Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Strasbourg (Cererile nr. 46.201/16 şi 47.379/16)
┌──────────────────────────────────────┐
│Art. 1 P1 • Respectarea bunurilor • │
│Neacordarea de compensaţii │
│asociaţiilor reclamante de proprietari│
│de păduri, în pofida unui drept │
│recunoscut de lege, pentru a compensa │
│imposibilitatea acestora de a-şi │
│exploata pădurile clasificate drept │
│zone naturale protejate în cadrul │
│reţelei europene „Natura 2000“ • │
│Inacţiunea prelungită din partea │
│statului în ceea ce priveşte adoptarea│
│şi publicarea de norme metodologice │
│pentru acordarea de ajutoare de stat │
│pentru compensaţii reprezentând │
│costurile gestionării durabile a │
│terenurilor forestiere aparţinând │
│asociaţiilor reclamante, precum şi │
│contravaloarea lemnului nerecoltat de │
│părţile interesate din cauza │
│cerinţelor de protecţie impuse de │
│reglementările administrative silvice │
│care au împiedicat punerea în aplicare│
│a Ordonanţei Guvernului nr. 14 din 29 │
│ianuarie 2010 privind măsuri │
│financiare pentru reglementarea │
│ajutoarelor de stat acordate │
│producătorilor agricoli, începând cu │
│anul 2010, şi a art. 99 din Legea nr. │
│46/2008 privind Codul silvic • │
│Ingerinţă în litigiu care nu este │
│„legală“ în sensul jurisprudenţei │
│Curţii • Lipsa unui scop legitim │
└──────────────────────────────────────┘
Hotărârea va rămâne definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Poate suferi modificări de formă. În Cauza Asociaţiile de coproprietate forestieră Porceni Pleşa şi Piciorul Bătrân Banciu (Obştea de Pădure Porceni Pleşa şi Composesoratul Piciorul Bătrân Banciu) împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-o cameră compusă din: Gabriele Kucsko-Stadlmayer, preşedinte, Tim Eicke, Branko Lubarda, Anja Seibert-Fohr, Ana Maria Guerra Martins, Anne Louise Bormann, Sebastian Răduleţu, judecători, şi Andrea Tamietti, grefier de secţie, având în vedere cererile (nr. 46.201/16 şi 47.379/18) îndreptate împotriva României, prin care două persoane juridice de drept român, asociaţii de coproprietari indivizibili de păduri montane situate în Pleşa şi Recea, Obştea de Pădure Porceni Pleşa (de asemenea, denumită în anumite documente Obştea de Pădure Porceni Bîrnici Pleşa) şi Composesoratul Piciorul Bătrân Banciu (asociaţiile reclamante), au sesizat Curtea la 22 iulie 2016, respectiv la 24 august 2018, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia), având în vedere decizia de a aduce prezentele cereri la cunoştinţa guvernului român (Guvernul), având în vedere observaţiile părţilor, după ce a deliberat în camera de consiliu, la 7 noiembrie 2023 pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: INTRODUCERE 1. În prezentele cereri, asociaţiile reclamante de proprietari forestieri s-au plâns, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, că, în pofida unui drept recunoscut de lege, nu au primit compensaţii pentru faptul că nu au putut să exploateze pădurile deţinute din cauza clasificării acestora ca zone naturale protejate în cadrul reţelei europene „Natura 2000“. ÎN FAPT 2. Asociaţiile reclamante sunt două asociaţii de drept român. Prima reclamantă, Obştea de Pădure Porceni Pleşa, a fost înfiinţată în anul 2000 şi are sediul social în Pleşa, în judeţul Gorj. Aceasta a fost reprezentată de doamna Cristina Duvlea, avocat în Târgu Jiu. A doua reclamantă, Composesoratul Piciorul Bătrân Banciu, a fost înfiinţată în anul 2002 şi are sediul social în Recea, în judeţul Braşov. A fost reprezentată de domnul Carol Vlad Gyergyai, avocat în Bucureşti. 3. Guvernul a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna O.F. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. 4. Prima reclamantă deţine un titlu de proprietate asupra unei păduri de 3.636,43 ha aflate în Pleşa, în Munţii Carpaţi, din care 2.407,43 ha situate în Defileul Jiului şi care fac parte din Parcul Naţional Defileul Jiului, fiind clasificate în 2005 drept zonă naturală protejată. 5. A doua reclamantă deţine un titlu de proprietate asupra unei păduri de 429 ha situate, de asemenea, în Munţii Carpaţi, în Recea, din care 258,4 ha şi, ulterior, o suprafaţă mai mare de 358,7 ha au fost clasificate în 2005, respectiv în 2008 drept zonă naturală protejată. 6. Potrivit informaţiilor furnizate de Guvern, terenurile celor două reclamante au fost incluse în reţeaua „Natura 2000“, care reuneşte situri din toate statele membre ale Uniunii Europene care prezintă o mare valoare din punctul de vedere al patrimoniului natural datorită faunei şi florei excepţionale pe care o conţin (infra, pct. 26). 7. În conformitate cu dispoziţiile aplicabile zonelor forestiere clasificate, proprietarii acestora au obligaţia de a întreţine pădurile în cauză, dar nu le pot exploata în niciun fel. Potrivit Legii nr. 46/2008 privind Codul silvic (Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, infra, pct. 18) au dreptul, în compensaţie, la despăgubiri. 8. Odată ce au fost clasificate terenurile împădurite care le aparţineau, cele două asociaţii reclamante au încheiat contracte de întreţinere cu birourile silvice regionale, pe cheltuiala proprie, pentru pădurile respective. I. Procedura iniţiată de prima reclamantă 9. Înainte de a iniţia procedura care face obiectul prezentei cereri, prima reclamantă a introdus o primă acţiune în justiţie, soluţionată, la 8 noiembrie 2013, prin hotărârea definitivă a Curţii de Apel Craiova prin care a obţinut o despăgubire în valoare de 1.112.924,3 lei româneşti (RON), datorată de stat pentru anul 2012. Ministerul Mediului, care era parte pârâtă în cadrul acestei proceduri, nu a formulat recurs împotriva hotărârii menţionate. 10. De asemenea, prima reclamantă a iniţiat o procedură administrativă prealabilă, în cadrul căreia i-a fost adusă la cunoştinţă, prin intermediul unui document intitulat „decont justificativ“ emis de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Râmnicu Vâlcea, care era subordonat Ministerului Mediului, că avea dreptul în 2013 la o compensaţie în valoare de 1.306.174 RON corespunzătoare, în principal, contravalorii recoltei de lemn pe care nu a putut să o producă în anul 2013. 11. La 14 mai 2014, prima reclamantă a introdus împotriva Ministerului Mediului o acţiune în contencios administrativ prin care solicita suma de 1.306.174 RON cu titlu de despăgubire datorată pentru anul 2013, în compensaţie pentru clasificarea terenurilor forestiere care îi aparţineau. Ministerul s-a opus, pe motiv că Guvernul nu adoptase încă hotărârea „privind normele metodologice“ de stabilire a modalităţilor de aplicare a dispoziţiilor în materie de despăgubiri prevăzute de Legea nr. 46/2008. 12. Prin Hotărârea din 5 septembrie 2014, Curtea de Apel Craiova a admis acţiunea reclamantei, considerând că neadoptarea de către Guvern a hotărârii menţionate nu era de natură să justifice refuzul de a acorda reclamantei despăgubirile solicitate. 13. Ministerul a formulat recurs în casaţie. Prin Decizia din 3 februarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul şi a respins cererea reclamantei. A constatat că, în temeiul Legii nr. 46/2008, partea interesată avea dreptul la despăgubiri, că Comisia Europeană validase sistemul de despăgubiri propus de Guvern, dar acesta nu adoptase încă proiectul de hotărâre elaborat în acest scop. Prin urmare, Înalta Curte a hotărât că reclamanta nu putea beneficia încă de despăgubirea prevăzută de Legea nr. 46/2008, adăugând că exista o „altă cale de atac“ de natură să remedieze prejudiciul adus proprietarilor de păduri clasificate, fără a indica totuşi care era aceasta. Decizia Înaltei Curţi este redactată după cum urmează în părţile sale relevante: "Semnificative pe aspectul analizat sunt prevederile pct. 11 din decizia Comisiei Europene în care se precizează faptul că «schema, care va expira la data de 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie şi publicată în Monitorul Oficial al României [...]». Ca atare, schema de ajutor de stat, având ca temei legal proiectul de hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice, avizată favorabil prin decizia Comisiei Europene, nu poate produce efecte juridice decât după adoptarea acestui act normativ intern. [...] Însă, se constată faptul că procedura internă necesară acordării ajutoarelor de stat vizate de Decizia Comisiei Europene nu a fost finalizată, în condiţiile în care nu a fost adoptată şi publicată în M.[onitorul] Of.