Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 15.872/03)
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte, Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, judecãtori, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 22 aprilie 2008,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 15.872/03) îndreptatã împotriva României, prin care o editurã de drept român, S.C. Editura Orizonturi - S.R.L. (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 29 aprilie 2003 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanta este reprezentatã de administratorul şi asociatul sãu unic, domnul Ioan Enescu. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de domnul Rãzvan Horaţiu Radu, agent al Guvernului român pe lângã Curtea Europeanã a Drepturilor Omului.
3. Societatea reclamantã a susţinut în special cã decizia din data de 13 ianuarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, prin care a fost admis recursul în anulare formulat de procurorul general, a avut ca efect încãlcarea dreptului sãu la un proces echitabil, aşa cum este acesta recunoscut de art. 6 din Convenţie, precum şi a dreptului sãu la respectarea bunurilor, încãlcându-se art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
4. La data de 4 ianuarie 2007, Curtea a hotãrât sã comunice cererea Guvernului. Invocând prevederile art. 29 § 3 din Convenţie, aceasta a hotãrât sã se analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi temeinicia cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
A. Publicarea traducerii în limba românã a romanului Shogun
5. La data de 15 noiembrie 1985, editura românã Univers şi societatea americanã Foreign Rights Inc., agent literar al romancierului James Clavell, au încheiat un contract referitor la publicarea de cãtre editura Univers a unui numãr de 35.000 de exemplare din romanul Shogun de James Clavell, roman tradus în limba românã de cãtre doamna Doina Cerãceanu. Contractul stipula cã drepturile de utilizare a traducerii efectuate de doamna Cerãceanu erau cedate de societatea Foreign Rights Inc., proprietara drepturilor, editurii Univers pânã la data de 15 noiembrie 1991.
6. La data de 23 noiembrie 1991, societatea reclamantã a încheiat cu doamna Cerãceanu un contract pentru publicarea a 50.000 de exemplare ale romanului Shogun, pentru o sumã de 280.000 lei. Pentru a obţine acest contract, doamna Cerãceanu îi dãduse de înţeles societãţii reclamante cã deţine drepturile de exploatare asupra traducerii sale.
7. La puţin timp dupã semnarea acestui contract, doamna Cerãceanu a acordat unei alte edituri, Azur, drepturi exclusive în vederea publicãrii traducerii sale a romanului Shogun. Ulterior, societatea reclamantã a reziliat contractul încheiat cu doamna Cerãceanu.
8. La data de 15 iulie 1992, societatea reclamantã a încheiat cu F.A. un contract în vederea traducerii aceluiaşi roman. Conform art. 7 din acest contract, F.A. îşi asuma întreaga responsabilitate pentru caracterul original al traducerii sale. La o datã ce nu a fost precizatã, reclamanta a publicat 50.100 de exemplare ale traducerii efectuate de F.A.
9. Dorind sã publice şi traducerea efectuatã de doamna Cerãceanu, societatea reclamantã s-a întors împotriva societãţii Azur, iar la data de 24 iulie 1992 cele douã edituri au încheiat un contract de asociere în participaţiune referitor la publicarea unui numãr de 60.000 de exemplare ale traducerii efectuate de doamna Cerãceanu dupã romanul Shogun. La data de 12 august 1992 a fost introdus pe piaţã un tiraj de 64.814 exemplare, sub sigla ambelor edituri, Azur şi Orizonturi.
10. La data de 29 septembrie 1992, când contractul de asociere în participaţiune a fost executat în întregime, doamna Cerãceanu şi-a retras drepturile de la editura Azur.
B. Acţiunea având ca obiect despãgubiri introdusã de doamna Cerãceanu pentru plagiat
11. La data de 22 decembrie 1992, doamna Cerãceanu a chemat în judecatã în faţa Tribunalului Bucureşti societatea reclamantã şi pe traducãtorul F.A., acuzându-i cã i-ar fi plagiat traducerea romanului Shogun.
12. La data de 28 februarie 1996, dupã 20 de înfãţişãri, doamna Cerãceanu şi-a completat cererea fãcutã în faţa Tribunalului Bucureşti cu un al doilea capãt de cerere referitor la prejudiciul suferit din cauza publicãrii unui numãr de 64.814 exemplare ale traducerii sale de cãtre editurile Azur şi Orizonturi. Societatea reclamantã afirmã cã acest capãt de cerere nu a fost niciodatã dezbãtut în faţa instanţelor.
13. În urma unei cereri de strãmutare întemeiate pe motive de bãnuialã legitimã, formulatã de societatea reclamantã, cauza a fost trimisã spre judecare Tribunalului Judeţean Argeş.
14. Tribunalul a dispus efectuarea mai multor expertize de specialitate de cãtre experţi traducãtori pentru a stabili originalitatea traducerii, precum şi o expertizã contabilã.
15. La data de 16 ianuarie 1997, doamna Cerãceanu a depus la dosarul Tribunalului Judeţean Argeş un document, înregistrat la fila cu nr. 121 din dosar, arãtând cã Foreign Rights Inc., agentul literar al lui James Clavell, deţinea toate drepturile asupra traducerii în limba românã a romanului Shogun.
