Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
-----------
*1) Nota traducatorului.
Versiunile originale sunt în limbile franceza şi engleza.
Întrucât versiunile în limbile franceza şi engleza folosesc inconsecvent denumirile unor instituţii şi funcţii, traducerea a fost adaptatã, folosindu-se numai denumirile valabile astãzi, cu excepţia cazurilor expres indicate. În ceea ce priveşte actele procedurale, terminologia traducerii s-a supus regulilor intertemporale.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
CAZUL PETRA IMPOTRIVA ROMÂNIEI
(115/1997/899/1.111)
Hotãrâre pronunţatã de o Camera
România - controlul corespondentei unui deţinut cu Comisia Europeanã pentru Drepturile Omului
I. Articolul 8 din convenţie
A. Obiectul litigiului
Prin cererea ce face obiectul de analiza al Curţii, reclamantul invoca încãlcarea dreptului sau de corespondenta cu Comisia, cu familia şi cu autoritãţile naţionale.
Competenta ratione materiae a Curţii se exercita în limitele deciziei Comisiei privind admisibilitatea unei plângeri, or, Comisia a opinat ca a avut loc o încãlcare a art. 8 prin faptul ca a fost deschisã şi intarziata corespondenta dintre reclamant şi Comisie.
Dosarul cauzei nu conţine nici o scrisoare adresatã de reclamant familiei sale sau autoritãţilor din ţara sa, care sa fie interceptata şi controlatã de autoritãţile penitenciarului.
Curtea considera ca nu trebuie sa ia în discuţie aceste capete de cerere.
B. Respectarea art. 8
Recapitularea jurisprudenţei Curţii
Dispoziţii interne aplicabile în materia controlului corespondentei detinutilor: <>Legea nr. 23/1969 lasa prea multã libertate de decizie autoritãţilor naţionale. Controlul corespondentei pare a fi automat, independent de orice decizie a vreunei autoritãţi judecãtoreşti şi nesupus cãilor de atac.
Regulamentul de aplicare: nepublicat, reclamantul nu a putut lua cunostinta de el.
Guvernul nu contesta concluziile Comisiei: dreptul intern nu corespunde cerintei de accesibilitate, impusa de art. 8 alin. 2 din convenţie, şi nu indica destul de clar întinderea şi modalitãţile de exercitare a puterii de apreciere a autoritãţilor.
Reclamantul nu s-a bucurat de protecţia minima cerutã de preeminenta dreptului într-o societate democratica. Îngrãdirea criticata nu este prevãzutã de lege.
Curtea nu considera ca este necesar sa verifice în cauza respectarea celorlalte cerinţe ale alin. 2 al art. 8.
Concluzie: încãlcare (unanimitate).
II. Articolul 25 alineatul 1 din convenţie
Recapitularea jurisprudenţei Curţii
Reclamantul a afirmat în fata Comisiei ca a fost amenintat de doua ori de cãtre autoritãţile penitenciarului atunci când a cerut sa scrie Comisiei - afirmaţii nedezmintite de cãtre Guvernul parat.
Curtea apreciazã ca aceasta împrejurare constituie o forma de presiune ilegala şi inacceptabila, care a îngrãdit dreptul la recurs individual.
Concluzie: încãlcare (unanimitate).
III. Articolul 50 din convenţie
A. Daune morale
Acordarea unei anumite sume
B. Cheltuieli de judecata
Absenta cererii de restituire a acestora
Concluzie: Statul parat trebuie sa plãteascã reclamantului o anumitã suma cu titlu de daune morale (unanimitate).
REFERINTE LA JURISPRUDENTA CURŢII
25 martie 1983, Silver şi alţii impotriva Regatului Unit; 25 martie 1992, Campbell impotriva Regatului Unit; 15 noiembrie 1996, Calogero Diana impotriva Italiei; 19 februarie 1998, Guerra şi alţii impotriva Italiei; 25 mai 1998, Kurt impotriva Turciei.
În cazul Petra impotriva României*2),
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, constituitã, conform art. 43 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (convenţia) şi dispoziţiilor aplicabile ale Regulamentului sau B*3), într-un complet de judecata alcãtuit din judecãtorii mentionati mai jos:
Domnul R. Bernhardt, preşedinte;
Domnul L.-E. Pettiti;
Domnul A. Spielmann;
Domnul N. Valticos;
Şir John Freeland;
Domnul G. Mifsud Bonnici;
Domnul P. Kuris;
Domnul M. Voicu;
Domnul V. Toumanov,
precum şi din domnii H. Petzold, grefier, şi P.J. Mahoney, grefier adjunct,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la 23 mai şi la 24 august 1998,
pronunţa hotãrârea urmãtoare, adoptatã la 24 august 1998.
---------------
Notele grefierului:
*2) Cauza are nr. 115/1997/899/1.111. Primele doua numele indica poziţia din anul introducerii plângerii, iar ultimele doua arata locul sau pe lista cuprinzând cauzele cu judecarea cãrora Curtea a fost investitã de la început şi pe lista cuprinzând plângerile iniţiale corespunzãtoare (a Comisiei).
*3) Regulamentul B, intrat în vigoare la 2 octombrie 1998, se aplica în toate cauzele care privesc statele angajate prin Protocolul nr. 9.
PROCEDURA
1. Cauza a fost deferita Curţii de cãtre Comisia Europeanã pentru Drepturile Omului (Comisia) la 15 decembrie 1997, apoi la 21 ianuarie 1998 de cãtre domnul Ioan Petra (reclamantul), cetãţean roman, în interiorul termenului de 3 luni prevãzut la art. 32 alin. 1 şi la art. 47 din convenţie. La originea cauzei se afla o plângere (nr. 27.273/95) îndreptatã impotriva României, prin care reclamantul sesizase Comisia la 19 noiembrie 1994 în temeiul art. 25.
