Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 77.195/01)
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere compuse din: domnii B.M. Zupancic, preşedinte, L. Caflisch, C. Bîrsan, V. Zagrebelsky, doamna A. Gyulumyan, domnii E. Myjer, David Thor Bjorgvinsson, judecãtori, şi domnul M.V. Berger, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la 23 mai 2006,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 77.195/01) îndreptatã împotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, domnul Constantin Abãluţã (reclamantul), a sesizat Curtea la 20 octombrie 2000 în baza art. 34 al Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamantul este reprezentat de doamna E. Crângariu, avocat în Baroul Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul sãu, doamna B. Ramaşcanu.
3. Reclamantul se plânge în mod special, sub aspectul art. 6 din Convenţie, de neexecutarea de cãtre administraţie a unei hotãrâri judecãtoreşti definitive care a dispus punerea sa în posesie cu privire la un teren. Din aceastã cauzã, considerã situaţia de naturã sã îi aducã atingere şi dreptului sãu la respectarea bunurilor, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
4. Cererea a fost atribuitã Secţiei a II-a a Curţii (art. 52 alin. 1 din Regulament). În cadrul acesteia, camera învestitã cu examinarea cauzei (art. 27 alin. 1 din Convenţie) a fost constituitã conform art. 26 alin. 1 din Regulament.
5. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat structura secţiilor sale (art. 25 alin. 1 din Regulament). Cererea a fost repartizatã Secţiei a III-a, astfel remaniatã (art. 52 alin. 1).
6. Printr-o decizie din 31 martie 2005, Curtea a declarat cererea parţial admisibilã.
7. Atât reclamantul, cât şi Guvernul au depus observaţii scrise asupra fondului cauzei (art. 59 alin. 1 din Regulament).
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
8. Reclamantul este nãscut în 1938 şi locuieşte în Bucureşti.
9. La 2 aprilie 1984, mama reclamantului a încheiat cu Cooperativa Agricolã Snagov un contract de schimb de terenuri din fondul funciar, conform dispoziţiilor <>Legii nr. 59/1974 . În temeiul contractului, mama reclamantului a intrat în posesia unui teren de 4.000 mp, situat pe malul lacului Snagov.
10. La o datã nemenţionatã, în 1986, statul a preluat acel teren.
11. Printr-o decizie administrativã din 26 octombrie 1995, Comisia de aplicare a <>Legii nr. 18/1991 de pe lângã Prefectura Bucureşti (Comisia judeţeanã şi <>Legea nr. 18/1991 ) a obligat Comisia Localã Snagov pentru aplicarea <>Legii nr. 18/1991 (Comisia localã) sã restituie reclamantului terenul care aparţinuse mamei sale şi sã îl punã în posesie pe acelaşi amplasament ca cel indicat în Certificatul de moştenitor nr. 1.249 din 16 iunie 1993, şi anume terenul de 4.000 mp situat pe malul lacului Snagov, care fãcuse obiectul contractului de schimb din 2 aprilie 1984.
1. Acţiunea în contencios administrativ pentru punerea în executare a Deciziei din 26 octombrie 1995
12. În urma refuzului Comisiei locale de a executa aceastã decizie, reclamantul a introdus acţiune în contradictoriu cu comisia în faţa Tribunalului Bucureşti. Printr-o sentinţã din 25 septembrie 1997, devenitã definitivã la data de 22 decembrie 1997, Tribunalul a admis acţiunea sa şi a obligat Comisia localã sã punã reclamantul în posesie pe terenul respectiv, conform dispoziţiilor din Decizia de la data de 26 octombrie 1995, şi sã-i înmâneze procesul-verbal de punere în posesie.
13. La 3 octombrie 1997, Comisia judeţeanã a emis un titlu de proprietate pe numele reclamantului pentru un alt teren decât cel indicat în Sentinţa menţionatã din 25 septembrie 1997, situat pe amplasamentul deţinut de cãtre mama reclamantului anterior încheierii contractului de schimb din 1984. Reclamantul a refuzat sã accepte acest titlu şi nu a intrat niciodatã în posesia terenului.
14. Prin procesele-verbale din 1 august 1995, 26 martie 1998 şi 19 iunie 1998, Comisia localã a atribuit altor persoane terenul litigios de 4.000 mp situat pe malul lacului Snagov.
2. Acţiunea în contencios administrativ în vederea executãrii Hotãrârii din 25 septembrie 1997
15. La 19 octombrie 1998, reclamantul a introdus acţiune împotriva Comisiei locale în faţa Tribunalului Bucureşti, pentru a o constrânge sã îl punã în posesie pe terenul sãu, conform Sentinţei din 25 septembrie 1997.
