Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 15.251/07)
Strasbourg
Definitivă la 23 septembrie 2015
Hotărârea a rămas definitivă în temeiul art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza Opriş împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Luis López Guerra, Ján Šikuta, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Griţco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, şi Stephen Phillips, grefier de secţie, după ce a deliberat în camera de consiliu la 2 iunie 2015,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată.
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află Cererea nr. 15.251/07 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Ioan Radu Claudiu Opriş (reclamantul), a sesizat Curtea la 21 martie 2007, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamantul a fost reprezentat de V. Jurj, avocat în Baia Mare. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul se plânge, în special, de caracterul inechitabil al procedurii penale derulate împotriva sa: acesta afirmă că a făcut obiectul unei provocări poliţieneşti, că nu a beneficiat de asistenţă din partea unui avocat în cursul primului interogatoriu şi că nu a avut posibilitatea de a solicita audierea persoanelor - un agent infiltrat şi colaboratorul acestuia - care au intervenit sub acoperire în cadrul investigaţiei care l-a vizat.
4. Prin Decizia din 21 mai 2013, Curtea a comunicat capetele de cerere întemeiate pe art. 6 § 1 şi 3 lit. (d) din Convenţie şi a declarat cererea inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele speţei
5. Reclamantul s-a născut în 1974 şi locuieşte în Sighetu Marmaţiei.
A. Ancheta sub acoperire şi acţiunea de prindere în flagrant
6. La 5 iunie 2003, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog Cluj s-a sesizat din oficiu cu privire la cazul reclamantului şi al V.P., pe motiv că, potrivit informaţiilor de care dispunea şi investigaţiilor poliţiei, aceste două persoane acţionau în cadrul unei reţele de traficanţi de droguri. În aceeaşi zi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş i-a autorizat pe agentul investigator „Liviu“ şi pe colaboratorul acestuia, „Ţucu“, să se infiltreze în reţea pentru o perioadă de treizeci de zile şi să procure un kilogram de heroină. Tot în aceeaşi zi, parchetul a deschis o anchetă împotriva reclamantului pentru infracţiunea de trafic de droguri, pedepsită la art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
7. La 20 iunie 2003, reclamantul a fost arestat de poliţie la Cluj. Potrivit procesului-verbal întocmit în aceeaşi zi de către procurorul care a condus acţiunea de prindere în flagrant, în momentul arestării, reclamantul conducea un autovehicul în care s-a găsit un pachet care conţinea o substanţă care, potrivit testului efectuat la faţa locului, s-a dovedit a fi heroină. În aceeaşi zi, agentul investigator „Liviu“ a întocmit raportul său. Acesta a descris în detaliu evenimentele din ziua respectivă şi a menţionat, printre altele, că reclamantul i-a spus că era prima dată când încerca să îşi procure droguri. Laboratorul din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a confirmat ulterior că în pachet se afla aproximativ un kilogram de heroină, amestecată cu lactoză.
8. Tot la 20 iunie 2003, poliţia a percheziţionat apartamentul reclamantului, în prezenţa soţiei sale. Potrivit procesului-verbal de percheziţie, poliţiştii nu au găsit nimic ilegal în apartament.
B. Ancheta parchetului
9. La 20 iunie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj l-a audiat pe reclamant, care a declarat, în absenţa unui avocat, că o persoană cu numele „Nelu“, care i-ar fi fost prezentată de V.P., i-a solicitat insistent să îi procure droguri cu scopul de a le revinde. Reclamantul a adăugat următoarele: a acceptat această cerere din cauza unor probleme financiare şi a procurat drogurile de la un cetăţean ucrainean; ulterior, în cursul procedurii, a identificat această persoană ca fiind I.S.; „Nelu“ i l-a prezentat ulterior pe „Liviu“ şi s-a ajuns la un acord cu privire la termenii tranzacţiei; la 20 iunie 2003, acesta s-a deplasat la Cluj pentru a-i înmâna drogurile lui „Liviu“.
10. La 21 şi 23 iunie 2003, reclamantul a fost audiat din nou de procuror, în prezenţa unui avocat numit din oficiu. Acesta a confirmat declaraţia făcută la 20 iunie 2003.
11. La 21 şi 23 iunie 2003, parchetul a extins urmărirea penală faţă de I.S. şi V.P., sub suspiciunea că i-ar fi furnizat droguri reclamantului şi, respectiv, că ar fi acţionat ca intermediar în tranzacţie.
12. La 23 iunie 2003, I.S. a negat că i-a furnizat droguri reclamantului. În aceeaşi zi, repetând o declaraţie în acest sens, făcută cu două zile înainte, V.P. a afirmat că „Nelu“ i-a solicitat cu insistenţă să îi procure droguri şi că acesta i l-a prezentat pe reclamant în acest scop. Parchetul a audiat, de asemenea, patru martori, dar niciunul dintre aceştia nu a fost în măsură să furnizeze informaţii cu privire la traficul de droguri.