Cererea Comisiei face trimitere la art. 44 şi 48, precum şi la declaraţia romana prin care se recunoaşte jurisdicţia obligatorie a Curţii (art. 46). Plângerea reclamantului face trimitere la art. 44 şi 48 din convenţie, asa cum au fost modificate prin Protocolul nr. 9 pe care România l-a ratificat. Ele au ca obiect obţinerea unei decizii care sa stabileascã dacã situaţia de fapt din cauza demonstreaza o încãlcare de cãtre statul parat a cerinţelor art. 8 şi 25 din convenţie.
2. Reclamantul l-a desemnat pe domnul D. Cosma, avocat în Baroul Bucureşti, pentru a-l reprezenta (art. 31 din Regulamentul B).
3. Camera care urma sa se constituie îi includea de drept pe domnul M. Voicu, judecãtor ales de naţionalitate romana (art. 43 din convenţie), şi pe domnul R. Bernhardt, vicepreşedinte al Curţii [art. 21 alin. 4 b)]. La 31 ianuarie 1998, în prezenta grefierului, vicepreşedintele a tras la sorţi numele celorlalţi 7 membri, şi anume: domnii L.-E. Pettiti, A. Spielmann, N. Valticos, Şir John Freeland, domnii G. Mifsud Bonnici, P. Kuris şi V. Toumanov (art. 43 în fine din Convenţie şi art. 21 alin. 5 din Regulamentul B).
4. În calitatea sa de preşedinte al Camerei (art. 21 alin. 6 din Regulamentul B), domnul Bernhardt i-a consultat, prin intermediul grefierului adjunct, pe domnul A. Ciobanu-Dordea, agentul Guvernului roman (Guvernul), pe avocatul reclamantului şi pe delegatul Comisiei, domnul C. Birsan, cu privire la organizarea procedurii (art. 39 alin. 1 şi art. 40). Conform ordonanţei date ulterior, grefierul a primit memoriul Guvernului şi al reclamantului la 9 şi, respectiv, la 15 aprilie 1998.
5. La 26 februarie 1998 Comisia a prezentat dosarul procedurilor care se desfasurasera în fata ei; grefierul o invitase sa facã aceasta conform instrucţiunilor preşedintelui Curţii.
6. La 24 aprilie 1998 completul de judecata a renunţat sa se reuneascã în şedinţa, dupã ce a constatat îndeplinirea condiţiilor cerute de o astfel de derogare de la procedura obişnuitã (art. 27 şi 40 din Regulamentul B).
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
7. Nãscut în 1941, domnul Ioan Petra este în prezent deţinut la Penitenciarul din Aiud (judeţul Alba). El se afla în executarea unei pedepse de 15 ani închisoare pentru sãvârşirea infracţiunii de omor, aplicatã la 30 aprilie 1991 de cãtre Tribunalul judeţean Targu Mures.
8. La 10 ianuarie 1994 sotia reclamantului care era deţinut la Penitenciarul Margineni (judeţul Dambovita) s-a adresat Comisiei. Ea se plingea ca soţul sau nu beneficiase de un proces echitabil în fata tribunalului. Între altele, ea fãcea cunoscute dificultãţile intampinate de cãtre soţul sau în transmiterea corespondentei din penitenciar.
9. La 20 mai 1994 reclamantul a adresat o scrisoare Comisiei, prin intermediul sotiei, şi a cerut ca orice corespondenta sa îi fie trimisa la domiciliu. La 22 iulie 1994 Comisia a solicitat reclamantului informaţii suplimentare şi documente pentru a-şi susţine plângerea.
10. La 30 octombrie şi la 9 noiembrie 1994 domnul Petra a scris Comisiei, prin intermediul sotiei, şi a fãcut cunoscut ca administraţia penitenciarului nu îi permitea sa completeze formularul de cerere.
11. La 21 ianuarie 1995 a trimis din închisoarea de la Margineni o scrisoare care a parvenit Comisiei la 14 februarie 1995. Scrisã pe hârtia regulamentara a penitenciarului, ea avea un numãr de înregistrare şi provenea din Bucureşti, într-un plic cu antetul Ministerului Justiţiei. Deşi era menţionatã ca anexa, Hotãrârea din 30 aprilie 1991 lipsea. Aceasta scrisoare avea un scris diferit de al precedentelor.
12. La 22 februarie 1995 Comisia a trimis reclamantului un formular de cerere.
Completat de cãtre reclamant la 9 martie 1995, formularul menţionat a fost trimis Direcţiei Generale a Penitenciarelor la 17 aprilie 1995. În formular nu figura nici o referinta la o eventuala ingradire a corespondentei.
13. La 18 iulie 1995, ca rãspuns la o intrebare a Comisiei cu privire la scrisul diferit al corespondentei primite de cãtre aceasta, domnul Petra a arãtat ca fusese ajutat de cãtre un coleg "fãrã nici o legatura cu cauza, un om discret şi dezinteresat". El a adãugat ca autoritãţile penitenciarului îi informasera despre trimiterea documentelor cerute de Comisie, care, cu toate acestea, nu primise nici unul.
Referindu-se şi la dreptul la respectarea corespondentei sale, el a subliniat ca directorul penitenciarului, deşi foarte "flexibil", nu putea sa îl ajute mai mult, întrucât administraţia era obligatã sa aplice <>Legea nr. 23/1969 asupra executãrii pedepselor şi regulamentul sau "secret" de aplicare. El invoca din acest motiv o încãlcare a art. 8 şi 25 din Convenţie.
14. Reclamantul afirma ca nu a primit niciodatã scrisoarea din 19 octombrie 1995 prin care Comisia îl informa, între altele, de transmiterea plângerii sale cãtre Guvern.
15. La 9 decembrie 1995 domnul Petra a trimis o scrisoare expediatã de sotia sa, informand Comisia ca la 26 septembrie 1995 a fost transferat la Penitenciarul Aiud şi ca, atunci când ceruse permisiunea de a comunica schimbarea de adresa, i s-a rãspuns: "Consiliul Europei se afla la Aiud şi nu în alta parte" şi ca, dacã insista, va fi supus regimului de detenţie special.
16. La 4 ianuarie 1996 doamna Petra a informat Comisia ca soţul ei insista în plângerea sa şi ca denunta ingerinta sistematica a autoritãţilor penitenciarului în corespondenta sa cu Comisia. La 26 ianuarie 1996 aceasta a rãspuns pe adresa Penitenciarului Aiud.
