Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 24.481/15)
Strasbourg
Hotărârea este definitivă. Poate suferi modificări de formă.
În Cauza Andi Marius Ionescu împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-un comitet compus din: Gabriele Kucsko-Stadlmayer, preşedinte, Iulia Antoanella Motoc, Pere Pastor Vilanova, judecători, şi Ilse Freiwirth, grefier adjunct de secţie,
având în vedere:
- Cererea nr. 24.481/15, îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Andi Marius Ionescu („reclamantul“), născut în 1975 şi domiciliat în Bucureşti, reprezentat de N. Popescu, avocat în Bucureşti, a sesizat Curtea la 18 mai 2015, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia“);
– decizia de a aduce prezenta cerere la cunoştinţa Guvernului român („Guvernul“), reprezentat de agentul guvernamental, doamna O. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, capătul de cerere întemeiat pe imposibilitatea reclamantului să interogheze un martor protejat ori să solicite audierea acestuia [art. 6 § 1 şi § 3 lit. d) din Convenţie] şi de a declara inadmisibile celelalte capete de cerere;
– observaţiile părţilor,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 8 martie 2022,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
OBIECTUL CAUZEI
1. Cererea are ca obiect condamnarea reclamantului în urma unui proces penal în cursul căruia acesta susţine că nu a avut posibilitatea, în nicio fază procesuală, să interogheze sau să solicite audierea unui martor protejat a cărui declaraţie făcută în cursul anchetei penale a constituit baza stabilirii vinovăţiei sale [art. 6 §1 şi 3 lit. d) din Convenţie].
2. În iunie 2011, agenţi din cadrul Direcţiei Anticorupţie au organizat o acţiune pentru a depista infracţiuni de corupţie prezumtiv comise de poliţişti din cadrul secţiei din care făcea parte şi reclamantul. I.N., investigator sub acoperire, a fost folosită pentru a strânge informaţii cu ajutorul unor echipamente audio-video.
3. În noaptea de 7 iunie 2011, I.N. a fost reţinută de colegii reclamantului şi apoi condusă la secţia de poliţie în cadrul unei anchete sub bănuiala de prostituţie. La 8 iunie 2011, fiind pusă în libertate, I.N. a întocmit un proces-verbal şi le-a furnizat organelor de anchetă înregistrări audio-video realizate în timpul reţinerii sale. Aceasta l-a acuzat pe reclamant că a supus-o unei percheziţii corporale cu încălcarea normelor procedurale (potrivit acesteia, reclamantul a dezbrăcat-o complet şi a lăsat-o în pielea goală pentru o perioadă de timp). Astfel cum reiese din dosar, înregistrarea a fost întreruptă brusc chiar înainte de pretinsa percheziţie cu încălcarea normelor procedurale. S-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de reclamant şi trimiterea sa în judecată în faţa Tribunalului Bucureşti pentru purtare abuzivă [art. 250 alin. (3) din Codul penal].
4. La 23 aprilie 2013, reclamantul, asistat de un avocat ales, a solicitat Tribunalului Bucureşti citarea lui I.N., devenită martor cu identitate protejată, pentru a putea să îi pună întrebări. I.N. a fost citată de mai multe ori (la 8 şi 21 mai, 12 şi 18 iunie, 17 iulie şi 19 noiembrie 2013), dar nu s-a prezentat niciodată. La 8 mai 2013, instanţa a decis să acorde părţilor acces pentru studierea înregistrărilor audio-video. La 11 şi 17 iunie 2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a informat instanţa despre imposibilitatea de a-l aduce în faţa instanţei pe martorul cu identitate protejată, I.N. (potrivit unui proces-verbal întocmit la 25 februarie 2013 de agentul de poliţie C.P., I.N. nu mai făcea parte din Ministerul de Interne şi plecase din ţară). La 3 decembrie 2013, instanţa a ridicat din oficiu problema imposibilităţii audierii martorei I.N. (art. 329 din Codul de procedură penală) şi a decis să ia în considerare înregistrările audio-video. Reclamantul a contrazis versiunea lui I.N. asupra faptelor, a precizat că activitatea sa în noaptea evenimentelor s-a limitat doar la fotografierea acesteia şi la prelevarea amprentelor acesteia, a subliniat că nicio altă probă (în afară de Procesul-verbal întocmit la 8 iunie 2011 de I.N.) nu a confirmat acuzaţiile de purtare abuzivă şi a subliniat că înregistrarea audio-video se întrerupsese brusc chiar înainte de faptele care stau la baza învinuirii sale, astfel încât era lipsită de relevanţă.
