Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 2022/18)
Strasbourg
Hotărârea este definitivă. Poate suferi modificări de formă.
În Cauza Lungu împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-o cameră compusă din: Faris Vehabović, preşedinte, Anja Seibert-Fohr, Sebastian Răduleţu, judecători, şi Crina Kaufman, grefier adjunct de secţie a.i.,
având în vedere Cererea (nr. 2022/18) îndreptată împotriva României, prin care o resortisantă a acestui stat, doamna Alina-Genica Lungu („reclamanta“), născută în 1977 şi domiciliată în Buftea, reprezentată de N.T. Popescu, avocată în Bucureşti, a sesizat Curtea la 22 decembrie 2017 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia“),
având în vedere decizia de a aduce prezenta cerere la cunoştinţa Guvernului român („Guvernul“), reprezentat de agentul guvernamental, doamna O.F. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe,
având în vedere observaţiile părţilor,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 3 octombrie 2023,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
OBIECTUL CAUZEI
1. Cererea priveşte internarea reclamantei la Spitalul Universitar Bucureşti („spitalul“) în care a născut, precum şi procedurile judiciare ulterioare.
2. La 2 august 2007, reclamanta s-a prezentat la spital cu sângerări şi contracţii, dar medicul obstetrician a trimis-o acasă, sfătuind-o să se întoarcă când contracţiile vor fi regulate. La 3 august 2007, în jurul orei 1.20, reclamanta s-a prezentat din nou la spital având contracţii dureroase şi a fost internată de un medic rezident, care a încredinţat-o supravegherii a trei asistente medicale. S-a efectuat o anestezie epidurală de către un medic anestezist în jurul orei cinci dimineaţa. Medicul obstetrician a sosit la spital la ora 7.30 şi a asistat reclamanta la naştere. Fiul reclamantei, S.N., s-a născut la 7.55.
3. Copilul a prezentat de la naştere numeroase patologii şi, în special, paralizie cerebrală şi epilepsie. Un certificat care atesta handicapul grav al copilului a fost emis reclamantei.
4. Ulterior, au fost iniţiate mai multe proceduri pentru a stabili dacă handicapul s-a datorat unui malpraxis în timpul naşterii: în primul rând, o procedură disciplinară îndreptată împotriva mai multor medici; în al doilea rând, o procedură penală pentru vătămare corporală împotriva personalului medical care a asistat naşterea; în al treilea rând, o procedură în temeiul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, denumită şi „a sănătăţii“ („Legea nr. 95/2006“), în scopul de a se stabili dacă a existat malpraxis; în sfârşit, în al patrulea rând, acţiunea în răspundere civilă delictuală întemeiată pe dreptul comun (Cod civil).
5. În cadrul procedurii disciplinare, Consiliul Colegiului Medicilor Bucureşti a constatat abateri profesionale grave şi le-a aplicat medicului obstetrician şi medicului şef al echipei de obstetrică de gardă sancţiunea disciplinară a interdicţiei de a exercita profesia de medic pe o durată determinată. În urma contestaţiei depuse de persoanele în cauză, Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor, prin decizia din 11 septembrie 2009, a revizuit sancţiunea şi a aplicat medicilor vizaţi, respectiv, vot de blam şi avertisment. Printr-o decizie definitivă din 23 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti („curtea de apel“) a confirmat această decizie.
6. Între timp, la 28 februarie 2008, reclamanta şi tatăl copilului, acţionând ca reprezentanţi legali ai acestuia din urmă, au formulat o plângere penală cu constituire ca parte civilă împotriva a nouă persoane pentru vătămare corporală din culpă, neglijenţă în serviciu şi/sau abuz în serviciu.
7. Institutul Naţional de Medicină Legală („INML“) a emis mai multe rapoarte de expertiză medico-legală şi avize. Potrivit unui prim raport întocmit la 24 februarie 2010, copilul a prezentat o dublă circulară de cordon ombilical. În aceste condiţii, durata lungă a expulzării a provocat suferinţă fetală şi leziuni cerebrale ireversibile. Se menţionau în raport „multiple deficienţe medicale“, în special lipsa supravegherii medicale a travaliului reclamantei şi acordarea tardivă de îngrijiri nou-născutului. Raportul de expertiză suplimentar din 13 februarie 2013 a confirmat aceste concluzii, însoţindu-le cu elemente mai detaliate. În avizul din 6 decembrie 2013, comisia superioară de avizare şi control a INML indica faptul că nu au existat erori medicale majore, considerând că suferinţa fetală a fost cauzată de „o asociere nefericită a mai multor factori“.
8. La 29 ianuarie 2014, dosarul a fost clasat de parchet pentru motivul că nu exista o legătură de cauzalitate directă între presupusele încălcări şi starea generală a copilului. Reclamanta a contestat această ordonanţă în faţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti („judecătoria“), care, la 23 mai 2014, a trimis cauza la parchet în vederea exercitării acţiunii penale. Noua ordonanţă a parchetului de clasare a cauzei a dus la o plângere a reclamantei la judecătorie, care, la 2 septembrie 2015, a retrimis iar cauza procurorului. La 23 noiembrie 2016, parchetul a clasat cauza pentru motivul că faptele pretinse s-au prescris între timp, ceea ce tribunalul, în urma unei noi contestaţii a reclamantei, a confirmat la 28 iunie 2017.