13. La 15 iulie 2003, reclamantul a solicitat parchetului o confruntare cu „Liviu“, identificarea şi audierea lui „Nelu“, precum şi realizarea unei expertize a substanţei găsite în cursul acţiunii de prindere în flagrant. Printr-o decizie din aceeaşi zi, parchetul a deschis o anchetă în vederea identificării lui „Nelu“, dar a respins celelalte cereri, pe motiv că elementele de probă legate de acestea nu erau nici utile şi nici pertinente.
14. Prin rechizitoriul din 15 iulie 2003, reclamantul şi I.S. au fost trimişi în judecată pentru trafic de droguri, iar V.P. pentru complicitate la trafic de droguri.
C. Condamnarea reclamantului pentru trafic de droguri
1. Prima fază a procedurii
15. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj. La 23 septembrie 2003, tribunalul l-a audiat pe reclamant. Acesta din urmă a negat faptele de care era acuzat şi a declarat că drogurile fuseseră plasate în maşină de către „Nelu“. A negat, de asemenea, că a primit droguri de la I.S. şi a precizat că anterior declarase contrariul deoarece poliţiştii i-ar fi promis o reducere a pedepsei. Avocatul reclamantului a depus ulterior concluzii scrise prin care a invocat provocarea din partea poliţiei.
16. Tribunalul i-a audiat şi pe I.S. şi V.P., care şi-au menţinut declaraţiile, precum şi doi martori, care au declarat că nu aveau cunoştinţă de existenţa unui trafic de droguri. Prin Încheierea din 24 februarie 2004, tribunalul a renunţat la audierea altor martori care nu se prezentaseră.
17. Prin Hotărârea din 27 februarie 2004, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe reclamant la 5 ani de închisoare pentru trafic de droguri, pe baza declaraţiilor obţinute atât de parchet, cât şi de instanţă, a listei de numere de telefon apelate de pe telefoanele mobile ale inculpaţilor, precum şi pe baza fotografiilor realizate în cursul acţiunii de prindere în flagrant. În ceea ce priveşte declaraţiile reclamantului, tribunalul a reţinut doar declaraţiile obţinute de parchet, considerând că acestea se coroborau cu celelalte probe de la dosar. Instanţa nu a răspuns la argumentele referitoare la provocarea din partea poliţiei.
18. Reclamantul a declarat apel, motivând, între altele, că fusese provocat de un agent sub acoperire. Prin Decizia din 21 aprilie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins apelul. Instanţa de apel nu a răspuns la argumentul referitor la provocarea din partea poliţiei şi a hotărât că raportul agentului sub acoperire se corobora cu celelalte elemente de probă şi demonstra vinovăţia reclamantului.
19. Prin Decizia din 28 octombrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamantului şi a retrimis cauza tribunalului, dispunând examinarea elementelor de probă solicitate de inculpaţi şi de procuror.
2. A doua fază a procedurii
20. Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Tribunalului Cluj. La termenul din 7 februarie 2005 au fost din nou audiaţi reclamantul şi I.S., care au confirmat declaraţiile date în faţa instanţei de fond în cursul primei faze a procedurii. Printr-o încheiere pronunţată în aceeaşi zi, tribunalul a autorizat, la cererea reclamantului, audierea a cinci noi martori şi a agentului sub acoperire, precum şi realizarea unei expertize asupra substanţei găsite în maşină. Instanţa a solicitat de asemenea parchetului să îi transmită fotografiile şi înregistrările audio şi video, precum şi documentele care au justificat autorizarea intervenţiei agentului sub acoperire.
21. Tribunalul a audiat patru martori. Niciunul nu a declarat că ar fi avut cunoştinţă de existenţa unui trafic de droguri.
22. La 29 martie 2005, avocatul reclamantului a depus la tribunal note scrise în care a invocat, între altele, provocarea din partea poliţiei.
23. La 13 aprilie 2005, parchetul a comunicat instanţei Rezoluţia din 3 septembrie 2003, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de „Nelu“, pe motiv că „Nelu“ şi „Ţucu“ erau una şi aceeaşi persoană şi că acesta acţionase legal, în calitate de colaborator al agentului sub acoperire.
24. La 21 aprilie 2005, parchetul a informat instanţa că autorizaţia fusese acordată agentului sub acoperire pe baza unor „informaţii obţinute şi culese prin intermediul unor investigaţii specifice activităţii poliţiei“, fără să ofere precizări suplimentare. Parchetul a indicat că, la 20 iunie 2003, fuseseră efectuate doar fotografii şi nu fusese realizată nicio înregistrare. În ceea ce priveşte audierea agentului sub acoperire, parchetul a indicat că nu dispunea de mijloacele tehnice care să permită o ascultare în direct a acestuia, cu distorsionarea vocii şi a imaginii.
