Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 32.743/05)
Strasbourg
În Cauza Dragoş împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, preşedinte, C. Bîrsan, doamna A. Gyulumyan, domnii E. Myjer, David Thor Bjorgvinsson, doamnele I. Ziemele, I. Berro-Lefevre, judecãtori, şi din domnul S. Quesada, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 20 septembrie 2007,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 32.743/05) îndreptatã împotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, doamna Anca Ruxandra Dragoş (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 3 septembrie 2005 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanta este reprezentatã de doamna Liliana Poenaru, avocat în Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul sãu, domnul Rãzvan-Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 2 iunie 2006, Curtea a decis sã comunice cererea Guvernului. Invocând prevederile art. 29 § 3 din Convenţie, ea a hotãrât sã analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi temeinicia cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanta s-a nãscut în anul 1940 şi locuieşte în Bucureşti.
5. În anul 1950 a fost naţionalizat imobilul situat în Bucureşti, str. Lt. Paul Ionescu nr. 4, şi compus dintr-un teren de 268,8 mp şi o construcţie împãrţitã în mai multe apartamente, care a aparţinut unchiului şi mãtuşii reclamantei.
6. Prin Sentinţa din 12 decembrie 1997, rãmasã definitivã prin neexercitarea cãilor de recurs, Tribunalul Municipiului Bucureşti a admis o acţiune în revendicare imobiliarã formulatã de reclamantã, a constatat ilegalitatea naţionalizãrii şi a dispus ca autoritãţile sã îi restituie, în calitate de moştenitoare, apartamentul nr. 1 şi terenul aferent de 87,49 mp.
7. În pofida recunoaşterii definitive a dreptului sãu de proprietate, reclamanta se vede în imposibilitatea de a-şi recupera bunul, deoarece, în temeiul <>Legii nr. 112/1995 , statul a vândut între timp apartamentul în discuţie chiriaşilor care îl ocupau.
8. În anul 1998, reclamanta a solicitat instanţei sã constate nulitatea vânzãrii bunului. Ea a arãtat cã naţionalizarea a fost abuzivã şi ilegalã, cã statul nu era proprietarul legitim al apartamentului şi, prin urmare, nu putea sã îl vândã legal.
9. La finalul procedurii, prin Decizia din 11 decembrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, deşi i-a recunoscut reclamantei dreptul de proprietate, i-a respins acţiunea pe motivul cã chiriaşii erau cumpãrãtori de bunã-credinţã. Curtea de Apel nu i-a acordat reclamantei nicio despãgubire.
10. În anul 2002, reclamanta a introdus împotriva chiriaşilor o acţiune în revendicare a bunului ce îi aparţinea. Ea a arãtat cã dreptul sãu de proprietate asupra apartamentului în discuţie fusese recunoscut prin Sentinţa definitivã din 12 decembrie 1997 şi cã chiriaşii cumpãraserã pe riscul lor un bun care fãcea obiectul unui litigiu.
11. Prin Decizia definitivã din 4 martie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins acţiunea reclamantei. Înalta Curte a reţinut cã foşii chiriaşi aveau dreptul de a pãstra bunul cumpãrat, având în vedere buna lor credinţã ce fusese stabilitã prin Decizia definitivã din 11 decembrie 2000, învestitã cu autoritate de lucru judecat.
12. Dupã adoptarea <>Legii nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, reclamanta a solicitat sã i se restituie apartamentul. Nici pânã în prezent reclamanta nu a reuşit sã reintre în posesia bunului sãu şi nici nu a fost despãgubitã pentru pierderea lui.
II. Dreptul şi practica internã pertinente
13. Prevederile relevante din <>Legea nr. 10/2001 , aşa cum a fost modificatã prin <>Legea nr. 247/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, şi jurisprudenţa internã pertinentã sunt descrise în hotãrârile Strãin şi alţii împotriva României (nr. 57.001/00, §§ 19-26, 21 iulie 2005), Pãduraru împotriva României (nr. 63.252/00, §§ 38-53, 1 decembrie 2005), Porteanu împotriva României (nr. 4.596/03, §§ 21-24, 16 februarie 2006) şi Radu împotriva României (nr. 13.309/03, §§ 18-20, 20 iulie 2006).