16. Prin Sentinţa din data de 13 iulie 1999, Tribunalul Judeţean Argeş a respins acţiunea doamnei Cerãceanu. Acesta a constatat cã fuseserã efectuate 4 expertize, douã de cãtre experţi propuşi de reclamantã şi douã de experţi propuşi de pârâţi. Dintre aceşti 4 experţi, B., T. şi I. au constatat existenţa plagiatului, în timp ce A.I.I. a considerat cã traducerea lui F.A. era o creaţie originalã. Instanţa a constatat cã, ulterior, T. depusese un raport complementar, excluzând existenţa plagiatului. Instanţa a considerat convingãtoare expertizele lui T. şi A.I.I., care constatau originalitatea traducerii efectuate de F.A. şi, aşadar, lipsa plagiatului. Mai mult chiar, instanţa a statuat cã societatea reclamantã nu îşi putea asuma rãspunderea pentru traducerea efectuatã de F.A., deoarece contractul încheiat între acesta şi societatea reclamantã stipula în mod expres cã responsabilitatea pentru originalitatea traducerii îi revenea în exclusivitate traducãtorului.
17. Doamna Cerãceanu a formulat apel împotriva acestei sentinţe, arãtând cã expertizele urmãreau sã demonstreze cã traducerea efectuatã de F.A. era un plagiat.
18. Prin Decizia din data de 4 aprilie 2000, Curtea de Apel Piteşti a admis apelul traducãtoarei, a casat Sentinţa din data de 13 iulie 1999 şi a statuat cã traducerea lui F.A. era un plagiat şi cã pârâţii trebuiau sã îşi asume în mod solidar consecinţele acestui act, deoarece contractul încheiat între F.A. şi Orizonturi, care stipula cã F.A. îşi asumã întreaga responsabilitate pentru traducerea sa, nu îi era opozabil doamnei Cerãceanu. Curtea de Apel Piteşti i-a obligat pe pârâţi sã plãteascã in solidum suma de 196.441.622 lei româneşti (ROL) din cauza publicãrii unui numãr de 50.100 de exemplare ale romanului Shogun tradus de F.A.
19. Curtea a mai statuat cã doamna Cerãceanu suferise un prejudiciu distinct din cauza publicãrii de cãtre editurile Orizonturi şi Azur a unui numãr de 64.814 exemplare ale traducerii sale a romanului şi a obligat societatea reclamantã sã îi plãteascã suma de 253.637.658 ROL.
20. F.A. şi societatea reclamantã au formulat un recurs, care a fost admis prin Decizia definitivã din 19 iunie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie. Pe fond, aceastã instanţã a respins acţiunea introdusã de traducãtoare, statuând, pe baza expertizelor aflate la dosar, cã traducerea efectuatã de F.A. nu era un plagiat.
C. Recursul în anulare formulat de procurorul general al României şi cererile formulate în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului
21. La data de 17 septembrie 2001, doamna Cerãceanu a sesizat Curtea cu douã cereri, dintre care una înregistratã sub nr. 31.250/02, referitoare la acţiunea în plagiat.
22. La data de 6 noiembrie 2001, doamna Cerãceanu a formulat un memoriu în faţa procurorului general al României, solicitând acestuia sã introducã un recurs în anulare împotriva Deciziei definitive din data de 19 iunie 2001.
23. La data de 19 iunie 2002, procurorul general a introdus un recurs în anulare în faţa Curţii Supreme de Justiţie şi a solicitat anularea Deciziei din data de 19 iunie 2001 în temeiul art. 330 alin. 2 din Codul de procedurã civilã. Criticând aprecierea fãcutã de Curtea Supremã de Justiţie asupra expertizelor efectuate, procurorul general a considerat cã Decizia din data de 19 iunie 2001 era vãdit eronatã şi a solicitat rejudecarea cauzei şi constatarea existenţei plagiatului.
24. Reclamanta a informat Curtea Supremã de Justiţie printr-un memoriu cã a introdus douã cereri în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a afirmat cã "parchetul a formulat recursul în anulare abia dupã ce i-am prezentat rãspunsul pe care l-am primit de la Curtea Europeanã a Drepturilor Omului de la Strasbourg, care mi-a acceptat cele douã cereri".
25. Avocatul din partea Foreign Rights Inc. a informat Curtea Supremã de Justiţie cã Foreign Rights Inc. deţinea în exclusivitate drepturile de utilizare a traducerii efectuate de doamna Cerãceanu şi cã aceasta din urmã nu putea, aşadar, fãrã acordul din partea Foreign Rights Inc., sã încheie contracte în vederea publicãrii traducerii sale. Acesta a depus la Curtea Supremã de Justiţie copia diferitelor documente relevante, inclusiv a contractului încheiat cu doamna Cerãceanu.
