Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
în Cauza Deaconu împotriva României
(Cererea nr. 66.299/12)
Strasbourg
Hotărârea este definitivă, dar poate suferi modificări de formă.
În Cauza Deaconu împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-un comitet compus din:
Paulo Pinto de Albuquerque, preşedinte, Egidijus Kūris, Iulia Antoanella Motoc, judecători, şi Andrea Tamietti, grefier adjunct de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 8 ianuarie 2019,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află Cererea nr. 66.299/12 îndreptată împotriva României, prin care doi resortisanţi români, domnul Cosmin Mihai Deaconu şi domnul Alexandru-Bogdan Deaconu („reclamanţii“), au sesizat Curtea la 9 octombrie 2012, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia“).
2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de domnul M.B. Petre, avocat în Bucureşti. Guvernul român („Guvernul“) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La 17 septembrie 2013, cererea a fost comunicată Guvernului.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanţii s-au născut în 1997 şi, respectiv, 1999 şi locuiesc în Bucureşti.
5. La 20 iulie 2010, X - sora reclamanţilor, în vârstă de 9 ani la vremea respectivă - a fost grav rănită într-un accident rutier. A fost internată imediat în spital unde a decedat, după 4 zile de chinuri.
6. Faţă de conducătoarea auto a fost pusă în mişcare urmărirea penală pentru ucidere din culpă. S-a stabilit că, în timp ce conducea autovehiculul cu o viteză de 92 km/oră (deşi limita de viteză era de 50 km/oră), aceasta a pierdut controlul autoturismului său şi a intrat pe trotuar, unde se afla sora reclamanţilor.
7. La 26 septembrie 2010, în timpul cercetării penale preliminare, reclamanţii, mama lor şi fraţii lor mai mari au solicitat despăgubiri civile în cadrul procesului penal.
8. La 24 octombrie 2011, Judecătoria Bucureşti a separat acţiunea civilă de acţiunea penală.
9. La 6 decembrie 2011, Judecătoria Bucureşti a acordat fiecărei părţi civile (inclusiv reclamanţilor) 100.000 euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral. Instanţa a obligat societatea de asigurare a conducătoarei auto la plata despăgubirilor.
10. Instanţa a reţinut că între părţile civile şi fetiţa de 9 ani existase o strânsă relaţie afectivă, iar moartea violentă a fetei a provocat o mare durere familiei sale.
În hotărârea instanţei s-au reţinut următoarele:
"[...] fraţii defunctei au suferit un prejudiciu moral, constând în durerea provocată de pierderea surorii lor de 9 ani în condiţii violente şi după suferinţa resimţită de victimă pe perioada spitalizării până la deces; din probele administrate (declaraţiile părţilor civile coroborându-se sub acest aspect cu declaraţiile celor trei martori audiaţi) rezultând că între părţile civile şi defunctă a existat o legătură afectivă puternică. Prin urmare, ţinând seama de consecinţele negative suferite, de importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost percepute de părţile civile urmările pierderii lor asupra stabilităţii lor familiale, instanţa apreciază cuantumul prejudiciului moral suferit de părţile civile la echivalentul în lei a sumei de câte 100.000 euro la data plăţii"
11. Împotriva acestei hotărâri toate părţile au declarat recurs.
12. Nu au fost prezentate probe noi în faţa Curţii de Apel Bucureşti.
13. Prin decizia din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul declarat de societatea de asigurare. Instanţa a obligat conducătoarea auto la plata despăgubirilor, reţinând că răspunderea societăţii de asigurare este doar de natură contractuală şi, prin urmare, subsidiară. De asemenea, instanţa a respins pretenţia reclamanţilor privind prejudiciul moral motivând că, la data accidentului surorii lor, aveau vârsta mai mică de 14 ani şi, prin urmare, nu au conştientizat consecinţele negative ale morţii acesteia. În legătură cu pretenţiile formulate de fraţii mai mari, instanţa a redus sumele acordate la 25.000 EUR pentru fiecare.
În hotărârea instanţei s-au reţinut următoarele:
"Curtea respinge acţiunile civile formulate de părţile civile Deaconu Cosmin Mihai şi Deaconu Alexandru Bogdan pe alte considerente decât cele invocate de către recurentul asigurător.
În speţă, situaţia trebuie privită diferenţiat, având în vedere faptul că părţile civile Deaconu Cosmin Mihai şi Deaconu Alexandru Bogdan aveau la data producerii accidentului rutier vârste sub 14 ani, astfel încât aceştia nu au conştientizat efectele negative legate de decesul surorii minore. Această împrejurare a fost percepută inclusiv de către persoanele apropiate familiei, în declaraţia dată în faţa instanţei de fond, martora N.G.G. a arătat că fraţii mai mici au conştientizat mai puţin ce s-a întâmplat, însă cei mari au suferit [...]"
