Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTARARE din 14 septembrie 2010 in Cauza Chis impotriva Romaniei
În Cauza Chiş împotriva României, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judecãtori, şi din Santiago Quesada, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 24 august 2010, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA 1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 3.360/03) îndreptatã împotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, domnul Radu Doru Chiş (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 13 ianuarie 2003 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia). 2. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul sãu, domnul Rãzvan-Horaţiu Radu. 3. La data de 16 aprilie 2009, preşedintele Secţiei a treia a hotãrât sã îi comunice cererea Guvernului. Invocând prevederile art. 29 § 3 din Convenţie, acesta a mai hotãrât sã se analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi temeinicia cauzei.
ÎN FAPT Circumstanţele cauzei 4. Reclamantul s-a nãscut în anul 1953 şi locuieşte în Bucureşti. 5. Reclamantul a lucrat ca şef al direcţiei de catering a companiei TAROM (Compania de Transport Aerian Român), o companie deţinutã de stat. În anul 1990, printr-o hotãrâre de Guvern, ramura de catering a companiei TAROM s-a transformat într-o nouã companie, CASROM. În anul 1998, CASROM a fuzionat prin absorbţie în compania COMCHIM, o companie privatã. În anul 2004, acea companie şi-a schimbat denumirea în ROMAQUA. A. Acţiuni împotriva TAROM/CASROM 6. La data de 8 februarie 1990, reclamantul a fost concediat. El a contestat aceastã decizie şi, la data de 9 noiembrie 1992, Judecãtoria Sectorului Agricol Ilfov a obligat CASROM sã îl reintegreze în muncã pe reclamant în funcţia deţinutã anterior sau într-o altã funcţie echivalentã, iar TAROM sã îi plãteascã 154.043 lei româneşti (ROL) ca salarii datorate pentru perioada februarie 1990 - septembrie 1992, precum şi sã îi plãteascã salariul pânã la reîncadrarea sa efectivã. Hotãrârea a rãmas definitivã la data de 28 mai 1993. 1. Acţiunile în executare silitã împotriva TAROM 7. La data de 6 iunie 1996, reclamantul a introdus o acţiune împotriva TAROM şi CASROM pentru plata salariului pânã la reîncadrarea sa efectivã şi pentru actualizarea sumei de 154.043 ROL cu rata inflaţiei. La data de 3 februarie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, printr-o decizie definitivã, a dispus ca TAROM sã îi plãteascã reclamantului suma actualizatã cu rata inflaţiei. 8. În lunile martie şi aprilie 2004, şi apoi în aprilie 2005, executorul judecãtoresc a solicitat punerea în executare silitã prin poprire a activelor financiare ale companiei din mai multe bãnci pentru salariile datorate. Aceste popriri au fost validate. 9. La data de 28 aprilie 2004, instanţa a încuviinţat executarea silitã a Sentinţei din 9 noiembrie 1992. 10. La data de 19 mai 2004, TAROM a formulat contestaţie la executare, susţinând cã dreptul reclamantului de a cere executarea sentinţei respective se prescrisese. Prin Decizia definitivã din 17 iunie 2005 Tribunalul Bucureşti a admis contestaţia la executare, constatând prescris dreptul reclamantului de a cere executarea Sentinţei din 9 noiembrie 1992. 11. La data de 23 martie 2007, Tribunalul Bucureşti a respins ca prescrisã acţiunea reclamantului pentru plata salariilor aferente perioadei 1990-1999 şi a altor drepturi de naturã salarialã. Cu toate acestea, la data de 27 septembrie 2007 hotãrârea a fost casatã de Curtea de Apel Bucureşti, cauza fiind trimisã spre rejudecare. Curtea nu dispune de niciun fel de informaţii cu privire la rezultatul procedurilor. 