Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Cauza Dima împotriva României
(Cererea nr. 58.472/00)
În Cauza Dima împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia I), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii C.L. Rozakis, preşedinte, L. Loucaides, doamna F. Tulkens, domnul C. Bîrsan, doamna N. Vajic, domnii D. Spielmann, S.E. Jebens, judecãtori, şi domnul S. Quesada, grefier adjunct de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 24 octombrie 2006,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 58.472/00) îndreptatã împotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, domnul Victor Dima (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 16 decembrie 1999 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamantul, cãruia i-a fost admis beneficiul asistenţei judiciare, este reprezentat de M. Manache, avocat în Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat prin agentul sãu, Beatrice Ramaşcanu, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul s-a plâns în special de inechitatea procedurii civile împotriva R.A. "Monetaria Statului" - S.A. (societatea M.), în special datoritã faptului cã instanţele interne au aplicat retroactiv <>Legea nr. 8/1996 pentru a decide inexistenţa dreptului sãu de autor şi faptului cã ele nu au analizat motivul pe care îl invocase referitor la nulitatea expertizei contabile efectuate în aceastã procedurã.
4. Cererea a fost atribuitã Secţiei a II-a a Curţii (art. 52 § 1 din Regulament). în cadrul acesteia, camera însarcinata sa analizeze cauza (art. 27 § 1 din Convenţie) a fost constituitã conform art. 26 § 1 din Regulament.
5. La data de 1 noiembrie 2004, Curtea şi-a modificat compunerea secţiilor sale (art. 25 § 1 din Regulament). Cererea de faţã a fost repartizatã Secţiei I, astfel remaniatã (art. 52 § 1).
6. Prin Decizia din 26 mai 2005, Curtea a declarat cererea parţial admisibilã.
7. Atât reclamantul, cât şi Guvernul au depus observaţii scrise pe fondul cauzei (art. 59 § 1 din Regulament).
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
8. Reclamantul s-a nãscut în anul 1953 şi locuieşte în Bucureşti. Licenţiat al Institutului de Arte Plastice din Bucureşti, el era la data faptelor ofiţer activ în armata românã şi lucra în cadrul studioului de arte plastice al Ministerului Apãrãrii.
9. Dupa cãderea regimului comunist în decembrie 1989, autoritãţile române au hotãrât sã adopte o nouã stema de stat. La o data neprecizatã, o comisie parlamentarã special constituitã, mandatatã de Parlament pentru a angaja experţi provenind din diferite domenii pentru a prezenta, într-un termen stabilit, machetele stemei şi sigiliului statului, l-a desemnat pe reclamant sã lucreze împreunã cu alţi experţi pentru a consilia comisia şi pentru a realiza proiectul stemei ce urma a fi trimis Parlamentului împreunã cu un proiect de lege.
10. Macheta realizatã de reclamant la comanda comisiei menţionate mai sus, aprobatã de Parlament dupã câteva retuşuri, a fost aprobatã prin <>Legea nr. 102/1992 privind stema şi sigiliul statului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 24 septembrie 1992. Numele reclamantului figura în acest numãr al Monitorului Oficial cu menţiunea "autorul machetelor grafice" în partea de jos a ultimei pagini a textului <>Legii nr. 102/1992 .
11. La data de 29 martie 1996, reclamantul a sesizat Tribunalul Municipiului Bucureşti, în temeiul <>Decretului nr. 321/1956 privind dreptul de autor (denumit în continuare <>Decretul nr. 321/1956 ), cu o acţiune împotriva societãţii M., întreprindere de stat însãrcinatã sã batã moneda româneascã, urmãrind condamnarea acesteia la plata procentului legal al beneficiilor obţinute prin reproducerea machetelor sale. În susţinerea acţiunii sale, el a trimis instanţei, printre altele, numãrul Monitorului Oficial menţionat mai sus, precum şi douã adrese ale directorului agenţiei pentru drepturile de autor din cadrul Ministerului Culturii, prin care i se recunoştea calitatea de autor al machetelor.
