Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 49.229/15)
Strasbourg
Hotărârea este definitivă. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza Gal împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-o cameră compusă din: Yonko Grozev, preşedinte, Iulia Antoanella Motoc, Pere Pastor Vilanova, judecători, şi Crina Kaufman, grefier adjunct de secţie a.i.,
având în vedere cererea (nr. 49.229/15) împotriva României formulată de către un resortisant al acestui stat, doamna Mariana Gal („reclamanta“), născută în 1963 şi domiciliată în Oradea, reprezentată de doamna R.L. Chiriţă, avocat în Cluj-Napoca, a sesizat Curtea la 1 octombrie 2015 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia“).
Având în vedere decizia de a aduce la cunoştinţa Guvernului României („Guvernul“), reprezentat de agentul său, doamna O.F. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, plângerile în legătură cu condamnarea reclamantei în apel, lipsa participării directe a judecătorului V.C. la audierea mai multor martori (art. 6 § 1 din Convenţie) şi imposibilitatea ca reclamanta să pună întrebări martorului C.M., personal sau prin reprezentant [art. 6 § 1 şi art. 6 § 3 lit. d) din Convenţie], şi să declare cererea inadmisibilă în rest,
având în vedere observaţiile părţilor,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 5 iulie 2022,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
OBIECTUL CAUZEI
1. În ianuarie 2012, procurorii Direcţiei Anticorupţie Oradea au decis să o cerceteze şi ulterior să o trimită în judecată pe reclamantă pentru complicitate la trafic de influenţă. La baza acestor decizii au stat o serie de declaraţii făcute în faţa organelor de anchetă de către C.M. şi C.D., doi martori (denunţători). C.D. a făcut obiectul unui proces penal pentru fals şi înşelăciune. Cei doi martori susţinuseră, printre altele, că reclamanta (soţia procurorului V.G.) şi B.R.M. (o cunoştinţă de-a reclamantei) le-ar fi promis că îi vor ajuta să obţină decizii care să fie favorabile lui C.D. în soluţionarea proceselor sale judiciare. Dintre declaraţiile făcute de C.M. în timpul interogatoriilor, cea din 6 ianuarie 2012 a fost luată în calitate de martor (denunţător). Într-o declaraţie scrisă, transmisă la 7 februarie 2012 din Irlanda, martorul C.M. a informat organele de anchetă că a părăsit România şi a indicat noua sa adresă din Irlanda.
2. Pe durata procesului la Judecătoria Cluj, reclamanta a susţinut teza provocării şi a solicitat ca martorul C.M. să fie citat printr-o comisie rogatorie adresată autorităţilor irlandeze, pentru a putea fi interogat cu privire la denunţul pe care îl făcuse, potrivit reclamantei, în schimbul unei promisiuni din partea anchetatorilor.
3. Judecătoria l-a citat pe martorul C.M. să se prezinte, trimiţându-i citaţia la adresa acestuia din România, însă acesta nu s-a prezentat. Inculpaţii B.R.M. şi reclamanta, precum şi martorii C.D., C.D.H., D.A.M., I.B., J.M. au fost audiaţi de judecătorie. Cu această ocazie, C.D. a declarat că reclamanta nu i-a cerut niciun ban, ci i-a promis pur şi simplu că va vorbi cu soţul ei şi că totul se va rezolva. C.D.H. a declarat că nu o cunoaşte pe reclamantă şi că are îndoieli cu privire la credibilitatea fraţilor C.M. şi C.D., care încercaseră să îşi înregistreze şi conversaţiile pentru parchet. D.A.M. a declarat că s-a întâlnit cu inculpata B.R.M., care i-a cerut să îi liniştească pe cei doi terţi că dosarele în instanţă vor fi soluţionate, iar ulterior a înţeles că era vorba despre fraţii C.M. şi C.D. Cel de-al patrulea martor, I.B., avocat, a declarat că s-a întâlnit cu fraţii C.D. şi C.M., care erau însoţiţi de B.R.M., şi că a fost informat de către C.M. că acesta din urmă este dispus să plătească orice preţ pentru a rezolva problemele juridice ale lui C.D. J.M., angajat al reclamantei, a declarat că a fost obligat de un procuror să înregistreze conversaţiile sale cu procurorul V.G. (soţul reclamantei).