12. La data de 26 aprilie 2007, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea formulatã de reclamant pentru plata salariului şi a drepturilor conexe începând din anul 1999, reţinând lipsa calitãţii procesuale pasive a TAROM. Instanţa a apreciat cã reclamantul ar fi trebuit sã acţioneze în justiţie COMCHIM/ROMAQUA. Aceastã sentinţã a rãmas definitivã. 2. Acţiunile în executare silitã împotriva CASROM/COMCHIM/ROMAQUA a) Acţiunea pentru daune cominatorii 13. La data de 13 martie 1995, reclamantul a introdus acţiune pentru daune cominatorii împotriva CASROM pentru neexecutarea Sentinţei din 9 noiembrie 1992. 14. La data de 13 iunie 1996, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a stabilit daune cominatorii în cuantum de 50.000 ROL pe zi pânã la reîncadrarea efectivã a reclamantului. Instanţa a reţinut cã CASROM refuzase în mod sistematic sã îl reintegreze în muncã pe reclamant. Aceastã sentinţã a rãmas definitivã la data de 9 iunie 1997. 15. La data de 5 decembrie 1997, reclamantul a solicitat cuantificarea şi plata daunelor cominatorii. 16. La data de 11 ianuarie 1999, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea pentru suma de 69.250.000 ROL, reprezentând daune cominatorii calculate pentru perioada 5 octombrie 1998 - 14 decembrie 1998. La data de 6 octombrie 1999, Tribunalul Bucureşti a menţinut hotãrârea. La data de 16 noiembrie 1999, ROMAQUA a plãtit suma respectivã. 17. La data de 5 iunie 1999, reclamantul a cerut din nou cuantificarea şi plata de daune cominatorii. 18. La data de 20 decembrie 2000, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus ca debitorul sã plãteascã suma de 54.627.890 ROL, din care 10.467.750 ROL reprezentau daune cominatorii pentru perioada 14 decembrie 1998 - 15 noiembrie 1999, iar suma de 44.160.140 ROL reprezenta actualizarea daunelor stabilite la data de 11 ianuarie 1999. La data de 26 aprilie 2001, Tribunalul Bucureşti a anulat apelul debitorului ca netimbrat. La data de 21 mai 2001, ROMAQUA a plãtit suma respectivã. b) Acţiunea pentru daune morale 19. La data de 22 octombrie 1999, Tribunalul Bucureşti a obligat COMCHIM sã îi plãteascã reclamantului 200.000.000 ROL, cu titlu de daune morale pentru refuzul de a respecta hotãrârile judecãtoreşti. 20. La data de 13 martie 2001, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut aceastã sentinţã. 21. La data de 3 septembrie 2002, COMCHIM i-a plãtit reclamantului suma de 395.900.000 ROL, reprezentând suma de mai sus actualizatã. 22. Cu toate acestea, la data de 17 decembrie 2002, Curtea Supremã de Justiţie a casat hotãrârile anterioare, şi a trimis cauza la tribunal spre rejudecare. 23. Dupã rejudecare, la data de 24 noiembrie 2003, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea, motivând cã debitorul se aflase în imposibilitatea obiectivã de a respecta obligaţia de a-l reîncadra pe reclamant, din cauza reorganizãrii societãţii. 24. La data de 9 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul introdus de reclamant, a casat sentinţa anterioarã şi a dispus ca ROMAQUA sã îi plãteascã reclamantului suma de 500.000.000 ROL cu titlu de daune morale. Instanţa a apreciat cã "imposibilitatea obiectivã" nu fusese doveditã şi cã, în orice caz, nu ar putea justifica neexecutarea. Aceastã hotãrâre a rãmas definitivã la data de 27 ianuarie 2006. 25. La data de 26 august 2004, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a încuviinţat executarea silitã prin poprire asupra conturilor ROMAQUA dintr-o bancã. La data de 3 februarie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut aceastã încheiere. 