12. În paralel, reclamantul a introdus alte douã acţiuni, având un obiect similar, împotriva altor douã întreprinderi ce reproduceau stema şi sigiliul statului. În cadrul acestor douã proceduri, prin douã hotãrâri din 2 iulie 1999 pronunţate în ultimã instanţã, Curtea Supremã de Justiţie a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiatã. Ea a apreciat cã munca reclamantului nu a avut ca rezultat o "operã de creaţie intelectualã", în sensul <>Decretului nr. 321/1956 , şi cã simbolurile statului nu figurau în acest decret, în care s-a folosit tehnica legislativã a enumerãrii operelor protejate de drepturile de autor.
13. În cadrul procedurii împotriva societãţii M., Tribunalul Municipiului Bucureşti a dispus, în urma cererii reclamantului, efectuarea unei expertize contabile în vederea stabilirii beneficiului obţinut de societatea pârâtã din reproducerea machetelor în litigiu. Din dosar rezultã cã instanţa a aprobat propunerile reclamantului în ceea ce priveşte numirea unui expert. Acesta trebuia sã stabileascã numãrul de comenzi ce aveau ca obiect reproducerea stemei şi sigiliului statului, executate de societatea M. din luna octombrie 1992, valoarea sumelor încasate în acest sens şi suma datoratã reclamantului în temeiul legii invocate în susţinerea acţiunii sale. La termenul din 30 martie 1998, instanţa a numit un nou expert care sã efectueze expertiza respectivã.
14. La data de 16 mai 1998, expertul i-a trimis reclamantului o scrisoare simplã, în care preciza valoarea onorariilor sale şi aratã cã insuficienţa probelor aflate la dosar nu-i permitea sã raspundã condiţiilor mandatului. Expertul a declarat cã urma sã contacteze societatea pârâtã la data de 18 mai 1998, la ora 14,00, şi cã îl convocã şi pe reclamant cu aceastã ocazie, precizând cã, în lipsa elementelor probatorii menţionate mai sus, el avea sã informeze instanţa asupra imposibilitaţii de a efectua expertiza. Conform declaraţiilor reclamantului, care a pus la dispoziţie o copie a plicului scrisorii, aceastã scrisoare nu i-a parvenit decât în dupã-amiaza zilei de 18 mai 1998.
15. La data de 1 iunie 1998, expertul, care se deplasase la sediul societãţii pârâte la data de 18 mai 1998, în lipsa reclamantului, pentru a efectua expertiza, a depus la dosarul cauzei raportul de expertizã. În raportul sau el a arãtat cã reclamantul revendica drepturi "despre care el doar presupunea cã îi aparţin". El a adãugat cã reclamantul ar fi transmis Parlamentului dreptul sãu asupra machetelor în litigiu şi cã simbolurile statului nu puteau face obiectul unui act de comerţ. Bazându-se în principal pe declaraţia reprezentanţilor societãţii M., expertul a arãtat cã aceastã societate nici nu primise, nici nu executase comenzi pentru reproducerea stemei şi sigiliului statului pentru a le comercializa şi pentru a obţine din acestea un profit pecuniar.
16. La termenul din 29 iunie 1998, avocatul reclamantului a prezentat în faţa Tribunalului Municipiului Bucureşti obiecţiile sale în legãturã cu raportul de expertizã.
17. Prin Hotãrârea din 28 septembrie 1998, Tribunalul Municipiului Bucureşti a respins acţiunea reclamantului ca inadmisibilã, pe motivul cã, în temeiul noii Legi nr. 8/1996 privind dreptul de autor (denumitã în continuare <>Legea nr. 8/1996 ), stema şi sigiliul statului nu beneficiau de protecţia revendicatã de persoana interesatã. Reclamantul a introdus apel împotriva acestei hotãrâri, arãtând, în special, cã <>Legea nr. 8/1996 fusese aplicatã retroactiv în cazul acţiunii sale.
