Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Strasbourg
(Cererea nr. 65.128/19)
Hotărârea este definitivă. Poate suferi modificări de formă.
În cauza Csata împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-o cameră compusă din: Faris Vehabović, preşedinte, Branko Lubarda, Ana Maria Guerra Martins, judecători, şi Valentin Nicolescu, grefier adjunct interimar de secţie,
având în vedere:
- Cererea nr. 65.128/19 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, doamna Alex-Daniel Csata („reclamanta“), care s-a născut în 1982, locuieşte în Timişoara şi a fost reprezentată de domnul C. Costea, avocat în Timişoara, a sesizat Curtea la 3 decembrie 2019, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia“);
– decizia de a comunica prezenta cerere Guvernului României („Guvernul“), reprezentat de agentul guvernamental, doamna O.F. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe,
după ce a deliberat în camera de consiliu la 28 martie 2023,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
OBIECTUL CAUZEI
1. Problema (ridicată) în cauză este dacă, prin refuzul de a recunoaşte juridic identitatea de gen a reclamantei, au fost încălcate art. 8 şi art. 14 din Convenţie.
2. Reclamanta este o femeie transgen, care s-a născut în 1982. Deşi, la naştere, i s-a atribuit sexul masculin, aceasta s-a identificat drept fată de la o vârstă fragedă şi a preferat să se comporte şi să se prezinte în societate aşa cum societatea se aşteaptă de la fete. Odată cu apariţia caracteristicilor sexuale secundare în perioada adolescenţei, aceasta a experimentat o reacţie adversă puternică faţă de sexul care i-a fost atribuit la naştere. În 2013 şi 2014, ea a fost diagnosticată cu „tulburare de identitate sexuală“ şi a început un proces psihoterapeutic de integrare şi o terapie de substituţie hormonală. De atunci, reclamanta trăieşte ca femeie şi este recunoscută ca atare la locul său de muncă actual.
3. La 10 octombrie 2016, aceasta a depus o cerere la Judecătoria Timişoara pentru a obţine încuviinţarea de a suferi o operaţie de schimbare de sex şi de a modifica indicatorul (său) legal de gen, prenumele şi codul numeric personal în actele sale de stare civilă. Ulterior, ea şi-a retras cererea privind operaţia, deoarece nu mai dorea să fie supusă la aceasta. Un raport de expertiză medico-legală psihiatrică, emis în septembrie 2017 de Institutul de Medicină Legală Timişoara, la cererea instanţei, a constatat că reclamanta îndeplinea „criteriile de diagnostic pentru tulburarea de identitate sexuală - transsexualism“ şi că avea „capacitatea mintală de a înţelege consecinţele identificării cu un alt gen decât cel din documentele sale legale“.
4. La 19 octombrie 2017, Judecătoria Timişoara a admis, în parte, cererea reclamantei şi a încuviinţat modificarea indicatorului său legal de gen din masculin în feminin. Aceasta s-a întemeiat pe dispoziţiile legislaţiei interne şi ale art. 8 din Convenţie, precum şi pe jurisprudenţa Curţii. Instanţa a respins celelalte capete de cerere ale reclamantei, constatând că încuviinţarea pentru modificarea prenumelui şi a codului numeric personal trebuia să fie obţinută printr-o procedură administrativă separată.
