Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 37.113/17)
Strasbourg
Prezenta hotărâre este definitivă, dar poate suferi modificări de formă.
În Cauza Temeşan împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-o cameră compusă din: Faris Vehabović, preşedinte, Iulia Antoanella Motoc, Branko Lubarda, judecători, şi Crina Kaufman, grefier adjunct interimar de secţie,
având în vedere:
- Cererea (nr. 37.113/17) îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Răzvan-Liviu Temeşan, născut în 1951 şi cu domiciliu în Cornu de Jos („reclamantul“), care a fost reprezentat de doamna A. Temeşan, avocat în Bucureşti, a sesizat Curtea la 17 mai 2017, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia“);
– decizia de a comunica capătul de cerere cu privire la imparţialitatea şi independenţa judecătorilor Guvernului României („Guvernul“), reprezentat de agentul său guvernamental, doamna O.F. Ezer, şi de a declara inadmisibile celelalte capete de cerere;
– faptul că reclamantul a decedat la 8 octombrie 2022 şi fiul său, domnul Bogdan Şerban Temeşan, şi-a exprimat dorinţa de a continua acţiunea în faţa Curţii;
– excepţia Guvernului faţă de examinarea cererii de către un Comitet şi decizia Curţii de a o respinge;
– observaţiile părţilor,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 30 mai 2023,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
OBIECTUL CAUZEI
1. Cauza se referă la pretinsa lipsă de imparţialitate a judecătorilor care au soluţionat definitiv un litigiu de muncă dintre reclamant şi angajatorul acestuia.
2. În 1994, reclamantul a fost numit în funcţia de director al unei bănci comerciale de stat, cunoscută sub numele de B. În 1999, banca respectivă a fost achiziţionată şi preluată de o bancă comercială de stat numită Banca Comercială Română („BCR“), ceea ce a dus la concedierea rapidă a reclamantului din funcţia sa.
3. A urmat o lungă succesiune de acţiuni în justiţie între reclamant şi BCR; cu toate acestea, Curtea se va referi doar la câteva care sunt relevante pentru problema în cauză.
4. În 2003, reclamantul a iniţiat o acţiune în justiţie împotriva BCR, solicitând reîncadrarea în funcţie. În temeiul unei hotărâri definitive din 8 aprilie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea pe motiv că în urma fuziunii dintre B. şi BCR, contractul de muncă a devenit nul. Unul dintre judecătorii care au făcut parte din completul de judecată al curţii de apel a fost judecătoarea C.
5. Ca urmare a unei serii de căi de atac extraordinare şi ordinare, precum şi a altor acţiuni în justiţie, reclamantul a reuşit să obţină o hotărâre judecătorească prin care se dispunea reîncadrarea în muncă la BCR şi plata de daune-interese. Cu toate acestea, hotărârea menţionată nu a fost executată în totalitate, iar reclamantul nu a fost niciodată reîncadrat la bancă.
6. În 2014, BCR a introdus o acţiune în justiţie împotriva reclamantului, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea contractului său de muncă începând cu anul 2007. Printr-o hotărâre din 16 decembrie 2015, Tribunalul Bucureşti a respins cererea BCR. Ambele părţi au declarat recurs.
7. În faţa Curţii de Apel Bucureşti, cazul a fost înaintat unui complet compus din două judecătoare, C. şi U., împotriva cărora reclamantul a ridicat excepţii şi a depus o cerere de recuzare.
8. În ceea ce o priveşte pe judecătoarea C., reclamantul a susţinut că aceasta a participat la pronunţarea hotărârii din 8 aprilie 2005 (supra, pct. 4), care se referea la o serie de proceduri civile aflate în legătură din punct de vedere faptic şi juridic între aceleaşi părţi. În plus, reclamantul a susţinut că judecătoarea C. avea o relaţie bancară în curs de desfăşurare cu BCR şi avea credite restante la banca respectivă, deşi acesta nu cunoştea detaliile împrumuturilor menţionate.
9. În ceea ce o priveşte pe judecătoarea U., reclamantul a susţinut că avocatul care reprezenta BCR în proces a fost superiorul său ierarhic între 1998-2000, având funcţia de ministru, pe când aceasta era director al unui departament din cadrul Ministerului Justiţiei. Reclamantul a susţinut, de asemenea, că, în cursul procesului, judecătoarea U. a obţinut de la BCR un credit în valoare de 189.000 de lei (RON) [echivalentul a aproximativ 42.000 de euro (EUR)] pentru a finanţa achiziţionarea unui apartament. Termenii şi condiţiile împrumutului nu erau cunoscute de reclamant.