18. Prin Decizia din 27 ianuarie 2000, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul reclamantului, pe motiv ca lipsa de remuneraţie acordata persoanei interesate de catre Parlament ca expert parlamentar nu-i transforma dreptul la o remuneraţie în drept de autor şi ca reproducerea stemei şi sigiliului statului de catre societatea M. nu urmarea un scop comercial. Curtea de Apel Bucureşti a concluzionat, fara alte precizari, ca respingerea acţiunii reclamantului era justificata atât pentru perioada anterioara intrarii în vigoare a <>Legii nr. 8/1996 , cât şi pentru cea posterioara intrarii sale în vigoare.
19. Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat recurs la data de 8 februarie 2000, arãtând cã instanţele nu ţinuserã cont de adresele autoritãţilor prin care i se recunoaştea dreptul de autor şi contestând aplicarea retroactivã în speţã a <>Legii nr. 8/1996 şi faptul cã expertiza contabilã pe care se bazaserã instanţele fusese redactatã fãrã ca el sã fie citat de cãtre expert. La data de 9 octombrie 2000, reclamantul şi-a completat recursul, precizând cã expertiza în discuţie era lovitã de nulitate în temeiul art. 105 şi 208 din Codul de procedurã civilã, din cauza nerespectãrii de cãtre expert a procedurii de citare a pãrţilor, şi cã expertul îşi depãşise, prin aprecieri de ordin juridic, mandatul care îi fusese stabilit de instanţã.
20. Prin Decizia din 17 octombrie 2000, Curtea Supremã de Justiţie a respins recursul reclamantului. Pasajele relevante din motivele deciziei sunt urmãtoarele:
"Aşa dupã cum rezultã din acţiunea introductivã, reclamantul a pretins cã pârâta, Regia Autonomã Monetãria Statului, sã fie obligatã a-i rambursa procentul legal ce i se cuvine în urma reproducerii, multiplicãrii şi valorificãrii de cãtre aceasta a machetelor grafice pentru însemnul de stat şi stema României al cãror autor este (...).
În cauzã, nu s-a facut nicio dovadã în sensul cã pârâta Monetãria Statului a primit sau a executat comenzi pentru reproducerea, multiplicarea şi valorificarea însemnului de stat şi stemei României, în scopul comercializãrii şi obţinerii de profit, ceea ce ar putea justifica pretenţia reclamantului asupra unei cote valorice din profitul realizat conform <>Decretului nr. 321/1956 .
Dovezile la care se referã recurentul în criticile formulate, a cãror interpretare ar fi fost omisã voit de cãtre Curtea de Apel, cum este Adresa nr. 433/1999 a Senatului României, sau asupra cãrora aceasta ar fi omis sã se pronunţe, cum sunt adresele nr. 15/1995 şi nr. 104/1995 ale Ministerului Culturii, sunt lipsite de pertinenţã în speţã, având în vedere obiectul pretenţiilor reclamantului, indicat clar în acţiunea introductivã.
Cu referire la raportul de expertizã contabilã, consemnãrile din conţinutul acesteia, bazate pe constatãrile directe, fac dovada cã pârâta nu a primit şi nici executat comenzi pentru reproducerea însemnului de stat şi stemei României în scop de comercializare şi obţinere de profit.
Motivarea în drept şi pe dispoziţiile <>art. 9 lit. c) din Legea nr. 8/1996 a soluţiei pronunţate de instanţa de fond, menţinutã de instanţa de apel, nu poate conduce la concluzia nelegalitãţii deciziei atacate, întrucât, atât prin <>Decretul nr. 321/1956 , cât şi prin Constituţia din 1965 s-a prevãzut cã însemnele naţionale ale României nu pot face obiectul dreptului de autor."
II. Dreptul şi practica interne pertinente
21. <>Decretul nr. 321/1956 , care reglementa dreptul de autor în momentul introducerii de cãtre reclamant a acţiunii sale împotriva societãţii M., prevedea urmãtoarele în pãrţile sale pertinente:
ARTICOLUL 2
"Este autor persoana care a creat opera. Autorul se bucurã pe tot timpul vieţii sale de dreptul de autor. Dreptul de autor ia naştere din momentul când opera a luat forma de manuscris, schiţã, temã, tablou ori altã formã concretã."