5. Prin Sentinţa penală din 18 decembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a achitat pe reclamant, reţinând că faptele care au stat la baza acuzaţiilor nu au fost confirmate de nicio probă. În ceea ce priveşte declaraţiile lui I.N., consemnate în Procesul-verbal întocmit la 8 iunie 2011, instanţa a considerat că acestea nu erau în măsură să justifice condamnarea reclamantului, cu atât mai mult cu cât martora nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a fi ascultată personal în conformitate cu principiul contradictorialităţii. Procurorul a declarat apel împotriva sentinţei şi a insistat asupra ultimei fraze pronunţate de reclamant chiar înainte de întreruperea înregistrărilor („uite aici...aoleu...acum ne dăm de gol...“) care, potrivit susţinerii sale, se corobora cu procesul-verbal întocmit de I.N. şi confirma acuzaţiile formulate de I.N. În faţa Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul, asistat de avocat, a susţinut că declaraţiile martorei I.N. nu au fost confirmate de nicio probă.
6. Prin Decizia penală din 16 decembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul parchetului şi l-a condamnat pe reclamant la 2 luni de închisoare pentru purtare abuzivă. Curtea de apel a considerat că I.N., investigator sub acoperire, a fost supusă unei percheziţii corporale cu încălcarea normelor procedurale şi că Procesul-verbal întocmit la 8 iunie 2011 se corobora cu înregistrările audio, în special cu ultimele propoziţii înregistrate înainte de întrerupere. Curtea de apel a adăugat că are competenţă de reapreciere a probelor şi că nu s-au identificat încălcări procedurale în administrarea probelor.
7. Reclamantul denunţă condamnarea sa în urma unui proces penal în care susţine că nu a avut posibilitatea, în nicio fază procesuală, să îi pună întrebări martorei I.N. ori să solicite audierea acesteia, deşi declaraţiile făcute de aceasta în Procesul-verbal întocmit la 8 iunie 2011 au constituit baza pentru stabilirea vinovăţiei sale [art. 6 § 1 şi 3 lit. d) din Convenţie].
MOTIVAREA CURŢII
8. Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate în sensul art. 35 din Convenţie, Curtea îl declarată admisibil.
9. În ceea ce priveşte condamnarea reclamantului în lipsa posibilităţii de a solicita audierea martorei I.N., Curtea va examina acest capăt de cerere în raport cu dispoziţiile coroborate ale art. 6 § 1 şi 3 lit. d) din Convenţie [Schatschaschwili împotriva Germaniei (MC), nr. 9.154/10, pct. 100, CEDO 2015], în lumina principiilor relevante enunţate în hotărârile Al-Khawaja şi Tahery împotriva Regatului Unit (MC) (nr. 26.766/05 şi 22.228/06, pct. 118-147, CEDO 2011), Schatschaschwili (citată anterior, pct. 100-130) şi Asani împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (nr. 27.962/10, pct. 36-37, 1 februarie 2018).
10. În primul rând, se impune constatarea că martora protejată I.N., citată în faţa tribunalului, nu s-a prezentat niciodată pentru a oferi părţilor posibilitatea de a o audia (supra, pct. 4). Tribunalul a constatat, chiar înainte de pronunţarea sentinţei, imposibilitatea de a o audia pe baza informaţiilor furnizate de agentul de poliţie C.P., referitoare la plecarea lui I.N. în străinătate (supra, pct. 4). Rezultă astfel că, în pofida informaţiilor privind prezenţa sa pe teritoriul altui stat, autorităţile române au continuat să o citeze pe această martoră în vederea prezentării sale în România şi nu au depus niciun efort pentru a încerca să o localizeze (supra, pct. 4; a se vedea, mutatis mutandis, Colac împotriva României, nr. 26.504/06, pct. 49-50, 10 februarie 2015, şi, a contrario, Tseber împotriva Republicii Cehe, nr. 46.203/08, pct. 50-52, 22 noiembrie 2012). Reamintind, în lumina principiilor enunţate la pct. 9 supra, că lipsa unor motive întemeiate pentru neprezentarea unui investigator sub acoperire nu este în sine decisivă, ci constituie un element important pentru aprecierea caracterului echitabil al procesului, Curtea consideră că, în circumstanţele cauzei, nu se poate considera că instanţele au depus toate eforturile rezonabile pentru a asigura prezentarea martorei I.N. (a se vedea, a contrario, Schatschaschwili, pct. 139-140, Lučić împotriva Croaţiei, nr. 5.699/11, pct. 80, 27 februarie 2014, şi, mutatis mutandis, Colac, pct. 48-50).