17. La 22 aprilie 1996 sotia reclamantului a scris Comisiei pentru a se plange de condiţiile de detenţie ale soţului sau, care ocupa, împreunã cu încã cinci deţinuţi, o celula de 12mp şi era supus unor tratamente inumane de cãtre gardieni. Reclamantul refuzase sa îi comunice numele gardienilor care îi bateau pe deţinuţi, fiindu-i mult prea teama.
18. Domnul Petra nu a luat cunostinta de transmiterea plângerii sale cãtre Guvern decât în aprilie 1996, când a primit o copie de pe scrisoarea din 19 octombrie 1995 şi de pe documentele pertinente.
19. Într-o scrisoare din 24 mai 1996, trimisa prin intermediul sotiei, reclamantul s-a plans din nou de cenzurarea corespondentei sale şi a afirmat ca este obligat sa îi prezinte scrisorile directorului penitenciarului, care le transmite Direcţiei penitenciarelor din Bucureşti, şi ca el nu este niciodatã sigur ca scrisorile îi sunt efectiv transmise la Strasbourg.
20. La 13 iulie 1996 Guvernul a depus la Comisie toate documentele privitoare la procedura juridicã care s-a finalizat prin condamnarea reclamantului.
21. La 3 ianuarie 1997 Comisia a primit doua scrisori aflate într-un plic ce purta antetul Ministerului Justiţiei, expediat din Bucureşti. Prima, scrisã de reclamant pe hârtia regulamentara a penitenciarului, era datatã 4 decembrie 1996 şi purta o ştampila şi un numãr de înregistrare. A doua era o scrisoare de însoţire a şefului Direcţiei Generale a Penitenciarelor, generalul I.C.
Alte doua scrisori ale reclamantului, din 24 şi din 27 februarie 1997, purtând fiecare câte o ştampila şi un numãr de înregistrare, au fost trimise din Bucureşti de cãtre Ministerul Justiţiei la 14 martie 1997, amândouã deodatã şi însoţite de o scrisoare a aceluiaşi general I.C.
22. Într-o scrisoare din 9 martie 1997, trimisa prin intermediul sotiei, domnul Petra a informat Comisia ca primise decizia asupra admisibilitãţii plângerii sale. El a adãugat ca scrisorile sale cãtre şi de la Comisie erau în mod sistematic desfãcute şi ca scrisorile sale erau trimise Comisiei prin intermediul Direcţiei penitenciarelor. El a afirmat ca scrisese în plic închis, temandu-se sa nu fie denunţat locotenent-colonelului V.C., care îl amenintase, exprimandu-se astfel: "Am sa-ti dau eu tie Consiliul Europei!"
23. La 14 august 1997 Comisia a primit o noua scrisoare redactatã în penitenciar la 8 iulie 1997 pe hârtie regulamentara, purtând o ştampila şi un numãr de înregistrare, şi trimisa din Bucureşti la 30 iulie 1997 într-un plic cu antetul Ministerului Justiţiei. În ea nu se fãcea nici o referire la o eventuala ingradire a corespondentei.
24. La 15 aprilie 1998 reclamantul a trimis grefei Curţii memoriul sau, scris pe hârtia regulamentara a penitenciarului, purtând ştampila şi numãr de înregistrare, expediat din Bucureşti, într-un plic cu antetul Ministerului Justiţiei.
II. Dreptul intern aplicabil
A. <>Legea nr. 23/1969
25. Dispoziţiile aplicabile din <>Legea nr. 23/1969 cu privire la executarea pedepselor sunt urmãtoarele:
ARTICOLUL 17
"Condamnaţii au dreptul (...) de a primi şi trimite corespondenta şi sume de bani."
ARTICOLUL 18
"Drepturile condamnaţilor de a primi (...) şi trimite corespondenta se acorda în raport cu natura infracţiunii, durata pedepsei, existenta stãrii de recidiva, folosirea la munca, comportarea şi receptivitatea la acţiunea de reeducare. (...)."
ARTICOLUL 20
"Corespondenta, cãrţile, ziarele şi revistele, al cãror conţinut este apreciat de comandantul penitenciarului ca necorespunzãtor procesului de reeducare a condamnatului, se reţin şi se pãstreazã la locul de deţinere, predandu-i-se acestuia la punerea în libertate.
Corespondenta cu conţinut necorespunzãtor se înainteazã, dacã este cazul, organelor competente."
B. Regulamentul de aplicare a <>Legii nr. 23/1969 , aprobat de Consiliul de Miniştri la 15 decembrie 1969
26. Articolele aplicabile din Regulamentul de aplicare a <>Legii nr. 23/1969 - nepublicat - dispun urmãtoarele:
ARTICOLUL 75
"Condamnaţii au dreptul sa adreseze cereri, reclamaţii, sesizãri scrise sau verbale comandantului penitenciarului, procurorului, preşedintelui tribunalului judeţean în a cãrui raza teritorialã se afla penitenciarul, precum şi altor organe.
Administraţia penitenciarului asigura condamnaţilor cele necesare pentru scris.
ARTICOLUL 76
"Cererile, reclamaţiile şi sesizãrile adresate organelor centrale sau locale se înainteazã direct de cãtre penitenciar acestor organe, iar cele care au un conţinut necorespunzãtor se înainteazã Direcţiei Generale a Penitenciarelor, pentru a lua mãsurile ce se impun potrivit legii."
ARTICOLUL 77
"Comandantul penitenciarului are obligaţia ca cererile, reclamaţiile şi sesizãrile sa fie expediate în cel mult 5 zile de la data primirii lor. Rezultatul acestora va fi adus la cunostinta condamnatului îndatã dupã primirea rãspunsului."
Conform tabelului anexat la regulamentul sus-menţionat detinutii condamnaţi pentru infracţiunea de omor au dreptul sa primeascã şi sa trimitã câte o scrisoare la fiecare doua luni, atunci când presteazã o munca, şi câte o scrisoare la 3 luni, atunci când nu presteazã nici o munca.