26. La data de 1 septembrie 2004, ROMAQUA a plãtit 500.000.000 ROL. 27. La data de 27 septembrie 2004, ROMAQUA a formulat contestaţie la executare, afirmând cã plãtise deja 395.900.000 ROL şi cã executarea ar fi trebuit continuatã numai pentru restul sumei pânã la 500.000.000 ROL. Prin Decizia definitivã din 14 iulie 2005, Tribunalul Bucureşti a admis contestaţia la executare şi a anulat executarea în mãsura în care se referea la plata sumei de 395.900.000 ROL în favoarea reclamantului. 28. Conform reclamantului, ROMAQUA nu a solicitat diferenţa pe care o plãtise. 3. Acţiunea în despãgubire pentru durata procedurilor legate de concedierea sa, introdusã împotriva Ministerului Justiţiei 29. La data de 8 august 2002, reclamantul a introdus o acţiune împotriva Ministerului Justiţiei, cerând daune materiale şi morale pentru durata procedurilor legate de concedierea sa. La data de 4 noiembrie 2002, Tribunalul Bucureşti i-a respins acţiunea, considerând cã Ministerul Justiţiei nu avea calitate procesualã pasivã. Aceastã hotãrâre a rãmas definitivã la data de 18 martie 2004. 4. Executarea 30. La data de 11 iunie 1993, CASROM a invocat imposibilitatea de a-l reîncadra pe reclamant pe un post corespunzãtor calificãrii sale şi i-a oferit postul de paznic de noapte, pe care acesta l-a refuzat. 31. La data de 6 iunie 1995, TAROM a plãtit suma de 154.043 ROL, cu titlu de drepturi salariale pentru perioada februarie 1990 - septembrie 1992, aşa cum se dispunea prin Sentinţa din data de 9 noiembrie 1992, precum şi suma de 217.563 ROL, cu titlu de drepturi salariale pânã la data de 30 iunie 1993. 32. La data de 17 martie 1999, COMCHIM l-a reintegrat în muncã pe reclamant. 33. La data de 12 noiembrie 2004, TAROM a plãtit suma de 4.235.986.868 ROL, cu titlu de salarii datorate şi actualizate. 34. La data de 20 iunie 2005, executorul judecãtoresc a primit pentru reclamant şi suma de 340.000.000 ROL din partea TAROM, în conformitate cu Sentinţa din 9 noiembrie 1992, reprezentând salariile actualizate pentru perioada 15 februarie 1990-17 martie 1999. 35. La data de 1 iulie 2009, Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti a admis acţiunea în întoarcerea executãrii silite formulatã de TAROM şi a dispus ca reclamantul sã restituie suma de 457.598,68 lei noi româneşti (RON). Instanţa a apreciat cã TAROM plãtise întreaga datorie. Reclamantul a formulat apel, procedura fiind încã pendinte. B. Acţiunea împotriva Gãrzii Financiare 36. În anul 1991 şi, ulterior, în anul 1992, reclamantul a câştigat douã concursuri pentru un post în cadrul Gãrzii Financiare. În urma refuzului instituţiei de a-l angaja, reclamantul a introdus acţiune în justiţie. 37. La data de 14 decembrie 1995, Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti a dispus ca Garda Financiarã sã îl angajeze pe reclamant începând cu data de 20 octombrie 1992 şi sã îi plãteascã 2.000.000 ROL cu titlu de despãgubiri şi 100.000 ROL cheltuieli de judecatã. Aceastã sentinţã a rãmas definitivã la data de 30 mai 1997. 38. În 1999, instanţele au învestit sentinţa cu formulã executorie. Cu toate acestea, reclamantul nu a fost angajat, invocându-se faptul cã fusese colaborator al Securitãţii. Prin Decizia din 25 septembrie 2007, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii a declarat cã reclamantul nu fusese colaborator. 39. La data de 25 februarie 2008, reclamantul a solicitat din nou angajarea la Garda Financiarã. La data de 27 martie 2008, executorul judecãtoresc a somat aceastã instituţie sã îl angajeze pe reclamant. Cu toate acestea, Garda Financiarã a considerat cã dreptul reclamantului de a cere executarea se prescrisese. 