9. În plus, la 5 februarie 2008, reclamanta şi tatăl copilului, acţionând în calitate de reprezentanţi legali ai copilului, au iniţiat, pe lângă Comisia de monitorizare şi competenţă profesională, pentru cazurile de malpraxis din Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti („comisia de monitorizare“) o procedură pe baza Legii „sănătăţii“ nr. 95/2006, în care susţineau că copilul a fost victima malpraxisului. La 5 mai 2010, comisia de monitorizare a concluzionat că nu existase malpraxis. Ulterior, reclamanta a sesizat judecătoria, care iniţial a suspendat pronunţarea până la soluţionarea procesului penal, apoi, după ce a reluat examinarea cauzei, a concluzionat prin sentinţa din 29 iulie 2021 că medicul obstetrician şi medicul şef al echipei de obstetrică de gardă săvârşiseră malpraxis. Un apel împotriva acestei sentinţe este în prezent pendinte în faţa Tribunalului Bucureşti („tribunalul“).
10. În sfârşit, la 14 iulie 2010, reclamanta şi tatăl copilului, acţionând în nume propriu şi în calitatea lor de reprezentanţi legali ai copilului, au sesizat tribunalul cu o acţiune în răspundere civilă delictuală îndreptată împotriva spitalului şi a treisprezece persoane. În două rânduri, la 21 ianuarie 2014 şi la 20 martie 2019, tribunalul a suspendat judecata până la soluţionarea procesului penal, respectiv a procesului iniţiat în baza Legii nr. 95/2006.
11. Copilul a decedat la 31 iulie 2022.
12. Invocând art. 6 din Convenţie, reclamanta se plânge de ineficienţa anchetei efectuate de autorităţile naţionale şi, în special, de durata procesului penal. Invocând art. 3 din Convenţie, aceasta se plânge de prejudiciul permanent suferit de copilul său din cauza neajunsurilor şi a deficienţelor îngrijirilor medicale acordate.
MOTIVAREA CURŢII
I. Observaţii preliminare
13. Curtea observă de la bun început că reclamanta a sesizat în nume propriu tribunalul cu o acţiune în răspundere civilă (supra, pct. 10). O astfel de acţiune este de natură să ofere persoanei în cauză cea mai potrivită reparaţie şi reprezintă, în cauzele privind o simplă neglijenţă medicală, calea de atac preferabilă (Scripnic împotriva Republicii Moldova, nr. 63.789/13, pct. 31, 13 aprilie 2021; a se vedea, de asemenea, Tusă împotriva României, nr. 21.854/18, pct. 90, 30 august 2022, şi Kornicka-Ziobro împotriva Poloniei, nr. 23.037/16, pct. 82-83, 20 octombrie 2022). Rezultă de aici că reclamanta poate pretinde în faţa Curţii calitatea de victimă şi că situaţia sa este diferită de cea a părinţilor copilului născut cu handicap din Cauza Vilela şi alţii împotriva Portugaliei (nr. 63.687/14, pct. 59-60, 23 februarie 2021).
14. În continuare, Curtea va lua în considerare în examinarea sa argumentul formulat de reclamantă în observaţiile sale potrivit căruia copilul are de asemenea calitatea de reclamant. În această privinţă, constată că procedurile interne au fost introduse în numele copilului (supra, pct. 6, 9 şi 10; a se vedea, de asemenea, İbrahim Keskin împotriva Turciei, nr. 10.491/12, pct. 71, 27 martie 2018).
II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 8 din Convenţie
15. Reclamanta se plânge că fiul său a fost victima malpraxisului medical şi că ancheta efectuată de autorităţi nu a fost eficace. Aceasta invocă art. 3 şi art. 6 din Convenţie.
16. În aplicarea principiului jura novit curia [Radomilja şi alţii împotriva Croaţiei (MC), nr. 37.685/10 şi 22.768/12, pct. 126, 20 martie 2018], Curtea va examina cererea numai din perspectiva art. 8 din Convenţie, care impune statelor obligaţii pozitive în materie de protejare a sănătăţii (Jurica împotriva Croaţiei, nr. 30.376/13, pct. 84, 2 mai 2017).
17. Guvernul invocă neepuizarea căilor de atac interne, susţinând că reclamanta putea introduce o acţiune civilă. Reclamanta a răspuns că, într-adevăr, a introdus o astfel de acţiune, încă pendinte în faţa instanţelor interne (supra, pct. 9 in fine). Curtea decide să unească excepţia cu fondul prezentei plângeri (Tusă, citată anterior, pct. 70).
18. Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate în sensul art. 35 din Convenţie, Curtea îl declară admisibil.
19. Principiile generale aplicabile în speţă au fost rezumate în hotărârea în Cauza Lopes de Sousa Fernandes împotriva Portugaliei [(MC), nr. 56.080/13, pct. 185-196 şi 214-221, 19 decembrie 2017].
