Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARARE ARBITRALA din 23 aprilie 2013 avand drept obiect stabilirea criteriilor de repartizare a remuneratiei echitabile pentru comunicarea publica a fonogramelor publicate in scop comercial sau a reproducerilor acestora, cuvenite organismului de gestiune colectiva ADPFR pentru producatorii de fonograme pe care ii reprezinta, si a comisionului datorat organismului colector UPFR, pentru perioada 2012-2014
EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR - CORPUL DE ARBITRI PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 273 din 15 mai 2013
CORPUL DE ARBITRI DE PE LÂNGĂ OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR
Dosar nr. 3/2013
Completul de arbitraj constituit din:
- Ciubotă Cătălin Ion
- Ionescu Mircea Felix Melineşti
- Babiuc Victor
- Tănăsescu Mihai Alexandru
- Uliescu Marilena
Pe rol se află soluţionarea cererilor de arbitraj formulate de Asociaţia pentru Drepturile Producătorilor de Fonograme din România (ADPFR), cu sediul în Bucureşti, str. Gh. Petraşcu nr. 10, bl. B7, sc. 1, ap. 39, sectorul 3, reprezentată legal de către dna Daniela Cristina Oprişan, în calitate de administrator general, şi Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), cu sediul în Bucureşti, bd. Nicolae Titulescu nr. 88B, sectorul 1, reprezentată legal prin dna Mihaela Alexandrina Scrioşteanu, în calitate de director executiv.
Cererile de arbitraj formulate de ADPFR şi UPFR au ca temei juridic, aşa cum s-a menţionat în cererile de iniţiere a procedurii, dispoziţiile art. 131^2 alin. (3)-(9) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, şi au ca obiect stabilirea criteriilor de repartizare a remuneraţiei echitabile pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, cuvenite organismului de gestiune colectivă ADPFR pentru producătorii de fonograme pe care îi reprezintă, şi a comisionului datorat organismului colector UPFR, pentru perioada 2012-2014.
Arbitrajul s-a desfăşurat la termenele din data de 2 aprilie 2013, 10 aprilie 2013, 15 aprilie 2013, 17 aprilie 2013 şi 22 aprilie 2013.
Dezbaterile pe fond au avut loc la data de 22 aprilie 2013, fiind consemnate în încheierea de şedinţă care face parte integrantă din prezenta.
Completul, având nevoie de timp pentru a delibera şi a da părţilor posibilitatea de a depune concluzii scrise, în temeiul art. 396 din Codul de procedură civilă, a amânat pronunţarea la data de 23 aprilie 2013.
Dezbaterile au avut loc la sediul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), cu participarea tuturor arbitrilor ce fac parte din complet.
Având în vedere înscrisurile administrate, dezbaterile şi concluziile părţilor, completul de arbitri constată:
Constituirea completului de arbitraj a fost realizată cu respectarea prevederilor art. 131^1 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, părţile fiind convocate pentru tragerea la sorţi în vederea desemnării arbitrilor.
Prin cererea de arbitraj, ADPFR a solicitat stabilirea modalităţii de repartizare în cote procentuale între organismele de gestiune colectivă a drepturilor producătorilor de fonograme, ADPFR şi UPFR, a remuneraţiei cuvenite producătorilor de fonograme, titulari de drepturi conexe, pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ, a celor publicate în scop comercial sau a reproducerii acestora, precum şi a comisionului de colectare datorat organismului de gestiune colectivă desemnat colector pentru drepturile producătorilor de fonograme pe perioada 2012-2014.
Prin cererea de arbitraj UPFR a solicitat stabilirea criteriilor de repartizare a remuneraţiei echitabile pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, cuvenite organismului de gestiune colectivă ADPFR pentru producătorii de fonograme pe care îi reprezintă, şi a comisionului datorat organismului colector UPFR pentru perioada 2012-2014.
La data de 20 martie 2013 UPFR a depus la ORDA sub nr. RGII/2564 cererea de iniţiere a procedurii de arbitraj.
La data de 21 martie 2013 ADPFR a depus la ORDA sub nr. RGII/2662 cererea de iniţiere a procedurii de arbitraj.
La data de 2 aprilie 2013 UPFR, odată cu motivele cererii de arbitraj, a formulat excepţie de nelegalitate a Deciziei ORDA nr. 250 din 9 septembrie 2011.