ARTICOLUL 9
"Sunt cuprinse în denumirea de opere asupra cãrora se exercitã dreptul de autor, toate operele de creaţie intelectualã din domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi conţinutul şi forma de exprimare, indiferent de valoarea şi destinaţia lor, cum sunt: (...) operele de picturã, sculpturã, graficã (...), planurile, schiţele şi lucrãrile plastice privitoare la oricare ramurã a ştiinţei."
22. Nici <>Decretul nr. 321/1956 , nici Constituţia din 1965 nu cuprindeau prevederi referitoare la dreptul de autor asupra unor opere ce reprezintã simbolurile statului.
23. La data de 26 septembrie 1996 a intrat în vigoare <>Legea nr. 8/1996 referitoare la dreptul de autor, care a abrogat <>Decretul nr. 321/1956 . Art. 9 al acestei legi prevedea urmãtoarele:
"Nu pot beneficia de protecţia legalã a dreptului de autor urmãtoarele: (...)
c) simbolurile oficiale ale statului, ale autoritãţilor publice (...), cum ar fi: stema, sigiliul (...)"
24. Prevederile relevante din Codul de procedurã civilã, referitoare la citarea pãrţilor de cãtre expert la efectuarea unei expertize şi la nulitatea actelor de procedurã, sunt urmãtoarele:
ARTICOLUL 105
"(...)
(2) Actele [de procedurã] îndeplinite cu neobservarea formelor legale (...) se vor declara nule numai dacã prin aceasta s-a pricinuit pãrţii o vãtãmare ce nu se poate înlãtura decât prin anularea lor. În cazul nulitãţilor prevãzute anume de lege, vãtãmarea se presupune pânã la dovada contrarie."
ARTICOLUL 108
"Nulitãţile de ordine publicã pot fi ridicate de parte sau de judecãtor în orice stare a pricinii.
Celelalte nulitãţi se declarã numai dupã cererea pãrţii care are interes sã o invoce.
Neregularitatea actelor de procedurã se acoperã dacã partea nu a invocat-o la prima zi de înfãţişare ce a urmat dupã aceastã neregularitate şi înainte de a pune concluzii în fond. (...)"
ARTICOLUL 208
"(1) Dacã pentru expertizã este nevoie de o lucrare la faţa locului, ea nu poate fi fãcutã decât dupã citarea pãrţilor prin carte poştalã recomandatã, cu dovada de primire, arãtând zilele şi orele când începe şi continuã lucrarea. Dovada de primire va fi alãturatã lucrãrii expertului (...)"
25. Art. 89 din Codul de procedurã civilã prevede cã, sub sancţiunea nulitãţii, citarea trebuie sã fie trimisã pãrţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecatã.
26. În deciziile din 1 februarie 1994, 10 septembrie 1997, 12 mai şi 23 noiembrie 2004, Curtea Supremã de Justiţie a constatat încãlcarea procedurii de citare a unei pãrţi la proces de cãtre expert la efectuarea expertizei, procedura prevãzutã de art. 208 din Codul de procedurã civilã. Prin urmare, ea a considerat ilegale hotãrârile care au avut la bazã astfel de expertize, le-a casat şi le-a trimis spre rejudecare în vederea efectuãrii unor noi expertize. Prin Decizia nr. 343/1980, Curtea Supremã de Justiţie a statuat cã procedura de citare nu a fost îndeplinitã conform cerinţelor Codului de procedurã civilã în condiţiile în care expertul a citat pãrţile chiar în ziua efectuãrii expertizei, având în vedere cã nu existã certitudinea faptului cã pãrţile au fost efectiv informate în timp util privind data şi ora la care expertul urma sã facã respectivele constatãri de fapt.