25. Prin Încheierea din 10 mai 2005, Tribunalul Cluj a decis să procedeze la audierea agentului sub acoperire şi a renunţat la audierea martorului „Nelu“, pe motiv că agentul sub acoperire putea să clarifice intervenţia acestuia din urmă. Instanţa a solicitat inculpaţilor să îşi comunice întrebările în termen de 10 zile. La 10 iunie 2005, un judecător l-a audiat pe „Liviu“ doar în prezenţa procurorului. Agentul sub acoperire a confirmat raportul pe care l-a întocmit în ziua desfăşurării acţiunii de prindere în flagrant, furnizând şi detalii suplimentare. Judecătorul i-a adresat mai multe întrebări, dintre care una a urmărit în mod special să stabilească dacă reclamantul era cunoscut pentru implicarea în activităţi de trafic de droguri. Agentul sub acoperire nu a putut să ofere un răspuns precis. La 13 iunie 2005, transcrierea şi o înregistrare a audierii acestuia, cu distorsionarea vocii, au fost depuse la dosar, în plic sigilat.
26. La 14 iunie 2005, Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj a depus la dosar un raport de evaluare a reclamantului, potrivit căruia acesta din urmă avea un comportament antisocial şi că, în trecut, prin intermediul relaţiilor sale, reuşise să scape de răspunderea penală pentru diverse fapte contrare legii. Serviciul de probaţiune a menţionat existenţa mai multor condamnări anterioare ale reclamantului, pentru lovire sau alte violenţe, distrugere, precum şi pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat.
27. La 12 iulie 2005, avocatul reclamantului a depus la Tribunalul Cluj o listă de 17 întrebări, în vederea unei noi audieri a agentului sub acoperire. Prin Încheierea din 19 iulie 2005, instanţa a respins această cerere ca tardivă.
28. Deşi tribunalul a solicitat insistent realizarea expertizei ştiinţifice a substanţei găsite în maşină, prin încheierile din 14 iunie, 19 iulie, 11 august, 1 şi 29 noiembrie 2005, aceasta nu a fost realizată.
29. La 4 octombrie 2005 şi 27 ianuarie 2006, avocaţii reclamantului au depus concluzii scrise în care au invocat, printre altele, provocarea din partea poliţiei.
30. Prin Hotărârea din 31 ianuarie 2006, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe reclamant la 5 ani de închisoare pentru trafic de droguri. Instanţa s-a bazat pe declaraţia dată de reclamant în faţa parchetului, considerând că aceasta era mai credibilă decât cea pe care a făcut-o ulterior, având în vedere declaraţiile agentului sub acoperire şi ale martorilor. A considerat că o expertiză, ca mijloc de probă specific, era irelevantă în speţă, deoarece substanţa găsită în maşină fusese testată de două ori, demonstrând prezenţa heroinei. Tribunalul a respins argumentul reclamantului, întemeiat pe provocarea din partea poliţiei, în următorii termeni:
"[...] susţinerile sale în sensul că întreaga operaţiune ar fi fost o înscenare pusă la cale chiar de către organele de poliţie este mai mult decât puerilă, posibil aşezată pe statutul pe care şi l-a creat această persoană în zona de domiciliu, ce i-a creat o atitudine psihică adecvată (surse de informaţii susţin că acest inculpat deţinea sume mari de bani din mai multe afaceri suspectate a fi ilegale ce ar fi fost cunoscute şi de organele de politie, f. 184-188), cu afişarea unui aer de bravură, fără conştientizarea pe fond a gravităţii faptelor săvârşite şi asumarea responsabilităţii pentru infracţiunea comisă, atitudini grefate şi pe o convingere falsă că «având relaţii va fi exonerat de răspundere», cu un suport moral şi material nu întotdeauna adecvat din partea familiei."
31. Reclamantul a formulat apel; a solicitat efectuarea de cercetări suplimentare şi a precizat că fusese victima unei înscenări organizate de poliţie. Prin Încheierea din 23 martie 2006, curtea de apel a respins cererea acestuia de administrare de probe, pe motiv că acestea nu erau utile. Prin Hotărârea din 11 mai 2006, Curtea de Apel Cluj a respins apelul în cauză. Aceasta a reţinut, între altele, că tribunalul nu a putut să îl audieze pe „Nelu“, deoarece acesta era colaboratorul agentului sub acoperire. Instanţa a considerat că expertiza solicitată era irelevantă, având în vedere că reclamantul intenţiona să demonstreze că pachetul confiscat conţinea o concentraţie mică de heroină şi nu că acesta nu conţinea deloc heroină. Curtea de apel nu a examinat argumentul referitor la provocarea din partea poliţiei.