La data de 2 aprilie 2013 ADPFR depune cerere precizatoare la cererea de arbitraj.
La data de 10 aprilie 2013 ADPFR formulează excepţia inadmisibilităţii cererii de arbitraj a UPFR şi note de concluzii privind excepţia de nelegalitate a Deciziei ORDA nr. 250 din 9 septembrie 2011 invocată de UPFR la termenul din 2 aprilie 2013.
La data de 10 aprilie 2013 UPFR a depus întâmpinare la cererea de arbitraj formulată de ADPFR.
La data de 15 aprilie 2013 UPFR a depus cerere precizatoare, solicitând ca şi perioada anului 2011 să facă obiectul hotărârii arbitrale.
La data de 17 aprilie 2013 ADPFR a depus precizări la cererea de arbitraj prin care a solicitat şi ca denumirea obiectului arbitrajului să poarte titulatura de "stabilirea modalităţii de repartizare, în cote procentuale, între organismele de gestiune colectivă a drepturilor producătorilor de fonograme, ADPFR şi UPFR, a remuneraţiei cuvenite producătorilor de fonograme, titulari de drepturi conexe, pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial şi a reproducerilor acestora, precum şi a comisionului de colectare datorat organismului de gestiune desemnat colector pentru drepturile producătorilor de fonograme pentru perioada 2012-2014".
Pe toată perioada procedurii de arbitraj părţile au depus înscrisuri în susţinerea cererilor formulate.
La data de 22 aprilie 2013 ambele părţi au depus concluzii scrise.
La data de 23 aprilie 2013 UPFR a completat concluziile scrise depuse în data de 22 aprilie 2013.
Analizând actele şi lucrările dosarului, completul arbitral constată:
Cu privire la titulatura arbitrajului, în raport cu obiectul cererilor formulate de părţi, completul de arbitraj stabileşte că aceasta vizează stabilirea criteriilor de repartizare a remuneraţiei echitabile pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, cuvenite organismului de gestiune colectivă ADPFR pentru producătorii de fonograme pe care îi reprezintă, şi a comisionului datorat organismului colector UPFR pentru perioada 2012-2014.
Cu privire la excepţia de nelegalitate a Deciziei ORDA nr. 250 din 9 septembrie 2011 invocată de UPFR şi unită cu fondul la termenul din data de 10 aprilie 2013, completul de arbitraj, cu opinie majoritară 4 la 1, admite excepţia de nelegalitate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual poate fi cercetată oricând pe cale de excepţie, potrivit principiului de drept quae temporalia sunt ad agendum perpetua sunt ad excipiendum.
Decizia ORDA nr. 250 din 9 septembrie 2011, pentru stabilirea proporţiei remuneraţiei cuvenite fiecărui organism de gestiune colectivă din domeniul producătorilor de fonograme din remuneraţiile pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, este un act administrativ unilateral cu caracter individual circumscris dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c din Legea nr. 554/2004.
Prin modificarea adusă Legii nr. 554/2004 de către Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, legiuitorul a instituit instrumentul procedural prin care o parte poate contesta, pe cale de excepţie, oricând, în cadrul unui proces, legalitatea unui act administrativ individual de care partea adversă înţelege să se prevaleze.
Mai mult decât atât, actul administrativ unilateral în discuţie susţine cererea de arbitraj a ADPFR pentru justificarea împărţirii de remuneraţii.
Faţă de acest aspect, completul de arbitraj, cu majoritate, reţine faptul că din punct de vedere funcţional este competent să soluţioneze excepţia invocată, având în vedere faptul că procedura de reglementare a metodologiilor stabilită de Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, vizează două grade de jurisdicţie, şi anume procedura de arbitraj din prezenta cauză ca etapă a fondului şi calea de atac a apelului formulat la Curtea de Apel Bucureşti.
În lumina dispoziţiilor mai sus enunţate, completul apreciază că toate aspectele litigioase pot şi rămân a fi soluţionate de prezentul complet de arbitraj ca primă instanţă, competenţa instanţei la care face referire art. 547 din Codul de procedură civilă fiind cea privind arbitrajul comun.