[icial] al României H.G. [hotărârea de guvern] pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie [decurgând din reglementarea administrativă privind folosinţa suprafeţelor forestiere (protecţia amenajărilor forestiere)] stabilite prin amenajamente silvice, [şi fiind, de asemenea, considerate drept] necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000 [(cf. pct. 18 din prezenta hotărâre)]. Ca atare, în prezent nu există baza legală pentru acordarea compensaţiilor, [în lipsa hotărârii Guvernului cu obiectul de reglementare mai sus arătat]. [...] În altă ordine de idei este real faptul că situaţia decurgând din neîndeplinirea obligaţiilor în cauză [situaţia juridică determinată de neîndeplinirea acestei condiţii suspensive], respectiv adoptarea hotărârii Guvernului aflate în discuţie, este aptă să lezeze dreptul la compensaţii pe care îl au proprietarii suprafeţelor forestiere cu funcţie de protecţie de tip T1 sau T2 situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, însă, pentru aceasta există un alt remediu judiciar." II. Procedura judiciară iniţiată de cea de-a doua reclamantă 14. Cea de-a doua reclamantă a iniţiat o procedură administrativă prealabilă, în cadrul căreia, la 30 septembrie 2015, i-a fost adusă la cunoştinţă, prin intermediul unui document „centralizator“ întocmit de regia publică locală Ocolul Silvic Pădurile Făgăraşului R.A., că avea dreptul, cu titlu de compensaţie corespunzătoare în principal contravalorii recoltelor de lemn neproduse, la următoarele despăgubiri: - două sume în valoare de 60.499,05 RON, respectiv de 17.689,03 RON, raportate la perioadele 1 ianuarie-30 septembrie 2010, pe de o parte, şi de la această dată până la sfârşitul anului 2010, pe de altă parte, calculate pe baza preţului pe metru cub de lemn stabilit prin ordin al ministrului la un nivel diferit pentru fiecare dintre cele două perioade; – două sume în valoare de 63.257,50 RON, respectiv 6.641,18 RON, raportate la două perioade separate din 2011; – suma de 69.837,26 RON pentru anul 2012; – suma de 80.611,35 RON pentru 2013, – suma de 80.611,35 RON pentru 2014. 15. Prin urmare, printr-o acţiune introdusă la 17 noiembrie 2015, a doua reclamantă a solicitat, între altele, suma de 379.146,72 RON, care corespundea totalului acestor compensaţii, suma fiind datorată pentru anii 2010-2014 drept compensaţie pentru clasificarea parcelelor forestiere pe care le deţinea. 16. Prin Hotărârea din 8 decembrie 2017, notificată la 27 februarie 2018, Curtea de Apel Braşov, confirmând hotărârea pronunţată în primă instanţă la 13 aprilie 2017 de Tribunalul Braşov, a respins cererea pe motiv că, în pofida acordului Comisiei Europene din 19 iulie 2012 de validare a sistemului de despăgubiri, Guvernul nu adoptase încă normele metodologice care reglementau acordarea despăgubirilor. 17. Decizia citată anterior a Curţii de Apel Braşov este redactată după cum urmează în părţile sale relevante în speţă: "Cea de-a doua critică vizează greşita admitere a excepţiei prematurităţii cererii de chemare în judecată [pentru a obţine despăgubiri] pentru anii 2010-2014, motiv care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, dar care, de asemenea, nu este fondat. Curtea reţine că, prin Decizia «C(2012)5.166 final» din 19 iulie 2012, Comisia Europeană a avizat propunerea privind ajutoarele de stat pentru persoanele fizice şi juridice pentru perioada 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2013. Prin Decizia C(2013)9.369 s-a avizat prelungirea schemei de ajutoare pană la 30 iunie 2014. [...] În acest context se reţine că ajutoarele de stat pentru persoanele fizice şi juridice, începând cu anul 2010 se pot acorda în baza Deciziilor C(2012)5.166 final/19.07.2012 şi C(2013)9.369 final/18.12.2013 numai după publicarea proiectului de hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice, act care nu a fost încă publicat în Monitorul Oficial. Curtea validează raţionamentul primei instanţe reţinând, din chiar cuprinsul deciziilor menţionate, faptul că acestea nu au efect direct, ci reprezintă avize de conformitate ale unor scheme de acordare de ajutoare de stat în sensul compatibilităţii cu piaţa internă, însă proiectele de hotărâre de Guvern de aprobare a normelor metodologice pentru acordarea ajutoarelor de stat nu au intrat în vigoare nefiind publicate în Monitorul Oficial, condiţie explicit menţionată în deciziile invocate [de reclamantă]. Prin Decizia C(2012)5.166 final din 19 iulie 2012, Comisia Europeană a avizat favorabil acordarea ajutoarelor persoanelor fizice şi juridice pentru pădurile incluse în T1 şi T2 [care fac parte] din cadrul siturilor Natura 2000, această decizie având rolul de a aviza favorabil schema de ajutor de stat propusă de statul român, prin autoritatea centrală competentă, pentru persoanele cărora le este limitată [prin reglementări administrative] folosinţa asupra terenurilor afectate de amenajamente silvice, propunerea astfel avizată producând efecte numai după publicarea în Monitorul Oficial al României a actului normativ respectiv (hotărâre a Guvernului). Ulterior primirii acestei decizii [de la Comisia Europeană] ministerul de resort a elaborat un proiect de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al acestor compensaţii, însă respectivul proiect nu a mai fost publicat în Monitorul Oficial al României, fiind retras de la publicare din considerente care nu fac obiectul prezentei cauze. Prin urmare, nici la momentul promovării acţiunii şi nici în prezent nu există norme metodologice, ulterioare deciziei favorabile a Comisiei Europene, de acordare, utilizare şi control al acestor compensaţii, astfel cum au fost propuse de către statul român prin autoritatea competentă şi avizate de Comisia Europeană. Faptul că reclamanţii se află în situaţia de a nu se putea folosi în niciun fel de atributul dreptului de proprietate pentru un interval considerabil de timp, în condiţiile în care statul român, prin autorităţile de resort, nu a rezolvat această chestiune şi nici nu a prezentat dovezi că este pe cale să finalizeze un asemenea proces, nu justifică demersul judiciar al acestora în condiţiile normelor speciale invocate, ci, eventual, în condiţiile dreptului comun. [...] În al treilea rând reclamanta critică greşita respingere a petitului având ca obiect angajarea răspunderii Statului Român în solidar cu Ministerul Apelor şi Pădurilor, sens în care se invocă prevederile art. 1382 Cod civil, art. 288 alin. 1 şi art. 291 TFUE, respectiv obligaţia Statului Român, în temeiul art. 288 alin. 4 TFUE de a adopta şi publica în Monitorul Oficial normele metodologice de aplicarea a Deciziilor C(2012)5.166 final/ 19.07.2012 şi C(2013)9.369 final/18.12.2013. Prima instanţă a respins acest petit apreciind că încălcarea invocată de reclamantă nu este suficient de gravă, iar reclamanta are posibilitatea formulării unei noi cereri de despăgubire după adoptarea normelor metodologice arătate. [...] Însă, se constată faptul că procedura internă necesară acordării ajutoarelor de stat vizate de Decizia Comisiei Europene nu a fost finalizată, în condiţiile în care nu a fost adoptată şi publicată în Monitorul Oficial al României hotărârea Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000." CADRUL JURIDIC RELEVANT I. Dreptul şi practica interne relevante A. Dreptul în vigoare la data introducerii cererilor 18. Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, care a intrat în vigoare la 30 martie 2008, după publicarea în Monitorul Oficial nr. 238 din 27 martie 2008, este redactată după cum urmează în pasajele relevante în speţă: "ART. 97 (1) În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru: [...] b) acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă; [...] ART. 98 Sumele prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) se pun la dispoziţia ocolului silvic care asigură serviciile silvice, cele prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b), f) şi g) şi la art. 101 se pun la dispoziţia proprietarilor, iar cele prevăzute la art. 21 alin. (4) se pun la dispoziţia structurilor teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. [...] ART. 99 (1) Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale prevăzute la art. 98 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod." 19. Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1.964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 (infra, pct. 26) în România a intrat în vigoare la data publicării sale în Monitorul Oficial nr. 98 din 7 februarie 2008. Acest ordin include la anexa nr. 1, la numărul de referinţă ROSCI0063, Defileul Jiului din judeţul Gorj, iar la numărul de referinţă ROSCI0122, Munţii Făgăraş, care cuprind un teritoriu care aparţine de comuna Recea, judeţul Braşov. 20. Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, orice formă de exploatare şi utilizare a resurselor naturale este interzisă în ariile naturale în cauză, precum şi orice formă de utilizare a terenurilor care ar fi incompatibilă cu scopul de conservare care le-a fost atribuit. 21. Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 din 29 ianuarie 2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, este formulată după cum urmează, în părţile sale relevante în speţă: "ART. 4 (1) Guvernul este abilitat să acorde forme de ajutor de stat permise conform art. 1 în următoarele domenii: [...] s) activităţi de dezvoltare rurală [...] [...] 