14. Instanţa a redus, de asemenea, daunele morale acordate mamei lor la suma de 50.000 EUR.
II. Dreptul intern relevant
15. Prevederile relevante privind răspunderea civilă delictuală din Codul civil al României sunt formulate după cum urmează:
Art. 1349
"1. Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea [...] le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
2. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
3. În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa [...]"
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 14 din Convenţie, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1
16. Reclamanţii s-au plâns că au suferit o discriminare bazată pe vârstă cu privire la acordarea de daune morale în legătură cu decesul surorii lor. Aceştia au invocat art. 14 din Convenţie coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
Aceste articole prevăd următoarele:
Art. 14
"Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de [prezenta] Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie."
Articolul 1 din Protocolul nr 1
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
A. Cu privire la admisibilitate
17. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 §3 lit. a) din Convenţie. Constată, de asemenea, că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele părţilor
18. Reclamanţii au afirmat că, deşi acţiunile pentru daune morale ale fraţilor lor mai mari în legătură cu decesul surorii lor au fost admise, acţiunile lor similare au fost respinse de instanţa de recurs pe motivul vârstei lor fragede la data accidentului (a se vedea supra, pct. 3). Aceştia au susţinut că deosebirea făcută de instanţa de recurs între acţiunile lor şi cele ale fraţilor lor mai mari a constituit o discriminare interzisă de art. 14 din Convenţie şi le-a cauzat o pierdere substanţială.
19. Guvernul a susţinut că diferenţa de tratament între acţiunile fraţilor pe care a făcut-o Curtea de Apel Bucureşti nu a constituit o încălcare a art. 14 din Convenţie întrucât reclamanţii şi fraţii lor mai mari nu se aflau în situaţii similare. Instanţa naţională a ajuns la această concluzie evaluând probele depuse la dosar, întemeindu-şi decizia pe declaraţia unui martor, nu pe presupunerea că numai o anumită dezvoltare emoţională a copiilor (în funcţie de vârsta lor) ar avea ca urmare o suferinţă psihică (a se vedea supra, pct. 13).
20. Guvernul a mai susţinut că reclamanţii, comparativ cu fraţii lor mai mari, nu au suferit psihic deoarece nu au fost afectaţi de moartea surorii lor. Dacă reclamanţii ar fi demonstrat suferinţa lor psihică, acţiunea lor ar fi fost admisă, iar persoana răspunzătoare pentru accident ar fi fost obligată să le plătească daune morale. Ca atare, faptul că fraţilor lor mai mari li s-a acordat o sumă cu titlu de daune morale nu a constituit o diferenţă de tratament nejustificabilă pe motiv de vârstă, aceasta fiind proporţională cu prejudiciul suferit.
2. Motivarea Curţii
a) Principii generale
21. Curtea aminteşte că art. 14 completează celelalte dispoziţii materiale din Convenţie şi protocoalele la aceasta. Articolul nu are o existenţă de sine stătătoare deoarece produce efecte numai în coroborare cu „exercitarea drepturilor şi libertăţilor“ asigurate de dispoziţiile respective. Cu toate acestea, aplicarea art. 14 nu presupune neapărat o încălcare a unuia din drepturile materiale garantate de Convenţie şi, în această măsură, este autonom. O măsură care este, în sine, conformă cu cerinţele articolului care consacră dreptul sau libertatea în cauză poate totuşi să încalce articolul respectiv atunci când este coroborat cu art. 14, pe motiv că prezintă un caracter discriminatoriu. Prin urmare, pentru ca art. 14 să devină aplicabil, este suficient ca faptele cauzei să intre „în sfera de aplicare“ a altor norme materiale din Convenţie sau protocoalele la aceasta [a se vedea Khamtokhu şi Aksenchik împotriva Rusiei (MC), nr. 60.367/08 şi 961/11, pct. 53, CEDO 2017].
22. Pentru a exista o problemă în temeiul art. 14 trebuie să existe o diferenţă de tratament între persoane aflate în situaţii similare sau aproape similare [a se vedea D.H. şi alţii împotriva Republicii Cehe (MC), nr. 57.325/00, pct. 175, CEDO 2007-IV]. Cu toate acestea, numai diferenţele de tratament bazate pe o caracteristică personală (sau „statut“) prin care persoane sau grupuri de persoane se deosebesc între ele sunt de natură să atragă după sine aplicarea art. 14 (a se vedea Carvalho Pinto de Sousa Morais împotriva Portugaliei, nr. 17.484/15, pct. 45, CEDO 2017).
23. Curtea aminteşte că o diferenţă de tratament între persoane aflate în situaţii similare sau aproape similare va fi considerată discriminatorie doar dacă nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă - cu alte cuvinte, dacă nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit [a se vedea Vallianatos şi alţii împotriva Greciei (MC), nr. 29.381/09 şi 32.684/09, pct. 76, CEDO 2013 (extrase)].
