Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTARARE din 11 octombrie 2007 in Cauza Stefanescu impotriva Romaniei
În cauza Ştefanescu împotriva României, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, preşedinte, C. Bîrsan, doamnele E. Fura-Sandstrom, A. Gyulumyan, domnul David Thor Bjorgvinsson, doamnele I. Ziemele, I. Berro-Lefevre, judecãtori, şi domnul S. Quesada, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 20 septembrie 2007, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 9.555/03) îndreptatã împotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, domnul Gabriel Marian Ştefanescu (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 4 martie 2003 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia). 2. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agenţii sãi, domnul B. Aurescu, apoi doamna B. Ramaşcanu, de la Ministerul Afacerilor Externe. 3. La data de 24 octombrie 2003, Curtea a decis sã îi comunice Guvernului capãtul de cerere întemeiat pe art. 6 alin. 1 din Convenţie (acces la o instanţã). În conformitate cu prevederile art. 29 alin. 3 din Convenţie, ea a decis sã analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi temeinicia cauzei.
ÎN FAPT 4. Reclamantul s-a nãscut în anul 1954 şi locuieşte în Bucureşti. 5. El a ocupat postul de director general al Direcţiei controlul ministrului în cadrul Ministerului Transporturilor (Ministerul). La data de 16 decembrie 1996, reclamantul a fost concediat pentru necorespundere profesionalã, prin Ordinul ministrului din 13 decembrie 1996. În luna ianuarie 1997, reclamantul s-a reangajat. 6. Prin Sentinţa din 3 decembrie 1997, menţinutã prin Decizia irevocabilã din 1 februarie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, Ministerul a fost obligat sã îl reintegreze pe reclamant în postul sãu şi sã îi plãteascã salariul din decembrie 1996 pânã în ianuarie 1997, adicã 818.537 lei româneşti vechi (ROL), precum şi suma de 5.000.000 ROL cu titlu de daune morale. 7. Cererile sale adresate Ministerului la data de 5 aprilie 1999 şi 20 iunie 2000 pentru a obţine executarea deciziei de mai sus au rãmas fãrã rãspuns. 8. Prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 263/1999 , intratã în vigoare la data de 14 aprilie 1999, Direcţia controlul ministrului a fost desfiinţatã şi înlocuitã cu Direcţia generalã controlul ministrului şi Inspecţia de Stat în Transporturi. Prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 3/2001 , Ministerul a fost desfiinţat, înfiinţându-se un nou Minister al lucrãrilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei (MLPTL). 9. Reclamantul şi-a reînnoit cererile de executare la MLPTL. Acesta l-a informat, la data de 5 februarie 2001, cã postul pe care îl solicita în noul minister era ocupat de un terţ şi cã, prin urmare, reintegrarea sa în post nu mai era posibilã, dar cã puteau fi disponibile posturi de execuţie la MLPTL, dacã era interesat. Deoarece la data respectivã reclamantul era angajat la Ministerul Finanţelor, noua direcţie a MLPTL i-a cerut sã prezinte dovada rezilierii contractului sãu de muncã încheiat cu Ministerul Finanţelor, pentru a-l putea reintegra, eventual, într-un nou post. 10. Reclamantul a rãspuns cã schimbarea denumirii fostului sãu post şi faptul cã acum el era ocupat de un terţ nu anulau obligaţia MLPTL de a executa Decizia din data de 1 februarie 1999 şi cã, în orice caz, în lipsa unui nou ordin care sã îl anuleze pe cel din data de 13 decembrie 1996 (a se vedea paragraful 5 de mai sus), el nu-şi va rezilia contractul de muncã încheiat cu Ministerul Finanţelor. 