Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 26.354/14)
Strasbourg
Hotărârea este definitivă. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza Mihancea împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-o cameră compusă din: Carlo Ranzoni, preşedinte, Iulia Antoanella Motoc, Georges Ravarani, judecători, şi Ilse Freiwirth, grefier adjunct de secţie,
având în vedere cererea (nr. 26.354/14) îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Gheorghe Mihancea („reclamantul“), a sesizat Curtea în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia“) la 22 aprilie 2014,
având în vedere decizia de a aduce prezenta cerere la cunoştinţa Guvernului României la 13 decembrie 2018,
având în vedere observaţiile părţilor,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 20 octombrie 2020,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
INTRODUCERE
1. Cererea priveşte o pretinsă atingere adusă dreptului de acces la o instanţă al reclamantului din perspectiva art. 6 § 1 din Convenţie.
ÎN FAPT
2. Reclamantul s-a născut în 1939 şi este domiciliat în Oradea. A fost reprezentat de M. Anghel, avocată în Cluj-Napoca.
3. Guvernul român („Guvernul“) a fost reprezentat de agenţii guvernamentali, cel mai recent de doamna O.F. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
4. Prin acţiunea introdusă împotriva unei societăţi de brokeraj la bursă şi a Autorităţii de Supraveghere Financiară („Autoritatea“), reclamantul solicita obligarea în solidar a pârâtelor la restituirea sumelor pe care le investise la bursă şi pe care societatea de brokeraj nu mai era în măsură să i le ramburseze, deoarece Autoritatea îi suspendase licenţa.
5. Prin decizia din 24 aprilie 2013, Curtea de Apel Oradea a admis în parte acţiunea reclamantului. A obligat societatea de brokeraj să îi ramburseze sumele pretinse, dar a respins cererea în ceea ce priveşte Autoritatea. Reclamantul a declarat recurs.
6. Examinarea recursului era supusă taxei de timbru, în valoare de 9.500 lei (aproximativ 1.950 euro). Reclamantul a plătit parţial taxa, depunând 5.000 lei (aproximativ 1.050 euro).
7. Invocând prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, reclamantul a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie scutirea de restul de plată sau eşalonarea plăţilor acestuia. Susţinea că, trăind din pensia pentru limită de vârstă, nu mai avea mijloace să plătească taxa. În subsidiar, solicita amânarea examinării recursului pentru a putea achita integral taxele judiciare de timbru.
8. Prin decizia din 11 octombrie 2013, Înalta Curte a respins cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar pe motiv că reclamantul nu prezentase documente justificative în sprijinul cererii sale. În dispozitivul deciziei se preciza că persoana în cauză dispunea de un termen cinci zile de la comunicarea acesteia pentru a contesta respingerea cererii.
9. Decizia din 11 octombrie 2013 a fost comunicată reclamantului prin poştă la 21 octombrie 2013.
10. La 25 octombrie 2013, Înalta Curte a examinat recursul declarat împotriva deciziei din 24 aprilie 2013 fără ca reclamantul să fie prezent.
11. A menţionat că acesta din urmă fusese citat să se prezinte la şedinţa din 25 octombrie 2013, că nu plătise restul din taxele judiciare de timbru şi că cererea sa pentru acordarea ajutorului public judiciar civil a fost respinsă la 11 octombrie 2013. Aceasta a observat că reclamantului îi fusese comunicată la 21 octombrie 2013 decizia prin care a fost respinsă cererea pentru acordarea ajutorului şi că nu informase Înalta Curte cu privire la o posibilă cerere de reexaminare. A apreciat, prin urmare, că nu era necesară amânarea examinării recursului şi a anulat recursul pentru neplata taxei judiciare de timbru.
12. La 28 octombrie 2013, reclamantul a contestat în faţa Înaltei Curţi respingerea cererii sale pentru acordarea ajutorului public judiciar. A contestat, de asemenea, decizia din 25 octombrie 2013 şi a solicitat anularea acesteia, apreciind că instanţa supremă comisese o eroare prin anularea recursului său înainte de expirarea termenului prevăzut pentru a contesta respingerea cererii sale pentru acordarea ajutorului public judiciar civil. A arătat că acest termen expira la 28 octombrie 2013. Întrucât 21 octombrie 2013 era o zi de luni, termenul de cinci zile pentru a solicita reexaminarea cererii pentru acordarea ajutorului public judiciar, calculat în conformitate cu normele definite la art. 181 din Codul de procedură civilă, se prelungea automat până luni 28 octombrie.
13. La 12 noiembrie 2013, Înalta Curte a respins solicitarea de reexaminare a respingerii cererii pentru acordarea ajutorului public judiciar. Aceasta a considerat că, prin anularea recursului, cererea respectivă a devenit caducă.