5. Atât reclamanta, cât şi autorităţile pârâte au atacat această hotărâre la Tribunalul Timiş, care a anulat-o printr-o hotărâre definitivă din 23 mai 2019; tribunalul a respins cererea în totalitate pentru motivul că reclamanta nu a suferit şi nu intenţiona să sufere o operaţie de schimbare de sex. Tribunalul a motivat că obiectivul reclamantei era acela de a înscrie o stare de natură predominant psihologică, ce corespunde identităţii sale de gen, în actele sale de stare civilă care privesc caracteristicile sexuale atribuite la naştere. Această „afişare publică a unei tulburări interioare“ ar determina terţii să creadă că interacţionează cu o femeie, în vreme ce „persoana (în cauză) este, în realitate, bărbat din punct de vedere biologic“. Cele mai grave consecinţe ar putea să apară în caz de căsătorie sau de deces; reclamanta ar putea ajunge să se căsătorească cu un bărbat, încălcând astfel legislaţia internă, care interzice căsătoria între persoane de acelaşi sex. În plus, dacă ar fi necesară identificarea acesteia ulterior decesului, genul său ar putea fi stabilit greşit, din cauza „caracteristicilor sale biologice“; prin urmare, drepturile potenţialilor moştenitori şi activele acestora ar rămâne incerte. Decizia tribunalului a fost redactată la 21 iunie 2019.
6. Reclamanta s-a plâns, în temeiul art. 8 şi art. 14 din Convenţie, că nu a putut obţine recunoaşterea juridică a genului său din cauză că nu a suferit şi nu intenţiona să sufere o operaţie de schimbare de sex. În plus, aceasta a susţinut, pe baza aceloraşi fapte, că a fost discriminată.
MOTIVAREA CURŢII
I. Cererea Guvernului de scoatere de pe rol a cauzei în temeiul art. 37 § 1 din Convenţie
7. După eşecul negocierilor pentru soluţionarea pe cale amiabilă, la 18 februarie 2022 Guvernul a prezentat o declaraţie unilaterală în care a recunoscut încălcarea drepturilor reclamantei protejate de art. 8 şi art. 14 din Convenţie şi s-a oferit să îi plătească acesteia o sumă care să acopere toate prejudiciile materiale şi morale, precum şi toate cheltuielile de judecată efectuate. De asemenea, acesta a solicitat Curţii să scoată cererea de pe rol.
8. Printr-o scrisoare din 18 martie 2022, reclamanta a solicitat examinarea fondului capetelor sale de cerere, în vederea obţinerii unei reparaţii adecvate; aceasta a subliniat că nu a obţinut încă recunoaşterea juridică a genului şi că doar o hotărâre a Curţii, de constatare a încălcării art. 8 şi art. 14 din Convenţie, i-ar permite să beneficieze de drepturile sale pe plan intern.
9. Curtea observă că, în anumite circumstanţe, poate fi necesar să scoată de pe rol o cerere în temeiul art. 37 § 1 lit. c) din Convenţie, pe baza unei declaraţii unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul doreşte ca examinarea cauzei să fie continuată. Totuşi, depinde de circumstanţele specifice ale cauzei dacă declaraţia unilaterală oferă sau nu oferă un temei suficient pentru a constata că respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt definite în Convenţie, nu impune Curţii să continue examinarea cauzei [a se vedea Tahsin Acar împotrivaTurciei (aspect preliminar) (MC), nr. 26.307/95, pct. 75, CEDO 2003-VI, şi Angelov şi alţii împotriva Bulgariei, nr. 43.586/04, pct. 12, 4 noiembrie 2010].
10. Prezenta cauză priveşte imposibilitatea reclamantei de a obţine recunoaşterea juridică a genului. Declaraţia Guvernului nu conţine niciun angajament de a aborda această chestiune de fond în temeiul Convenţiei.
11. Chiar presupunând că actuala jurisprudenţă internă oferă unei persoane perspectiva de a obţine efectiv recunoaşterea juridică a genului, fără (să fie necesar) ca aceasta să se supună unei operaţii de schimbare de sex, Curtea observă că declaraţia unilaterală nu conţine niciun angajament din partea Guvernului de a redeschide procedura în plan intern. Curtea observă, de asemenea, că legislaţia internă prevede redeschiderea unei proceduri civile în cazul în care Curtea constată o încălcare a Convenţiei. Prin urmare, în aceste circumstanţe, nu s-a stabilit cu suficientă certitudine că reclamanta putea solicita şi obţine redeschiderea procedurii în cauza sa doar pe baza unei decizii de scoatere de pe rol (a cauzei), adoptată de Curte (a se vedea Bocu împotriva României, nr. 58.240/14, pct. 27, 30 iunie 2020).