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie
14. Reclamanta susţine cã vânzarea bunului cãtre chiriaşi, validatã prin deciziile din 11 decembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti şi din 4 martie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a încãlcat art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmãtoarele:
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilitãţii
15. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este în mod vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Mai mult, ea observã cã nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, îl declarã admisibil.
B. Asupra fondului
16. Guvernul subliniazã dificultãţile legate de reglementarea problemei imobilelor naţionalizate şi face o prezentare a legilor adoptate succesiv de cãtre stat în materie dupã anul 1989. El apreciazã cã ultima reformã în materie, şi anume <>Legea nr. 247/2005 , prevede cã, în cazul în care restituirea imobilului nu este posibilã, despãgubirea se va face prin emiterea de titluri de participare într-un organism colectiv de valori mobiliare (Fondul Proprietatea), la valoarea bunului stabilitã prin expertizã. Guvernul concluzioneazã cã despãgubirea prevãzutã de legislaţia românã rãspunde cerinţelor art. 1 din Protocolul nr. 1 şi cã întârzierea înregistratã în acordarea despãgubirilor cãtre reclamantã nu afecteazã justul echilibru ce trebuie pãstrat între interesele din cauzã.
17. Reclamanta contestã argumentele Guvernului. Punând în evidenţã abuzurile autoritãţilor, care i-au vândut bunul naţionalizat ilegal în ciuda legislaţiei naţionale care interzicea vânzarea acestor tipuri de bunuri, ea considerã cã despãgubirile propuse de autoritãţi, în special sub forma unor acţiuni la bursã, nu sunt efective, având în vedere caracterul incert al valorii acestor acţiuni.
18. Curtea a tratat în mai multe rânduri cauze ce ridicau probleme similare cu cele ale speţei de faţã şi a constatat încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (vezi Porteanu, citatã mai sus, §§ 32-35).
19. Dupã ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atenţiei, Curtea considerã cã Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care sã poatã duce la o concluzie diferitã în cazul de faţã. Curtea reafirmã în special cã, în contextul legislativ român, ce reglementeazã acţiunile în revendicare imobiliarã şi restituirea bunurilor naţionalizate de regimul comunist, vânzarea de cãtre stat unor terţi de bunã-credinţã a unui bun ce aparţine altei persoane, chiar şi atunci când este anterioarã confirmãrii în justiţie în mod definitiv a dreptului de proprietate al acesteia, reprezintã o privare de bunul respectiv. O astfel de privare, combinatã cu lipsa totalã de despãgubire, este contrarã art. 1 din Protocolul nr. 1 (Strãin, citatã mai sus, §§ 39, 43 şi 59).
20. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea apreciazã cã, în speţã, zãdãrnicirea dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunului sãu, combinatã cu lipsa totalã de despãgubire timp de aproape 10 ani, i-a impus o sarcinã disproporţionalã şi excesivã, incompatibilã cu dreptul de a i se respecta bunurile, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, în speţã a avut loc încãlcarea acestei prevederi.
II. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 6 § 1 din Convenţie
21. Reclamanta susţine cã vânzarea bunului cãtre chiriaşi, validatã de Curtea de Apel Bucureşti la data de 11 decembrie 2000 şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 4 martie 2005, a dus la imposibilitatea de a asigura executarea Sentinţei definitive din 12 decembrie 1997, pronunţatã de Tribunalul Municipiului Bucureşti, care dispusese ca statul sã i-l restituie, ceea ce a încãlcat art. 6 din Convenţie, care prevede urmãtoarele:
"Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) a cauzei sale, de cãtre o instanţã (...), care va hotãrî (...) asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)".
A. Asupra admisibilitãţii
22. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este în mod vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Mai mult, ea observã cã nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, îl declarã admisibil.