10. La 7 noiembrie 2016, un alt complet al Curţii de Apel Bucureşti a respins cererea de recuzare depusă de reclamant. S-a considerat că participarea unui judecător într-un litigiu care implică aceleaşi părţi şi care are acelaşi obiect nu este problematică, întrucât autoritatea res judicata obţinută prin decizia iniţială reprezenta o garanţie pentru părţi. Prin urmare, un judecător nu ar putea devia de la o soluţie anterioară, nu din cauza vanităţii, ci din cauză că legea nu ar permite acest lucru. În ceea ce priveşte relaţia profesională anterioară dintre judecătoarea U. şi avocatul BCR, instanţa a considerat că o astfel de asociere nu este o dovadă de aservire morală sau profesională. În sfârşit, instanţa a concluzionat că nu există nicio problemă cu privire la faptul că ambele judecătoare sunt cliente ale BCR şi că au obţinut împrumuturi de la această bancă. A reţinut că BCR este una din cele mai importante instituţii financiare de pe piaţă şi că judecătorii, la fel ca orice alt cetăţean, puteau să se împrumute de la aceasta.
11. La 17 noiembrie 2016, completul Curţii de Apel Bucureşti compus din judecătoarele C. şi U. a admis recursul declarat de BCR împotriva hotărârii Tribunalului Bucureşti din 16 decembrie 2015 (supra, pct. 6), hotărând în cele din urmă că contractul de muncă dintre BCR şi reclamant a devenit nul începând cu anul 2007.
12. Reclamantul s-a plâns în faţa Curţii, în temeiul art. 6 § 1 din Convenţie, de lipsa de imparţialitate a judecătoarelor C. şi U.
MOTIVAREA CURŢII
Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie
13. Curtea observă de la început că reclamantul a decedat după depunerea prezentei cereri şi că fiul acestuia şi-a exprimat dorinţa de a continua acţiunea. Curtea nu vede niciun impediment ca fiul reclamantului să continue prezenta cerere în numele tatălui său (a se vedea Ergezen împotriva Turciei, nr. 73.359/10, pct. 29-30, 8 aprilie 2014 şi Tagiyev şi Huseynov împotriva Azerbaidjanului, nr. 13.274/08, pct. 24, 5 decembrie 2019). Cu toate acestea, din motive de convenienţă, în textul hotărârii se va continua să se facă referire la domnul Răzvan-Liviu Temeşan ca fiind „reclamantul“, deşi se înţelege că numai domnul Bogdan Şerban Temeşan trebuie să fie considerat în prezent ca având calitatea de reclamant în faţa Curţii (a se vedea, de asemenea, Isaieva împotriva Azerbaidjanului, nr. 36.229/11, pct. 62, 25 iunie 2015).
14. De asemenea, Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil.
15. Principiile generale privind cerinţa de imparţialitate prevăzută la art. 6 § 1 din Convenţie au fost rezumate în Micallef împotriva Maltei (MC), nr. 17.056/06, pct. 93-99, CEDO 2009, în care s-a stabilit că existenţa imparţialităţii în sensul art. 6 § 1 trebuie să fie determinată în conformitate cu un test subiectiv, în care trebuie să se ţină seama de convingerile personale şi de comportamentul unui anumit judecător, şi anume dacă judecătorul avea vreo prejudecată personală sau parţialitate într-o cauză specifică; de asemenea, în conformitate cu un test obiectiv, şi anume prin verificarea faptului dacă instanţa în sine şi, printre alte aspecte, componenţa sa, a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la imparţialitatea sa.
16. Chiar şi aparenţele pot avea o anumită importanţă. Miza o reprezintă încrederea pe care instanţele dintr-o societate democratică trebuie să o inspire publicului. În consecinţă, orice judecător în privinţa căruia există un motiv legitim de temere că acesta nu ar fi imparţial trebuie să se abţină. Rezultă că, pentru a se pronunţa într-o cauză dacă există un temei legitim pentru a se teme de lipsa de imparţialitate a unui judecător, punctul de vedere al părţii implicate este important, dar nu decisiv. Ceea ce este decisiv este dacă această temere poate fi considerată justificată în mod obiectiv (a se vedea Wettstein împotriva Elveţiei, nr. 33.958/96, pct. 44, CEDO 2000-XII).
17. Revenind la faptele prezentei cauze şi, în special, la testul subiectiv al unei asemenea imparţialităţi, Curtea constată că nu există nicio indicaţie în speţă cu privire la vreo prejudecată sau parţialitate din partea judecătoarelor C. şi U.