11. În continuare, deşi este adevărat, astfel cum susţine Guvernul, că era vorba de un proces-verbal, nu o declaraţie oficială făcută de I.N., Curtea constată totuşi că instanţa de apel şi-a întemeiat hotărârea de condamnare, cel puţin într-o măsură decisivă, pe declaraţiile făcute de I.N. în Procesul-verbal întocmit la 8 iunie 2011 şi că nu s-a putut desfăşura nicio confruntare directă între aceasta şi reclamant, nici în cursul procesului, nici în faza actelor premergătoare (supra, pct. 3-6). Într-adevăr, declaraţiile martorei I.N. se coroborau, în opinia curţii de apel, cu înregistrările audio (supra, pct. 3 şi 6), dar, în circumstanţele prezentei cauze, Curtea este dispusă să admită că, fără a constitui unicul element sau unul determinant pentru condamnarea reclamantului, declaraţiile martorei I.N. aveau o anumită importanţă sau chiar una însemnată, iar administrarea lor a cauzat dificultăţi apărării (a se vedea, mutatis mutandis, Valdhuter împotriva României, nr. 70.792/10, pct. 49, 27 iunie 2017).
12. În ceea ce priveşte elementele compensatorii necesare pentru a contrabalansa dificultăţile cauzate apărării de imposibilitatea audierii în contradictoriu a martorei I.N., deşi reclamantul a avut posibilitatea de a-şi prezenta propria versiune asupra faptelor, negând acuzaţiile formulate împotriva sa, şi deşi înregistrările audio-video au fost puse la dispoziţia părţilor (supra, pct. 4), alte elemente sunt discutabile. Astfel, trebuie amintit că I.N., singurul martor al acuzării, nu a fost audiată niciodată în faţa instanţelor şi, prin urmare, nici reclamantul, nici avocatul său nu au putut să aprecieze credibilitatea şi fiabilitatea declaraţiilor sale (supra, pct. 3-6). Curtea de apel s-a limitat să constate că procedura fusese respectată, fără a examina dacă lipsa acestui martor putea afecta caracterul echitabil al procesului (supra, pct. 6). Procedând astfel, curtea de apel nu a efectuat o examinare amănunţită a credibilităţii martorei I.N. şi a fiabilităţii declaraţiilor sale (a se vedea, a contrario, Schatschaschwili, citată anterior, pct. 146-150). Având în vedere contextul special al cauzei, această instanţă ar fi trebuit să abordeze cu prudenţă declaraţia lui I.N., cu atât mai mult cu cât aceasta era o importantă probă în acuzare (a se vedea, mutatis mutandis, Fikret Karahan împotriva Turciei, nr. 53.848/07, pct. 53, 16 martie 2021). Rezultă că, în speţă, s-au luat foarte puţine măsuri procedurale pentru a compensa imposibilitatea apărării de a o audia în mod direct pe I.N. Aceasta reprezintă o garanţie procedurală importantă, de natură să protejeze dreptul la apărare al inculpatului, absenţa acesteia având o mare pondere la punerea în balanţă a examinării caracterului echitabil general al procesului în raport cu art. 6 § 1 şi 3 lit. d).
13. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că faptul că reclamantul nu a putut, în nicio fază procesuală, să pună întrebări martorei I.N. ori să solicite audierea acesteia a făcut ca procesul să fie inechitabil în ansamblu. Prin urmare, au fost încălcate art. 6 § 1 şi 3 lit. d) din Convenţie.
CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENŢIE
14. Reclamantul solicită 20.000 de euro (EUR) pentru prejudiciul moral pe care susţine că l-a suferit şi 5.532,62 de euro (EUR) pentru toate cheltuielile de judecată (inclusiv 5.130 EUR cu titlu de onorariu pentru reprezentare în faţa Curţii; 170,69 EUR pentru cheltuielile de judecată efectuate în cursul procedurii în faţa Curţii şi 231,10 EUR pentru cele efectuate în cursul procedurii în faţa instanţelor naţionale). Cu privire la cheltuielile de judecată, solicită ca această sumă să fie plătită direct în contul bancar al avocatului său.
15. Guvernul consideră că o constatare a încălcării ar putea constitui o reparaţie suficientă şi că sumele solicitate sunt excesive în raport cu jurisprudenţa Curţii.
16. Curtea acordă reclamantului 6.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit.
17. Având în vedere documentele de care dispune şi jurisprudenţa sa, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantului suma de 3.400 EUR pentru toate cheltuielile, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit. Această sumă se plăteşte direct avocatului său.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că au fost încălcate art. 6 § 1 şi 3 lit. d) din Convenţie;
3. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:
(i) 6.000 EUR (şase mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
(ii) 3.400 EUR (trei mii patru sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată, sumă care se va plăti direct avocatului său;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 29 martie 2022, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din Regulament.
PREŞEDINTE
GABRIELE KUCSKO-STADLMAYER
Grefier adjunct,
Ilse Freiwirth
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