40. La data de 9 mai 2008, executorul judecãtoresc a consemnat într-un proces-verbal refuzul instituţiei de a-l angaja pe reclamant şi a considerat necesar sã solicite penalitãţi de întârziere. 41. La data de 12 mai 2008, reclamantul a introdus acţiune în obligaţia de a face împotriva Gãrzii Financiare, solicitând instanţei sã dispunã ca instituţia respectivã sã îl angajeze începând cu data de 20 octombrie 1992, aşa cum s-a dispus prin Sentinţa din 14 decembrie 1995, şi sã îi plãteascã despãgubiri. 42. La data de 16 iunie 2008, Judecãtoria Sectorului 3 Bucureşti i-a respins cererea de a fi angajat ca res judicata. De asemenea, aceasta a reţinut cã dreptul sãu de a cere executarea silitã a sentinţei respective se prescrisese. 43. La data de 22 septembrie 2008, Tribunalul Bucureşti a admis apelul introdus de reclamant, a casat sentinţa anterioarã şi a trimis cauza spre rejudecare. La data de 23 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut aceastã sentinţã printr-o decizie rãmasã definitivã. 44. Cauza este încã pendinte.
ÎN DREPT I. Pretinsa încãlcare a art. 6 § 1 din Convenţie 45. Reclamantul s-a plâns de faptul cã sentinţele din 9 noiembrie 1992 şi 14 decembrie 1995 nu au fost executate integral şi în timp util şi cã astfel i-au fost încãlcate drepturile garantate de art. 6 § 1 din Convenţie, care, în partea sa relevantã, prevede urmãtoarele: "Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã [...] care va hotãrî [...] asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil [...]." A. Asupra admisibilitãţii 46. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. În plus, constatã cã acesta nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil. B. Asupra fondului 47. Guvernul considerã cã Sentinţa din data de 9 noiembrie 1992 a fost executatã integral. În ceea ce priveşte acţiunea reclamantului împotriva Gãrzii Financiare, Guvernul susţine cã în perioada 1991-2004 aceastã instituţie nu avea personalitate juridicã şi cã angajãrile din cadrul ei se fãceau prin ordin al ministrului. De asemenea, Guvernul afirmã cã acţiunea reclamantului în obligaţia de a face împotriva Gãrzii Financiare este încã pendinte şi concluzioneazã cã nu exista niciun temei legal pentru executarea silitã a Sentinţei din 14 decembrie 1995. 48. Reclamantul se opune acestui argument, insistând asupra întârzierii prelungite în executare. De asemenea, acesta considerã cã hotãrârile pronunţate în favoarea sa nu au fost executate integral. 49. Curtea reitereazã faptul cã executarea unei hotãrâri rãmase definitivã pronunţate de orice instanţã trebuie privitã ca parte integrantã a "procesului", în sensul art. 6 din Convenţie (Hornsby împotriva Greciei, 19 martie 1997, § 40, Culegere de hotãrâri şi decizii 1997-II, şi Immobiliare Saffi împotriva Italiei [MC], nr. 22.774/93, § 63, CEDO 1999-V). Atunci când autoritãţile au obligaţia sã ia mãsuri pentru ca o hotãrâre judecãtoreascã sã fie executatã şi nu îşi îndeplinesc aceastã obligaţie, pasivitatea lor poate atrage rãspunderea statului în temeiul art. 6 § 1 din Convenţie (Scollo împotriva Italiei, 28 septembrie 1995, § 44, seria A nr. 315-C). Atunci când autoritãţile administrative refuzã, omit sau doar întârzie sã îşi îndeplineascã aceastã obligaţie, garanţiile prevãzute la art. 6, de care se bucurã partea interesatã în faza judiciarã a procedurii, sunt zãdãrnicite (Hornsby, menţionatã mai sus, § 41). 