11. Între timp, prin Decizia definitivã din 12 martie 2001, la cererea reclamantului, Tribunalul Municipiului Bucureşti a obligat ministerul la plata cãtre reclamant de daune cominatorii, reţinând pe de altã parte cã schimbarea ulterioarã a denumirii direcţiei pe care o condusese reclamantul nu justifica refuzul angajatorului de a-l reintegra în postul sãu. 12. Cu toate acestea, la data de 28 noiembrie 2001, Curtea Supremã de Justiţie a admis recursul în anulare introdus de procurorul general, a casat Decizia din 12 martie 2001 şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Municipiului Bucureşti, pe motivul cã probele ce dovedeau cã MLPTL nu a preluat toate obligaţiile fostului Minister al Transporturilor în ceea ce priveşte personalul nu fuseserã luate în considerare de instanţe. 13. La data de 9 iulie 2002, Tribunalul Municipiului Bucureşti a respins acţiunea reclamantului, pe motivul cã daunele cominatorii nu pot fi acordate în cazul obligaţiilor personale, aşa cum era cazul în speţã, şi cã singura posibilitate de a constrânge Ministerul sã execute decizia era amenda civilã, ce urma sã fie plãtitã nu cãtre reclamant, ci cãtre bugetul de stat. Instanţa nu a statuat asupra chestiunii dacã MLPTL a preluat de la fostul minister obligaţia de a-l reintegra în post pe reclamant. Aceastã sentinţã a fost confirmatã, în urma recursului reclamantului, prin Decizia definitivã din 26 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti. 14. La data de 21 aprilie 2003, MLPTL l-a informat pe reclamant despre respingerea unei noi cereri de executare, în urma sentinţei pronunţate de Tribunalul Municipiului Bucureşti la data de 9 iulie 2002. 15. În paralel, reclamantul a introdus plângeri penale împotriva responsabililor de la fostul Minister al Transporturilor şi de la MLPTL, fãrã niciun rezultat. 16. Din elementele aflate la dosar rezultã cã Decizia din data de 1 februarie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti nu a fost încã executatã.
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 6 alin. 1 din Convenţie 17. Reclamantul susţine cã neexecutarea Deciziei din data de 1 februarie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti i-a încãlcat dreptul de acces la o instanţã, aşa cum este el prevãzut de art. 6 alin. 1 din Convenţie. Mai mult, el considerã cã neexecutarea deciziei a încãlcat principiul supremaţiei dreptului, prevãzut în preambulul Convenţiei. În fine, el considerã cã recursul în anulare introdus de procurorul general împotriva Deciziei din 12 martie 2001 a fãcut imposibilã executarea Deciziei din data de 1 februarie 1999. Pãrţile relevante ale art. 6 alin. 1 din Convenţie sunt urmãtoarele:
ARTICOLUL 6 ALIN. 1 "Orice persoanã are dreptul la judecarea (...) cauzei sale de cãtre o instanţã (...),care va hotãrî (...) asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)." A. Asupra admisibilitãţii 18. În lumina jurisprudenţei Pellegrin împotriva Franţei [(MC), nr. 28.541/95, §§ 59 şi 63-66, CEDO 1999- VIII], Guvernul apreciazã cã art. 6 alin. 1 nu se aplicã în speţã, în mãsura în care atribuţiile legate de postul reclamantului presupun o participare la exercitarea puterii publice, ceea ce îi dã dreptul statului sã impunã o relaţie specialã de încredere şi loialitate din partea sa. 19. Reclamantul se opune acestei interpretãri şi aratã cã legea românã în vigoare permite accesul la o instanţã pentru a anula o concediere abuzivã, fãrã a ţine seama de diferenţele dintre funcţionari şi angajaţii titulari ai unui contract de muncã de drept comun. 20. Curtea reaminteşte evoluţia recentã a jurisprudenţei sale în materie, în special Hotãrârea Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei [(MC), nr. 63.235/00, CEDO 2007-...] în care ea a considerat cã, pentru a constata inaplicabilitatea art. 6, dreptul intern trebuie mai întâi sã fi exclus în mod expres accesul la o instanţã în ceea ce priveşte postul respectiv sau categoria de salariaţi respectivã (Eskelinen, citatã mai sus, § 62), ceea ce nu s-a întâmplat în speţã. De asemenea, în cauza menţionatã mai sus Curtea a apreciat cã, în principiu, nimic nu justificã exceptarea de la garanţiile art. 6 a conflictelor de muncã ordinare, în mãsura în care obiectul litigiului nu este legat de exercitarea autoritãţii de stat (ibidem). Art. 6 alin. 1 este aşadar aplicabil în speţã. 