PROCEDURA ÎN FATA COMISIEI
27. Domnul Petra a sesizat Comisia la 19 noiembrie 1994. El se plangea de detenţia sa [art. 5 alin. 1 lit. e) din convenţie], de caracterul inechitabil al urmãririi penale (art. 6 alin. 1) şi de încãlcarea dreptului la respectarea corespondentei cu Comisia (art. 8 şi 25).
28. La 23 februarie 1997 Comisia a declarat admisibilitatea plângerii (nr. 27.273/1995) doar în ceea ce priveşte primul capãt de cerere, respingandu-le pe celelalte. Prin raportul din 30 octombrie 1997 (art. 31), Comisia a concluzionat, în unanimitate, ca a fost încãlcat art. 8 din convenţie şi ca nu se pune nici o problema distinctã cu privire la art. 25. Textul integral al avizului sau figureazã în anexa la prezenta hotãrâre.*4)
------------
*4) Nota grefierului: Din ratiuni de ordin practic acest text nu va figura decât în editia imprimata (Culegere de hotãrâri şi decizii 1998), dar oricine şi-l poate procura de la grefa.
CONCLUZIILE PREZENTATE CURŢII
29. Guvernul lasa la aprecierea Curţii capatul de cerere, întemeiat pe art. 8 şi 25, cu privire la controlul corespondentei reclamantului cu Comisia, şi o roaga sa respingã celelalte capete de cerere.
30. Avocatul reclamantului cere Curţii sa constate încãlcarea articolelor menţionate şi sa acorde clientului sau o satisfactie echitabila.
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încãlcare a art. 8 din convenţie
A. Cu privire la obiectul litigiului
31. În cererea adresatã Curţii la 21 ianuarie 1998 reclamantul se plange de îngrãdirea dreptului sau la corespondenta (deschiderea corespondentei şi întârzieri în expedierea acesteia) nu numai cu Comisia, ci şi cu familia şi cu autoritãţile publice. El invoca art. 8 din convenţie, care prevede:
"1. Orice persoana are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sau şi a corespondentei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritãţi publice în exercitarea acestui drept decât în mãsura în care acest amestec este prevãzut de lege şi dacã constituie o mãsura care, într-o societate democratica, este necesarã pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunãstarea economicã a tarii, apãrarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sãnãtãţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertãţilor altora."
32. Guvernul subliniaza ca domnul Petra nu a invocat niciodatã în fata Comisiei îngrãdirea corespondentei cu autoritãţile romane şi susţine ca limitarea libertãţii corespondentei reclamantului cu familia sa este justificatã din punct de vedere al art. 8.
33. Delegatul Comisiei nu a luat nici o poziţie în aceasta privinta.
34. Curtea reaminteste ca, în ceea ce priveşte competenta sa ratione materiae, aceasta este determinata de cadrul deciziei Comisiei asupra admisibilitãţii unei cereri (a se vedea, mutatis mutandis, hotãrârea Guerra şi alţii impotriva Italiei din 19 februarie 1998, Culegere de hotãrâri şi decizii 1998-I, §44). Or, Comisia a reţinut la 13 ianuarie 1997 ca "fãrã a prejudicia fondul, capatul de cerere al reclamantului privitor la îngrãdirea corespondentei sale (art. 8 din convenţie)", apoi, la 30 octombrie 1997, şi-a expus punctul de vedere conform cãruia a existat o încãlcare a acestui articol, datoritã "deschiderii corespondentei şi întârzierii expedierii".
Totuşi, chiar dacã ultimele doua capete de cerere, invocate de cãtre domnul Petra în plângerea sa din 21 ianuarie 1998 (paragraful 31 de mai sus), se referã la aceleaşi fapte, dosarul cauzei nu conţine nici o scrisoare adresatã de reclamant familiei sale sau autoritãţilor din ţara sa, care sa fi fost interceptata şi controlatã de cãtre conducerea penitenciarelor din Margineni şi din Aiud. În lipsa probelor care sa sprijine aceste sustineri, Curtea considera ca nu trebuie sa le ia în considerare.
B. Cu privire la respectarea art. 8
35. Reclamantul afirma ca este obligat sa prezinte scrisorile adresate Comisiei comandantului penitenciarului, care le trimite la Bucureşti, producandu-se astfel întârzieri considerabile. Cat despre corespondenta provenitã de la Comisie, aceasta soseste desfãcutã şi cu întârzieri de mai mult de o luna. El invoca o încãlcare a art. 8.
36. De comun acord cu Guvernul şi cu Comisia, Curtea apreciazã ca a avut loc "o ingerinta din partea unei autoritãţi publice" în exercitarea dreptului reclamantului la respectarea corespondentei sale, drept garantat de alin. 1 al art. 8. O astfel de ingerinta incalca dispoziţiile acestui text, dacã "nu este prevãzutã de lege" şi nu urmãreşte unul sau mai multe scopuri legitime dintre cele menţionate la alin. 2. În plus, atingerea adusã dreptului trebuie sa fie "necesarã într-o societate democratica" pentru atingerea acestor scopuri (a se vedea hotãrârile Silver şi alţii impotriva Regatului Unit din 25 martie 1983, seria A, nr. 61, p. 32, paragraful 84, Campbell impotriva Regatului Unit din 25 martie 1992, seria A, nr. 233, p. 16, paragraful 34 şi Calogero Diana impotriva Italiei din 15 noiembrie 1996, Culegere 1996-V, p. 1.775, paragraful 28).
37. Curtea reaminteste ca din moment ce o anumitã lege oferã autoritãţilor o putere de apreciere este imposibil sa fie redactatã în termeni foarte certi, o rigiditate excesiva a textului fiind rezultatul probabil al unei astfel de griji pentru certitudine (a se vedea, printre multe altele, Hotãrârea Calogero Diana mai sus citata, p. 1.775, paragraful 32).