Instanţa a examinat, printre altele, conţinutul înregistrărilor audio realizate de J.M. şi F.J. La data de 14 mai 2014, Judecătoria Cluj a achitat-o pe reclamantă pentru următoarele motive:
- la data denunţului făcut de către C.D. nu fusese comisă nicio infracţiune de către reclamantă;
– mărturiile date de martorul C.M. în cursul anchetei, care, de altfel, făcuse înregistrările audio la cererea organelor de anchetă şi care a participat la majoritatea discuţiilor cu reclamanta, nu au fost pe deplin sincere, deoarece, după cum reiese dintr-o declaraţie a lui C.M., discuţiile în cauză fuseseră iniţiate în schimbul unei promisiuni făcute de anchetatori de a facilita evacuarea unui chiriaş care ocupa o garsonieră aparţinând acestuia;
– afirmaţia reclamantei cu privire la provocare a fost confirmată şi de declaraţiile făcute de J.M. şi F.J. în cursul anchetei, care au indicat dorinţa anchetatorilor de a-l implica pe procurorul V.G., soţul reclamantei, la săvârşirea infracţiunii în cauză, situaţie confirmată şi de conţinutul înregistrărilor vocale realizate de aceşti doi martori şi depuse la dosar de către reclamantă;
– reclamanta nu avea cunoştinţă de beneficiile materiale solicitate de către B.R.M. şi fusese provocată de martorii C.M. şi C.D. să comită infracţiunea în cauză. Reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentinţe.
4. În faţa Curţii de Apel Cluj, reclamanta a insistat ca martorul B.M. să fie citat şi interogat cu privire la declaraţiile sale în faţa anchetatorilor. În data de 5 decembrie 2014 şi 6 februarie 2015, instanţa de apel l-a citat pe C.M. prin transmiterea de notificări la adresele sale din România şi Irlanda. La 6 februarie 2015, un complet al instanţei de apel, format din judecătorii C.I. şi V.V.A., a audiat trei martori, C.D., N.G.H. şi C.D.H., care fuseseră deja audiaţi de către judecătorie. C.D. a declarat că s-a întâlnit cu reclamanta de două sau trei ori, că nu i-a cerut niciodată bani şi că inculpata B.R.M. a precizat că i-a dat reclamantei o sumă de bani pentru ca aceasta din urmă să poată interveni pe lângă soţul ei. N.G.H. a declarat că sora sa a încercat să cumpere garsoniera în care locuia în calitate de chiriaşă, dar după ce a plătit preţul, prin intermediul lui B.R.M., sora ei şi-a dat seama că C.M. nu era proprietarul. C.D.H. a declarat că C.M. i-a explicat că procurorii Direcţiei Anticorupţie i-au promis că vor facilita o condamnare cu suspendare în cazul fratelui său, C.D., dacă acesta acceptă să folosească dispozitive de înregistrare audio în timpul conversaţiilor sale cu procurorii şi judecătorii.
5. La 20 martie 2015, instanţa de apel, într-un complet format din judecătorii C.I. şi V.C., a constatat că era imposibil să asigure prezenţa lui C.M. În cursul audierii, reclamanta a formulat o cerere de audiere a martorilor J.M. şi F.J. şi ascultarea publică a înregistrărilor audio realizate de aceştia, în vederea examinării tezei provocării reţinute în primă instanţă. Instanţa de apel a respins aceste cereri şi a audiat martorul S.A., care fusese deja audiat în faţa organelor de anchetă. În observaţiile sale scrise, reclamanta a criticat faptul că martorul C.M. nu a putut fi audiat, a subliniat necesitatea ca instanţa de apel să asculte din nou toţi martorii care fuseseră audiaţi înainte de decizia de achitare şi a citat în acest sens Cauza Flueraş împotriva României (nr. 17.520/04, pct. 58-62, 9 aprilie 2013).
6. Printr-o decizie din 3 aprilie 2015, instanţa de apel a condamnat reclamanta la o pedeapsă cu închisoarea pentru complicitate la trafic de influenţă pentru următoarele motive:
- denunţurile au fost legale şi conforme;
– la dosar nu existau probe care să susţină afirmaţia de provocare;
– după cum reiese din probele examinate în cadrul anchetei, în primă instanţă şi în apel, respectiv transcrierile înregistrărilor audio realizate de C.M., transcrierile scrise ale interceptărilor telefonice şi declaraţiile martorilor şi ale denunţătorilor, reclamanta le promisese lui C.M. şi C.D. că îi va ajuta să obţină decizii care să le fie favorabile şi acceptase, în schimb, să primească un beneficiu de la ei la o dată ulterioară.
7. Printr-o hotărâre definitivă din 17 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu recurs, a menţinut decizia din 3 aprilie 2015 şi a apreciat că probele examinate de instanţa de apel au justificat condamnarea reclamantei.
8. Reclamanta a pretins că nu i s-a oferit posibilitatea, în nicio etapă a procedurii, de a-l interoga, personal sau prin reprezentant, pe martorul C.M., ale cărui declaraţii făcute în cursul anchetei au contribuit la stabilirea vinovăţiei sale [art. 6 § 1 şi art. 6 § 3 lit. d) din Convenţie]. Consideră că instanţa de apel nu a examinat în mod direct toate probele şi a condamnat-o pe baza aceloraşi probe pe baza cărora Judecătoria Cluj a achitat-o. De asemenea, s-a plâns că judecătorul V.C. nu a participat, în data de 6 februarie 2015 (supra, pct. 4), la audierea celor trei martori (art. 6 § 1 din Convenţie).