50. Curtea observã în cauza de faţã cã, prin Sentinţa din data de 9 noiembrie 1992, Judecãtoria Sectorului Agricol Ilfov a dispus ca douã companii deţinute de stat sã îl reîncadreze pe reclamant în postul sãu anterior sau într-un post echivalent şi sã îi plãteascã acestuia salariul. Aceastã sentinţã a rãmas definitivã la data de 28 mai 1993. Reclamantul a fost reîncadrat la data de 17 martie 1999. Salariile aferente i-au fost plãtite la 6 iunie 1995, 12 noiembrie 2004 şi 20 iunie 2005. Guvernul nu a indicat nicio circumstanţã care sã poatã justifica întârzierea executãrii. Curtea considerã inacceptabil ca o hotãrâre judecãtoreascã pronunţatã împotriva unor companii deţinute de stat sã nu fie respectatã o perioadã atât de lungã de timp. 51. Curtea mai observã faptul cã, prin Sentinţa din data de 14 decembrie 1995, Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti a dispus ca o instituţie publicã sã îl angajeze pe reclamant începând cu data de 20 octombrie 1992 şi sã îi plãteascã despãgubiri. Deşi autoritãţile aveau obligaţia de a executa hotãrârile judecãtoreşti, Sentinţa din data de 14 decembrie 1995 rãmâne încã neexecutatã. Cu toate acestea, aceastã sentinţã este în continuare valabilã, întrucât nu s-au instituit proceduri conform legii române pentru modificarea sau anularea ei în faţa instanţelor interne. În afarã de executare, numai printr-o astfel de anulare sau înlocuire cu o obligaţie echivalentã de cãtre instanţe ar înceta o situaţie continuã de neexecutare (vezi Sabin Popescu împotriva României, nr. 48.102/99, § 54, 2 martie 2004). 52. Curtea a constatat adeseori încãlcãri ale art. 6 § 1 din Convenţie în cauze similare cu cea de faţã (vezi, printre altele, Sacaleanu împotriva României, nr. 73.970/01, 6 septembrie 2005; Strungariu împotriva României, nr. 23.878/02, 29 septembrie 2005, şi Miclici împotriva României, nr. 23.657/03, 20 decembrie 2007). 53. Ţinând cont de toate elementele aflate în posesia sa, Curtea constatã cã Guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care sã o poatã determina sã ajungã la o altã concluzie în cauza de faţã. Autoritãţile nu au depus toate eforturile necesare pentru a executa integral şi în timp util hotãrârile pronunţate în favoarea reclamantului. Prin urmare, a avut loc încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie. II. Asupra celorlalte pretinse încãlcãri ale Convenţiei 54. Reclamantul se plânge, în temeiul art. 6 § 1, de faptul cã unele soluţii ale instanţelor au fost inechitabile, cã instanţele interne nu au apreciat corect faptele şi au interpretat greşit dreptul intern. 55. De asemenea, reclamantul considerã cã prelungirea excesivã a diferitelor proceduri i-a încãlcat drepturile prevãzute de art. 8 şi susţine cã Garda Financiarã i-a încãlcat libertatea de exprimare. Reclamantul mai considerã cã soluţia acţiunii sale împotriva Ministerului Justiţiei este o încãlcare a dreptului sãu la un recurs efectiv prevãzut de art. 13. 56. Reclamantul invocã legislaţia internã şi câteva alte convenţii internaţionale cu privire la pretinsa încãlcare a dreptului sãu la muncã. 57. Dupã ce a analizat cu atenţie afirmaţiile reclamantului în lumina tuturor elementelor aflate în posesia sa, Curtea, în mãsura în care problemele cu care a fost sesizatã intrã în competenţa sa, nu distinge nicio urmã de încãlcare a drepturilor şi libertãţilor garantate de Convenţie. 58. Rezultã cã aceastã parte a cererii trebuie declaratã inadmisibilã, ca vãdit neîntemeiatã, în aplicarea art. 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie. III. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie 59. Conform art. 41 din Convenţie: "Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã." A. Prejudiciu 60. Reclamantul a cerut angajarea la Garda Financiarã. Cu privire la daunele materiale, acesta a solicitat urmãtoarele sume: - 310.463 euro (EUR) pentru neexecutarea Sentinţei din 14 decembrie 1995, reprezentând valoarea actualizatã a sumei de 2.000.000 lei vechi româneşti, dispusã în sentinţa respectivã şi salariul începând de la data de 1 noiembrie 1992, pe baza unui salariu lunar de 1.500 EUR, pe care susţine cã îl câştigã o persoanã angajatã la Garda Financiarã; - 42.807 EUR reprezentând creştere de salariu datoratã de TAROM; - 67.707 EUR reprezentând contribuţii de asigurãri sociale; - 134.070 EUR pentru câştigul nerealizat sau orice alt beneficiu, pe baza dobânzii stabilite de Banca Naţionalã a României; - 29.386 EUR reprezentând diferenţa de daune cominatorii datorate de CASROM/COMCHIM/ROMAQUA. De asemenea, reclamantul a solicitat suma de 150.000 EUR cu titlu de daune morale. 61. Guvernul contestã existenţa vreunei legãturi de cauzalitate între pretinsa încãlcare şi daunele materiale solicitate şi afirmã cã sumele stabilite în favoarea reclamantului prin hotãrâri judecãtoreşti au fost plãtite integral şi în termen. Mai mult, Guvernul considerã cã o eventualã constatare a unei încãlcãri ar constitui în sine o reparaţie echitabilã suficientã a oricãrui prejudiciu moral pe care l-a suferit reclamantul. În orice caz, considerã cã suma solicitatã în acest sens este excesivã. 62. În ceea ce priveşte Sentinţa din data de 14 decembrie 1995, Curtea apreciazã cã, atâta vreme cât ea rãmâne valabilã, obligaţia neîndeplinitã a statului de a o executa nu poate fi contestatã. Prin urmare, reclamantul are încã dreptul la executarea sentinţei. Curtea reitereazã faptul cã cea mai potrivitã formã de reparaţie a unei încãlcãri a art. 6 este repunerea reclamantului, pe cât posibil, în situaţia în care s-ar fi aflat dacã prevederile art. 6 nu ar fi fost încãlcate [vezi Piersack împotriva Belgiei (art. 50), 26 octombrie 1984, § 12, seria A nr. 85]. Curtea constatã cã acest principiu se aplicã şi în cauza de faţã, având în vedere încãlcarea constatatã. Prin urmare, apreciazã cã Guvernul trebuie sã garanteze, prin mijloace adecvate, executarea Sentinţei din 14 decembrie 1995, şi anume angajarea reclamantului la Garda Financiarã şi plata de despãgubiri cãtre acesta, în condiţiile stabilite de sentinţa respectivã. 63. Curtea mai precizeazã cã hotãrârile sale au un caracter esenţialmente declarativ. În general, îi revine statului sã aleagã mijloacele ce trebuie folosite în ordinea sa juridicã internã pentru a se descãrca de obligaţia sa prevãzutã de art. 46 din Convenţie (a se vedea Shofman împotriva Rusiei, nr. 74.826/01, § 53, 24 noiembrie 2005, ce conţine şi alte trimiteri). Constatând o încãlcare a art. 6 § 1 din Convenţie în cauza de faţã, Curtea a stabilit în sarcina Guvernului obligaţia de a lua mãsurile corespunzãtoare pentru a remedia situaţia individualã a reclamantului, şi anume de a asigura respectarea Sentinţei din 14 decembrie 1995 (a se compara cu Fadeyeva împotriva Rusiei, nr. 55.723/00, § 142, CEDO 2005-...). Dacã acest lucru implicã angajarea reclamantului pe postul prevãzut în sentinţa respectivã ori pe un post echivalent sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, acordarea unei despãgubiri rezonabile pentru neexecutare, sau o variantã combinatã între acestea şi alte mãsuri, este o decizie ce trebuie luatã de statul pârât (vezi Tarverdiyev împotriva Azerbaidjanului, nr. 33.343/03, § 66, 26 iulie 2007, şi Ursan împotriva României, nr. 35.852/04, § 46, 6 aprilie 2010). Totuşi, Curtea subliniazã faptul cã orice mãsuri adoptate trebuie sã fie compatibile cu concluziile stipulate în hotãrârea Curţii (vezi Assanidze împotriva Georgiei [MC], nr. 71.503/01, § 202, CEDO 2004-II, ce conţine şi alte trimiteri). 