32. Întemeindu-se pe aceleaşi argumente invocate în cadrul apelului, reclamantul a formulat recurs. Prin Hotărârea din 20 septembrie 2006, motivată la 22 februarie 2007, Înalta Curte a respins recursul, fără să examineze argumentul întemeiat pe provocarea din partea poliţiei. Înalta Curte s-a bazat pe declaraţia reclamantului în faţa poliţiei şi a considerat că, prin declaraţia contradictorie făcută în faţa instanţelor, acesta a încercat doar să fie exonerat de orice răspundere.
II. Dreptul şi practica interne şi internaţionale relevante
33. Dispoziţiile relevante în speţă din Codul de procedură penală privind interdicţia folosirii unor mijloace de constrângere pentru obţinerea de elemente de probă, precum şi dispoziţiile relevante în speţă din Legea nr. 143/2000 sunt descrise în Cauza Constantin şi Stoian împotriva României (nr. 23.782/06 şi 46.629/06, pct. 34, 29 septembrie 2009). Mai precis, art. 86^2 din Codul de procedură penală, astfel cum era în vigoare la momentul faptelor, autoriza ascultarea unui martor prin intermediul unei reţele interne de televiziune, care permitea ca imaginea şi vocea martorului în cauză să nu fie recunoscute, dacă „exist[au] mijloacele tehnice adecvate“.
34. Dispoziţiile relevante în speţă din Codul de procedură penală, referitoare la dreptul suspectului sau inculpatului la apărare, precum şi practica instanţelor române sunt descrise în Cauza Argintaru împotriva României [(dec.), nr. 26.622/09, pct. 17-19, 8 ianuarie 2013].
35. Textele Consiliului Europei referitoare la tehnicile speciale de investigaţie sunt descrise în Cauza Ramanauskas împotriva Lituaniei [(MC), nr. 74.420/01, pct. 35-37, CEDO 2008].
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenţie
36. Reclamantul denunţă o încălcare a dreptului său la un proces echitabil: în primul rând, acesta ar fi făcut obiectul unei provocări din partea poliţiei, în al doilea rând, nu ar fi beneficiat de prezenţa unui avocat în cursul primului său interogatoriu din cursul urmăririi penale şi, în al treilea rând, nu ar fi avut posibilitatea de a solicita audierea agentului sub acoperire şi nici a colaboratorului acestuia. Reclamantul invocă prevederile art. 6 § 1 şi art. 3 lit. b) şi d) din Convenţie, redactate după cum urmează:
"(1) Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil […] a cauzei sale, de către o instanţă […], care va hotărî […] asupra temeiniciei oricărei acuzaţii penale îndreptate împotriva sa. [...]
(3) Orice acuzat are, în special, dreptul: [...]
b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
[...]
d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării; [...]"
A. Cu privire la admisibilitate
1. Cu privire la capătul de cerere întemeiat pe absenţa unui avocat în cursul primului interogatoriu din cursul urmăririi penale
37. Guvernul indică faptul că primul interogatoriu al reclamantului din cursul anchetei preliminare a avut loc la 20 iunie 2003 şi că respectivul capăt de cerere al reclamantului poate fi raportat doar la acest act de procedură, având în vedere că persoana în cauză a fost reprezentată de avocaţi aleşi de aceasta în cursul restului procedurii. Astfel, în opinia Guvernului, acest capăt de cerere a fost prezentat după împlinirea termenului de şase luni, prevăzut la art. 35 § 1 din Convenţie.
38. În subsidiar, Guvernul susţine că reclamantul nu a invocat acest capăt de cerere în faţa instanţelor interne şi nici nu a solicitat ca declaraţia dată la 20 iunie 2003 să fie eliminată din elementele de probă depuse la dosarul său.
39. Reclamantul nu a prezentat observaţii cu privire la admisibilitatea acestui capăt de cerere.
40. Curtea reaminteşte că, în temeiul art. 35 § 1 din Convenţie, nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne. Este necesar ca fiecare reclamant să fi oferit instanţelor interne ocazia pe care această dispoziţie o acordă, în principiu, statelor contractante, şi anume de a evita sau de a repara încălcările invocate faţă de ele [McFarlane împotriva Irlandei (MC), nr. 31.333/06, pct. 107, 10 septembrie 2010].
41. În speţă, Curtea constată că reclamantul nu a invocat în faţa instanţelor interne capătul de cerere întemeiat pe absenţa unui avocat la interogatoriul acestuia din 20 iunie 2003 şi că, prin urmare, acesta nu le-a oferit ocazia să se pronunţe în această privinţă.