În speta, dispoziţiile interne aplicabile controlului corespondentei detinutilor sunt incluse în <>Legea nr. 23/1969 şi în regulamentul sau de aplicare. Or, art. 17, 18 şi 20 ale amintitei legi lasa autoritãţilor naţionale o marja prea mare de apreciere: legea se limiteazã la a indica, într-o maniera foarte generalã, dreptul condamnaţilor de a primi şi de a trimite corespondenta şi acorda directorilor penitenciarelor autoritatea de a pãstra orice scrisoare, ziar, carte sau revista "neadecvate reeducãrii condamnatului" (paragraful 25 de mai sus). Controlul corespondentei pare deci automat, independent de orice decizie a unei autoritãţi judecãtoreşti şi nesupus cãilor de atac.
Cat despre regulamentul de aplicare, acesta nu este publicat, motiv pentru care reclamantul nu a putut sa ia cunostinta de conţinutul acestuia.
38. Curtea observa, în plus, faptul ca Guvernul nu contesta concluziile Comisiei, conform cãrora regulamentul de aplicare nu corespunde exigenţei de accesibilitate cerute de art. 8 alin. 2 din convenţie, iar legea romana nu indica destul de clar întinderea şi modalitãţile de exercitare a acestei puteri de apreciere acordate autoritãţilor.
39. În concluzie, domnul Petra nu s-a bucurat de protecţia minima cerutã de preeminenta dreptului într-o societate democratica (Hotãrârea Calogero Diana mai sus citata, p. 1.776, paragraful 33). Prin urmare, Curtea constata ca ingerinta în discuţie nu era prevãzutã de lege şi ca a avut loc o încãlcare a art. 8.
40. Având în vedere concluzia precedenta, Curtea nu considera ca este necesar sa verifice în speta respectarea celorlalte cerinţe ale alin. 2 al art. 8.
II. Cu privire la pretinsa încãlcare a art. 25 alin. 1 din convenţie
41. Reclamantul afirma ca îngrãdirea corespondentei sale cu Comisia constituie o încãlcare a art. 25 alin. 1 din convenţie, conform cãruia:
"1. Comisia poate fi sesizatã, printr-o cerere adresatã secretarului general al Consiliului Europei, de cãtre orice persoana fizica, orice organizaţie neguvernamentala sau de orice grup de particulari, care se pretinde victima a unei încãlcãri de cãtre una dintre inaltele pãrţi contractante a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie, în cazul în care inalta parte contractantã aflatã în cauza a declarat ca recunoaşte competenta Comisiei în aceasta materie. Inaltele pãrţi contractante care au semnat o asemenea declaraţie se angajeazã sa nu împiedice prin nici o mãsura exercitarea efectivã a acestui drept.
2. Aceste declaraţii pot fi fãcute pentru o durata determinata.
3. Ele sunt înmânate secretarului general al Consiliului Europei, care transmite copii ale acestora inaltelor pãrţi contractante şi asigura publicarea lor.
4. Comisia nu va exercita competenta pe care i-o atribuie prezentul articol decât atunci când cel puţin şase înalte pãrţi contractante vor fi legate prin declaraţia prevãzutã în paragrafele precedente."
42. Guvernul şi Comisia considera ca nu se pune nici o problema distinctã cu privire la aceasta dispoziţie.
43. Curtea reaminteste ca este de cea mai mare importanta pentru eficienta mecanismului recursului individual reglementat de art. 25 ca reclamanţii sau posibilii reclamanţi sa poatã comunica liber cu Comisia, fãrã ca autoritãţile sa facã asupra lor presiuni de vreun fel, în scopul de a-şi retrage sau de a-şi modifica capetele de cerere.
Prin cuvântul "presiune" trebuie sa intelegem nu numai coercitia directa şi actele flagrante de intimidare a reclamanţilor, a familiei acestora sau a aparatorilor lor, ci şi acţiunile sau contactele indirecte şi de rea-credinţa, destinate sa le schimbe hotãrârea sau sa îi descurajeze sa se prevaleze de recursul oferit de convenţie. Pentru a stabili dacã contactele dintre autoritãţi şi reclamant constituie practici inacceptabile din punct de vedere al art. 25, trebuie sa se ţinã seama de împrejurãrile particulare ale cauzei. În aceasta privinta, trebuie avute în vedere vulnerabilitatea reclamantului şi riscul ca el sa fie influentat de autoritãţi (a se vedea, în ultima instanta, Hotãrârea Kurt impotriva Turciei din 25 mai 1998, Culegere 1998, paragrafele 159 şi 160).
44. În scrisorile sale din 9 decembrie 1995 şi din 9 martie 1997 cãtre Comisie (paragrafele 15 şi 22 de mai sus) reclamantul a afirmat ca a fost amenintat de doua ori de cãtre autoritãţile Penitenciarului Aiud atunci când a cerut sa scrie Comisiei, afirmaţii care nu au fost dezmintite de cãtre Guvernul parat.
Din punctul de vedere al Curţii, formulari de genul "Consiliul Europei este la Aiud şi nu în alta parte" şi "Am sa-ti dau eu tie Consiliul Europei!", conţinute în scrisorile menţionate, constituie în acest caz o forma de presiune ilegala şi inacceptabila care a îngrãdit dreptul de recurs individual, incalcandu-se astfel art. 25 alin. 1.
III. Aplicarea art. 50 din convenţie
45. Conform art. 50 din convenţie:
"Dacã hotãrârea Curţii declara ca o decizie luatã sau o mãsura dispusã de o autoritate judiciarã sau de orice alta autoritate a unei pãrţi contractante este în întregime sau parţial în opoziţie cu obligaţiile ce decurg din prezenta convenţie şi dacã dreptul intern al acelei pãrţi nu permite decât o inlaturare incompleta a consecinţelor acestei decizii sau ale acestei mãsuri, prin hotãrârea Curţii se acorda, dacã este cazul, partii lezate o reparatie echitabila."
A. Prejudiciu moral
46. Domnul Petra solicita, fãrã a stabili o suma, o satisfactie echitabila pentru daunele morale suferite.
47. Guvernul considera ca, în absenta unor probe care sa dovedeascã prejudiciul invocat, constatarea încãlcãrii art. 8 ar fi o satisfactie echitabila suficienta.
