Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea contestaţiei formulate de domnul Ioan Todiroae privind înregistrarea candidaturii domnului Mircea-Dan Geoană, candidat independent la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024. 2. Contestaţia a fost înregistrată la Curtea Constituţională la data de 9 octombrie 2024 şi formează obiectul Dosarului nr. 3.102F/2024, la care au fost ataşate propunerea de candidatură a domnului Mircea-Dan Geoană şi Decizia nr. 17D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale domnului Mircea-Dan Geoană, candidat independent la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024, transmise de Biroul Electoral Central cu Adresa nr. 103D/BEC/P.R./2024 din 4 octombrie 2024, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 9.219 din 4 octombrie 2024. 3. În temeiul dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale art. 68 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, contestaţiile se soluţionează fără înştiinţarea părţilor, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, pe baza sesizării şi a celorlalte documente aflate la dosar. 4. În motivarea contestaţiei, domnul Ioan Todiroae susţine că propunerea de candidatură a domnului Mircea-Dan Geoană prezintă riscul încălcării prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3) - (5) din Constituţie. Totodată, arată că, pe parcursul a 3 decenii, în România a avut loc o distrugere a industriei, agriculturii, învăţământului, sănătăţii etc. 5. Reprezentantul Ministerului Public, punând concluzii, în temeiul art. 68 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, solicită, în esenţă, respingerea contestaţiei. CURTEA, examinând contestaţia în raport cu prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, văzând concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum şi documentele aflate la dosar, reţine următoarele: 6. Potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. f) din Constituţie, ale art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, precum şi celor ale art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională este competentă să soluţioneze contestaţia privind înregistrarea candidaturii domnului Mircea-Dan Geoană, candidat independent la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024. 7. Curtea reţine că, potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea candidaturilor la funcţia de Preşedinte al României, Biroul Electoral Central decide în sensul înregistrării sau respingerii înregistrării acestora. Prevederile art. 31 alin. (1) din aceeaşi lege dau dreptul candidaţilor, partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice, alianţelor electorale şi alegătorilor de a contesta înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor. Curtea reţine că aceste contestaţii pot fi formulate în cel mult 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut de art. 29 alin. (2) din aceeaşi lege. 8. Totodată, Curtea observă că, potrivit art. 69 alin. (1) şi (1^1) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, termenele pe zile, prevăzute de această lege, cuprind ziua când încep să curgă şi se termină la ora 24.00 a zilei când se împlinesc, chiar dacă acestea nu sunt zile lucrătoare, iar termenele pe ore încep să curgă de la ora 0.00 a zilei următoare. 9. Având în vedere aceste aspecte, Curtea observă că propunerea de candidatură a domnului Mircea-Dan Geoană a fost depusă la Biroul Electoral Central la data de 3 octombrie 2024, iar, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, termenul în care Biroul Electoral Central trebuia să decidă în sensul înregistrării sau respingerii înregistrării candidaturii începea la ora 0.00 a zilei de 4 octombrie 2024 şi se împlinea la ora 24.00 a zilei de 5 octombrie 2024. Totodată, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, termenul de contestare a înregistrării sau respingerii înregistrării candidaturilor începea la ora 0.00 a zilei de 6 octombrie 2024 şi expira la ora 24.00 a aceleiaşi zile. 10. Curtea observă că prezenta contestaţie a fost trimisă prin poştă la data de 4 octombrie 2024, conform ştampilei de pe plic. Aşa fiind, Curtea constată că în prezentul dosar contestaţia a fost introdusă în termenul prevăzut de dispoziţiile Legii nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 11. În continuare, Curtea reţine că atât condiţiile de eligibilitate, cât şi impedimentele constituţionale pentru a fi ales în funcţia de Preşedinte al României sunt prevăzute în Constituţie şi în Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 12. Potrivit art. 37 din Constituţie, coroborat cu art. 16 alin. (3), art. 36 şi art. 40 alin. (3) din Constituţie, au dreptul de a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii cu drept de vot care, până în ziua alegerilor inclusiv, au împlinit 35 de ani, au domiciliul în ţară şi cărora nu le este interzisă asocierea în partide politice. Totodată, conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "(2) Propunerile se fac în scris şi vor fi primite numai dacă: a) sunt semnate de conducerea partidului sau a alianţei politice ori de conducerile acestora, care au propus candidatul sau, după caz, de candidatul independent; b) cuprind prenumele şi numele, locul şi data naşterii, starea civilă, domiciliul, studiile, ocupaţia şi profesia candidatului şi precizarea că îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a candida; c) sunt însoţite de declaraţia de acceptare a candidaturii, scrisă, semnată şi datată de candidat, de declaraţia de avere, declaraţia de interese, de o declaraţie pe propria răspundere a candidatului în sensul că a avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, precum şi de lista susţinătorilor, al căror număr nu poate fi mai mic de 200.000 de alegători." 13. Curtea constată însă că autorul contestaţiei nu prezintă niciun argument de natură să susţină pretinsa încălcare a textelor legale anterior menţionate, afirmând doar că propunerea de candidatură a domnului Mircea-Dan Geoană prezintă riscul încălcării prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3)-(5) din Constituţie. Or, asemenea afirmaţii, care exprimă simple aprecieri subiective, nu sunt de natură să probeze nelegalitatea înregistrării candidaturii domnului Mircea-Dan Geoană la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024. 14. Astfel fiind, întrucât în prezenta cauză nu au fost prezentate motive de natură să demonstreze nelegalitatea verificărilor efectuate şi, respectiv, a înregistrării de către Biroul Electoral Central a candidaturii domnului Mircea-Dan Geoană, Curtea urmează să respingă contestaţia formulată. 15. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. f) din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. B.a), al art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992, precum şi al art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 370/2004, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii HOTĂRĂŞTE: Respinge contestaţia formulată de domnul Ioan Todiroae privind înregistrarea candidaturii domnului Mircea-Dan Geoană, candidat independent la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024. Hotărârea este definitivă, se comunică Biroului Electoral Central şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 octombrie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.