Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 2.608/02)
Strasbourg
În Cauza Ruxanda Ionescu împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), reunitã în cadrul unei camere formate din domnii J. Hedigan, preşedinte, C. Bîrsan, V. Zagrebelski, doamna A. Gyulumyan, domnii E. Myjer, David Thor Bjorvinsson, doamna I. Ziemele, judecãtori, şi domnul V. Berger, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în Camera de consiliu la 21 septembrie 2006, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceeaşi datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã Cererea nr. 2.608/02 îndreptatã împotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, doamna Ruxanda Ionescu (reclamanta) a sesizat Curtea în data de 23 noiembrie 2001, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanta este reprezentatã de E. Cintezã, avocat în Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, doamna Beatrice Ramaşcanu.
3. La data de 24 mai 2005, preşedintele Secţiei a III-a a dispus comunicarea cererii cãtre Guvern. În baza dispoziţiilor art. 29 alin. (3), acesta a hotãrât ca admisibilitatea şi fondul cauzei sã fie examinate în acelaşi timp.
4. Atât reclamanta, cât şi Guvernul au depus observaţii scrise asupra fondului cauzei (art. 59 paragraful 1 din Regulament).
ÎN FAPT
I. Circumstanţele Cauzei
5. Reclamanta este nãscutã în 1937 şi locuieşte în Bucureşti.
6. În anul 1950, în baza <>Decretului de naţionalizare nr. 92/1950 , statul a preluat posesia unui bun imobil situat în Bucureşti, str. Edgar Quinet nr. 9, constând într-o clãdire cu mai multe apartamente, care a aparţinut tatãlui reclamantei.
7. În data de 11 octombrie 1996, societatea H., administrator al bunurilor aparţinând statului, a vândut soţilor P.C. apartamentul nr. 3 din imobilul litigios, în care aceştia locuiau în calitate de chiriaşi.
1. Acţiunea în revendicare
8. În data de 20 februarie 1998, reclamanta a sesizat Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti cu o acţiune în revendicare a imobilului în cauzã, îndreptatã împotriva Consiliului Local al Municipiului Bucureşti.
9. Printr-o hotãrâre definitivã din data de 3 aprilie 1998, instanţa a admis cererea reclamantei, cu motivarea cã statul preluase posesia imobilului fãrã a avea un titlu valabil, şi a dispus restituirea imobilului de cãtre pârât. Aceastã hotãrâre a fost învestitã cu formulã executorie în data de 2 iunie 1998.
10. Printr-o dispoziţie din data de 15 septembrie 1998, primarul municipiului Bucureşti a dispus restituirea bunului cãtre reclamantã. Printr-un proces-verbal încheiat la data de 24 martie 1999, reclamanta a fost pusã în posesia imobilului, cu excepţia apartamentului nr. 3, vândut anterior soţilor P.C.
11. Printr-o hotãrâre definitivã din data de 3 decembrie 1998, Tribunalul Municipiului Bucureşti a constatat cã P.E. era creditorul soţilor P.C. pentru suma de 31.269 dolari americani (USD). P.E. a sesizat Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti cu scopul de a iniţia executarea silitã imobiliarã împotriva soţilor P.C. şi a solicitat vânzarea la licitaţie a apartamentului lor.
12. Printr-o hotãrâre definitivã din data de 15 septembrie 1999, în urma vânzãrii la licitaţie, instanţa a atribuit apartamentul litigios lui P.E.
13. În data de 4 noiembrie 1999, P.E. şi-a înscris dreptul sãu de proprietate în registrul de transcripţiuni imobiliare.
2. Acţiunea tinzând la obţinerea restituirii apartamentului nr. 3
14. În data de 15 octombrie 1999, printr-o acţiune introdusã împotriva Primãriei Municipiului Bucureşti, societãţii H. şi soţilor P.C., reclamanta a solicitat Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti sã constate nulitatea contractului de vânzare încheiat la data de 11 octombrie 1996.
15. La termenul din data de 6 ianuarie 2000, P.E. a formulat o cerere de intervenţie, cu scopul de a se constata dreptul sãu de proprietate asupra apartamentului în cauzã, susţinând cã, în urma Hotãrârii definitive din data de 15 septembrie 1999, el era proprietarul acestui apartament şi cã era un subdobânditor de bunã-credinţã.