21. Pe de altã parte, Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 alin. 3 din Convenţie. Mai mult, ea constatã cã nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. B. Asupra fondului 22. Guvernul reaminteşte cã, începând cu data de 14 aprilie 1999, direcţia în care a lucrat reclamantul a încetat sã existe şi cã în anul 2001 însuşi Ministerul a fost desfiinţat. Prin urmare, reclamantul nu mai putea fi reintegrat în post. În orice caz, MLPTL i-a propus un post nou, pe care reclamantul l-a refuzat. În opinia sa, acest minister nu avea nicio obligaţie de a-i propune un post echivalent cu cel deţinut anterior. 23. Reclamantul se opune acestui argument. El reaminteşte cã salariul corespunzãtor postului de execuţie este cu 50% mai mic decât cel pentru un post de director. De asemenea, el reaminteşte cã nu a primit încã despãgubirea dispusã de decizia neexecutatã. 24. Curtea reaminteşte cã, în cauza de faţã, deşi reclamantul a obţinut la data de 1 februarie 1999 o decizie irevocabilã ce dispunea ca Ministerul Transporturilor sã îl reintegreze în post şi sã îi plãteascã anumite sume de bani şi deşi ulterior a fãcut demersuri în vederea executãrii, aceastã decizie nu a fost nici executatã, nici anulatã sau modificatã în urma exercitãrii unei cãi de atac prevãzute de lege. 25. Mai mult, nicio autoritate internã nu a constatat în mod definitiv imposibilitatea reintegrãrii reclamantului în postul sãu (a se vedea, mutatis mutandis, Sabin Popescu împotriva României, nr. 48.102/99, § 72, 2 martie 2004). Curtea reaminteşte cã problema dacã obligaţia fostului minister de a-l reintegra în post pe reclamant a fost preluatã de MLPTL nu a fost soluţionatã definitiv de instanţele interne (a se vedea paragrafele 11-13 de mai sus). Pe de altã parte, reclamantului nu i s-ar putea reproşa refuzul de a accepta un post de execuţie în locul celui de director general pe care îl deţinuse, în mãsura în care nu s-a contestat faptul cã postul propus era inferior postului avut. 26. În sfârşit, Curtea reaminteşte cã, dacã ar accepta argumentul Guvernului conform cãruia executarea nu mai este posibilã datã fiind desfiinţarea direcţiei în care lucra reclamantul şi a fostului minister, ar însemna sã admitã cã, în cazul de faţã, administraţia s-ar fi putut sustrage de la executarea unei decizii judecãtoreşti invocând pur şi simplu desfiinţarea ulterioarã a postului ocupat de partea interesatã înaintea concedierii sale ilegale (Ioannidou-Mouzaka împotriva Greciei, nr. 75.898/01, § 33, 29 septembrie 2005). 27. Mai mult, reclamantului nu i s-au plãtit încã sumele dispuse de instanţe ca salarii datorate şi despãgubiri. 28. Curtea a examinat în mai multe rânduri cauze ce ridicau probleme similare cu cele ale cauzei de faţã şi a constatat încãlcarea art. 6 alin. 1 din Convenţie (Tacea împotriva României, nr. 746/02, 29 septembrie 2005, Dragne şi alţii împotriva României, nr. 78.047/01, 7 aprilie 2005, şi Orha împotriva României, nr. 1.486/02, 12 octombrie 2006). 29. Dupã ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atenţiei, Curtea considerã cã Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care sã poatã duce la o concluzie diferitã în cazul de faţã. Având în vedere jurisprudenţa sa în materie, Curtea apreciazã cã, în speţã, statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile pentru a asigura executarea Deciziei din data de 1 februarie 1999. Prin urmare, a avut loc încãlcarea art. 6 alin. 1 din Convenţie. 