4. plăţi Natura 2000 şi plăţi aferente Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei [...]; [...] ART. 5 (1) Normele metodologice privind modul de acordare a ajutoarelor de stat prevăzute la art. 4 se aprobă prin hotărâri ale Guvernului, cu respectarea prevederilor comunitare şi naţionale în domeniul ajutorului de stat, şi reglementează scopul, obiectivul, durata, cuantumul ajutorului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă şi valoare în lei, fluxurile financiare pentru acordarea ajutoarelor de stat, criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare, supraveghere şi control. (2) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale transmite Comisiei Europene notificările formelor de ajutor de stat prevăzute la art. 4, în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE. ART. 6 Ajutoarele de stat care pot fi acordate din cele prevăzute la art. 4 şi suma totală alocată fiecărei forme de ajutor de stat se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului, care va fi comunicată Comisiei Europene prin Raportul anual, în conformitate cu art. 6 din Regulamentul (CE) nr. 794/2004." 22. Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 din 22 iulie 2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale şi pentru aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice şi de efectuare a controalelor de fond este formulată după cum urmează, în părţile sale relevante în speţă: "ART. 6 (1) Formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice şi la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat. (2) Toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat." B. Jurisprudenţa internă 23. În decizia interpretativă nr. 36 din 23 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a hotărât că acordarea compensaţiei prevăzute la art. 97 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic (supra, pct. 18) şi la art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu 2010 (supra, pct. 21), era subordonată unei decizii favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat şi adoptarea ulterioară a normelor metodologice, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010. 24. Decizia Înaltei Curţi menţionează, de asemenea, existenţa a două orientări contrare în practica instanţelor naţionale, în special a curţilor de apel, cu privire la despăgubirile în discuţie. Părţile relevante din decizie sunt redactate după cum urmează: "V. Jurisprudenţa instanţelor naţionale 43. În cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat curţilor de apel să comunice jurisprudenţa identificată la nivelul circumscripţiei lor teritoriale cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării. 44. Din analiza jurisprudenţei transmise de curţile de apel, cu referire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, au fost constatate aspectele arătate în continuare: 45. Într-o orientare jurisprudenţială, instanţele au dispus obligarea pârâţilor Ministerul Mediului, Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură şi/sau Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare la plata compensaţiilor cuvenite începând cu data de 1 ianuarie 2010, reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă [Regulamentul administrativ forestier]. 46. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţele au avut în vedere următoarele argumente: - pentru acordarea compensaţiilor a fost emisă decizia Comisiei Europene prin care a fost acordat aviz favorabil; – faptul că statul român, prin autorităţile de resort, nu a emis Normele metodologice prevăzute de art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 nu conferă caracter justificat refuzului de acordare a compensaţiilor, în condiţiile în care persoanele îndreptăţite nu se pot folosi în niciun fel de dreptul lor de proprietate pentru un interval considerabil de timp; – neacordarea compensaţiilor nu poate fi justificată prin lipsa adoptării normelor metodologice ori prin lipsa fondurilor bugetare, deoarece, în caz contrar, ar însemna să se admită că actul normativ a stabilit drepturi afectate de o condiţie pur potestativă. De altfel, la nivel naţional, există Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009; – dreptul la compensaţii este echivalent cu dreptul de proprietate, iar reclamanţii sunt îngrădiţi în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate, în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 47. Într-o altă orientare jurisprudenţială, instanţele au respins cererea de acordare a compensaţiilor, reţinând că: - în cuprinsul Deciziei Comisiei Europene, la capitolul «Durată şi buget» s-a menţionat faptul că schema nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie şi publicată în Monitorul Oficial al României. Ca urmare, odată cu emiterea deciziei respective a fost îndeplinită condiţia prealabilă prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 861/2009, respectiv aceea de primire a deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat. Prin urmare, trebuie îndeplinite şi celelalte condiţii. Astfel cum este reglementat de legiuitor, art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 nu acordă, de plano, odată cu primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene, măsurile de sprijin; [...] – împrejurarea că schema de ajutor sub forma proiectului de hotărâre a Guvernului nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României face ca ajutorul de stat privind plăţi Natura 2000 să nu poată fi acordat, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi de decizia Comisiei Europene. [...] În altă ordine de idei este real faptul că situaţia juridică determinată de neîndeplinirea acestei condiţii suspensive, respectiv adoptarea hotărârii Guvernului aflate în discuţie, este aptă să lezeze dreptul la compensaţii pe care îl au proprietarii suprafeţelor forestiere cu funcţie de protecţie de tip T1 sau T2 situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, însă, pentru aceasta există un alt remediu judiciar." C. Cele mai recente evoluţii în dreptul intern relevant 25. Hotărârea Guvernului nr. 447/2017 din 30 iunie 2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă priveşte plăţile pentru perioada care începe odată cu intrarea sa în vigoare în iulie 2017. Potrivit art. 17, această hotărâre abrogă Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 din 22 iulie 2009 (supra, pct. 22). II. Dreptul Uniunii Europene A. Directiva „Habitate“ 26. Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică este citată parţial în cauzele Karin Andersson şi alţii împotriva Suediei (nr. 29.878/09, pct. 33, 25 septembrie 2014) şi O’Sullivan McCarthy Mussel Development Ltd împotriva Irlandei (nr. 44.460/16, pct. 66, 7 iunie 2018). Partea din directivă referitoare la instituirea reţelei Natura 2000 este formulată după cum urmează, în părţile sale relevante în speţă: DEFINIŢII "ART. 1 "În sensul prezentei directive: [...] k) sit de importanţă comunitară înseamnă un sit care, în cadrul regiunii sau regiunilor biogeografice cărora le aparţine, contribuie în mod semnificativ la menţinerea sau readucerea unui habitat din anexa I sau a unei specii din anexa II la un stadiu corespunzător de conservare şi, în acelaşi timp, la coerenţa sistemului Natura 2000 menţionat la articolul 3, precum şi/sau la menţinerea diversităţii biologice a regiunii sau regiunilor biogeografice respective." ART. 2 "(1) Obiectul prezentei directive este să contribuie la menţinerea biodiversităţii prin conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatică de pe teritoriul statelor membre în care se aplică tratatul.(2) În temeiul prezentei directive, se adoptă măsuri de menţinere sau readucere la un stadiu corespunzător de conservare a habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatică de importanţă comunitară.(3) Măsurile adoptate în temeiul prezentei directive trebuie să ţină seama de condiţiile economice, sociale şi culturale, precum şi de caracteristicile regionale şi locale." ART. 3 "(1) Se instituie o reţea ecologică europeană coerentă, care să reunească ariile speciale de conservare, cu denumirea de Natura 2000. Compusă din situri care adăpostesc tipurile de habitate naturale enumerate în anexa I şi habitatele speciilor enumerate în anexa II, această reţea permite menţinerea sau, după caz, readucerea la un stadiu corespunzător de conservare în aria lor de extindere naturală a tipurilor de habitate naturale şi a habitatelor speciilor respective. Sistemul Natura 2000 va include arii speciale de protejare clasificate de statele membre în temeiul Directivei 79/409/CEE.(2) Fiecare stat membru contribuie la punerea în aplicare a sistemului Natura 2000 proporţional cu gradul de reprezentare a tipurilor de habitate naturale sau a habitatelor speciilor prevăzute la alineatul (1) pe teritoriul său. În acest sens, fiecare stat membru desemnează anumite situri, în conformitate cu articolul 4, ca arii speciale de conservare, ţinând seama de obiectivele stabilite la alineatul (1)." [...] ART. 6 "(1) Pentru ariile speciale de conservare, statele membre adoptă măsurile de conservare necesare, inclusiv, după caz, planuri de gestionare adecvate, speciale sau incluse în alte planuri de dezvoltare, precum şi actele administrative sau clauzele contractuale adecvate în conformitate cu necesităţile ecologice ale tipurilor de habitate naturale din anexa I sau ale speciilor din anexa II prezente pe teritoriul respectivelor situri.