Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 14.019/05)
În Cauza Dumitrescu împotriva României (nr. 1),
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Bostjan M. Zupancic, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Elisabet Fura-Sandstrom, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, David Thor Bjorgvinsson, Isabelle Berro-Lefevre, judecãtori, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 24 ianuarie 2008,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 14.019/05) îndreptatã împotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, doamna Iulia Dumitrescu (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 2 aprilie 2005, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul sãu, domnul Rãzvan-Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 2 martie 2006, Curtea a decis sã comunice cererea Guvernului. Invocând art. 29 § 3 din Convenţie, aceasta a decis sã analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi temeinicia cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanta s-a nãscut în anul 1934 şi a locuit în Bucureşti. În urma decesului sãu, care a intervenit la data de 2 iulie 2006, domnii Gheorghe şi Gabriel Dumitrescu, soţul şi, respectiv, fiul reclamantei, în calitate de moştenitori, şi-au exprimat, prin scrisoarea din 8 noiembrie 2006, dorinţa de a continua procesul.
5. În anul 1958, în temeiul <>Decretului nr. 92/1950 , imobilul situat la nr. 41 din str. Romulus din Bucureşti, compus dintr-o casã şi din terenul aferent în suprafaţã de 381 m², aparţinând pãrinţilor reclamantei, a fãcut obiectul unei naţionalizãri.
6. La 23 mai 2000, în urma unei acţiuni în revendicare imobiliarã, reclamanta a obţinut o hotãrâre definitivã care constata ilegalitatea naţionalizãrii imobilului şi dispunea restituirea acestuia cãtre reclamantã.
7. În pofida recunoaşterii definitive în justiţie a dreptului sãu de proprietate, reclamanta s-a aflat în imposibilitatea de a-şi recupera bunul în întregime, deoarece, în temeiul <>Legii nr. 112/1995 , statul a vândut, la data de 15 martie 1999, apartamentul situat la parter, cu o suprafaţã de 55,20 m², precum şi terenul aferent chiriaşilor care îl ocupau.
8. La 21 martie 2002, reclamanta a solicitat instanţelor de judecatã sã constate nulitatea vânzãrii apartamentului menţionat mai sus. Aceasta a arãtat cã statul îşi însuşise acest apartament într-un mod abuziv şi ilegal şi cã acesta nu putea fi proprietarul legitim, drept care nu putea sã îl vândã în mod legal.
9. La finalul procedurii, prin Decizia din data de 18 noiembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, deşi a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantei, a respins acţiunea acesteia în ceea ce priveşte apartamentul vândut la data de 15 martie 1999, cu motivarea cã chiriaşii erau cumpãrãtori de bunã-credinţã. Curtea de Apel nu i-a acordat reclamantei nicio despãgubire.
10. La data de 6 august 2001, în temeiul <>Legii nr. 10/2001 , reclamanta a depus la Primãria Municipiului Bucureşti o cerere de restituire a imobilului situat la nr. 41 din str. Romulus din Bucureşti. Pânã în prezent nu a fost adoptatã nicio decizie.
II. Dreptul intern pertinent
11. Prevederile legale şi jurisprudenţa internã relevante sunt descrise în hotãrârile Brumãrescu împotriva României ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, p. 250-256, §§ 31-33), Strãin şi alţii împotriva României (nr. 57.001/00, CEDO 2005-VII, §§ 19-26) şi Pãduraru împotriva României (nr. 63.252/00, §§ 38-53, 1 decembrie 2005).
12. <>Legea nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost modificatã prin <>Legea nr. 247/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despãgubire, permiţând beneficiarilor sã aleagã între o compensaţie sub formã de bunuri şi servicii şi o compensaţie sub formã de despãgubire pecuniarã echivalentã cu valoarea de piaţã a bunului care nu poate fi restituit în naturã, la momentul acordãrii sumei.
13. Prevederile relevante din <>Legea nr. 10/2001 (republicatã), aşa cum a fost modificatã prin <>Legea nr. 247/2005 , sunt urmãtoarele:
ARTICOLUL 1
"(1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat (...) în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza <>Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie, în naturã, în condiţiile prezentei legi.
(2) În cazurile în care restituirea în naturã nu este posibilã se vor stabili mãsuri reparatorii prin echivalent. Mãsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii (...), cu acordul persoanei îndreptãţite, sau despãgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plãţii despãgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
(...)"