24. Curtea nu este în principiu obligată să soluţioneze litigiile de natură pur privată. Acestea fiind spuse, în exercitarea sarcinii sale de supraveghere la nivel european, nu poate să rămână pasivă în cazul în care interpretarea dată de o instanţă naţională unui act juridic, fie că este vorba de o dispoziţie testamentară, un contract privat, un document public, un act normativ sau o practică administrativă, pare să fie nerezonabilă, arbitrară sau vădit incompatibilă cu interzicerea discriminării prevăzută la art. 14 şi, într-un sens mai larg, cu principiile care stau la baza Convenţiei [a se vedea Fabris împotriva Franţei (MC), nr. 16.574/08, pct. 60, CEDO 2013 (extrase)].
b) Aplicarea principiilor sus-menţionate în prezenta cauză
25. Curtea trebuie să stabilească mai întâi dacă faptele din prezenta cauză intră în sfera de aplicare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. În cauze precum aceasta, având ca obiect un capăt de cerere formulat în temeiul art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1, în care se susţine că reclamantului i s-a refuzat total sau parţial un anumit bun pentru un motiv discriminatoriu prevăzut de art. 14, criteriul relevant este dacă, în lipsa motivului discriminatoriu de care se plânge reclamantul, acesta ar fi avut un drept, executoriu în temeiul dreptului intern, asupra bunului respectiv [a se vedea, mutatis mutandis, Stec şi alţii împotriva Regatului Unit (dec.) (MC), nr. 65.731/01 şi 65.900/01, pct. 55, CEDO 2005-X; şi Andrejeva împotriva Letoniei (MC), nr. 55.707/00, pct. 79, CEDO 2009].
26. Curtea consideră că criteriul este îndeplinit în prezenta cauză; într-adevăr, din simplul motiv al vârstei lor fragede, reclamanţilor li s-a refuzat dreptul la despăgubire pentru suferinţa provocată de moartea surorii lor. Rezultă că interesele materiale ale reclamanţilor intră în sfera de aplicare a art. 1 din Protocolul nr. 1 şi a dreptului la respectarea bunurilor pe care îl protejează. Art. 14 din Convenţie este aşadar aplicabil.
27. Cu privire la existenţa unui tratament discriminatoriu interzis de această dispoziţie, Curtea observă că instanţa de fond a acordat fiecărui reclamant, mamei lor şi fiecăruia din cei doi fraţi mai mari, câte 100.000 EUR cu titlu de daune morale în legătură cu moartea violentă a lui X, referindu-se la criterii precum suferinţa fizică şi psihică provocată de pierderea suferită. Instanţa a considerat, în special, că pierderea unei fetiţe de 9 ani a provocat o mare durere fiecărui membru al familiei sale (a se vedea supra, pct. 10).
28. Deşi a confirmat constatările instanţei de fond cu privire la fraţii mai mari şi mama lor, Curtea de Apel Bucureşti a respins, pe motivul vârstei lor fragede, acţiunea reclamanţilor pentru daune morale. Instanţa s-a bazat pe aceleaşi probe (a se vedea supra, pct. 12), dar a considerat că, întrucât reclamanţii aveau vârsta mai mică de 14 ani la data tragicului accident, aceştia nu au conştientizat consecinţele negative ale morţii acesteia (a se vedea supra, pct. 13).
29. În acest context al faptelor, Curtea nu poate să nu constate diferenţa dintre abordarea adoptată de instanţa de recurs faţă de reclamanţi şi fraţii lor mai mari.
30. Astfel cum a observat la pct. 22 supra, Curtea a consacrat în jurisprudenţa sa principiul că, pentru a exista o problemă în temeiul art. 14, trebuie să existe o diferenţă de tratament între persoane aflate în situaţii aproape similare.
31. Curtea trebuie aşadar să examineze mai întâi dacă reclamanţii se aflau într-o situaţie similară relevantă cu cea a fraţilor mai mari atunci când au fost analizate cererile lor de solicitare de daune morale.
32. În acest sens, Curtea observă că toţii fraţii, inclusiv reclamanţii, şi-au pierdut sora într-un tragic accident. În condiţii normale, o moarte atât de brutală şi dureroasă le-ar fi provocat tuturor fraţilor ei o mare suferinţă, indiferent de vârsta lor. Însă cererile pentru acordarea de despăgubiri ale fraţilor au fost evaluate diferit de instanţa de recurs din cauza vârstei lor, motiv care se încadrează în domeniul de aplicare al art. 14.