În ceea ce priveşte Decizia ORDA nr. 250 din 9 septembrie 2011, aceasta stabileşte modalitatea de repartizare a remuneraţiei între părţile UPFR şi ADPFR în cote procentuale fără a respecta principiul utilizării reale a fonogramelor din repertoriul fiecărui organism de gestiune colectivă, principiu însuşit de ambele părţi drept criteriu şi prevăzut în mod expres de Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de această situaţie, completul de arbitraj, cu majoritate de 4 la 1, va admite excepţia de nelegalitate invocată de UPFR, urmând a înlătura aplicabilitatea Deciziei ORDA nr. 250 din 9 septembrie 2011.
Cu privire la excepţia de inadmisibilitate invocată de ADPFR la cererea precizatoare a cererii de arbitraj formulată de UPFR şi unită cu fondul la termenul din 10 aprilie 2013, completul de arbitraj reţine următoarele:
Motivele invocării excepţiei vizează reglementarea anului 2011 de către UPFR printr-o cerere distinctă de precizări a cererii de arbitraj, perioadă ce nu a făcut obiectul negocierilor anterioare între părţile prezentului arbitraj.
Aspectele invocate de ADPFR în susţinerea excepţiei nu vizează elemente de inadmisibilitate, ci de netemeinicie, în raport cu textul prevăzut de Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare privind procedura prealabilă de negociere a părţilor raportată la perioada invocată, respectiv anul 2011.
În consecinţă, completul de arbitraj urmează a respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de ADPFR ca nefondată.
Referitor la fondul cauzei şi având în vedere probele depuse la dosar de ambele părţi, se reţin următoarele:
Cererile de arbitraj formulate de părţi urmează a fi admise în parte, stabilindu-se pentru anul 2012 următoarele criterii de repartizare a remuneraţiilor pe categorii de utilizatori:
- pentru sursele de colectare radio şi tv stabileşte criteriul proporţiei utilizării reale a fonogramelor aparţinând membrilor ADPFR, respectiv membrilor UPFR, conform playlisturilor comunicate de organismele de televiziune şi radiodifuziune;
- pentru sursa de colectare proprie stabileşte criteriul ponderii utilizării reale a fonogramelor aparţinând membrilor ADPFR, respectiv membrilor UPFR, conform proporţiei încasărilor fiecărui organism de gestiune colectivă aferent licenţelor emise în acest scop.
La stabilirea acestor criterii completul de arbitraj a avut în vedere atât norma de reglementare prevăzută de Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi probele părţilor depuse în procedura de arbitraj.
În privinţa remuneraţiilor cuvenite producătorilor de fonograme care nu sunt membri ai niciunuia dintre cele două organisme de gestiune colectivă, completul de arbitraj apreciază ca acestea să fie gestionate conform prevederilor art. 123^1 alin. (2) coroborat cu art. 129^1 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, de către organismul de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri din domeniu, respectiv UPFR.
Cererea formulată de UPFR pentru stabilirea remuneraţiilor pentru anul 2011 în conformitate cu dispoziţiile art. 133 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, urmează a fi respinsă având în vedere faptul că aceste remuneraţii nu au fost negociate de părţi în procedura prealabilă arbitrajului.
Cererile părţilor formulate pentru perioada 2013-2014 privind stabilirea de procente de remuneraţie cuvenite UPFR şi ADPFR urmează a fi respinse ca premature, având în vedere faptul că criteriile de repartiţie stabilite în prezenta cauză urmează a fi aplicate de către părţi utilizării reale a repertoriului pe anul 2012 pe surse de colectare pentru stabilirea procentelor de remuneraţie între acestea, cu relevanţă pentru perioada viitoare, respectiv anii 2013-2014.
Cu privire la comisionul datorat organismului de gestiune colectivă desemnat drept colector unic pe această sursă pe perioada 2012-2014, completul de arbitraj reţine următoarele:
Potrivit Legii nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, acest comision este instituit de legiuitor pentru acoperirea costurilor reale efectuate cu colectarea remuneraţiilor care în prezenta cauză, pe categoria de drepturi evidenţiată de părţi, priveşte un volum amplu de activităţi necesare identificării, colectării şi repartizării remuneraţiilor.