14. De asemenea a respins cererea de anulare a deciziei din 25 octombrie 2013, pe motiv că reclamantul a criticat o „greşeală de judecată“, şi nu o „eroare materială“. Or, potrivit Înaltei Curţi, „greşelile de judecată“ nu puteau să fie rectificate pe calea unei contestaţii.
CADRUL JURIDIC INTERN RELEVANT
15. Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru în vigoare la momentul faptelor prevedea în special următoarele:
"ART. 3
Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii."
16. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 („OUG nr. 51/2008“) privind ajutorul public judiciar în materie civilă, în forma în care era în vigoare la data faptelor, prevedea în special următoarele:
"ART. 6
Ajutorul public judiciar se poate acorda în următoarele forme:
[...]
d) scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege [...].
ART. 15
[...]
(2) Împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii.
(3) Cererea de reexaminare se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, instanţa pronunţându-se prin încheiere irevocabilă."
17. Modul de calcul al termenelor de procedură prevăzut de Codul de procedură civilă în vigoare în momentul comiterii faptelor era următorul:
"ART. 181
(1) 2. când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte;
(2) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.
ART. 318
Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale [...]."
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie
18. Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de acces la o instanţă ca urmare a anulării recursului său. Invocă în această privinţă art. 6 § 1 din Convenţie, redactat după cum urmează:
"Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei sale, de către o instanţă [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil [...]."
A. Cu privire la admisibilitate
19. Constatând că cererea nu este în mod vădit nefondată, nici inadmisibilă pentru un alt motiv prevăzut de art. 35 din Convenţie, Curtea o declară admisibilă.
B. Cu privire la fond
20. Reclamantul pretinde că anularea recursului său, hotărâtă cu titlu de sancţiune înainte de împlinirea termenului aplicabil reexaminării cererii sale pentru acordarea ajutorului public judiciar, rezulta din greşeala comisă de către Înalta Curte.
21. La rândul său, Guvernul susţine că Înalta Curte nu era obligată să amâne examinarea recursului. Acesta consideră că reclamantul, din neglijenţă, nu şi-a îndeplinit obligaţia de a plăti în întregime taxa judiciară de timbru înainte de şedinţa din 25 octombrie 2013 sau nu a informat instanţa supremă asupra intenţiei sale de a contesta respingerea cererii sale pentru acordarea ajutorului public judiciar. Guvernul consideră că o amânare ar fi contribuit la prelungirea nejustificată a procedurii. În consecinţă, în opinia Guvernului, dreptul de acces al reclamantului la o instanţă nu a fost încălcat în esenţă.
22. Curtea reaminteşte că nu îi revine sarcina de a se substitui instanţelor naţionale şi că le revine în primul rând autorităţilor naţionale, în special instanţelor, obligaţia de a interpreta legislaţia internă (Brualla Gómez de la Torre împotriva Spaniei, 19 decembrie 1997, pct. 31, Culegere de hotărâri şi decizii 1997-VIII şi Edificaciones March Gallego S.A. împotriva Spaniei, 19 februarie 1998, pct. 33, Culegere 1998-I). Rolul său se limitează la verificarea compatibilităţii, cu Convenţia, a efectelor acestei interpretări. Curtea reaminteşte, de asemenea, că acest lucru este valabil mai ales în ceea ce priveşte interpretarea de către instanţe a normelor de natură procedurală, precum termenele care reglementează depunerea documentelor sau introducerea căilor de atac (Tejedor García împotriva Spaniei, 16 decembrie 1997, pct. 31, Culegere 1997-VIII). În cele din urmă, Curtea reafirmă că reglementarea privind termenele care trebuie respectate pentru a formula un recurs are ca scop să asigure o bună administrare a justiţiei şi respectarea, în special, a principiului securităţii juridice şi că persoanele în cauză trebuie să se aştepte ca aceste norme să fie aplicate. Totuşi, reglementarea respectivă sau aplicarea acesteia nu ar trebui să împiedice justiţiabilul de a se prevala de o cale de atac disponibilă (Aepi S.A. împotriva Greciei, nr. 48.679/99, pct. 23, 11 aprilie 2002).
23. În speţă, Curtea constată că reclamantul a plătit o parte a taxei judiciare de timbru prevăzută pentru examinarea recursului său (supra, pct. 6), iar cererea sa pentru acordarea ajutorului public judiciar civil pentru a acoperi restul de plată a fost respinsă la 11 octombrie 2013 (supra, pct. 8). Având în vedere data la care i-a fost comunicată această decizie şi modalităţile de calcul al termenelor de procedură prevăzute de art. 15 alin. (2) din OUG nr. 51/2008 şi art. 181 din Codul de procedură civilă (supra, pct. 16-17), reclamantul avea la dispoziţie un termen care expira la 28 octombrie 2013 pentru a solicita reexaminarea cererii sale pentru acordarea ajutorului.