(2) Statele membre iau măsurile necesare pentru a evita, pe teritoriul ariilor speciale de conservare, deteriorarea habitatelor naturale şi a habitatelor speciilor, precum şi perturbarea speciilor pentru care au fost desemnate respectivele arii, în măsura în care perturbările respective ar putea fi relevante în sensul obiectivelor prezentei directive."" B. Deciziile Comisiei Europene 27. Prin Decizia Comisiei Europene C(2012) 5.166 final/ 19.07.2012, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C/276/2012 din 13 septembrie 2012, Ministerul Mediului din România a primit un aviz în favoarea acordării de ajutoare de stat persoanelor fizice sau juridice care deţin păduri din categoriile T1 şi T2 în cadrul siturilor Natura 2000. Potrivit acestei decizii, ajutorul de stat nu putea fi acordat decât după publicarea în Monitorul Oficial al României a normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea şi controlul ajutoarelor de stat pentru astfel de compensaţii. "Obiectiv: Ajutor de stat/România [...] Acordarea de ajutoare pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice şi a costurilor [suportate de aceştia în vederea] gestionării durabile a pădurilor. Domnule ministru,1. Prin e-mailul din 29 august 2011, Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană a notificat Comisiei schema menţionată în obiectul prezentei scrisori, în temeiul articolului 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE). [...]3. Am onoarea să vă informez că, în ceea ce priveşte schema menţionată în obiectul prezentei scrisori, Comisia nu are de formulat nicio obiecţie.4. Pentru luarea acestei decizii, Comisia s-a bazat pe următoarele considerente: Temeiul juridic 5. Temeiul juridic al schemei este proiectul de Hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice pentru acordarea de ajutoare de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice şi a costurilor gestionării durabile a pădurilor. Forma şi modalităţile de acordare a acestuia 6. Ajutorul compensatoriu vizat variază între 40 şi 200 EUR pe hectar pe an. Acesta se calculează pe baza următorilor parametri: suprafaţa (în hectare) pentru care se solicită compensaţia, preţul unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, indicele de creştere al arborilor, indicele de corecţie al preţului în funcţie de tipul de arbore (fagul servind ca referinţă) şi indicele de corecţie a compensaţiei în raport cu funcţia de protecţie a pădurii. Aceste date provin din lucrările Institutului Naţional de Statistică şi ale Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice din Bucureşti, fiind extrase mai exact din lucrarea «Statistica activităţilor din silvicultură în 2010». 7. Ajutorul se aplică suprafeţelor forestiere cu funcţie de protecţie de tip T1 sau T2 situate în întregime în zona Natura 2000 (dacă o suprafaţă forestieră de tip T1 sau T2 se găseşte în afara unei zone Natura 2000, ajutorul se acordă în cadrul unei scheme de ajutoare de minimis în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 1.998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din tratat ajutoarelor de minimis; de asemenea, ajutorul se va acorda în cadrul aceleiaşi scheme de ajutoare de minimis dacă beneficiarii sunt entităţi administrative sau teritoriale). Beneficiarii ajutorului 8. Beneficiarii, al căror număr este estimat la peste 1 000, sunt proprietari de păduri (persoane fizice şi juridice), asociaţiile ale acestora înscrise în registrul specific, precum şi unităţi administrative/teritoriale care deţin în proprietate publică sau privată suprafeţe forestiere cu funcţie de protecţie de tip T1 sau T2 şi care nu pot recolta masa lemnoasă de pe aceste suprafeţe din acest motiv. [...] Durată şi buget 11. Schema, care va expira la 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie şi publicată în Monitorul Oficial al României. Aceasta va fi finanţată cu un buget total de 258 de milioane de RON (aproximativ 60 de milioane EUR). [...] 19. Plăţile Natura 2000 pentru sectorul forestier sunt reglementate de dispoziţiile articolului 46 din Regulamentul (CE) nr. 1.698/2005, care prevede acordarea de ajutoare persoanelor fizice sau asociaţiilor care au păduri în proprietate pentru a compensa costurile suportate şi pierderile de venituri suferite având în vedere restricţiile la utilizarea pădurilor şi a altor suprafeţe împădurite rezultate în urma punerii în aplicare a directivelor 79/409/CEE şi 92/43/CEE în zona în cauză. Acesta se situează între 40 EUR şi 200 EUR pe hectar şi plăţile sunt anuale. 20. Comisia constată că ajutorul avut în vedere se înscrie în limitele permise, deoarece, aşa cum se precizează la punctul 6, acesta variază între 40 şi 200 EUR pe hectar, în funcţie de aplicarea parametrilor menţionaţi la acelaşi punct, şi se acordă anual. [...] În consecinţă, Comisia poate concluziona că ajutoarele avute în vedere în cadrul schemei notificate îndeplinesc condiţiile aplicabile pentru a putea beneficia de derogarea prevăzută la articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE în calitate de ajutoare destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activităţi sau a anumitor regiuni economice fără a aduce modificări condiţiilor schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun. Decizie 25. Având în vedere analiza de mai sus, Comisia a decis să considere ajutoarele prevăzute în cadrul schemei notificate ca fiind compatibile cu piaţa internă. [...]" 28. Prin Decizia Comisiei Europene C(2013)9.369 final/18.12.2013, schema menţionată în Decizia Comisiei C(2012)5.166/19.7.2012, care urma să expire la 31 decembrie 2013, a fost prelungită până la 30 iunie 2014. ÎN DREPT I. Conexarea cererilor 29. Având în vedere similaritatea obiectului cererilor, Curtea consideră oportun să le conexeze şi să le examineze împreună într-o hotărâre unică (art. 42 § 1 din Regulamentul Curţii). II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie 30. Reclamantele se plâng de o încălcare a dreptului lor de proprietate. Fără a contesta clasificarea terenurilor forestiere care le aparţin drept zonă naturală protejată, consideră că, în lipsa unei compensaţii pentru neadoptarea de către Guvern a unor norme metodologice de acordare a compensaţiilor, interzicerea oricărei forme de exploatare însoţită de obligaţia de a întreţine pădurea pe cheltuiala lor constituie o sarcină disproporţionată. Acestea invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, redactat după cum urmează: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăţii sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor." A. Cu privire la admisibilitate 1. Cu privire la aplicabilitatea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie 31. Curtea observă că, în speţă, întrucât Guvernul nu a ridicat o excepţie referitoare la aplicabilitatea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, părţile au considerat implicit că această dispoziţie era aplicabilă faptelor care au stat la baza prezentelor cereri. 32. Curtea reaminteşte că problema aplicabilităţii ţine de competenţa sa ratione materiae şi consideră că ar trebui să o examineze în speţă din oficiu (Studio Monitori şi alţii împotriva Georgiei, nr. 44.920/09 şi 8.942/10, pct. 32, 30 ianuarie 2020). 33. Curtea subliniază că noţiunea „bunuri“ poate acoperi atât „bunuri actuale“, cât şi valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situaţii bine definite, creanţe. Pentru ca o creanţă să fie considerată o „valoare patrimonială“ care intră în domeniul de aplicare al art. 1 din Protocolul nr. 1, titularul creanţei trebuie să demonstreze că are un temei suficient în dreptul intern. Odată dobândită, noţiunea de „speranţă legitimă“ poate intra în vigoare (Maurice împotriva Franţei, nr. 11.810/03, pct. 63, CEDO 2005-IX, şi Agrati şi alţii împotriva Italiei, nr. 43.549/08, 6.107/09 şi 5.087/09, pct. 73-74, 7 iunie 2011). 34. În speţă, Guvernul nu contestă dreptul de proprietate al reclamantelor asupra terenurilor forestiere clasificate drept zonă naturală protejată şi nici dreptul corespunzător pe care îl aveau de a li se acorda, în temeiul art. 97 - 99 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic şi al OG nr. 14/2010 (supra, pct. 18 şi 21, şi infra, pct. 63), despăgubiri reprezentând contravaloarea lemnului pe care nu au putut să îl recolteze din cauza clasificării pădurilor pe care le deţineau drept zone protejate Natura 2000 şi a costurilor suportate de acestea pentru gestionarea durabilă a pădurilor în discuţie. În plus, instanţele naţionale, şi anume Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul primei reclamante (supra, pct. 13) şi Curtea de Apel Braşov în cazul celei de-a doua reclamante (supra, pct. 17), au recunoscut, de asemenea, dreptul la despăgubire al părţilor interesate, dar au considerat că acestea nu puteau beneficia încă de despăgubirea în cauză în lipsa publicării în Monitorul Oficial a normelor metodologice care reglementau plata acesteia. 