12. În consecinţă, Curtea consideră că, în circumstanţele specifice ale cauzei, declaraţia unilaterală nu oferă un temei suficient pentru a se constata că respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt definite în Convenţie şi în protocoalele la aceasta, nu impune Curţii continuarea examinării cauzei. În aceste condiţii, Curtea respinge cererea Guvernului de scoatere de pe rol a cererii, în temeiul art. 37 din Convenţie, şi, în consecinţă, va continua să examineze admisibilitatea şi fondul cauzei.
II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 8 din Convenţie
13. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie şi nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Aşadar, trebuie să fie declarat admisibil.
14. Principiile generale privind recunoaşterea juridică a identităţii de gen a persoanelor transgen, inclusiv a celor care nu au suferit sau nu doresc să sufere o operaţie de schimbare de sex, au fost rezumate în hotărârea X şi Y împotriva României (nr. 2.145/16 şi 20.607/16, pct. 106-108 şi 146-148, 19 ianuarie 2021).
15. În speţă, instanţele naţionale au constatat că reclamanta era o persoană transgen pe baza unor informaţii medicale detaliate şi a modului în care aceasta se prezenta în societate. Acestea au refuzat să admită cererea sa de recunoaştere juridică a genului pentru motivul că aceasta nu suferise o operaţie de schimbare de sex. Curtea observă că reclamanta nu dorea să se supună unei astfel de operaţii şi că aceasta a invocat, în esenţă, atât în faţa instanţelor interne, cât şi în faţa Curţii, dreptul său la autodeterminare.
16. În hotărârea X şi Y împotriva României (citată anterior, pct. 151-157), Curtea a constatat că, deşi legislaţia românească nu consacră o procedură specifică cererilor de recunoaştere juridică a identităţii de gen, aceasta conţine o bază legală pentru soluţionarea unor astfel de cereri. În urma unei examinări aprofundate a jurisprudenţei interne relevante, Curtea a concluzionat că respectivul cadru juridic din România referitor la recunoaşterea juridică a genului nu este clar şi previzibil în aplicarea sa.
17. În ceea ce priveşte cerinţa de a suferi o operaţie de schimbare de sex, impusă pentru a obţine recunoaşterea juridică a genului, care a fost invocată pentru a justifica respingerea cererilor reclamantei, Curtea reiterează că admite pe deplin faptul că protejarea principiului indisponibilităţii stării civile a persoanelor, garantarea coerenţei şi fiabilităţii actelor de stare civilă şi, mai general, necesitatea de a asigura securitatea juridică constituie aspecte de interes general şi justifică instituirea unor proceduri riguroase al căror scop principal este să asigure verificarea motivaţiei care stă la baza cererilor de schimbare a identităţii juridice (a se vedea mutatis mutandis, S.V. împotriva Italiei, nr. 55.216/08, pct. 69, 11 octombrie 2018).
18. Cu toate acestea, raţionamentul rigid al autorităţilor a pus reclamanta, pe parcursul unei perioade nerezonabile şi continue, într-o situaţie anormală, din cauza căreia a experimentat sentimente de vulnerabilitate, umilire şi anxietate (a se vedea X şi Y împotriva României, citată anterior, pct. 165). Aceasta s-a confruntat cu o dilemă imposibil de rezolvat, fiind obligată fie să se supună operaţiei în cauză şi să renunţe la exercitarea deplină a dreptului său la respectarea integrităţii sale fizice, fie să renunţe la recunoaşterea identităţii sale de gen, care este o componentă a dreptului la respectarea vieţii private. Prin urmare, Curtea constată că autorităţile nu şi-au respectat obligaţia de a garanta un just echilibru pe care trebuie să îl asigure între interesul general şi interesele persoanei (a se vedea A.P., Garθon şi Nicot împotriva Franţei, nr. 79.885/12 şi alte 2 cereri, pct. 132, 6 aprilie 2017).