42. Rezultă că acest capăt de cerere trebuie să fie respins pentru neepuizarea căilor de atac interne, în temeiul art. 35 § 1 şi § 4 din Convenţie.
2. Cu privire la capetele de cerere întemeiate pe provocarea din partea poliţiei şi imposibilitatea de a solicita audierea agentului sub acoperire şi a colaboratorului acestuia
43. Constatând că aceste capete de cerere nu sunt în mod vădit nefondate în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea le declară admisibile.
B. Cu privire la fond
44. Curtea reaminteşte că, în general, a examinat împreună capetele de cerere referitoare la faptul că agenţii investigatori nu au fost audiaţi în prezenţa reclamantului şi întemeiate pe provocarea din partea poliţiei, din perspectiva art. 6 § 1 din Convenţie (Lagutin şi alţii împotriva Rusiei, nr. 6.228/09, 19.123/09, 19.678/07, 52.340/08 şi 7.451/09, pct. 98-101, 24 aprilie 2014, cu referinţele citate). Va adopta aceeaşi abordare în speţă şi, prin urmare, va examina împreună capetele de cerere formulate de reclamant.
1. Argumentele părţilor
45. Reclamantul susţine că a fost victima unei provocări din partea poliţiei. Acesta afirmă că nu existau indicii privind implicarea sa în vreun trafic de droguri şi că a fost instigat să săvârşească infracţiunea în cauză de către poliţişti, care nu s-ar fi mulţumit să adopte o atitudine pur pasivă, având în vedere că aceştia au plasat pachetul cu droguri în maşină.
46. Reclamantul adaugă că, în timpul procedurii desfăşurate împotriva sa, nu a avut posibilitatea de a verifica o serie de probe, printre care audierea agentului sub acoperire şi a colaboratorului acestuia în aceleaşi condiţii ca şi acuzarea, precum şi expertiza substanţei găsite în pachet. Mai exact, conform susţinerilor reclamantului, instanţele nu au precizat motivele pentru care nu i s-a permis să fie prezent la audierea agentului sub acoperire şi nu au oferit justificări nici cu privire la faptul că nu a fost audiat colaboratorul acestuia din urmă. În plus, susţine că instanţele interne nu au examinat în mod echitabil argumentele sale referitoare la provocare.
47. Guvernul susţine că procedura a fost echitabilă în ansamblu şi că reclamantul nu a făcut obiectul pretinsei provocări din partea poliţiei. Afirmă că existau indicii serioase că reclamantul se ocupa, pe de o parte, cu traficul de droguri, ceea ce l-ar fi determinat pe procuror să autorizeze intervenţia agentului sub acoperire şi a colaboratorului acestuia în scopul stabilirii faptelor, identificării autorilor şi obţinerii elementelor materiale de probă, şi, pe de altă parte, cu procurarea de droguri. Acesta adaugă că cele două persoane mandatate în acest scop de procuror au rămas pasive şi nu l-au instigat pe reclamant să săvârşească infracţiunea în cauză.
48. În plus, Guvernul precizează că reclamantul a recunoscut faptele ulterior flagrantului şi că acesta a invocat argumente întemeiate pe provocare numai în faţa instanţelor. Apreciază că persoana în cauză a dat dovadă de o schimbare de atitudine pentru care nu ar fi oferit o explicaţie serioasă. Mai adaugă că Tribunalul Cluj, care s-a pronunţat în primă instanţă, a examinat totuşi argumentele acestuia întemeiate pe provocare, dar a considerat că erau nefondate, iar instanţele superioare au aderat la acest raţionament.
49. În cele din urmă, Guvernul precizează că agentul sub acoperire a fost audiat de instanţe în condiţii de confidenţialitate şi că cererea de audiere a acestuia a fost introdusă de reclamant. Observă că audierea agentului în cauză, cu distorsionarea imaginii şi a vocii, nu a fost posibilă din cauza absenţei mijloacelor tehnice necesare şi că reclamantului i s-a oferit posibilitatea de a adresa întrebări în scris agentului respectiv. De asemenea, precizează că reclamantul a ales să se prevaleze de această posibilitate abia la o dată ulterioară audierii, deoarece tribunalul respinsese deja întrebările acestuia ca irelevante sau din cauza riscului de identificare a agentului. În plus, Guvernul apreciază că nu s-a adus atingere principiului egalităţii armelor, prin prezenţa procurorului la audierea în cauză, deoarece acesta din urmă nu a intervenit în timpul audierii şi nu a adresat întrebări.
