Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 29.117/05)
Strasbourg
Definitivă
la 27 februarie 2013
Hotărârea a rămas definitivă în temeiul art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza Dimon împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din: Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 6 noiembrie 2012,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 29.117/05) îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Constantin Dimon („reclamantul“), a sesizat Curtea la 15 iulie 2005, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia“).
2. Reclamantul este reprezentat de domnul Helmut Blum, avocat în Linz. Guvernul român („Guvernul“) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna Irina Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul invocă o atingere adusă dreptului său de acces la o instanţă.
4. La 23 iunie 2011, cererea a fost comunicată Guvernului. În conformitate cu art. 29 § 1 din Convenţie, s-a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.
5. În urma abţinerii domnului Corneliu Bîrsan, judecător ales să reprezinte România (art. 28 din Regulament), preşedintele camerei a desemnat-o pe dna Kristina Pardalos în calitate de judecător adhoc (art. 26 § 4 din Convenţie şi art. 29 § 1 din Regulament).
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
6. La o dată nespecificată, reclamantul a introdus o acţiune în justiţie împotriva comisiei locale de aplicare a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere care au fost naţionalizate în timpul regimului comunist. Acesta a solicitat anularea Deciziei administrative a comisiei din 8 septembrie 2003.
7. Prin Sentinţa din 16 decembrie 2003, Judecătoria Braşov a admis în parte acţiunea reclamantului şi a obligat comisia la acordarea dreptului de proprietate asupra mai multor hectare de pădure pe două amplasamente identificate.
8. Comisia a declarat apel împotriva sentinţei. Apelul a fost admis prin Decizia din 21 septembrie 2004 a Judecătoriei (corect Tribunalului) Braşov, care a respins pretenţiile reclamantului.
9. Reclamantul, reprezentat de un avocat, a declarat recurs împotriva Deciziei din 21 septembrie 2004. Pasajele relevante din recurs erau formulate după cum urmează:
"Subsemnatul, Dimon Constantin, domiciliat în Predeal, str. [...], intimat în dosar civil nr. [...], împotriva Deciziei civile nr. 348/A/2004, pronunţată de Tribunalul Braşov, în acest dosar, formulez următorul:
RECURS CIVIL
considerând-o nelegală şi netemeinică pentru motivele pe care le voi releva mai jos.
În baza disp. art. 302 C.P.C. [Codul de procedură civilă], solicit admiterea în principiu a acestui recurs şi acordarea unui termen pentru judecarea sa pe fond.
Prin admiterea recursului în baza disp. art. 304 C.P.C. punctele 7, 8, 9 şi 10, solicit modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului Comisiei Locale de Aplicare a L.1/2000 de pe lângă Primăria Predeal şi menţinerea ca legală şi temeinică a Sentinţei civile nr. 11.247/2003, pronunţată de Judecătoria Braşov, în dosar civil nr. [...].
[...]"
10. Pârâta, respectiv Comisia locală de aplicare a Legii nr. 1/2000 de pe lângă primăria oraşului Predeal, a fost citată să se prezinte şi a fost reprezentată la şedinţele din faţa curţii de apel. Reclamantul a fost de asemenea prezent.
11. Prin Decizia din 24 februarie 2005, Curtea de Apel Braşov a constatat nulitatea recursului declarat de reclamant, motivând că acesta nu a indicat denumirea pârâtei şi adresa acesteia. În consecinţă, nu a îndeplinit una dintre cerinţele fundamentale de formă ale recursului, prevăzute de Codul de procedură civilă.
II. Dreptul şi practica interne relevante
12. Art. 302^1 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă (C. proc. civ.) în vigoare la momentul respectiv, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003, prevedea că, sub sancţiunea nulităţii, cererea de recurs va cuprinde, printre altele, următoarele menţiuni: denumirea persoanei juridice şi sediul acesteia.
13. Prin Decizia nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională această dispoziţie din Codul de procedură civilă, motivând că apare ca un formalism inacceptabil de rigid, de natură să restrângă nejustificat accesul liber la justiţie.
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie
14. Reclamantul pretinde încălcarea dreptului său de acces la o instanţă, astfel cum este prevăzut de art. 6 § 1 din Convenţie, care prevede următoarele:
"Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei sale, de către o instanţă [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil [...]"
15. Guvernul contestă acest argument.
A. Cu privire la admisibilitate
16. Curtea constată că cererea nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie. De asemenea, Curtea constată că aceasta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarată admisibilă.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele părţilor
17. Reclamantul invocă o atingere adusă dreptului său de acces la o instanţă, având în vedere anularea recursului său pe motivul nerespectării unei cerinţe procedurale, pe care o consideră excesivă.
18. Făcând trimitere la Hotărârea Brualla Gómez de la Torre împotriva Spaniei (19 decembrie 1997, pct. 33, Culegere de hotărâri şi decizii 1997-VIII), Guvernul subliniază că condiţiile de admisibilitate a unui recurs pot fi mai rigide decât cele aplicabile apelului şi reaminteşte că Curtea a recunoscut, în acest sens, o marjă de apreciere care este în favoarea statelor.
19. În ceea ce priveşte prezenta cauză, Guvernul constată că restrângerea dreptului de acces la o instanţă a fost prevăzută de legea în vigoare la momentul faptelor, a urmărit un scop legitim şi a fost proporţională cu acesta. În plus, Guvernul afirmă că această dispoziţie legislativă nu era lipsită de claritate şi previzibilitate.