16. La termenul din data de 10 februarie 2000, reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul cã îşi îndreaptã cererea împotriva lui P.E. Ulterior, la termenul din data de 30 martie 2000, P.E. a formulat o cerere reconvenţionalã, reiterând pe fond argumentele invocate în sprijinul cererii de intervenţie.
17. Prin Hotãrârea din data de 11 mai 2000, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a respins acţiunea reclamantei, a admis cererea reconvenţionalã formulatã de P.E., motivând cã acesta îşi transcrisese dreptul sãu de proprietate în registrul de transcripţiuni, şi a constatat validitatea contractului de vânzare încheiat la data de 11 octombrie 1996, reţinând buna-credinţã a soţilor P.C. la încheierea sa.
18. Prin Hotãrârea din data de 17 noiembrie 2000, Tribunalul Municipiului Bucureşti a admis apelul reclamantei şi a respins cererea reconvenţionalã formulatã de P.E. Instanţa a reţinut cã titlul de proprietate al reclamantei era incontestabil, cã acesta dateazã dinaintea anului 1950 şi cã legalitatea sa fusese constatatã prin Hotãrârea definitivã a Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti din data de 3 aprilie 1998, care a dobândit autoritate de lucru judecat. A reţinut, pe de altã parte, cã titlul de proprietate al lui P.E. decurge dintr-un contract de vânzare-cumpãrare încheiat între un neproprietar, în speţã statul, şi soţii P.C. În aceste circumstanţe, dupã ce a comparat titlurile de proprietate ale reclamantei şi P.E., instanţa a reţinut cã titlul reclamantei era preferabil.
19. În recursul introdus de P.E., prin Decizia definitivã din data de 6 iulie 2001, Curtea de Apel Bucureşti a modificat decizia datã în apel şi a menţinut sentinţa datã de prima instanţã. Curtea de Apel Bucureşti a reţinut cã apartamentul fusese vândut chiriaşilor, în data de 11 octombrie 1996, în baza şi cu respectarea dispoziţiilor <>Legii nr. 112/1995 , cã reclamanta obţinuse o decizie favorabilã de restituire a imobilului în data de 3 aprilie 1998 şi cã, în afarã de aceste aspecte, imobilul litigios intrase în circuitul executãrii silite imobiliare, fapt neimputabil lui P.E. Pe de altã parte, instanţa a reţinut cã reclamanta ar fi putut beneficia de o indemnizare, în baza dispoziţiilor <>Legii nr. 10/2001 .
3. Demersuri pentru a obţine restituirea apartamentului litigios conform dispoziţiilor <>Legii nr. 10/2001
20. În data de 19 iulie 2001, reclamanta a adresat o notificare Primãriei Municipiului Bucureşti, în scopul de a obţine restituirea apartamentului nr. 3 din imobilul situat în municipiul Bucureşti, str. Edgar Quinet nr. 9, în baza dispoziţiilor <>Legii nr. 10/2001 .
21. Din dosar reiese cã, pânã la aceastã datã, reclamanta nu a primit niciun rãspuns la cererea sa.
II. Dreptul şi practica interne pertinente
22. Dispoziţiile legale şi jurisprudenţa interne pertinente sunt descrise în hotãrârile Brumãrescu împotriva României ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, p. 250-256, §§ 31-44), Strãin şi alţii împotriva României (nr. 57.001/00, §§ 19-26, 21 iulie 2005), Pãduraru împotriva României (nr. 63.252/00, §§ 38-53, 1 decembrie 2005) şi Porţeanu împotriva României (nr. 4.596/03, §§ 23-25, 16 februarie 2006).
23. <>Legea nr. 247/2005 , care a modificat <>Legea nr. 10/2001 , prevede cã indemnizarea la care au dreptul persoanele care nu obţin restituirea imobilelor naţionalizate şi al cãrei cuantum va fi fixat în urma unei proceduri administrative de cãtre o comisie centralã este constituitã dintr-o participaţie la un organism de plasament de valori mobiliare, organizat sub forma societãţii pe acţiuni Proprietatea. În principiu, beneficiarii unei astfel de indemnizãri primesc titluri de valoare care vor fi transformate în acţiuni în momentul în care Proprietatea va fi cotatã la bursã. Pe de altã parte, art. 3 din legea sus-menţionatã precizeazã cã titlurile de valoare nu pot fi vândute înainte de convertirea lor în acţiuni.