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 6 § 1 din Convenţie
27. Reclamantul pretinde cã nu a beneficiat de o procedurã echitabilã, pe de o parte din cauza lipsei rãspunsului din partea Curţii Supreme de Justiţie la motivul de recurs întemeiat pe nulitatea expertizei contabile ca urmare a neefectuãrii citãrii de cãtre expert şi, pe de altã parte, din cauza aplicãrii retroactive a <>Legii nr. 8/1996 în cauza sa. El invocã art. 6 § 1 din Convenţie, ale cãrui pasaje relevante prevãd urmãtoarele:
"Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã (...) care va hotãrî (...) asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)"
A. Argumentele pãrţilor
28. Guvernul considerã cã, deşi motivarea lor nu este foarte detaliatã, instanţele interne au îndeplinit cerinţa de a analiza şi de a rãspunde motivat la argumentele reclamantului, conform art. 6 § 1, astfel cum este el interpretat de jurisprudenţa Curţii (Ruiz Torija împotriva Spaniei, Hotãrârea din 9 decembrie 1994, seria A nr. 303-A, p. 12, § 29; şi Van de Hurk împotriva Olandei, Hotãrârea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 20, § 61). Mai mult, pe toatã durata procedurii, reclamantul a avut ocazia sã prezinte mijloace de probã şi argumente în susţinerea cauzei sale, precum şi sã le dezbatã în contradictoriu pe cele ale pãrţii pârâte.
29. Fiind vorba de încãlcarea procedurii de citare a reclamantului de cãtre expert şi de faptul ca acesta şi-a depaşit mandatul, Guvernul aratã cã Curtea Supremã de Justiţie a arãtat cã concluziile expertului erau întemeiate pe constatãri directe şi adaugã cã, în orice caz, expertul l-a citat pe reclamant pentru a efectua expertiza în contradictoriu la data de 18 mai 1998, la sediul societãţii M. Mai mult, el considerã cã expertiza contabilã care se referea la dreptul pãrţii interesate la o parte din beneficiile obţinute ca urmare a reproducerii machetelor sale depindea de recunoaşterea prealabilã a dreptului de autor al acestuia din urmã. Din acest motiv, el considerã cã concluziile expertizei nu au jucat un rol determinant în respingerea acţiunii reclamantului.
30. În ceea ce priveşte aplicarea retroactivã a <>Legii nr. 8/1996 , pretinsã de reclamant, Guvernul constatã cã, prin deciziile lor din 27 ianuarie şi 17 octombrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti şi, respectiv, Curtea Supremã de Justiţie au rãspuns acestui motiv, statuând cã dreptul de autor asupra machetelor ce reprezintã simboluri ale statului nu era protejat de prevederile în materie anterioare <>Legii nr. 8/1996 , şi anume cele ale <>Decretului nr. 321/1956 şi ale Constituţiei din 1965. Reamintind cã este în primul rând obligaţia instanţelor naţionale sã interpreteze dreptul intern, el adaugã cã, deşi decretul şi Constituţia menţionate mai sus nu conţin prevederi referitoare la simbolurile statului, instanţele le-au interpretat în sensul cã aceste simboluri nu fac parte din protecţia dreptului de autor, ceea ce nu poate fi consideratã o concluzie arbitrarã, ţinând cont de motivele invocate.
31. Reclamantul considerã cã instanţele au încãlcat art. 6 § 1 din Convenţie, omiţând sã analizeze principalele sale mijloace de probã, printre care mai ales nulitatea expertizei contabile, precum şi probele aduse în susţinerea existenţei dreptului sãu de autor, în special documentele eliberate de Ministerul Culturii.
32. El apreciazã cã expertiza contabilã a jucat un rol esenţial în respingerea acţiunii sale, fapt demonstrat prin argumentul Curţii Supreme de Justiţie, conform cãruia existenţa unui profit comercial al societãţii M. ar fi putut justifica admiterea cererii sale privind acordarea de daune-interese. Din acest motiv, lipsa oricãrei analize efectuate de Curtea Supremã de Justiţie a excepţiei întemeiate pe nulitatea expertizei din cauza neefectuãrii citãrii de cãtre expert, în condiţiile în care instanţele sunt obligate sã acorde prioritate acestor chestiuni în temeiul art. 137 din Codul de procedurã civilã, a adus atingere dreptului sãu la un proces echitabil. Reclamantul adaugã cã scrisoarea care i-a fost trimisã de expert la data de 16 mai 1998 nu respectã prevederile prevãzute sub sancţiunea nulitãţii de art. 89 şi 208 din Codul de procedurã civilã în materie de citare şi aratã, cu dovezi, cã nu a primit-o decât în dupã-amiaza zilei de 18 mai 1998, astfel încât s-a aflat în imposibilitatea de a participa la efectuarea expertizei.