26. Prin Decizia din data de 13 ianuarie 2003, Curtea Supremã de Justiţie a statuat cã expertiza "reputatului" traducãtor B. demonstrase cã F.A. plagiase traducerea doamnei Cerãceanu şi, prin urmare, a admis recursul în anulare, a casat în întregime Decizia din data de 19 iunie 2001 ca vãdit neîntemeiatã şi a confirmat Hotãrârea din data de 4 aprilie 2000 a Curţii de Apel Piteşti, atât în ceea ce priveşte capãtul de cerere referitor la plagiat, cât şi în ceea ce priveşte publicarea de cãtre editurile Orizonturi şi Azur a circa 64.000 de exemplare ale romanului. Reclamanta a fost obligatã sã plãteascã, pe de o parte, în solidar cu F.A., suma de 196.441.622 ROL pentru plagiat şi, pe de altã parte, suma de 253.637.658 ROL. În decizia sa, Curtea Supremã de Justiţie nu a fãcut nicio trimitere la probele depuse de Foreign Rights Inc.
D. Contestaţia în anulare şi cererea de revizuire
27. La data de 29 ianuarie 2003, societatea reclamantã şi F.A. au formulat o contestaţie în anulare împotriva Deciziei din data de 13 ianuarie 2003. Aceştia au arãtat cã procurorul general nu solicitase anularea Deciziei din data de 19 iunie 2001 decât în ceea ce priveşte capãtul de cerere referitor la plagiat şi cã, prin urmare, anularea restului dispozitivului deciziei, referitor la publicarea în colaborare cu Azur a traducerii efectuate de doamna Cerãceanu, era ilegalã.
28. Invocând art. 49, 51 şi 320 din Codul de procedurã civilã, avocatul din partea Foreign Rights Inc. a formulat o cerere de intervenţie în numele societãţii reclamante. Aceastã cerere a fost respinsã prin Încheierea de şedinţã din 15 martie 2004, pe motivul cã ea nu putea fi prezentatã în afara analizei fondului. Prin aceeaşi încheiere de şedinţã, Curtea Supremã de Justiţie a amânat analiza contestaţiei în anulare.
29. La data de 7 februarie 2003, societatea reclamantã şi F.A. au solicitat revizuirea Deciziei din data de 13 ianuarie 2003. Aceştia au arãtat cã atunci când a statuat asupra recursului în anulare, Curtea Supremã de Justiţie s-a pronunţat, cu încãlcarea art. 322 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, asupra unui capãt de cerere ce nu fusese invocat de procurorul general în recursul sãu în anulare, şi anume asupra publicãrii în colaborare a unui numãr de circa 64.000 de exemplare.
30. Prin douã decizii diferite din data de 15 noiembrie 2004, Curtea Supremã de Justiţie a respins ca neîntemeiate cererea de revizuire şi contestaţia în anulare.
E. Executarea silitã începutã împotriva reclamantei
31. La data de 11 ianuarie 2006, doamna Cerãceanu a chemat în judecatã reclamanta cu douã acţiuni având ca obiect executarea silitã a creanţei sale, constatate prin Decizia din data de 13 ianuarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, confirmând Decizia din data de 4 aprilie 2000 pronunţatã de Curtea de Apel Piteşti.
32. Printr-o primã acţiune, ea a solicitat Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti sã dispunã poprirea conturilor reclamantei. Prin cea de-a doua acţiune, ea a solicitat Secţiei comerciale a Tribunalului Bucureşti sã dispunã deschiderea procedurii de faliment împotriva reclamantei.
1. Cererea de poprire a conturilor reclamantei
33. Prin Sentinţa din data de 18 ianuarie 2006, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a respins o cerere de poprire a conturilor reclamantei, formulatã de doamna Cerãceanu. Judecãtoria a considerat cã executarea silitã era prescrisã.
34. Prin Decizia din data de 28 iunie 2006, Tribunalul Bucureşti a admis recursul doamnei Cerãceanu împotriva Sentinţei din data de 18 ianuarie 2006. Tribunalul a dispus executarea silitã prin poprirea conturilor reclamantei pânã la achitarea datoriei sale în valoare de 45.022,93 lei noi româneşti (RON), constatatã prin Decizia din data de 13 ianuarie 2003.
2. Deschiderea procedurii de faliment împotriva reclamantei
35. Prin Sentinţa din data de 14 aprilie 2006, Tribunalul Bucureşti a admis cererea doamnei Cerãceanu şi a dispus deschiderea procedurii de faliment în privinţa societãţii reclamante, pe motivul cã aceasta nu îşi achitase datoria în valoare de 45.022,93 RON constatatã prin Decizia din data de 13 ianuarie 2003. Din acest fapt instanţa a dedus cã societatea debitoare nu fãcuse dovada cã nu se afla în stare de insolvabilitate. Mai mult, instanţa a mai considerat cã:
"Faptul cã debitoarea îşi achitã obligaţiile cãtre bugetul consolidat de stat nu rãstoarnã prezumţia cã aceasta nu ar avea disponibilitãţi bãneşti necesare acoperirii datoriilor sale exigibile, aşa cum este creanţa creditoarei Cerãceanu Doina, prezumţie ce reiese din prevederile <>art. 36 din Legea nr. 64/1995 , cu modificãrile ulterioare."