20. Din perspectiva aspectului material al art. 8 din Convenţie, Curtea observă că reclamanta a fost internată în spital şi că aceasta şi copilul său au primit îngrijiri medicale. Într-adevăr, în rapoartele de expertiză medico-legală se evidenţiază existenţa anumitor deficienţe (supra, pct. 5), dar acestea nu sunt de natură să ducă la concluzia că, la momentul internării reclamantei în spital, viaţa sa sau cea a copilului său a fost pusă în mod deliberat în pericol prin refuzul unui tratament de urgenţă vital (a se vedea, mutatis mutandis, Lopes de Sousa Fernandes, citată anterior, pct. 191). În plus, nu poate fi identificată nicio deficienţă structurală a sistemului de asistenţă medicală şi nicio neîndeplinire de către stat a obligaţiei de a institui un cadru de reglementare în măsură să protejeze viaţa pacienţilor (ibidem, pct. 193-196).
21. Mai degrabă este necesar să fie examinate argumentele persoanei în cauză, conform cărora ancheta privind internarea sa în spital şi stabilirea cauzelor handicapului copilului nu a fost eficientă. Curtea observă că reclamanta a folosit toate căile de atac disponibile în dreptul intern (supra, pct. 4). În această privinţă, prezenta cauză este similară Cauzei Tusă, citată anterior (pct. 88-89). Având în vedere, în plus, modul în care s-au desfăşurat procedurile iniţiate, Curtea consideră că mecanismul juridic prevăzut de dreptul intern s-a dovedit în prezenta cauză, la fel ca în Cauza Tusă citată anterior (pct. 114), lent şi greoi.
22. Deşi procedura disciplinară a dus la aplicarea unor sancţiuni disciplinare (supra, pct. 5), o astfel de procedură nu poate însă repara un prejudiciu precum cel suferit de către reclamantă (Tusă, citată anterior, pct. 111). De altfel, persoana în cauză a introdus şi o acţiune civilă în răspundere civilă delictuală pentru repararea respectivului prejudiciu (supra, pct. 10). Curtea reaminteşte că acţiunea civilă este calea de atac preferabilă în cauzele de simplă neglijenţă medicală (a se vedea jurisprudenţa citată supra, pct. 13). Or, în speţă, acţiunea în cauză este încă pendinte în primă instanţă, la mai mult de cincisprezece ani de la producerea faptelor şi la mai mult de doisprezece ani de la sesizarea tribunalului (supra, pct. 10). Acelaşi lucru este valabil şi pentru acţiunea întemeiată pe Legea „sănătăţii“ nr. 95/2006, cu scopul de a stabili dacă a existat malpraxis în speţă, care este încă pendinte (supra, pct. 9). Curtea observă în special că aceste acţiuni sunt încă pendinte, deşi abaterile disciplinare ale medicilor în cauză au fost stabilite în 2009, respectiv 2017 (supra, pct. 5; a se vedea, de asemenea, Lopes de Sousa Fernandes, citată anterior, pct. 76 şi 78).
23. Curtea apreciază că eventualitatea unei soluţionări favorabile reclamantei în cadrul procedurii civile pendinte nu poate modifica propriile constatări în speţă. De altfel, sarcina care îi revine este de a stabili dacă, până în prezent, la mai mult de cincisprezece ani de la producerea faptelor, procedurile disponibile, luate în ansamblu, au oferit persoanei în cauză un răspuns adecvat la acuzaţiile sale (Tusă, citată anterior, pct. 107). Or, Curtea consideră că nu aceasta este situaţia. Prin urmare, respinge excepţia preliminară formulată de Guvern (supra, pct. 17) şi concluzionează că a fost încălcat art. 8 din Convenţie.
CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENŢIE
24. Reclamanta solicită, aducând documente justificative în susţinere, 200.000 de euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral pe care consideră că l-a suferit şi 8.235 EUR pentru cheltuieli de judecată pe care pretinde că le-a suportat în cadrul procedurii desfăşurate în faţa Curţii. Solicită ca cea din urmă sumă să îi fie plătită reprezentantei sale.
25. Guvernul consideră excesive aceste sume.
26. Curtea acordă reclamantei 10.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit.
27. Ţinând seama de documentele de care dispune şi de jurisprudenţa sa, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantei suma de 8.235 EUR pentru procedura desfăşurată în faţa sa, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit. Suma trebuie plătită direct reprezentantei sale în faţa Curţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA,
1. declară cererea admisibilă;
2. uneşte cu fondul excepţia preliminară ridicată de Guvern, de neepuizare a căilor de atac, şi o respinge;
3. hotărăşte că a fost încălcat art. 8 din Convenţie;
4. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:
(i) 10.000 EUR (zece mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
(ii) 8.235 EUR (opt mii două sute treizeci şi cinci de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamantă cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată, sumă care se va plăti direct avocatei N.T. Popescu;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
5. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 24 octombrie 2023, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din regulament.
PREŞEDINTE
FARIS VEHABOVIĆ
Grefier adjunct de secţie a.i.,
Crina Kaufman
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
