Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
SECŢIA A PATRA
Strasbourg
(Cererea nr. 1.020/20)
Prezenta hotărâre este definitivă, dar poate suferi modificări de formă.
În Cauza Vlad împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-un comitet compus din: Tim Eicke, preşedinte, Faris Vehabović, Pere Pastor Vilanova, judecători, şi Crina Kaufman, grefier adjunct de secţie,
având în vedere:
- Cererea nr. 1.020/20 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Ion Vlad („reclamantul“), născut în 1967 şi domiciliat în Domneşti, reprezentat de domnul A. Grigoriu, avocat în Bucureşti, a sesizat Curtea la 16 decembrie 2019, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia“);
– decizia de a comunica această cerere Guvernului României („Guvernul“), reprezentat de coagentul guvernamental, domnul S.A. Purza, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe;
– decizia de examinare a cererii cu prioritate (art. 41 din Regulamentul de procedură);
– observaţiile părţilor;
– decizia de respingere a excepţiei ridicate de Guvern cu privire la examinarea cererii de către un comitet,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 14 iunie 2022,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
OBIECTUL CAUZEI
1. Cererea are ca obiect neexecutarea hotărârilor judecătoreşti prin care s-a stabilit programul reclamantului de vizitare a copilului său.
2. Reclamantul şi X s-au căsătorit în 2006, iar în 2008 s-a născut fiica lor, Y. La 14 noiembrie 2013, Judecătoria Bucureşti a pronunţat divorţul cuplului, a încredinţat minora ambilor părinţi, a stabilit domiciliul acesteia la mamă (X) şi i-a acordat reclamantului drept de vizitare, permiţându-i să îşi vadă copilul la fiecare două săptămâni, sâmbăta şi duminica, între orele 9.00 şi 20.00. Programul de vizitare urma să se desfăşoare la domiciliul mamei până la împlinirea de către Y a vârstei de 8 ani şi în afara domiciliului mamei după această dată.
3. La 20 ianuarie 2015, reclamantul a solicitat ajutorul unui executor judecătoresc pentru aplicarea programului de vizitare, susţinând că X îi obstrucţiona eforturile de a-şi vizita fiica. La 8 februarie 2016, nemulţumit de pretinsa inactivitate a executorului judecătoresc, acesta a încheiat procedura de executare şi s-a adresat altui executor judecătoresc. Încercările de executare făcute de noul executor judecătoresc au eşuat, de asemenea. Într-un proces-verbal din 18 martie 2016, noul executor judecătoresc a concluzionat că Y refuza să îl vadă pe reclamant.
4. La cererea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bucureşti (denumită în continuare „D.G.A.S.P.C.“), pe baza procesului-verbal întocmit de executorul judecătoresc (supra, pct. 3), la 27 septembrie 2016, Judecătoria Cornetu a dispus 3 luni de consiliere psihologică pentru Y în vederea restabilirii relaţiei sale cu tatăl său. Instanţa a dispus, de asemenea, ca X să respecte măsurile pe care psihologul i le va indica.
5. La 25 octombrie 2016, după ce Y a împlinit vârsta de 8 ani, Judecătoria Găeşti, competentă să judece cauza în urma schimbării de domiciliu a lui X şi Y, soluţionând o cerere introdusă de reclamant, a stabilit un nou program de vizitare care extindea dreptul reclamantului de a vizita copilul o dată la 2 weekenduri, jumătate din durata vacanţelor şcolare şi alte zile importante din an. Reclamantului i s-a permis să îşi exercite dreptul de vizitare la domiciliul său. Instanţa a considerat că Y ar trebui să înceapă să petreacă timp cu reclamantul pentru a dezvolta relaţii armonioase cu ambii părinţi. S-a constatat că X nu şi-a încurajat suficient fiica să menţină legătura cu tatăl ei. S-a observat că minora a fost afectată negativ de conflictul dintre părinţii săi, care nu s-au abţinut să se certe în prezenţa sa.
