Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
SECŢIA A PATRA
(Cererea nr. 48.093/15)
Strasbourg
Hotărârea este definitivă. Poate suferi modificări de formă.
În Cauza Antohi împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-un comitet compus din Faris Vehabović, preşedinte, Iulia Antoanella Motoc, Péter Paczolay, judecători, şi Andrea Tamietti, grefier adjunct de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 3 septembrie 2019,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află Cererea nr. 48.093/15 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Sorin Antohi („reclamantul“), a sesizat Curtea la 24 septembrie 2015, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia“).
2. Reclamantul, care a beneficiat de ajutor judiciar, a fost reprezentat de domnul A. Grigoriu, avocat în Bucureşti. Guvernul român („Guvernul“) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La 20 aprilie 2016, o parte din capetele de cerere ale reclamantului, formulate în temeiul art. 3 şi art. 6 din Convenţie, au fost comunicate Guvernului, iar celelalte capete de cerere au fost declarate inadmisibile în temeiul art. 54 § 3 din Regulamentul Curţii.
4. Guvernul a ridicat obiecţii cu privire la examinarea cererilor de către un comitet. După ce a examinat obiecţia Guvernului, Curtea o respinge.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
5. Reclamantul s-a născut în 1972 şi, în prezent, este deţinut în Penitenciarul Jilava.
A. Procesul penal împotriva reclamantului
6. La 31 octombrie 2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de reclamant sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare, înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
7. Pe parcursul procesului reclamantul a fost asistat de avocat ales.
8. În perioada 15 noiembrie 2011-3 decembrie 2013, audierile s-au desfăşurat în faţa Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, în faţa unui complet format dintr-un judecător unic (şi anume O.R.N.). Instanţa a audiat, de asemenea, 27 de martori din dosar, inclusiv pe L.B. şi I.O.
9. În perioada 3 decembrie 2013-25 februarie 2014, completul format din judecătorul unic al judecătoriei, care a examinat cauza reclamantului, s-a schimbat în mod repetat.
10. La şedinţa din 23 septembrie 2014, Judecătoria Sector 4 Bucureşti, în complet format dintr-un judecător unic (şi anume F.M.P.), a audiat un expert financiar cu privire la obiecţiile ridicate de reclamant cu privire la raportul de expertiză financiară întocmit în dosarul acestuia şi a respins obiecţiile reclamantului. În plus, instanţa a respins cererea reclamantului de a audia martorii F.H., L.B., şi I.O. A reţinut că nu era necesară audierea martorilor respectivi, întrucât existau suficiente elemente de probă în dosar pentru ca reclamantul să îşi susţină apărarea. Judecătoria a respins cererea reclamantului de a i se permite să dea un supliment de declaraţie. Instanţa a considerat că nu existau elemente noi care să necesite o nouă audiere a reclamantului. De asemenea, a hotărât că, în timpul deliberărilor, acesta ar fi putut prezenta argumente precise în apărarea sa, întemeindu-se pe toate probele disponibile.
11. La 29 octombrie 2014, judecătoria, în complet format dintr-un judecător unic (şi anume F.M.P.), l-a condamnat pe reclamant la 13 ani de închisoare pentru delapidare, înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată şi l-a obligat la plata de despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat ca urmare a faptelor sale. Instanţa a considerat că faptele reclamantului au fost dovedite de probele prezentate în cauză. Astfel, mărturiile reprezentanţilor părţilor vătămate şi documentele disponibile au fost coroborate cu depoziţiile martorilor, raportul de expertiză financiară, observaţiile orale şi scrise ale expertului financiar, documentele financiare disponibile, un raport de expertiză grafologică, alte documente şi, parţial, cu declaraţiile reclamantului. Instanţa a observat că, în declaraţiile date în faţa autorităţilor, reclamantul a recunoscut că săvârşise infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cu toate acestea, declaraţiile sale privind infracţiunile de delapidare şi înşelăciune erau inconsecvente, acesta încercând să minimizeze aspectul penal al acţiunilor sale şi prejudiciul cauzat.