16. Printr-o sentinţã din 17 iunie 1999, Tribunalul a admis acţiunea reclamantului pe motiv cã, prin punerea sa în posesie pe un alt amplasament, Comisia localã a încãlcat Hotãrârea din 25 septembrie 1997, care a rãmas, astfel, neexecutatã. Tribunalul a condamnat Comisia localã la plata cãtre reclamant a unor daune cominatorii în valoare de 100.000 lei (ROL) pentru fiecare zi de întârziere în executarea sentinţei şi a aplicat, de asemenea, o amendã primarului din Snagov, în calitatea sa de preşedinte al Comisiei locale, în valoare de 500 lei (ROL) pentru fiecare zi de întârziere în executarea aceleiaşi sentinţe, începând cu 22 decembrie 1997 şi pânã la executarea efectivã.
17. Comisia localã a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, întemeiat pe faptul cã terenul atribuit reclamantului la 3 octombrie 1997 corespundea înregistrãrilor din cartea funciarã ale mamei sale. Ea a depus la dosar documente care certificau punerea în posesie a unor terţi pe terenul în cauzã.
18. Prin Hotãrârea definitivã din 20 aprilie 2000, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul Comisiei locale, cu motivarea cã terţe persoane au fost puse în posesie pe acelaşi amplasament ca acela atribuit reclamantului la data de 25 septembrie 1997. Apreciind cã nu este competentã sã se pronunţe asupra validitãţii titlurilor în cauzã, Curtea de Apel Bucureşti a invitat reclamantul sã formuleze o acţiune în revendicare împotriva terţilor. În hotãrârea sa, Curtea de Apel Bucureşti nu a fãcut referire la motivele care au determinat Comisia judeţeanã sã ofere reclamantului un alt teren decât cel indicat în Hotãrârea din 25 septembrie 1997.
19. La 15 februarie 2005, reclamantul a formulat o nouã cerere la Primãria Oraşului Snagov pentru a-i fi eliberat un titlu de proprietate conform Hotãrârii din 25 septembrie 1997 şi pentru a fi pus în posesie pe terenul de 4.000 mp situat pe malul lacului Snagov. Printr-o adresã din 21 aprilie 2005, Primãria l-a informat pe reclamant cã un titlu de proprietate îi fusese oferit pentru terenul care aparţinuse mamei sale înaintea încheierii Contractului de schimb din 2 aprilie 1984, cã îl refuzase şi cã, în orice caz, asupra terenului revendicat fuseserã emise titluri de proprietate în favoarea unor persoane terţe.
20. În observaţiile sale complementare din 14 iulie 2005, Guvernul a informat Curtea cã autoritãţile locale analizeazã posibilitatea iniţierii unor proceduri în vederea anulãrii titlurilor de proprietate acordate terţilor asupra terenului de 4.000 mp situat pe malul râului Snagov.
II. Dreptul intern pertinent
21. Legislaţia internã aplicabilã, şi anume extrase din <>Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, <>Legea nr. 169/1997 care modificã <>Legea nr. 18/1991 şi <>Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, este prezentatã în Cauza Sabin Popescu împotriva României (nr. 48.102/99, §§ 42?46, 2 martie 2004).
22. <>Hotãrârea Guvernului nr. 131/1991 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 4 martie 1991, prevede urmãtoarele în dispoziţiile sale pertinente:
"Art. 34. - () comisia judeţeanã, dupã validarea propunerilor fãcute de comisia localã, emite titlurile de proprietate (...)."
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 6 alin. 1 din Convenţie
23. Invocând art. 6 alin. 1 din Convenţie, reclamantul susţine faptul cã refuzul autoritãţilor competente de a se conforma Hotãrârii din 25 septembrie 1997 a Tribunalului Bucureşti a încãlcat dreptul sãu de acces la un tribunal. Dispoziţiile pertinente ale art. 6 alin. 1 din Convenţie prevãd urmãtoarele:
"Orice persoanã are dreptul la judecarea (...) cauzei sale, de cãtre o instanţã (...) care va hotãrî (...) asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)."
24. Potrivit Guvernului, Contractul de schimb încheiat la 2 aprilie 1984 între mama reclamantului şi Cooperativa Agricolã Snagov nu a fost finalizat şi nu a produs efecte.
25. Guvernul admite cã terenul atribuit în posesie de cãtre autoritãţi nu corespundea amplasamentului stabilit prin Hotãrârea din 25 septembrie 1997. Totuşi, Guvernul evidenţiazã faptul cã neexecutarea hotãrârii menţionate mai sus nu este imputabilã autoritãţilor, ci este consecinţa unei imposibilitãţi obiective de executare, datoratã lipsei de diligenţã a reclamantului în a cere anularea titlurilor de proprietate eliberate terţilor.