MOTIVAREA CURŢII
9. Constatând că acest capăt de cerere, întemeiat pe art. 6 § 1 şi art. 6 § 3 lit. d) din Convenţie, nu este în mod vădit nefondat şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate în sensul art. 35 din Convenţie, Curtea îl declară admisibil.
10. Curtea face trimitere la principiile bine stabilite privind dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 din Convenţie, inclusiv dreptul acuzatului de a interoga martorii, direct sau prin reprezentant, garantat de art. 6 § 3 lit. d), care impun, în special, ca acuzatului să i se ofere o posibilitate adecvată şi suficientă de a contesta probele incriminatoare şi de a-i interoga pe autorii acestora, fie în momentul depunerii acestora, fie într-o etapă ulterioară [Al-Khawoja si Taherv împotriva Regatului Unit (MC), nr. 26.766/05 şi 22.228/06, pct. 118-147, CEDO 2011, Schatschaschwili împotriva Germaniei (MC), nr. 9.154/10, pct. 100, CEDO 2015, şi, mai recent, Danilov împotriva Rusiei, nr. 88/05, pct. 108-111, 1 decembrie 2020, cu referinţele citate aici].
11. În primul rând, se impune constatarea că martora protejată I.N., citată în faţa judecătoriei, nu s-a prezentat niciodată pentru a oferi părţilor posibilitatea de a o audia (supra, pct. 4). Într-adevăr, deşi au fost informate cu privire la schimbarea adresei sale şi la plecarea sa în Irlanda, instanţele au continuat să trimită citaţii acestui martor la adresa sa din România pentru majoritatea audierilor şi nu au luat nicio măsură concretă pentru a asigura prezenţa acestuia în scopul de a fi audiat sau interogat (a se vedea, mutatis mutandis, Colac împotriva României, nr. 26.504/06, pct. 49-50, 10 februarie 2015, şi, per a contrario, Tseber împotriva Republicii Cehe, nr. 46.203/08, pct. 50-52, 22 noiembrie 2012). De asemenea, trebuie subliniat faptul că reclamanta insistase ca acest martor să fie citat şi interogat cu privire la declaraţiile pe care le-a făcut anchetatorilor (supra, pct. 2 şi 4) şi că nu a renunţat niciodată la dreptul său de a interoga acest martor (a se vedea, per a contrario, Kashlev împotriva Estoniei, nr. 22.574/08, pct. 51, 26 aprilie 2016).
12. Contrar celor afirmate de Guvern, pentru a condamna reclamanta, instanţa de apel s-a bazat în special pe declaraţiile lui C.M. (supra, pct. 6), a cărui declaraţie a fost făcută în faţa organelor de anchetă în calitate de martor şi denunţător (supra, pct. 1), precum şi pe baza probelor adunate prin intermediul acestuia (supra, pct. 6). Cu toate acestea, C.M. nu a fost audiat niciodată de instanţele de judecată şi nu a avut loc nicio confruntare între reclamantă şi C.M., nici în etapa de anchetă preliminară, nici în timpul procesului (supra, pct. 1-6). Astfel, deşi declaraţiile făcute de acest martor în faţa organelor de anchetă şi înregistrările audio efectuate de acesta, pe care reclamanta nu a putut să le conteste în şedinţă publică în faţa instanţei de apel (supra, pct. 5), nu au fost singurele probe incriminatorii, acestea au constituit elemente decisive în condamnarea reclamantei, întrucât C.M. a fost unul dintre singurii doi martori direcţi, în calitate de denunţător (a se vedea, mutatis mutandis, Danilov, citată anterior, pct. 114, şi Fikret Karahan împotriva Turciei, nr. 53.848/07, pct. 53, 16 martie 2021). Or, instanţa de apel nu a luat în considerare dacă faptul că nu a fost interogat acest martor-cheie ar putea avea un impact asupra echităţii generale a procedurilor şi nici nu s-a angajat într-o examinare meticuloasă a credibilităţii lui C.M. şi a fiabilităţii declaraţiilor sale făcute în faţa organelor de anchetă (a se vedea, per a contrario, Schatschaschwili, citată anterior, pct. 146-150).
13. Curtea reţine că declaraţiile lui C.M. au stat la baza acuzării reclamantei şi că, potrivit constatării judecătoriei, aceste declaraţii au fost făcute în schimbul unei promisiuni din partea anchetatorilor. În aceste circumstanţe, Curtea concluzionează că refuzul instanţei de apel de a permite reclamantei să efectueze o examinare în contradictoriu cu privire la credibilitatea şi fiabilitatea acestor probe a afectat în mod substanţial echitatea procedurii, în special garanţiile privind protecţia dreptului la apărare ale acuzatei (a se vedea, mutatis mutandis, Danilov, citată anterior, pct. 120).
