Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Strasbourg
(Cererea nr. 1.455/20)
Prezenta hotărâre este definitivă, dar poate suferi modificări de formă.
În cauza A.Ö. şi H.Ö. împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-un comitet compus din: Gabriele Kucsko-Stadlmayer, preşedinte, Iulia Antoanella Motoc, Pere Pastor Vilanova, judecători, şi Crina Kaufman, grefier adjunct de secţie,
având în vedere:
- Cererea nr. 1.455/20 îndreptată împotriva României, prin care doi resortisanţi ai acestui stat, A.Ö. („prima reclamantă“, care s-a născut în 2005 şi locuieşte în Ghimbav) şi H.Ö. („al doilea reclamant“, care s-a născut în 1978 şi în prezent este deţinut în Penitenciarul Codlea), au sesizat Curtea la 18 februarie 2020, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia“);
– decizia de a comunica această cerere Guvernului României („Guvernul“), reprezentat de agentul guvernamental, doamna O. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe;
– decizia de a nu divulga numele reclamanţilor;
– observaţiile prezentate de Guvernul pârât şi observaţiile prezentate în replică de reclamanţi;
– observaţiile prezentate de Centrul European pentru Drepturile Romilor, căruia preşedintele secţiei i-a acordat permisiunea să intervină în procedură;
– decizia de respingere a excepţiei ridicate de Guvern cu privire la examinarea cererii de către un comitet,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 29 martie 2022,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
OBIECTUL CAUZEI
1. Cererea are ca obiect lipsa unei proceduri penale efective în legătură cu acuzaţiile de abuz sexual asupra primei reclamante pe când avea vârsta de 13 ani şi fusese plasată, de către serviciul de protecţie a copilului, într-un centru privat de îngrijire şi asistenţă a copiilor.
2. În urma plângerilor depuse de tatăl reclamantei (al doilea reclamant) la 29 ianuarie 2019 şi de reprezentanţii centrului de îngrijire şi asistenţă la 30 ianuarie 2019, poliţia a început cercetările în legătură cu susţinerile referitoare la infracţiunea de act sexual cu un minor prevăzută la art. 220 alin. (1) din Codul penal. Reclamantul s-a plâns că fiica sa, reclamanta, născută în ianuarie 2005, a fost abuzată sexual începând din vara anului 2018 până în ianuarie 2019, pe când avea 13 ani. Mai precis, s-a plâns de faptul că reprezentanţii centrului de îngrijire şi asistenţă nu au luat măsurile necesare pentru a-i proteja fiica împotriva abuzului sexual şi nu au informat conform legii poliţia. Prima reclamantă a declarat poliţiei că, în ianuarie 2019, un băiat mai mare - fost rezident care vizita periodic centrul de îngrijire şi asistenţă - i-a cerut să facă sex oral cu el şi ea a acceptat. A menţionat că îl cunoştea pe băiat încă din vara anului 2018 şi că acesta iniţiase întâlniri intime anterioare cu ea în locuri ascunse din curtea centrului de îngrijire şi asistenţă. Suspectul, care avea 20 de ani la momentul evenimentelor, a confirmat întâlnirile intime (săruturi şi atingeri), ultima întâlnire de acest fel având loc în decembrie 2018, dar a negat că au făcut sex oral vreodată. O asistentă socială angajată la centrul de îngrijire şi asistenţă a fost audiată de poliţie; a confirmat că ştia despre sexul oral şi a declarat că problema a fost discutată într-o şedinţă cu angajaţii centrului de îngrijire şi asistenţă. Nu s-a oferit nicio indicaţie cu privire la data şedinţei şi nu s-au solicitat detalii suplimentare.
3. Au fost efectuate evaluări psihologice ale primei reclamante şi ale suspectului, una de către psihologul centrului de îngrijire şi asistenţă; toate s-au axat pe situaţia familială dificilă a primei reclamante, lipsa adaptabilităţii sale, rezultatele slabe la şcoală şi dificultăţile emoţionale; în schimb, suspectul a fost prezentat ca adult responsabil cu un loc de muncă şi fără condamnări penale anterioare. Din declaraţiile date la poliţie reiese că psihologul centrului de îngrijire şi asistenţă, care a întocmit unul dintre rapoartele sus-menţionate, i-a cerut primei reclamante să îi ceară scuze suspectului pentru ce „l-a forţat“ să îi facă (el ei).