33. Rămâne de stabilit dacă au existat motive temeinice şi substanţiale pentru această diferenţă de tratament.
34. În primul rând, Curtea subliniază că nu intră în competenţa sa analizarea sumelor acordate reclamanţilor de Curtea de Apel Bucureşti. În această privinţă, Curtea reaminteşte regula generală că instanţele naţionale sunt cele care trebuie să examineze probele prezentate, inclusiv mijloacele folosite pentru a stabili faptele relevante [a se vedea Sahin împotriva Germaniei (MC), nr. 30.943/96, pct. 73, CEDO 2003-VIII, şi Vidal împotriva Belgiei, 22 aprilie 1992, pct. 33, seria A nr. 235-B]. Aşadar, autorităţile naţionale sunt, în principiu, mai în măsură decât o instanţă internaţională să evalueze care este despăgubirea corespunzătoare pentru un anumit prejudiciu suferit de o persoană. Însă problema care trebuie soluţionată este aceea dacă raţionamentul Curţii de Apel Bucureşti a dus la o diferenţă de tratament în privinţa reclamanţilor bazată exclusiv pe vârsta lor, constituind o încălcare a art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (a se vedea, mutatis mutandis, Carvalho Pinto de Sousa Morais, citată anterior, pct. 51).
35. Curtea recunoaşte că, la soluţionarea pretenţiilor legate de prejudiciul moral în cadrul unei acţiuni în răspundere civilă, instanţele naţionale pot fi nevoite să ia în considerare vârsta reclamanţilor, precum în acest caz. În prezenta cauză, instanţa naţională de recurs, fără să fi audiat niciuna din părţile vătămate, a ajuns la concluzia că reclamanţii au suferit mai puţin decât fraţii lor, pe baza declaraţiei unui singur martor (a se vedea supra, pct. 12 şi 13). Astfel, evaluând pretenţiile reclamanţilor pentru acordarea de despăgubiri în legătură cu moartea surorii lor, Curtea de Apel Bucureşti le-a respins fără ascultarea reclamanţilor, deşi la momentul faptelor împliniseră vârsta de 10 ani (vârsta minimă pentru ascultarea unui copil în instanţă, conform legislaţiei române).
36. Mai mult, fără a-şi baza concluziile pe rapoarte de expertiză sau evaluări psihologice ale reclamanţilor, care ar fi permis o justificare mult mai obiectivă a diferenţei de tratament aplicate reclamanţilor în comparaţie cu fraţii lor mai mari, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit în mod arbitrar o vârstă minimă de 14 ani ca punct de plecare pentru senzaţia de durere şi resimţirea efectelor negative ale pierderii surorii lor.
37. Curtea observă totodată că, la data accidentului, reclamanţii împliniseră vârstele de 13 şi 11 ani. Astfel, nu doar că erau foarte aproape de vârsta minimă de 14 ani stabilită de instanţă naţională, ci, în plus, în lipsa oricăror dovezi care să demonstreze contrariul, aceştia se aflau într-o fază a dezvoltării lor în care erau capabili de a simţi şi înţelege emoţii complexe.
38. În opinia Curţii, sintagma din hotărâre prin care au fost respinse pretenţiile reclamanţilor nu pot fi considerată formulare nefericită. Prin urmare, Curtea constată că, în lipsa oricărei justificări rezonabile, respingerea pretenţiilor reclamanţilor pentru acordarea de despăgubiri pentru unicul motiv că aceştia nu au suferit la fel de mult ca fraţii lor mai mari din cauza vârstei lor fragede a constituit o discriminare.
39. Rezultă că a fost încălcat art. 14 din Convenţie coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1.
II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
40. Art. 41 din Convenţie prevede:
"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă."
A. Prejudiciu
41. Reclamanţii nu au formulat pretenţii privind prejudiciul material sau cheltuielile de judecată. Cu privire la prejudiciul moral, aceştia au susţinut că au îndurat o mare suferinţă şi tulburare ca urmare a decesului surorii lor. Reclamanţii au lăsat la latitudinea Curţii stabilirea cuantumului despăgubirii.
42. Guvernul a susţinut că această pretenţie ar trebui respinsă pe motiv că nu s-a încălcat niciun drept al reclamanţilor şi că, în orice caz, pretenţia a fost formulată in abstracto şi că este nefondată.
43. Având în vedere înscrisurile depuse şi constatările sale în prezenta cauză, pronunţându-se în mod echitabil, Curtea consideră că este rezonabil să se acorde fiecărui reclamant suma de 3.000 EUR pentru prejudiciul moral.
B. Dobânzi moratorii
44. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal, practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că a fost încălcat art. 14 din Convenţie coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
3. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească fiecărui reclamant, în termen de trei luni, suma de 3.000 EUR (trei mii de euro), care trebuie convertită în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale.
Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 29 ianuarie 2019, în temeiul art. 77 §2 şi §3 din Regulamentul Curţii.
PREŞEDINTE
PAULO PINTO DE ALBUQUERQUE
Grefier adjunct,
Andrea Tamietti
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