18. În ceea ce priveşte testul obiectiv, Curtea constată de la bun început că ambele judecătoare care au examinat recursul şi au pronunţat o hotărâre definitivă în ceea ce priveşte reclamantul şi BCR erau clientele acestei instituţii şi aveau credite restante la această bancă. De fapt, una dintre judecătoare, U., a împrumutat o sumă de bani de la BCR chiar în cursul procesului care stă la baza prezentei cauze.
19. Respingând cererea de recuzare depusă de reclamant, Curtea de Apel Bucureşti a constatat, în decizia sa din 7 noiembrie 2016, că BCR era cea mai mare bancă de pe piaţă şi a considerat că judecătorii, ca orice persoană fizică, aveau libertatea de a apela la serviciile acestei bănci fără ca acest lucru să aducă atingere imparţialităţii lor (supra, pct. 10).
20. Cu toate că, la momentul respectiv, era posibil ca BCR să fi fost cea mai importantă bancă din România, aşa cum au sugerat instanţele interne, Curtea observă că nu s-a afirmat că judecătorii respectivi nu puteau obţine credite personale de la alte bănci de pe piaţă.
21. În plus, în opinia Curţii, nu este nerezonabil să se presupună că relaţia unui client cu banca sa este decisivă pentru derularea unui împrumut. Băncilor li se acordă în general un anumit grad de libertate în stabilirea şi ajustarea termenilor şi condiţiilor împrumuturilor. Prin urmare, un judecător care se află în poziţia de client particular al unei bănci care este parte într-un proces care urmează să fie judecat de către acel judecător poate fi perceput în mod rezonabil ca fiind părtinitor. Faptul că datorează bani băncii respective poate influenţa în mod conştient sau subconştient procesul decizional al judecătorului, făcând ca acesta să fie mai înclinat să se pronunţe în favoarea băncii. O asemenea stare de fapt ar pune în pericol, fără îndoială, integritatea procesului judiciar şi ar eroda încrederea publicului în justiţie.
22. Prin urmare, Curtea este de părere că situaţia în care toţi membrii completului Curţii de Apel Bucureşti erau clienţi particulari ai băncii care era parte în procesul pe care îl judecau, după ce aceştia au obţinut împrumuturi de la banca respectivă, ar fi putut crea reclamatului temeri legitime că respectivul complet nu va aborda cauza sa cu imparţialitatea necesară.
23. Se poate considera că faptul că judecătoarea C. a participat la pronunţarea unei hotărâri cu privire la un set de proceduri civile aflate în legătură din punct de vedere faptic şi juridic între aceleaşi părţi (supra, pct. 8) şi că judecătoarea U. l-a avut ca superior ierarhic pe avocatul BCR (supra, pct. 9), cu toate că avea o relevanţă limitată, a sporit şi mai mult temerile reclamantului că judecătoarele în cauză ar fi lipsite de imparţialitate (a se vedea Wettstein, citată anterior, pct. 48).
24. În opinia Curţii, circumstanţele de mai sus justifică în mod obiectiv temerea reclamantului potrivit căreia judecătoarele C. şi U. ale Curţii de Apel Bucureşti nu aveau imparţialitatea necesară. În consecinţă, a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie, în ceea ce priveşte cerinţa unei instanţe imparţiale.
CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENŢIE
25. Reclamantul a solicitat 30.000 de euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciu material şi 2.000.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral, precum şi 5.000 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată.
26. Guvernul a contestat aceste pretenţii, susţinând că erau excesive şi nejustificate.
27. Curtea reiterează faptul că a constatat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie în cazul de faţă, din cauza lipsei de imparţialitate a două judecătoare. Curtea nu identifică nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul material pretins. În consecinţă, respinge acest capăt de cerere.
28. Pe de altă parte, având în vedere toate circumstanţele prezentei cauze, Curtea admite că reclamantul trebuie să fi suferit un prejudiciu moral care nu poate fi compensat prin simpla constatare a unei încălcări. Pronunţându-se în echitate, Curtea îi acordă reclamantului 6.000 EUR, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit. În plus, având în vedere documentele prezentate, Curtea consideră rezonabil să se acorde reclamantului 3.000 EUR pentru cheltuielile de judecată, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie;
3. hotărăşte:
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni (de la data rămânerii definitive a hotărârii), următoarele sume, care trebuie convertite în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:
(i) 6.000 EUR (şase mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de prejudiciu moral;
(ii) 3.000 EUR (trei mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamanţi, cu titlu de cheltuieli de judecată;
(b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 20 iunie 2023, în conformitate cu art. 77 § 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
PREŞEDINTE
FARIS VEHABOVIĆ
Grefier adjunct interimar,
Crina Kaufman
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