B. Asupra fondului cauzei
23. Curtea considerã, ţinând cont de concluziile sale din paragrafele 18-20 de mai sus, cã nu se impune sã statueze asupra fondului acestui capãt de cerere (vezi, mutatis mutandis şi, printre altele, Laino împotriva Italiei [MC], nr. 33.158/96 § 25, CEDO 1999-I, Zangh∞ împotriva Italiei, Hotãrârea din 19 februarie 1991, seria A nr. 194-C, p. 47, § 23, şi Biserica Catolicã de la Canee împotriva Greciei, Hotãrârea din 16 decembrie 1997, Culegere 1997-VIII, § 50).
III. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie
24. Conform art. 41 din Convenţie,
"Dacã Curtea declarã cã avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã".
A. Prejudiciu
25. Reclamanta solicitã restituirea apartamentului al cãrui drept de proprietate i-a fost recunoscut prin Sentinţa definitivã din 12 decembrie 1997 sau, în caz contrar, cu titlu de daune materiale, acordarea unei sume reprezentând valoarea actualã a acestuia. În acest sens, ea furnizeazã un raport de expertizã tehnicã imobiliarã, conform cãruia valoarea actualã a bunului se ridicã la 141.684 euro. Ea nu solicitã repararea prejudiciului moral.
26. Guvernul considerã cã valoarea de piaţã a bunului aflat în litigiu este de 36.124 euro şi prezintã un raport de expertizã în acest sens.
27. Curtea reaminteşte cã a constatat încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie din cauza vânzãrii de cãtre stat a bunului reclamantei cãtre terţi de bunã-credinţã, înainte de confirmarea definitivã în justiţie a dreptului sãu de proprietate, combinatã cu lipsa totalã de despãgubire.
28. În circumstanţele speţei, Curtea apreciazã cã restituirea bunului litigios, aşa cum a fost dispusã prin Sentinţa din 12 decembrie 1997, ar pune-o pe reclamantã pe cât posibil într-o situaţie echivalentã cu cea în care s-ar fi aflat dacã cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încãlcate.
29. Dacã statul pârât nu procedeazã la aceastã restituire într-un termen de 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, Curtea decide ca el sã îi plãteascã reclamantei, cu titlu de daune materiale, o sumã care sã corespundã valorii actuale a bunului.
30. Curtea observã diferenţa semnificativã dintre valoarea imobilului stabilitã de cele douã expertize prezentate de pãrţi, diferenţã datoratã în special estimãrilor diferite în ceea ce priveşte valoarea terenului şi, în egalã mãsurã, luãrii în considerare a unor suprafeţe diferite. Ţinând cont de informaţiile de care dispune referitoare la preţurile de pe piaţa imobiliarã localã şi de elementele furnizate de pãrţi, Curtea apreciazã cã valoarea actualã de piaţã a bunului este de 70.000 euro.
B. Cheltuieli de judecatã
31. Reclamanta nu solicitã rambursarea cheltuielilor de judecatã suportate.
32. Curtea constatã cã nu se impune acordarea unei sume cu acest titlu.
C. Dobânzi moratorii
33. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE,
1. declarã cererea admisibilã;
2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
3. hotãrãşte cã nu este necesar sã examineze capãtul de cerere întemeiat pe art. 6 § 1 din Convenţie;
4. hotãrãşte:
a) ca statul pârât sã îi restituie reclamantei apartamentul nr. 1, situat la parter, din str. Lt. Paul Ionescu nr. 4 din Bucureşti, precum şi terenul aferent, în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, conform art. 44 § 2 din Convenţie;
b) ca, în lipsa acestei restituiri, statul pârât sã îi plãteascã reclamantei, în acelaşi termen de 3 luni, 70.000 euro (şaptezeci mii euro), cu titlu de daune materiale, plus orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit;
5. hotãrãşte ca suma respectivã sã fie convertitã în lei noi româneşti (RON), la rata de schimb valabilã la data plãţii;
6. hotãrãşte ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceste sume sã se majoreze cu o dobândã simplã, având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu 3 puncte procentuale;
7. respinge cererea de reparaţie echitabilã pentru rest.
Întocmitã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 11 octombrie 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupancic,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