12. Reclamantul a declarat apel împotriva hotărârii. Potrivit acestuia, printre altele, compunerea completului format dintr-un judecător unic, care a examinat cauza sa la instanţa de fond, sa schimbat în mod repetat (supra, pct. 9). Prin urmare, judecătorul care l-a condamnat nu era cel care îi audiase în mod nemijlocit pe el şi pe martori. În plus, judecătoria a respins cererea acestuia de a-i audia pe martorii F.H., L.B., şi I.O. (supra, pct. 10), deşi aceştia ar fi putut furniza clarificări relevante cu privire la infracţiunea de delapidare şi la valoarea prejudiciului efectiv cauzat prin faptele ilicite de care a fost acuzat.
13. La şedinţa din 19 martie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, în complet format din doi judecători, şi anume C.B. şi I.C, l-a audiat pe reclamant cu privire la acuzaţiile care au fost aduse împotriva sa. Printre altele, reclamantul a recunoscut că a săvârşit infracţiunile de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cu toate acestea, a declarat că nu intenţionase să cauzeze vreun prejudiciu prin comiterea înşelăciunii. În ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare, a recunoscut, de asemenea, că şi-a însuşit anumite sume de bani pentru a achita o datorie, întrucât era şantajat de un creditor. Reclamantul a semnat declaraţia sa şi a certificat faptul că a citit-o şi că este de acord cu conţinutul acesteia.
14. La aceeaşi dată, instanţa a respins cererea reclamantului ca expertul financiar, F.H., R.S. şi alţi 9 martori să fie reascultaţi. S-a reţinut că aspectele care puteau fi dovedite de mărturiile expertului şi ale martorilor au fost deja acoperite de alte elemente de probă care au fost depuse la dosar, în special înscrisuri şi alte declaraţii. Instanţa a luat notă de declaraţia reclamantului potrivit căreia solicita depunerea de noi probe la dosar, întrucât intenţiona să dovedească faptul că nu fusese administrator şi că, prin urmare, nu ar fi putut săvârşi infracţiunea de delapidare.
15. Prin Hotărârea definitivă din 26 martie 2015, curtea de apel, în complet format din doi judecători, şi anume C.B. şi I.C., a respins apelul reclamantului. Instanţa a hotărât că garanţiile procedurale prevăzute de noul Cod de procedură penală (infra, pct. 20) au fost respectate în cazul reclamantului. În special, completul format dintr-un judecător unic care l-a condamnat pe reclamant a fost prezent şi în timpul dezbaterii cauzei. Prin urmare, modificările aduse completului format dintr-un judecător unic nu au adus atingere dreptului la apărare al reclamantului, inclusiv dreptului acestuia de a prezenta probe în faţa unui judecător.
16. Curtea de apel a mai reţinut că, în conformitate cu probele disponibile - şi anume înscrisurile, declaraţiile martorilor audiaţi de către organele de anchetă şi instanţe, precum şi raportul de expertiză financiară -, erau întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare. În plus, instanţa a considerat că erau, de asemenea, întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune. În acest sens, instanţa s-a bazat pe mărturiile lui L.B. (supra, pct. 8), coroborate cu concluziile raportului de expertiză financiară. În cele din urmă, curtea de apel a hotărât că erau întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pe baza repetatelor declaraţii ale reclamantului prin care a recunoscut că a săvârşit această infracţiune, a altor înscrisuri şi a concluziilor raportului de expertiză grafologică, întocmit în cauză.
B. Condiţiile de detenţie
17. În scrisorile sale iniţiale adresate Curţii, reclamantul s-a plâns, în temeiul art. 3 din Convenţie, de condiţiile detenţiei sale, ulterioară datei de 1 iulie 2013, din Secţia de Poliţie 15 Bucureşti, Centrul de reţinere şi arestare preventivă nr. 1, Penitenciarul Jilava şi celulele din clădirea instanţei de judecată, în care a fost cazat, inclusiv de faptul că fumătorii nu erau separaţi de nefumători. Acesta a făcut referire la: supraaglomerare, celulele mizerabile, detenţia acestuia alături de fumători, deşi el era nefumător, lumina insuficientă şi instalaţiile sanitare în care nu exista intimitate.
18. La 24 aprilie 2018, reclamantul a informat Curtea cu privire la faptul că dorea să îşi retragă capătul de cerere menţionat anterior, întrucât pedeapsa acestuia cu închisoarea fusese redusă ca urmare a condiţiilor neadecvate ale detenţiei sale, astfel cum prevedea legislaţia naţională recent adoptată privind executarea pedepselor cu închisoarea.