26. Guvernul considerã cã reclamantul ar fi putut cere executarea silitã a hotãrârii în cauzã şi ar fi putut introduce acţiuni în faţa instanţelor naţionale, fie pentru obţinerea executãrii prin echivalent, fie pentru a obţine condamnarea autoritãţilor administrative la plata de daune cominatorii sau a unei amenzi civile.
27. În observaţiile sale complementare (ulterioare datei de 31 martie 2005, datã la care Camera a declarat cererea parţial admisibilã), Guvernul a informat Curtea cã autoritãţile locale analizeazã posibilitatea iniţierii procedurilor de anulare a titlurilor de proprietate eliberate terţilor pentru terenul de 4.000 mp situat pe malul lacului Snagov, pentru a se obţine analizarea drepturilor de proprietate concurente, şi cã un proiect de lege a fost elaborat în scopul de a permite comisiilor de aplicare a <>Legii nr. 18/1991 sã revoce, ele însele, titlurile de proprietate eliberate în mod abuziv, cu condiţia ca respectivele titluri de proprietate sã nu fi intrat încã în "circuitul civil".
28. Reclamantul contrazice teza Guvernului. El apreciazã cã neexecutarea Hotãrârii din 25 septembrie 1997 este imputabilã exclusiv autoritãţilor şi cã acţiunile pe care ar fi trebuit sã le introducã pentru a obţine executarea hotãrârii constituie o sarcinã excesivã, contrarã art. 6 § 1 din Convenţie.
29. În rãspunsul sãu la observaţiile complementare ale Guvernului, reclamantul evidenţiazã faptul cã respectivul contract de schimb din 2 aprilie 1984 a fost considerat valid de ambele pãrţi, statul comportându-se ca proprietar al terenului aparţinând anterior mamei sale, distrugând casa, precum şi livada şi via situate pe acel teren.
30. În plus, reclamantul considerã cã imposibilitatea obiectivã invocatã de Guvern se datoreazã faptelor proprii ale acestuia, în special eliberãrii ilegale a titlurilor de proprietate cãtre terţi în timpul şi dupã finalizarea procedurii în urma cãreia s-a pronunţat Hotãrârea din 25 septembrie 1997. Or, nimeni nu se poate prevala de propria sa turpitudine pentru nerespectarea unor hotãrâri definitive. Într-o astfel de situaţie, statele ar putea oricând crea situaţii de "imposibilitate obiectivã" şi priva de orice forţã obligatorie hotãrârile învestite cu autoritate de lucru judecat.
31. Reclamantul aratã, de asemenea, cã a folosit mijloacele existente la momentul faptelor, respectiv acţiunea în contencios administrativ, pentru a constrânge autoritãţile sã-l punã în posesie pe teren. De altfel, el observã cã posibilitatea de a obţine o reparaţie prin echivalent, în cadrul executãrii silite, a fost introdusã în legislaţia internã prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 138/2000 , intratã în vigoare la data de 2 ianuarie 2001; or, la acea datã, dreptul sãu prevãzut de Hotãrârea din 25 septembrie 1997 era deja prescris.
32. Curtea reaminteşte cã dreptul de acces la justiţie, garantat de art. 6 din Convenţie, protejeazã, de asemenea, punerea în aplicare a hotãrârilor judecãtoreşti definitive şi obligatorii care, într-un stat care respectã preeminenţa dreptului, nu pot rãmâne fãrã efect în detrimentul unei pãrţi (a se vedea, printre altele, Hornsby împotriva Greciei, Hotãrârea din 19 martie 1997, Culegere 1997-II, p. 510-511, § 40, Burdov împotriva Rusiei, nr. 59.498/00, § 34, 7 mai 2002, şi Ruianu împotriva României, nr. 34.647/97, 17 iunie 2003).
33. În plus, Curtea a considerat cã, dacã se poate admite ca statele sã intervinã într-o procedurã de executare a unei hotãrâri judecãtoreşti, o asemenea intervenţie nu poate avea drept consecinţã împiedicarea, invalidarea sau întârzierea în mod excesiv a executãrii, nici, cu atât mai puţin, repunerea în discuţie a fondului acelei hotãrâri (a se vedea Immobiliare Saffi împotriva Italiei, 28 iulie 1999, Culegere 1999-V §§ 63 şi 66, şi Satka şi alţii împotriva Greciei, nr. 55.828/00, § 57, 27 martie 2003).
34. Curtea remarcã faptul cã în speţã nu se contestã faptul cã Hotãrârea din 25 septembrie 1997, prin care Comisia localã a fost obligatã sã-l punã pe reclamant în posesie pe terenul de 4.000 mp situat pe malul lacului Snagov, nu a fost nici executatã întocmai, nici anulatã sau modificatã în urma exercitãrii unei cãi de atac prevãzute de legea internã. Comisia localã era unica competentã pentru a-l pune pe reclamant în posesie pe terenul sãu conform hotãrârii anterior menţionatã.