24. În data de 29 decembrie 2005, Proprietatea a fost înscrisã la Registrul Comerţului Bucureşti. Pentru ca titlurile de valoare sã poatã fi convertite în acţiuni emise de Proprietatea şi pentru ca aceste acţiuni sã poatã face obiectul tranzacţiilor pe piaţa financiarã, trebuie ca, mai întâi sã fie urmatã procedura de agrement de cãtre Comisia Naţionalã a Valorilor Mobiliare (CNVM). Dupã calendarul previzional al Fondului "Proprietatea", care a fost modificat de mai multe ori, cotarea efectivã la bursã este prevãzutã pentru sfârşitul anului 2006.
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 1 din Protocolul nr. 1
25. Reclamanta se plânge de o atingere adusã dreptului sãu la respectarea bunurilor, incompatibilã cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1, redactat astfel:
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."
A. Cu privire la admisibilitate
26. Curtea constatã cã plângerea nu este vãdit neîntemeiatã, în sensul art. 35 alin. 3 din Convenţie. În plus, observã cã nu existã niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, o declarã admisibilã.
B. Pe fond
27. Amintind cauzele Brezny şi Brezny împotriva Slovaciei [(decizie), nr. 23.131/93, 4 martie 1996], Kopecky împotriva Slovaciei ([MC], nr. 44.912/98, § 35, 28 septembrie 2004) şi Costandache împotriva României [(decizie), nr. 46.312/99, 11 iunie 2002], Guvernul considerã cã CEDO nu are competenţa ratione temporis pentru a examina circumstanţele naţionalizãrii imobilului litigios, care a avut loc înainte de ratificarea Convenţiei de cãtre România. De asemenea, Guvernul considerã cã reclamanta nu dispune de un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 amintit, de vreme ce dreptul sãu de proprietate nu a fost recunoscut printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã înainte de vânzarea bunului cãtre terţi.
28. Chiar dacã prin Hotãrârea definitivã din data de 3 aprilie 1998 statul a fost obligat sã restituie imobilul cãtre reclamantã, aceasta nu avea posesia apartamentului în discuţie şi nu plãtise impozit pentru acesta, neputând aşadar sã pretindã cã are un interes patrimonial substanţial, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. În plus, statul însuşi nu mai era proprietarul apartamentului în momentul introducerii acţiunii în revendicare de cãtre reclamantã, deoarece îl vânduse în data de 11 octombrie 1996 cãtre soţii P.C. Mai mult, Hotãrârea definitivã din data de 3 aprilie 1998, prin care s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei, nu era opozabilã cumpãrãtorilor P.C.
29. Chiar presupunând cã Decizia Curţii de Apel Bucureşti din data de 6 iulie 2001 constituie o ingerinţã în dreptul de proprietate al reclamantei, Guvernul considerã cã aceastã ingerinţã era prevãzutã de lege, mai precis de dreptul comun, şi urmãrea un scop legitim, respectiv protecţia drepturilor altuia. Mai mult, Guvernul susţine cã imobilul a intrat în "circuitul civil", iar reclamanta nu a acţionat cu diligenţã pentru a cere constatarea nulitãţii contractului de vânzare din 11 octombrie 1996, pentru cã a introdus aceastã acţiune la mai mult de un an dupã ce fusese informatã cu privire la vânzarea apartamentului cãtre chiriaşi. Guvernul apreciazã cã reclamanta nu mai putea obţine restituirea apartamentului, ci o indemnizare, în baza <>Legii nr. 10/2001 , ceea ce corespunde cerinţelor art. 1 din Protocolul nr. 1.
30. În sfârşit, Guvernul solicitã Curţii sã ţinã cont de reforma instituitã prin <>Legea nr. 247/2005 , prin care se urmãreşte accelerarea procedurii de restituire şi, acolo unde aceastã restituire nu este posibilã, acordarea unei indemnizãri sub forma unei participaţii la un organism de plasament colectiv de valori mobiliare (OPCVM).
31. Reclamanta contestã aceastã tezã. Potrivit reclamantei, instanţele interne au recunoscut dreptul sãu de proprietate şi considerã cã vânzarea apartamentului în baza dispoziţiilor <>Legii nr. 112/1995 nu a fost legalã, întrucât naţionalizarea a fost "fãrã titlu". Cât priveşte posibilitatea obţinerii unei indemnizãri, reclamanta considerã cã <>Legea nr. 10/2001 nu acoperã şi situaţia proprietarilor ale cãror imobile, restituite în baza unei hotãrâri judecãtoreşti definitive, au fost vândute de cãtre stat unor terţi. Reclamanta subliniazã cã imposibilitatea de a se bucura de bunul sãu reprezintã o atingere adusã dreptului sãu la respectul bunurilor.