24. Totuşi, la 25 octombrie 2013, Înalta Curte a anulat recursul declarat de reclamant pe motiv că acesta nu o informase cu privire la intenţia de a solicita reexaminarea cererii pentru acordarea ajutorului public judiciar civil pe care aceasta o respinsese (supra, pct. 11). Înalta Curte a respins în continuare cererea de anulare introdusă de reclamant pe motiv că „greşeala“ contestată de acesta din urmă nu putea să fie corectată (supra, pct. 14).
25. Curtea consideră că nu se poate reproşa reclamantului faptul că nu informase Înalta Curte cu privire la intenţia sa de a contesta respingerea cererii sale pentru acordarea ajutorului din moment ce nici OUG nr. 51/2008 şi nici Codul de procedură civilă nu prevedeau o astfel de obligaţie, aceste texte limitânduse să subordoneze introducerea cererii de reexaminare formalităţilor şi termenelor legale, formalităţi pe care reclamantul le urmase fără succes, cererea sa fiind declarată caducă (supra, pct. 13). De altfel, Curtea precizează că nici Înalta Curte şi nici Guvernul în observaţiile sale nu s-au bazat pe o jurisprudenţă care ar fi stabilit o astfel de obligaţie pentru justiţiabil.
26. Având în vedere termenul de care dispunea reclamantul pentru a solicita reexaminarea cererii sale pentru acordarea ajutorului public pentru plata taxei judiciare de timbru, trebuie să se constate că era prematură anularea recursului său pentru neplata acestei taxe. Curtea consideră în consecinţă că prin ignorarea acestui termen Înalta Curte a comis o eroare evidentă care l-a privat pe reclamant de o cale de atac [a se vedea, mutatis mutandis, Şega împotriva României, nr. 29.022/04, pct. 37, 13 martie 2012, Hietsch împotriva României, nr. 32.015/07, pct. 21, 23 septembrie 2014, şi Zubac împotriva Croaţiei (MC), nr. 40.160/12, pct. 90, 5 aprilie 2018 şi jurisprudenţa citată].
27. Curtea nu subscrie la argumentul Guvernului potrivit căruia amânarea examinării recursului ar fi dus la prelungirea nejustificată a procedurii. În această privinţă, constată că termenul stabilit pentru a solicita reexaminarea cererii pentru acordarea ajutorului expira la 28 octombrie 2013, adică la trei zile după şedinţa din 25 octombrie 2013. Or, acest termen nu poate fi în niciun caz considerat o prelungire nejustificată.
28. Aceste elemente sunt suficiente Curţii pentru a concluziona că, anulând recursul declarat împotriva deciziei din 24 aprilie 2013 şi respingând în continuare cererea de anulare, Înalta Curte a privat reclamantul de dreptul de acces la instanţă (a se vedea, mutatis mutandis, Şega, pct. 40, şi Hietsch, pct. 22, citate anterior).
29. În consecinţă, a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie.
II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
30. Art. 41 din Convenţie prevede:
"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."
31. Reclamantul solicită 595.750 de euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material. Suma corespunde conform acestuia sumelor pentru care solicitase rambursarea în faţa instanţelor interne. Acesta solicită, de asemenea, 10.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.
32. Solicită 4.192 EUR pentru cheltuielile pe care susţine că le-a efectuat în faţa Curţii. Prezintă un document care atestă plata acestei sume cu titlu de onorarii de avocat.
33. Guvernul contestă aceste pretenţii. Consideră că nu există legătură de cauzalitate între prejudiciul material pretins a fi suferit şi invocata încălcare a Convenţiei. Apreciază totodată că o constatare a încălcării ar constitui în sine o reparaţie echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral eventual suferit.
34. Consideră excesivă cererea de rambursare a cheltuielilor de judecată, remarcând că reclamantul nu a furnizat copia contractului de asistenţă juridică.
35. Neobservând nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul material pretins, Curtea respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral care nu poate fi reparat prin simpla constatare a încălcării. Având în vedere natura încălcării constatate şi circumstanţele speţei, Curtea, pronunţându-se în echitate, acordă reclamantului 5.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.
36. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora. În speţă, ţinând seama de documentele de care dispune şi de jurisprudenţa sa, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantului suma de 1.000 EUR pentru toate cheltuielile.
37. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie;
3. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:
(i) 5.000 EUR (cinci mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
(ii) 1.000 EUR (una mie euro), plus orice sumă ce poate fi datorată pentru acest cuantum de reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 17 noiembrie 2020 în temeiul art. 77 § 2 şi § 3 din regulament.
PREŞEDINTE
CARLO RANZONI
Grefier adjunct,
Ilse Freiwirth
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