Instanţa a dispus interzicerea vânzãrii pãrţilor sociale ale societãţii reclamante şi poprirea tuturor conturilor sale bancare. A fost numit un administrator judiciar, iar instanţa a stabilit la suma de 2000 RON remuneraţia lunarã pe care societatea va trebui sã i-o plãteascã acestuia.
36. Reclamanta a formulat recurs împotriva acestei sentinţe.
37. La data de 15 septembrie 2006, aceasta a consemnat o sumã în valoare de 45.022,93 RON la dispoziţia instanţei, cu precizarea "consemnare sumã p[entru] Dosarul nr. 1.899/3/2006 CAB - Secţia a V-a comercialã".
38. Din certificatul fiscal eliberat reclamantei la data de 30 mai 2007 rezultã cã nu avea nicio datorie faţã de stat.
39. La data de 20 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul societãţii reclamante. Decizia a fost redactatã la data de 25 iunie 2007.
40. Procedura de faliment a continuat în faţa Tribunalului Bucureşti.
41. În urma unei cereri de strãmutare întemeiate pe motive de bãnuialã legitimã, formulatã de societatea reclamantã, cauza a fost transmisã spre judecare Tribunalului Judeţean Argeş prin Decizia din data de 8 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
42. Procedura de faliment se aflã în prezent pe rolul Tribunalului Judeţean Argeş.
43. La data de 25 septembrie 2007, societatea reclamantã a consemnat la Casa de Economii şi Consemnaţiuni, la dispoziţia doamnei Cerãceanu, suma de 45.022,93 RON. Ulterior, aceasta a încasat suma respectivã.
F. Alte proceduri relevante
1. Condamnarea pentru fraudã a doamnei Cerãceanu
44. În urma plângerii reclamantei, prin soluţia dispusã prin ordonanţa procurorului din data de 15 octombrie 2004 a Parchetului de pe lângã Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti, doamnei Cerãceanu i-a fost aplicatã o amendã administrativã în valoare de 10.000.000 ROL pentru sãvârşirea faptei de înşelãciune în contractul încheiat la data de 23 noiembrie 1991 cu editura reclamantã. În urma unui recurs ierarhic al pãrţii interesate, aceastã soluţie a fost menţinutã la data de 5 ianuarie 2005.
45. În urma plângerii doamnei Cerãceanu, prin Sentinţa din data de 25 februarie 2005 a Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti, soluţia dispusã de procuror a fost menţinutã. Instanţa a reţinut cã, la încheierea contractului din data de 23 noiembrie 1991, doamna Cerãceanu îi dãduse de înţeles în mod fraudulos cocontractantului sãu, şi anume editurii reclamante, cã avea dreptul sã autorizeze publicarea traducerii sale a romanului Shogun. Or, agenţia Foreign Rights Inc. New York era cea care, în urma unui contract încheiat anterior cu traducãtoarea, avea, în realitate, dreptul sã autorizeze reeditarea traducerii în limba românã a romanului. Aşadar, traducãtoarea nu putea autoriza reeditarea traducerii sale fãrã acordul agenţiei. În ciuda faptului cã ea cunoştea aceste aspecte legale ce decurgeau din contractul sãu din 1985 încheiat cu agenţia, aceasta indusese în eroare cu bunã-ştiinţã editura Orizonturi. Instanţa a constatat cã doamna Cerãceanu i-a cauzat editurii un prejudiciu de 218.000 ROL, adicã remuneraţia prevãzutã prin contractul din 23 noiembrie 1991.
46. Recursul doamnei Cerãceanu împotriva acestei sentinţe a fost respins prin hotãrârea Tribunalului Bucureşti din data de 20 mai 2005.
47. În urma sancţionãrii doamnei Cerãceanu pentru înşelãciune, reclamanta a formulat o nouã cerere în revizuire a Deciziei din data de 13 ianuarie 2003. Aceastã cerere a fost respinsã de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 29 ianuarie 2008.
2. Acţiunea civilã în constatare
48. La data de 7 ianuarie 2005, reclamanta a chemat-o în judecatã pe doamna Cerãceanu în faţa Tribunalului Bucureşti cu o acţiune civilã prin care solicita instanţei sã constate cã pârâta nu avea dreptul sã autorizeze reproducerea traducerii în limba românã a romanului Shogun.
49. Prin Sentinţa din data de 6 aprilie 2005, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea şi a constatat cã doamna Cerãceanu nu mai avea drepturi de proprietate intelectualã asupra traducerii pe care i-o cedase prin contract agentului autorului. Tribunalul a reţinut cã drepturile de autorizare a reeditãrii traducerii în discuţie îi aparţineau agenţiei Foreign Rights Inc. New York.
II. Dreptul intern pertinent
50. Prevederile esenţiale din dreptul intern relevant referitor la recursul în anulare sunt descrise în hotãrârile Brumãrescu împotriva României, [MC], nr. 28.342/95, §§ 32-33 CEDO 1999-VII şi S.C. Maşinexportimport Industrial Group S.A. împotriva României, nr. 22.687/03, 1 decembrie 2005, § 22.
51. Prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58 din 25 iunie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 28 iunie 2003, art. 330-330^4 din Codul de procedurã civilã ce reglementau recursul în anulare au fost abrogate. Totuşi, în temeiul prevederilor tranzitorii, hotãrârile judecãtoreşti pronunţate pânã la data intrãrii în vigoare a ordonanţei erau supuse cãilor de atac existente la data la care au fost pronunţate hotãrârile.
52. La data evenimentelor, procedura de faliment era reglementatã prin <>Legea nr. 64/1995 din 22 iunie 1995, republicatã, cu modificãri, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004. Ea a fost modificatã prin <>Legea nr. 249/2005 din 22 iulie 2005. <>Legea nr. 64/1995 a fost abrogatã prin <>Legea nr. 85/2006 din 5 aprilie 2006. Noua lege ce reglementeazã falimentul a intrat în vigoare la data de 20 iulie 2006.
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 6 din Convenţie
53. Conform afirmaţiilor reclamantei, Decizia din data de 13 ianuarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, prin care s-a admis recursul în anulare formulat de procurorul general împotriva unei hotãrâri definitive, a încãlcat art. 6 § 1 din Convenţie, care prevede urmãtoarele:
"Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) a cauzei sale, de cãtre o instanţã (...) care va hotãrî (...) asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)."
54. Guvernul se opune acestui argument.
A. Asupra admisibilitãţii
55. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este în mod vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altã parte, Curtea observã cã nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil.
B. Asupra fondului
56. Guvernul subliniazã cã, în speţã, spre deosebire de Cauza Brumãrescu, recursul în anulare a fost introdus în scopul pãstrãrii legalitãţii şi al unei interpretãri coerente a prevederilor legale în vigoare. De asemenea, Guvernul aratã cã, spre deosebire de Cauza S.C. Maşinexportimport Industrial Group S.A., în care recursul în anulare fusese introdus la cererea autoritãţilor de stat, în speţã litigiul s-a desfãşurat între particulari, iar procurorul general a introdus recursul sãu în anulare la cererea uneia dintre pãrţi.
Pe de altã parte, Guvernul afirmã cã Hotãrârea din data de 13 ianuarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, prin care se admitea recursul în anulare, nu şi-a produs efectele, deoarece reclamanta nu i-a plãtit doamnei Cerãceanu sumele datorate.
57. Reclamanta contestã argumentele Guvernului. Aceasta aratã cã recursul în anulare intervenit într-un litigiu între particulari, motivat prin aprecierea eronatã a probelor administrate, a încãlcat legea internã în vigoare la data evenimentelor. Ea susţine, pe de altã parte, cã recursul în anulare a dus la deschiderea procedurii de faliment împotriva sa, exclusiv din cauza singurei sale datorii cãtre doamna Cerãceanu, constatatã prin decizia pronunţatã în urma acestui recurs în anulare.
58. De asemenea, reclamanta aratã cã recursul în anulare a fost admis de Curtea Supremã de Justiţie, care i-a impus sã îi plãteascã doamnei Cerãceanu o despãgubire pentru drepturile sale de proprietate intelectualã asupra traducerii romanului Shogun, în ciuda faptului cã aceasta din urmã nu era titulara acestor drepturi. Reclamanta face trimitere în acest sens la constatãrile instanţelor din alte douã proceduri, una penalã, finalizatã prin sancţionarea doamnei Cerãceanu pentru înşelãciune în contracte, şi alta civilã, prin care s-a constatat lipsa drepturilor de proprietate intelectualã asupra traducerii sale a romanului Shogun.
59. Curtea reaminteşte cã dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 § 1 din Convenţie, trebuie sã fie interpretat în lumina preambulului la Convenţie, care enunţã supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securitãţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia datã în mod definitiv oricãrui litigiu de cãtre instanţe sã nu mai poatã fi supusã rejudecãrii (Brumãrescu, citatã anterior, § 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre pãrţi nu este abilitatã sã solicite reexaminarea unei hotãrâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouã hotãrâre în privinţa sa. Instanţele superioare nu trebuie sã îşi foloseascã dreptul de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouã analizã. Supervizarea nu trebuie sã devinã un apel deghizat, iar simplul fapt cã pot exista douã puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauzã. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacã o impun motive substanţiale şi imperioase (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).
60. În speţã, Curtea observã cã reclamanta din procedura internã, în cazul de faţã un particular, a exercitat cele douã cãi de atac ordinare, apelul şi recursul, pentru a-şi arãta criticile referitoare la Sentinţa din data de 13 iulie 1999. Aceastã sentinţã pronunţatã în favoarea reclamantei a fost confirmatã prin Decizia rãmasã definitivã din data de 19 iunie 2001. Procurorul nu a intervenit în niciun moment în cadrul procedurii.
61. Curtea constatã cã în cauza de faţã se regãsesc douã dintre elementele care au determinat Curtea, în Cauza Brumãrescu, sã constate încãlcarea principiului securitãţii raporturilor juridice şi, prin urmare, încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie, şi anume intervenţia într-un litigiu civil a procurorului general care nu era parte în procedurã şi rejudecarea unei decizii definitive ce a dobândit autoritate de lucru judecat (vezi şi S.C. Maşinexportimport Industrial Group S.A., citatã anterior, § 36).