De asemenea, aceste cheltuieli se impun a fi evidenţiate distinct şi trebuie a fi justificate prin documente care să ateste acoperirea reală a costurilor de colectare ale organismului de gestiune care este colector.
În raport cu aceste premise, având în vedere şi susţinerile părţilor, completul arbitral urmează să stabilească drept plafon maxim al comisionului procentul de 12%.
Completul apreciază acest plafon ca fiind unul echitabil în raport cu împrejurarea că organismele de gestiune colectivă din prezentul arbitraj sunt asociaţii fără scop lucrativ, iar suma corespondentă procentului este acoperitoare faţă de cheltuielile efective şi necesare pentru realizarea activităţii de colectare.
Stabilirea unui plafon maxim al comisionului ce poate fi reţinut de colectorul unic este impusă de exigenţa dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit dispoziţiei legale, comisionul datorat de titularii de drepturi pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare ale organismului de gestiune colectivă cumulat cu comisionul datorat organismului de gestiune colectivă care este colector unic nu poate fi mai mare de 15% din sumele colectate anual. Faţă de dispoziţiile legale menţionate, nivelul maxim al comisionului reţinut de colectorul unic trebuie să permită şi celuilalt organism de gestiune colectivă să reţină până la plafonul de 15% un comision pentru acoperirea cheltuielilor proprii de funcţionare. Totodată, completul apreciază că nu poate fi stabilit un comision fix procentual datorită faptului că, potrivit art. 133 alin. (4), dar şi coroborat cu art. 125 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, organismul colector unic, asociaţie nonprofit, poate reţine numai sumele necesare acoperirii cheltuielilor reale de colectare şi nu poate reţine sume în plus peste aceste cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
COMPLETUL ARBITRAL
HOTĂRĂŞTE:
Completul de arbitraj constată competenţa în a soluţiona excepţia de nelegalitate invocată de UPFR privind actul administrativ unilateral emis de ORDA sub nr. 250 din 9 septembrie 2011.
Admite excepţia de nelegalitate a Deciziei directorului general al ORDA nr. 250 din 9 septembrie 2011 invocată de UPFR şi înlătură aplicabilitatea acesteia, cu opinie separată formulată de arbitrul Ciubotă Cătălin Ion.
Respinge excepţia inadmisibilităţii formulată de ADPFR ca nefondată.
Admite în parte cererile de arbitraj formulate de părţi, stabilind pentru anul 2012 următoarele criterii de repartizare a remuneraţiilor pe categorii de utilizatori:
- pentru sursele de colectare radio şi tv stabileşte criteriul proporţiei utilizării reale a fonogramelor aparţinând membrilor ADPFR, respectiv membrilor UPFR, conform playlisturilor comunicate de organismele de televiziune şi radiodifuziune;
- pentru sursa de colectare proprie stabileşte criteriul ponderii utilizării reale a fonogramelor aparţinând membrilor ADPFR, respectiv membrilor UPFR, conform proporţiei încasărilor fiecărui organism de gestiune colectivă aferent licenţelor emise în acest scop;
- stabileşte că remuneraţiile cuvenite producătorilor de fonograme care nu sunt membri ai niciunuia dintre cele două organisme de gestiune colectivă să fie gestionate de către organismul de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri din domeniu, respectiv UPFR.
Respinge cererea formulată de UPFR pentru stabilirea remuneraţiilor pentru anul 2011 în conformitate cu dispoziţiile art. 133 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.
Respinge ca premature cererile părţilor formulate pentru perioada 2013-2014 privind stabilirea de criterii şi procente de remuneraţie cuvenite UPFR şi ADPFR.
Stabileşte comisionul datorat organismului de gestiune colectivă desemnat drept colector pe această sursă pentru perioada 2012-2014 ca fiind sumele ce constituie cheltuieli de colectare ce se evidenţiază distinct şi trebuie să fie justificate prin documente privind acoperirea reală a costurilor de colectare. Plafonul maxim pentru aceste cheltuieli este de 12% din sumele colectate.
Pronunţată astăzi, 23 aprilie 2013, la sediul Corpului de arbitri de pe lângă ORDA din Bucureşti, Calea Victoriei nr. 118, sectorul 1.