35. Pe cale de consecinţã, Curtea considerã cã reclamantul a suferit o ingerinţã în dreptul sãu la executarea unei hotãrâri judecãtoreşti. Rãmâne de stabilit dacã aceastã ingerinţã este compatibilã cu art. 6 din Convenţie.
36. În aceastã privinţã, Curtea observã faptul cã Comisia localã a refuzat sã se conformeze dispoziţiilor Hotãrârii din 25 septembrie 1997 şi cã ea a eliberat reclamantului un titlu de proprietate asupra unui alt teren decât cel indicat în hotãrârea mai sus menţionatã. Or, atribuirea unui teren diferit faţã de cel stabilit prin Hotãrârea din 25 septembrie 1997 nu a fost motivatã prin nicio decizie administrativã formalã.
37. Apoi, Curtea de Apel Bucureşti, prin Hotãrârea sa din 20 aprilie 2000, a considerat cã Comisia localã nu era obligatã sã execute hotãrârea în cauzã, reţinând cã eliberarea titlurilor de proprietate cãtre terţi exonera comisia de obligaţia impusã prin Hotãrârea din 25 septembrie 1997. Cu toate acestea, Curtea de Apel Bucureşti nu a fãcut referire nici la motivele care au justificat atribuirea unui alt teren decât cel stabilit prin Hotãrârea din 25 septembrie 1997, nici la prevederile legale care ar fi permis o astfel de abatere (§ 17 de mai sus). Or, aceastã motivare sumarã din partea unei instanţe, care se limiteazã la constatarea existenţei titlurilor eliberate unor terţi, nu poate constitui o "imposibilitate obiectivã" care ar putea exonera Comisia localã de obligaţia prevãzutã de hotãrârea definitivã menţionatã anterior.
38. În plus, odatã ce o hotãrâre internã definitivã este pronunţatã de instanţele naţionale, ea trebuie pusã în aplicare cu o claritate şi o coerenţã rezonabile de cãtre autoritãţile publice, pentru a evita, pe cât posibil, nesiguranţa juridicã şi incertitudinea pentru subiectele de drept interesate de aplicarea sa (a se vedea, mutatis mutandis, Pãduraru împotriva României, nr. 63.252/00, § 92, CEDO 2005...).
39. În orice caz, nu este oportun a-i cere unei persoane care a obţinut o creanţã contra statului în urma unei proceduri judiciare sã fie nevoitã apoi sã iniţieze o procedurã de executare silitã pentru a obţine satisfacţie (Metaxas împotriva Greciei, nr. 8.415/02, § 19, 27 mai 2004). Trebuie reamintit faptul cã obligaţia reclamantului de a introduce acţiuni în anularea titlurilor de proprietate ale terţilor este excesivã şi cã obligaţia de a acţiona incumbã autoritãţilor (Sabin Popescu împotriva României, nr. 48.102/99, §§ 58-60, 2 martie 2004).
40. Or, în cauzã, Comisia localã a eliberat titluri de proprietate unor terţi pentru terenul de 4.000 mp, situat pe malul lacului Snagov, fãrã a depune diligenţã pentru a determina situaţia juridicã a acestui teren. De altfel, Curtea nu poate sã nu observe cã douã dintre titlurile de proprietate eliberate terţilor asupra terenului în litigiu au fost întocmite dupã ce Comisia localã a fost obligatã prin Hotãrârea din 25 septembrie 1997 sã punã reclamantul în posesie pe acelaşi teren (§ 13 de mai sus). Cu toate acestea, Curtea constatã cã în observaţiile sale complementare Guvernul a indicat cã în prezent autoritãţile administrative analizeazã posibilitatea iniţierii unor proceduri judiciare în vederea anulãrii titlurilor de proprietate eliberate terţilor.
41. Aceste elemente sunt suficiente Curţii pentru a concluziona cã, în aceastã cauzã, refuzând sã execute Hotãrârea din 25 septembrie 1997 prin care se dispune punerea în posesie a reclamantului pe un teren identificat şi neprezentându-i acestuia o justificare valabilã pentru acest refuz sau pentru abaterea de la hotãrâre, autoritãţile naţionale l-au privat de dreptul de acces efectiv la justiţie.
42. În consecinţã, art. 6 alin. 1 din Convenţie a fost încãlcat.
II. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 1 din Protocolul nr. 1
43. Reclamantul se plânge de faptul cã neexecutarea Hotãrârii din 25 septembrie 1997 i-a încãlcat dreptul la respectarea bunurilor. El invocã art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmãtoarele:
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
44. Guvernul contestã aceastã afirmaţie. El considerã cã reclamantul se prevala de un contract de schimb a cãrui validitate nu a fost confirmatã.