48. Delegatul Comisiei nu se pronunţa.
49. Curtea considera ca partea interesatã a suferit cu certitudine un prejudiciu moral, datoritã faptului ca i-a fost deschisã şi intarziata corespondenta cu Comisia, ca şi datoritã amenintarilor pe care le-a primit din partea autoritãţilor de la Penitenciarul Aiud. Din acest motiv Curtea îi acorda 10.000 de franci francezi, cu acest titlu.
B. Cheltuieli de judecata
50. Reclamantul, care a beneficiat de asistenta juridicã în fata Comisiei şi apoi a Curţii, nu a cerut rambursarea cheltuielilor de judecata suplimentare.
C. Dobânzi
51. Conform informaţiilor de care dispune Curtea, cuantumul legal al dobânzilor, aplicabil în Franta la data adoptãrii prezentei hotãrâri, este de 3,36% pe an.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declara ca a fost încãlcat art. 8 din convenţie.
2. Declara ca a fost încãlcat art. 25 din convenţie.
3. Declara:
a) ca statul parat trebuie sa achite reclamantului, într-un interval de 3 luni, ca daune morale, 10.000 (zece mii) franci francezi, care vor fi convertiti în lei româneşti la cursul de schimb aplicabil la data achitãrii;
b) ca aceasta suma va fi majoratã cu o dobanda simpla de 3,36% pe an cu începere de la expirarea termenului menţionat şi pana la data achitãrii.
Redactatã în limba franceza şi în limba engleza, apoi pronunţatã în şedinţa publica la Palatul Drepturilor Omului, la Strasbourg la 23 septembrie 1998.
Rudolf Bernhardt,
preşedinte
Herbert Petzold,
grefier
ANEXA 1
OPINIA COMISIEI EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI
(formulatã în Raportul Comisiei*1) din 30 octombrie 1997)
------------------
*1) Opinia se referã la unele paragrafe anterioare din Raportul Comisiei, al cãrui text integral poate fi obţinut de la secretariatul Comisiei.
[Comisia a avut urmãtoarea componenta:
domnul S. Trechsel, preşedinte;
doamnele G.H. Thune;
J. Liddy;
domnii E. Busuttil;
Gaukur Jorundsson;
A.S. Gozubuyuk;
A. Weitzel;
J.-C. Soyer;
H. Danelius;
F. Martinez;
C.L. Rozakis;
L. Loucaides;
J.-C. Geus;
M.P. Pellonp;
B. Marxer;
M.A. Nowicki;
I. Cabral Barreto;
B. Conforti;
N. Bratza;
I. Bekes;
J. Mucha;
D. Svaby;
G. Ress;
C. Birsan;
P. Lorenzen;
K. Herndl;
E. Bielunas;
E.A. Alkema;
M. Vila Amigo;
doamna M. Hion;
domnii R. Nicolini;
A. Arabadjiev,
şi domnul M. de Salvia, secretar]
A. Capatul de cerere declarat admisibil
41. Comisia a declarat admisibil capatul de cerere în care reclamantul susţine ca deschiderea corespondentei sale cu Comisia şi întârzierile în derularea acesteia incalca dreptul sau la respectarea corespondentei.
B. Probleme în litigiu
42. Comisia va trebui prin urmare sa stabileascã:
- dacã a existat o încãlcare a art. 8 din convenţie din cauza deschiderii corespondentei reclamantului cu Comisia şi a intarzierilor în derularea acesteia;
- dacã deschiderea corespondentei reclamantului cu Comisia a îngrãdit exercitarea efectivã a dreptului de recurs individual al reclamantului, cu încãlcarea art. 25 din convenţie.
C. Cu privire la încãlcarea art. 8 din convenţie
43. Reclamantul se plange de ingerinta autoritãţilor penitenciarului în dreptul sau la respectarea corespondentei. El invoca art. 8 din convenţie, care prevede:
"1. Orice persoana are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sau şi a corespondentei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritãţi publice în exercitarea acestui drept decât în mãsura în care acest amestec este prevãzut de lege şi dacã constituie o mãsura care, într-o societate democratica, este necesarã pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunãstarea economicã a tarii, apãrarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sãnãtãţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertãţilor altora."
44. Reclamantul afirma ca este obligat sa predea scrisorile adresate Comisiei la comandantul penitenciarului, care le trimite la Bucureşti, la Direcţia Generalã a Penitenciarelor, din acest motiv existând întârzieri considerabile în trimiterea corespondentei sale. În plus, el nu poate şti niciodatã dacã scrisorile sale au fost cu adevãrat trimise destinatarului.
45. Reclamantul adauga ca scrisorile care îi sunt adresate de Comisie sosesc desfãcute şi cu întârzieri care depãşesc adesea o luna. Aceste scrisori ar fi apoi pãstrate într-un dosar ţinut de comandantul penitenciarului.
46. Invocand hotãrârile Curţii Europene a Drepturilor Omului Campbell impotriva Regatului Unit şi Domenichini impotriva Italiei, reclamantul apreciazã ca deschiderea scrisorilor sale şi întârzierile în trimiterea acestora, provocate de personalul administrativ al inchisorilor din Margineni şi Aiud, contravin art. 8 din convenţie. El apreciazã ca deschiderea corespondentei sale şi întârzierile în trimiterea acesteia nu sunt prevãzute în dreptul intern. El argumenteaza, pe de o parte, ca Regulamentul pentru aplicarea <>Legii nr. 23/1969 nu a fost publicat niciodatã, iar pe de alta parte, ca nici <>Legea nr. 23/1969 şi nici regulamentul sau de aplicare nu constituie "legi" în sensul art. 8 din convenţie. Mai exact, aceste texte nu prevãd cu destula precizie şi claritate ingerintele permise şi garanţiile acordate persoanelor a cãror corespondenta face obiectul acestor ingerinţe. Reclamantul menţioneazã cu titlu de exemplu faptul ca nici o dispoziţie legalã nu prevede care este autoritatea competenta sa examineze plângerile privind ingerintele în corespondenta detinutilor.