62. În fine, Curtea constatã cã, prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58 din 25 iunie 2003 , recursul în anulare în materie civilã a fost desfiinţat, autoritãţile române recunoscând astfel, cel puţin indirect, cã aceastã cale de atac extraordinarã era contrarã principiului securitãţii raporturilor juridice.
63. Aceste elemente îi sunt suficiente Curţii pentru a constata cã anularea Deciziei definitive din data de 19 iunie 2001 i-a încãlcat reclamantei dreptul la un proces echitabil.
64. Prin urmare, a avut loc încãlcarea art. 6 § 1.
II. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
65. Reclamanta se plânge de faptul cã Decizia din data de 13 ianuarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie a avut ca efect încãlcarea dreptului sãu la respectarea bunurilor, astfel cum este acesta recunoscut în art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmãtoarele:
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
66. Guvernul se opune acestui argument.
A. Asupra admisibilitãţii
67. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este în mod vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altã parte, Curtea observã cã nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil.
B. Asupra fondului
68. Reclamanta considerã cã Decizia din data de 13 ianuarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie ce anuleazã Decizia definitivã din 19 iunie 2001 a constituit o încãlcare a dreptului sãu la respectarea bunurilor, ingerinţã ce nu urmãrea un scop de utilitate publicã.
69. Guvernul considerã cã ingerinţa în dreptul reclamantei la respectarea bunurilor era prevãzutã de lege şi urmãrea un interes legitim, şi anume repararea unei erori comise în aprecierea probelor de cãtre instanţele care au judecat cauza înainte.
70. Curtea reaminteşte cã Decizia definitivã din data de 19 iunie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie a statuat cã reclamanta publicase în mod legal traducerea originalã a romanului Shogun efectuatã de F.A. şi a înlãturat orice responsabilitate a acesteia în ceea ce priveşte faptele ce stau la baza prezentei cereri, şi anume cu privire la orice obligaţie de platã cãtre doamna Cerãceanu, referitor la publicarea traducerii romanului, efectuatã de aceasta din urmã. Curtea constatã cã aceastã decizie a fost pronunţatã cu putere de lucru judecat şi cã nu era revocabilã. Aşadar, reclamanta beneficia de o valoare patrimonialã în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, constând în dreptul de a edita o traducere în limba românã a romanului Shogun.
71. În continuare, Curtea constatã cã Decizia din data de 13 ianuarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie a anulat Decizia definitivã din data de 19 iunie 2001 şi a statuat cã reclamanta nu avea dreptul sã publice traducerea romanului Shogun şi a condamnat-o sã plãteascã suma de 45.022,93 RON cu titlu de daune-interese. Curtea considerã cã aceastã situaţie este similarã cu cea a reclamantului din Cauza Brumãrescu menţionatã mai sus. Aşadar, Curtea apreciazã cã Decizia din data de 13 ianuarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie a avut ca efect privarea reclamantei de bunurile sale, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 (vezi Brumãrescu, citatã anterior, §§ 73-74).
72. Curtea reaminteşte cã o privare de proprietate ce intrã sub incidenţa acestei a doua norme poate fi justificatã numai dacã se demonstreazã în special cã ea a avut loc pentru o cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege. Mai mult, orice ingerinţã în folosirea proprietãţii trebuie sã respecte criteriul proporţionalitãţii (Brumãrescu, citatã anterior, §§ 73-74).
73. În speţã, Curtea observã cã Guvernul invocã o eroare de apreciere a faptelor de cãtre tribunal în Sentinţa sa din data de 13 iulie 1999 şi de cãtre Curtea Supremã de Justiţie, în Decizia sa din 19 iunie 2001, şi nu o eroare de drept, pentru a justifica ingerinţa în dreptul la respectarea bunurilor reclamantei. Or, în cazul de faţã, pârâta a putut sã beneficieze de cãile de atac ordinare pentru a contesta aprecierea faptelor în faţa instanţelor superioare. Prin urmare, Curtea apreciazã cã, în ciuda marjei de apreciere de care dispune statul în materie, aceastã aşa-zisã eroare nu este suficientã pentru a legitima privarea de un drept dobândit în deplinã legalitate în urma unui litigiu civil soluţionat în mod definitiv (vezi şi Hotãrârea S.C. Maşinexportimport Industrial Group S.A., citatã anterior, § 46)
74. Prin urmare, a avut loc încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
III. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie
75. Conform art. 41 din Convenţie,
"Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciu
1. Prejudiciul material
76. Într-o primã cerere de reparaţie echitabilã formulatã în termenul acordat de Curte în acest scop, reclamanta solicitã, pentru reparaţia prejudiciului sãu material şi sub rezerva executãrii silite împotriva sa pânã la data hotãrârii Curţii, suma de 45.000 RON, actualizatã cu rata inflaţiei, sumã pe care aceasta a fost obligatã sã o plãteascã prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie din 13 ianuarie 2003. În plus, aceasta îi solicitã Curţii sã constate cã gravele circumstanţe ale încãlcãrii drepturilor sale nu pot fi remediate decât prin revizuirea deciziei pronunţate în urma recursului în anulare.