64. În ceea ce priveşte daunele materiale pretinse de reclamant, Curtea observã cã, în cauza de faţã, a constatat o încãlcare a art. 6 § 1 din Convenţie, întrucât sentinţele pronunţate în favoarea reclamantului nu au fost executate integral şi în timp util. Mai mult, reclamantul a primit salariul prevãzut în Sentinţa din 9 noiembrie 1992. În orice caz, întrebarea dacã reclamantul ar fi putut sã obţinã sumele pretinse ca daune materiale dacã autoritãţile naţionale ar fi executat sentinţele pronunţate în favoarea sa este o chestiune speculativã în circumstanţele cauzei (a se vedea Sacaleanu, § 72, şi Strungariu, § 54, menţionate mai sus). Prin urmare, Curtea respinge cererea privind acordarea de daune materiale. 65. Curtea apreciazã cã ingerinţa gravã în dreptul reclamantului de acces la instanţã i-a cauzat prejudicii morale acestuia. Statuând în echitate, aşa cum prevede art. 41 din Convenţie, Curtea îi acordã 4.800 EUR pentru daune morale. B. Cheltuieli de judecatã 66. Reclamantul a solicitat şi suma de 5.825 EUR pentru cheltuielile de judecatã, defalcate dupã cum urmeazã: 2.873 EUR pentru onorarii avocaţiale în procedurile interne, 925 EUR pentru rapoartele de expertizã, 236 EUR pentru materiale juridice de studiu individual, 744 EUR pentru amenzile judiciare pe care a fost obligat sã le plãteascã pentru cererile sale de recuzare a judecãtorilor, 347 EUR pentru traduceri şi 700 EUR pentru taxe poştale. A furnizat facturi şi copia contractelor de asistenţã juridicã. 67. Guvernul contestã aceste pretenţii. În mod special, acesta afirmã cã contractele de asistenţã juridicã nu conţin informaţii legate de numãrul de ore lucrate. Cu toate acestea, este de acord cu costurile aferente onorariului executorului judecãtoresc, traducerii observaţiilor Guvernului şi corespondenţei cu Curtea. 68. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecatã decât în mãsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil. În speţã şi ţinând cont de informaţiile aflate în posesia sa şi de criteriile menţionate mai sus, Curtea considerã rezonabil sã acorde suma de 1.100 EUR, cu toate cheltuielile incluse. C. Dobânzi moratorii 69. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, În unanimitate, CURTEA
1. declarã cererea admisibilã în ceea ce priveşte capãtul de cerere întemeiat pe art. 6 § 1 din Convenţie referitor la executarea hotãrârilor judecãtoreşti definitive şi inadmisibilã în rest; 2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie; 3. hotãrãşte: a) ca statul pârât sã asigure, prin mijloace adecvate, în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, conform art. 44 § 2 din Convenţie, executarea Sentinţei din 14 decembrie 1995 a Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti; b) ca statul pârât sã îi plãteascã reclamantului, în acelaşi termen de 3 luni, urmãtoarele sume, care sã fie convertite în moneda naţionalã a statului pârât la cursul de schimb valabil la data plãţii: (i) 4.800 EUR (patru mii opt sute euro), plus orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit, pentru daune morale; (ii) 1.100 EUR (una mie una sutã euro), plus orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit, pentru cheltuieli de judecatã; c) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceste sume sã se majoreze cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu 3 puncte procentuale; 4. respinge cererea de reparaţie echitabilã în rest. Redactatã în limba englezã, apoi comunicatã în scris la data de 14 septembrie 2010, în temeiul art. 77 §§ 2 şi 3 din regulament.
Josep Casadevall, preşedinte Santiago Quesada, grefier __________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