30. Având în vedere concluzia la care a ajuns, Curtea nu considerã necesar sã analizeze restul capãtului de cerere, referitor în special la pretinsa încãlcare a principiului supremaţiei dreptului, prevãzut în preambulul Convenţiei, şi pretinsul obstacol în executare pe care l-a constituit Decizia din 12 martie 2001 (a se vedea paragraful 17 de mai sus). II. Asupra celorlalte pretinse încãlcãri 31. Invocând art. 14 coroborat cu art. 6 alin. 1 din Convenţie, reclamantul se plânge cã, contrar articolului, concedierea sa a fost determinatã de opiniile sale. Totuşi, Curtea constatã cã reclamantul a fost concediat la data de 16 decembrie 1996, adicã cu mai mult de 6 luni înainte de introducerea prezentei cereri la data de 4 martie 2003. În plus, el nu a formulat un astfel de capãt de cerere în faţa instanţelor naţionale. În orice caz, nimic din dosar nu indicã vreo aparenţã de discriminare ce ar putea sã ridice probleme din perspectiva articolelor invocate. Rezultã cã acest capãt de cerere este vãdit neîntemeiat şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. 3 şi 4 din Convenţie. III. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie 32. Conform art. 41 din Convenţie: "Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã." A. Prejudiciu 33. Reclamantul solicitã cu titlu de daune materiale urmãtoarele sume: - 1.043 euro (EUR), reprezentând valoarea reactualizatã a salariilor acordate prin Sentinţa din 3 decembrie 1997; - 592 EUR, reprezentând valoarea reactualizatã a daunelor morale acordate prin aceeaşi sentinţã; - 5.441,25 EUR, reprezentând diferenţa dintre salariul sãu pe postul de execuţie pe care îl deţine în prezent şi cel pe care l-ar fi avut ca director general; - 1.632,75 EUR, reprezentând indemnizaţiile pe care le-ar fi putut primi în tot acest timp în fostul sãu post; - 10.882,5 EUR, reprezentând pierderea suferitã prin faptul cã majorãrile salariale au fost calculate în funcţie de salariul sãu actual şi nu în funcţie de salariul sãu de director general; - 5.000 EUR, corespunzând costurilor ocazionate de teza sa de doctorat dupã concedierea sa, având în vedere cã nu a mai avut acces la baza tehnicã a Ministerului. De asemenea, el solicitã 75.000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit. 34. Guvernul se opune acestor cereri şi apreciazã cã reclamantul a fãcut greşeli în calculul sumelor avansate. Apoi, el reaminteşte cã reclamantul a abuzat de baza tehnicã a Ministerului pentru a-şi scrie teza de doctorat şi cã nimic nu îi permite, dupã concedierea sa, sã continue acest abuz şi sã foloseascã facilitãţile Ministerului pentru nevoile personale. Prin urmare, cererea de rambursare a costului tezei sale, estimat la 5.000 EUR, nu este justificatã. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Guvernul reaminteşte cã reclamantul şi-a gãsit un alt loc de muncã la o lunã dupã concedierea sa, neputând sã justifice aşadar nicio suferinţã realã în acest sens. 35. În primul rând, Curtea reaminteşte cã a constatat încãlcarea art. 6 alin. 1 din Convenţie din cauza neexecutãrii unei hotãrâri judecãtoreşti irevocabile prin care s-a dispus reintegrarea reclamantului în postul sãu şi plata despãgubirilor. 36. De asemenea, Curtea reaminteşte cã o hotãrâre prin care se constatã o încãlcare atrage dupã sine pentru statul pârât obligaţia juridicã de a pune capãt încãlcãrii şi de a-i înlãtura consecinţele astfel încât sã restabileascã pe cât posibil situaţia anterioarã acesteia [Metaxas împotriva Greciei, nr. 8.415/02, § 35, 27 mai 2004, şi Iatridis împotriva Greciei (reparaţie echitabilã) (MC), nr. 31.107/96, § 32, CEDO 2000-XI]. 37. În circumstanţele speţei, Curtea apreciazã cã reintegrarea reclamantului într-un post echivalent celui deţinut înainte de concedierea sa, plata sumelor dispuse prin Decizia din data de 1 februarie 1999, reactualizate în funcţie de inflaţie, precum şi plata despãgubirilor pentru daunele materiale şi morale suferite din cauza neexecutãrii deciziei respective l-ar repune pe reclamant, în mãsura posibilului, într-o situaţie echivalentã cu cea în care s-ar fi aflat dacã cerinţele art. 6 alin. 1 din Convenţie nu ar fi fost încãlcate. 