2. Principiile generale
50. Principiile generale referitoare la garanţiile unui proces echitabil, în contextul recurgerii la tehnici speciale de investigaţie, cu scopul de a combate traficul de droguri sau corupţia, sunt detaliate în cauzele Bannikova împotriva Rusiei (nr. 18.757/06, pct. 33-65, 4 noiembrie 2010) şi Lagutin şi alţii (citată anterior, pct. 89-101).
51. Curtea a subliniat, în special, că este conştientă de dificultăţile implicate de lupta împotriva infracţiunilor grave şi de necesitatea ca autorităţile să recurgă uneori la metode de anchetă mai elaborate. În principiu, jurisprudenţa sa nu împiedică, în stadiul cercetărilor şi în cazurile în care natura infracţiunii o justifică, depunerea la dosar a unor elemente obţinute prin intermediul unei operaţiuni sub acoperire desfăşurate de poliţie (Lüdi împotriva Elveţiei, 15 iunie 1992, seria A, nr. 238). Cu toate acestea, intervenţia unor agenţi sub acoperire trebuie să fie restrânsă: deşi poate acţiona în secret, poliţia nu poate să provoace săvârşirea unei infracţiuni (Teixeira de Castro împotriva Portugaliei, 9 iunie 1998, pct. 36, Culegere de hotărâri şi decizii 1998 IV, şi Vaniane împotriva Rusiei, nr. 53.203/99, pct. 46-47, 15 decembrie 2005).
52. De asemenea există provocare din partea poliţiei atunci când agenţii implicaţi - membri ai forţelor de ordine sau persoane care intervin la solicitarea acestora - nu se limitează la examinarea într-o manieră pur pasivă a activităţii infracţionale, ci exercită asupra persoanei care face obiectul unei supravegheri o influenţă de natură să o incite la săvârşirea unei infracţiuni, pe care, altfel, aceasta nu ar fi săvârşit-o, pentru a face posibilă constatarea infracţiunii, adică pentru a aduce dovada în acest sens şi pentru a determina urmărirea penală a persoanei în cauză [Teixeira de Castro, citată anterior, pct. 38; a se vedea, a contrario, Eurofinacom împotriva Franţei (dec.), nr. 58.753/00, CEDO 2004-VII].
53. În plus, atunci când informaţiile divulgate de organele de urmărire penală nu îi permit Curţii să constate dacă reclamantul a fost sau nu victima unei provocări din partea poliţiei, este esenţial să fie examinată procedura în cadrul căreia s-a pronunţat cu privire la acuzaţia de provocare din partea poliţiei, astfel încât să se verifice, în cazul în speţă, dacă a fost protejat în mod corespunzător dreptul la apărare şi în special respectarea principiilor contradictorialităţii şi egalităţii armelor [Edwards şi Lewis împotriva Regatului Unit (MC), nr. 39.647/98 şi 40.461/98, pct. 46-48, CEDO 2004 X, Constantin şi Stoian, citată anterior, pct. 56-57, şi Lagutin şi alţii, citată anterior, pct. 94-95].
54. În cele din urmă, obligaţia de a dovedi absenţa unei provocări revine organelor de cercetare penală, cu condiţia ca acuzaţiile reclamantului să nu fie total lipsite de credibilitate (Ramanauskas, citată anterior, pct. 70, şi Furcht împotriva Germaniei, nr. 54.648/09, pct. 53, 23 octombrie 2014). În lipsa unei astfel de probe contrare, este de competenţa organelor judiciare să procedeze la o examinare a faptelor cauzei şi să ia măsurile necesare pentru aflarea adevărului, cu scopul de a stabili dacă a existat sau nu o provocare. Instanţele naţionale trebuie să examineze, în special, motivele pentru care a fost organizată operaţiunea specială de investigare, amploarea participării poliţiei la săvârşirea infracţiunii, precum şi natura provocării sau a presiunilor exercitate asupra reclamantului (Ramanauskas, citată anterior, pct. 71).
3. Aplicarea acestor principii în speţă
55. Aplicând aceste principii în speţă, Curtea va proceda la o examinare în două etape (Bannikova, citată anterior, pct. 67). Prima etapă va consta în a stabili dacă agenţii statului implicaţi în activităţile de investigare au adoptat o atitudine pur pasivă sau, dimpotrivă, dacă au depăşit limitele, acţionând ca „agenţi provocatori“. În ceea ce priveşte acest criteriu material, examinarea de către Curte va depinde în mare măsură de disponibilitatea informaţiilor referitoare la activităţi de investigaţie premergătoare acţiunii de prindere în flagrant şi, în special, natura contactelor pe care le-au avut agenţii statului cu reclamantul înainte de procedura flagrantului. În lipsa acestor informaţii, Curtea va proceda la a doua etapă a analizei sale şi va examina procedura în cursul căreia instanţele naţionale au abordat argumentele întemeiate pe provocarea din partea poliţiei.