45. În opinia Guvernului, Sentinţa din 25 septembrie 1997, pronunţatã în urma unei acţiuni în contencios administrativ vizând constrângerea autoritãţilor sã-l punã pe reclamant în posesie pe un teren, nu a fãcut sã ia naştere în patrimoniul acestuia din urmã niciun drept de proprietate, nicio creanţã certã privind terenul în litigiu. Numai o acţiune bazatã pe dispoziţiile <>Legii nr. 18/1991 ar fi constituit o cale de atac care ar fi putut permite reclamantului sã i se reconstituie dreptul sãu de proprietate asupra terenului. În plus, Guvernul considerã cã, din acelaşi motiv, reclamantul nu era titularul niciunei creanţe sau speranţe legitime de a-şi vedea reconstituit dreptul sãu de proprietate asupra terenului, cu atât mai mult cu cât punerea în posesie constituia, conform legii, o etapã anterioarã reconstituirii dreptului de proprietate asupra unui teren şi poate face obiectul unor acţiuni în justiţie.
46. Hotãrârea din 25 septembrie 1997 nu a condamnat Comisia localã decât la punerea reclamantului în posesie pe un teren şi la eliberarea procesului-verbal de punere în posesie. Reclamantul nu ar putea deci pretinde cã deţine decât "o speranţã legitimã" de a fi pus în posesia terenului, pe care l-ar utiliza în calitate de posesor, şi nu de proprietar.
47. În plus, eventuala ingerinţã în dreptul reclamantului de a fi pus în posesia terenului în cauzã şi rezultând din neexecutarea Hotãrârii din 25 septembrie 1997 nu este imputabilã autoritãţilor, ci reclamantului care, potrivit Guvernului, nu a demarat o procedurã pentru a solicita constatarea nulitãţii titlurilor de proprietate ale terţilor. În orice caz, eventuala ingerinţã era prevãzutã de lege, urmãrea un scop legitim, şi anume protecţia drepturilor altuia, în temeiul principiului siguranţei raporturilor juridice, şi era proporţionalã cu scopul urmãrit. De altfel, reclamantul ar fi putut cere executarea prin echivalent a Hotãrârii din 25 septembrie 1997.
48. În observaţiile sale complementare Guvernul pune accentul pe faptul cã reclamantul nu poate pretinde cã are un drept de proprietate asupra terenului în litigiu, în mãsura în care nu a parcurs toate etapele prevãzute de <>Legea nr. 18/1991 pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Astfel, decizia unei comisii judeţene de validare sau invalidare a propunerilor comisiilor locale nu dã naştere unui drept de proprietate, în mãsura în care nu reprezintã punctul final al procedurii de reconstituire a acestui drept. Pentru ca reclamantul sã se poatã prevala de un drept de proprietate, ar fi trebuit ca respectiva Comisie localã sã-l punã în posesie pe un teren şi ca Comisia judeţeanã sã elibereze un titlu de proprietate în favoarea sa. Or, în cauzã, Comisia localã nu l-a pus pe reclamant în posesie pe terenul în litigiu. În plus, spre deosebire de cauzele Dragne şi Croitoru împotriva României, în care comisiile locale şi judeţene au fost condamnate sã punã reclamanţii în posesia unui teren şi sã le elibereze titluri de proprietate, în prezenta cauzã, Hotãrârea din 25 septembrie 1997 se limita sã condamne Comisia localã la punerea reclamantului în posesia terenului.
49. Guvernul ţine sã sublinieze cã Hotãrârea din 20 aprilie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti a informat reclamantul asupra circumstanţelor care au împiedicat Comisia localã sã îl punã în posesie pe terenul solicitat, şi anume eliberarea titlurilor de proprietate cãtre terţi, astfel încât neexecutarea Sentinţei din 25 septembrie 1997 reprezintã o "limitare compatibilã" cu dreptul la un proces echitabil (Hotãrârea Sabin Popescu, citatã anterior, § 76).
50. Reclamantul subliniazã cã Guvernul pune în discuţie temeinicia hotãrârii din 25 septembrie 1997 pronunţatã în urma unei acţiuni în contencios administrativ şi învestitã cu autoritate de lucru judecat. Imposibilitatea obiectivã de a executa sentinţa menţionatã anterior este, în opinia reclamantului, imputabilã autoritãţilor care au eliberat titluri de proprietate ilegale terţilor, dupã ce aceastã sentinţã a devenit definitivã.
