Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 28.823/04)
În Cauza Bulfinsky împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte, Elisabet Fura, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele şi Ann Power, judecãtori, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 11 mai 2010,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 28.823/04) îndreptatã împotriva României, prin care un cetãţean român, domnul Cristian-Rãzvan Bulfinsky (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 2 iulie 2004 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamantul a fost reprezentat de maestrul Vasile Topârceanu, avocat din Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul sãu, domnul Rãzvan-Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 11 decembrie 2008, preşedintele Secţiei a treia a hotãrât sã comunice Guvernului cererea reclamantului întemeiatã pe art. 6 § 1 din Convenţie referitoare la inechitatea procedurii penale îndreptate împotriva sa, inechitate determinatã de existenţa unei înscenãri a poliţiei. S-a hotãrât, de asemenea, sã se analizeze fondul cauzei în acelaşi timp cu admisibilitatea acesteia (art. 29 § 3 din Convenţie).
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamantul s-a nãscut în anul 1979 şi locuieşte în Bucureşti.
5. La începutul lunii aprilie 2002, Direcţia Generalã de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog (poliţia) a primit informaţii conform cãrora reclamantul şi prietenii sãi P.T. şi D.C. fãceau trafic de droguri. Cei 3 prieteni erau consumatori de ecstasy. La data evenimentelor, reclamantul şi D.C. erau studenţi.
6. La data de 18 aprilie 2002, poliţia a cerut parchetului autorizaţia de a folosi agenţi sub acoperire şi un colaborator pentru a investiga pista referitoare la pretinsele activitãţi infracţionale ale suspecţilor. În aceeaşi zi, Secţia de combatere a corupţiei şi criminalitãţii organizate din cadrul Parchetului de pe lângã Curtea Supremã de Justiţie (Parchetul) a autorizat 2 agenţi, denumiţi în procedurã "Toni" şi "Sven" (cel din urmã fiind prezentat reclamantului şi prietenilor sãi cu numele "Alex"), şi un colaborator, "Gotti", pentru a participa la operaţiune.
A. Evenimentele necontestate din 29 aprilie 2002
7. La data de 29 aprilie 2002, Sven s-a întâlnit cu reclamantul, D.C. şi P.T. într-un restaurant (restaurantul E) şi a fost de acord sã se întâlneascã din nou cu ei mai târziu în aceeaşi zi.
8. La ora 21,15, reclamantul şi P.T. erau aşezaţi împreunã cu Alex pe terasa restaurantului M, iar D.C. era aşezatã la masa alãturatã împreunã cu câţiva prieteni, când de la mesele alãturate s-au ridicat în picioare câţiva ofiţeri de poliţie îmbrãcaţi civil şi i-au arestat pe cei 3 suspecţi. De sub masa reclamantului a fost luatã o pungã de plastic galbenã şi i s-a verificat conţinutul; poliţia a remarcat cã aceasta conţinea pâine, sub care se aflau câteva pachete legate cu bandã maronie ce conţineau în total 2.016 tablete albe care ulterior s-au dovedit a fi ecstasy.
9. Cei 3 suspecţi au fost arestaţi sub învinuirea de trafic de droguri. Poliţia a fãcut fotografii şi a filmat evenimentele. La ştirile serii au fost difuzate imagini din timpul operaţiunii.
B. Declaraţiile reclamantului, ale lui D.C. şi P.T. din timpul procedurii
10. În momentul arestãrii sale, D.C. a recunoscut în faţa procurorului cã ea şi P.T. fãcuserã trafic de droguri. Cu toate acestea, în faţa primei instanţe, aceasta şi-a retras declaraţiile, susţinând cã a fost constrânsã de poliţie sã le dea, în schimbul promisiunii cã va fi eliberatã dupã 10 minute dacã era de acord sã declare ceea ce i se spunea.