4. La 14 mai 2019, Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a decis închiderea fazei cercetării penale deoarece declaraţiile victimei şi ale suspectului erau contradictorii şi nu s-au găsit probe directe în dosar. În plus, procurorul a considerat că victima, fiind născută în luna ianuarie, avea deja 15 ani la data pretinsului eveniment şi, prin urmare, chiar presupunând că a avut loc un act sexual, aceasta depăşise deja limita de vârstă de 15 ani stabilită pentru infracţiunea de act sexual cu un minor. Referitor la plângerea formulată de al doilea reclamant împotriva centrului de îngrijire şi asistenţă, procurorul a arătat că nu s-a efectuat nicio anchetă cu privire la acest aspect, întrucât reprezentanţii centrului de îngrijire şi asistenţă au informat în mod corespunzător şi în timp util autorităţile cu privire la pretinsul abuz, respectiv la 30 ianuarie 2019.
5. Plângerea împotriva rezoluţiei sus-menţionate, formulată de al doilea reclamant, a fost respinsă cu efect definitiv de Judecătoria Braşov la 7 octombrie 2019. Instanţa a reţinut că procurorul a decis în mod corect închiderea fazei cercetării penale deoarece suspectul a negat faptele şi nu a existat nicio probă directă a unui act sexual.
6. Materialul de urmărire penală atestă faptul că un avocat din oficiu şi un angajat al centrului de îngrijire şi asistenţă au fost desemnaţi pentru reprezentarea primei reclamante. Totuşi, se pare că niciunul dintre aceştia nu a depus vreo cerere în numele acesteia, nu a contestat rezoluţia procurorului din 14 mai 2019 şi nu s-a prezentat în faţa instanţei.
MOTIVAREA CURŢII
Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenţie
7. Prima reclamantă s-a plâns că autorităţile române nu au efectuat o cercetare efectivă privind susţinerile sale referitoare la abuz sexual şi că astfel şi-au încălcat obligaţia pozitivă de a o proteja împotriva tratamentelor inumane şi degradante.
8. Guvernul a susţinut că cercetarea penală a fost temeinică şi efectivă.
9. Terţul intervenient a susţinut că rapoarte întocmite de diferite organizaţii şi organisme de monitorizare arată că, în Europa, femeile de etnie romă, cum este şi prima reclamantă, se confruntă cu un răspuns mai slab din partea poliţiei la plângerile privind violenţa bazată pe motive de gen.
10. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil.
11. Principiile generale privind obligaţia pozitivă a statului de a asigura o protecţie efectivă împotriva relelor tratamente aplicate copiilor sau altor persoane vulnerabile şi dispoziţiile legale relevante, împreună cu exemple din practica instanţelor naţionale şi materialele internaţionale relevante, au fost prezentate pe scurt în I.C. împotriva României [nr. 36.934/08, pct. 51-52 şi, respectiv, 38-44, 24 mai 2016, şi, cel mai recent, în X şi alţii împotriva Bulgariei (MC), nr. 22.457/16, pct. 176-192, 2 februarie 2021].
12. În cauze similare anterioare, în care concluziile autorităţilor naţionale par să se fi bazat doar pe declaraţiile date de prezumtivii făptuitori şi fără să se fi procedat la o examinare a validităţii consimţământului reclamantului în raport cu vârsta şi vulnerabilitatea sale, Curtea a concluzionat că cercetarea efectuată în acele cauze nu a respectat cerinţele inerente obligaţiilor pozitive ale statelor de a aplica efectiv un sistem de drept penal care pedepseşte toate formele de viol şi abuz sexual [a se vedea I.C. împotriva României, citată anterior, pct. 56, 57 şi 60, M.G.C. împotriva României, nr. 61.495/11, pct. 68-75, 15 martie 2016, şi X şi alţii împotriva Bulgariei (MC), citată anterior, pct. 213 şi 228].
13. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea a identificat deficienţe similare în cercetările efectuate în prezenta cauză: eroare în ceea ce priveşte vârsta primei reclamante - un element esenţial al cercetărilor (a se vedea supra, pct. 4); concluzii bazate exclusiv pe declaraţiile suspectului (a se vedea supra, pct. 4 şi 5); având în vedere ipoteza organelor de urmărire penală, deşi eronată, potrivit căreia prima reclamantă avea 15 ani la momentul faptelor, niciuna dintre examinările psihologice efectuate în cauză nu a verificat capacitatea acesteia de a-şi exprima consimţământul valabil pentru actul sexual care făcea obiectul cercetărilor (a se vedea supra, pct. 3); prezenţa stereotipurilor - deja observate de Curte în cauze anterioare (a se vedea M.G.C. împotriva României, citată anterior, pct. 38) - potrivit cărora victima minoră l-a provocat pe un bărbat mai în vârstă să facă sex (a se vedea supra, pct. 3); lipsa unei anchete efective cu privire la neluarea de către reprezentanţii centrului de îngrijire şi asistenţă a măsurilor necesare pentru a preveni abuzul şi pentru a informa poliţia în timp util (a se vedea supra, pct. 4); lipsa unei reprezentări efective acordate primei reclamante. În ceea ce priveşte acest din urmă aspect, trebuie reţinut că tatăl primei reclamante se afla în închisoare, că minora a fost reprezentată de un angajat al instituţiei împotriva căreia fuseseră formulate plângeri în aceeaşi cauză (a se vedea supra, pct. 2), precum şi de un avocat din oficiu şi că niciunul dintre aceşti reprezentanţi nu a depus nicio cerere semnificativă în cursul urmăririi penale şi nu a atacat rezoluţia procurorului în cauză (a se vedea supra, pct. 6).
14. Având în vedere jurisprudenţa în materie şi probele aflate la dosar, Curtea consideră că deficienţele cercetării penale din prezenta cauză (a se vedea supra, pct. 13) au fost de aşa natură încât cercetarea penală nu a îndeplinit cerinţele inerente obligaţiilor pozitive ale statelor de a aplica efectiv un sistem de drept penal care pedepseşte toate formele de abuz sexual asupra copiilor în general şi a persoanelor vulnerabile, cum era prima reclamantă în special (a se vedea M.G.C. împotriva României, pct. 60-75, şi I.C. împotriva României, pct. 53-61, ambele citate anterior).
15. Prin urmare, a fost încălcat art. 3 din Convenţie cu privire la obligaţiile pozitive ale statului pârât în cazul primei reclamante.
Celelalte capete de cerere
16. Reclamanţii au formulat alte capete de cerere în temeiul mai multor dispoziţii ale Convenţiei. După examinarea acestora, Curtea consideră că, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa şi în măsura în care aspectele denunţate sunt de competenţa sa, aceste capete de cerere fie nu îndeplinesc condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 34 şi 35 din Convenţie, fie nu denotă nicio aparentă încălcare a drepturilor şi libertăţilor consacrate în Convenţie sau în protocoalele la aceasta.
Rezultă că aceste capete de cerere trebuie să fie respinse în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenţie.
Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
17. Reclamanţii au solicitat 127.000 de euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.
18. Guvernul a considerat suma excesivă şi nejustificată şi a susţinut că o constatare a unei încălcări ar fi o reparaţie suficientă pentru orice prejudiciu suferit.
19. Curtea consideră că, având în vedere încălcarea constatată mai sus, prima reclamantă are dreptul la repararea prejudiciului moral şi îi acordă în acest sens suma de 12.500 EUR, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. 3 din Convenţie, formulat de prima reclamantă, şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;
2. hotărăşte că a fost încălcat art. 3 din Convenţie din cauza lipsei unei anchete efective în privinţa primei reclamante;
3. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească primei reclamante, în termen de trei luni, suma de 12.500 EUR (douăsprezece mii cinci sute de euro), care trebuie convertită în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;
b) că, de la expirarea termenului de trei luni menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată anuală egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale;
4. respinge cererea primei reclamante de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris la 3 mai 2022, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulamentul Curţii.
PREŞEDINTE
GABRIELE KUCSKO-STADLMAYER
Grefier adjunct de secţie,
Crina Kaufman
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