51. Reclamantul aratã cã ingerinţa în dreptul sãu de proprietate nu era prevãzutã de lege şi cã, în orice caz, nu era deloc proporţionalã cu scopul urmãrit. El considerã ineficientã calea executãrii silite a hotãrârii.
52. În rãspunsul sãu la observaţiile complementare ale Guvernului, reclamantul susţine cã are un drept de proprietate asupra terenului în litigiu, în baza Contractului de schimb din 2 aprilie 1984 şi a Deciziei Comisiei judeţene din 26 octombrie 1995. În opinia sa, procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, astfel cum era în vigoare în momentul în care Hotãrârea din 26 octombrie 1995 a fost pronunţatã, prevedea ca etape validarea dreptului de cãtre comisia judeţeanã, eliberarea titlului de proprietate şi punerea în posesie de cãtre comisia localã.
53. Curtea aminteşte cã, pentru a stabili dacã reclamantul dispunea de un "bun" în sensul art. 1 al Protocolului nr. 1, ea trebuie sã analizeze dacã hotãrârea din 25 septembrie 1997 a dat naştere în favoarea reclamantului la o creanţã suficient de bine stabilitã pentru a fi exigibilã (a se vedea Rafinãriile greceşti Stran şi Stratis Andreatis împotriva Greciei, Hotãrârea din 9 decembrie 1994, seria A nr. 301-B, p. 84, § 59).
54. Conform art. 1 din Protocolul nr. 1 aşa cum este interpretat de jurisprudenţa Curţii, noţiunea de "bun" poate acoperi atât "bunurile actuale", cât şi valorile patrimoniale, inclusiv creanţele, în baza cãrora reclamantul poate pretinde cã are cel puţin o "speranţã legitimã" de a se bucura în mod efectiv de un drept de proprietate (Kopecky împotriva Slovaciei [MC], nr. 44.912/98, § 35, 28 septembrie 2004). Curtea a afirmat deja cã o creanţã poate fi consideratã drept o "valoare patrimonialã" atunci când are o bazã suficientã în dreptul intern, de exemplu atunci când este confirmatã de o jurisprudenţã bine stabilitã a instanţelor (Kopecky, citatã anterior, § 48). În plus, o anumitã pertinenţã în aceastã privinţã o poate avea problema de a şti dacã, în contextul procedurii incriminate, reclamantul putea pretinde cã are o "speranţã legitimã" de a se bucura în mod efectiv de un drept de proprietate (Kopecky, citatã anterior, § 42).
55. Curtea constatã cã, în speţã, hotãrârea definitivã din 25 septembrie 1997 a creat în beneficiul reclamantului "speranţa legitimã" de a se vedea pus efectiv în posesia terenului indicat în decizia administrativã din 26 octombrie 1995 şi de a obţine astfel titlul administrativ de proprietate. În aceste condiţii, creanţa sa este suficient stabilitã pentru a constitui o "valoare patrimonialã" care implicã aplicarea garanţiilor prevãzute de art. 1 din Protocolul nr. 1.
56. Cu toate acestea, Hotãrârea din 25 septembrie 1997 nu a fost executatã în conformitate cu dispozitivul sãu şi neexecutarea sa este imputabilã în exclusivitate autoritãţilor administrative competente. Reiese cã imposibilitatea pentru reclamant de a obţine executarea acestei sentinţe reprezintã o ingerinţã în dreptul sãu la respectarea bunurilor, care este menţionat în prima frazã a primului alineat al art. 1 citat anterior (Sabin Popescu, citatã anterior, § 80).
57. Refuzând sã execute în conformitate cu dispozitivul sãu aceastã hotãrâre, autoritãţile naţionale au privat reclamantul de dreptul de a se bucura de dreptul sãu de proprietate asupra terenului în litigiu, fãrã a-i oferi o justificare.
58. Curtea reitereazã totuşi faptul cã nu se contestã cã reclamantului i s-a oferit un alt teren decât cel prevãzut în dispozitivul hotãrârii şi pe care îl refuzã în prezent, chiar dacã autoritãţile i-au eliberat un titlu administrativ de proprietate asupra acestui teren. De altfel, pãrţile sunt în dezacord asupra problemei de a şti dacã terenul oferit reclamantului are o valoare echivalentã cu a celui la care avea dreptul în baza Sentinţei din 27 septembrie 1997 (a se vedea, a contrario, Sabin Popescu, citatã anterior, § 82).