32. Curtea aminteşte cã în Cauza Strãin citatã mai sus, ea a considerat cã vânzarea de cãtre stat a bunului unei persoane cãtre terţi de bunã-credinţã, chiar dacã a fost anterioarã confirmãrii definitive în justiţie a dreptului de proprietate al acelei persoane, combinatã cu absenţa totalã a indemnizãrii, constituie o privare de proprietate, contrarã prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 (Strãin, citatã mai sus, § 39 şi 59).
33. Mai mult, în Cauza Pãduraru, citatã mai sus (§ 112), Curtea a constatat cã statul nu şi-a îndeplinit obligaţia pozitivã de a reacţiona în timp util şi coerent la problema de interes general pe care o constituie restituirea sau vânzarea imobilelor intrate în posesia sa în baza decretelor de naţionalizare. Curtea a considerat, de asemenea, cã incertitudinea generalã creatã astfel s-a repercutat asupra reclamantului, care s-a vãzut în imposibilitatea de a recupera întregul bun, chiar dacã beneficia de o hotãrâre definitivã care obliga statul sã i-l restituie.
34. În speţã, Curtea nu vede niciun motiv pentru a se depãrta de jurisprudenţa amintitã, situaţia de fapt fiind sensibil aceeaşi. Ca şi în cauzele Pãduraru şi Porţeanu (§ 33), în cauza de faţã terţii au devenit proprietari ai apartamentului litigios înainte ca dreptul de proprietate al reclamantei sã fie confirmat definitiv cu efect retroactiv. i, întocmai ca în aceste cauze, ca şi în Cauza Strãin, reclamanta a fost recunoscutã ca proprietar legitim, instanţele apreciind ca incontestabil titlul sãu de proprietate, având în vedere caracterul abuziv al naţionalizãrii (a se vedea paragrafele 9 şi 10 de mai sus).
35. Curtea aminteşte, de asemenea, cã în Cauza Brumãrescu, mai sus citatã, dreptul de proprietate al reclamantului, confirmat printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã datând din anul 1993, a fost repus în discuţie de cãtre terţul intervenient, care pretindea cã are un drept de proprietate asupra unei pãrţi din acelaşi bun, în baza unui act de cumpãrare datând din anul 1973. Cu privire la acest aspect, Curtea a stabilit cã procedura iniţiatã în faţa ei de cãtre domnul Brumãrescu împotriva statului român nu putea produce efecte decât asupra drepturilor şi obligaţiilor acestor pãrţi (Brumãrescu, mai sus citatã, § 69). Curtea a confirmat aceastã abordare în hotãrârea sa asupra satisfacţiei echitabile, stabilind în sarcina statului român obligaţia de a restabili dreptul de proprietate al domnului Brumãrescu, "fãrã a impieta asupra oricãrei pretenţii" pe care terţii intervenienţi ar putea sã o aibã asupra unei pãrţi din proprietatea reclamantului [Brumãrescu împotriva României (satisfacţie echitabilã)] [MC], nr. 28.342/95, § 22 in fine, CEDO 2001-I).
36. Curtea reţine cã vânzarea de cãtre stat a bunului reclamantei, în baza <>Legii nr. 112/1995 , care nu permitea decât vânzarea bunurilor naţionalizate în mod legal, o împiedicã pe aceasta sã se bucure de dreptul sãu. Curtea observã cã, în cadrul acţiunii în revendicare introduse împotriva lui P.E., Curtea de Apel Bucureşti a statuat în Hotãrârea sa din data de 6 iulie 2001 cã actul de vânzare din data de 11 octombrie 1996 respectase dispoziţiile <>Legii nr. 112/1995 . Pe de altã parte, în prezenta cauzã, apartamentul litigios a intrat în "circuitul civil", mai precis în patrimoniul lui P.E., în urma unei vânzãri la licitaţie.
37. Mai mult, Curtea reţine cã, deşi Curtea de Apel Bucureşti constatase cã reclamanta avea dreptul sã obţinã o indemnizare, nicio astfel de indemnizare nu i-a fost acordatã pentru aceastã privare. În fapt, reclamanta a introdus, la data de 19 iulie 2001, o cerere de restituire a bunului, în baza <>Legii nr. 10/2001 , completatã între timp prin <>Legea nr. 247/2005 , dar nici pânã în prezent nu a primit vreun rãspuns, nici cu privire la restituirea solicitatã, nici referitor la indemnizarea la care Guvernul susţine cã ar avea dreptul.