ARTICOLUL 10
"(1) În situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale cãror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în naturã se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rãmase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate mãsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
(...)
(8) Valoarea corespunzãtoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţã de la data soluţionãrii notificãrii, stabilitã potrivit standardelor internaţionale de evaluare, în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului.
9) Valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în naturã, se stabileşte potrivit valorii de piaţã de la data soluţionãrii notificãrii, stabilitã potrivit standardelor internaţionale de evaluare."
ARTICOLUL 20
"(1) Persoanele care au primit despãgubiri în condiţiile <>Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea în naturã, cu obligaţia returnãrii sumei reprezentând despãgubirea primitã, actualizatã cu indicele inflaţiei, dacã imobilul nu a fost vândut pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.
(2) În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor <>Legii nr. 112/1995 (...), persoana îndreptãţitã are dreptul la mãsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţã corespunzãtoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilitã potrivit standardelor internaţionale de evaluare. Dacã persoanele îndreptãţite au primit despãgubiri potrivit prevederilor <>Legii nr. 112/1995 , ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasatã, actualizatã cu indicele inflaţiei, şi valoarea corespunzãtoare a imobilului.
(...)"
14. <>Art. 13 şi 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 , care sunt de asemenea relevante în cauza de faţã, prevãd urmãtoarele:
ARTICOLUL 13
"(1) Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despãgubirilor care se acordã potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului-Ministru Comisia Centralã pentru Stabilirea Despãgubirilor (...)"
ARTICOLUL 16
"(1) Deciziile/dispoziţiile emise de entitãţile învestite cu soluţionarea notificãrilor, a cererilor de retrocedare (...) se predau pe bazã de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonãrii stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.
2) Notificãrile formulate potrivit prevederilor <>Legii nr. 10/2001 (...) care nu au fost soluţionate (...) pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, se predau (...) Secretariatului Comisiei Centrale (...) în termen de 10 zile de la data adoptãrii deciziilor/dispoziţiilor sau, dupã caz, a ordinelor.
(...)
(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevãzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în naturã a fost respinsã, dupã care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societãţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
(6) (...) Societatea de evaluatori desemnatã va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despãgubirilor în limita cãrora vor fi acordate titlurile de despãgubire.
(7) În baza raportului de evaluare, Comisia Centralã va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despãgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare."
15. Funcţionarea societãţii pe acţiuni "Proprietatea" este descrisã în cauza Radu împotriva României (nr. 13.309/03, §§ 18-20, 20 iulie 2006).
16. <>Legea nr. 247/2005 a fost modificatã ultima datã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 81 din 28 iunie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29 iunie 2007, pentru accelerarea procedurii de acordare a despãgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de stat.
Conform art. 18^1 din titlul I al ordonanţei, atunci când Comisia Centralã a hotãrât acordarea de despãgubiri a cãror valoare nu depãşeşte 500.000 lei româneşti noi (RON), beneficiarii pot opta între acţiunile la Fondul "Proprietatea" şi acordarea unor despãgubiri pecuniare. Pentru sumele mai mari de 500.000 RON, pãrţile interesate pot solicita despãgubiri pecuniare în valoare de 500.000 RON, urmând a li se acorda acţiuni la Fondul "Proprietatea" pentru diferenţã.
Conform art. 7 din titlul II al ordonanţei, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a ordonanţei, Guvernul va trebui sã stabileascã regulile de desemnare a societãţii de administrare a Fondului "Proprietatea".
ÎN DREPT
I. Chestiune preliminarã
17. Curtea observã cã, în urma decesului reclamantei survenit la data de 2 iulie 2006, domnii Gheorghe şi Gabriel Dumitrescu, soţul şi, respectiv, fiul reclamantei, în calitate de moştenitori, şi-au exprimat, prin scrisoarea din 8 noiembrie 2006, dorinţa de a continua procesul.
18. Ţinând cont de obiectul cauzei de faţã şi de totalitatea elementelor aflate în posesia sa, Curtea apreciazã cã moştenitorii reclamantei pot pretinde cã au un interes suficient pentru a justifica continuarea analizãrii cererii şi le recunoaşte, prin urmare, calitatea de a i se substitui pe viitor în aceastã cauzã (vezi Hodoş şi alţii împotriva României, nr. 29.968/96, § 43, 21 mai 2002).