35. În sfârşit, Curtea reţine că sumele despăgubirilor datorate reclamantelor au fost aduse la cunoştinţa acestora prin intermediul unor documente administrative necontestate întocmite, în cazul primei reclamante, de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Râmnicu Vâlcea, subordonat Ministerului Mediului (supra, pct. 10), şi, în cazul celei de-a doua reclamante, de Ocolul Silvic Pădurile Făgăraşului (supra, pct. 14). 36. Ţinând seama de aceste elemente, Curtea consideră că nu dreptul reclamantelor de a primi despăgubiri, în sine, este pus în discuţie de Guvern - şi nu a fost pus în discuţie nici de instanţele naţionale -, ci doar modalităţile practice de plată a acestor despăgubiri, care nu au fost încă stabilite printr-o hotărâre de Guvern. Rezultă că acest drept la despăgubiri poate fi calificat drept „bun“, din moment ce face obiectul unei creanţe certe, având o bază legală (supra, pct. 18 şi 21), valoarea fiind stabilită de autorităţile administrative competente (supra, pct. 10 şi 14), şi că nu a fost contestat, nici cu privire la existenţa sa, nici în ceea ce priveşte întinderea sa, în cadrul procedurilor judiciare interne referitoare la cauză [a se vedea, mutatis mutandis, Văleanu şi alţii împotriva României, nr. 59.012/17 şi alte 27 de cereri, pct. 230, 8 noiembrie 2022, şi, a contrario, Denisov împotriva Ucrainei, nr. 76.639/11, pct. 137, 25 septembrie 2018, şi Marčan împotriva Croaţiei (dec.), nr. 67.390/10, pct. 32-42, 20 octombrie 2016]. 37. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că reclamanţii puteau cel puţin să se întemeieze pe o speranţă legitimă, în baza acestor dispoziţii legislative şi a hotărârilor pronunţate de instanţele naţionale în cauzele lor, de a li se plăti despăgubiri pentru că nu au avut posibilitatea să îşi exploateze terenurile forestiere (a se vedea, mutatis mutandis, Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia împotriva României, nr. 33.003/03, pct. 88, 25 septembrie 2012). 38. Rezultă că art. 1 din Protocolul nr. 1 este aplicabil în speţă. 2. Cu privire la epuizarea căilor de recurs interne a)A. Argumentele părţilor i. Guvernul 39. Guvernul invocă neepuizarea căilor de recurs interne. Acesta consideră că reclamantele ar fi trebuit să iniţieze o acţiune în faţa instanţelor civile, în temeiul dispoziţiilor care reglementează răspunderea civilă delictuală, pentru a obţine obligarea autorităţilor competente la plata prejudiciilor pe care reclamantele considerau că le-au suferit şi reprezentând contravaloarea recoltei de lemn pe care nu au putut să o colecteze. Cu privire la acest aspect, Guvernul arată, citând ultimul paragraf din Decizia interpretativă nr. 36 din 23 noiembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (supra, pct. 24), precum şi ultimul paragraf din Decizia din 3 februarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată cu privire la prima reclamantă (supra, pct. 13), că se face trimitere la „alte căi de atac“ de care puteau beneficia reclamantele potrivit acestei instanţe. 40. Guvernul face trimitere, de asemenea, la o hotărâre pronunţată la 22 mai 2019 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-o cauză similară. Aceasta arată că, în hotărârea respectivă, Înalta Curte a considerat că criticile referitoare la protecţia proprietăţii private erau de natură civilă şi că nu puteau fi ridicate în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ întemeiate pe caracterul nejustificat al refuzului autorităţii administrative de a admite cererea. 41. Guvernul susţine că practica internă include exemple care arată că această cale de atac avea perspective rezonabile de succes. În această privinţă face trimitere, pe de o parte, la o hotărâre din 6 iunie 2017 prin care Tribunalul Argeş a admis acţiunea introdusă de o persoană proprietară de terenuri forestiere pe motiv că nu a obţinut despăgubiri reprezentând contravaloarea produselor pe care nu le-a putut recolta pentru anul 2007, ca urmare a dispoziţiilor de protecţie ale reglementărilor administrative forestiere, şi, pe de altă parte, la o decizie din 13 iunie 2017 prin care Curtea de Apel Suceava a obligat Ministerul Mediului la plata către o persoană aflată într-o situaţie similară cu cea a reclamanţilor a sumei de 140.941,78 lei pentru anul 2009, reprezentând contravaloarea lemnului pe care persoana respectivă nu a putut să îl recolteze dintr-o pădure pe care o deţinea într-o zonă protejată Natura 2000. 42. Potrivit Guvernului, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a consacrat, de asemenea, diferenţa de natură juridică dintre ajutoarele de stat şi despăgubirile, în sensul civil, pentru restrângerile aduse dreptului de proprietate. În această privinţă, Guvernul susţine că CJUE a hotărât că „ajutoarele publice, fiind măsuri ale autorităţii publice care favorizează anumite întreprinderi sau produse, au un statut juridic fundamental diferit de despăgubirile pe care autorităţile naţionale pot fi eventual obligate să le plătească persoanelor particulare pentru repararea unui prejudiciu pe care l-au cauzat“ (a se vedea cauzele conexate 106/87-120/87 Asteris AE împotriva Greciei din 26 aprilie 1988). ii. Reclamantele 43. Reclamantele invită Curtea să respingă obiecţia ridicată de Guvern şi contestă teza potrivit căreia o acţiune civilă de drept comun ar fi avut şanse de succes în ceea ce priveşte capetele lor de cerere specifice referitoare la acordarea de despăgubiri ca urmare a clasificării terenurilor lor forestiere drept zonă protejată. 44. Prima reclamantă susţine că a introdus o acţiune în faţa instanţei de contencios administrativ la indicaţia Tribunalului Gorj, care, prin hotărârea din 5 noiembrie 2009, a considerat adecvată această cale, şi nu cea a acţiunii civile. În această privinţă, reclamanta explică faptul că, în 2009, a iniţiat o acţiune civilă pentru a obţine despăgubiri din partea statului pentru clasificarea pădurii sale drept zonă protejată pentru anii 2008 şi 2009, acţiune care, potrivit acesteia, a fost soluţionată prin hotărârea menţionată din 5 noiembrie 2009, prin care Tribunalul Gorj şi-a declinat competenţa în favoarea Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Craiova. 45. În acelaşi sens, reclamanta arată că mai multe hotărâri favorabile au fost pronunţate de Curtea de Apel Craiova în cadrul unor acţiuni în contencios administrativ al căror obiect era similar cu acţiunea introdusă de aceasta în prezenta cauză. Unele dintre aceste hotărâri au devenit definitive prin neapelare, iar altele au fost confirmate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aceasta citează, în special, cinci, şi anume, pe de o parte, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 13 septembrie 2013, 24 iunie şi 21 octombrie 2014 privind Obştea Bumbeşti şi, pe de altă parte, deciziile din 31 octombrie şi 12 noiembrie 2014, care au fost pronunţate în favoarea sa. 46. Adaugă că, mai recent, în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ pe care a introdus-o, Curtea de Apel Craiova, prin hotărârea din 18 mai 2020, a admis cererea sa de acordare de despăgubiri corespunzătoare, pentru anul 2019, în urma clasificării pădurii sale drept zonă protejată. Susţine că, în cadrul acestei proceduri, Ministerul Mediului nu a ridicat nicio excepţie de necompetenţă, ci a susţinut că nu dispunea de fondurile necesare pentru a plăti despăgubirile în cauză. 47. În consecinţă, prima reclamantă susţine că creanţa sa împotriva statului nu este de natură civilă şi că, prin urmare, o acţiune civilă nu constituie o cale de atac adecvată. În plus, este de părere că Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 36 din 23 noiembrie 2015 pe care Guvernul o invocă, potrivit căreia nicio despăgubire nu poate fi acordată până la adoptarea de către autorităţile naţionale a normelor metodologice relevante, este chiar obligatorie pentru instanţele civile, nu numai pentru instanţele administrative, ceea ce face ca orice acţiune, indiferent de natura ei, să fie respinsă. 48. A doua reclamantă, explicând motivele pentru care a considerat că Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ era aplicabilă în speţă, indică, în special, faptul că a introdus o acţiune în contencios administrativ întrucât se considera vătămată ca urmare a unei inacţiuni care era contrară legii şi imputabilă unei autorităţi administrative. 49. Pe de altă parte, aceasta susţine că, în cadrul căilor de atac pe care le-a exercitat în cadrul procedurii privind cererea sa, a invocat, de asemenea, art. 1.357 din Codul civil privind răspunderea delictuală coroborat cu legea specială care prevedea un drept la despăgubiri corespunzător clasificării terenului său forestier drept zonă protejată şi că nu a obţinut câştig de cauză. 