56. În speţă, în ceea ce priveşte criteriul material, Curtea observă că există divergenţe între părţi cu privire la eventuala implicare a reclamantului în activităţi legate de droguri înainte de operaţiunea sub acoperire a poliţiei. Într-adevăr, Guvernul susţine că existau indicii serioase că reclamantul era implicat în traficul de droguri, fapt contestat de persoana în cauză (supra, pct. 45 şi 47). Cu toate acestea, Guvernul nu a precizat care erau aceste indicii. În această privinţă, Curtea reaminteşte că trebuie să stabilească dacă existau indicii concrete şi obiective care să justifice o operaţiune specială de investigare [a se vedea, în acest sens, Sequeira împotriva Portugaliei (dec.), nr. 73.557/01, CEDO 2003-VI, Shannon împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 67.537/01, CEDO 2004-IV, şi Malininas împotriva Lituaniei, nr. 10.071/04, pct. 36, 1 iulie 2008].
57. În speţă, Curtea observă că indiciile la care face referire Guvernul nu au fost dezvăluite nici în cursul procesului penal desfăşurat împotriva reclamantului; deşi Tribunalul Cluj a formulat o cerere în acest sens, parchetul nu a furnizat precizări legate de natura acestor indicii, limitându-se să afirme că acestea fuseseră colectate potrivit unor metode specifice activităţii poliţiei (supra, pct. 24). Rezultă că instanţele naţionale nu au avut niciodată ocazia să verifice indiciile în cauză [Vaniane, citată anterior, pct. 49, şi Khoudobine împotriva Rusiei, nr. 59.696/00, pct. 134, CEDO 2006 XII (extrase)]. În plus, Guvernul nu a susţinut că există motive imperioase care să împiedice divulgarea acestor indicii în cursul procedurii naţionale sau în cursul procedurii în faţa Curţii.
58. De asemenea, Curtea apreciază că mai multe elemente din dosar confirmă mai degrabă versiunea reclamantului. Astfel, agentul sub acoperire a precizat în raportul său, întocmit chiar în ziua desfăşurării acţiunii de prindere în flagrant, că partea în cauză îi menţionase faptul că se afla la prima sa încercare de aşi procura droguri (supra, pct. 7). În cadrul audierii sale în faţa tribunalului, agentul sub acoperire nu a furnizat niciun indiciu cu privire la vreo activitate legată de droguri pe care ar fi avut-o reclamantul în trecut (supra, pct. 25). În plus, percheziţia efectuată la domiciliul reclamantului nu a evidenţiat niciun indiciu cu privire la o astfel de activitate (supra, pct. 8; a se vedea, în acest sens, şi Constantin şi Stoian, citată anterior, pct. 55).
59. Aceste elemente de fapt atestă, cel puţin, faptul că reclamantul nu fusese implicat în activităţi legate de traficul de droguri înainte de incidentul în speţă şi că susţinerile acestuia întemeiate pe provocarea din partea poliţiei nu erau lipsite de orice credibilitate (Ramanauskas, citată anterior, pct. 70, şi, a contrario, Sequeira, citată anterior).
60. Cu toate acestea, în lipsa unor elemente faptice care să indice că poliţiştii au depăşit limitele activităţilor lor, după ce l-au contactat pe reclamant şi l-au instigat pe acesta la săvârşirea unei infracţiuni, Curtea nu poate stabili cu certitudine că întradevăr aşa s-au petrecut lucrurile (Lagutin şi alţii, citată anterior, pct. 111, şi a se vedea, a contrario, Furcht, citată anterior, pct. 57-58). Prin urmare, aceasta va proceda la a doua etapă a examinării sale (supra, pct. 53 şi 54).
61. În această privinţă, Curtea observă că reclamantul a susţinut în mod constant în faţa instanţelor naţionale că a fost victima unei provocări din partea poliţiei (supra, pct. 15, 18, 22, 29 şi 31 ). Or, cu excepţia Tribunalului Cluj, în calitate de instanţă de fond în cadrul celei de-a doua etape a procedurii, instanţele naţionale nu au răspuns în niciun fel argumentelor acestuia.
62. În plus, Curtea arată că examinarea acestor argumente de către tribunal, în Hotărârea din 31 ianuarie 2006, este discutabilă. Într-adevăr, instanţa a respins aceste argumente, considerându-le „puerile“, pe motiv că reclamantul a avut un comportament antisocial în trecut (supra, pct. 30). Acest raţionament nu poate fi reţinut. Curtea aminteşte că a reţinut deja că o condamnare penală anterioară nu furnizează nicio indicaţie privind existenţa unor activităţi infracţionale în curs (Constantin şi Stoian, citată anterior, pct. 55, şi Bannikova, citată anterior, pct. 41). Prin urmare, nu poate să tragă concluzii din condamnările anterioare ale reclamantului, cu atât mai mult cu cât acestea nu au implicat traficul de droguri (supra, pct. 26).