38. Curtea reţine cã, deşi în data de 22 iulie 2005 a fost adoptatã <>Legea nr. 247/2005 , care modificã <>Legea nr. 10/2001 , operaţiunile prealabile acordãrii unei indemnizãri efective nu s-au finalizat pânã în prezent şi cã, dupã calendarul previzional pentru Fondul "Proprietatea", cotarea sa efectivã la bursã este prevãzutã pentru sfârşitul anului 2006 (paragrafele 23 şi 24 de mai sus).
39. Presupunând cã cererea de restituire formulatã de reclamantã în baza <>Legii nr. 10/2001 ar fi admisibilã şi ar face obiectul unei indemnizãri, Curtea observã cã Fondul "Proprietatea" nu funcţioneazã în prezent de o manierã susceptibilã sã conducã la o indemnizare efectivã a reclamantei şi cã cererea sa întemeiatã pe legea mai sus menţionatã nu a fãcut obiectul niciunei examinãri de mai bine de 5 ani. Mai mult, nici <>Legea nr. 10/2001 , nici <>Legea nr. 247/2005 , care o modificã, nu ia în considerare prejudiciul suferit prin lipsirea îndelungatã de indemnizare a persoanelor care, ca şi reclamanta, s-au vãzut private de bunurile lor, care le-au fost restituite în baza unei hotãrâri definitive (Porţeanu, citatã mai sus, § 34).
40. Prin urmare, Curtea considerã cã nerespectarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra apartamentului nr. 3, combinatã cu absenţa totalã a indemnizãrii, i-a impus o sarcinã disproporţionatã şi excesivã, incompatibilã cu dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
41. A avut loc aşadar o încãlcare a acestei dispoziţii.
II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
42. În formularea art. 41 din Convenţie:
"În cazul în care Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a convenţiei sau a protocoalelor şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciu
43. Reclamanta pretinde, cu titlu de prejudiciu material, fie restituirea apartamentului nr. 3, fie acordarea sumei de 100.000 euro (EUR) reprezentând valoarea de piaţã a acestuia. Reclamanta solicitã suma de 10.000 EUR cu titlu de despãgubiri morale pentru disconfortul cauzat de frustrarea determinatã de imposibilitatea de a se bucura de bunul sãu.
44. Guvernul reitereazã observaţiile sale cu privire la posibilitatea reclamantei de a obţine o indemnizare. Dupã ce a fãcut o scurtã descriere a modului în care funcţioneazã Fondul "Proprietatea", Guvernul considerã cã trebuie luatã în considerare, întocmai ca în Cauza Broniowski împotriva Poloniei ([MC], nr. 31.443/96, § 149, CEDO, 2004-V), larga marjã de apreciere a statului în a alege mãsurile ce vizeazã respectarea drepturilor patrimoniale şi în a dispune de timpul necesar pentru punerea lor în practicã. Guvernul considerã cã adoptarea <>Legii nr. 247/2005 constituie o reformã radicalã în domeniul reglementãrii dreptului de proprietate şi cã acest mecanism va fi funcţional într-un termen rezonabil. Astfel, conform susţinerilor Guvernului, întârzierea în acordarea unei indemnizãri reprezintã o circumstanţã excepţionalã.
45. În sfârşit, pentru cazul în care Curtea ar considera cã cererea întemeiatã pe art. 41 din Convenţie ar fi în stare de judecatã, Guvernul apreciazã cã valoarea de piaţã a bunului este de 85.258 EUR. În acest sens, depune un raport de expertizã. Cu privire la eventualul prejudiciu moral suferit de reclamantã, Guvernul considerã cã nicio legãturã de cauzalitate nu poate fi reţinutã între pretinsa violare a prevederilor Convenţiei şi daunele morale solicitate şi cã, în orice caz, pretinsul prejudiciu ar fi compensat în mod suficient printr-o eventualã constatare a încãlcãrii.
46. Curtea aminteşte cã o hotãrâre constatând o încãlcare a prevederilor Convenţiei antreneazã pentru statul pârât obligaţia juridicã de a pune capãt acestei violãri şi de a elimina consecinţele, astfel încât sã se restabileascã, pe cât posibil, situaţia anterioarã acesteia [Metaxas, citatã mai sus, § 35, şi Iatridis împotriva Greciei (satisfacţie echitabilã)] [MC], nr. 31.107/96, § 32, CEDO, 2000-XI).