11. Reclamantul şi prietenii sãi au susţinut cã fuseserã contactaţi de Gotti, al cãrui nume real era Bogdan şi care era prieten cu D.C. Aceştia le-au furnizat autoritãţilor numele complet şi adresa acestuia pentru cercetãri suplimentare. Gotti le spusese cã Alex avea de vânzare diferite obiecte (haine şi ceasuri), la preţuri rezonabile. În cele din urmã, aceştia au hotãrât sã se întâlneascã cu Alex, iar pe 29 aprilie, la ora 16,30, aceştia au mers la restaurantul E împreunã cu Bogdan. S-au aşezat la masã cu Alex, care nu avea marfa la el. Mai târziu în aceeaşi zi, cei 3 prieteni se aflau în incinta barului N, unde Bogdan le-a spus cã Alex se afla la restaurantul M şi cã putea sã se întâlneascã din nou cu ei. Reclamantul şi Bogdan au plecat cu maşina acestuia din urmã. Dupã un timp, ei i-au sunat pe D.C. şi pe P.T., care rãmãseserã în urmã, şi le-au spus cã Bogdan uitase o pungã de plastic galbenã sub masa de la bar şi i-a întrebat dacã puteau sã o aducã la restaurantul M, întrucât conţinea mâncare pentru soţia lui Bogdan, care era bolnavã.
12. La ora 21,15, reclamantul şi Bogdan au sosit la restaurantul M şi s-au aşezat la masa lui Alex. Dupã 10 minute, P.T., care ţinea punga de plastic a lui Bogdan, şi D.C. li s-au alãturat. P.T. s-a aşezat la masa lui Alex, iar D.C. s-a aşezat la masa alãturatã împreunã cu nişte cunoştinţe.
13. Când Alex a mers la toaletã, au intervenit ofiţeri de poliţie îmbrãcaţi civil, aşteptându-se sã gãseascã exact 2.000 de tablete de ecstasy în punga de sub masã.
14. În declaraţiile lor, reclamantul şi prietenii sãi au insistat asupra faptului cã, de fapt, drogurile le fuseserã date agenţilor sub acoperire de cãtre poliţie pentru a servi la realizarea operaţiunii sub acoperire. Pentru a-şi susţine declaraţiile, aceştia au arãtat cã, în ciuda supravegherii lor constante din ultimele câteva zile, poliţia nu a putut explica de unde obţinuserã drogurile cei 3 prieteni.
C. Procesul penal împotriva reclamantului
1. Rechizitoriul
15. Reclamantul şi prietenii sãi au fost arestaţi şi luaţi în custodie în seara zilei de 29 aprilie 2002, sub învinuirea de trafic de droguri. Instanţele au menţinut mãsura arestãrii pe perioada întregii proceduri.
16. Parchetul i-a audiat pe reclamant, pe D.C. şi pe P.T., precum şi pe cei 2 martori oculari care fuseserã prezenţi pe terasa restaurantului M şi a analizat declaraţiile scrise ale lui Toni şi Sven. La cererea procurorului, atât apartamentul reclamantului, cât şi cel al lui D.C. au fost percheziţionate de poliţie. Nu s-au gãsit droguri sau alte substanţe ilegale.
Procurorul a concluzionat cã, la data de 29 aprilie 2002, Gotti îl informase pe Toni cã cele 3 persoane pregãteau o tranzacţie cu tablete MDMA (metilen-dioxid-metilamfetaminã). Toni îl contactase dupã aceea pe Sven, care s-a întâlnit cu suspecţii pentru a finaliza tranzacţia. Conform declaraţiilor lui Sven, suspecţii se oferiserã sã îi vândã 4.000 de tablete de MDMA la preţul de 4 dolari americani bucata.
17. La data de 21 iunie 2002, procurorul a dispus trimiterea în judecatã a reclamantului, a lui P.T. şi a lui D.C. sub învinuirea de trafic de droguri, faptã comisã cu încãlcarea dispoziţiilor <>Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificãrile şi completãrile ulterioare (Legea nr. 143).
18. De asemenea, procurorul a dispus disjungerea urmãririi penale de cea referitoare la un alt participant la traficul de droguri, Bogdan, care nu fusese încã identificat de poliţie. La data de 13 februarie 2003, Parchetul de pe lângã Curtea Supremã de Justiţie l-a identificat pe Bogdan ca fiind aceeaşi persoanã cu Gotti şi a încheiat urmãrirea penalã împotriva acestuia.
2. Procedura în faţa primei instanţe
19. În faţa Tribunalului Bucureşti au avut loc mai multe termene de judecatã.
20. Cei 3 inculpaţi au negat implicarea lor în traficul de droguri şi au susţinut cã fuseserã victimele unei înscenãri a poliţiei. Aceştia au declarat în mod repetat cã Bogdan fusese, de asemenea, prezent la restaurantul M.