19. Din motive de ordin practic, prezenta hotãrâre va continua sã o numeascã pe doamna Iulia Dumitrescu "reclamanta", deşi aceastã calitate ar trebui în prezent sã fie atribuitã moştenitorilor sãi (conform hotãrârii Dalban împotriva României [MC], nr. 28.114/95, § 1, CEDO 1999-VI).
II. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
20. Invocând art. din Protocolul nr. 1, reclamanta se plânge de faptul cã a suferit o încãlcare a dreptului la respectarea bunurilor, din cauza hotãrârilor instanţelor interne care, deşi au constatat ilegalitatea naţionalizãrii şi lipsa titlului valabil al statului asupra imobilului în discuţie, au validat vânzarea de cãtre stat a unui apartament din acest imobil. Art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede urmãtoarele:
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilitãţii
21. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este în mod vãdit neîntemeiat, în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Mai mult, aceasta observã cã nu este lovit de niciun motiv de inadmisibilitate şi prin urmare îl declarã admisibil.
B. Asupra fondului
22. Guvernul nu contestã existenţa unei ingerinţe în dreptul reclamantei de a i se respecta bunurile.
23. În al doilea rând, Guvernul apreciazã cã reclamantei îi este îngãduit sã obţinã o despãgubire în baza <>Legii nr. 10/2001 , modificatã prin <>Legea nr. 247/2005 , ceea ce rãspunde cerinţelor art. 1 din Protocolul nr. 1. Acesta considerã cã, în situaţii complexe precum cea de faţã, în care prevederile legislative au un impact economic asupra întregii ţãri, autoritãţile naţionale trebuie sã beneficieze de o putere discreţionarã nu numai pentru a alege mãsurile menite sã garanteze respectarea drepturilor patrimoniale, ci şi pentru a le pune în practicã. Acesta aratã cã ultima reformã în materie, şi anume <>Legea nr. 247/2005 , stabileşte principiul acordãrii de despãgubiri echitabile şi neplafonate, fixate printr-o decizie a comisiei administrative centrale pe baza unei expertize, şi accelereazã procedura de restituire sau de despãgubire. Aceastã lege prevede cã, în cazul în care restituirea imobilului nu este posibilã, despãgubirea se face prin emisiune de titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Fondul "Proprietatea"), la nivelul valorii bunului, stabilitã prin expertizã. În opinia Guvernului, noul mecanism instituit prin <>Legea nr. 247/2005 asigurã o despãgubire efectivã, conformã cerinţelor Convenţiei.
24. Guvernul considerã cã, în orice caz, o eventualã întârziere în acordarea unei indemnizaţii, în contextul unei despãgubiri neplafonate, nu rupe justul echilibru ce trebuie pãstrat între protecţia proprietãţii indivizilor şi cerinţele interesului general şi nu obligã reclamanta sã suporte o sarcinã excesivã şi exorbitantã.
25. Reclamanta aratã cã autoritãţile au vândut bunul sãu, pe care statul şi l-a însuşit în mod abuziv, în ciuda demersurilor sale în vederea restituirii acestuia. În plus, ea considerã cã soluţia pe care Guvernul o lasã sã se întrevadã pentru a obţine o reparaţie, şi anume <>Legea nr. 10/2001 , nu constituie un mijloc eficient de despãgubire.
26. Curtea observã cã reclamanta deţine o hotãrâre definitivã şi irevocabilã, care dispune ca autoritãţile sã îi restituie bunul în litigiu. Aşa cum a constatat deja Curtea (vezi cauza Strãin, citatã anterior, § 38), existenţa dreptului sãu de proprietate în temeiul hotãrârii definitive sus-menţionate nu era condiţionatã de alte formalitãţi.
27. Curtea reaminteşte cã a statuat deja cã vânzarea de cãtre stat a bunului altei persoane terţilor de bunã-credinţã, chiar dacã a fost anterioarã confirmãrii definitive în justiţie a dreptului de proprietate al altcuiva, reprezintã o privare de proprietate. O astfel de privare, combinatã cu lipsa totalã de despãgubire, este contrarã art. 1 din Protocolul nr. 1 (Strãin şi alţii, citatã anterior, §§ 39, 43 şi 59).