77. La data de 25 iunie 2007, în ziua redactãrii Deciziei din data de 20 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, care confirma în mod definitiv sentinţa ce autoriza deschiderea procedurii de faliment, reclamanta a adresat Curţii o completare la cererea sa iniţialã de reparaţie echitabilã. Pe lângã pretenţiile sale prezentate iniţial, aceasta solicitã suma de 214.345 euro (EUR) pentru pierderea de câştiguri din cauza deschiderii împotriva sa a procedurii falimentului, reprezentând beneficiul pierdut în baza contractelor aflate în curs de executare, precum şi profitul estimat pentru urmãtorii 3 ani, calculat în funcţie de profitul realizat în ultimii 3 ani.
De asemenea, reclamanta solicitã suma de 15.094 EUR pentru prejudiciul material ce acoperã plata lunarã datoratã lichidatorului judiciar, pentru perioada estimatã a duratei procedurii de faliment. Aceasta aratã cã societatea fusese obligatã la aceastã platã lunarã prin decizia de deschidere a acestei proceduri.
78. Prin scrisoarea din data de 17 octombrie 2007, reclamanta a informat Curtea cã a plãtit suma de 45.022,93 RON la care fusese obligatã prin Decizia din data de 13 ianuarie 2003, suferind astfel un prejudiciu material concret, a cãrui reparaţie o solicitã.
79. Guvernul contestã aceste pretenţii. Înainte de plata efectuatã de reclamantã, el a arãtat cã aceasta nu plãtise suma pe care ar fi trebuit sã o achite în temeiul Deciziei Curţii Supreme de Justiţie din data de 13 ianuarie 2003. În ceea ce priveşte celelalte sume solicitate, Guvernul susţine cã nu existã nicio legãturã directã între încãlcarea invocatã şi pretinsul prejudiciu material suferit şi cã, în orice caz, cererile nu sunt dovedite.
80. Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa bine stabilitã conform cãreia o hotãrâre prin care se constatã o încãlcare atrage pentru statul pârât obligaţia juridicã, în sensul Convenţiei, de a pune capãt încãlcãrii şi de a-i înlãtura consecinţele astfel încât sã restabileascã, pe cât posibil, situaţia anterioarã acesteia.
Statele contractante sunt, în principiu, libere sã aleagã mijloacele pe care doresc sã le foloseascã pentru a se conforma unei hotãrâri ce constatã o încãlcare, pronunţatã într-o cauzã în care ele sunt pãrţi. Dacã natura încãlcãrii permite o restitutio in integrum, statul pârât are obligaţia de a o îndeplini. Dacã, în schimb, dreptul naţional nu permite sau permite doar o înlãturare incompletã a consecinţelor încãlcãrii, art. 41 îi conferã Curţii puterea de a-i acorda pãrţii lezate, dacã este cazul, reparaţia pe care o considerã adecvatã [(Brumãrescu împotriva României (reparaţie echitabilã) [MC], nr. 28.342/95, § 21, CEDO 2001-I)].
81. De asemenea, Curtea reaminteşte cã, în caz de încãlcare a art. 6 din Convenţie, aplicarea principiului restitutio in integrum presupune ca reclamanţii sã fie repuşi, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentã cu cea în care s-ar fi aflat dacã nu ar fi avut loc încãlcarea cerinţelor acestei prevederi [(Piersack împotriva Belgiei (art. 50), Hotãrârea din 26 octombrie 1984, seria A nr. 85, p. 16, § 12)].
82. Curtea constatã cã deja a acordat, atunci când a constatat încãlcarea art. 6 din Convenţie din cauza nerespectãrii principiului securitãţii raporturilor juridice, sume cu titlu de prejudiciu material suferit în urma anulãrii unei decizii definitive (Stetsenko împotriva Rusiei, nr. 878/03, § 33, 5 octombrie 2006; Braga împotriva Moldovei, nr. 74.154/01, § 30, 14 noiembrie 2006).
83. În cauza de faţã, Curtea reaminteşte cã a constatat încãlcarea art. 6 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, din cauza anulãrii, în urma recursului formulat de procurorul general, a unei hotãrâri judecãtoreşti rãmase definitivã, şi anume Decizia definitivã din data de 19 iunie 2001 pronunţatã de Curtea Supremã de Justiţie, recunoscându-i reclamantei o valoare patrimonialã certã.
84. În speţã, Curtea observã cã reclamanta i-a plãtit creditoarei sale suma de 45.022,93 RON, în baza hotãrârii pronunţate în recursul în anulare. Aşadar, reclamantei trebuie sã i se acorde aceastã sumã în temeiul art. 41 din Convenţie.