19. Astfel cum s-a stabilit deja în hotărârea X şi Y împotriva României (citată anterior, pct. 163), legislaţia internă nu prevedea cerinţa ca o persoană să sufere o operaţie de schimbare de sex pentru a putea obţine recunoaşterea juridică a genului. Guvernul a susţinut că jurisprudenţa internă referitoare la recunoaşterea juridică a genului s-a dezvoltat din 2019, când a fost soluţionată cauza reclamantei, în sensul că instanţele nu mai impun obligaţia de a se supune unei astfel de operaţii. Acest lucru confirmă, de asemenea, că realizarea unei astfel de operaţii nu poate fi considerată un aspect relevant atunci când trebuie să se asigure un just echilibru între interesele publice şi cele private concurente aflate în joc.
20. Considerentele de mai sus sunt suficiente pentru a-i permite Curţii să concluzioneze că refuzul autorităţilor interne de a recunoaşte juridic identitatea de gen a reclamantei, în lipsa unei operaţii de schimbare de sex, a încălcat dreptul reclamantei la respectarea vieţii sale private.
21. În consecinţă, a fost încălcat art. 8 din Convenţie.
III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 14 din Convenţie
22. Reclamanta a invocat, pe baza aceloraşi fapte, încălcarea art. 14 coroborat cu art. 8 din Convenţie.
23. Curtea observă că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie şi nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Aşadar, trebuie să fie declarat admisibil. Cu toate acestea, având în vedere constatarea sa referitoare la art. 8 (a se vedea supra, pct. 13-21), Curtea apreciază că nu este necesar să examineze dacă, în speţă, a existat o încălcare a dispoziţiei invocate (a se vedea X şi Y împotriva României, citată anterior, pct. 171).
CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENŢIE
24. Reclamanta a solicitat 10.000 de euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral şi 4.000 de lei româneşti (RON - echivalentul a 810 EUR) pentru cheltuielile de judecată efectuate în faţa instanţelor interne şi în faţa Curţii.
25. Guvernul contestă pretenţia reclamantei cu titlu de prejudiciu moral, susţinând că eventuala constatare de către Curte a unei încălcări în cauză ar constitui, în sine, o reparaţie suficientă şi că, în orice caz, suma solicitată este excesivă. În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, Guvernul a argumentat că facturile prezentate de reclamantă nu au furnizat suficiente informaţii pentru a se stabili dacă respectivele cheltuieli efectuate au fost necesare şi justificate în mod corespunzător.
26. Curtea consideră că reclamanta a suferit cu siguranţă un prejudiciu moral, care nu poate fi compensat prin simpla constatare a unei încălcări. Având în vedere natura încălcării constatate şi pronunţându-se în echitate, Curtea acordă reclamantei 7.500 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit.
27. Ţinând seama de documentele de care dispune, Curtea consideră că este rezonabil să acorde 810 EUR pentru toate cheltuielile de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată de reclamantă cu titlu de impozit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că a fost încălcat art. 8 din Convenţie;
3. hotărăşte că nu este necesar să examineze pe fond capătul de cerere întemeiat pe art. 14 din Convenţie;
4. hotărăşte:
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:
(i) 7.500 EUR (şapte mii cinci sute de euro), cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;
(ii) 810 EUR (opt sute zece euro), pentru cheltuielile de judecată, plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamantă cu titlu de impozit.
(b) că, de la expirarea termenului de trei luni menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată anuală egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
5. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 18 aprilie 2023, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulamentul Curţii.
PREŞEDINTE
FARIS VEHABOVIĆ
Grefier adjunct interimar,
Valentin Nicolescu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