21. Avocaţii apãrãrii au insistat asupra importanţei pe care ar avea-o pentru instanţã audierea lui Bogdan în prezenţa inculpaţilor. De asemenea, au solicitat poliţiei sã prezinte punga şi pachetele în care fuseserã gãsite tabletele şi sã preleve amprente digitale de pe acestea. Aceştia au considerat cã instanţa ar trebui sã vizioneze înregistrãrile video ale evenimentelor. În fine, aceştia au cerut o confruntare între inculpaţi pentru a putea demonstra cã poliţia îi supusese presiunilor şi le fãcuse promisiuni pentru a obţine declaraţiile iniţiale.
Instanţa nu a încuviinţat aceastã probã.
22. Tribunalul a pronunţat o sentinţã în cauzã la data de 15 aprilie 2003. Cei 3 inculpaţi au fost gãsiţi vinovaţi de sãvârşirea infracţiunii de trafic de droguri şi condamnaţi fiecare la 4 ani de închisoare. Instanţa a dedus din pedeapsã timpul petrecut în arest preventiv. De asemenea, instanţa a confiscat cele 1.965 de tablete de MDMA ce au rãmas dupã efectuarea testelor de laborator.
23. Tribunalul a respins argumentele apãrãrii pe motivul cã, în temeiul Legii nr. 143, declaraţiile date de agenţii sub acoperire şi de colaboratorii acestora pot constitui mijloace de probã. Instanţa a constatat cã declaraţiile respective nu fuseserã obţinute în mod ilegal şi a considerat cã argumentele în sens contrar ale apãrãrii nu puteau pune sub semnul îndoielii aceste probe. De asemenea, instanţa a considerat cã intenţia inculpaţilor de a vinde droguri a fost doveditã prin angajarea lor în negocieri cu Toni şi Gotti, ceea ce le-a permis acestora, la rândul lor, sã îl autorizeze pe Sven sã facã tranzacţia cu inculpaţii şi sã obţinã drogurile de la aceştia.
Pentru a ajunge la aceastã concluzie instanţa s-a bazat pe declaraţiile date poliţiei de cãtre suspecţi şi de cãtre agenţii sub acoperire Toni şi Sven, precum şi pe declaraţiile reclamantului în faţa instanţei. Aceasta a acordat prioritate declaraţiei date de D.C. în timpul cercetãrilor, considerând cã retragerea declaraţiei sale iniţiale date poliţiei nu a fost justificatã, întrucât aceasta nu a dovedit cã a fost constrânsã sã dea respectiva declaraţie.
3. Procedura în apel
24. Toate pãrţile au introdus apel împotriva Sentinţei din 15 aprilie 2003. Avocatul apãrãrii a reiterat faptul cã probele strânse împotriva inculpaţilor erau ilegale, cã drogurile aparţinuserã poliţiei şi cã Bogdan ar trebui audiat de instanţã.
25. Printr-o decizie din data de 29 octombrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut constatãrile tribunalului cu privire la situaţia de fapt din cauzã şi aprecierea acestuia cu privire la vinovãţia participanţilor. Cu toate acestea, instanţa a considerat cã tribunalul fãcuse o eroare în determinarea cuantumului pedepsei prin faptul cã nu luase în considerare gravitatea infracţiunilor comise şi faptul cã, în calitate de studenţi, participanţii aveau un nivel de educaţie mai ridicat, care ar fi trebuit sã le fi permis sã înţeleagã gravitatea faptelor lor. Prin urmare, instanţa a majorat pedeapsa la 12 ani de închisoare pentru fiecare inculpat.
26. Printr-o decizie definitivã din 20 aprilie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile inculpaţilor şi a menţinut decizia curţii de apel.
II. Dreptul intern şi internaţional relevant
27. Prevederile relevante din Codul de procedurã penalã şi din Legea nr. 143 sunt descrise în Hotãrârea din 29 septembrie 2009, definitivã la 29 decembrie 2009, în Cauza Constantin şi Stoian împotriva României, nr. 23.782/06 şi nr. 46.629/06, §§ 33-34.
28. Textele Consiliului Europei privind utilizarea tehnicilor speciale de investigaţie sunt detaliate în Hotãrârea Ramanauskas împotriva Lituaniei [MC], nr. 74.420/01, §§ 35-37, CEDO 2008-....