33. De asemenea, reclamantul considerã cã instanţele au aplicat retroactiv <>Legea nr. 8/1996 , din moment ce nici <>Decretul nr. 321/1956 şi nici Constituţia din 1965 nu conţineau prevederi care sã excludã machetele ce reprezentau simboluri ale statului din protecţia dreptului de autor, aşa cum a afirmat Curtea Supremã de Justiţie în Hotãrârea sa din 17 octombrie 2000. În acest sens, el apreciazã, de asemenea, cã Curtea Supremã de Justiţie nu a rãspuns la acest motiv în mãsura în care ea a considerat inutilã orice analizã a probelor oferite în acest sens, ţinând seama de obiectul acţiunii.
B. Aprecierea Curţii
34. Deoarece Convenţia nu urmãreşte sã garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Artico împotriva Italiei, Hotãrârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, § 33), Curtea reaminteşte cã dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat drept unul efectiv decât dacã cererile şi observaţiile pãrţilor sunt cu adevarat "reţinute", adicã analizate corespunzãtor de cãtre instanţa sesizatã. Cu alte cuvinte, art. 6 prevede în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la o analizã efectivã a motivelor, argumentelor şi mijloacelor de probã ale pãrţilor, cu condiţia sã le aprecieze relevanţa şi fãrã ca asta sã implice un rãspuns detaliat pentru fiecare argument în parte (Van de Hurk împotriva Olandei, citatã mai sus, p. 19-20, §§ 59 şi 61). Importanţa acestei sarcini poate varia în funcţie de natura deciziei. De aceea, întrebarea dacã o instanţã şi-a încãlcat obligaţia de a motiva, conform art. 6 din Convenţie, nu se poate analiza decât în lumina circumstanţelor speţei (Ruiz Torija împotriva Spaniei, citatã mai sus, p. 12, § 29).
35. În speţã, Curtea constatã cã cererea reclamantului se ramificã în douã capete de cerere: pe de o parte, lipsa de rãspuns al Curţii Supreme de Justiţie la motivul de recurs întemeiat pe nulitatea expertizei contabile din cauza neefectuãrii citãrii de cãtre expert şi, pe de altã parte, aplicarea retroactivã a <>Legii nr. 8/1996 în cauza sa. Aceste douã capete de cerere trebuie analizate separat.
36. În ceea ce priveşte primul capãt de cerere, Curtea observã cã acţiunea reclamantului avea ca obiect recunoaşterea dreptului sãu la o parte din beneficiile obţinute de societatea M. pentru reproducerea şi comercializarea machetelor al cãror autor era. Recursul pãrţii interesate în faţa Curţii Supreme de Justiţie se întemeia, în special, pe douã motive: nulitatea expertizei contabile, pentru faptul cã nu a fost citat de expert pentru întâlnirea cu acesta, şi aplicarea retroactivã a <>Legii nr. 8/1996 de cãtre instanţe. În ceea ce priveşte primul motiv, Curtea observã cã Curtea Supremã de Justiţie nu i-a rãspuns. Totuşi, ea constatã cã, în alte cauze, în analiza respectãrii de cãtre instanţele interne a obligaţiei lor de a-şi motiva deciziile, ea a luat în considerare atât relevanţa, cât şi incidenţa argumentului sau motivului la care instanţa nu a rãspuns pentru soluţionarea cauzei [a se vedea Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei (dec.), nr. 40490/98, CEDO 2001-IX; şi Driemond Bouw BV împotriva Olandei (dec.), nr. 31908/96, 2 februarie 1999].