28. În plus, în cauza Pãduraru, citatã anterior, Curtea a constatat cã statul şi-a încãlcat obligaţia pozitivã de a reacţiona în timp util şi coerent în privinţa chestiunii de interes general pe care o constituie restituirea sau vânzarea unor imobile intrate în posesia sa în baza decretelor de naţionalizare. De asemenea, Curtea a considerat cã incertitudinea generalã astfel creatã s-a repercutat asupra reclamantului, care s-a gãsit în imposibilitatea de a-şi recupera totalitatea bunului, deşi dispunea de o decizie definitivã care condamna statul sã i-l restituie (Pãduraru, citatã anterior, § 112).
29. În speţã, Curtea nu distinge niciun motiv de a se abate de la jurisprudenţa menţionatã mai sus, situaţia de fapt fiind aproximativ aceeaşi. Aceasta observã cã vânzarea de cãtre stat a apartamentului reclamantei, în temeiul <>Legii nr. 112/1995 , care nu permitea totuşi vânzarea bunurilor naţionalizate ilegal, împiedicã - şi astãzi încã - partea interesatã sã îşi exercite dreptul de proprietate recunoscut printr-o hotãrâre definitivã şi irevocabilã.
30. În mãsura în care Guvernul aratã cã reclamanta are dreptul sã obţinã titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Fondul "Proprietatea") în baza <>Legii nr. 10/2001 , Curtea observã cã Fondul "Proprietatea" nu funcţioneazã în prezent într-un mod susceptibil sã conducã la acordarea efectivã a unei despãgubiri reclamantei (vezi, printre altele, cauzele Radu, citatã anterior, Gabriel împotriva României, nr. 35.951/02, § 31, 8 martie 2007, Sãvulescu împotriva României, nr. 1.696/03, § 30, 12 iulie 2007). Mai mult, nici <>Legea nr. 10/2001 şi nici <>Legea nr. 247/2005 , care o modificã, nu iau în considerare prejudiciul suferit din cauza unei lipse îndelungate a despãgubirii persoanelor care, la fel ca reclamanta, au fost lipsite de bunurile lor (Porteanu împotriva României, nr. 4.596/03, § 34, 16 februarie 2006).
31. Prin urmare, Curtea considerã cã faptul cã reclamanta a fost lipsitã de dreptul sãu de proprietate asupra propriului bun, combinat cu lipsa totalã de despãgubire timp de peste 7 ani, a fãcut ca aceasta sã suporte o sarcinã disproporţionatã şi excesivã, incompatibilã cu dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
32. Prin urmare, în speţã, a avut loc încãlcarea acestei prevederi.
III. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie
33. Conform art. 41 din Convenţie,
"Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciu
34. Reclamanta solicitã, cu titlu de daune materiale, restituirea apartamentului aflat la parterul casei situate la nr. 41 din str. Romulus din Bucureşti, care a fãcut obiectul Contractului de vânzare-cumpãrare din data de 15 martie 1999, sau, în caz contrar, suma de 50.078 EUR, reprezentând valoarea actualã a apartamentului în litigiu, aşa cum a fost stabilitã printr-o expertizã tehnicã imobiliarã. De asemenea, ea solicitã suma de 83.046 EUR pentru pierderea de valoare a casei din cauza divizãrii efectuate în timpul perioadei comuniste. Pe de altã parte, solicitã valoarea chiriilor neîncasate pentru apartament în perioada 13 decembrie 1958 - 31 iulie 2001, pe care o estimeazã la suma de 51.100 EUR.
35. În sfârşit, reclamanta solicitã suma de 25.000 EUR, cu titlu de daune morale pentru suferinţele cauzate de imposibilitatea de a se folosi de bunul sãu.
36. În ceea ce priveşte prejudiciul material, Guvernul trimite un raport de expertizã (opinie) care estimeazã valoarea de piaţã a apartamentului la 26.856 EUR. În ceea ce priveşte cererea referitoare la pierderea de valoare a casei, Guvernul invitã Curtea sã o respingã, deoarece este speculativã. În ceea ce priveşte cererea întemeiatã pe lipsa de folosinţã, Guvernul solicitã, de asemenea, respingerea acesteia, fãcând trimitere la jurisprudenţa Curţii în materie. Referitor la daunele morale, Guvernul considerã, în primul rând, cã nu existã nicio legãturã de cauzalitate între prejudiciul moral pretins şi presupusa încãlcare a Convenţiei. De asemenea, acesta argumenteazã cã un eventual prejudiciu moral ar fi suficient compensat prin constatarea încãlcãrii. În subsidiar, Guvernul considerã cã pretenţiile reclamantei sunt excesive.