59. Curtea considerã cã atribuirea în proprietate a unui alt teren nu este de naturã sã acopere lipsa de justificare a ingerinţei (Sabin Popescu, citatã anterior, § 84) şi nu constituie niciun act de naturã a-l face pe reclamant sã piardã calitatea de victimã, deoarece "o decizie sau o mãsurã favorabilã reclamantului nu este suficientã, în principiu, sã-i retragã calitatea de "victimã" decât dacã autoritãţile naţionale au recunoscut, explicit sau în substanţã şi apoi reparat, încãlcarea Convenţiei" (Dalban împotriva României [MC], nr. 28.114/95, § 44, ECHR 1999-VI). Ori, în speţã, încãlcarea nu a fost niciodatã recunoscutã. De altfel, Curtea aminteşte cã autoritãţile naţionale studiazã posibilitatea de a iniţia procedurile civile de constatare a nulitãţii titlurilor eliberate terţilor, pentru a stabili situaţia juridicã a terenului în litigiu.
60. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzioneazã cã s-a încãlcat art. 1 din Protocolul nr. 1.
III. Asupra aplicãrii articolului 41 din Convenţie
61. În temeiul articolului 41 din Convenţie,
"Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã".
A. Prejudiciu
62. Reclamantul solicitã, cu titlu de prejudiciu material, fie punerea în posesie a pãrţii libere din terenul în litigiu (adicã 3.000 mp) şi plata sumei de 149.945 euro reprezentând contravaloarea pãrţii din teren care nu poate fi restituitã în naturã, fie plata sumei de 194.158 euro, reprezentând valoarea întregului teren, conform unei expertize pe care a cerut-o. El solicitã, de asemenea, suma de 1.560 euro, reprezentând valoarea unei case pe care pãrinţii sãi au construit-o pe terenul în cauzã în timpul perioadei în care îl aveau în posesie. El considerã, de asemenea, cã naţionalizarea terenului şi derularea procedurilor au avut consecinţe asupra carierei sale, ceea ce i-a cauzat un prejudiciu material de 20.000 euro.
Reclamantul cere de asemenea 30.000 euro cu titlu de prejudiciu moral pe care îl considerã legat de prejudiciul material.
63. Guvernul considerã cã cererea referitoare la prejudiciul material este disproporţionatã în mãsura în care reclamantul este titularul unui drept de proprietate asupra unui alt teren cu aceeaşi suprafaţã situat în Snagov. El menţioneazã cã terenul oferit reclamantului de Comisia judeţeanã corespunde celui care a aparţinut pãrinţilor sãi înainte de încheierea Contractului de schimb din 2 aprilie 1984 şi care este situat tot în comuna Snagov. De altfel, Guvernul susţine cã valoarea terenului revendicat (între 15 şi 25 euro pe mp) de reclamant este mai micã decât cea a terenului oferit de Comisia localã (între 20 şi 25 euro pe mp).
64. Guvernul admite cã restitutio in integrum este cea mai bunã modalitate de a repara un prejudiciu. Cu toate acestea, premisa pentru a se putea proceda la restituire este existenţa unui drept de proprietate în favoarea reclamantului, urmatã de o privare de proprietate nejustificatã. Or, conform Guvernului, în aceastã cauzã şi, spre deosebire de cauzele Croitoru şi Dragne, mai sus citate, reclamantul nu are un "bun" în sensul Convenţiei (§ 49 de mai sus).
65. În plus, Guvernul ţine sã precizeze cã restitutio in integrum nu este singura modalitate de reparare a unui eventual prejudiciu, plata unei reparaţii putând fi uneori luatã în considerare.
66. În privinţa prejudiciului moral invocat de reclamant, Guvernul considerã cã ar fi suficient compensat prin simpla constatare a încãlcãrii art. 6 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1.
67. Curtea reaminteşte cã o hotãrâre care constatã o încãlcare implicã pentru statul pârât obligaţia juridicã în virtutea Convenţiei de a pune capãt încãlcãrii şi de a înlãtura consecinţele acesteia. Dacã dreptul intern nu permite decât o înlãturare parţialã a consecinţelor acestei încãlcãri, art. 41 din Convenţie conferã Curţii puterea de a acorda o reparaţie pãrţii lezate prin actul sau omisiunea din cauza cãrora s-a constatat o încãlcare a Convenţiei. În exercitarea acestei puteri, ea dispune de o anumitã latitudine; adjectivul "echitabil" şi partea din frazã "dacã e cazul" dovedesc acest lucru.
68. Printre elementele luate în consideraţie de Curte, atunci când decide în aceastã materie, figureazã prejudiciul material, adicã pierderile efectiv suferite ca o consecinţã directã a încãlcãrii invocate şi dauna moralã, adicã reparaţia stãrii de nelinişte, a neplãcerilor şi a incertitudinilor rezultate din aceastã încãlcare, precum şi alte daune care nu sunt de naturã materialã (a se vedea, între altele, Ernestina Zullo împotriva Italiei, nr. 64.897/01, § 25, 10 noiembrie 2004).