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 6 din Convenţie
29. Reclamantul s-a plâns de faptul cã nu a beneficiat de un proces echitabil în procedura penalã îndreptatã împotriva sa, afirmând cã ar fi avut loc o încãlcare a art. 6 §§ 1 şi 3 din Convenţie, care prevãd urmãtoarele:
"1. Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public [...] a cauzei sale, de cãtre o instanţã [...] care va hotãrî [...] asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronunţatã în mod public. [...]
3. Orice acuzat are, în special, dreptul: [...]
(d) sã întrebe sau sã solicite audierea martorilor acuzãrii şi sã obţinã citarea şi audierea martorilor apãrãrii în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzãrii;".
30. Mai precis, reclamantul a susţinut cã el şi prietenii sãi au fost victimele unei înscenãri a agenţilor sub acoperire şi a colaboratorului acestora şi cã drogurile gãsite la locul faptei aparţineau poliţiei. De asemenea, reclamantul s-a plâns de faptul cã nu a existat nicio probã legalã cu privire la implicarea lor în traficul de droguri şi cã instanţele nu au analizat probe esenţiale; mai precis, acestea nu au dispus prelevarea amprentelor digitale de pe punga ce conţinea drogurile, audierea martorului-cheie Bogdan şi analizarea transcrierii convorbirilor telefonice care avuseserã loc între coinculpaţi şi agenţii sub acoperire. În plus, acesta a considerat cã procurorul şi instanţele nu au stabilit în mod corect încadrarea juridicã a faptei presupus sãvârşite.
În temeiul aceluiaşi articol, reclamantul s-a plâns cã hotãrârile judecãtoreşti nu au fost pronunţate în şedinţã publicã.
A. Asupra admisibilitãţii
31. Curtea observã cã acest capãt de cerere nu este vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altã parte, Curtea constatã cã acesta nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.
B. Asupra fondului
1. Argumentele pãrţilor
a) Guvernul
32. Guvernul a susţinut punctul de vedere al procurorului cu privire la situaţia de fapt, astfel cum a fost confirmat de instanţele interne.
33. Acesta a prezentat o descriere detaliatã a procedurii interne privind operaţiunile poliţieneşti sub acoperire şi a subliniat cã un sistem care sã permitã astfel de operaţiuni era uzual în multe ţãri europene, fiind recomandat de Consiliul Europei şi de Uniunea Europeanã în anumite situaţii.
34. În ceea ce priveşte situaţia de fapt din cauza de faţã, Guvernul a negat existenţa unei înscenãri a poliţiei şi a considerat cã probele depuse la dosar îi susţin argumentele.
35. De asemenea, Guvernul a respins susţinerile referitoare la inechitatea procedurii. În opinia sa, instanţele au interpretat în mod detaliat probele şi şi-au prezentat concluziile în mod amãnunţit.
36. Mai mult chiar, spre deosebire de Cauza Teixeira de Castro împotriva Portugaliei (9 iunie 1998, Culegere de hotãrâri şi decizii 1998-IV), în cauza de faţã instanţele nu şi-au întemeiat hotãrârile numai pe declaraţiile agenţilor sub acoperire, ci şi pe declaraţiile pârâţilor, date în diferitele stadii ale procedurii.
37. În fine, citând Hotãrârea Kls împotriva Germaniei (22 septembrie 1993, § 29, seria A nr. 269), Guvernul a subliniat cã, în mod normal, nu intrã în competenţa Curţii Europene sã substituie propria sa apreciere asupra situaţiei de fapt celei fãcute de instanţele interne şi cã, în principiu, le revine acestor instanţe sã aprecieze probele administrate în faţa lor.
b) Reclamantul
38. Reclamantul a susţinut cã în dosar nu existau probe concludente cã luase parte la traficul de droguri şi a reiterat cã în momentul arestãrii asupra sa nu s-au gãsit droguri.
39. Acesta a argumentat cã nu participase la nicio operaţiune ce presupunea vânzarea de droguri, având în vedere cã drogurile au trecut din mâinile unuia dintre agenţii de poliţie în mâinile celuilalt, fãrã nicio intenţie de a le vinde. Dupã pãrerea sa, a fost vorba doar despre o operaţiune a poliţiei în vederea strângerii de probe. Reclamantul a reiterat cã instanţele nu au analizat înregistrãrile video sau audio ale operaţiunii, cã nu s-au luat amprente digitale de pe punga ce conţinea drogurile şi cã nu a avut loc nicio confruntare între inculpaţi şi agenţii sub acoperire şi colaboratorul acestora, care nu au fost niciodatã audiaţi de procuror sau de instanţe.