50. În sfârşit, aceasta susţine că, întrucât a exercitat calea de atac prevăzută în mod expres de legea specială, nu i se poate reproşa că nu a utilizat în plus celelalte căi de atac de care dispunea în mod teoretic. b) Motivarea Curţii 51. Curtea reaminteşte principiile generale referitoare la epuizarea căilor de atac interne, astfel cum sunt enunţate în Hotărârea Vučković şi alţii împotriva Serbiei [(excepţie preliminară), nr. 17.153/11 şi alte 29 de cereri, pct. 69-77, 25 martie 2014]. 52. Guvernul susţine, în special, că reclamantele ar fi trebuit să introducă o acţiune în răspundere civilă delictuală pentru a obţine repararea prejudiciului pe care considerau că l-au suferit. Curtea observă, în primul rând, că statul pârât se prevalează pe hotărâri judecătoreşti care sunt lipsite de relevanţă în speţă, în măsura în care, în timp ce prezenta cauză se referă la despăgubiri care ţineau de regimul în vigoare după 2010, deciziile în cauză vizează despăgubiri pentru anii 2007 şi 2009 (supra, pct. 41). În plus, după ce a luat act de aceste decizii, Curtea reţine că au fost pronunţate în cadrul unor acţiuni în contencios administrativ, nu în cadrul unor căi de atac de drept comun întemeiate pe răspunderea delictuală reglementată de Codul civil. În această privinţă, Curtea observă, de altfel similar celei de-a doua reclamante, că aceasta din urmă a invocat răspunderea civilă delictuală în susţinerea căilor de atac introduse la nivel naţional, fără să fi avut câştig de cauză (supra, pct. 17). În ceea ce priveşte hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie citată de statul pârât (supra, pct. 40), constată că datează din 2019 şi că, prin urmare, a fost pronunţată după depunerea prezentelor cereri (a se vedea, mutatis mutandis, Brudan împotriva României, nr. 75.717/14, pct. 89-90, 10 aprilie 2018). 53. În plus, Curtea reţine că, formulând o acţiune în contencios administrativ, reclamantele au recurs la o modalitate care, la momentul introducerii sale, nu era lipsită de şanse de succes, întrucât acestea au introdus acţiunile înaintea deciziei interpretative nr. 36 din 23 noiembrie 2015 (supra, pct. 23-24). În plus, prima reclamantă obţinuse anterior o despăgubire pentru anul 2012, în urma unei prime acţiuni de acelaşi tip (supra, pct. 9). În ceea ce o priveşte pe cea de-a doua reclamantă, aceasta a invocat, de asemenea, dispoziţiile de drept civil în scopul angajării răspunderii statului pentru neadoptarea şi nepublicarea normelor metodologice în cauză, fără a obţine însă câştig de cauză, întrucât Curtea de Apel Braşov a considerat că această neîndeplinire a obligaţiei nu era suficient de gravă şi că partea interesată avea posibilitatea de a formula ulterior o nouă cerere de despăgubire, după adoptarea normelor metodologice (supra, pct. 17). 54. În speţă, Curtea nu este convinsă că acţiunea în răspundere civilă delictuală era o cale de atac efectivă la momentul faptelor. În consecinţă, este necesar să se respingă excepţia de neepuizare a căilor de atac interne ridicată de Guvern. 3. Concluzie 55. Constatând că cererile nu sunt în mod vădit nefondate, nici inadmisibile pentru vreun alt motiv prevăzut de art. 35 din Convenţie, Curtea le declară admisibile. B. Cu privire la fond 1. A. Argumentele părţilor a) Reclamantele 56. Reclamantele consideră că situaţia denunţată constituie o ingerinţă nejustificată şi disproporţionată în dreptul lor la respectarea bunurilor, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. 57. Acestea nu contestă legalitatea clasificării terenurilor lor forestiere drept zone protejate Natura 2000 şi recunosc necesitatea acesteia în scopul conservării şi protejării zonelor reprezentative pentru toate tipurile de ecosisteme forestiere şi care prezintă un interes ecologic specific. Pe de altă parte, critică pasivitatea Guvernului în ceea ce priveşte despăgubirile la care aveau dreptul ca urmare a imposibilităţii de a exploata pădurile pe care le deţin. 58. Acestea susţin că neplata timp de mai mulţi ani a despăgubirilor la care aveau dreptul în temeiul Legii nr. 46/2008 şi care reprezentau contravaloarea volumului de lemn pe care nu l-au putut recolta ca urmare a cerinţelor de protecţie necesare pentru gestionarea durabilă a pădurilor care fac parte din siturile Natura 2000 le-a impus limitări excesive în ceea ce priveşte dreptul de a beneficia şi de a dispune liber de bunurile lor. Consideră că dreptul lor de proprietate a fost golit de substanţa sa. 59. Adaugă că, în urma deciziei Comisiei Europene (supra, pct. 27) de a valida modalităţile de calcul al despăgubirilor pe care ar fi trebuit să le primească, au trecut cel puţin nouă ani fără ca Guvernul să fi plătit efectiv sumele datorate şi consideră că o astfel de perioadă atât de lungă nu poate fi considerată o simplă restrângere temporară a dreptului lor la respectarea bunurilor. 60. Prima reclamantă susţine că Guvernul nu se poate prevala de propria turpitudine, precum şi că pasivitatea statului, care a fost recunoscută, dar nu şi sancţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia interpretativă din 23 noiembrie 2015 (supra, pct. 24), de a lua o decizie privind normele metodologice care reglementează procedura de despăgubire nu poate fi imputată persoanei îndreptăţite la despăgubiri. Susţine că incertitudinea prelungită cu privire la data publicării proiectului de hotărâre de Guvern cu privire la normele metodologice, proiect care, potrivit acestuia din urmă, fusese deja redactat, era de natură să aducă atingere exercitării de către reclamantă a dreptului său de proprietate, chiar dacă Guvernul nu a contestat faptul că terenurile în litigiu erau situate într-o zonă protejată şi că, prin urmare, exploatarea acestora era interzisă. În sfârşit, afirmă că şi-a îndeplinit într-adevăr obligaţia de a asigura întreţinerea şi protecţia pădurii în cauză şi că a avansat în acest scop fondurile necesare, care au reprezentat o sumă mare pe care s-a străduit să o acopere (şi anume 103.864 RON^1 pentru anul 2013). ^1 Aproximativ 21.000 EUR. 61. Cea de-a doua reclamantă consideră că inerţia Guvernului este cu atât mai inexplicabilă cu cât a adoptat norme metodologice de acordare a despăgubirilor pentru perioada 2017-2020 (supra, pct. 25), chiar dacă perioada în litigiu, pentru care nu şi-a îndeplinit obligaţia de a adopta astfel de norme, era anterioară. b) Guvernul 62. Potrivit Guvernului, măsurile în cauză sunt similare cu o „reglementare a folosinţei“ bunurilor, decisă în interesul general al protecţiei mediului, care ocupă un loc proeminent, şi, prin urmare, trebuie să li se acorde autorităţilor naţionale o marjă amplă de apreciere atât în ceea ce priveşte alegerea modalităţilor de punere în aplicare a măsurilor considerate necesare, cât şi pentru a evalua caracterul justificat al consecinţelor acestora. 63. Guvernul susţine că legea prevedea despăgubirea, sub forma unui ajutor de stat, pentru restrângerea dreptului de proprietate al reclamantelor şi susţine că neplata despăgubirii denunţată de părţile interesate este doar temporară. În această privinţă, susţine că acordarea despăgubirii în cauză a fost supusă la două condiţii cumulative, şi anume, pe de o parte, o decizie favorabilă a Comisiei Europene de autorizare a ajutoarelor de stat şi, pe de altă parte, adoptarea hotărârii de Guvern de aprobare a normelor metodologice necesare şi publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României. Adaugă că, astfel cum au arătat instanţele care au pronunţat hotărârile naţionale definitive în prezenta cauză, a doua condiţie nu era îndeplinită în speţă. 64. Guvernul face trimitere la OG nr. 14/2010 care stabileşte, în conformitate cu Orientările comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier pentru perioada 2007-2013, cadrul juridic al condiţiilor generale de acordare a ajutoarelor de stat în sectorul agricol român şi indică faptul că, în temeiul acestui act legislativ, Guvernul este competent să acorde astfel de ajutoare de stat, inclusiv plăţile Natura 2000. Explică faptul că, în ceea ce priveşte despăgubirile care corespund foloaselor nerealizate şi costurilor rezultate din clasificarea terenurilor ca situri Natura 2000, proiectul de hotărâre de Guvern privind normele metodologice pentru acordarea, utilizarea şi controlul ajutoarelor de stat a fost elaborat pe baza dispoziţiilor normative sus-menţionate şi că a fost notificat ulterior Comisiei Europene de către Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană. Adaugă că, prin Decizia C(2012)5.166 final din 19 iulie 2012, Comisia Europeană a emis un aviz favorabil cu privire la schema ajutoarelor de stat prevăzută în acest proiect de decizie, considerând că ajutorul preconizat era compatibil cu piaţa internă. 65. Guvernul confirmă, de asemenea, că, având în vedere pct. 11 din această decizie, acordarea ajutoarelor de stat pentru anul 2013 a primit aprobarea Comisiei Europene. 