II. Dreptul intern relevant
19. Dispoziţiile relevante din vechiul Cod de procedură penală, referitoare la compunerea completurilor de judecată, în vigoare până la 31 ianuarie 2014, sunt prezentate în Cauza Cutean împotriva României (nr. 53.150/12, pct. 37, 2 decembrie 2014).
20. Art. 354 alin. (2) şi (3) dinnoul Cod de procedură penală, în vigoare începând de la 1 februarie 2014, prevede că un complet de judecată trebuie să rămână acelaşi pe tot parcursul judecării cauzei. Când acest lucru nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor. După începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenită în compunerea completului atrage reluarea dezbaterilor.
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenţie
21. Reclamantul s-a plâns de condiţiile detenţiei sale, ulterioară datei de 1 iulie 2013, din Secţia de Poliţie 15 Bucureşti, Centrul de reţinere şi arestare preventivă nr. 1, Penitenciarul Jilava şi celulele din clădirea instanţei de judecată, în care a fost cazat, inclusiv de faptul că fumătorii nu erau separaţi de nefumători. El a invocat art. 3 din Convenţie, care se citeşte după cum urmează:
"Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante."
22. Curtea observă că reclamantul a informat-o cu privire la faptul că nu doreşte să mai menţină acest capăt de cerere (supra, pct. 18). Prin urmare, trebuie să analizeze dacă poate să radieze de pe rol această parte a cererii reclamantului, în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenţie, ale cărui dispoziţii relevante se citesc după cum urmează:
"1. În orice stadiu al procedurii, Curtea poate hotărî radierea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanţele permit să se tragă concluzia că:
a) reclamantul nu doreşte să o mai menţină;
[...]
Totuşi Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi prin protocoalele sale o cere."
23. Având în vedere declaraţia explicită a reclamantului, Curtea consideră că a fost stabilită fără echivoc intenţia lui de a renunţa la acest capăt de cerere [a se vedea, mutatis mutandis, Berlusconi împotriva Italiei (MC) (dec.), nr. 58.428/13, pct. 65, 27 noiembrie 2018]. În temeiul art. 37 § 1 lit. a) din Convenţie, Curtea concluzionează că reclamantul nu doreşte să menţină acest capăt de cerere.
24. Ţinând seama de principiile stabilite în jurisprudenţa sa (a se vedea hotărârea în Cauza Berlusconi, citată anterior, pct. 68), faptele cauzei, în special reducerea pedepsei reclamantului (supra, pct. 18), precum şi dorinţa fără echivoc a acestuia de a renunţa la acest capăt de cerere, Curtea concluzionează că nu există circumstanţe speciale, legate de respectarea drepturilor omului, care să îi impună să continue examinarea acestui capăt de cerere al reclamantului, în conformitate cu art. 37 § 1 in fine.
25. În consecinţă, este adecvat să radieze cererea de pe rolul său în ceea ce priveşte capătul de cerere formulat de reclamant în temeiul art. 3 din Convenţie, cu privire la condiţiile detenţiei sale, ulterioară datei de 1 iulie 2013, din Secţia de Poliţie 15 Bucureşti, Centrul de reţinere şi arestare preventivă nr. 1, Penitenciarul Jilava şi celulele din clădirea instanţei de judecată, în care a fost ţinut.
II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenţie
26. Reclamantul s-a plâns că procesul penal împotriva sa nu a fost echitabil, în măsura în care nici el şi nici martorii nu au fost audiaţi în mod direct de către judecătorul care l-a condamnat sau de judecătorii care au menţinut hotărârea de condamnare. Acesta a invocat art. 6 din Convenţie, ale cărui dispoziţii relevante se citesc după cum urmează:
"1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei sale, de către o instanţă [...], care va hotărî [...] asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.
[...]
3. Orice acuzat are, în special, dreptul:
[...]
d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării; […]"
A. Cu privire la admisibilitate
27. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie. Constată, de asemenea, că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele părţilor
28. Reclamantul a susţinut că instanţa de apel nu a remediat deficienţele din cadrul procedurii derulate în primă instanţă. Aceasta i-a respins cererile sale repetate de audiere a martorilor şi a limitat capacitatea sa de a face declaraţii, împiedicându-l să reitereze sau să clarifice declaraţiile sale anterioare.