14. În plus, achitarea reclamantei a survenit după ce cinci martori au fost audiaţi de către judecătorie, care a reţinut că probele de la dosar (inclusiv înregistrările audio realizate de J.M. şi F.J., examinate de judecătorie în şedinţă publică) nu erau suficiente pentru a stabili vinovăţia reclamantei (supra, pct. 3). Pentru a înlocui hotărârea de achitare cu condamnarea reclamantei, judecătorii din apel s-au limitat la audierea a trei din cei cinci martori audiaţi de judecătorie (supra, pct. 4), au respins cererea de reexaminare a înregistrărilor audio făcute de J.M. şi F.J. deşi aceste probe întăreau argumentele reclamantei privind provocarea (supra, pct. 4) şi s-au bazat pe celelalte înscrisuri din dosarul judecătoriei (supra, pct. 3). Prin urmare, în esenţă, judecătorii de apel au întemeiat condamnarea reclamantei pe o nouă interpretare a majorităţii mărturiilor şi probelor pe ai căror autori nu i-au audiat, ceea ce a afectat în mod semnificativ dreptul la apărare (a se vedea Danilov, citată anterior, pct. 120, şi, mutatis mutandis, Flueraş împotriva României, nr. 17.520/04, pct. 58-62, 9 aprilie 2013).
15. Pe baza celor de mai sus, Curtea concluzionează că faptul că reclamanta nu a putut, în nicio etapă a procedurii, să îl interogheze, personal sau prin reprezentant, pe denunţătorul C.M., coroborat cu refuzul instanţei de apel de a proceda la audierea publică a înregistrărilor audio realizate de J.M. şi F.J. şi de a permite reclamantei să interogheze aceşti martori, ale căror declaraţii şi înregistrări au fost apoi folosite împotriva ei, era de natură să afecteze garanţiile unei „proceduri în contradictoriu“ şi principiul „egalităţii armelor“ într-o manieră incompatibilă cu dreptul la un proces echitabil.
Prin urmare, au fost încălcate art. 6 § 1 şi art. 6 § 3 lit. d) din Convenţie.
16. Având în vedere această concluzie, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze separat celelalte capete de cerere ale plângerii, şi anume lipsa participării directe a judecătorului V.C. la audierea mai multor martori, anularea verdictului de achitare şi respingerea de către instanţa de apel a argumentului privind provocarea (Zanghi împotriva Italiei, 19 februarie 1991, pct. 23, seria A nr. 194-C, Iordan Petrov împotriva Bulgariei, nr. 22.926/04, pct. 143, 24 ianuarie 2012, şi Ruianu împotriva României, nr. 34.647/97, pct. 75, 17 iunie 2013).
CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENŢIE
17. Reclamantul solicită 10.000 de euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral pe care consideră că l-a suferit şi 6.100 EUR pentru cheltuielile de judecată.
18. Guvernul consideră că o constatare a încălcării ar putea constitui o reparaţie suficientă şi că sumele solicitate sunt excesive în raport cu jurisprudenţa Curţii.
19. Curtea acordă reclamantei 6.000 EUR pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit pentru această sumă.
20. Având în vedere documentele de care dispune şi jurisprudenţa sa, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantei suma de 3.000 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată, la care se adaugă orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declară admisibilă cererea întemeiată pe art. 6 § 1 şi art. 6 § 3 lit. d) din Convenţie;
2. hotărăşte că a existat o încălcare a art. 6 § 1 şi art. 6 § 3 lit. d) din Convenţie în ceea ce priveşte imposibilitatea reclamantei de a interoga, personal sau prin reprezentant, pe C.M. şi condamnarea sa în apel în lipsa audierii martorilor pe care s-a bazat instanţa de apel;
3. hotărăşte că nu este necesar să examineze celelalte aspecte privind echitatea procedurilor penale invocate în temeiul art. 6 § 1 din Convenţie;
4. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni, următoarele sume, care vor fi convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:
(i) 6.000 EUR (şase mii de euro), la care se adaugă orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit pentru această sumă, pentru prejudiciul moral;
(ii) 3.000 EUR (trei mii de euro), la care se adaugă orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit pentru această sumă, pentru cheltuieli de judecată;
b) că, începând cu expirarea perioadei menţionate şi până la efectuarea plăţii, aceste sume vor fi purtătoare de dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilităţii de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă pe parcursul acestei perioade, majorată cu trei puncte procentuale;
5. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 30 august 2022, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulament.
PREŞEDINTE
YONKO GROZEV
Grefier adjunct a.i.,
Crina Kaufman
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