47. Guvernul parat arata ca autoritãţile nu au reţinut nici o scrisoare adresatã de reclamant Comisiei, întrucât legislaţia în vigoare obliga autoritãţile sa predea aceste scrisori destinatarului.
48. El arata ca <>art. 17 din Legea nr. 23/1969 cu privire la executarea pedepselor garanteazã dreptul la corespondenta. Acest drept este supus (art. 18) anumitor condiţii, în ceea ce priveşte natura infracţiunii, durata pedepsei, starea de recidiva, prestarea unei munci, comportamentul şi atitudinea condamnatului fata de reeducare. Potrivit Guvernului, astfel de restrictii sunt conforme alin. 2 al art. 8 din convenţie, întrucât ele urmãresc scopul social al reeducãrii condamnatului pentru a-i asigura reintegrarea într-o viata socialã normalã.
49. Guvernul arata, de asemenea, ca regulamentul cu privire la executarea pedepselor garanteazã, la art. 75-77, dreptul de petiţie, drept distinct de dreptul la corespondenta, şi care nu cunoaşte nici o restrictie. Guvernul argumenteaza ca pentru asigurarea respectãrii dreptului de petiţie, atât penitenciarele, cat şi Direcţia penitenciarelor ţin un registru în care înscriu petitiile adresate de deţinuţi diferitelor autoritãţi. Cat despre petitiile adresate organismelor internaţionale, acestea sunt trimise de Direcţia penitenciarelor la destinatari.
50. Conform Guvernului, proba ca reclamantul a putut beneficia de dreptul de petiţie consta în faptul ca scrisorile sale au ajuns la Comisie. Guvernul adauga faptul ca corespondenta reclamantului cu Comisia "prin terţi interpusi" corespunde unui minimum de precizie în ceea ce priveşte redactarea petitiilor şi permite mai ales asigurarea apãrãrii reclamantului care nu poate sa se apere singur. Guvernul susţine ca aceasta corespondenta "prin terţi interpusi" nu constituie o restrictie sau o interdicţie a dreptului la corespondenta.
51. Comisia observa, şi acest fapt nu este contestat de Guvernul parat, ca scrisorile reclamantului cãtre Comisie au fost trimise desfãcute la Direcţia penitenciarelor, care le-a trimis Comisiei. Guvernul parat nu contesta nici ca scrisorile adresate de Comisie reclamantului au ajuns desfãcute la destinatar.
52. Comisia noteaza în plus întârzierile în derularea corespondentei dintre Comisie şi reclamant, mergand de la 3 pana la 6 sãptãmâni.
53. Comisia reaminteste ca "practica constând în desfacerea scrisorilor provenite de la Comisie, citite sau nu, reprezintã o ingerinta în dreptul reclamantului la respectarea corespondentei sale" în sensul art. 8 alin. 1 din convenţie (Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, Hotãrârea Campbell impotriva Regatului Unit din 25 martie 1992, seria A, nr. 233, p. 21, paragraful 57).
54. Comisia trebuie deci sa stabileascã dacã aceasta ingerinta îndeplineşte condiţiile art. 8 alin. 2 din convenţie. Ea trebuie sa stabileascã mai întâi dacã ingerinta era "prevãzutã de lege".
55. Comisia reaminteste ca expresia "prevãzutã de lege" presupune cerinţe care merg dincolo de simpla conformare cu legislaţia interna. Aceasta expresie vizeazã şi calitatea legii, care trebuie sa fie compatibila cu preeminenta dreptului, menţionatã în preambulul convenţiei (Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, hotãrârile Silver şi alţii impotriva Regatului Unit din 25 martie 1983, seria A, nr. 61, p. 34, paragraful 90; Golder impotriva Regatului Unit din 21 februarie 1975, seria A, nr. 18, p. 17, paragraful 34). "Legea" în chestiune trebuie sa fie suficient de accesibila, în sensul ca cetãţeanul trebuie sa poatã dispune de suficiente informaţii, în circumstanţele cauzei, cu privire la normele juridice aplicabile unui caz dat. Mai mult, "(...) nu se poate considera ca «lege» decât o norma enuntata cu destula precizie pentru a permite cetãţeanului sa îşi ghideze conduita; apelând la nevoie la consilieri calificaţi, el trebuie sa fie în stare sa prevadã, într-un grad rezonabil, în circumstanţele cauzei, consecinţele care pot deriva dintr-un anumit act" (a se vedea Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, Hotãrârea Sunday Times impotriva Regatului Unit din 26 aprilie 1979, seria A, nr. 30, p. 31, paragraful 49). Aceasta cerinta implica faptul ca dreptul intern trebuie sa ofere o anume protecţie impotriva incalcarilor arbitrare ale drepturilor garantate de alin. 1 de cãtre puterea publica (Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, Hotãrârea Malone impotriva Regatului Unit din 2 august 1984, seria A, nr. 82, p. 32, paragraful 67).
56. În prezenta cauza Comisia trebuie sa examineze dacã textele aplicabile controlului corespondentei reclamantului din închisoare erau suficient de accesibile şi de previzibile din punct de vedere al principiilor mai sus enunţate.
57. Comisia arata ca textele aplicabile controlului corespondentei detinutilor sunt, pe de o parte, <>Legea nr. 23/1969 cu privire la executarea pedepselor, publicatã în Buletinul Oficial, Partea I, din 18 noiembrie 1969, iar pe de alta parte, regulamentul de aplicare a acestei legi, aprobat de Consiliul de Miniştri la 15 decembrie 1969, text care nu a fost publicat şi care, din aceasta cauza, nu corespunde cerintei de accesibilitate.
58. Acum trebuie analizat dacã legea interna defineste cu suficienta precizie condiţiile exercitãrii dreptului la corespondenta al detinutilor.
59. Comisia reaminteste ca, dacã o lege ce conferã putere de decizie trebuie în principiu sa îi determine şi întinderea, este imposibil sa se ajungã la o precizie absolutã în redactarea sa, întrucât s-ar ajunge la o rigiditate excesiva a textului (a se vedea, în ultima instanta, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, Hotãrârea Domenichini impotriva Italiei din 15 noiembrie 1996, Colecţia de hotãrâri şi decizii 1996-V, p. 1.799, paragraful 32).