29. Guvernul a recunoscut că declaraţiile martorilor citaţi de către instanţele naţionale în cauza reclamantului au constituit elemente importante pentru a justifica condamnarea acestuia. Cu toate acestea, declaraţiile martorilor nu au fost singurele elemente care au stat la baza condamnării reclamantului. Prima instanţă a acordat, de asemenea, o importanţă deosebită raportului de expertiză întocmit în cauză şi declaraţiei expertului în faţa instanţei. Judecătorul F.M.P. a admis obiecţiile reclamantului cu privire la raportul de expertiză şi l-a ascultat pe expert în mod nemijlocit (supra, pct. 10). De asemenea, reclamantul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată pe baza unui raport tehnic şi a propriilor declaraţii.
30. Instanţa de apel a remediat parţial deficienţele din cadrul procedurii în primă instanţă, prin audierea reclamantului (supra, pct. 13). În plus, în ceea ce priveşte condamnarea reclamantului, asemenea instanţei inferioare, instanţa de apel nu s-a bazat exclusiv pe declaraţiile martorilor. De asemenea, aceasta s-a întemeiat pe propriile declaraţii ale inculpatului şi pe înscrisurile aflate la dosar.
2. Evaluarea Curţii
31. Curtea reiterează principiile generale stabilite în jurisprudenţa sa cu privire la circumstanţele în care instanţele au pronunţat o hotărâre de condamnare fără să fi audiat nemijlocit martorii şi inculpatul (a se vedea, printre altele, Cutean împotriva României, nr. 53.150/12, pct. 60-61, 2 decembrie 2014).
32. În speţă, Curtea observă că Guvernul nu contestă faptul că alcătuirea completului de judecată al judecătoriei s-a schimbat pe parcursul procesului în primă instanţă împotriva reclamantului (supra, pct. 9). În plus, judecătorul care l-a condamnat pe reclamant l-a audiat doar pe expertul financiar care întocmise raportul de expertiză financiară în cauză (supra, pct. 10), şi nu a audiat în mod nemijlocit nici reclamantul, nici martorii.
33. Curtea observă că O.R.N., judecătorul care a fost implicat iniţial în proces şi care a audiat reclamantul şi pe martori pe fond (supra, pct. 8), nu a rămas să continue examinarea cauzei [a se vedea, mutatis mutandis, Cutean, citată anterior, pct. 64; a se face comparaţia şi deosebirea cu P.K. împotriva Finlandei (dec.), nr. 37.442/97, 9 iulie 2002, şi cu Beraru împotriva României, nr. 40.107/04, pct. 66, 18 martie 2014].
34. În plus, Curtea observă că, deşi condamnarea reclamantului nu s-a bazat exclusiv pe declaraţiile martorilor sau pe propria sa declaraţie, Guvernul a recunoscut că probele menţionate au jucat un rol important în justificarea condamnării acestuia (supra, pct. 29). În plus, F.M.P., judecătorul unic care la condamnat pe reclamant, a respins cererile acestuia de a-i audia nemijlocit pe cei trei martori şi de a-i permite reclamantului să dea un supliment de declaraţie (supra, pct. 10).
35. Este adevărat că reclamantul nu i-a solicitat judecătorului sus-menţionat să îi asculte în mod direct pe toţi martorii din dosar şi că este posibil ca acesta să fi făcut doar o scurtă menţiune cu privire la motivele pentru care audierea acestor trei martori şi acordarea unui supliment de declaraţie ar fi putut fi relevante pentru cauza sa. Este adevărat, de asemenea, că judecătorul a examinat cererile reclamantului şi le-a respins, motivându-şi decizia (supra, pct. 10). Cu toate acestea, având în vedere importanţa acordată de instanţe declaraţiilor martorilor şi declaraţiilor reclamantului în ceea ce priveşte justificarea hotărârii de condamnare, precum şi faptul că judecătorul de la instanţa de fond a avut sarcina de a realiza o evaluare a elementelor constitutive ale pretinselor infracţiuni, inclusiv intenţia reclamantului de a le săvârşi, Curtea consideră că ascultarea directă a reclamantului şi a martorilor era relevantă în circumstanţele cauzei.