2. Aprecierea Curţii
40. Curtea reitereazã jurisprudenţa sa recentã referitoare la art. 6 din Convenţie, în care a fãcut o distincţie detaliatã între conceptul de înscenare şi utilizarea tehnicilor legale ale activitãţilor sub acoperire şi a reafirmat obligaţia instanţelor interne de a face o analizã atentã a materialului aflat la dosar atunci când un acuzat invocã o înscenare din partea poliţiei. În acest context, Curtea a mai stabilit şi cã rolul sãu, potrivit art. 6 § 1 din Convenţie, nu este sã stabileascã dacã anumite mijloace de probã au fost obţinute ilegal, ci mai degrabã sã analizeze dacã o astfel de "ilegalitate" a avut drept consecinţã încãlcarea unui alt drept protejat prin Convenţie; astfel, Curtea trebuie sã analizeze calitatea aprecierilor fãcute de instanţele interne cu privire la pretinsa înscenare şi sã se asigure cã acestea au asigurat în mod adecvat dreptul la apãrare al inculpatului, în special dreptul la proceduri contradictorii şi la egalitatea armelor (vezi Ramanauskas, menţionatã mai sus, §§ 49-61; Malininas împotriva Lituaniei, nr. 10.071/04, §§ 34-35, 1 iulie 2008, şi Bykov împotriva Rusiei [MC], nr. 4.378/02, §§ 88-93, 10 martie 2009).
41. Pentru a stabili dacã, în cauza de faţã, agenţii de poliţie sub acoperire s-au limitat sau nu la "investigarea activitãţii infracţionale într-un mod esenţialmente pasiv" (vezi Ramanauskas, menţionatã mai sus, § 55), Curtea ţine seama de o serie de considerente. Nu existã niciun indiciu cã reclamantul sau coinculpaţii ar fi fost implicaţi anterior în infracţiuni legate de droguri. Curtea observã cã autoritãţile nu au oferit detalii şi nu au fãcut trimitere la nicio probã obiectivã referitoare la comportamentul infracţional al suspecţilor înainte de incidentele din data de 29 aprilie 2002. Mai mult chiar, nu s-au gãsit droguri nici în posesia reclamantului, nici la el acasã (vezi paragraful 16 de mai sus).
42. De asemenea, Curtea observã cã pãrţile au dat interpretãri diferite evenimentelor ce au avut loc la data de 29 aprilie 2002. În opinia autoritãţilor, reclamantul şi coinculpaţii sãi acceptaserã sã intermedieze tranzacţia. Cu toate acestea, reclamantul, susţinând cã a fost vorba despre o înscenare a poliţiei, a declarat cã nu ştia ce conţine punga, care, de fapt, îi aparţinea colaboratorului poliţiei, Bogdan; de asemenea, reclamantul a mai susţinut cã drogurile din pungã aparţineau poliţiei.
43. În lumina acestor interpretãri divergente, este esenţial pentru Curte sã analizeze procedura în care a fost invocat capãtul de cerere privind provocarea, pentru a se asigura cã drepturile apãrãrii au fost asigurate în mod adecvat, în special dreptul la o procedurã contradictorie şi la egalitatea armelor [vezi Ramanauskas, §§ 60-61, şi Malininas, § 34, ambele menţionate mai sus, şi Khudobin împotriva Rusiei, nr. 59.696/00, § 133, CEDO 2006-XII (extrase)].
44. În condamnarea reclamantului şi a coinculpaţilor sãi, instanţele s-au bazat exclusiv pe probele obţinute în cadrul urmãririi penale, şi anume pe rapoartele scrise ale agenţilor sub acoperire şi pe declaraţiile suspecţilor, precum şi pe mãrturiile inculpaţilor în faţa primei instanţe.