66. Susţine însă că aceste norme metodologice, care, în circumstanţele cauzei, trebuiau să fie adoptate, joacă un rol decisiv în individualizarea dreptului la despăgubiri pentru fiecare beneficiar, întrucât au ca obiect reglementarea atât a metodei de calcul, cât şi a criteriilor de eligibilitate. Susţine că, în speţă, a fost elaborat proiectul de hotărâre de Guvern privind normele metodologice relevante pentru prezenta cauză şi că au fost iniţiate procedurile naţionale de aprobare care îl priveau. 67. În ceea ce priveşte rezultatul procedurii judiciare iniţiate de reclamante, Guvernul observă că, „având în vedere divergenţa de poziţie a instanţelor naţionale cu privire la aspectul dacă plata acestor despăgubiri era sau nu era condiţionată de adoptarea normelor metodologice“, instanţele care au pronunţat hotărârile definitive în prezenta cauză şi-au aliniat jurisprudenţa cu Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (supra, pct. 24). 68. În sfârşit, Guvernul invită Curtea să recunoască importanţa obiectivelor urmărite în speţă, precum şi importanţa, pentru societate în ansamblul său, a respectării obligaţiilor de protecţie care decurg din legislaţia Uniunii Europene în domeniul mediului şi din normele legislative interne. În această privinţă, consideră că a fost asigurat un just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativul protecţiei drepturilor reclamantelor. 2. Motivarea Curţii 69. Curtea reaminteşte că art. 1 din Protocolul nr. 1 impune ca ingerinţa autorităţii publice în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor să fie legală: a doua teză a primului paragraf al acestui articol nu permite privarea de proprietate decât „în condiţiile prevăzute de lege“; paragraful al doilea acordă statelor dreptul de a reglementa folosinţa bunurilor prin punerea în aplicare a unor „legi“. Rezultă că necesitatea de a examina dacă a fost asigurat un just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativul protejării drepturilor fundamentale ale persoanei nu poate fi resimţită decât atunci când s-a constatat că ingerinţa în cauză respecta principiul legalităţii şi nu era arbitrară [(Iatridis împotriva Greciei (MC), nr. 31.107/96, pct. 58, CEDO 1999-II, şi Spasov împotriva României, nr. 27.122/14, pct. 115, 6 decembrie 2022]. 70. Curtea a constat că reclamantele nu se plâng de o acţiune a statului, ci de inacţiunea acestuia, în special neadoptarea normelor metodologice pentru acordarea despăgubirilor la care au dreptul (supra, pct. 36). În circumstanţele cauzei, consideră că este necesar să examineze cauza în lumina normei generale cuprinse în prima teză a primului paragraf, care prevede dreptul la respectarea bunurilor. În această privinţă, Curtea reafirmă principiul potrivit căruia exercitarea reală şi efectivă a dreptului garantat de această dispoziţie nu poate depinde numai de obligaţia statului de a se abţine de la orice ingerinţă, ci şi că poate impune, de asemenea, măsuri de protecţie pozitive, în special atunci când există o legătură directă între măsurile pe care un reclamant le-ar putea aştepta în mod legitim din partea autorităţilor şi dreptul de a se bucura de bunurile sale [Öneryıldız împotriva Turciei (MC), nr. 48.939/99, pct. 134, CEDO 2004-XII]. 71. În speţă, nu există nicio îndoială cu privire la existenţa unei legături de cauzalitate între întârzierea legiferării imputabile statului şi lipsa despăgubirilor acordate reclamantelor pentru imposibilitatea exploatării pădurilor lor clasificate drept zone protejate Natura 2000. Părţile nu şi-au exprimat o opinie clară cu privire la faptul dacă prejudiciul rezultat este analizat ca o „ingerinţă“ sau o încălcare a unei obligaţii pozitive care rezultă din incapacitatea autorităţilor statului de a face tot ce le stă în putinţă pentru a proteja interesele patrimoniale ale reclamantelor (a se vedea, mutatis mutandis, Öneryıldız, citată anterior, pct. 135). 72. Astfel cum a indicat deja Curtea, limita dintre obligaţiile pozitive şi cele negative ale statului în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 nu se pretează unei definiţii precise. Principiile aplicabile sunt totuşi comparabile în ambele cazuri. Cu alte cuvinte, indiferent dacă se analizează cauza din punctul de vedere al unei obligaţii pozitive a statului sau al unei ingerinţe din partea autorităţilor publice care solicită o justificare, criteriile care trebuie aplicate nu diferă pe fond [Broniowski împotriva Poloniei (MC), nr. 31.443/96, pct. 144, CEDO 2004-V, şi trimiterile citate, Ališić şi alţii împotriva Bosniei şi Herţegovinei, Croaţiei, Serbiei, Sloveniei şi Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (MC), nr. 60.642/08, pct. 101, CEDO 2014, şi Zelenciuk şi Ţiţiura împotriva Ucrainei, nr. 846/16 şi 1075/16, pct. 104, 22 mai 2018]. 73. În speţă, neadoptarea şi nepublicarea de către Guvern a normelor metodologice necesare pentru acordarea despăgubirilor la care au dreptul reclamantele, despăgubiri recunoscute de Guvern (supra, pct. 66), pot fi considerate un obstacol în calea exercitării efective a dreptului protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 sau o neaplicare a acestui drept. Prin urmare, Curtea va stabili dacă comportamentul statului pârât - caracterizat drept ingerinţă sau inacţiune - este justificat în raport cu principiile legalităţii, legitimităţii scopului urmărit şi, dacă este necesar, celui al proporţionalităţii (Broniowski, citată anterior, pct. 146, şi Ališić şi alţii, citată anterior, pct. 102). 74. Curtea observă, în primul rând, că Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic şi Ordonanţa Guvernului nr. 14 din 29 ianuarie 2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, încă în vigoare până în prezent, impun acordarea de „ajutoare de stat permise“ în domeniul plăţilor legate de clasificarea siturilor Natura 2000 (supra, pct. 18 şi 21). 75. După cum rezultă din observaţiile Guvernului (supra, pct. 65) şi din Decizia Comisiei Europene C(2012)5.166 final/19.07.2012 (supra, pct. 27), un proiect de hotărâre de Guvern de stabilire a normelor metodologice pentru acordarea de ajutoare de stat pentru compensarea contravalorii lemnului nerecoltat de către proprietari ca urmare a cerinţelor de protecţie a reglementărilor administrative forestiere şi a costului gestionării durabile a pădurilor a fost prezentat Comisiei Europene şi validat de către aceasta. Potrivit termenilor acestui proiect, ajutoarele în cauză trebuiau să fie cuprinse între 40 EUR şi 200 EUR pe hectar şi trebuiau să fie plătite anual. În pofida validării sale de către Comisia Europeană, proiectul de hotărâre nu a fost publicat în Monitorul Oficial, potrivit Curţii de Apel Braşov, din cauza retragerii sale de la publicare (supra, pct. 17). 76. Curtea constată că, până în prezent, la mai mult de zece ani de la decizia Comisiei Europene de validare a propunerilor Guvernului de calculare a acestor despăgubiri, proiectul de hotărâre care conţine normele metodologice nu a fost încă publicat şi nu s-a efectuat nicio plată către prima reclamantă pentru anul 2013, nici către cea de-a doua reclamantă pentru perioada 2010-2014, în pofida faptului că asociaţiile reclamante, deşi legal au interdicţie să îşi exploateze pădurile ca urmare a clasificării lor drept zonă naturală protejată, au asigurat pe cheltuiala proprie, în aceste perioade, întreţinerea lor obligatorie. Deşi anumite întârzieri pot fi totuşi justificate în circumstanţe excepţionale (Alisic şi alţii, citată anterior, pct. 124), Guvernul nu a prezentat nicio explicaţie în speţă cu privire la omiterea publicării normelor metodologice. 77. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că inacţiunea prelungită a statului în ceea ce priveşte adoptarea şi publicarea normelor metodologice de acordare a ajutoarelor de stat în vederea compensării costului gestionării durabile a terenurilor forestiere aparţinând reclamantelor şi a contravalorii lemnului necolectat pe acestea de către părţile interesate ca urmare a cerinţelor de protecţie prevăzute de normele administrative forestiere a împiedicat punerea în aplicare a OG nr. 14/2010 privind măsuri financiare referitoare la ajutoarele de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, şi a art. 99 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic (a se compara cu Volokitin şi alţii împotriva Rusiei, nr. 74.087/10 şi alte 13 cereri, pct. 24-27, 3 iulie 2018). Prin urmare, concluzionează că principiul legalităţii nu a fost respectat. În plus, Guvernul nu a susţinut că omisiunea de a publica normele metodologice şi neplata despăgubirilor rezultate ar fi urmărit un scop legitim, iar Curtea nu vede care ar fi putut fi un astfel de scop. Întrucât a constatat că ingerinţa în cauză nu era „legală“ în sensul jurisprudenţei sale citate supra la pct. 69 şi că nu urmărea un scop legitim, Curtea nu trebuie să examineze dacă a fost asigurat un just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele protejării drepturilor individuale. 