38. În cazul în care statul pârât nu procedeazã la reintegrarea în post a reclamantului în cel mult 3 luni de la data la care prezenta hotãrâre va rãmâne definitivã (a se vedea, mutatis mutandis, Georgi împotriva României, nr. 58.318/00, § 57, 24 mai 2006, Sabin Popescu, citatã mai sus, § 72, şi Mihai-Iulian Popescu împotriva României, nr. 2.911/02, § 43, 29 septembrie 2005), Curtea decide ca Guvernul sã îi plãteascã reclamantului 2.500 EUR pentru daunele materiale cauzate prin neexecutarea Deciziei din data de 1 februarie 1999, aceastã sumã cuprinzând şi sumele acordate prin Decizia din data de 1 februarie 1999. 39. Pe de altã parte, în lipsa unor documente justificative relevante, Curtea nu poate specula asupra indemnizaţiilor pe care reclamantul le-ar fi putut primi dacã nu ar fi fost concediat sau dacã ar fi fost reintegrat imediat în acelaşi post [a se vedea, mutatis mutandis, Dragne şi alţii împotriva României (reparaţie echitabilã), nr. 78.047/01, § 18, 16 noiembrie 2006]. De asemenea, ea observã împreunã cu Guvernul cã suma de 5.000 EUR nu are nicio legãturã de cauzalitate cu încãlcãrile constatate. 40. Curtea apreciazã cã, în orice caz, reclamantul a suferit un prejudiciu moral în special din cauza frustrãrii provocate de imposibilitatea de a obţine executarea deciziei pronunţate în favoarea sa şi cã acest prejudiciu nu este compensat suficient printr-o constatare a încãlcãrii. 41. În aceste circumstanţe, având în vedere totalitatea elementelor aflate în posesia sa şi statuând în echitate, conform art. 41 din Convenţie, Curtea îi alocã reclamantului suma de 3.500 EUR cu titlu de daune morale. B. Cheltuieli de judecatã 42. Reclamantul solicitã, de asemenea, suma de 3.000 EUR cu titlu de cheltuieli de judecatã suportate în faţa instanţelor interne. 43. Conform jurisprudenţei constante a Curţii, acordarea cheltuielilor de judecatã în temeiul art. 41 presupune ca realitatea, necesitatea şi, în plus, caracterul rezonabil al valorii acestora sã fie dovedite (Iatridis, citatã mai sus, § 54). 44. Curtea observã cã pretenţiile reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecatã nu sunt însoţite de documentele justificative necesare. Prin urmare, cererea sa trebuie respinsã. C. Dobânzi moratorii 45. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITATE, CURTEA
1. declarã cererea admisibilã în ceea ce priveşte capãtul de cerere întemeiat pe art. 6 alin. 1 (dreptul de acces la o instanţã) şi pe preambulul Convenţiei şi inadmisibilã în rest; 2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 6 alin. 1 din Convenţie (acces la o instanţã); 3. hotãrãşte cã nu este necesar sã analizeze restul capãtului de cerere întemeiat pe art. 6 alin. 1 din Convenţie şi nici capãtul de cerere întemeiat pe preambulul Convenţiei; 4. hotãrãşte: a) ca statul pârât sã execute Decizia din data de 1 februarie 1999 şi sã plãteascã despãgubirile aferente în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, conform art. 44 alin. 2 din Convenţie; b) ca, în lipsa acestei executãri, statul pârât sã îi plãteascã reclamantului, în acelaşi termen de 3 luni, suma de 2.500 EUR (douã mii cinci sute euro), cu titlu de daune materiale, plus orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit; c) ca, în orice caz, statul pârât sã îi plãteascã reclamantului, în acelaşi termen de 3 luni, suma de 3.500 EUR (trei mii cinci sute euro), cu titlu de daune morale, plus orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit; d) ca sumele respective sã fie convertite în lei româneşti noi (RON) la cursul de schimb valabil la data plãţii; e) ca, începând de la expirarea acestui termen şi pânã la data plãţii, aceste sume sã fie majorate cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu 3 puncte procentuale; 5. respinge cererea de reparaţie echitabilã pentru rest. Redactatã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 11 octombrie 2007, în conformitate cu art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupancic, preşedinte
Santiago Quesada, grefier ---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
