...) asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)".
25. Guvernul se opune acestui argument.
26. Perioada ce trebuie luatã în considerare nu a început decât odatã cu intrarea în vigoare a Convenţiei în privinţa României, la data de 20 iunie 1994. Totuşi, pentru a aprecia caracterul rezonabil al termenelor scurse începând cu aceastã datã, trebuie ţinut cont de stadiul în care se afla cauza la momentul respectiv, în cazul de faţã în primã instanţã, dupã 3 ani de procedurã.
Perioada în discuţie s-a încheiat la data de 14 noiembrie 2000. Aşadar, ea a durat 6 ani şi 5 luni, pentru 7 instanţe.
A. Asupra admisibilitãţii
27. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este în mod vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 alin. 3 din Convenţie. Mai mult, ea observã cã nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate.
B. Asupra fondului
28. Reclamantul aratã cã nici complexitatea cauzei, nici comportamentul pãrţilor în procedura internã nu ar putea justifica durata acesteia. El considerã cã durata nerezonabilã a acestei proceduri este imputabilã exclusiv autoritãţilor judiciare interne, în special casãrilor succesive cu trimitere spre rejudecare, erorilor şi viciilor de procedurã. În fine, reclamantul aratã cã, chiar dacã procedura avea un obiect patrimonial, în speţã soluţionarea unei dispute asupra proprietãţii unui teren, miza acestei proceduri a fost deosebit de importantã pentru el, deoarece era vorba de terenul pe care intenţiona sã-şi construiascã o casã pentru care obţinuse deja autorizaţia de construire.
29. Guvernul considerã cã aceastã cauzã era complexã datoritã incidentelor procedurale apãrute, precum conexarea celor douã dosare, amânarea procedurii pânã la soluţionarea unei plângeri penale conexe, strãmutarea cauzei şi necesitatea introducerii în cauzã a moştenitorilor pãrţilor decedate. Mai mult, trebuie arãtat cã nu au existat perioade lungi de inactivitate a instanţelor interne.
30. Curtea reaminteşte cã cerinţa caracterului rezonabil al duratei unei proceduri se apreciazã în funcţie de circumstanţele cauzei şi ţinând cont de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autoritãţilor competente, precum şi miza litigiului pentru pãrţile interesate (a se vedea, printre multe altele, Cauza Frydlender împotriva Franţei [MC], nr. 30.979/96, § 43, CEDO 2000-VII).
31. Curtea observã cã aceastã cauzã nu a avut o complexitate deosebitã, obiectul sãu vizând valabilitatea celor douã contracte de vânzare-cumpãrare încheiate succesiv de acelaşi vânzãtor, referitoare la acelaşi teren.
Pe de altã parte, ea constatã cã întârzierile importante în procedurã au fost cauzate de casãrile şi trimiterile succesive spre rejudecare a cauzei. În acest sens, Curtea observã cã desfãşurarea procedurii a fost de asemenea prelungitã din cauza numeroaselor hotãrâri pronunţate în cauzã. Astfel, cauza a fost trimisã spre rejudecare de douã ori, fie în faţa tribunalului, fie în faţa judecãtoriei, prin Hotãrârea din data de 7 septembrie 1998 a Curţii de Apel Bucureşti şi prin cea din data de 29 ianuarie 1999 a Tribunalului Bucureşti, care au anulat hotãrârile instanţelor inferioare. Mai mult, trimiterea cauzei spre rejudecare putea continua la nesfârşit în absenţa unei prevederi legale care sã împiedice aceasta. Deşi Curtea nu este competentã sã analizeze modul în care instanţele naţionale au interpretat şi aplicat dreptul intern, ea considerã totuşi cã toate acele casãri succesive cu trimitere spre rejudecare se datoreazã erorilor comise de instanţele inferioare în analizarea cauzei (Cauza Wierciszewska împotriva Poloniei, nr. 41.431/98, 25 noiembrie 2003, § 46). În plus, repetarea acestor casãri denotã o deficienţã de funcţionare a sistemului judiciar (Cauza Cârstea şi Grecu împotriva României, nr. 56.326/00, 15 iunie 2006, § 42).
32. Prin urmare, Curtea apreciazã cã nici complexitatea cauzei, nici comportamentul reclamantului nu explicã durata procedurii, privitã în ansamblul ei.
33. Curtea a soluţionat în mai multe rânduri cauze ce ridicau probleme similare cu cea din cazul de faţã şi a constatat încãlcarea art. 6 alin. 1 din Convenţie (a se vedea cauza Frydlender, menţionatã mai sus). Dupã ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atenţiei, Curtea considerã cã Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care sã poatã duce la o altã concluzie în cazul de faţã. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea apreciazã cã, în speţã, durata procedurii litigioase este excesivã şi nu corespunde cerinţei "termenului rezonabil".
Prin urmare, a avut loc încãlcarea art. 6 alin. 1.
II. Asupra celorlalte pretinse încãlcãri
34. Invocând art. 6 din Convenţie, reclamantul se plânge de lipsa de independenţã şi imparţialitate a instanţelor care au soluţionat procedura privind constatarea nulitãţii contractului de vânzare-cumpãrare, din cauza faptului cã judecãtorul P. a fãcut parte din completele de judecatã care au soluţionat cele douã cereri de strãmutare a cauzei din data de 28 ianuarie 1993 şi 10 martie 1994, înainte de a activa ca avocat pentru a-i reprezenta pe adversarii sãi în faţa Curţii de Apel Bucureşti. Reclamantul se plânge şi de lipsa de acces la instanţã pentru a contesta neînceperea urmãririi penale pronunţatã de parchet la data de 26 martie 1996 în urma plângerii sale penale pentru fals.