36. Curtea observă că reclamantul nu a contestat faptul că judecătorul din compunerea completului primei instanţe şi care l-a condamnat era acelaşi judecător care audiase dezbaterile pe fondul cauzei. În plus, se pare că acelaşi judecător a ascultat argumentele reclamantului în timpul dezbaterilor pe fondul cauzei şi a examinat argumentele prezentate de reclamant în faţa instanţei de fond, anterior pronunţării hotărârii. Deşi, din probele disponibile, nu reiese clar dacă reclamantului i s-a permis să aibă ultimul cuvânt în faţa primei instanţe, se pare că i s-a oferit ocazia de a prezenta argumente precise în apărarea sa, bazate pe toate probele disponibile la dosar (supra, pct. 10).
37. Cu toate acestea, Curtea reiterează că, deşi dreptul inculpatului de a avea ultimul cuvânt şi de a depune memorii şi observaţii scrise în cursul dezbaterilor şi înainte de pronunţarea hotărârii privind fondul cauzei este cu siguranţă important, acesta nu poate fi asimilat dreptului de a fi ascultat în cursul procesului (a se vedea, printre altele, Cutean, citată anterior, pct. 69, cu trimiterile suplimentare).
38. Curtea observă că nu există probe la dosar care să sugereze că a fost schimbată compunerea completului instanţei de fond pentru a influenţa rezultatul procesului în defavoarea reclamantului sau din alte motive necorespunzătoare ori că judecătorul unic din completul judecătoriei nu a fost independent sau imparţial. De asemenea, Curtea observă că părţile nu contestă faptul că judecătorul a avut la dispoziţie transcrierile şedinţelor de judecată în cadrul cărora au fost audiaţi martorii şi reclamantul. Cu toate acestea, Curtea evidenţiază că s-a stabilit deja faptul că declaraţiile reclamantului şi ale martorilor constituiau probe importante pentru condamnarea lui şi că acestea erau relevante pentru a stabili existenţa unor elemente subiective ale infracţiunilor, inclusiv, printre altele, intenţia reclamantului de a le săvârşi (supra, pct. 35). În consecinţă, Curtea consideră că simpla disponibilitate a transcrierilor declaraţiilor nu poate compensa neîndeplinirea cerinţei nemijlocirii în cadrul procesului (a se vedea, mutatis mutandis, Cutean, citată anterior, pct. 70).
39. Curtea observă că reclamantul s-a plâns în faţa instanţei de apel cu privire la faptul că judecătorul unic din completul primei instanţe nu i-a audiat direct pe el şi pe martori. În această privinţă, Curtea reiterează că, în anumite circumstanţe, este posibil ca o instanţă superioară sau instanţa supremă să remedieze deficienţele procedurii în primă instanţă (a se vedea Beraru, citată anterior, pct. 67).
40. În acest sens, Curtea observă că judecătorii din completul curţii de apel, care a menţinut hotărârea de condamnare a reclamantului în ultimă instanţă, l-au ascultat pe acesta în mod direct pe fondul cauzei, înainte de a proceda la examinarea apelului său. Curtea subliniază, de asemenea, că reclamantul a semnat declaraţia dată în faţa completului respectiv şi a certificat faptul că a citit-o şi că era de acord cu conţinutul acesteia (supra, pct. 13). În consecinţă, Curtea consideră că nu există niciun motiv pentru a susţine argumentul reclamantului potrivit căruia instanţa de apel nu a remediat deficienţele din cadrul procedurii în primă instanţă (supra, pct. 28) în ceea ce priveşte audierea inculpatului.
41. Cu toate acestea, Curtea observă că judecătorii curţii de apel au respins plângerea formulată de reclamant cu privire la faptul că judecătorul unic al primei instanţe nu a audiat în mod direct martorii din dosar, precum şi cererile sale motivate de a obţine audierea directă de către instanţa de apel cel puţin a unora dintre martori. Instanţa de apel a reţinut, în principal, că reclamantul a avut ocazia de a se apăra, prin prezentarea de probe în faţa judecătorului unic al primei instanţe, şi că neascultarea directă a martorilor a fost compensată de prezenţa la dosar, printre altele, a altor probe testimoniale (supra, pct. 14 şi 15).