În acest sens, Guvernul susţine că recursul reclamantului nu menţiona denumirea şi adresa pârâtei, cu toate că acesta a fost formulat cu ajutorul unui avocat.
În fine, Guvernul subliniază că, din punctul de vedere al legislaţiei, prezenta cerere are doar un interes istoric, deoarece, în prezent, această dispoziţie nu mai este în vigoare.
2. Motivarea Curţii
20. Curtea reaminteşte că „dreptul la o instanţă“, un aspect al acestuia fiind dreptul de acces, nu este absolut şi se pretează unor limitări admise în mod implicit, mai ales în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a unui recurs, deoarece necesită prin însăşi natura sa o reglementare a statului, care se bucură, în această privinţă, de o anumită marjă de apreciere. Totuşi, limitările nu pot restrânge accesul unui justiţiabil într-atât încât dreptul său de acces la instanţă să fie afectat în însăşi esenţa lui; în fine, acestea nu sunt compatibile cu art. 6 § 1 din Convenţie decât dacă urmăresc un scop legitim şi dacă există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit (a se vedea în special Edificaciones March Gallego S.A. împotriva Spaniei, 19 februarie 1998, pct. 34, Culegere 1998-I; şi Rodríguez Valín împotriva Spaniei, nr. 47.792/99, pct. 22, 11 octombrie 2001).
21. De asemenea, Curtea reaminteşte că nu are competenţa de a se substitui instanţelor interne. Autorităţile naţionale, în special instanţele judecătoreşti, sunt cele cărora le revine, în primul rând, sarcina de a interpreta legislaţia internă (Brualla Gómez de la Torre, citată anterior, pct. 31). Rolul Curţii se limitează la a verifica compatibilitatea cu Convenţia a efectelor unei astfel de interpretări. Acest lucru este valabil mai ales în ceea ce priveşte interpretarea de către instanţe a normelor de natură procedurală (Tejedor García împotriva Spaniei, 16 decembrie 1997, pct. 31, Culegere 1997-VIII). Cu toate acestea, reglementarea în cauză sau aplicarea acesteia nu trebuie să împiedice în mod arbitrar justiţiabilul să se prevaleze de o cale de atac disponibilă [Aepi S.A. împotriva Greciei, nr. 48.679/99, pct. 23, 11 aprilie 2002].
22. În prezenta cauză, Curtea observă că, în Decizia din 24 februarie 2005, Curtea de Apel Braşov a constatat nulitatea recursului declarat de reclamant pe motiv că acesta a omis să menţioneze denumirea pârâtei şi adresa acesteia.
23. Curtea observă că, în recursul său, reclamantul a solicitat „modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului Comisiei Locale de Aplicare a L.1/2000 de pe lângă Primăria Predeal şi menţinerea ca legală şi temeinică a Sentinţei civile nr. 11.247/2003, pronunţată de Judecătoria Braşov“. Rezultă că reclamantul a menţionat în mod clar cine era pârâta, respectiv Comisia locală de aplicare a Legii nr. 1/2000 de pe lângă primăria oraşului Predeal, incluzând astfel şi o menţiune privind adresa acesteia. Pe de altă parte, comisia a fost citată şi chiar s-a prezentat la şedinţele din faţa curţii de apel.
24. Recunoscând rolul principal al instanţelor naţionale în interpretarea normelor de procedură, Curtea consideră că, prin faptul că nu a luat în considerare conţinutul efectiv al recursului reclamantului, Curtea de Apel Braşov l-a privat pe acesta din urmă de accesul la o instanţă (a se vedea Virgil Ionescu împotriva României, nr. 53.037/99, pct. 45-46, 28 iunie 2005; şi, mutatis mutandis, Şega împotriva României, nr. 29.022/04, pct. 40, 13 martie 2012).
25. Pe de altă parte, Curtea observă că ulterior, prin Decizia nr. 176 din 24 martie 2005, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională această dispoziţie din Codul de procedură civilă, motivând că apare ca un formalism inacceptabil de rigid, de natură să restrângă nejustificat accesul liber la justiţie. Totuşi, această decizie nu a avut niciun efect asupra situaţiei reclamantului, în absenţa unei căi de atac împotriva deciziei definitive a curţii de apel.
26. Ţinând seama de cele de mai sus, Curtea consideră că a fost încălcat art. 6 § 1 sub aspectul dreptului de acces la o instanţă.
II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
27. În conformitate cu art. 41 din Convenţie:
"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."
A. Prejudiciu
28. Reclamantul solicită 4.400.000 euro (EUR), respectiv valoarea terenurilor care constituiau obiectul litigiului, pentru prejudiciul material pe care l-a suferit. Acesta nu solicită nicio reparaţie pentru prejudiciul moral.
29. Guvernul consideră că nu există nicio legătură de cauzalitate între obiectul prezentei cauze şi prejudiciul material pretins.
30. Întrucât nu observă nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul material pretins, Curtea respinge această cerere.
B. Cheltuieli de judecată
31. De asemenea, reclamantul solicită 15.000 EUR pentru cheltuielile suportate în faţa instanţelor interne şi a Curţii.
32. Guvernul subliniază că reclamantul nu a prezentat documente justificative în acest sens.
33. Curtea observă că reclamantul nu a anexat documentele justificative necesare corespunzătoare pretenţiilor sale. În consecinţă, Curtea respinge cererea sa.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie;
3. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 27 noiembrie 2012, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulament.
PREŞEDINTE,
JOSEP CASADEVALL
Grefier,
Santiago Quesada
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