37. Curtea reaminteşte cã a constatat încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie din cauza vânzãrii de cãtre stat a apartamentului reclamantei, combinatã cu lipsa totalã de despãgubire.
38. Curtea apreciazã cã, în circumstanţele speţei, restituirea bunului în litigiu, aşa cum a fost dispusã prin Hotãrârea rãmasã definitivã din data de 23 mai 2000, i-ar repune pe moştenitorii reclamantei, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentã cu cea în care s-ar fi aflat dacã cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încãlcate.
39. În cazul în care statul pârât nu procedeazã la aceastã restituire, Curtea decide ca acesta sã le plãteascã moştenitorilor reclamantei, cu titlu de daune materiale, o sumã care sã corespundã valorii actuale a bunului.
40. Curtea constatã o diferenţã mare între valoarea imobilului, stabilitã de cele douã expertize furnizate de pãrţi, diferenţã datoratã, în special, metodelor de calcul utilizate. Ţinând cont de informaţiile de care dispune referitor la preţurile de pe piaţa imobiliarã localã şi de elementele furnizate de pãrţi, Curtea considerã cã valoarea de piaţã actualã a bunului este de 50.000 EUR.
41. În ceea ce priveşte sumele solicitate cu titlu de pierdere de valoare a casei şi de lipsã de folosinţã a apartamentului, calculate în funcţie de preţul de închiriere a bunurilor, Curtea nu poate aloca nicio sumã în acest sens, ţinând cont, pe de o parte, de faptul cã a dispus restituirea bunului în baza art. 41 din Convenţie şi, pe de altã parte, de faptul cã acordarea unei sume în acest sens ar avea, în speţã, un caracter speculativ, modificarea de valoare a unei case şi posibilitatea şi randamentul unei închirieri depinzând de mai multe variabile. Totuşi, aceasta va ţine cont de privarea de proprietate suferitã de reclamantã cu ocazia stabilirii reparaţiei pentru prejudiciul moral (vezi, mutatis mutandis, Androne împotriva României, nr. 54.062/00, § 70, 22 decembrie 2004).
42. Curtea considerã cã evenimentele în cauzã au putut sã îi provoace reclamantei o stare de incertitudine şi suferinţe, care nu pot fi compensate prin simpla constatare a încãlcãrii. Ea apreciazã cã suma de 2.000 EUR reprezintã o reparaţie echitabilã a prejudiciului moral suferit de reclamantã.
B. Cheltuieli de judecatã
43. Nici reclamanta şi nici moştenitorii ei nu au formulat nicio cerere în acest sens.
44. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecatã decât în mãsura în care le-a solicitat. Prin urmare, în speţã, Curtea nu acordã nicio sumã cu acest titlu.
C. Dobânzi moratorii
45. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA
1. declarã cererea admisibilã;
2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotãrãşte:
a) ca statul pârât sã le restituie domnilor Gheorghe şi Gabriel Dumitrescu apartamentul în suprafaţã de 55,20 m², aflat la parterul casei situate la nr. 41 din str. Romulus din Bucureşti, care a fãcut obiectul Contractului de vânzare-cumpãrare din data de 15 martie 1999, precum şi terenul aferent, în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, conform art. 44 § 2 din Convenţie;
b) ca în lipsa acestei restituiri statul pârât sã le plãteascã împreunã domnilor Gheorghe şi Gabriel Dumitrescu, în acelaşi termen de 3 luni, suma de 50.000 EUR (cincizeci mii euro), cu titlu de daune materiale;
c) ca în orice caz statul pârât sã le plãteascã împreunã domnilor Gheorghe şi Gabriel Dumitrescu suma de 2.000 EUR (douã mii euro), cu titlu de daune morale;
d) ca la sumele menţionate mai sus sã se adauge orice sumã care ar putea fi datoratã cu titlu de impozit şi ca sumele respective sã fie convertite în moneda statului pârât, la cursul de schimb valabil la data plãţii;
e) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceste sume sã se majoreze cu o dobândã simplã, având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu trei puncte procentuale;
4. respinge cererea de reparaţie echitabilã în rest.
Întocmitã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 14 februarie 2008 pentru aplicarea art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupancic,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