47. În cauza de faţã, Curtea apreciazã cã restituirea apartamentului nr. 3 situat în Bucureşti, str. Edgar Quinet nr. 9, aşa cum a fost ea dispusã prin hotãrârea definitivã a Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti, ar plasa reclamanta, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentã celei în care s-ar fi gãsit dacã prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încãlcate. În orice caz, în absenţa unei astfel de restituiri de cãtre stat, în termen de 3 luni începând cu data de la care prezenta hotãrâre va fi devenit definitivã, Curtea decide cã statul va trebui sã plãteascã reclamantei, cu titlu de daune materiale, o sumã reprezentând valoarea actualã a apartamentului.
48. Cu privire la acest aspect, Curtea remarcã cu interes cã <>Legea nr. 247/2005 , care modificã <>Legea nr. 10/2001 calificã drept abuzive naţionalizãrile operate de cãtre regimul comunist şi prevede obligaţia restituirii unui bun scos din patrimoniul unei persoane ca urmare a unei astfel de privãri. În cazul imposibilitãţii restituirii, cauzatã, de exemplu, de vânzarea bunului cãtre un terţ de bunã-credinţã, legea acordã o indemnizare în cuantum egal cu valoarea de piaţã a bunului în momentul acordãrii acestei indemnizãri (titlul I secţiunea I art. 1, 16 şi 43 din lege).
49. În cauza de faţã, cu privire la determinarea cuantumului indemnizãrii ce ar putea fi acordatã reclamantei, Curtea observã cã aceasta nu a depus o expertizã care sã permitã determinarea valorii apartamentului, dar cã a estimat valoarea bunului în cauzã la suma de 100.000 EUR. Cât priveşte Guvernul, acesta a prezentat un raport întocmit de un expert, conform cãruia valoarea apartamentului ar fi de 85.258 EUR.
50. Ţinând cont de informaţiile de care dispune cu privire la preţurile de pe piaţa imobiliarã localã, Curtea apreciazã cã valoarea de piaţã actualã a bunului este de 87.000 EUR.
51. Mai mult, Curtea considerã cã evenimentele în discuţie au reprezentat atingeri grave ale dreptului reclamantei la respectul bunurilor sale, pentru care suma de 3.000 EUR reprezintã o reparaţie echitabilã a prejudiciului moral suferit.
B. Cheltuieli de judecatã
52. Reclamanta nu a solicitat rambursarea cheltuielilor de judecatã.
53. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecatã decât în mãsura în care a solicitat acest lucru. Aşa fiind, în cauza de faţã, Curtea nu acordã reclamantei nicio sumã de bani cu acest titlu.
C. Majorãri de întârziere
54. Curtea hotãrãşte sã aplice majorãrile de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicatã de Banca Centralã Europeanã, la care se vor adãuga trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE,
1. declarã cererea admisibilã;
2. hotãrãşte cã a fost încãlcat art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotãrãşte:
a) cã statul pârât trebuie sã restituie reclamantei apartamentul nr. 3, situat la primul etaj al imobilului în chestiune, în termen de 3 luni de la data rãmânerii definitive a hotãrârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie; cã, în lipsa restituirii, statul pârât trebuie sã plãteascã reclamantei, în termen de 3 luni de la data rãmânerii definitive a hotãrârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie, suma de 87.000 EUR (optzeci şi şapte mii de euro) cu titlu de daune materiale; cã, în orice caz, statul pârât trebuie sã plãteascã reclamantei suma de 3.000 EUR (trei mii de euro) pentru prejudiciul moral, la care se adaugã sumele datorate cu titlu de impozit, convertite în lei la rata de schimb aplicabilã în ziua plãţii;
b) cã, începând de la data expirãrii termenului amintit şi pânã la momentul efectuãrii plãţii, aceste sume vor fi majorate cu o dobândã simplã a cãrei ratã este egalã cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicatã de Banca Centralã Europeanã, la care se vor adãuga trei puncte procentuale;
4. respinge cererea de satisfacţie echitabilã pentru surplus.
Redactatã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 12 octombrie 2006, în conformitate art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament.
Preşedinte,
John Hedigan
Vincent Berger,
grefier
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