Instanţele nu au rãspuns cererilor apãrãrii de a se administra probe, în special cu privire la implicarea şi rolul lui Bogdan, nici solicitãrii de a fi prelevate amprente digitale de pe pungile ce conţineau drogurile sau de a analiza înregistrãrile evenimentelor. În plus, instanţele nu i-au audiat pe agenţii sub acoperire. Astfel, apãrarea nu a avut nicio ocazie de a adresa întrebãri martorilor. De asemenea, instanţele au hotãrât sã acorde prioritate declaraţiilor obţinute de anchetatori şi au considerat cã cele date în faţa instanţei de fond au fost false.
45. În lumina susţinerilor inculpaţilor cu privire la implicarea poliţiei, instanţele interne nu ar fi putut sã asigure respectarea principiului echitãţii şi, în special, a celui al egalitãţii armelor fãrã a-i audia pe Bogdan şi pe agenţii de poliţie sub acoperire şi fãrã a le permite pârâţilor sã adreseze întrebãri acestor persoane, mãcar în scris. Mai mult chiar, instanţa ar fi trebuit sã analizeze sau cel puţin sã ofere explicaţii mai detaliate cu privire la motivul respingerii celorlalte cereri de administrare de probe.
46. Curtea nu poate reţine in abstracto prioritatea ce ar trebui acordatã declaraţiilor date de un martor în şedinţã publicã şi sub jurãmânt în raport cu declaraţiile aceluiaşi martor date în cursul urmãririi penale, chiar dacã cele douã sunt contradictorii (vezi Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, § 78, Culegere de hotãrâri şi decizii 1996-II). Totuşi, Curtea considerã cã motivarea oferitã de tribunal pentru justificarea prioritãţii acordate declaraţiilor lui D.C. în faţa anchetatorilor ar putea ridica o problemã în ceea ce priveşte respectarea drepturilor apãrãrii.
47. În fine, Curtea observã maniera sumarã în care instanţele interne au respins susţinerile privind înscenarea de cãtre poliţie. Aceasta reţine cã elementul comun al interpretãrilor divergente ale pãrţilor asupra situaţiei de fapt din cauzã este cã reclamantul şi prietenii sãi au negociat cu Gotti/Bogdan şi apoi s-au întâlnit cu Sven.
48. În concluzie, deşi ţine seama de importanţa şi de dificultãţile sarcinii anchetatorilor, Curtea considerã, ţinând cont de cele de mai sus, cã instanţele interne nu au cercetat suficient susţinerile referitoare la înscenare. Pentru aceste motive, procedura reclamantului a fost lipsitã de caracterul echitabil cerut de art. 6 din Convenţie.
Prin urmare, a avut loc încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie din acest punct de vedere.
49. Mai mult, Curtea considerã cã concluzia de mai sus face inutilã analizarea celorlalte capete de cerere.
II. Asupra celorlalte pretinse încãlcãri ale Convenţiei
50. Reclamantul considerã cã, în circumstanţele speţei, pedeapsa la care a fost condamnat a constituit o încãlcare a art. 3 din Convenţie.
51. De asemenea, acesta a formulat câteva capete de cerere, în temeiul art. 5 din Convenţie, cu privire la arestarea sa şi arestul sãu preventiv, în special cu privire la impunerea acestei mãsuri preventive şi a prelungirii sale repetate de cãtre instanţe.
52. Reclamantul s-a plâns cã pedeapsa sa a fost majoratã de curtea de apel numai pentru cã era student, lucru care, dupã pãrerea sa, a constituit o discriminare ce intrã sub incidenţa art. 6 § 1 din Convenţie coroborat cu art. 14.
53. În temeiul art. 7 din Convenţie, reclamantul s-a plâns de faptul cã a fost condamnat pentru o infracţiune ce nu a existat niciodatã, în mãsura în care a fost victima unei înscenãri.
54. În opinia Curţii, capetele de cerere pe care reclamantul le-a formulat în temeiul art. 3, 7 şi 14 din Convenţie sunt doar o reiterare a celor deja formulate şi analizate în temeiul art. 6.
În plus, Curtea apreciazã cã, deşi o persoanã poate fi umilitã prin simplul fapt cã a fost condamnatã penal, ceea ce este relevant în sensul art. 3 din Convenţie este cã persoana ar trebui sã fie umilitã nu pur şi simplu prin condamnarea sa, ci de executarea pedepsei (vezi Tyrer împotriva Regatului Unit, 25 aprilie 1978, § 30, seria A nr. 26). În cauza de faţã, nimic nu indicã o astfel de umilinţã, iar reclamantul nu a reuşit sã îşi susţinã alegaţiile în sens contrar. În fine, Curtea observã cã infracţiunea pentru care a fost condamnat reclamantul este incriminatã prin Legea nr. 143. Capãtul de cerere întemeiat pe art. 7 din Convenţie este aşadar nefondat.