69. Curtea observã cã Comisia judeţeanã a eliberat un titlu de proprietate în favoarea reclamantului pentru un alt teren. Cu toate acestea, pãrţile sunt în dezacord în privinţa valorii acestui teren în raport de valoarea terenului de 4.000 mp situat pe malul lacului Snagov. În consecinţã, Curtea nu poate, în cazul de faţã, sã considere cã reclamantului i s-a atribuit un bun echivalent cu cel la care avea dreptul şi cã astfel prejudiciul sãu a fost reparat (a se vedea, a contrario, Sabin Popescu, citatã anterior, § 91).
70. Curtea considerã, date fiind circumstanţele speţei, cã punerea reclamantului în posesie asupra bunului litigios, aşa cum a fost dispusã prin Hotãrârea din 25 septembrie 1997 a Tribunalului Bucureşti, l-ar pune pe cât posibil într-o situaţie echivalentã cu cea în care s-ar fi aflat dacã cerinţele art. 6 alin. 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încãlcate.
71. În cazul în care statul pârât nu va proceda la o asemenea restituire în termen de 3 luni de la data la care prezenta hotãrâre va deveni definitivã, Curtea hotãrãşte cã acesta va trebui sã plãteascã reclamantului, cu titlu de daune materiale, o sumã corespunzãtoare valorii actuale a bunului, adicã 120.000 euro.
72. În plus, Curtea considerã cã reclamantul a suferit un prejudiciu moral, în special din cauza frustrãrii provocate de imposibilitatea executãrii hotãrârii pronunţate în favoarea sa, şi cã acest prejudiciu nu este suficient compensat prin constatarea încãlcãrii.
73. În aceste împrejurãri, având în vedere ansamblul elementelor aflate la dispoziţia sa şi statuând în echitate, aşa cum prevede art. 41 din Convenţie, Curtea acordã reclamantului 4.000 euro cu titlu de prejudiciu moral.
B. Cheltuieli de judecatã
74. Reclamantul cere, de asemenea, 2.000 euro cu titlu de cheltuieli de judecatã în faţa instanţelor interne şi în faţa Curţii. El prezintã ca dovadã copii ale chitanţelor ce atestã plata onorariului de avocat, în sumã de 5.300.000 lei româneşti (ROL), şi cele ale expertizei realizate pentru evaluarea valorii terenului, reprezentând 15.000.000 lei (ROL).
75. Guvernul nu se opune rambursãrii cheltuielilor de judecatã ocazionate de procedurile în faţa instanţelor interne şi în faţa Curţii, cu condiţia sã fie justificate, reale, necesare şi rezonabile.
76. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecatã decât în mãsura în care a fost stabilit caracterul real, necesitatea şi caracterul rezonabil al valorii lor. În cazul în speţã, ţinând cont de elementele aflate la dispoziţia sa şi de criteriile menţionate anterior, Curtea considerã rezonabilã suma de 640 euro cu titlu de cheltuieli de judecatã ocazionate de procedurile naţionale şi de cele în faţa Curţii şi o acordã reclamantului.
C. Dobânzi moratorii
77. Curtea considerã necesar sã aplice majorãrile de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicatã de Banca Centralã Europeanã, la care se vor adãuga 3 puncte procentuale.
DIN ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE,
1. hotãrãşte cã s-a încãlcat art. 6 alin. 1 din Convenţie;
2. hotãrãşte cã s-a încãlcat art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotãrãşte:
a) cã statul pârât trebuie sã execute Hotãrârea din 25 septembrie 1997 a Tribunalului Bucureşti în termen de 3 luni de la data la care hotãrârea va deveni definitivã, în conformitate cu art. 44 alin. 2 al Convenţiei; cã, în caz contrar, statul pârât va trebui sã plãteascã reclamantului, în termen de 3 luni de la data la care hotãrârea va deveni definitivã, în conformitate cu art. 44 alin. 2 al Convenţiei, suma de 120.000 euro (o sutã douãzeci de mii de euro); cã, în orice caz, statul pârât trebuie sã plãteascã reclamantului 4.000 euro (patru mii de euro) cu titlu de prejudiciu moral şi 640 euro (şase sute patruzeci de euro) pentru cheltuieli de judecatã, plus orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit, convertitã în lei româneşti la cursul de schimb aplicabil la data plãţii;
b) cã, începând de la expirarea respectivului termen şi pânã la efectuarea plãţii, aceste sume se vor majora cu o dobândã simplã la o ratã egalã cu cea a facilitãţii de credit marginal a Bãncii Centrale Europene aplicabile în aceastã perioadã, majoratã cu un procent de 3 puncte;
4. respinge restul cererii de satisfacţie echitabilã.
Redactatã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 15 iunie 2006 în conformitate cu art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupancic,
preşedinte
Vincent Berger,
grefier
______
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