6. În ianuarie 2017, D.G.A.S.P.C. (supra, pct. 4) i-a trimis lui X mai multe invitaţii la patru adrese diferite la care era înscrisă în oraşele învecinate Bucureştiului şi a contactat-o prin telefon. X a refuzat să ducă minora la consiliere, explicând, prin telefon la 9 ianuarie 2017 şi în scris la 10 februarie 2017, că Sentinţa civilă din 14 noiembrie 2013 a cărei executare fusese solicitată nu mai era în vigoare, fiind înlocuită prin Sentinţa civilă din 25 octombrie 2016 (supra, pct. 2 şi 5). La 20 şi 21 februarie 2017, D.G.A.S.P.C. a informat Judecătoria Cornetu, executorul judecătoresc şi pe reclamant cu privire la poziţia lui X.
7. În baza Sentinţei civile din 25 octombrie 2016, reclamantul a demarat o nouă procedură de executare silită prin intermediul aceluiaşi executor judecătoresc, dar i-a fost în continuare imposibil să îşi viziteze fiica. La 28 august 2017, executorul judecătoresc a depus, în numele reclamantului, o cerere pentru aplicarea de sancţiuni pentru nerespectarea hotărârii judecătoreşti, admisă de Judecătoria Găeşti la 25 aprilie 2018.
8. La 3 noiembrie 2017, Judecătoria Bucureşti a suspendat procedura de executare silită, la cererea mamei. Instanţa a constatat că X nu s-a opus legăturilor dintre reclamant şi copil, dar că Y refuza să îşi vadă tatăl.
9. La 11 aprilie 2018, reclamantul a depus o nouă cerere, în vederea modificării programului de vizitare. Procedura era pendinte la data observaţiilor Guvernului, respectiv 15 ianuarie 2021.
10. La 18 aprilie 2018, reclamantul a depus cerere de ordonanţă preşedinţială pentru stabilirea provizorie a domiciliului minorei în cadrul noului proces, pe care Judecătoria Găeşti a respins-o ca lipsită de urgenţă.
11. La 7 aprilie 2021, reclamantul a informat Curtea că a făcut noi încercări de a o vedea pe Y, dar fără succes.
12. În baza art. 8 din Convenţie, reclamantul s-a plâns că nu şi-a putut vedea fiica şi nu şi-a putut exercita drepturile părinteşti din cauza unei serii de deficienţe de care sunt vinovate autorităţile competente.
MOTIVAREA CURŢII
13. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie şi nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.
14. Principiile relevante privind obligaţia pozitivă a statului în temeiul art. 8 din Convenţie în cauze având ca obiect asigurarea respectării drepturilor de vizitare sunt sintetizate în Cauza K.B. şi alţii împotriva Croaţiei (nr. 36.216/13, pct. 142-144, 14 martie 2017). Sarcina Curţii constă în a examina dacă autorităţile naţionale au luat toate măsurile necesare care erau de aşteptat în mod rezonabil din partea lor în circumstanţele specifice cazului pentru a facilita legăturile dintre reclamant şi copilul său.
15. În speţă, în urma divorţului părinţilor, instanţele au stabilit programul de vizitare în favoarea reclamantului de două ori, mai întâi prin Sentinţa civilă din 14 noiembrie 2013 privind divorţul cuplului şi apoi la 25 octombrie 2016, când minorul a mai crescut (supra, pct. 2 şi, respectiv, 5). Această din urmă sentinţă civilă a fost în vigoare cel puţin până la 15 ianuarie 2021 (supra, pct. 9). Cu toate acestea, se pare că reclamantului, în pofida eforturilor sale, i-a fost imposibil să îşi vadă copilul (supra, pct. 11). Având în vedere obiectului cauzei, şi anume menţinerea relaţiilor personale între reclamant şi copilul său, Curtea va examina dacă asistenţa acordată de autorităţi în cursul celor două proceduri de executare silită, în legătură cu ambele ordonanţe privind programul de vizitare, a fost suficientă şi a respectat obligaţia pozitivă a statului prevăzută la art. 8 din Convenţie în acest domeniu.
16. Rezultă astfel că între 20 ianuarie 2015, data la care reclamantul a contactat pentru prima dată un executor judecătoresc, şi 18 martie 2016, când executorul judecătoresc a prezentat un proces-verbal D.G.A.S.P.C. (supra, pct. 3), s-au făcut puţine eforturi pentru executare.