55. Prin urmare, în lumina tuturor elementelor aflate în posesia sa şi în mãsura în care este competentã sã se pronunţe asupra aspectelor invocate, Curtea constatã cã acestea nu indicã nicio urmã de încãlcare a drepturilor şi libertãţilor prevãzute în Convenţie sau în protocoalele sale.
Rezultã cã aceastã parte a plângerii este vãdit neîntemeiatã şi trebuie respinsã în conformitate cu art. 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
56. În ceea ce priveşte capetele de cerere formulate în temeiul art. 5 din Convenţie, Curtea observã cã arestarea preventivã a reclamantului s-a finalizat odatã cu pronunţarea Sentinţei din 15 aprilie 2003, adicã cu mai mult de 6 luni înainte de depunerea cererii de faţã la data de 2 iulie 2004 [vezi Mujea împotriva României (dec.), nr. 44.696/98, 10 septembrie 2002, şi Negoescu împotriva României (dec.), nr. 55.450/00, 17 martie 2005].
57. Rezultã cã acest capãt de cerere a fost introdus tardiv şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 §§ 1 şi 4 din Convenţie.
III. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie
58. Conform art. 41 din Convenţie:
"Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciu
59. Reclamantul a solicitat suma de 109.000 euro (EUR) ca daune materiale, detaliatã dupã cum urmeazã:
- 4.000 EUR reprezintã salariul pe care l-ar fi câştigat din anul 2002 pânã în anul 2004 dacã ar fi continuat sã ocupe locul de muncã pe care îl avea la data arestãrii sale;
- 105.000 EUR reprezintã salariul pe care l-ar fi câştigat din anul 2004, când avea sã absolve studiile universitare, şi pânã în prezent.
De asemenea, reclamantul a solicitat suma de 105.000 EUR ca daune morale.
60. Guvernul a argumentat cã reclamantul nu şi-a justificat pretenţiile şi cã nu existã nicio legãturã de cauzalitate între acestea şi condamnarea sa.
De asemenea, acesta a considerat cã simpla constatare a unei încãlcãri ar constitui, în sine, o reparaţie echitabilã suficientã pentru prejudiciul moral pretins de reclamant.
În fine, Guvernul a subliniat cã, în cazul în care Curtea ar constata cã procedura penalã nu a fost echitabilã, Codul de procedurã penalã prevedea posibilitatea redeschiderii procedurii în faţa instanţelor interne.
61. Curtea reţine cã reclamantul are opţiunea de a solicita redeschiderea procedurii în temeiul dreptului intern.
În ceea ce priveşte prejudiciul invocat de reclamant, Curtea nu distinge nicio legãturã de cauzalitate între încãlcarea constatatã şi prejudiciul material pretins; prin urmare, respinge acest capãt de cerere. Pe de altã parte, Curtea îi alocã reclamantului suma de 10.000 EUR ca daune morale.
B. Cheltuieli de judecatã
62. Reclamantul nu a solicitat rambursarea cheltuielilor de judecatã.
C. Dobânzi moratorii
63. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA
1. declarã cererea admisibilã în ceea ce priveşte art. 6 § 1 din Convenţie şi inadmisibilã în rest;
2. hotãrãşte cã a avut loc o încãlcare a dreptului la un proces echitabil prevãzut de art. 6 § 1 din Convenţie;
3. hotãrãşte cã nu are rost sã analizeze celelalte capete de cerere întemeiate pe art. 6 din Convenţie;
4. hotãrãşte:
a) ca statul pârât sã îi plãteascã reclamantului, în termen de 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, conform art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 10.000 EUR (zece mii euro), plus orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit, cu titlu de daune morale, sumã ce va fi convertitã în moneda naţionalã a statului pârât la cursul de schimb valabil la data plãţii;
b) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceastã sumã sã se majoreze cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de satisfacţie echitabilã în rest.
Redactatã în limba englezã, apoi comunicatã în scris la data de 1 iunie 2010, în aplicarea art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