37. În ceea ce priveşte relevanţa motivului întemeiat pe neefectuarea citãrii reclamantului de cãtre expert, Curtea apreciazã cã argumentul Guvernului, conform cãruia expertiza nu era relevantã pentru acţiunea în daune-interese a reclamantului decât în mãsura în care instanţele ar fi considerat cã persoana interesatã beneficia de un drept de autor asupra machetelor în discuţie, nu ar fi fost lipsit de relevanţã dacã Curtea Supremã de Justiţie ar fi optat pentru aceastã abordare în decizia sa. Însa nu acesta este cazul în speţã. Într-adevar, ea constatã cã, cu excepţia ultimului paragraf al Hotãrârii sale din 17 octombrie 2000, în care înalta instanţã a rãspuns celuilalt motiv de recurs al reclamantului, Curtea Supremã de Justiţie şi-a întemeiat respingerea acţiunii acestuia în special pe faptul cã din expertiza contabilã nu reieşea cã societatea M. ar fi primit comenzi şi ar fi obţinut un profit din comercializarea machetelor litigioase, profit care, în opinia sa, ar fi justificat cererea reclamantului în temeiul <>Decretului nr. 321/1956 . Or, o astfel de concluzie se întemeia pe expertiza contabilã dispusã de instanţe şi care a constituit practic singurul element de probã analizat de înalta instanţã. Procedând astfel, Curtea apreciaza ca motivul invocat de reclamant era relevant pentru soluţionarea cauzei.
38. În ceea ce priveşte incidenţa asupra soluţionãrii cauzei a motivului întemeiat pe neefectuarea citãrii reclamantului de cãtre expert, Curtea constatã cã, în temeiul dreptului şi jurisprudenţei interne, admiterea unui astfel de motiv ar fi determinat trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuãrii unei noi expertize, pentru respectarea principiului contradictorialitãţii.
39. Curtea considerã cã, în ceea ce priveşte relevanţa şi incidenţa asupra soluţionãrii procedurii a motivului reclamantului întemeiat pe neefectuarea citãrii de cãtre expert, sancţionatã prin nulitatea expertizei, precum şi în ceea ce priveşte importanţa respectãrii contradictorialitãţii în sensul art. 6 § 1 din Convenţie (a se vedea, mutatis mutandis, Cottin împotriva Belgiei, nr. 48386/99, §§ 31-33, 2 iunie 2005), motivul în discuţie avea nevoie de un rãspuns specific şi explicit. În lipsa unui astfel de rãspuns, este imposibil a şti dacã Curtea Supremã de Justiţie a neglijat pur şi simplu acest motiv sau dacã a vrut sã-l respingã şi, în acest ultim caz, din ce motive (Hiro Balani împotriva Spaniei, Hotãrârea din 9 decembrie 1994, seria A nr. 303-B, p. 30, § 28).
40. În lumina celor de mai sus, Curtea considerã cã reclamantul are motive întemeiate sã susţinã cã nu a beneficiat de un proces echitabil.
41. În concluzie, a fost încãlcat art. 6 § 1 din Convenţie.
42. Având în vedere aceastã concluzie, Curtea nu considerã necesarã şi analizarea, în plus, a capãtului de cerere întemeiat pe aplicarea retroactivã de cãtre instanţe a <>Legii nr. 8/1996 (a se vedea, mutatis mutandis, SC Maşinexportimport Industrial Group - S.A. împotriva României, nr. 22687/03, § 39, 1 decembrie 2005; şi Ciobanu împotriva României, nr. 29053/95, § 41, 16 iulie 2002).
II. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie
43. Conform art. 41 din Convenţie,
"Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciu material şi moral
44. Reclamantul solicitã 1.500.000 euro cu titlu de daune materiale pentru încalcarea de cãtre autoritãţi a dreptului sãu de autor asupra machetelor ce reprezintã sigiliul şi stema statului şi pentru reproducerea ilegalã a acestor machete. Mai mult, el solicitã 500.000 euro cu titlu de daune morale pentru suferinţa ce i-a fost cauzatã de instanţele naţionale, prin faptul cã i-au judecat acţiunea cu încãlcarea dreptului sau la un proces echitabil.