17. În plus, deşi s-a dispus consiliere psihologică pentru o perioadă de 3 luni în baza Procesului-verbal din 18 martie 2016 întocmit de executorul judecătoresc (supra, pct. 4), aceasta nu a avut loc niciodată. În pofida caracterului urgent care este inerent aspectelor privind relaţiile dintre părinţi şi copiii lor (a se vedea K.B. şi alţii împotriva Croaţiei, citată anterior, pct. 142 in fine), D.G.A.S.P.C. a contactat-o pe X abia după 3 luni cu privire la programul de consiliere (supra, pct. 6). La acea dată, instanţele hotărâseră un nou program de vizitare (supra, pct. 5).
18. Curtea observă că reclamantul şi-a continuat cu diligenţă eforturile în vederea executării, reînnoindu-şi cererea de asistenţă pentru executarea celui de-al doilea program de vizitare cu acelaşi executor judecătoresc (supra, pct. 7).
19. Acestea fiind spuse, deşi în cursul procedurii de executare era cunoscut fără echivoc faptul că minora refuza să îşi vadă tatăl (supra, pct. 3 şi 8), nu s-au luat măsuri pentru identificarea cauzelor acestui refuz şi abordarea acestora (a se vedea K.B. şi alţii împotriva Croaţiei, citată anterior, pct. 144), de exemplu, prin luarea de măsuri pentru reluarea programului de consiliere (supra, pct. 17).
20. În plus, cu excepţia solicitării de sancţiuni pentru nerespectarea hotărârii judecătoreşti (supra, pct. 7), executorul judecătoresc nu a recurs la alte măsuri de intensitate crescătoare progresivă, destinate realizării programelor de vizitare, inclusiv, după caz, măsuri specifice pentru cazurile de refuz al contactului între copil şi părintele înstrăinat, care erau disponibile în special în temeiul art. 910-913 din Codul de procedură civilă al României (a se vedea Niţă împotriva României [Comitet], nr. 30.305/16, pct. 28-30, 3 iulie 2018, şi Voica împotriva României, nr. 9.256/19, pct. 37, 7 iulie 2020), precum sancţionarea mamei cu amendă pentru obstrucţionarea procedurii, instituirea unui program de consiliere psihologică în beneficiul copilului sau asistenţă din partea poliţiei şi a experţilor în protecţia copilului.
21. Guvernul nu a furnizat nicio justificare pentru o astfel de lipsă de acţiune, care contravine obligaţiei autorităţilor de a lua, fără întârziere, măsuri eficiente menite să asigure un contact efectiv între reclamant şi copilul său.
22. În consecinţă, a fost încălcat art. 8 din Convenţie.
CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENŢIE
23. Reclamantul a solicitat 10.000 de euro (EUR) pentru prejudiciul moral, 1.484 EUR pentru cheltuielile de judecată ocazionate în faţa instanţelor naţionale şi 3.946 EUR pentru cheltuielile de judecată ocazionate în faţa Curţii.
24. Guvernul a considerat că pretenţiile erau nejustificate şi excesive şi a susţinut că o constatare a unei încălcări ar constitui o reparaţie echitabilă suficientă.
25. Curtea consideră că reclamantul a suferit cu siguranţă un prejudiciu moral care nu poate fi reparat doar prin constatarea unei încălcări. Având în vedere natura încălcării constatate şi pronunţându-se în echitate, Curtea acordă reclamantului suma de 7.500 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.
26. Având în vedere documentele de care dispune şi jurisprudenţa sa în materie şi reiterând faptul că un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care se stabileşte caracterul lor real şi necesar, precum şi caracterul rezonabil al cuantumului acestora (a se vedea Michnea împotriva României, nr. 10.395/19, pct. 61-62, 7 iulie 2020), Curtea consideră că este rezonabil să acorde suma de 2.641 EUR pentru cheltuielile de judecată ocazionate în faţa Curţii, plus orice impozit care ar putea fi datorat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că a fost încălcat art. 8 din Convenţie;
3. hotărăşte:
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:
(i) 7.500 EUR (şapte mii cinci sute de euro) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;
(ii) 2.641 EUR (două mii şase sute patruzeci şi unu de euro) pentru cheltuielile de judecată, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;
(b) că, de la expirarea termenului de trei luni sus-menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată anuală egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 5 iulie 2022, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
PREŞEDINTE
TIM EICKE
Grefier adjunct de secţie,
Crina Kaufman
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