85. În ceea ce priveşte celelalte sume solicitate cu titlu de daune materiale, din cauza deschiderii procedurii de faliment, Curtea reaminteşte cã, într-o cauzã similarã, nu a distins nicio legãturã de cauzalitate între încãlcarea constatatã şi prejudiciul solicitat. În ceea ce priveşte pierderile de câştig, Curtea a declarat cã nu poate specula asupra eventualei evoluţii economice a reclamantei (S.C. Maşinexportimport Industrial Group S.A. împotriva României, citatã anterior, § 53).
86. Totuşi, spre deosebire de situaţia reţinutã în cauza S.C. Maşinexportimport Industrial Group S.A., din dosar nu rezultã cã societatea reclamantã se confrunta cu dificultãţi financiare înainte de recursul în anulare litigios (S.C. Maşinexportimport Industrial Group S.A. împotriva României, citatã anterior, §§ 20 şi 51). Situaţia de faliment a societãţii reclamante este consecinţa directã a recursului în anulare ce face obiectul prezentei cereri. Prin urmare, aceasta a suferit un prejudiciu semnificativ ce trebuie sã dea ocazia unei despãgubiri [vezi, mutatis mutandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei (reparaţie echitabilã), nr. 48.553/99, § 71, 2 octombrie 2003].
Având în vedere circumstanţele speciale ale cauzei, Curtea, statuând în echitate, îi alocã suma de 50.000 EUR, pe lângã cea alocatã la paragraful 84 de mai sus, cu titlu de prejudiciu material în legãturã directã cu încãlcarea constatatã a art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. I la Convenţie.
2. Prejudiciul moral
87. Reclamanta solicitã suma de 300.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral adus reputaţiei sale în urma deschiderii unei proceduri de faliment, pornitã exclusiv pentru datoria constatatã prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie din data de 13 ianuarie 2003, ce face obiectul prezentei cereri. Astfel, aceasta face trimitere la publicãrile deschiderii procedurii de faliment împotriva sa în Buletinul insolvenţei din lunile februarie, mai şi iunie 2007.
88. Guvernul contestã aceastã sumã ca fiind excesivã şi nesusţinutã.
89. În ceea ce priveşte reparaţia prejudiciului moral, Curtea a statuat deja cã prejudiciul nonmaterial poate cuprinde, pentru o societate comercialã, elemente mai mult sau mai puţin "obiective" şi "subiective". Printre aceste elemente trebuie recunoscute reputaţia societãţii, dar şi incertitudinea în planificarea deciziilor ce trebuie luate, tulburãrile cauzate în administrarea societãţii înseşi, ale cãror consecinţe nu se preteazã unui calcul exact şi, în fine, deşi într-o mãsurã mai micã, neliniştea şi neplãcerile cauzate membrilor organelor de conducere ale societãţii (Comingersoll S.A. împotriva Portugaliei, [MC], nr. 35.382/97, § 35, CEDO 2000-IV).
90. În speţã, Curtea apreciazã cã situaţia de incertitudine prelungitã în care a fost pusã reclamanta probabil cã a cauzat, pe de o parte, tulburãri considerabile în planificarea deciziilor ce trebuiau luate în ceea ce priveşte administrarea activitãţii sale economice şi, pe de altã parte, neplãceri în relaţiile reclamantei cu alte societãţi. Pe de altã parte, aceastã incertitudine probabil cã a afectat şi reputaţia reclamantei în ochii clienţilor sãi actuali şi potenţiali, afectând succesul comercial şi viabilitatea însãşi a societãţii, în detrimentul asociaţilor şi al angajaţilor (vezi, mutatis mutandis, Sovtransavto Holding, citatã anterior, § 80 şi Steel şi Morris împotriva Regatului Unit, nr. 68.416/01, § 94, CEDO 2005-II).
91. Având în vedere totalitatea elementelor aflate în posesia sa şi statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenţie, Curtea hotãrãşte sã îi aloce reclamantei suma de 5.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B. Cheltuieli de judecatã
92. Reclamanta nu a trimis nicio cerere privind cheltuielile de judecatã angajate în faţa instanţelor interne şi în faţa Curţii.
93. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecatã decât în mãsura în care le-a solicitat. Prin urmare, în speţã, Curtea nu îi acordã reclamantei nicio sumã cu acest titlu.
C. Dobânzi moratorii
94. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA
1. declarã cererea admisibilã;
2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 6 din Convenţie;
3. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
4. hotãrãşte:
a) ca statul pârât sã îi plãteascã reclamantei, în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, conform art. 44 § 2 din Convenţie, urmãtoarele sume:
i) 45.022,93 RON (patruzeci şi cinci mii douãzeci şi doi lei noi româneşti şi nouãzeci şi trei bani); precum şi
(ii) 50.000 EUR (cincizeci mii euro), cu titlu de daune materiale;
(iii) 5.000 EUR (cinci mii euro), plus orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit, cu titlu de daune morale;
b) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceste sume sã se majoreze cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu trei puncte procentuale;
c) ca sumele menţionate mai sus la pct. (ii) şi (iii) sã fie convertite în moneda statului pârât, la cursul de schimb valabil la data plãţii;
5. respinge cererea de reparaţie echitabilã în rest.
Întocmitã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 13 mai 2008, în aplicarea art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall, Santiago Quesada,
preşedinte grefier
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