45. Guvernul considerã cã nu trebuie sã i se acorde reclamantului nicio sumã cu titlu de daune materiale, ţinând seama de faptul cã prejudiciul pretins ţine de capãtul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1, care a fost declarat inadmisibil ratione materiae de cãtre Curte în Hotãrârea sa din 26 mai 2005. În ceea ce priveşte daunele morale solicitate, el apreciazã cã o eventualã constatare a încãlcãrii art. 6 § 1 din Convenţie ar constitui, în sine, o reparaţie echitabilã satisfãcãtoare.
46. Curtea considerã ca bazã de reţinut pentru acordarea unei reparaţii echitabile constã, în speţã, în faptul cã reclamantul nu s-a putut bucura în cadrul procedurii în cauzã de garanţiile art. 6 § 1 din Convenţie. Ea nu poate specula asupra soluţiei ce s-ar fi dat în proces în cazul contrar. Mai mult, nu se poate stabili nicio legaturã între încãlcarea constatatã a Convenţiei şi prejudiciul material pretins, care se sprijinã pe ipoteza existenţei unui drept de autor al reclamantului asupra machetelor în discuţie. Aşadar, cererea referitoare la aceastã chestiune trebuie respinsã. Cât despre prejudiciul moral suportat, Curtea apreciazã cã constatarea încãlcãrii nu este suficientã pentru a remedia acest prejudiciu şi considerã, statuând în echitate, cã suma de 2.000 euro reprezintã o reparaţie rezonabilã a prejudiciului în discuţie.
B. Cheltuieli de judecatã
47. Fãrã a prezenta documente justificative, reclamantul susţine cã cheltuielile sale de judecatã privind procedura în faţa Curţii Supreme de Justiţie şi în faţa Curţii se ridicã la circa 200 euro, onorariu simbolic acceptat de avocatul sãu din cauza situaţiei sale financiare, însã el solicitã 5.000 euro cu acest titlu, ţinând seama de importanţa prejudiciului pe care l-a suportat.
48. Guvernul se opune acestei cereri în mãsura în care ea nu este susţinutã prin documentele justificative necesare.
49. Conform jurisprudenţei constante a Curţii, acordarea cheltuielilor de judecata, în baza art. 41, presupune ca realitatea, necesitatea şi, în plus, caracterul lor rezonabil sa fie stabilite [Iatridis împotriva Greciei (satisfacţie echitabila) (GC), nr. 31.107/96, ► 54, CEDO 2000-XI].
50. Curtea observã cã reclamantul nu a furnizat niciun document justificativ referitor la cheltuielile de judecatã suportate în cadrul procedurii interne. În ceea ce priveşte cheltuielile indicate pentru necesitatea reprezentãrii reclamantului în faţa Curţii, aceasta observã cã pretenţiile sale nu sunt nici detaliate şi nici însoţite de documentele justificative necesare şi cã persoanei interesate i-a fost, de altfel, aprobat beneficiul asistenţei judiciare. Aşadar, cererea sa trebuie respinsã.
C. Dobânzi moratorii
51. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii pentru facilitatea de preţ marginal a Bãncii Centrale Europene, la care se vor adãuga 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
îN UNANIMITATE,
1. hotãrãşte cã a fost încãlcat art. 6 § 1 din Convenţie;
2. hotãrãşte cã nu este necesar sã analizeze şi capãtul de cerere întemeiat pe <>art. 6 § 1 referitor la pretinsa aplicare retroactivã a Legii nr. 8/1996 ;
3. hotãrãşte:
a) cã statul pârât trebuie sã îi plãteascã reclamantului, în cel mult 3 luni de la data la care hotãrârea va rãmâne definitivã conform art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 2.000 euro (douã mii euro) cu titlu de daune morale, ce va fi convertitã în lei româneşti la nivelul ratei de schimb aplicabile la data plãţii, plus orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit la aceastã sumã;
b) cã, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceastã sumã va fi majoratã cu o dobândã simplã a cãrei ratã este egalã cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal a Bãncii Centrale Europene, valabilã în aceastã perioadã, la care se vor adãuga 3 puncte procentuale;
4. respinge restul cererii de acordare a unei satisfacţii echitabile.
Întocmitã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 16 noiembrie 2006 în conformitate cu art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Christos Rozakis,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier adjunct
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