78. În consecinţă, a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie 79. În conformitate cu art. 41 din Convenţie: "În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă." A. Prejudiciu 80. Prima reclamantă solicită 282.000 euro (EUR) cu titlu de reparaţie pentru prejudiciul material pe care consideră că l-a suferit, pe care îl împarte după cum urmează: (i) 250.000 EUR reprezentând contravaloarea despăgubirilor datorate pentru lemnul nerecoltat în 2013 pentru pădurea situată în zona de protecţie Natura 2000 din categoria T1 [1.247.469 lei româneşti (RON), potrivit ocolului silvic local], (ii) 11.000 EUR (58.704 RON) reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru lemnul nerecoltat în 2013 în pădurea situată în zona de protecţie Natura 2000 din categoria T2 - sumele menţionate la lit. (i) şi (ii) care rezultă din calculul efectuat de autoritatea administrativă competentă (supra, pct. 10) şi (iii) 21.000 EUR (103.864 RON) corespunzând sumei plătite de partea interesată ocolului silvic local cu titlu de servicii de securitate şi protecţie a pădurilor pentru anul 2013. 81. A doua reclamantă solicită 85.393 EUR (379.146,72 RON) cu titlu de reparaţie pentru prejudiciul material, ceea ce, potrivit acesteia, corespunde sumei care rezultă din calculul efectuat de autoritatea administrativă competentă (supra, pct. 14) privind despăgubirile datorate pentru lemnul nerecoltat, în perioada 2010-2014, în pădurea care îi aparţine în zona de protecţie Natura 2000 din categoria T1. 82. Prima reclamantă solicită, de asemenea, 2.000 EUR cu titlu de reparaţie pentru prejudiciul moral pe care consideră că l-a suferit ca urmare a inconvenientelor rezultate din numeroasele demersuri pe care le-a întreprins în zadar timp de ani de zile în faţa autorităţilor. 83. Cea de-a doua reclamantă solicită, de asemenea, 10.000 EUR cu titlu de reparaţie pentru prejudiciul moral. 84. Guvernul se opune acordării de către Curte a unor sume de bani reclamantelor pentru prejudiciul material, susţinând că, în speţă, deficienţele în materie de despăgubire la care se referă cererile sunt doar temporare şi că, în orice caz, acordarea despăgubirilor în cauză ar fi supusă unor condiţii. 85. În opinia Guvernului, este, de asemenea, clar că o asociaţie nu poate invoca decât în mod excepţional existenţa unui prejudiciu moral şi că trebuie să demonstreze întotdeauna prejudiciul pe care pretinde că l-a suferit. Apreciază, in fine, că o constatare a încălcării ar constitui în sine o reparaţie echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral eventual suferit de către reclamante. 86. În ceea ce priveşte cererile formulate cu titlu de despăgubire materială, Curtea reţine că sumele de 250.000 EUR şi 11.000 EUR solicitate de prima reclamantă şi suma de 85.393 EUR solicitată de cea de-a doua reclamantă nu au fost contestate după ce au fost stabilite de autorităţile administrative competente în comunicările adresate reclamantelor (supra, pct. 76). Aceste sume corespund cuantumurilor despăgubirilor prevăzute pentru 2013, în cazul primei reclamante, şi pentru perioada 2010-2014, în cazul celei de-a doua reclamante. 87. Observă că reclamantele au suferit în mod incontestabil un prejudiciu material în legătură directă cu încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 şi cu consecinţele acesteia asupra exercitării dreptului lor de proprietate (Sabin Popescu împotriva României, nr. 48.102/99, pct. 91, 2 martie 2004). 88. Curtea reaminteşte că o hotărâre prin care constată o încălcare impune statului pârât obligaţia de a pune capăt respectivei încălcări şi de a înlătura consecinţele acesteia astfel încât să restabilească pe cât posibil situaţia existentă înainte de încălcare [Iatridis împotriva Greciei (reparaţie echitabilă) (MC), nr. 31.107/96, pct. 32, CEDO 2000XI]. 89. Prin urmare, având în vedere elementele de probă de care dispune, Curtea consideră că este rezonabil să i se acorde primei reclamante suma de 261.000 EUR, iar celei de-a doua reclamante suma de 85.393 EUR cu titlu de reparaţii pentru prejudiciul material. În ceea ce priveşte suma de 21.000 EUR (103.864 RON) care corespunde sumei plătite de primul reclamant ocolului silvic local pentru serviciile de securitate şi protecţie a pădurilor pentru anul 2013, Curtea consideră că aceasta este acoperită de compensaţia datorată pentru lemnul nerecoltat în 2013 şi, prin urmare, nu poate accepta această pretenţie. 90. În speţă, este cert că incertitudinea suferită de reclamante timp de mai mulţi ani trebuie să le fi cauzat inconveniente considerabile, în special având în vedere implicarea lor în protecţia mediului european prin întreţinerea pădurilor în cauză pe cheltuiala proprie. Având în vedere cele de mai sus, în mod echitabil, astfel cum prevede art. 41, Curtea acordă fiecăreia dintre reclamante sumele solicitate de acestea cu titlu de reparaţie pentru prejudiciul moral. B. Cheltuieli de judecată 91. Prima reclamantă solicită 5.900 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată pe care afirmă că le-a efectuat în cadrul procedurii în faţa instanţelor naţionale, şi anume valoarea taxei de timbru (29.048 RON) pe care a plătit-o la 8 octombrie 2009 în faţa instanţei civile sesizate cu acţiunea sa în vederea obţinerii de despăgubiri. De asemenea, solicită 1.000 EUR pentru rambursarea onorariilor avocatului pe care afirmă că le-a suportat în cadrul procedurii în faţa Curţii. 92. Cea de-a doua reclamantă solicită 2.680 EUR (13.200 RON) pentru cheltuielile de judecată pe care afirmă că le-a efectuat în faţa instanţelor interne şi a Curţii. 93. Guvernul contestă pretenţiile reclamantelor, considerând că realitatea şi necesitatea cheltuielilor de judecată pe care pretind că le-au suportat nu sunt demonstrate. 94. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileşte caracterul lor real şi necesar, precum şi caracterul rezonabil al cuantumului acestora. În speţă, ţinând seama de documentele aflate în posesia sa şi de criteriile menţionate anterior, Curtea consideră rezonabil să acorde primei reclamante suma de 1.000 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată pentru procedura în faţa Curţii, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit de prima reclamantă. 95. De asemenea, Curtea consideră că este rezonabil să acorde celei de-a doua reclamante suma de 2.680 EUR pentru toate cheltuielile, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit de cea de-a doua reclamantă. PENTRU ACESTE MOTIVE, În unanimitate, CURTEA: 1. decide să conexeze cererile şi să le declare admisibile; 2. hotărăşte că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie; 3. hotărăşte: a) că statul pârât trebuie să plătească primei reclamante, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii: (i). 261.000 EUR (două sute şaizeci şi unu de mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul material; (ii). 2.000 EUR (două mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral; (iii). 1.000 EUR (una mie euro), plus orice sumă ce poate fi datorată pentru acest cuantum de prima reclamantă cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată; b) că statul pârât trebuie să plătească celei de-a doua reclamante, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii: (i). 85.393 EUR (optzeci şi cinci de mii trei sute nouăzeci şi trei de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă, pentru prejudiciul material; (ii). 10.000 EUR (zece mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral; (iii). 2.680 EUR (două mii şase sute optzeci de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată pentru acest cuantum de cea de-a doua reclamantă cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată; c) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale; 4. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere. Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 28 noiembrie 2023, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din Regulament. PREŞEDINTE GABRIELE KUCSKO-STADLMAYER Grefier, Andrea Tamietti ANEXA 1 LISTA CERERILOR
┌───┬──────┬────────────────┬──────────┬──────────────┬────────────┐
│ │ │ │ │Reclamantă │ │
│Nr.│Nr. │Denumirea cauzei│Introdusă │Anul │Reprezentată│
│ │cerere│ │de │înfiinţării │de │
│ │ │ │ │Sediul social │ │
├───┼──────┼────────────────┼──────────┼──────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │Obştea de │ │
│ │ │Obştea de Pădure│ │Pădure Porceni│ │
│ │46.201│Porceni Pleşa │ │Pleşa 2000 │Cristina │
│1. │/16 │împotriva │22.07.2016│Pleşa (Gorj) │Duvlea │
│ │ │României │ │România │ │
│ │ │ │ │Asociaţie de │ │
│ │ │ │ │drept român │ │
├───┼──────┼────────────────┼──────────┼──────────────┼────────────┤
│ │ │Asociaţie de │ │Composesoratul│ │
│ │ │coproprietate │ │Piciorul │ │
│ │47.379│forestieră │ │Bătrân Banciu │Carol Vlad │
│2. │/18 │(Composesoratul)│24.08.2018│2002 Recea │Gyergyai │
│ │ │Piciorul Bătrân │ │(Braşov) │ │
│ │ │Banciu împotriva│ │Asociaţie de │ │
│ │ │României │ │drept român │ │
└───┴──────┴────────────────┴──────────┴──────────────┴────────────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