Cu apel în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Completul de arbitraj constituit din:
Arbitri:
- Ciubotă Cătălin Ion
- Ionescu Mircea Felix Melineşti
- Babiuc Victor
- Tănăsescu Mihai Alexandru
- Uliescu Marilena
OPINIE SEPARATĂ
Faţă de excepţia de nelegalitate invocată de UPFR în legătură cu Decizia directorului ORDA nr. 250 din 9 septembrie 2011, reţin în opinia mea separată următoarele:
Într-adevăr, aşa cum arată autorul excepţiei, prin ultima modificare adusă Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 de către Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, legiuitorul a instituit mijlocul procedural prin care o parte poate contesta pe cale de excepţie, oricând, în cadrul unui proces, legalitatea unui act administrativ individual, de care partea adversă înţelege să se prevaleze. De asemenea, se reţine drept corectă susţinerea potrivit căreia prezenta cauză se află în faza procesuală a fondului, iar actul administrativ a cărui legalitate se contestă, Decizia ORDA nr. 250 din 9 septembrie 2011, este invocat în susţinerea cererii de arbitraj de către ADPFR. Cu toate acestea, din punct de vedere funcţional, completul de arbitraj nu este competent să soluţioneze excepţia invocată, din cel puţin două considerente.
În primul rând, atribuţiile jurisdicţionale stabilite în competenţa completelor de arbitri învestite cu soluţionarea cererilor de arbitraj în baza Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, sunt strict şi limitativ prevăzute de acest act normativ.
Astfel, activitatea jurisdicţională a acestor complete se rezumă la:
1. stabilirea, în temeiul art. 131^1 alin. (7) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, prin hotărâre arbitrală, a formelor finale ale metodologiilor prevăzute la art. 130 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ, metodologii negociate în prealabil şi pentru care părţile nu au încheiat protocoalele prevăzute la art. 131^1 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
2. stabilirea criteriilor privind repartizarea remuneraţiilor între categoriile de beneficiari [art. 133 alin. (5) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare).
În lumina dispoziţiilor mai sus enunţate, completul apreciază că toate aspectele litigioase ce excedează atribuţiilor jurisdicţionale arătate rămân în competenţa instanţei prevăzute la art. 547 din Codul de procedură civilă.
În cel de-al doilea rând, tocmai textul invocat de către autorul excepţiei, art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prevede în mod clar cui aparţine competenţa funcţională de soluţionare a excepţiei de nelegalitate. Potrivit acestei norme de drept, competentă să soluţioneze excepţia de nelegalitate a actului administrativ cu caracter individual este instanţa de judecată care soluţionează fondul cauzei. Mai mult, potrivit art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare - definiţia unor termeni - s-ar deduce că numai un anumit tip de instanţă poate soluţiona această excepţie de nelegalitate. Astfel, potrivit textului de lege mai sus menţionat: "instanţa de contencios administrativ, denumită în continuare instanţă - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel şi tribunalelor administrativ-fiscale".
În acest context, se poate concluziona că orice referire la instanţa de judecată făcută în Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, priveşte numai tipul de instanţă de contencios administrativ, cu excluderea completă a instanţelor de drept comun sau arbitrale.
În orice situaţie, prezentul complet arbitral învestit să soluţioneze fondul cererii de arbitraj nu poate fi asimilat unei instanţe de judecată.
În consecinţă, în opinia mea, instanţa competentă să cerceteze legalitatea Deciziei ORDA nr. 250 din 9 septembrie 2011, în lumina dispoziţiilor art. 574 din Codul de procedură civilă, este tribunalul din circumscripţia în care se desfăşoară arbitrajul.
În condiţiile în care partea interesată, în baza principiului disponibilităţii reglementat de art. 575 alin. (2) din Codul de procedură civilă raportat la art. 9 din Codul de procedură civilă, nu şi-a manifestat în mod expres voinţa de a sesiza instanţa prevăzută la art. 574 din Codul de procedură civilă, urmează să se constate necompetenţa sa funcţională în privinţa soluţionării excepţiei de nelegalitate a Deciziei ORDA nr. 250 din 9 septembrie 2011. Justificarea acestei soluţii stă în dispoziţia expresă a art. 547 din Codul de procedură civilă, care arată în mod clar că, în arbitraj, intervenţia instanţei poate fi solicitată doar de către partea interesată.
Cătălin-Ion Ciubotă
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