42. În această privinţă, Curtea observă că F.M.P., judecătorul unic din completul primei instanţe care l-a condamnat pe reclamant, l-a audiat doar pe expertul financiar în cauză şi a respins cererea reclamantului de a obţine adăugarea la dosar a unor probe testimoniale (supra, pct. 10 şi 34). De asemenea, niciuna dintre celelalte probe testimoniale nu a fost prezentată direct în faţa judecătorului care l-a condamnat pe reclamant în primă instanţă sau a judecătorilor care au menţinut condamnarea acestuia. În consecinţă, Curtea nu este convinsă de argumentele curţii de apel, conform cărora dreptul reclamantului la apărare nu a fost afectat de faptul că nici judecătorul care l-a condamnat în primă instanţă, nici judecătorii care au menţinut condamnarea acestuia nu au ascultat nemijlocit numeroşii martori în cauză, ale căror mărturii au jucat un rol important în condamnarea acestuia.
43. În aceste circumstanţe, Curtea consideră că schimbarea componenţei completului instanţei de fond şi faptul că, ulterior, instanţa de apel nu a ascultat direct martorii echivalează cu privarea reclamantului de dreptul la un proces echitabil (a se vedea, mutatis mutandis, Cutean, citată anterior, pct. 72).
44. Prin urmare, a fost încălcat art. 6 din Convenţie.
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
45. Art. 41 din Convenţie prevede:
"În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."
A. Prejudiciu
46. Reclamantul a solicitat suma de 6.000 euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a încălcării drepturilor sale protejate de art. 3 din Convenţie. De asemenea, reclamantul a solicitat aceeaşi sumă cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a încălcării drepturilor sale protejate de art. 6 din Convenţie.
47. Guvernul nu a ridicat obiecţii în ceea ce priveşte acordarea sumei solicitate de reclamant cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a încălcării drepturilor sale protejate de art. 3 din Convenţie. Totuşi, a susţinut că suma solicitată de reclamant în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a drepturilor sale protejate de art. 6 din Convenţie este excesivă.
48. De asemenea, Curtea subliniază că, în cazul în care, precum în speţă, o persoană a fost victima unui proces derulat cu încălcarea cerinţelor prevăzute la art. 6 din Convenţie, un nou proces sau redeschiderea procedurii, la solicitarea persoanei interesate, reprezintă, în principiu, o modalitate adecvată de reparare a încălcării (a se vedea Gençel împotriva Turciei, nr. 53.431/99, pct. 27, 23 octombrie 2003). În această privinţă, Curtea observă că, dacă doreşte, reclamantul poate solicita redeschiderea procesului în temeiul art. 465 din Codul de procedură penală (a se vedea Mischie împotriva României, nr. 50.224/07, pct. 50, 16 septembrie 2014). Cu toate acestea, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral ca urmare a încălcării drepturilor sale protejate de art. 6 din Convenţie, prejudiciu care nu poate fi reparat prin simpla constatare a unei încălcări sau prin redeschiderea procesului (a se vedea, mutatis mutandis, Siegle împotriva României, nr. 23.456/04, pct. 47-48, 16 aprilie 2013). Având în vedere dorinţa reclamantului de a renunţa la judecarea capătului de cerere formulat în temeiul art. 3 (supra, pct. 18) şi pronunţânduse în echitate, Curtea acordă reclamantului suma de 4.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit pentru aceasta.
B. Cheltuieli de judecată
49. Reclamantul nu a formulat o cerere pentru rambursarea cheltuielilor de judecată, cu excepţia cererii de a beneficia de asistenţă judiciară (supra, pct. 2). În consecinţă, Curtea nu acordă nicio sumă cu acest titlu.
C. Dobânzi moratorii
50. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal, practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. decide radierea de pe rol, în conformitate cu art. 37 § 1 lit. a) din Convenţie, a capătului de cerere formulat de reclamant în temeiul art. 3 din Convenţie;
2. declară admisibil capătul de cerere formulat de reclamant în temeiul art. 6 din Convenţie;
3. hotărăşte că a fost încălcat art. 6 din Convenţie;
4. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, suma de 4.000 EUR (patru mii euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral, sumă care trebuie convertită în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
5. respinge restul cererii reclamantului de acordare a unei reparaţii echitabile.
Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 24 septembrie 2019, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
PREŞEDINTE
FARIS VEHABOVIĆ
Grefier adjunct,
Andrea Tamietti
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