60. În cazul de fata totuşi dreptul intern lasa autoritãţilor o marja prea larga de apreciere. Într-adevãr, deşi <>Legea nr. 23/1969 recunoaşte detinutilor dreptul de a primi şi de a trimite corespondenta şi stabileşte criteriile de exercitare a acestui drept, dispoziţiile sale nu prevãd cu claritate şi precizie funcţionarea sistemului de control al corespondentei detinutilor.
61. În special, Comisia arata ca <>Legea nr. 23/1969 nu conţine nici o dispoziţie care sa descrie sistemul de control al corespondentei. Mai mult, art. 20 din aceasta lege acorda comandantului penitenciarului o putere discretionara foarte întinsã atunci când este vorba sa verifice dacã conţinutul corespondentei este "adecvat reeducãrii condamnatului", precum şi sa decidã reţinerea corespondentei. Comisia observa, de asemenea, ca aceasta lege nu face nici o deosebire între diferitele persoane cu care pot coresponda detinutii, adicã familia, prietenii, avocatul, autoritãţile etc.
62. În sfârşit, Comisia noteaza ca legea nu conţine garanţii impotriva eventualelor abuzuri, de exemplu dispunerea unui sistem de recurs în materie de control al corespondentei detinutilor.
63. În rezumat, legea romana nu indica cu destula claritate întinderea şi modalitãţile de exercitare a puterii de apreciere acordate autoritãţilor în domeniul vizat, în asa fel ca reclamantul nu s-a bucurat de gradul minim de protecţie cerut de principiul preeminentei dreptului într-o societate democratica (Hotãrârea Domenichini mai sus citata, p. 1.799-1.800, paragraful 33).
64. În orice caz, presupunand ca ingerinta ar fi fost prevãzutã de lege şi ar fi urmãrit un scop legitim, Comisia apreciazã ca aceasta ingerinta nu putea fi consideratã necesarã într-o societate democratica, în sensul art. 8 alin. 2 din convenţie.
65. Comisia reaminteste, într-adevãr, ca ea considera esenţial ca mijloacele de comunicare cu organele convenţiei, de care beneficiazã detinutii, sa nu fie supuse nici unei restrictii inutile (Hotãrârea Campbell mai sus citata, opinia Comisiei, p. 40 şi urmãtoarele, paragraful 69 şi urmãtoarele).
66. În cazul Campbell, Curtea subliniase importanta pe care o acorda confidenţialitãţii corespondentei trimise de Comisie, întrucât aceasta poate viza plângeri impotriva autoritãţilor sau personalului penitenciar. Deschiderea scrisorilor Comisiei comporta riscul ca alte persoane în afarã destinatarului sa poatã lua cunostinta de conţinutul lor. Din aceasta cauza persoana interesatã poate fi expusã unor represalii din partea personalului penitenciar (Hotãrârea Campbell mai sus citata, p. 22, paragraful 62). Comisia subliniaza în aceasta privinta dreptul reclamanţilor, garantat de art. 25 din convenţie, de a nu suporta îngrãdiri în exercitarea eficienta a dreptului lor de petiţie în fata Comisiei.
67. Cat despre Acordul european privind persoanele care participa la procedurile în fata Comisiei şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, art. 3 paragraful 1 a) din acest acord are drept scop împiedicarea interceptarii intarzierilor sau modificãrii corespondentei (Hotãrârea Campbell mai sus citata, p. 22, paragraful 63).
68. În aceasta cauza Comisia apreciazã ca, ţinând seama de importanta confidenţialitãţii corespondentei destinate Comisiei şi de obligaţiile ce revin pãrţilor contractante conform art. 25 din convenţie, deschiderea corespondentei dintre reclamant şi Comisie şi întârzierile în derularea acesteia nu pot fi considerate ca fiind "necesar(e) într-o societate democratica" în sensul art. 8 alin. 2 din convenţie (a se vedea Hotãrârea Campbell mai sus citata, p. 22, paragrafele 61-64).
Concluzie
69. Comisia decide, în unanimitate, ca a existat în speta o încãlcare a art. 8 din convenţie.
D. Cu privire la art. 25 din convenţie
70. Conform art. 25,
"1. Comisia poate fi sesizatã printr-o cerere adresatã secretarului general al Consiliului Europei de cãtre orice persoana fizica, orice organizaţie neguvernamentala sau de orice grup de particulari, care se pretinde victima a unei încãlcãri de cãtre una dintre inaltele pãrţi contractante a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie, în cazul în care inalta parte contractantã aflatã în cauza a declarat ca recunoaşte competenta Comisiei în aceasta materie. Inaltele pãrţi contractante care au semnat o asemenea declaraţie se angajeazã sa nu împiedice prin nici o mãsura exercitarea efectivã a acestui drept."
71. Comisia trebuie prin urmare sa examineze dacã în cauza prezenta deschiderea corespondentei dintre reclamant şi Comisie şi întârzierile în derularea acesteia provocate de cãtre autoritãţile penitenciarului, erau sau nu compatibile cu art. 25 alin. 1 din convenţie.
72. Cu toate acestea, având în vedere concluziile de mai sus, conform cãrora deschiderea acestei corespondente şi întârzierile în derularea ei erau contrare art. 8 din convenţie (a se vedea paragraful 68), Comisia apreciazã ca, din punct de vedere al art. 25 din convenţie, aceasta nu constituie o problema distinctã.
Concluzie
73. Comisia decide, în unanimitate, ca nici o chestiune distinctã nu se ridica pe terenul art. 25 din convenţie.
E. Recapitulare
74. Comisia decide, în unanimitate, ca a existat în speta o încãlcare a art. 8 din convenţie (paragraful 69).
75. Comisia decide, în unanimitate, ca nici o chestiune distinctã nu se ridica pe terenul art. 25 din convenţie.
S. Trechsel,
preşedintele Comisiei
M. de Salvia,
secretarul Comisiei
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