63. În plus, Curtea constată că Tribunalul Cluj s-a bazat, în mare parte, pe declaraţia făcută de reclamant în faţa parchetului, prin care acesta a recunoscut faptele de care era acuzat: instanţa a considerat că această declaraţie se corobora cu cele ale agentului sub acoperire şi cu cele ale mai multor martori (supra, pct. 30). Curtea constată, de asemenea, că, în observaţiile sale, Guvernul a acordat importanţă acestui argument (supra, pct. 48).
64. Or, Curtea reaminteşte că recunoaşterea unei infracţiuni săvârşite ulterior unei provocări nu este de natură să elimine nici provocarea, nici efectele acesteia (Ramanauskas, citată anterior, pct. 72). Aşadar, argumentul Guvernului nu poate fi admis, având în vedere lipsa unei examinări serioase de către tribunal a motivelor care au condus la desfăşurarea operaţiunii sub acoperire, a amplorii intervenţiei poliţiei şi a naturii provocării sau a presiunilor la care a putut fi supus reclamantul (Ramanauskas, citată anterior, pct. 71).
65. Prin urmare, în absenţa unei decizii motivate în mod detaliat şi complet de către tribunal, argumentul Guvernului conform căruia curtea de apel şi Înalta Curte au aderat la raţionamentul instanţei de fond (supra, pct. 48) trebuie, de asemenea, respins (a se vedea, mutatis mutandis, Boldea împotriva României, nr. 19.997/02, pct. 33, 15 februarie 2007).
66. Aceste elemente sunt suficiente pentru a permite Curţii să concluzioneze că a avut loc o încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie.
67. Prin urmare, Curtea apreciază că nu este necesar să examineze restul capătului de cerere întemeiat pe faptul că agentul sub acoperire şi colaboratorul acestuia nu au fost audiaţi în prezenţa reclamantului (Bulfinsky împotriva României, nr. 28.823/04, pct. 49, 1 iunie 2010).
II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
68. În conformitate cu art. 41 din Convenţie,
"În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."
A. Despăgubiri
69. Reclamantul solicită suma de 150.000 euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material pe care susţine că la suferit. Precizează că această sumă reprezintă echivalentul salariului minim pe care l-ar fi putut primi de la începutul procedurii penale derulate împotriva sa. Solicită, de asemenea, suma de 200.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral pe care susţine că l-a suferit ca urmare a sentimentelor de nelinişte, nedreptate şi stigmatizare socială, pe care i le-ar fi cauzat procedura în cauză.
70. Guvernul se opune acordării oricărei sume cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material. În plus, acesta consideră că suma solicitată de reclamant cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral este excesivă. Consideră că hotărârea Curţii, precum şi posibilitatea de care beneficiază reclamantul, de a solicita redeschiderea procesului, în temeiul noului Cod de procedură penală, ar putea constitui o reparaţie suficientă pentru prejudiciul moral invocat.
71. Curtea nu identifică existenţa niciunei legături de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul material pretins şi respinge cererea privitoare la prejudiciul material. Pe de altă parte, aceasta consideră că solicitantului ar trebui să i se acorde suma de 2.400 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.
B. Cheltuieli de judecată
72. Reclamantul solicită, de asemenea, 8.500 EUR pentru cheltuielile de judecată efectuate în fata instanţelor interne şi în faţa Curţii. Acesta a trimis documente justificative doar pentru o parte din această sumă.
73. Guvernul solicită Curţii să acorde reclamantului doar suma corespunzătoare cheltuielilor reale, dovedite şi necesare.
74. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora. În speţă, având în vedere documentele de care dispune şi jurisprudenţa sa, Curtea consideră că este rezonabil să îi acorde reclamantului suma de 425 EUR pentru toate cheltuielile.
C. Dobânzi moratorii
75. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capetele de cerere întemeiate pe provocarea din partea poliţiei şi imposibilitatea de a solicita audierea agentului sub acoperire şi a colaboratorului acestuia şi inadmisibilă în ceea ce priveşte celelalte capete de cerere;
2. hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie;
3. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:
(i) 2.400 EUR (două mii patru sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
(ii) 425 EUR (patru sute douăzeci şi cinci de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit de reclamant, pentru cheltuielile de judecată;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 23 iunie 2015, în temeiul art. 77 § 2 şi § 3 din Regulamentul Curţii.
PREŞEDINTE
JOSEP CASADEVALL
Grefier,
Stephen Phillips
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