35. Curtea observã cã cererile de strãmutare la care face trimitere reclamantul au fost soluţionate prin douã hotãrâri din data de 28 ianuarie 1993 şi 10 martie 1994, adicã înainte de intrarea în vigoare a Convenţiei în privinţa României, la data de 20 iunie 1994. Mai mult, dacã reclamantul ar fi avut o îndoialã în ceea ce priveşte influenţa exercitatã asupra judecãtorilor Curţii de Apel Bucureşti de cãtre avocatul adversarilor sãi, el ar fi putut sã solicite strãmutarea cauzei pe motiv de bãnuialã legitimã sau recuzarea judecãtorilor respectivi, ceea ce el nu a demonstrat cã ar fi fãcut.
În sfârşit, Curtea observã cã cererea referitoare la lipsa de acces la o instanţã se referã la o procedurã care s-a finalizat prin soluţia definitivã a Parchetului de pe lângã Curtea Supremã de Justiţie din data de 7 mai 1998, cu mai mult de 6 luni înainte de introducerea cererii în faţa Curţii.
36. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge cu privire la decizia din data de 14 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti prin care i-au fost respinse pretenţiile asupra proprietãţii pe care o dobândise.
37. Curtea reaminteşte cã faptul cã un litigiu între particulari este soluţionat de o instanţã pe baza dreptului în vigoare nu atrage, în sine, rãspunderea statului sub incidenţa art. 1 din Protocolul nr. 1, dacã nu s-a constatat niciun indiciu de arbitrariu (a se vedea, printre altele, Cauza Vasilev împotriva Bulgariei (decembrie), nr. 47.063/99, 10 martie 2005). În speţã, ea observã cã instanţele interne au procedat la o analizã aprofundatã a probelor aduse de pãrţi. Pe de altã parte, ea nu distinge niciun indiciu de arbitrariu în hotãrârile pronunţate.
38. Ţinând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa şi în mãsura în care ea este competentã sã examineze pretenţiile formulate, Curtea nu a constatat nicio aparenţã de încãlcare a drepturilor şi libertãţilor garantate de Convenţie sau protocoalele sale.
39. Rezultã cã aceastã parte a cererii este vãdit neîntemeiatã şi trebuie respinsã în conformitate cu art. 35 alin. 3 şi 4 din Convenţie.
III. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie
40. Conform art. 41 din Convenţie,
"În cazul în care Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã".
A. Prejudiciu
41. Reclamantul solicitã suma de 161.700 euro (EUR) cu titlu de daune materiale, inclusiv valoarea terenului care a fãcut obiectul litigiului în faţa instanţelor interne, precum şi suma de 40.000 EUR cu titlu de daune morale pe care le-a suferit.
42. Guvernul contestã aceste pretenţii.
43. Curtea nu distinge nicio legãturã de cauzalitate între încãlcarea constatatã şi prejudiciul material pretins şi respinge aceastã cerere. În schimb, Curtea apreciazã cã reclamantul a suferit un anumit prejudiciu moral din cauza duratei procedurii sale civile. Statuând în echitate, ea îi acordã suma de 2.000 EUR cu acest titlu.
B. Cheltuieli de judecatã
44. Reclamantul mai solicitã suma de 2.930 EUR cu titlu de cheltuieli de judecatã suportate în faţa instanţelor interne şi suma de 250 EUR pentru cele angajate în faţa Curţii. În acest sens, el trimite copii de pe douã chitanţe ce dovedesc plata sumei de 500.000 lei vechi (ROL) şi 600 lei noi (RON) cãtre avocata care îl reprezintã în faţa Curţii şi o a treia chitanţã pentru suma de 209,81 RON, aferentã cheltuielilor cu expedierea prin curier, plãtite avocatei.
45. Guvernul contestã aceste pretenţii.
46. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecatã decât în mãsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil. În speţã şi ţinând cont de elementele aflate în posesia sa şi de criteriile menţionate mai sus, Curtea apreciazã ca rezonabilã suma de 250 EUR cu titlul de cheltuieli de judecatã pentru procedura în faţa Curţii şi i-o acordã reclamantului.
C. Dobânzi
47. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE,
1. declarã cererea admisibilã în ceea ce priveşte capãtul de cerere întemeiat pe durata excesivã a procedurii şi inadmisibilã în rest;
2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 6 alin. 1 din Convenţie;
3. hotãrãşte:
a) ca statul pârât sã îi plãteascã reclamantului, în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, conform art. 44 alin. 2 din Convenţie, urmãtoarele sume:
(i) 2.000 EUR (douã mii euro) cu titlu de daune morale;
(ii) 250 EUR (douã sute cincizeci euro) cu titlu de cheltuieli de judecatã;
(iii) orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit pentru sumele de mai sus;
b) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceste sume sã se majoreze cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu 3 puncte procentuale;
c) ca sumele în discuţie sã fie convertite în lei noi (RON) la cursul de schimb valabil la data plãţii;
4. respinge cererea de satisfacţie echitabilã pentru rest.
Redactatã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 17 ianuarie 2008 în conformitate cu art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupancic,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
